Astăzi căutam deci pe cineva, și am dat peste coperta unei cărți reprezentând ceva care amintea de coloana lui Brâncuși, dar din lemn. (Apropo ați știut că acea coloană este formată de fapt din 32 de piramide puse cu bazele mari față în față, au existat modele mai vechi făcute de Brâncuși din lemn, etc.)
Am scris acum câteva zile o postare de blog despre didgeridoo, și am amintit pe fb lângă postare cred de bădița Mihai Lăcătâș, etc.. Într-o duminică, în jur de 1972, în Câmpulung, "Profesorul de cineclub", Ferdinand Michitovici, de la Casa Pionierilor (Contabil la FCL, Fabrica de Conserve Lactate "Lapte Praf Rarăul", fotoreporter la ziarul Zori Noi din Suceava), a venit, după ce mama la cererea lui m-a îmbrăcat în "costum național" local, cu boandă din blană de dihori, împrumutat de undeva din vecini și m-a dus "la o filmare" cum spunea el, pe un deal de prin zona Izvorul Alb, nu departe de casa lui bădița, care avea o tutungerie în centru (nu știu, era gestiontar, ceva) unde lucra fiică-sa, și făcea tulnice din lemn ca hobby (nu știu, nu am mai văzut niciodată în zonă, am văzut doar din metal la înmormântări). Dar dacă așa spunea profesorul Michitovici, așa trebuie să fi fost. Filmarea aia care includea găsirea și tăierea unui brad "de rezonanță" a devenit un filmuleț color gen documentar-artistic pe 16 mm (care era destul de profesional pe vremea aia) de vreo 5 minute probabil, care vroia să arate "transmiterea meseriei" sau a artei whatever dintr-o generație în alta. Totul fake. M-am întâlnit ani de zile după cu domnul Michitovici și mi-a spus că filmul a ajuns la un festival în Australia. Australia? Am întrebat eu mirat. Poate Austria? Nu, Australia a insistat el. Nu știu în ce an a fost făcută poza asta.
Până acum câțiva ani, poate vreo zece, nu știam cum arată Polanski. Dar când l-am văzut prima dată, am zis că trebuie să fi fost el, adică semăna foarte bine. Michitovici a locuit într-o vilă în Câmpulung împreună cu soția, care la rândul ei semăna cu Sharon Tate și a fost învățătoare la o altă clasă la școala Nr.1 unde director a fost un tip Teodor Darie, proful de istorie, care și el semăna cu actorul acela din filmul Sissi, în timp ce nevasta lui semăna chiar cu Romy Schneider. (Bine, diriginta și profa de mate și desen era Elisabeth Taylor, care în perioada aceea, 72-74 "a stat prin Italia"). El (Michitovici) a avut o fiică ce s-a mutat în Constanța care a avut un fiu care a dispărut într-un accident de avion în Florida, la o zi după ce cred că l-am văzut ultima oară în Lake Oswego unde cred că locuia în aceeași clădire cu mine împreună cu o tipă care semăna cu cântăreața aia de blues am uitat cum o cheamă, e singura de fapt de vârsta ei. Samantha Fox.
În Lake Oswego m-am întâlnit de mai multe ori cu un tip cu o cameră cu un obiectiv foarte scump, pe care o ținea pe burtă (stilul lui Michitovici), jos în parc lângă furnal, și chiar am vorbit de câteva ori cu el. Parcă mi-a bătut apropo-ul că ar trebui să mă mut de acolo. Dar eu habar nu aveam ce era cu mine, eram high tot timpul de la fumul ce venea din pereți și de la paraziți de pisică. Totul a fost ca un vis în ceață care s-a transformat treptat într-un coșmar.
Deci văzând coloana de mai sus am avut un impuls de curiozitate și am căutat pe numele autorului (autoarei) și am dat de o față care semăna cu a lui. Bădița.
Un sculptor în lemn maghiar din România care semăna cu el. Dar el este născut în 1937 (dacă asta este identitatea lui reală). Bădița Mihai Lăcătâș era cred cel puțin cu zece ani mai în vârstă.
În orice caz toată faza m-a dus la descoperirea unor poze de-ale lui Michitovici pe care nu le știam. Nu știu de unde a învățat el fotografie în Câmpulung (de fapt povestea spunea că era din familie de refugiați din Polonia) dar acum pot să spun că se descurca destul de bine. La compoziție nu l-am ajuns cred. Bine, trebuie să ai și o anume personalitate dar și autoritate, pentru a conduce scena. Cu fotografia color era foarte dificil pe vremea aceea. Trebuia să trimiți filmul la București. Filmele color pe 16 mm se developau totuși în laborator la Casa Pionierilor, pe întuneric beznă, timp de vreo 2 ore și includeau multe faze, din care una transferul de pe partea negativă pe cea pozitivă a aceluiași film (solarizarea).
În orice caz toată faza m-a dus la descoperirea unor poze de-ale lui Michitovici pe care nu le știam. Nu știu de unde a învățat el fotografie în Câmpulung (de fapt povestea spunea că era din familie de refugiați din Polonia) dar acum pot să spun că se descurca destul de bine. La compoziție nu l-am ajuns cred. Bine, trebuie să ai și o anume personalitate dar și autoritate, pentru a conduce scena. Cu fotografia color era foarte dificil pe vremea aceea. Trebuia să trimiți filmul la București. Filmele color pe 16 mm se developau totuși în laborator la Casa Pionierilor, pe întuneric beznă, timp de vreo 2 ore și includeau multe faze, din care una transferul de pe partea negativă pe cea pozitivă a aceluiași film (solarizarea).