Despre secui

Momentul 89 a fost condus și sub influența și intervenția directă a Bisericii Catolice. A fost bine, a fost rău, istoria o va spune. Popoarele nu au avut de ales când au intrat în comunism și se pare că nu au avut mult de ales asupra modului cum au ieșit de acolo.

Este cunoscut faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a fost întâi episcop în Polonia când a fost ales în 1978 pe timpul existenței blocului comunist, numele Varșovia, capitala Poloniei, fiind cuprins în numele pactului militar al blocului de est.

Este foarte greu de sintetizat în câteva rânduri istoria post comunistă a României dar în principal putem să înțelegem că țara a fost preluată de o influență internațională cu o dominantă catolică, cu puțin control autohton, maghiarii jucând un rol important și nu vorbesc aici de rolul declarat de partidul lor UDMR care a fost mereu prezent în Parlamentul României, ca diversiune. Toată industria fost comunistă, care era tehnologizată la nivel aproape mondial în 89 a fost distrusă, o mare parte a populației forțată să emigreze in Europa de vest ca urmare a condițiilor economice create iar viața politică, socială și culturală din România a fost controlată de această influență. Practic efectele acestei influențe post 89 se pot asemăna cu efectele unui război, dacă numai prin numărul de emigranți care constituie acum jumătate din forța de muncă activă a României.

România nu mai poate tolera mult această situație fără consecințe grave pe termen lung asupra identității și integrității ei care deja se fac simțite.

Maghiarii, o alianță de triburi războinice au apărut în Europa în jurul anului 862, cu un nucleu provenind cel mai probabil dintr-o populație războinică din Nepal, cu care au încă au în comun numele și peste 15% din cuvintele din limba lor.

În anul 800 Charlemagne a devenit primul împărat în Europa la 300 de ani de la ultimul împărat al vreunui Imperiu Roman de Apus. Imperiul său s-a numit Sfântul Imperiu Roman și era compus din teritoriile de azi ale Franței, Austriei, Germaniei și țărilor de jos. El a fost urmat de mai mulți împărați din care Berengar și Oto I.

Probabil atrași de bogățiile din Europa și de aurul din Dacia, în timpul călătoriilor lor din Nepal spre Europa pe drumul mătăsii unde probabil au servit ca și gardieni angajați de chinezi, maghiarii au intrat și într-o confederație turcă, ceea ce explică componenta turcă din limba lor, unindu-se cu triburi de origine turcă din Kaganatul Kazar, din destrămarea căruia provin strămoșii ipotetici ai evreilor est europeni de azi iar apoi au fost și aliați ai imperiului Bizantin. Însă parte din aceste ipoteze nu sunt confirmate și putem crede orice despre acea perioadă.

Ce se spune în Wikipedia și probabil scris de ei înșiși este că în momentul succesiunii conducătorului Geza în 977 ei erau formați din cel puțin 7 triburi din care unele puteau fi de naționalități diferite.

În urma înfrângerii suferită în anul 955 în fața împăratului Oto I al Sfântului Imperiu Roman la bătălia de la Augsburg, după 55 de ani de incursiuni în vest urmată și de înfrângerea din 970 împreună cu aliații în fața bizantinilor după incursiunile lor din est maghiarii au devenit deschiși la negocieri și au fost creștinați (catolic), s-au oprit din incursiuni și au fost așezați în teritoriul lor de astăzi la estul Sfântului Imperiu pe care l-au hărțuit înainte timp de 55 de ani, ca stăpânitori ai populației țărănești locale, parte din înțelegere fiind probabil apărarea imperiului de alți posibili invadatori.

Această apărare se putea face ușor însă numai pe linia Munților Carpați mai la est iar ei au dorit probabil apropierea de Sfântul Imperiul Roman pentru a beneficia de vecinătatea cu vestul mai avansat.

Datorită probabil populației inițiale puțin numeroase, mai ales în urma pierderilor mari din ultimele două bătălii, unele triburi au trebuit să se sacrifice și să se mute mai la est în Carpați pentru a apăra granița mai ușor în munți și aceasta este una din ipotezele existenței secuilor de azi.

