În urma unui şir de întâmplări care ar putea face uşor subiectul altor poveşti, am ajuns, de bine, de rău să înţeleg limbi străine începând din liceu, în special franceza şi engleza. Prin asta am început să înţeleg cuvintele la unele melodii "străine", unele "scăpate" prin grila deasă a cenzurii comuniste, altele pe benzi magnetice, "trase" de la unii la alţii.
Ce nu înţelegeam completam cu imaginaţia. (Pe atunci nu era internet cu versuri la orice melodie şi chiar dacă aveam un dicţionar, nu întotdeauna înţelegeam pronunţia ca să caut în el sau nici măcar nu puteam memora toate cuvintele când se desfăşura o melodie ca să le scriu sau traduc).
Când spun străin, înţeleg tot ce e la vest de să zicem, Viena, fiindcă austriecii nu prea au intrat cu hit-uri în circuitul muzicii pop mondiale, cel puţin nu-mi vine în minte nici un nume acum.
Bine, pentru mine şi pentru mulţi nu exista nici o diferenţă între muzica europeană şi cea americană, la fel ca şi între cele două culturi.
(Îmi amintesc de exemplu de Păunescu, Dumnezeu să-l ierte, care spunea în
gura mare pe oriunde era auzit, cel mai mult la "cenaclul" Flacăra că
totul era gunoi cu aplauze înregistrate şi momeală pentru tineretul de
la noi (practic el prin acea "întâmplare" artistică încerca să recreeze
genurile şi tipurile de muzică din vest, fenomen care era întâlnit de
fapt în toată scena muzicală pop românească)).
Relativ recent, de vreo 5 ani am pornit o "campanie" masivă de reevaluare a tuturor melodiilor mele favorite şi a trece prin versuri şi a le înţelege în sfârşit, complet. În mare parte din cauză că am ajuns în sfârşit la un nivel de înţelegere a limbii engleze care îmi permite aceasta.
Este poezie şi este filozofie în majoritatea versurilor melodiilor lor. Mult mai multă decât credeam eu în acel timp. De fapt unele sunt adevărate eseuri.
Din păcate însă în multe dintre ele sub masca poeziei se ascunde orice, de la politica momentului la îndemnuri subliminale, acestea din urmă lipsite de orice morală sau scrupul din partea autorilor.
Altele, oricât le-aş asculta, deşi la prima vedere sugerează tot felul de imagini poetice, care frapează imaginaţia dar până la urmă par lipsite de orice sens, ca de exemplu unele melodii de Phil Collins sau Elton John. Nu am înţeles niciodată ce simte Phil Collins în aer că vine în noaptea aceasta, ceva ce el a aşteptat toată viaţa. Mai uşor mi-a fost totuşi să înţeleg ce nu ar face Meatloaf pentru dragoste. (LOL după ce am dat search-uri pe google timp de câteva ore şi citit nu ştiu câte forumuri. De fapt el spune ce nu ar face undeva la începutul melodiei într-un vers, inexplicabil trecut cu vederea, sau cu auzirea, de mai toţi). Ca să nu vorbim acum de Beatles. Beatles are un loc cu totul aparte. Sau ABBA. Etc.
Din intuiţia mea de atunci şi din cea de acum mi-am făcut o proiecţie asupra întregii culturi vestice, şi am întrezărit o societate avansată, în care oamenii, cel puţin câteodată îşi vorbesc unii altora în poezii şi cântece.
Îmi amintesc un verset din Biblie, auzit de la David, mecanicul şi patronul de la fostul Computer Age Auto Service, cel care spunea că nu mai sunt mulţi creştini ca el, m-am uitat chiar acum, Efeseni 5 vs 19 "Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului."
Nu ştiu dacă acest verset se poate aplica la muzica pop contemporană, dar de multe ori când ascult muzică mă gândesc la el. Dar existența lui în Biblie subliniază puterea muzicii, a poeziei asupra psihicului omenesc. Putere amplificată până la paroxism în cazul hit-urilor, care dacă ai un radio deschis în casă sau în maşină le auzi vrând-nevrând de zeci sau sute de ori.
Oricum, am ajuns la ce vroiam să spun de la început. Nu, nu toţi sunt poeţi şi filozofi la vest de Viena.
Dar mai recent, o haită nouă, ciudată, adunată de pe diferite meleaguri ale lumii a pus stăpânire pe o bună parte a "industriei" de entertainment şi folosesc la maximum tot ce se poate folosi din rămăşiţele culturii pop pentru a o întoarce împotriva ei însăşi. Ca dovadă, "artiştii" dar mai ales artistele ultimului deceniu.
Am văzut relativ recent un video cu un rocker celebru care a invitat pe una din divele animatronicii contemporane. S-au căznit împreună să cânte live o melodie rock pe o scenă simplă fără tone de aparatură şi se vedea atât de clar că tipa nici măcar nu nimerea notele.
Sau o întrebare, ce ar vrea să spună versul Young Money raised me din exemplul de mai jos?
"No I’m not lucky I’m blessed, Yes!
Clap for the heavyweight champ, Me!
But I couldn’t do it all alone, We!
Young Money raised me"
Pun pariu că dacă cineva le-ar scoate din priză (adică de la ditamai reţeaua de putere) toată tehnologia, nu ai mai auzi din direcţia lor decât nişte mieunături şi schelălăituri.
Dar tot ce am scris până acum este doar o introducere la ce aş vrea să scriu mai departe, comentarii la versuri din diferite melodii. Voi încerca pe măsură ce le aud la radio. Pentru că unele sunt atât de persistente şi omniprezente încât nu avem scăpare.
