12:30 AM Pe lângă simbolismele prezentate nouă de cititorii de rune și stele, există un simbolism sau colecții de simboluri cu reale implicații în viața noastră sau în istoria noastră.
Să luăm de exemplu cifra 7. Care ne dă numărul zilelor dintr-o săptămână. Setti mana cum spun italienii. A cărei etimologie latină însă nu are nimic de a face cu mână, unde se adaugă un sufix la cuvântul septima. Probabil o deviație vulgară de la hebdomada.
Mi se pare ciudată coincidența între zilele ciclului săptămânal și întoarcerea bumerangului, care poate fi la originea numărului 7. Însă evul mediu a consacrat numărul 7 ca fiind un număr al morții legându-l de forma unei coase. Iar moartea ciclică este însoțită întotdeauna de renaștere, prima zi din următoarea săptămână fiind a soarelui. Invictus.
De asemenea cuvântul aborigenal pentru bumerang, kylie, pare a fi la originea cuvântului englezesc kill, și a celui românesc, cârlig. (Biciul lui Attila trebuie să fi fost un bumerang).
Da mi s-a părut ciudată legătura între data de azi și mica revelație mare pe care am avut-o. Mă gândesc de atât de mult timp la asta și nu am știut niciodată cum s-o pun în cuvinte.
Iată aleșii noștri ne pun iar la încercări grele. Criza politică, economică, guvernamentală. Criza a început odată cu scadența noilor alegeri. Cui îi trebuia încă o bătaie de cap? Însă asta e, democrația trebuie întreținută la termene fixe, cu alegeri de toate feluri.
S-a folosit deci prilejul ciclic al alegerilor pentru a ne introduce de data asta într-o continuă neliniște prin simularea unei crize perene care să ne alimenteze temerile. Pasul decisiv l-a făcut Ciolacu, autoexcluzându-le printr-o vizită inoportună la Budapesta, când a încercat să întârzie aplicarea Schengen cu încă 6 luni.
Ce ne facem dacă vine Călin Georgescu. George Simion. Șoșoaca. Rușii. Anularea alegerilor, un hiatus care să ne facă să ne fie dor de iluzia normală.
Ei nu aveau cum să vină dar am căzut în plasă, până și eu. Nu sunt niciunul candidați serioși. Ei sunt niște clovni buni la alte chestii. Nu? Sperietori. Trebuia unul serios, ca Bolojan pentru ca minciunile (tot așa de speriat) care aveau să urmeze să fie crezute. Să ne usture puțin la buzunar, să ne mai iasă democrația din cap. Iar în final să ne dorim să vină PSD, Simion, Șoșoaca, oricine (că alții, oameni normali, nu mai sunt doar să ne scape de acest executiv.
Una dintre minciunile lor reale este însă cacealmaua bugetului, care odată aprobat, se derulează în fiecare an practic fără nici o socoteală.
Guvernul e pe cale să plece, unii chiar au plecat, dar se gândește vreun ministru să prezinte o mică socoteală cu ce a cheltuit și pe ce? Sunt chestii aleatoare și derizorii care apar în media dar alea nu sunt. Trebuie o balanță contabilă de o pagină la fiecare minister și o listă cu proiectele în desfășurare.
Ok și acum revelația.
Democrația suntem noi. Adică sunt Eu, persoana I-a. Tu. Fiecare hotărăște ce să creadă despre XYZ și despre ce spune XYZ iar restul se desfășoară în oglinda gândurilor noastre.
Este momentul acela din zi când ne gândim la politică, doar pentru a-i face puțin loc în mintea noastră între preocupările curente legate de supraviețuire, care nu sunt puține (și prin grija lor, iată, s-au înmulțit).
În acel timp mărunt de meditație alocat politicii, cât putem să băgăm în seamă? La câți politicieni ne putem gândi odată din toate ecuațiile m cu n necunoscute? Mai ales că de obicei mintea ne este furată de cea mai recentă minciună sau scandal al lor.
Minciunile care trebuie să dureze doar atâta timp cât își fac efectul sau până sunt descoperite, fiind înlocuite imediat cu altele și uitate pentru totdeauna, și fiindcă sunt prea multe.
