Friday, November 2, 2018

魔鬼人 - mó guìrén - Devil People

One thing leads to another.

Nu ar fi asta definiția scurtă a consecințialismului, un curent filozofic contemporan foarte important?

Vroiam să postez ceva și din idee în idee am ajuns iar la această sintagmă pe care am însă de data aceasta am făcut-o imediat titlu al unei postări de blog. Am mai tradus cu ajutorul lui Google Translate de câteva ori 4 hanzi (caractere chinezești). Le-am pus acum din nou înșirate în GT întâmplător în altă combinație și mi-a ieșit o surpriză. Am mai aflat de un hanzi. Și se potrivește atât de bine cu ce vroiam să spun.

(Subiectul lingvistic pare vast, o discuție separată, nu vreau să intru în detalii. Plănuiesc să intru în contact cu cineva de origine chineză ca să discut puțin ca să mă lămuresc definitiv).

魔 mó - magic

高 gāo - expensive,

贵 guì - high, noble

鬼 guì - ghost

人 rén - people

Deci imediat după ce am terminat și consumat câteva bucățele din prăjitura cu unt de cocos am căzut buștean. Am dormit două ore, între 8 seara și 10 seara și m-am trezit fără chef dar trebuie să termin ce am început. Mă simt ceva mai bine.

Nu e nici un secret că în ultimele zile pancreatita mea s-a acutizat. Am aflat și cauza. În ultimele săptămâni am petrecut mult timp în zona bucătăriei. Am început să spăl vase manual (nu mai spăl niciodată la mașină după ce am aflat cum funcționează, apa murdară urcă într-o gaură din capac și grăsime murdară care acumulează acolo), pizza aproape în fiecare zi, alte feluri. Lângă bucătărie este cămăruța boilerului. Ușa este mai mult de formă fiindcă are un grilaj, ceva ca niște aripioare de respirat pentru rechini. Acolo când m-am mutat am găsit praf din acela pentru cutia de pisici, folosit excesiv. Sub mașina de spălat dar și în cuva boilerului. O parte a intrat sub boiler. Urmele de jeg de pe mașina de spălat veche, mai ales în interior sub panourile metalice puțeau extraordinar, mi-am cumpărat o perie specială, am răsturnat mașina pe o parte și am spălat-o de mai multe ori. Boilerul mai curgea pe la țeava de apă rece. O picătură pe minut. Cândva, peste un an, l-am ridicat prin înclinare stânga dreapta și introducere niște șipci de lemn și am reușit să bag un prosop dedesubt pe care-l scoteam negru de rugină. Era și o țeava de canalizare în mijlocul cuvei cred, dar sunt sigur pentru că nu am văzut-o. Am simțit-o cu o riglă de lemn. După ce am scos cât am putut cu prosopul (recunosc, putoarea insuportabilă mă făcea să mă grăbesc, și eram amețit de un fum care venea de afară) am băgat niște spumă din aceea la cutie de spray de la un magazin de bricolaj. Am auzit la un moment dat cum spumă a făcut un sunet ca și cum ar fi pătruns undeva. Dacă există țeava de canalizare care normal nu mai avea apă în partea în formă de S, mirosul de canalizare venea pe acolo. După toată faza s-a liniștit mirosul dar nu a trecut niciodată complet dar era greu să-mi dau seama fiindcă era acoperit de alte mirosuri. Probabil ar fi trebuit să aștept câteva zile, să ridici din nou boilerul și să scot spuma acea întărită după care să pun alta curată. După ce vara asta dar mai ales în ultima lună a încetat fumul care venea pe undeva în apartament, nu mai vreau să intru și în discuția asta și am curățat mucegaiul de pe un perete din spatele etajerei de la televizor și de pe marginile geamurilor din aluminiu, am început să simt iar mirosul de la boiler. Mult mai puțin, poate o zecime sau o sutime din ce a fost înainte.

Acum 2 zile parcă am fost în parc, era rece, soare, dar m-am întors din drum fiindcă tot aerul mirosea a fum iute de lemne locale (niște esențe de pin uriaș, cu lemn foarte tare, care arde cu un miros iute, care domină pădurile din Oregon și alte zone din SUA). Probabil "de la un cămin care abia a fost pornit și nu a avut coșul timp să se încălzească".

Ieri când mi-am dat seama am făcut curățenie generală. Dat cu aspiratorul, spălat lenjerie și toate rufele acumulate în câteva zile, am pus un ventilator lângă boiler. Totul în casă, rufele în contact cu apa, aveau un miros foarte subtil de canalizare. Am găsit iar rugină lângă țeava aceea, deși nu mai curgea. Am strâns puțin țeava, o zecime de tură cu o cheie (garnitura de nailon în timp cedează). Am mai curățat multă rugină împuțită de canalizare mai jos într-o gură de vizitare unde se acumulase fiindcă a curs de-a lungul firului electric. Azi dimineață adică a doua zi după ce am terminat curățenia m-am trezit fără nici o durere în spate sau abdominală. Nici o durere în timpul înghițitului. Orice urmă de pancreatită mi-a trecut într-o noapte.

