Octavian Goga, Petru Groza, aceeași persoană?

Născuți la 3 ani diferență, 1881 și 1883, amândoi au absolvit Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta, deci vorbeau perfect limba maghiară. Amândoi politicieni, deși Goga ne este mai cunoscut ca poet, Groza a fost comunist iar Goga nazist. Groza începând din 1928 a lipsit 5 ani din scena politică exact când a fost Goga mai activ, iar acesta a murit în 1938, când a început cariera lui Groza ca și comunist.

Goga a luat cetățenia română la 250 mii sau o treime din evrei.

Groza a lichidat Partidul Național Țărănesc și toate celelalte formațiuni politice după 1947 în afară de Partidul Comunist Român și cel Național Maghiar.

În majoritatea fotografiilor de pe net Goga apare cu ochi mari larg deschiși  și capul înclinat înainte ceea ce-i micșorează bărbia iar Groza îi ține strâns cu bărbia ridicată și mai aproape de cameră. Am putut vedea în zilele și lunile care au trecut cât de bine colaborează celebritățile cu fotografii, atunci când e vorba de dedublări.

În rest scrisul pare identic, deși Groza face G-ul altfel. În mod ironic, P-ul de la Petru seamănă mai mult cu un O iar combinația G și r de la Groza simulează G-ul de la Goga.


Pe net am găsit doar o poză de rezoluție scăzută cu linia profilului lui Groza și una ceva mai bună a lui Goga

A Trip to Thor's Well

Click on the first picture then hit right arrow in sequence.  (press F11 for best results) Enjoy!

Știință și tehnică

Ce deliciu era în copilărie sâmbăta. Ne obligau la școală să ne abonăm. Aveam de ales între Urzica, Știință și Tehnică, Cutezătorii, Luminița, ce mai era. Minitehnicus. Primeam revistele și deși e totul foarte vag, îmi amintesc că învățătoarea ne lăsa parcă o oră să ne uităm la ele. Sau în pauze. Nu mai știu. Cred că le schimbam între noi și le citeam toate. Acasă taică-meu avea abonament la Magazin. Venea și ăla sâmbăta, mirosind a cerneală. Toate miroseau. Culorile erau cam aiurea, rezoluția, chiar și pe atunci atunci îmi dădeam seama că era proastă, pentru cele color ce se voiau lucioase. Dar erau câteva ore de imersie într-o lume magică, a viitorului, poate. Benzi desenate cu eroi locali. Mașini americane cu 5 viteze, circuit de frânare dublu care consumau 10 litri la sută.

Ce contează că aceste publicații erau făcute după cine știe ce model sovietic sau franțuzesc. Care la rândul lor poate se făceau după publicații americane.

Am aflat multe multe chestii de acolo. Nu prea discutam între noi, subiectele de discuție erau impuse de copii populari și de multe ori erau glume proaste, multe de natură deocheată.

Azi, după o facultate tehnică, după sute de mii de pagini de internet explorate, prin filtrul unui realism tehnic ca să zic așa, am învățat să recunosc din prima știrile, noutățile științifice reciclate, doar cu scopul de a corecta impresiile zilnice ale celor mulți.

Cred că H Pylori e un mit, ca multe altele. În realitate și în știri. Am fost tratat pentru H Pyori și nu cred că mi-a făcut rău fiindcă probabil aveam tot felul de alte infecții digestive, (esofag, stomac, duoden, pancreas, bilă, intestin) de la trăit în locuințe absolut sub limita igienei și de la consumat carne cu antibiotice. Americanii vorbesc despre lumea a III-a fără să știe în ce lume trăiesc ei. Ar trebui să meargă să viziteze orice țară din Europa să vadă, dar ei preferă o vacanță în Hawaii. Cel mai rău. Nimeni nu mă crede ce spun, nici ei fiindcă nu au comparație, nici europenii care se uită doar la filme, nu vin pe aici.

Mă uimește cantitatea de poze care descriu lucruri nevăzute, cu o rezoluție fantastică, dar nimeni sau poate doar specialiștii din redacții știu că toate acestea sunt doar imaginații ale unor artiști, care poate s-au consultat dar cel mai probabil nu, cu specialiști.

(Nu, H Pylori nu este verde. Nu are culoare pentru că cel puțin grosimea este sub lungimea de undă cea mai scurtă, violet.)