Datorită forței lor militare, confirmată de lista bătăliilor dintr-un link de mai jos în timpul incursiunilor în Europa în secolele 9 și 10, maghiarii au putut să controleze ușor populația țărănească rămasă în acea zonă după evacuarea romanilor și care a supraviețuit sute de ani trecerii multor triburi puțin numeroase dar care au lăsat urme notabile în istorie ca bătălii, cu timpul ei devenind o elită sau nobilime mereu diferită ca naționalitate de țărănimea locală care a devenit în timp dependentă de glie (iobagi - serfs), o formă de semi-sclavie, după moda central-europeană medievală.

În anul 977 a avut loc o răscoală intertribală condusă de fiul mai vârstnic al conducătorului maghiar Geza. Nu știu dacă acela a fost momentul când unele din cele 7 triburi s-au separat o parte ajungând în Ținutul Secuiesc de astăzi, aceasta fiind o a doua ipoteză a existenței secuilor. Ce știu, din analiza steagului Ținutului Secuiesc și din ce se spune despre limba lor este că ei au sunt o populație de origine turcă, poate diferită de cea de originea ipotetică amestecat nepaleză a maghiarilor.

O a treia ipoteză care poate fi combinată cu primele în diverse feluri este că ei au dorit să stăpânească, în urma înțelegerii cu Sfântul Imperiu, un teritoriu mult mai mare decât le permitea populația de 7 triburi neomogene etnic. Astfel ei s-au înțeles cu Sfântul Imperiu și s-au așezat la est, în Câmpia Panonică trimițând poate unele din triburi poate pe cele de origine ne-maghiară spre est, în Munții Carpați să facă treaba principală din înțelegere, adică apărarea graniței lor și implicit a Sfântului Imperiu, cuprinzând la mijloc populația autohtonă română care a devenit captivă (iobagi sau semi-sclavi) și furnizori de bunuri agricole și acceptând din partea Imperiului o populație germană în zona de curbură a munților, care furniza produse meșteșugărești și apăra zona respectivă, fapte confirmate în documentul lăsat de istorie al Pactului sau Unirii celor Trei Națiuni dintr-un link mai jos, semnat după o perioadă de sute de ani de separare geografică când secuii au evoluat deja într-o naționalitate sau _națiune_ distinctă.

Este însă posibil ca secuii să fi apărut dintr-o altă migrație decât a maghiarilor și  maghiarii s-au aliat cu ei pentru a-și extinde micul lor imperiu multinațional de la est de Sfântul Imperiu Roman prinzând la mijloc pe români, secuii fiind așezați pe linia Munților Carpați (și ca populație mică și izolată în comparație cu românii și probabil înrudiți etnic, semi-maghiarizați cândva în cei 600 de ani de la semnarea pactului Unirii Celor trei Națiuni prezentat într-un link de mai jos când ei au conviețuit în anumite perioade în același stat).

Românii au fost mereu prezenți în zona geografică a României de azi însă datorită repetatelor invazii nu au avut parte de stabilitate în timp pentru a se dezvolta. Din acest motiv de-a lungul secolelor de după retragerea romană invadatorii în goana lor după bogățiile Europei treceau mereu peste ei. Această situație nu putea să le placă unora care doreau crearea unui mare imperiu în Europa centrală și ar fi preferat o înțelegere cu oricine care putea să apere granița ceea ce probabil s-a întâmplat în cazul maghiarilor războinici veniți din estul îndepărtat.

Analiza limbii române moderne demonstrează, pe lângă o componentă latină veche, influențată de multe neologisme mai recente din limbi ca franceza, o componentă și mai veche probabil provenind probabil din limba localnică pre-romană, care pare a fi foarte apropiată de limba sanscrită încă în folosință în câteva zone restrânse în lume, care sanscrită, conform unor ipoteze poate fi apropiată de ipotetica limbă proto-indo-europeană, conform teoriei lingvistice indo-europene acceptată dar neaplicată. Există în dicționarele curente ale limbii române un mare număr de cuvinte de etimologie necunoscută precum o și mai mare parte de cuvinte de etimologie greșită latină sau slavă care se potrivesc mai bine unei etimologii sanscrite.

