Referendumul

Despre referenda din România am scris de multe ori. Însă niciodată nu am epuizat subiectul. Iată o încercare de a spune tot ce știu.

Cuvântul referendum s-a folosit prima dată în secolul al XVI-lea în Elveția. Mai înainte se folosea termenul plebiscit. Unele țări ca de exemplu Irlanda încă folosesc termenul de plebiscit, altele pe amândouă. Ambele termene sunt de proveniență latină, însă plebiscit a fost folosit ca atare în antichitate în timp ce referendumul este o invenție pre-modernă. Amândouă cuvintele au fost adoptate în diferite limbi ca de exemplu româna sau engleza. România a avut un plebiscit precum și mai multe referenda (pluralul pentru referendum în latină).

Diferența, mai mult de natură semantică, este că plebiscitul implică în mod clar o separație între o majoritate și o minoritate pe când termenul de referendum este mult mai vag. Însă această vaguitate (știu acest cuvânt nu există în dicționar, l-am construit prin similaritate cu vagueness din engleză) este rezolvată de exemplu în aceeași Elveție a laptelui praf, cantoanelor și ceasurilor prin existența clară a două tipuri de referenda. Unul pentru inițiative legislative și unul pentru inițiative constituționale. În Elveția pentru inițiative constituționale este necesară o participare de cel puțin 40% din electorat. (Ceea ce cumva bate însă ideea de democrație pentru că democrație înseamnă voința poporului sau mă rog a 50%, sub această cifră putem vorbi de voința unei minorități).

Și dacă tot am ajuns la cuvântul participare, hai să spun mai întâi ce mai știu despre terminologia referitoare la referenda. Majoritatea persoanelor se întâlnesc foarte rar, sau numai de câteva ori în viață cu un referendum și nu consideră necesară o investiție de efort pentru a învăța toată terminologia. Tocmai pe aceasta, raritatea referendumurilor și neînțelegerea terminologiei contează și cei care se joacă cu referendumurile.

Pentru aceasta voi lua ca exemplu legea 341/2013 numită o lege de completare a legii de organizare și desfășurare a referendumului (una din multele sau dintr-un șirag, însă cea mai năzdrăvană) care în realitate distorsionează ideea însăși de referendum și-l reduce la o glumă.

Această lege nu este lungă. Are numai două articole din care primul are 4 alineate care însă bulversează total idea de referendum în România.


Imediat după ce am citit primul alineat din primul articol mi se pare că ceva nu e în regulă. Fiind vorba despre un singur tip de referendum în România, care îl include și pe cel constituțional, vedem că am bătut de departe orice record de (ne)participare necesară pentru un referendum constituțional. 30%. Unic în lume. De tipul "Să vină Guinness World Records să constate oficial".

Dar sunt și alte probleme care se pot vedea doar din citirea textului. Legea se numește (de completare a legii) de organizare și desfășurare a referendumului, exact cum prevede articolul 90 din Constituție.

Pe mine mă încearcă la greu când spune organizare și desfășurare. Organizare în mintea mea de până acum însemna, mă rog, organizarea sediilor unde se adună lumea, data, persoanele autorizate, felul cum se numără voturile (ansamblul de măsurări organizatorice, financiare, tehnice, juridice necesare pentru desfășurarea unui referendum, pleonasm sau mai bine zis referință circulară luată direct din DEX). Desfășurare implică o secvență de evenimente în timp. La ce oră se deschid urnele, la ce oră se închid, când începe numărarea, când raportarea. Fiindcă nu vreau să-mi extind acum la bătrânețe aceste definiții completând cu ce spune această lege m-am dus să mă uit în însuși DEX, care așa cum este el este tot ce avem în materie de referință lingvistică în România.

Deci. De ce legiuitorul se apucă în cadrul unei legi de organizare și desfășurare a referendumului prevăzută repet în Articolul 90 din Constituție să modifice cifra de participare?

Despre legea 341/2013 aș mai spune multe și voi continua cu o observație de natură procedurală. Această lipsă procedurală pe care nu am mai întâlnit-o la nici un proces legislativ al vreunei legi pe care am examinat-o și pare fi de natură să invalideze legea.

(Încurajez pe oricine ajunge aici cu cititul să studieze această lege prin urmărirea procesului legislativ. Toate documentele sunt scanate frumos și se pot deschide apăsând micile icoane pdf din diferitele faze marcate cu date).

Pe data de 04.06.2013 un grup de parlamentari PDL completat la mișto de UDMR și PP au depus la CCR sub semnătura Președintelui de atunci al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea (un impostor ce pare a fi actorul și regizorul spaniol Pedro Almodovar) o cerere de examinare a constituționalității acestei legi, care pare fi validă și în linia celor arătate mai sus. Din același proces legislativ înrămat mai sus se vede că CCR nu a răspuns niciodată acestei cereri. Din ce știu eu până acum ar fi primul caz în care o curte nu răspunde unei sesizări legitime.

Prin contrast, pe data de 23.09.2013 Președintele Băsescu (s-ar părea că el este scriitorul maghiar Erno Polgar, posibil autorul marelui scenariu după care se desfășoară toate acțiunile publice din România populate cu figuri de actori maghiari) a depus el însuși o cerere de examinare, diferită de cea a grupului de parlamentari, care însă a fost făcută iar la mișto, pe niște motive aiurea foarte ușor de respins de CCR, departe de motivele reale de neconstituționalitate arătate în această postare. La această cerere CCR a răspuns, bineînțeles negativ.

(Și una și alta din cereri se pot citi prin click pe icoana pdf de lângă dată din procesul înrămat mai sus).

Sunt deciziile sau răspunsurile la sesizări ale CCR în practica CCR dar și în procesele legislative din Parlament, opționale?

...va urma...