Dar a mai fost un motiv. Acum câteva zile când mă durea rău am poftit cookies (un fel de fursecuri americane). 10 minute (timp folosit, timp în cuptor, total 20), două ouă, o lingură de grăsime sau unt, un pic de zahăr (ca pentru diabetici) un pic de bicarbonat și un pic de smântână ca să aibă cu ce să reacționeze bicarbonatul (partea acidă). Dar nu am avut smântână și am făcut fără. Bicarbonatul nu a reacționat cu nimic. Cookie-urile avea gust de bicarbonat încât pișcau de limbă dar acele cookies mi-am făcut să îmi treacă durerile aproape complet. După care am trebăluit iar în zona cu putoarea din bucătărie, mi-am mai făcut odată cookies din alea, între timp mi-am dat seama, combinația bicarbonat - ulei de cocos care se eliberează în timp, la fel ca medicamentele care se degajă în timp, fiind prinse în făina din aluat.

Am mai uscat o mașină de rufe rămasă de ieri, am mai scris pe aici și m-am dus în parc. Era cald ca vara, 20 de grade. Umiditate 98%. Mă simțeam ca în vacanță la mare. Bine că am făcut curățenie generală. Am mers vreo milă și am observat niște tipe care acționau ciudat. O tipă cu tricou fără mâneci verde deschis cu o fustă mini de un roz pastelat, care arătat ca și cum ar fi fost o balerină dar cam la sfârșit de carieră, plimba un câine pe o alee din fața mea.

Mergea doi pași, se întorcea, se oprea, se rotea, iar mergea, iar se oprea, iar se rotea după cum se mișca câinele. Mă uitam curios și a ridicat mâna spre mine. M-am uitat în spate, nu am văzut nimic. Am mai făcut câțiva pași și o mașină care a ieșit de la sala uriașa cu mai multe terenuri de tenis înăuntru a claxonat, Am întors capul și o tipă la volan făcea cu mâna tot în direcția mea. Altă tipă cea din mașină a început să vorbească (țipe) cu ea, de la distanță de 100 de metri, eu fiind exact între ele.

Am mers mai departe. Soare. Respiram aerul curat și umed și cald ca vara. Am ajuns în zona cu copaci iar la vreo milă, când vroiam să mă întorc am simțit miros de fum. Fum de gunoi, mi-am zis eu. M-am întors, fumul apărea și dispărea. Nu era așa de rău ca acum două zile. M-am întâlnit cu călugărița, (mantis religiosa, mantidae, așa îi spun eu deși ea e din specia șerpilienilor). O tipă cu aspect de unguroaică înaltă cât mine dar la o treime din greutate, eu acum având cam 125 de kg. Are niște picioare de 2 sau 3 inci grosime in zona coapsei, de altfel, sănătoasă. Dacă ar bate vântul ar trebui să se țină de ceva. O văd acolo în fiecare zi, îmbrăcată tot așa în pantaloni scurți cu un tricou pastelat. Și ea a ridicat o mână la ceafă și apoi la față.

Când am venit acasă (e o milă distanță, așa putea să merg pe jos până în parc dar e mult fum și zgomot pe stradă) am evitat din nou accidentul de la intersecția foarte periculoasă de la alea care vine pe lângă parc (Nyberg, pronunțat naiba) și dă în strada principală, tot Nyberg, care se schimbă în 65 chiar acolo. Pe partea cealaltă este semafor pentru cei care vin din parcarea de la magazine. De fiecare dată când se face verde, după 5 secunde apare o mașină de undeva din parcare și vine spre mine care sunt gata să o iau la stânga, tot pe verde. Venind înainte, are prioritate, dar nu-i vezi fiindcă nu sunt acolo când intri în intersecție. Deci a apărut o mașină gri vopsită mat (într-un atelier de mâna doua), cel mai greu de observat, și a pornit spre mine pe verde exact când o făceam la stânga. Am oprit și l-am lăsat să treacă. Un tip care semăna cu Tolontan, pe trecerea de pietoni dar bănuiesc mult mai scund, mi-a atras atenția înainte de a veni acea mașină. Însă am văzut mașina fiindcă am trecut de 300 de ori prin acea intersecție și știu lecția (eu veneam pe săgeata înainte stânga de sus, el a venit din parcare și a intrat pe verde pe săgeata înainte stânga de jos când eu eram la jumătatea intersecție).


