Două probleme legislative

Angajarea răspunderii și ordonanțele

Am să pun mai jos link numai la Art.73 iar celelalte pot fi accesate mișcând roata mouse-ului nici o problemă.

Nu cred că cineva din România încă mai crede că dacă am dat copy and paste la 5 articole din Constituție am plagiat. De asemenea nu pot să îmi dau ca alții un doctorat fals în drept pentru că nu am nici o diplomă sau studiu în drept, însă mă enervează foarte mult chestiile și abuzurile de care auzim tot timpul din presă astea și am votat și eu Constituția din 92 care este doar puțin modificată de cea din 2003 normal fără să o citesc.

Deci. Angajarea răspunderii Guvernului este o formă prin care se forțează un proiect de lege împreună cu un vot de revalidare a Guvernului. Cum se face. Se duce Guvernul în Parlament cu un proiect și spune. Dacă nu votați acest proiect de lege noi plecăm. De obicei normal se face după înțelegeri prealabile și Parlamentul votează și Guvernul rămâne, cel puțin așa s-a întâmplat până acum. Normal votul trebuie să fie majoritate absolută adică trebuie să voteze cel puțin jumătate din numărul total de deputați la fel ca la o investire de guvern sau moțiune de cenzură, spre deosebire de majoritatea simplă cu care se votează legile "ordinare", unde trebuie trebuie să voteze doar jumătate din cei prezenți. Deci Guvernul poate să-și angajeze răspunderea și pe o lege organică. Buuuuuuun.

Care este diferența cu un proiect de lege normal. Păi în primul rând nu prea e timp de dezbateri publice și dezbateri în Parlament înainte de vot care de obicei pot să treneze. Se creează psihologic în media impresia unei crize și o atmosferă electorală. Dar cea mai mare diferență este cu reexaminarea. Dacă legea normală trebuie promulgată de Președinte, care are opțiunea de a o trimite înapoi în Parlament spre reexaminare cel puțin odată și/sau la CCR după cum i se pare, în cazul angajării răspunderii o eventuală cerere de reexaminare a legii se face în ședință comună pentru uniformitate cu votul pentru angajare fără posibilitatea constituțională explicită a Președintelui de a o trimite la CCR. Greșesc?

Apare aici un aspect juridic foarte interesant la aspectul retrimiterii la care m-am mai gândit dar nu m-am putut exprima ca să zic așa. Deci Președintele poate trimite înapoi în Parlament o lege spre re-examinare o singură dată spune Constituția. Dacă Parlamentul nu-i face nimic și o trimite iar Președintelui apare ca o inexistență a trimiterii pentru că nu s-a întâmplat nimic sau tot procesul trimiterii este un act juridic fără nici o consecință, deci este ca și cum n-ar fi trimis-o. Dreptul de trimitere spre reexaminare al Președintelui apare fără sens iar acțiunea Președintele apare ca și cum nu ar avea nici o consecință juridică deci Președintele nu ar avea nici o putere legislativă reală el fiind doar obligat să semneze legile chiar dacă nu sunt modificate de Parlament după o cerere de reexaminare. Eu nu cred că la asta s-a gândit legislatorul când a scris Constituția și cei care au votat-o la două referendumuri. Trimiterea în schimb la CCR o singură dată are sens chiar dacă CCR nu face modificările cerute de Președinte pentru că CCR nu a avut niciodată șansa de a se pronunța asupra acelei legi. 

Deci Parlamentul este obligat să-i facă cel puțin o modificare pentru a da sens acestui paragraf din Constituție, poate doar o virgulă. În acest caz însă nu mai este aceeași lege iar Președintele o poate trimite înapoi încă o dată, astfel încât avem un adevărat drept de veto constituțional al Președintelui României.

