Nevoi indelebile

Hai să venim înapoi pe blog că aici e mai bine, se corectează mai uşor, nu apare istoria versiunilor editate, etc.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-ceausescu-care-nu-dispare-viata-postuma-a-unui-dictator/

Ok, deci mai sunt şi alţii care pun link-uri în site. Hotnews, oficiosul preşedintelului. Împreună cu ştiri importante şi alte baliverne (pălăvrăgeli). Numai că le pun ascunse, iar articolul cu titlu şi primele rânduri pare perfect integrat în site. Iar dacă dai clic să vezi tot articolul sau în cazul meu încerci să iei link, te trezeşti la... contributors.ro, un site/blog colectiv cu multe nume în el. Fără avertisment. Deci e sau nu e pe hotnews.ro, în acelaşi timp. Şi dacă tot eram la aspecte tehnice, nu putem să nu remarcăm aici lipsa, de loc academică a diacriticelor din rândurile politologului, ceea ce nu-i aşa dă mai multă flexibilitate la stârnirea imaginţaiei. (care mie mi s-a şi împotmolit la alăturarea cuvintelor baci şi bâlci). Ceauşescu, păstor? Hm.

Puteam să pun şi eu.

Un Ceausescu care nu dispare: Viata postuma a unui dictator

de Vladimir Tismaneanu Contributors.ro

20:44 Actualitate | Opinii

Oricum am privi lucrurile, Nicolae Ceausescu ne-a marcat indelebil vietile. Mai precis spus, ne-a mancat vietile si ne bantuie subconstientul (individual si colectiv). A fost, vorba lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, baciul Romaniei socialiste. Adica al marelui balci national. Ne-a tratat ca pe o turma. A fost un stalinist inversunat, un marxist rudimentar si anacronic, un profet al unui nationalism de factura tiers-mondista si un psihopat megaloman convins ca vorbeste in numele Istoriei. Vreme de peste doua decenii, am fost 22 de milioane de oameni care am trait, vorba lui Alexandru Ivasiuc, in imaginatia unui nebun. Dar Ceausescu n-ar fi fost posibil fara partidul care l-a creat si l-a sustinut. Despre aceste lucruri am discutat cu jurnalistul Radu Uszkai de la “Academia Catavencu”.

De la început, titlul, sugestionant. Un Ceauşescu care nu dispare. Fără să citesci nimic din articol, subconştienul meu individual sare din loc la ideea. Oare se poate? Mai există vreun Ceauşescu? Care nu dispare?

Viaţa postumă. O sintagmă săltăreaţă.

Postumus e un cuvânt din latina veche care în latina nouă s-ar putea desface în post-humus. Adică ce se întâmplă după dispariţia ţărânei, moştenirea spirituală după dispariţia persoanei.

Am auzit de opere postume. Adică după moartea vreunui scriitor, se găsesc manuscrise şi se publică, postum. Însă viaţă postumă... Fără să intrăm în aspectul strict religos, fiindcă nu-i aşa, sunt mai multe religii care implică viaţă după moarte, pe mine, cunoscând deja alte texte şi titluri tismănesciene (ex.Diavolul în istorie) mă duce mintea la o invocare aici a unei nemuriri de tip draculian, care cred că a coincis cu intenţia scriitorului. (De fapt nu ştiu dacă mulţi au observat, toată povestea lui Dracula ne apare ca o imitare diavolească a tainei eucaristiei sau împărtăşaniei din creştinism şi chiar a învierii).

Încercând să trec cu greu peste indelebilul neologism latin pe care vreun român l-a luat totuşi din franceză (sper că l-a mai folosit cineva înaintea domnului T, aici), unde a intrat ca neologism din latină introdus de Calvin la 1050 (da se poate fiindcă nu a fost cuvânt moştenit din latină ci invocat din nevoia imparabilă a unui scriitor care ştia latină şi a fost tentat şi pur şi simplu nu a găsit alt cuvânt) am dat peste altă belea, care o confirmă pe prima.

http://www.latin-dictionary.net/search/latin/indelebilis

Imperishable, adică ceva care nu piere.

Chiar prima dată în procesorul meu am fost tentat să-l asimilez cu cuvântul englez, (un)delete(table) ceea ce nu-i deloc greşit, fiindcă undeletable ar însemna cam acelaşi lucru. Care cuvânt a intrat în engleză tot ca neologism din latină, prin secolul 15.

Bine m-a costat o oră şi mai bine să scriu paragrafele de mai sus, după ce am deschis multe dicţionare, şi asta numai ca să nu pierd nimic din ce ne dă iar domnul T. Căci, înainte de orice, dumnealui merită atenţia prin numele care şi l-a făcut într-o vreme când majoritatea românilor nu îndrăzneau să scoată un cuvânt.

Deci trecând, cu greu, peste acel cuvânt de neuitat, timp în care m-am gândit şi la titlu şi la primul paragraf din articol mă simt acum pregătit pentru restul.

Dumitru Popescu-Dumnezeu? O altă sintagmă ce dovedeşte că subliminalul nu s-a inventat de ieri de azi ci a existat şi a fost pus la lucru chiar în curtea cu intelectuali comunişti, păstorită de un mitică cu nume popesc care este şi dumnezeul lor.