Este imposibil ca romanii să nu fi documentat șederea lor în Dacia și ce s-a întâmplat acolo după. Însă datorită faptului că maghiarii au devenit catolici și au rămas așa până în zilele noastre Roma nu va pune însă la dispoziție niciodată arhivele referitoare la Dacia pe timpul lor, sau ce s-a întâmplat în Dacia după plecarea lor și după venirea maghiarilor și în general orice arhivă care ar fi defavorabilă catolicilor.

Nu ar fi primul caz în lume când Biserica Catolică a ales să aleagă ca prioritate politica lor religioasă în locul celei a adevărului.

Naționalitatea distinctă a secuilor este confirmată definitiv de documentul care este cunoscut din istorie ca și Unio Trio Nationum sau Uniunea Celor Trei Națiuni, care este o înțelegere semnată în 1438 și confirmă chiar după nume existența a 3 națiuni diferite, maghiarii, germanii și secuii care au semnat un tratat. Din acest tratat care a fost semnat ca urmare a unei răscoale a populație autohtone românești lipsește ca semnatar chiar populația majoritară de români prinsă la mijlocul celo trei națiuni semnatare.

Nu știu exact de când au fost maghiarii separați de secui sau dacă au fost vreodată împreună înainte de acest tratat. După această unire populația catolică a maghiarilor a continuat sau început maghiarizarea secuilor și a ceangăilor și a început pe cea a românilor ortodoxi, prin crearea Bisericii Române Ortodoxe Unite cu Roma, un hibrid ortodox/catolic iar despre ceangăi, e posibil ca ei să fie chiar un fost avanpost de chinezi rămași după încetarea comerțului pe drumul mătăsii, pe toate perioadele existenței unui stat comun intermitent de după tratat care însă maghiarizare nu a fost niciodată terminată. Avem ca dovadă existența pe steagul secuilor a unor simboluri diferite de cele catolice și maghiare iar în cazul ceangăilor incompatibilitatea limbii lor cu cea maghiară.

"The 11th-century chronicle, and Anonymus as well as later chroniclers who drew selectively on this source, are unanimous in maintaining that when the Hungarians arrived in the Carpathian Basin, they encountered Székelys, the descendants of Attila's Huns. All through the Middle Ages, references to the Székelys identify them as a distinct ethnic group (natio Siculica) related to the Hungarians."

În SUA este cunoscută influența maghiară (magyars în engleză) asupra culturii americane unde sunt cunoscuți ca Hungarians. După primul război mondial mulți din nobilii maghiari bogați sau intelectuali au emigrat în SUA aducând împreună cu ei averile, cultura și persistența maghiară. Începând cu Joseph Pulitzer, Zsa Zsa Gabor, Edward Teller, John von Neumann, Andy Grove (Grof) și terminând cu George Soros există o listă lungă de nume din viața socială, culturală și economică a SUA în secolul XX. De notat că unii maghiari importanți sunt membri ai Bisericii Scientologice care a fost implicată în acțiuni directe împotriva statului american.

https://en.wikipedia.org/wiki/Magars

https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Lechfeld_(955)

https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Arcadiopolis_(970)

https://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_invasions_of_Europe#Timeline_of_the_Hungarian_invasions

https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Hungary#Early_history

https://en.wikipedia.org/wiki/Unio_Trium_Nationum

https://en.wikipedia.org/wiki/Serfdom

http://mek.oszk.hu/03400/03407/html/71.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_Americans

https://www.google.com/search?q=magyarorszag

Două probleme legislative

Angajarea răspunderii și ordonanțele

Am să pun mai jos link numai la Art.73 iar celelalte pot fi accesate mișcând roata mouse-ului nici o problemă.