Iar trimiterea la CCR mai are altă semnificație. Odată respinsă cererea de examinare a Președintelui care face de obicei o listă de motive pentru cerere, iar CCR respinge orice modificare pe acele motive, CCR avizează întreaga lege și aici apare un aspect curios. Dacă o lege a fost examinată în urma cererii unui Președinte și aprobată de către CCR respingând motivele mai poate cineva să ceară vreodată CCR excepție de neconstituționalitate pe acele motive sau altele? Pe aceleași motive ar fi ca și cum o instanță s-ar pronunța de două ori pe același caz. Iar pretenția de a fi citit legea numai prin prisma motivelor invocate de Președinte iar mi se pare bizară. Nu poți să înțelegi niște paragrafe dintr-o lege dacă nu o citești toată. Trebuie să o citești toată pentru că pot fi mai târziu paragrafe care afectează paragrafele invocate în cererea de examinare. Poate aviza CCR o lege pe niște paragrafe ignorând altele ca mai târziu să le invalideze pretinzând că nu le-a văzut prima dată?
Ca să nu mai vorbesc de faptul și mai greu de înțeles că orice lege care trece prin Parlament este vizibilă CCR în toate fazele procesului ei legislativ.

Este adevărat că justiția funcționează pe bază de sesizări. Trebuie să meargă cineva la un judecător cu o cerere ca să înceapă un proces juridic iar în Parlament cu o inițiativă ca să înceapă un proces legislativ. Dar asta se întâmplă pentru că judecătorii nu au cum să știe ce se întâmplă în jurisdicția lor ca să mă exprim așa. (Deși sunt multe cazuri care apar în presă și este imposibil pentru judecători dar mai ales pentru procurori, adevărații avocați ai poporului, să le igonre).

Dar CCR. Curtea Constituțională a României. Cum poate CCR sta acolo și lăsa legile să curgă pe albia Parlamentului care legi nu sunt ca niște fapte aleatorii care trebuie culese de procuratură din public și aduse în fața unei instanțe ci un râu de legi care vin mereu din aceeași direcție. Fără să le citească sau pretinzând că nu le-a citit la timpul lor ca mai apoi să dea dreptate unui sau altui avocat de proces care face o cerere de excepție de neconstituționalitate spunând că atunci le-a văzut prima dată? Bine apare aspectul că ei au "alte treburi" și dacă citește unul din ei interpretează într-un fel și altul în altul pentru că și ei au păreri diferite și ei nu judecă toate legile, acolo se votează până la urmă deciziile, sau poate au fost alți judecători înainte și s-au mai schimbat deși instanța a rămas aceeași. Eu personal nu cred că CCR trebuie să judece cereri de la instanțe cin numai de la CCR sau Avocatul Poporului.

În orice caz e o diferență între o lege care a fost trimisă de Președinte la CCR poate pe niște paragrafe și avizată parțial decât una care nu a fost trimisă de loc, sau e virgină din punct de vedere al (ne)constituționalității.

Cealaltă cu ordonanțele. O confuzie aparentă în Constituție. În articolul 115 mai jos se spune că Guvernul poate da ordonanțe în cazuri excepționale și numai în domenii stabilită de o lege specială care are niște limite legale și în timp. Mai jos se vorbește despre ordonanțe de urgență și apare aici celebrul paragraf care însă doar explicitează niște prevederi din (1) (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. care nu aduce însă nici o noutate față de (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Interdicția de a opera în domeniul legilor organice din (1) e mai restrictivă decât pentru legile constituționale, "regimul instituțiilor fundamentale ale statului" este o sintagmă vagă din punct de vedere juridic și e clar că instituțiile fundamentale nu pot face obiectul legilor ordinare nici măcar organice ci doar constituționale etc. Cred că acest paragraf (6) al articolului 115 din Constituția României trebuie examinat cel puțin odată de fiecare român pentru că de aici pornesc toate abuzurile guvernelor care pretind că printr-o ordonanță pot face orice ce nu este interzis în acest paragraf care _pare_ a ridica restricțiile de la paragraful (1) pentru ordonanțele "de urgență" și că ordonanța de urgență este o cheie universală a sistemului juridic din România.

Nu se spune nicăieri că ordonanțele de urgență pot fi adoptate în afara timpului și domeniilor prevăzute sau în afara legii de abilitare sau în general că ar fi diferite de ordonanțele de urgență.

Mai mult decât atât. Avem acest pasaj din paragraful 5. "Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată".

Deci singura diferență între ordonanță și ordonanță de urgență este numele.

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c1s3sba73

ARTICOLUL 73
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.

(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.

ARTICOLUL 76
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.

ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

ARTICOLUL 114
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3) , dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

ARTICOLUL 115
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1) .

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

(7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3) .

(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.