Phoenix

Numele păsării este pomenit de Eminescu în Odă în metru antic. O pasăre mitică din Egiptul antic unde se numea Bennu, care revenea o dată la 500 de ani după ce renăștea din propria cenușă. Vedem o astfel de ciclicitate în istorie, unde am avut o... Renaștere acum 500 de ani, care este un sfert din ultimii două mii de ani ai erei începute cu Nașterea lui Iisus, 1000 de ani de la apariția statului Ungariei pe teritoriul Europei și aproximativ 1500 de ani de la căderea imperiului Roman care a primit una din ultimele lovituri de la hunii conduși de Attila.

Postarea asta este însă despre formația de rock Phoenix care a fost celebră în anii 70 în România. Nu știu dacă voi termina postarea acum în seara (dimineața) asta sau vreodată, doar știu că o încep. Unul din motive a fost că l-am ascultat zilele acestea pe Baniciu, o față și o voce familiară dintr-o altă existență paralelă. Adică am cunoscut pe cineva cu care am petrecut mult timp în copilărie care arăta la fel și avea o voce familiară, deși la școală era declarat afon. Mai era un vecin, mai mare ca noi, care seamănă cu basistul de atunci.

Baniciu de asemenea cântă cu accent recunoscut de mine ca bucovinean, mai precis de Câmpulung, iar multe din temele și ideile sale par a fi luate de acolo. Valea Seacă este un cartier în Câmpulung. Bucovina, poate mai mult ca orice provincie veche românească păstrează probabil cel mai mult caracterul antic dacic, și din cauză depărtării de partea ocupată de romani.

Alt motiv care s-a combinat cu primul și a declanșat această postare a fost însă o melodie a unei formații mult mai celebre care am ascultat-o chiar acum la radio și mi s-a părut că imită o melodie de-a lor.

Am ascultat cred cel puțin o dată, în treacăt, Cantafabule, 1975, "albumul lor cel mai definitoriu" și ultimul înainte de plecarea majorității membrilor în Germania, unde au scos un disc ce seamănă mai mult cu un disc scos de Dracula Band, cel puțin la copertă, fiindcă nu am avut timp și nici tragere să ascult piesele. Am răsfoit puțin albumul Cantafabule, un album ambițios lung și cu de toate, de la folk progresiv până la un fel de proto-metal, la care probabil au contribuit mulți în afara celor 6 și am comparat cu ce am citit pe un site de folk progresiv, unde se pare că sunt încadrați de istoricii improvizați ai muzicii, din care primii și cei mai vocali sunt normal români.

Restul melodiilor, mult mai cunoscute și mai bune decât albumul, normal le-am ascultat la radio ca toată lumea, deși de unele nici nu știam că sunt Phoenix.

Contrar ce am mai citit acolo, pe forum, au făcut abuz de Moog, un instrument nou și fascinant, mai ales în primele piese, ceea ce le făcea greu de ascultat (chiar acum îmi amintesc) pentru o audiență mai largă decât niște entuziaști. O piesă mai melodică ce confirmă inspirația egipteană a numelui formației. Scara Scarabeus, ce pomenește de discul solar și amintește de o altă melodie de-a lor, Te întreb pe tine soare, scoasă cu doi ani mai înainte. Trebuie să amintim aici etimologia cuvântului scârbă din românește, care vine de la gângania pomenită acolo, dar poate și de cea mai celebră copertă, cea a formației Beatles, al cărui nume însuși este un elogiu al aceluiași vechi și frumos colorat dintre gândaci (beetles), având în centru bateria pe post de simbol solar sau gong. Bineînțeles totul are ceva de-a face cu tema dacică și ruina solară de la Sarmizegetusa, însă astăzi eu știu că egiptenii, deși provin de pe teritoriul Dunării de Jos, au plecat (migrat) în Egipt înainte de venirea dacilor, în jur de -3500, să construiască o piramidă în centrul geografic al lumii. Ambiții din epoca de piatră și tărâmul de aur.

Deci ce am auzit în seara asta la radio. Formația Steve Miller Band cu... Swing Town, 1977.

Deși nu e prima dată când mi s-a părut familiară melodia, și chiar că seamănă cu una de Phoenix, nu aș fi crezut vreodată că o să ajung să fac această comparație, pe o postare de blog. Mugur de Fluier, 1973. Dar s-au adunat mai multe motive și iată că o fac. Internetul cu posibilitățile sale, de la căutări ce altă dată ar fi însemnat luni de muncă în vreo două-trei ore, până la publicarea instant, cu tot cu material audio comparativ în fața oricui are un device, ceva. Ceva ce ar fi părut imposibil până acum câțiva ani, iar unora încă li se mai pare magie.

Ascultând de mai multe ori aceste piese mintea m-a dus imediat la o melodie favorită de-a mea, You are the Woman, Firefall, 1976. 
Și am rămas puțin pe gânduri după care mi-am amintit de Jethro Tull (tot din forum) și m-am dus la albumul lor definitoriu unde m-am oprit la piesa My God (1969). Poza de pe copertă este a unui boschetar din Londra.

După care am mers să mai ascult o melodie, nu mai știu a câta din albumul lui Phoenix. Aia cu șarpele.

Nu e vorba neapărat de plagiat, dar de ceva normal în lumea artelor. Influențe, confluențe, tributar. Toți se nasc unul din altul, după cum am mai spus. Dorința de a fi pe trend, pe val, dorința de a nu fi în afara valului, uneori lipsa de idei mai bune, rețete sau chiar comoditatea.

White Snake, profețit mai sus de Phoenix al nostru, tot un fel de proto-metalist, care prin anii 90 dat însă în pop-rock și chiar avut succes cu o piesă, a inclus în albumul său de debut o piesă de... Beatles.

O melodie care, nu știu de ce, îmi amintește de

o formație de pop rock din Germania.

Credeam că am terminat când mi-a venit încă o idee. Melodia asta, pe care o consider "a message for the future".

"Oh mother, tell your children
Not to do what I have done
Don't spend your life in sin and misery
In the House of the Rising Sun"