Nu cred că cineva din România încă mai crede că dacă am dat copy and paste la 5 articole din Constituție am plagiat. De asemenea nu pot să îmi dau ca alții un doctorat fals în drept pentru că nu am nici o diplomă sau studiu în drept, însă mă enervează foarte mult chestiile și abuzurile de care auzim tot timpul din presă astea și am votat și eu Constituția din 92 care este doar puțin modificată de cea din 2003 normal fără să o citesc.

Deci. Angajarea răspunderii Guvernului este o formă prin care se forțează un proiect de lege împreună cu un vot de revalidare a Guvernului. Cum se face. Se duce Guvernul în Parlament cu un proiect și spune. Dacă nu votați acest proiect de lege noi plecăm. De obicei normal se face după înțelegeri prealabile și Parlamentul votează și Guvernul rămâne, cel puțin așa s-a întâmplat până acum. Normal votul trebuie să fie majoritate absolută adică trebuie să voteze cel puțin jumătate din numărul total de deputați la fel ca la o investire de guvern sau moțiune de cenzură, spre deosebire de majoritatea simplă cu care se votează legile "ordinare", unde trebuie trebuie să voteze doar jumătate din cei prezenți. Deci Guvernul poate să-și angajeze răspunderea și pe o lege organică. Buuuuuuun.

Care este diferența cu un proiect de lege normal. Păi în primul rând nu prea e timp de dezbateri publice și dezbateri în Parlament înainte de vot care de obicei pot să treneze. Se creează psihologic în media impresia unei crize și o atmosferă electorală. Dar cea mai mare diferență este cu reexaminarea. Dacă legea normală trebuie promulgată de Președinte, care are opțiunea de a o trimite înapoi în Parlament spre reexaminare cel puțin odată și/sau la CCR după cum i se pare, în cazul angajării răspunderii o eventuală cerere de reexaminare a legii se face în ședință comună pentru uniformitate cu votul pentru angajare fără posibilitatea constituțională explicită a Președintelui de a o trimite la CCR. Greșesc?

Apare aici un aspect juridic foarte interesant la aspectul retrimiterii la care m-am mai gândit dar nu m-am putut exprima ca să zic așa. Deci Președintele poate trimite înapoi în Parlament o lege spre re-examinare o singură dată spune Constituția. Dacă Parlamentul nu-i face nimic și o trimite iar Președintelui apare ca o inexistență a trimiterii pentru că nu s-a întâmplat nimic sau tot procesul trimiterii este un act juridic fără nici o consecință, deci este ca și cum n-ar fi trimis-o. Dreptul de trimitere spre reexaminare al Președintelui apare fără sens iar acțiunea Președintele apare ca și cum nu ar avea nici o consecință juridică deci Președintele nu ar avea nici o putere legislativă reală el fiind doar obligat să semneze legile chiar dacă nu sunt modificate de Parlament după o cerere de reexaminare. Eu nu cred că la asta s-a gândit legislatorul când a scris Constituția și cei care au votat-o la două referendumuri. Trimiterea în schimb la CCR o singură dată are sens chiar dacă CCR nu face modificările cerute de Președinte pentru că CCR nu a avut niciodată șansa de a se pronunța asupra acelei legi. 

Deci Parlamentul este obligat să-i facă cel puțin o modificare pentru a da sens acestui paragraf din Constituție, poate doar o virgulă. În acest caz însă nu mai este aceeași lege iar Președintele o poate trimite înapoi încă o dată, astfel încât avem un adevărat drept de veto constituțional al Președintelui României.

Iar trimiterea la CCR mai are altă semnificație. Odată respinsă cererea de examinare a Președintelui care face de obicei o listă de motive pentru cerere, iar CCR respinge orice modificare pe acele motive, CCR avizează întreaga lege și aici apare un aspect curios. Dacă o lege a fost examinată în urma cererii unui Președinte și aprobată de către CCR respingând motivele mai poate cineva să ceară vreodată CCR excepție de neconstituționalitate pe acele motive sau altele? Pe aceleași motive ar fi ca și cum o instanță s-ar pronunța de două ori pe același caz. Iar pretenția de a fi citit legea numai prin prisma motivelor invocate de Președinte iar mi se pare bizară. Nu poți să înțelegi niște paragrafe dintr-o lege dacă nu o citești toată. Trebuie să o citești toată pentru că pot fi mai târziu paragrafe care afectează paragrafele invocate în cererea de examinare. Poate aviza CCR o lege pe niște paragrafe ignorând altele ca mai târziu să le invalideze pretinzând că nu le-a văzut prima dată?
Ca să nu mai vorbesc de faptul și mai greu de înțeles că orice lege care trece prin Parlament este vizibilă CCR în toate fazele procesului ei legislativ.

