12:05 (Noaptea la mine) Un documentar care mă fascinează. O privire în trecutul nostru foarte îndepărtat, din epoca de piatră sau mai înainte. Australia a fost un continent izolat pentru mai mult de 50000 de ani și populația fiind mult mai mică decât în Eurasia de exemplu, și nivelul de dezvoltare a rămas scăzut, până la venirea unui grup misterios din India sau Nepal, Pama Nyunga. Însă ei nu au stat pe continent, s-au deplasat în Africa și Europa după ce au preluat totuși niște tradiții locale.
Cel mai ușor de recunoscut și faimos loc din Australia este Muntele Attila. Mulți din ungurii de azi au figuri de aborigeni australieni.
Nu am văzut vârfuri la sulițe, nici măcar de piatră. Nu cunoșteau arcul dar puteau să-și construiască bumerange de lemn, cu care vânau păsări. Aveau reacții elementare, de supraviețuire și un limbaj foarte simplu. Deci nu poate fi vorba de fantezii. Pentru fantezii e nevoie de gândire conceptuală, limbaj evoluat, dialog cu sine, noțiunea de spațiu-timp și ceva ce noi numim imaginație.
Credința în vrăjitorie era un lucru foarte concret, foarte tangibil. Trebuia să fi fost ceva real în spatele lui. Și este. Vrăjitoria este mult mai simplă decât ne putem închipui și se bazează pe experimente întâmplătoare care au devenit la ei tradiție. Limba română conține o expresie. "a umbla cu lucruri necurate".
Multă lume ignoră relația biologică pe care oamenii o au cu mediul lor înconjurător. Organismul se adaptează continuu la orice schimbări microbiene de mediu și invers, contribuie la formarea lui. Parte din sistemul nostru imunitar se răspândește în mediu odată cu eliberarea intestinului dar și cu respirația, etc..
La unele specii de pradă, simbionții parazitari devin arme unelte (așa numitul marcaj teritorial cu care ei de fapt își infectează prada, făcându-o docilă). De aceea acești strămoși ai noștri își curățau locul și își îngropau fecalele, pentru că dușmanii lor și probabil unii din ei înșiși știau să folosească orice rămășite biologice și să le manipuleze pentru a-i îmbolnăvi.
Tradiție ce se continuă până în zilele noastre. Reprezentanți ai ordinului dominican vin în fiecare zi cu câinii care-și fac nevoile în jurul clădirii, în locuri alese special, de obicei în direcția vântului, curenților prin ferestruicile de aerisire a subsolului, cu câinii hrăniți special și urmând un anume ritual.
Trag de exemplu câinele de lesă în momentul în care acesta defechează pentru a-l stresa și a elibera uleiurile rău mirositoare din săculeții anali iar apoi pleacă și nu strâng. De asemene aruncă obiecte ce par la întâmplare, de obicei ambalaje cu resturi, care însă privite atent reprezintă dieta noastră din ultimele zile. Este imposibil să dovedești ceva, și apoi, cui.
Uneori, ca în seara asta, trebuie să merg pe afară să strâng tot felul de obiecte, pentru că altfel nu pot să dorm după ce mi-a fost rău toată ziua. De câte ori am ajuns la urgențe sau chiar în spital pentru chestiile astea iar pe atunci nu beam și nu aveam diabet, ceea ce m-a și ruinat financiar și profesional.
9:16 (Dimineața) În film, realizatorul interviului mai spune la un moment dat ceva. A avut impresia că Buckley sau acel Robinson Crusoe de Australia, un evadat care a trăit 32 cu un grup (mob) de localnici, nu îi spunea totul. Motivul. După 32 de ani, Buckely a devenit unul de-al lor.
Relatări moderne și chiar urmașii direcți ai grupului prezentat în documentar vorbesc despre un un câmp comunicațional, care ar fi fost și un sistem filozofic, juridic și religios numit dreaming.
