Știință și tehnică

Ce deliciu era în copilărie sâmbăta. Ne obligau la școală să ne abonăm. Aveam de ales între Urzica, Știință și Tehnică, Cutezătorii, Luminița, ce mai era. Minitehnicus. Primeam revistele și deși e totul foarte vag, îmi amintesc că învățătoarea ne lăsa parcă o oră să ne uităm la ele. Sau în pauze. Nu mai știu. Cred că le schimbam între noi și le citeam toate. Acasă taică-meu avea abonament la Magazin. Venea și ăla sâmbăta, mirosind a cerneală. Toate miroseau. Culorile erau cam aiurea, rezoluția, chiar și pe atunci atunci îmi dădeam seama că era proastă, pentru cele color ce se voiau lucioase. Dar erau câteva ore de imersie într-o lume magică, a viitorului, poate. Benzi desenate cu eroi locali. Mașini americane cu 5 viteze, circuit de frânare dublu care consumau 10 litri la sută.

Ce contează că aceste publicații erau făcute după cine știe ce model sovietic sau franțuzesc. Care la rândul lor poate se făceau după publicații americane.

Am aflat multe multe chestii de acolo. Nu prea discutam între noi, subiectele de discuție erau impuse de copii populari și de multe ori erau glume proaste, multe de natură deocheată.

Azi, după o facultate tehnică, după sute de mii de pagini de internet explorate, prin filtrul unui realism tehnic ca să zic așa, am învățat să recunosc din prima știrile, noutățile științifice reciclate, doar cu scopul de a corecta impresiile zilnice ale celor mulți.

Cred că H Pylori e un mit, ca multe altele. În realitate și în știri. Am fost tratat pentru H Pyori și nu cred că mi-a făcut rău fiindcă probabil aveam tot felul de alte infecții digestive, (esofag, stomac, duoden, pancreas, bilă, intestin) de la trăit în locuințe absolut sub limita igienei și de la consumat carne cu antibiotice. Americanii vorbesc despre lumea a III-a fără să știe în ce lume trăiesc ei. Ar trebui să meargă să viziteze orice țară din Europa să vadă, dar ei preferă o vacanță în Hawaii. Cel mai rău. Nimeni nu mă crede ce spun, nici ei fiindcă nu au comparație, nici europenii care se uită doar la filme, nu vin pe aici.

Mă uimește cantitatea de poze care descriu lucruri nevăzute, cu o rezoluție fantastică, dar nimeni sau poate doar specialiștii din redacții știu că toate acestea sunt doar imaginații ale unor artiști, care poate s-au consultat dar cel mai probabil nu, cu specialiști.

(Nu, H Pylori nu este verde. Nu are culoare pentru că cel puțin grosimea este sub lungimea de undă cea mai scurtă, violet.)

Iată o imagine de H Pylori la microscopul electronic. Microscopul electronic nu folosește lumină. Electronii, deși mult mai mari ca fotonii, nu sunt limitați la lungimile de undă ale luminii, sub care nimic nu poate fi "văzut", de aceea pot fi observate detalii, ca și cozile sau flagelele acelea.

Aceleași H Pylori la microscopul optic, cu un agent fluorescent.

Obiectele nevăzute din macrocosmos. Săptămâna trecută un asteroid exotic a bântuit știrile. O fi existând. O fi avânt traiectoria respectivă. Oamenii de știri au sugerat că ar putea fi o navă spațială galactică ieșită din uz. Au sărit să îl deseneze, iar unii deși pun o notă lângă care avertizează că este o imagine artistică, nimeni nu e atent la acea mică inscripție care de cele mai multe ori lipsește.

Nici un telescop, radiotelescop sau câmp de telescoape în uz nu are suficientă rezoluție pentru a vedea acele detalii. Din aceleași motive de lungime de undă a luminii. Ele, asteroidele în cel mai bun caz sunt văzute ca niște puncte. Din variația intensității luminoase se deduce viteza de rotație și cumva forma, în sensul raportului lungime-grosime. Astăzi nici un jurnalist nu se poate scuzat că nu a știut. Este suficient 2-3 căutări google pentru a te lămuri înainte de a publica ce poate influența mințile a mii de cititori.

Mă duce gândul la senzaționalism, care este un stil literar folosit mai ales în tabloide (publicații de exagerări mondene).

Dar motivul poate fi cu totul altul. Despre asteroidul Oumuamua ar fi putut scrie sau pune imagini senzaționale reale ca de exemplu traiectoria exotică.

Dar ei preferă exotisme imaginare dirijabile, care parcă toate converg spre o singură direcție. Simboluri falice, semantisme ca Oumu și roid. Iar România, acum, pylo.