Este adevărat că justiția funcționează pe bază de sesizări. Trebuie să meargă cineva la un judecător cu o cerere ca să înceapă un proces juridic iar în Parlament cu o inițiativă ca să înceapă un proces legislativ. Dar asta se întâmplă pentru că judecătorii nu au cum să știe ce se întâmplă în jurisdicția lor ca să mă exprim așa. (Deși sunt multe cazuri care apar în presă și este imposibil pentru judecători dar mai ales pentru procurori, adevărații avocați ai poporului, să le igonre).

Dar CCR. Curtea Constituțională a României. Cum poate CCR sta acolo și lăsa legile să curgă pe albia Parlamentului care legi nu sunt ca niște fapte aleatorii care trebuie culese de procuratură din public și aduse în fața unei instanțe ci un râu de legi care vin mereu din aceeași direcție. Fără să le citească sau pretinzând că nu le-a citit la timpul lor ca mai apoi să dea dreptate unui sau altui avocat de proces care face o cerere de excepție de neconstituționalitate spunând că atunci le-a văzut prima dată? Bine apare aspectul că ei au "alte treburi" și dacă citește unul din ei interpretează într-un fel și altul în altul pentru că și ei au păreri diferite și ei nu judecă toate legile, acolo se votează până la urmă deciziile, sau poate au fost alți judecători înainte și s-au mai schimbat deși instanța a rămas aceeași. Eu personal nu cred că CCR trebuie să judece cereri de la instanțe cin numai de la CCR sau Avocatul Poporului.

În orice caz e o diferență între o lege care a fost trimisă de Președinte la CCR poate pe niște paragrafe și avizată parțial decât una care nu a fost trimisă de loc, sau e virgină din punct de vedere al (ne)constituționalității.

Cealaltă cu ordonanțele. O confuzie aparentă în Constituție. În articolul 115 mai jos se spune că Guvernul poate da ordonanțe în cazuri excepționale și numai în domenii stabilită de o lege specială care are niște limite legale și în timp. Mai jos se vorbește despre ordonanțe de urgență și apare aici celebrul paragraf care însă doar explicitează niște prevederi din (1) (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. care nu aduce însă nici o noutate față de (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Interdicția de a opera în domeniul legilor organice din (1) e mai restrictivă decât pentru legile constituționale, "regimul instituțiilor fundamentale ale statului" este o sintagmă vagă din punct de vedere juridic și e clar că instituțiile fundamentale nu pot face obiectul legilor ordinare nici măcar organice ci doar constituționale etc. Cred că acest paragraf (6) al articolului 115 din Constituția României trebuie examinat cel puțin odată de fiecare român pentru că de aici pornesc toate abuzurile guvernelor care pretind că printr-o ordonanță pot face orice ce nu este interzis în acest paragraf care _pare_ a ridica restricțiile de la paragraful (1) pentru ordonanțele "de urgență" și că ordonanța de urgență este o cheie universală a sistemului juridic din România.

Nu se spune nicăieri că ordonanțele de urgență pot fi adoptate în afara timpului și domeniilor prevăzute sau în afara legii de abilitare sau în general că ar fi diferite de ordonanțele de urgență.

Mai mult decât atât. Avem acest pasaj din paragraful 5. "Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată".

Deci singura diferență între ordonanță și ordonanță de urgență este numele.

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c1s3sba73

ARTICOLUL 73
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.

(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.

ARTICOLUL 76
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.

ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

ARTICOLUL 114
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3) , dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

ARTICOLUL 115
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1) .

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

(7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3) .

(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.