Iată o imagine de H Pylori la microscopul electronic. Microscopul electronic nu folosește lumină. Electronii, deși mult mai mari ca fotonii, nu sunt limitați la lungimile de undă ale luminii, sub care nimic nu poate fi "văzut", de aceea pot fi observate detalii, ca și cozile sau flagelele acelea.

Aceleași H Pylori la microscopul optic, cu un agent fluorescent.

Obiectele nevăzute din macrocosmos. Săptămâna trecută un asteroid exotic a bântuit știrile. O fi existând. O fi avânt traiectoria respectivă. Oamenii de știri au sugerat că ar putea fi o navă spațială galactică ieșită din uz. Au sărit să îl deseneze, iar unii deși pun o notă lângă care avertizează că este o imagine artistică, nimeni nu e atent la acea mică inscripție care de cele mai multe ori lipsește.

Nici un telescop, radiotelescop sau câmp de telescoape în uz nu are suficientă rezoluție pentru a vedea acele detalii. Din aceleași motive de lungime de undă a luminii. Ele, asteroidele în cel mai bun caz sunt văzute ca niște puncte. Din variația intensității luminoase se deduce viteza de rotație și cumva forma, în sensul raportului lungime-grosime. Astăzi nici un jurnalist nu se poate scuzat că nu a știut. Este suficient 2-3 căutări google pentru a te lămuri înainte de a publica ce poate influența mințile a mii de cititori.

Mă duce gândul la senzaționalism, care este un stil literar folosit mai ales în tabloide (publicații de exagerări mondene).

Dar motivul poate fi cu totul altul. Despre asteroidul Oumuamua ar fi putut scrie sau pune imagini senzaționale reale ca de exemplu traiectoria exotică.

Dar ei preferă exotisme imaginare dirijabile, care parcă toate converg spre o singură direcție. Simboluri falice, semantisme ca Oumu și roid. Iar România, acum, pylo.

魔鬼人 - mó guìrén - Devil People

One thing leads to another.

Nu ar fi asta definiția scurtă a consecințialismului, un curent filozofic contemporan foarte important?

Vroiam să postez ceva și din idee în idee am ajuns iar la această sintagmă pe care am însă de data aceasta am făcut-o imediat titlu al unei postări de blog. Am mai tradus cu ajutorul lui Google Translate de câteva ori 4 hanzi (caractere chinezești). Le-am pus acum din nou înșirate în GT întâmplător în altă combinație și mi-a ieșit o surpriză. Am mai aflat de un hanzi. Și se potrivește atât de bine cu ce vroiam să spun.

(Subiectul lingvistic pare vast, o discuție separată, nu vreau să intru în detalii. Plănuiesc să intru în contact cu cineva de origine chineză ca să discut puțin ca să mă lămuresc definitiv).

魔 mó - magic

高 gāo - expensive,

贵 guì - high, noble

鬼 guì - ghost

人 rén - people

Deci imediat după ce am terminat și consumat câteva bucățele din prăjitura cu unt de cocos am căzut buștean. Am dormit două ore, între 8 seara și 10 seara și m-am trezit fără chef dar trebuie să termin ce am început. Mă simt ceva mai bine.