Avem prea puțin timp dedicat să facem ordine sistematică în toate acestea. Bine aici contribuie și disperarea (cine sunt Eu ca să mă gândesc la toate acestea).
Deci ce se întâmplă. Dacă ei reușesc să ne organizeze într-un stat iar în acel stat la vârf au suficient de mulți de ai lor care să depășească (copleșească) a noastră capacitate individuală de raționalizare, ne-au învins, pentru că statul e în relație cu indivizii, deși pare că e în relație cu poporul.
One to many relatianship cum se spune în limbaj IT. Aplicată de două ori sau în ambele sensuri.
Deși noi credem că suntem un grup unitar și o forță, e doar o iluzie. Suntem o adunătură deși acționăm și gândim toți cam la fel de previzibil.
Cel puțin în comparație cu unitatea lor monolitică.
Nu există altă formă de organizare decât statul lor, dăruit nouă. Și știți dvs. cum e cu darul și nemulțumitul. Acum ni-l iau până și pe Bolojan și cine știe când și cum vom mai pupa noi prim ministru. (Deși el se pare că se eternizează, poate mai are ceva de tăiat?).
Ei sunt foarte puțini în comparație cu noi dar prea mulți pentru a fi cuprinși de rațiunea unui singur individ și tot ce spun și ce fac se coroborează suficient pentru trece micile noastre teste mentale.
Eu. Civismul, conștiința socială trebuie să se nască în fiecare din noi dar ei care probabil au alt fel de creier, cu ceva legături telepatice între tot grupul, o descurajează de secole și o dirijează înspre obediență către ei.
Asta e. Revelația, pusă într-o singură frază, sper ușor de memorat. Teoria din spatele realității politice din România și aiurea. V-a plăcut?
2:15 E liniște în sfârșit și la mine. Cei de sus nu se mai avântă în plimbări de-a lungul circumvoluțiunilor creierului meu iar gândul mi-a zburat la o poezie a lui Dinescu.
Este clar că sașii din Transilvania au avut un rol hotărâtor în formarea și stabilirea culturii și societății timp de 800 de ani sau de când au fost aduși de maghiari pentru a contrabalansa populația locală și numărul lor puțin. Ei știau că niște coloniști izolați din celălalt capăt al Europei aduși cu recompense în pământ și drepturi asupra populației locale vor asculta doar de ei.
Despre ei se știe destul de multe, dar nu de către românul din partea Dunării unde locuiește Dinescu. Mulți au plecat în Germania cu ajutorului lui Ceaușescu iar cultura și spiritul lor civic s-a diluat suficient de mult pentru a nu mai putea da organizații și mai ales președinți, așa cum au crezut românii în cazul așa numitului Iohannis. Rigoarea lor germană s-a diluat și s-a amestecat cu dulceața spiritului românesc.
Dar asta nu numai în Transilvania, să nu credeți asta. Sunt destule localități în Moldova stabilite de ei. Sascut în județul Bacău. Numele Bacău însuși pare a avea sufix german. Mai puțin cunoscut însă este un sat de lânga Baia, fosta (întâia) capitală a Moldovei al cărui nume poate proveni din germanul Bayern și care denumire în Română pare asociată cu mineritul.
Acolo s-a născut tatăl meu, care a rămas orfan de ambii părinți în timpul unei epidemii după care a rătăcit prin orfelinate și a ajuns la Mediaș, o localitate tot așa săsească. Numele lui de familie original, pierdut prin orfelinate indică însă origine grecească.
Că el nu a știut nimic din toate astea, este destul de trist. Poate doar așa, vag. În final s-a stabilit la Câmpulung, așa numit Moldovenesc unde germanii aduși de austricei în secolul 18 deci mult mai recent erau înainte de război cea mai mare minoritate dar trăiau amestecați cu românii și nu în localități separate iar numărul descendenților lor nerecunoscuți și moștenirea genetică putea să fi fost mult mai mare.
La ce te poți aștepta să rămână dintr-o cultură și bagaj genetic după 800 de ani de izolație în mijlocul unei majorități care a fost totuși tolerantă? Și totuși ceva a rămas, anumite afinități culturale și genetice care se pot manifesta pe ici și colo la nivel de subconștient. Părinți care mai pun copiilor nume germane.