Deci ce a vrut să ne şteargă subliminal din memoria pe termen mediu domnul T de data asta? Mie personal, cred că ideea din ce în ce mai clară că nu partidul - o armată care primeau ordine de sus - l-a ajutat pe sinistrul să-şi pună în valoare maximă vocaţia descoperită de Dej în puşcărie, ci o mână de oameni cu multă ştiinţă, artă şi determinare, care l-au cules, ales şi au făcut din el all he could be, ei păstrând frâiele puterii şi lui legându-i de mâni nişte sfori, şi mai ales spre sfârşit lăsându-l să stea singur ţap ispăşitor în faţa turmei aiurie şi năucite cu atâta ştiinţă. O păpuşă "stalinistă" mânată de la spate de un grup de pseudo-troţkişti internaţionalişti care poporului îi dădeau ideologia marxistă a negării proprietăţii, culturii, istoriei şi personalităţii umane, pe când ei înşişi se hrăneau probabil din cea mai înalt esoterism. Exersându-şi năvoadele în apele tulburi ale României de după război şi ocupată de Stalin.

Sau poate însăşi ideea generoasă de psihanaliză dăruită nouă de Freud, aplicată colectiv, sau ceea ce eu aş numi vindecare prin adevăr.

Dictatorul a fost ales dintre tupeişti şi lipsiţi de scrupule. Pentru că aşa au putut să îl împingă, sub pretextul stalinismului, să comită atrocităţile necesare anihilării românilor.

Iar acum pun mâna şi îi învaţă şi pe alţii cum se face, cu veşnic cinism şi lipsă cronică, înăscută, de ruşine.

Un profesor universitar internaţional, şoarece de bibliotecă cu mult kilometraj în spate se ia de un cizmar puşcăriaş înfigăreţ (nu în sensul de ţepar, Doamne-fereşte) cu câteva clase şi mort pe deasupra încercând să-i distrugă sau poate să-i exploateze mitul.

Exact cum Buda a fost mai întâi Sidarta, aşa nici Tismăneanu nu a apărut în America într-o pungă vidată, ci cu un doctorat (1980) de la Universitatea (comunistă) din Bucureşti, care teoretic nu exista fiindcă în comunism nu exista cultură, istorie, filozofie, politică şi tot ce trebuie unui popor să supraviețuiască mental. Oare o să aibă îndrăzneala să spună acum că de fapt comunismul încă nu se desăvârșise în România? Ar rămâne atunci fără una din specialitățile universitare din josul paginii aici.

http://www.gvpt.umd.edu/tismaneanu/

De aceea mă mir când văd un profesor de istorie a comunismului. Ce istorie să fie în comunism unde un dictator ameţit de alţii dărâmă biserici şi construieşete fabrici, asigurând existenţa fizică a unui popor înfrânt şi debusolat. Şi aici trebuie să menţionez un mare mister. Pentru ce oare?

Marx vedea istoria ca pe un rezultat al luptei de clasă. Deci dacă în România, ca ţară comunistă şi mai mult decât atât, sub dictatură "stalinistă", nu mai existau clase, ce istorie să se mai formeze? Au omorât pe burghezi, au săturat, au îmbrăcat şi au dat case şi fabrici la clasa muncitoare, asta a fost! Şi fiindcă clasa muncitoare în România era cam rară şi nu prea corespundea viziunii lui Marx, au dezrădăcinat jumătate din ţărani şi i-au pus la blocuri şi la televizor să cânte România şi conducătorul şi gata cu istoria! (Prea multă cultură strică, tovarăşi!)

Iar urmaşii ei acum răcnesc manele şi îşi trimit poze cu animăluţe pe facebook, şi mai grav, ies la referendumuri şi votează câte o Constituţie la fiecare deceniu.

"The history of all hitherto existing society is the history of class struggles."
http://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx#Economy.2C_history_and_society

A sau poate aşa ca să existe o istorie oficială, centrată pe dictator, sublimat acum în Dracula dezmorţit, care să acopere deceniile terorii, perioada istoriei furate, ca să nu se apuce alţii, Doamne fereşte, să înceapă să scotocească detaliile, acolo pe unde de obicei stau toţi dracii, iar românii să nu piardă momentumul istoric sau ce au fost învăţaţi în acea perioadă, venindu-le, cumva, idei la cap.

Cele mai bune dovezi că sub acea conducere, care se continuă şi astăzi, prin prezenţa fizică a urmaşilor acelui corp de elită ascuns şi atunci şi acum în maţele structurilor puterii, poporul român a intrat într-o fază avansată de descompunere morală se găsesc acum în România, oriunde te-ai uita.

Iar zilele acestea o idee nouă îmi încolţeşte în minte, aceea că Tismăneanu însuşi este implicat, iar dacă nu până acum, va fi de acum înainte, şi pe alte planuri, invizibile nouă, cu ştiinţa lui, care nu se sfieşte să se arate, sub forma mişto-urilor cosmice din aceste rânduri, în istoria prezentă şi cea care se croieşte încă în România post-decembristă.

Iar Ceauşescu nu poate dispărea pentru că el a fost şi datorită vivacităţii din timpul vieţii şi a vieţii lui postume indelebile o şea prea bună pentru acoperirea adevăratei istorii a României "comuniste" şi de ce nu, continuarea postumă a "realizărilor lui" în slujba troţkiştilor, care se pot dezice de Stalin, poate chiar de Lenin însă nu şi de Marx.