Nu e nici un secret că în ultimele zile pancreatita mea s-a acutizat. Am aflat și cauza. În ultimele săptămâni am petrecut mult timp în zona bucătăriei. Am început să spăl vase manual (nu mai spăl niciodată la mașină după ce am aflat cum funcționează, apa murdară urcă într-o gaură din capac și grăsime murdară care acumulează acolo), pizza aproape în fiecare zi, alte feluri. Lângă bucătărie este cămăruța boilerului. Ușa este mai mult de formă fiindcă are un grilaj, ceva ca niște aripioare de respirat pentru rechini. Acolo când m-am mutat am găsit praf din acela pentru cutia de pisici, folosit excesiv. Sub mașina de spălat dar și în cuva boilerului. O parte a intrat sub boiler. Urmele de jeg de pe mașina de spălat veche, mai ales în interior sub panourile metalice puțeau extraordinar, mi-am cumpărat o perie specială, am răsturnat mașina pe o parte și am spălat-o de mai multe ori. Boilerul mai curgea pe la țeava de apă rece. O picătură pe minut. Cândva, peste un an, l-am ridicat prin înclinare stânga dreapta și introducere niște șipci de lemn și am reușit să bag un prosop dedesubt pe care-l scoteam negru de rugină. Era și o țeava de canalizare în mijlocul cuvei cred, dar sunt sigur pentru că nu am văzut-o. Am simțit-o cu o riglă de lemn. După ce am scos cât am putut cu prosopul (recunosc, putoarea insuportabilă mă făcea să mă grăbesc, și eram amețit de un fum care venea de afară) am băgat niște spumă din aceea la cutie de spray de la un magazin de bricolaj. Am auzit la un moment dat cum spumă a făcut un sunet ca și cum ar fi pătruns undeva. Dacă există țeava de canalizare care normal nu mai avea apă în partea în formă de S, mirosul de canalizare venea pe acolo. După toată faza s-a liniștit mirosul dar nu a trecut niciodată complet dar era greu să-mi dau seama fiindcă era acoperit de alte mirosuri. Probabil ar fi trebuit să aștept câteva zile, să ridici din nou boilerul și să scot spuma acea întărită după care să pun alta curată. După ce vara asta dar mai ales în ultima lună a încetat fumul care venea pe undeva în apartament, nu mai vreau să intru și în discuția asta și am curățat mucegaiul de pe un perete din spatele etajerei de la televizor și de pe marginile geamurilor din aluminiu, am început să simt iar mirosul de la boiler. Mult mai puțin, poate o zecime sau o sutime din ce a fost înainte.

Acum 2 zile parcă am fost în parc, era rece, soare, dar m-am întors din drum fiindcă tot aerul mirosea a fum iute de lemne locale (niște esențe de pin uriaș, cu lemn foarte tare, care arde cu un miros iute, care domină pădurile din Oregon și alte zone din SUA). Probabil "de la un cămin care abia a fost pornit și nu a avut coșul timp să se încălzească".

Ieri când mi-am dat seama am făcut curățenie generală. Dat cu aspiratorul, spălat lenjerie și toate rufele acumulate în câteva zile, am pus un ventilator lângă boiler. Totul în casă, rufele în contact cu apa, aveau un miros foarte subtil de canalizare. Am găsit iar rugină lângă țeava aceea, deși nu mai curgea. Am strâns puțin țeava, o zecime de tură cu o cheie (garnitura de nailon în timp cedează). Am mai curățat multă rugină împuțită de canalizare mai jos într-o gură de vizitare unde se acumulase fiindcă a curs de-a lungul firului electric. Azi dimineață adică a doua zi după ce am terminat curățenia m-am trezit fără nici o durere în spate sau abdominală. Nici o durere în timpul înghițitului. Orice urmă de pancreatită mi-a trecut într-o noapte.

Dar a mai fost un motiv. Acum câteva zile când mă durea rău am poftit cookies (un fel de fursecuri americane). 10 minute (timp folosit, timp în cuptor, total 20), două ouă, o lingură de grăsime sau unt, un pic de zahăr (ca pentru diabetici) un pic de bicarbonat și un pic de smântână ca să aibă cu ce să reacționeze bicarbonatul (partea acidă). Dar nu am avut smântână și am făcut fără. Bicarbonatul nu a reacționat cu nimic. Cookie-urile avea gust de bicarbonat încât pișcau de limbă dar acele cookies mi-am făcut să îmi treacă durerile aproape complet. După care am trebăluit iar în zona cu putoarea din bucătărie, mi-am mai făcut odată cookies din alea, între timp mi-am dat seama, combinația bicarbonat - ulei de cocos care se eliberează în timp, la fel ca medicamentele care se degajă în timp, fiind prinse în făina din aluat.

Am mai uscat o mașină de rufe rămasă de ieri, am mai scris pe aici și m-am dus în parc. Era cald ca vara, 20 de grade. Umiditate 98%. Mă simțeam ca în vacanță la mare. Bine că am făcut curățenie generală. Am mers vreo milă și am observat niște tipe care acționau ciudat. O tipă cu tricou fără mâneci verde deschis cu o fustă mini de un roz pastelat, care arătat ca și cum ar fi fost o balerină dar cam la sfârșit de carieră, plimba un câine pe o alee din fața mea.