Regăsim această idee în sistemul de arte marțiale ninjutsu din Japonia, unde se vorbește despre Shin Shin Shing Ghan, o formă de telepatie la care se poate ajunge prin antrenament. Ninja au fost mercenari feudali a căror misiune principală a fost de culegere de informații și influențare a dușmanilor celor care-i angajau, iar unii din ei petreceau o parte din viață infiltrați timp de decenii în taberele inamice. Citirea gândurilor subiecților (țintelor) ar fi fost pentru ei un mare avantaj.
Este vorba probabil de un mod de comunicație ancestral între toate ființele vii care a existat înainte de limbaj și orice formă de civilizație, fie ea doar la nivelul prezentat în documentar, ceva ce omul mai evoluat a pierdut prin folosirea limbajului verbal avansat dar la care se poate accede prin antrenament. O ipoteză ar fi comunicația vibrațională prezentă vertebrate.
Dar poate fi și ceva mai mult, o anumită parte a spectrului "electromagnetic" de foarte joasă frecvență.
Indienii americani (Native Americans) despre care eu cred că au venit și din Australia, au un fel de device pe care ei îl numesc "dream catcher" pe care îl pun în jurul copiilor mici când dorm ca să-i ferească de coșmaruri. Device-ul îmi amintește de un dipol circular în scurtcircuit care ar putea într-adevăr să scurtcircuiteze și deci să diminueze anumite frecvențe de microunde, după diametru de ordinul de la 1 GHz la 5 GHz sau mai mult, mai ales când bețișorul de salcie din care e făcut este încă plin de sevă, deci conducător.
Timpul meu este foarte limitat și nu pot să-i caut pe toți însă sunt sigur că cei de la Metallica ca și toți artiștii de clasă internațională sunt tot unguri (care se poate vedea și după accentul cu care cântă în engleză). Să fie această melodie o exemplificare făcută de ei înșiși, aproape pe față, a ce am spus mai sus? "So close no matter how far..."
9:55 Înapoi la timpuri moderne. Am re-postat acum câteva zile o asemănare greșită cu Biden. Mi-am dat seama și m-am apucat să caut din nou, ceea ce mi-a luat câteva zile (nu am putut să caut tot timpul). Între timp au venit cu un remediu. Re-acuzarea lui Trump, cu noi crime care s-a făcut exact în aceeași zi când l-am găsit pe scriitorul respectiv, mort din aprilie anul acesta.
Fiindcă au undeva pe un supercomputer un model cu felul în care gândesc, după ce au înregistrat tot ce am făcut spus și scris timp de decenii, unde pot simula și anticipa tot ce fac eu. Astfel, efectul psihologic ne-căutat de mine a fost exact invers, rușii, chinezii, sau cei care mă controlează au publicat asemănarea în ziua în care Trump a fost re-acuzat, ca o răzbunare a republicanilor evrei răi conspiratori vânduți rușilor și chinezilor pe care Trump îi reprezintă.
12:00 Am umblat în primele zile din săptămâna asta la mașina de spălat și printre altele am desfăcut furtunul de evacuare care avea în el o mâzgă lipicioasă (slime) din mizerie cu detergent veche de până la 20 de ani pe care am încercat s-o spăl, cu o perie circulară și detergent, inclusiv cu clor.
Ca rezultat aici miroase acum a vomă, deși am generator de ozon dat la maximum, iar mie mi-au apărut pe ambele mâini niște bubulițe care mă mănâncă fantastic, din care unele chiar peste cicatricea rănii pe care am postat-o acum câteva zile.
Am dat cu antibiotic de pe vechea rețetă, Mupirocin, și mă aștept să-mi treacă în câteva zile fiindcă nu m-am scărpinat încă să găuresc pielea. Aceste mașini casnice (appliances) prin felul în care sunt gândite, cu aceste furtunuri de evacuare, uneori crețe (corrugated) sunt încă un pericol pentru sănătatea dvs.. Ar putea fi la originea misterioaselor "flesh eating bacteria" (necrotizing fasciitis) sau unor boli ca plantar fasciitis și poate chiar Alzheimer. De notat coincidența cu cuvântul fascism.
Sfatul meu. Nu încercați să le spălați. Schimbați-le cât mai des, dacă puteți și pe cele din interiorul mașinii.