Conform predicției meteo pe 10 zile, va mai fi un minim barometric și mai scăzut pe vârf de maree săptămâna asta.
Conform teorie mele, care spune cutremurele se produc ca urmare a înghețării unei porțiuni de magmă (ramură) dintr-un depozit sub formă dendritică (cu ramuri), care se află pe punctul e a îngheța la scăderea presiunii provocată de ridicarea scoarței terestre (care se produce simultan cu mareele) prin atracția Soarelui și/sau Lunii combinată cu scăderea presiunii atmosferice care se transmite în adâncime, vom avem condiții și mai bune pentru producerea unui cutremur în zilele următoare (maree maximă și presiune minimă).
Însă odată cu înghețarea unei ramuri din depozitul de magmă dendritic de mare adâncime din zona Vrancea cu creșterea volumului, presiunea în tot depozitul a crescut, deci nu vor mai fi acele condiții de echilibru în viitorul apropiat.
Odată cu deplasarea magmei înapoi în adâncime spre mantaua terestră, presiunea va scădea, deci se vor crea condiții de echilibru pentru un cutremur următor.
Această teorie care spune că magma din depozitele de adâncime se află în depozite dendritice, mai are o consecință, și anume faptul că odată înghețată o ramură aceasta va rămâne înghețată, și din cauza difuziei termice în rocile înconjurătoare dar mai ales din cauza ciclului de histerezis, care spune că topirea înapoi a acelei ramuri se poate face doar la o temperatură mai ridicată decât înghețul, deci depozitele adânci de lavă din zonele seismice se micșorează la fiecare cutremur, fapt confirmat de această diagramă care indică o scădere a frecvenței și magnitudinii în timp.
Mai există o posibilitate la care nu m-am gândit până acum. Cutremurele sunt create nu de înghețarea unei ramuri cu creșterea volumului și "ruperea" zonelor adiacente ci de invadarea de către magma lichidă a zonelor mai puțin compacte care se pot "rupe" sub presiunea magmei venită din adâncime, atunci când echilibrul de presiune este perturbat prin atracția gravitațională a Soarelui și/sau Lunii combinat cu scăderea presiunii atmosferice.
Și cea mai simplă dintre toate. Aglomerațiile de rocă ce formează scoarța terestră care plutesc pe o magmă fluidă, așa numitele plăci tectonice, sunt împinse una către alta de curenții de convecție magmatici care pot fi opuși, convergenți (unde se scufundă spre centrul pământului) și divergenți (unde se ridică).
În aceste zone numite falii (faults) bucăți de rocă de dimensiuni kilometrice se reașază, dar mișcarea care este pe cale să se întâmple este declanșată periodic de puternice forțe mareice (gravitaționale) sau chiar barometrice, unde presiunea atmosferică apasă pe mari suprafețe, creând forțe mari.
În toate cazurile de mai sus, deși forțele gravitaționale și barometrice nu sunt cauza principală, ele stabilesc momentul când cutremurul se întâmplă, ceea ce este important în cazul în care vrem să prezicem.
Teoria plăcilor tectonice, care spune că scoarța Pământului este formată dintr-un număr de plăci solide (ca și părți din coaja unui ou) care plutesc pe magma lichidă și se lovesc din când în când una de alta este greșită. Scoarța terestră nu are omogenitatea chimică și termică necesară formării unor solide de asemenea dimensiuni.


