Mergea doi pași, se întorcea, se oprea, se rotea, iar mergea, iar se oprea, iar se rotea după cum se mișca câinele. Mă uitam curios și a ridicat mâna spre mine. M-am uitat în spate, nu am văzut nimic. Am mai făcut câțiva pași și o mașină care a ieșit de la sala uriașa cu mai multe terenuri de tenis înăuntru a claxonat, Am întors capul și o tipă la volan făcea cu mâna tot în direcția mea. Altă tipă cea din mașină a început să vorbească (țipe) cu ea, de la distanță de 100 de metri, eu fiind exact între ele.

Am mers mai departe. Soare. Respiram aerul curat și umed și cald ca vara. Am ajuns în zona cu copaci iar la vreo milă, când vroiam să mă întorc am simțit miros de fum. Fum de gunoi, mi-am zis eu. M-am întors, fumul apărea și dispărea. Nu era așa de rău ca acum două zile. M-am întâlnit cu călugărița, (mantis religiosa, mantidae, așa îi spun eu deși ea e din specia șerpilienilor). O tipă cu aspect de unguroaică înaltă cât mine dar la o treime din greutate, eu acum având cam 125 de kg. Are niște picioare de 2 sau 3 inci grosime in zona coapsei, de altfel, sănătoasă. Dacă ar bate vântul ar trebui să se țină de ceva. O văd acolo în fiecare zi, îmbrăcată tot așa în pantaloni scurți cu un tricou pastelat. Și ea a ridicat o mână la ceafă și apoi la față.

Când am venit acasă (e o milă distanță, așa putea să merg pe jos până în parc dar e mult fum și zgomot pe stradă) am evitat din nou accidentul de la intersecția foarte periculoasă de la alea care vine pe lângă parc (Nyberg, pronunțat naiba) și dă în strada principală, tot Nyberg, care se schimbă în 65 chiar acolo. Pe partea cealaltă este semafor pentru cei care vin din parcarea de la magazine. De fiecare dată când se face verde, după 5 secunde apare o mașină de undeva din parcare și vine spre mine care sunt gata să o iau la stânga, tot pe verde. Venind înainte, are prioritate, dar nu-i vezi fiindcă nu sunt acolo când intri în intersecție. Deci a apărut o mașină gri vopsită mat (într-un atelier de mâna doua), cel mai greu de observat, și a pornit spre mine pe verde exact când o făceam la stânga. Am oprit și l-am lăsat să treacă. Un tip care semăna cu Tolontan, pe trecerea de pietoni dar bănuiesc mult mai scund, mi-a atras atenția înainte de a veni acea mașină. Însă am văzut mașina fiindcă am trecut de 300 de ori prin acea intersecție și știu lecția (eu veneam pe săgeata înainte stânga de sus, el a venit din parcare și a intrat pe verde pe săgeata înainte stânga de jos când eu eram la jumătatea intersecție).


Deci am venit acasă și în urma vrăjilor din parc am uitat de pancreatită și am mâncat înghețată. La vreo oră gata m-a luat iar la fel ca înainte. Cu frisoane de data asta. Repede, în grabă, mi-am făcut iar cookies, dar acum aveam smântână. Deci nu mai aveau gust de bicarbonat. Particulele de fum încărcate cu ceva (gunoi cred) încet încet se curăță din plămâni și se elimină în esofag. Gura, gingiile mă ustură. Esofagul îmi dă o durere ascuțită.

Atunci mi-am dat seama că asta ar fi rețetă bună pentru pancreatită acută. Fursecuri, de fapt mai mult biscuiți, cu un ou-două, puțin bicarbonat, o lingură-două de ulei de cocos dar fără agent acid (smântână, iaurt, zeamă de lămâie). Bicarbonatul în mare parte rămâne intact și împreună cu uleiul de cocos se eliberează lent pe măsura digestiei și ajută cu inflamația. Alimentație variată, fibre, fructe, vitamina D.

Generațiile noi, chiar și preoții născuți în perioada comunismului au auzit poate vag de vrăjitori/oare. Că au fost cândva. Că au fost persecutate (ți) de inchiziție. Părea ireal. Însă vă spun eu. Există și sunt bine-mersi. Formează diferite curente religioase. În unele țări s-a păstrat în paralel cu catolicismul timp de o mie de ani. Însă ce religie, ce spiritualitate e aceea care se manifestă prin arderea de murdării (lucruri necurate) afectând un spațiu vast doar pentru o singură persoană care trece pe acolo? Și întrebarea de bază. Pe câți au aranjat în felul acesta?