Deci am venit acasă și în urma vrăjilor din parc am uitat de pancreatită și am mâncat înghețată. La vreo oră gata m-a luat iar la fel ca înainte. Cu frisoane de data asta. Repede, în grabă, mi-am făcut iar cookies, dar acum aveam smântână. Deci nu mai aveau gust de bicarbonat. Particulele de fum încărcate cu ceva (gunoi cred) încet încet se curăță din plămâni și se elimină în esofag. Gura, gingiile mă ustură. Esofagul îmi dă o durere ascuțită.

Atunci mi-am dat seama că asta ar fi rețetă bună pentru pancreatită acută. Fursecuri, de fapt mai mult biscuiți, cu un ou-două, puțin bicarbonat, o lingură-două de ulei de cocos dar fără agent acid (smântână, iaurt, zeamă de lămâie). Bicarbonatul în mare parte rămâne intact și împreună cu uleiul de cocos se eliberează lent pe măsura digestiei și ajută cu inflamația. Alimentație variată, fibre, fructe, vitamina D.

Generațiile noi, chiar și preoții născuți în perioada comunismului au auzit poate vag de vrăjitori/oare. Că au fost cândva. Că au fost persecutate (ți) de inchiziție. Părea ireal. Însă vă spun eu. Există și sunt bine-mersi. Formează diferite curente religioase. În unele țări s-a păstrat în paralel cu catolicismul timp de o mie de ani. Însă ce religie, ce spiritualitate e aceea care se manifestă prin arderea de murdării (lucruri necurate) afectând un spațiu vast doar pentru o singură persoană care trece pe acolo? Și întrebarea de bază. Pe câți au aranjat în felul acesta?

Thursday, September 27, 2018

Kogi-Onmitsu

Updated 02-06-23

Don't know exactly who wrote Ninja Encyclopedia. It is not 100% proper English. However, what they are saying things way too important to be ignored for this reason only.

"Kogi-Onmitsu was the direct intelligence organization of the Edo-Shogunate. At most, there were 3,000 members in this circle. Though Kogi-Onmitsu is [are] spies as well as Ninja, the most [biggest] difference between them is that, Kogi-Onmitsu basically does not use active, physical, violent and bloody means in their missions unlike Ninja."

Here is a secret service used as a political police since 1603. Instituted following the great battle of Sekigahara, biggest and last battle in feudal Japan. Name of course suggests Koga, one of the two strongholds of Ninja in feudal Japan.

Until 1603 all daimyo (lords) of the feudal Japan were constantly fighting with each other, and for that they were all hiring both samurai and ninja. Samurai for the real fights and ninja to gather information and secretly cast influence, and that happened until 1581 when ninja officially disappeared from history.

Japan at that time was divided in regions roughly corresponding to today's prefectures, but two of those regions, in the middle of Japan, not far from Edo (Tokyo), Koga and Iga, belonged to ninja where they could be hired from.

"On October 1, 1581, Oda Nobunaga led about 40,000 warriors in an attack on Iga province, which was defended by approximately 4,000 ninja and other Iga warriors. Nobunaga's massive army attacked from the west, east, and north, in five separate columns. In what must have been a bitter pill for Iga to swallow, many of the Koga ninja came into the battle on Nobunaga's side."

It is said everywhere, in Wikipedia and other sites. Ninja disappeared from history after 1581. Any yet on this site (Ninja Encyclopedia) they say Kogi-Onmitsu are in fact ninja.

There are at least two obvious reasons to believe ninja did not disappear but turned into something else.

One is the name of the organization, Kogi-Onmitsu, Koga being the name of the last of two ninja province taken by Nobunaga.

Second is the fact that after turning into Kogi-Onmitsu they were never required to take life risking missions.

What i believe it happened. Oda clan as most participants in the battle of Sekigahara (following the battle of Koga in 1581) were heavily infiltrated with ninja. Ninja in 1581 with the help of Oda actually staged their own disappearance and organized the subsequent battle of Sekigahara (in the same way they did many times before when they influenced daimyo in fighting each others, as part of their jobs working for third parties, only at a much larger scale) and in the end captured power in Japan. In other words, everything was scripted, from the attack of Nobunaga on Iga and Koga to the Edo period with the creation of Kogi-Onmitsu, Meji restoration, etc..

Some say that even Ieyasu himself was a ninja, actually, three of them, during his long shogunate.

But they did not stop there. They started to create strongholds throughout the world, notably Europe, with the help of the first occult Buddhist missionaries there, the Magars of Nepal who in the meantime took control of Catholic Church, through dominicans.

I believe, to this day, one of their greatest expertise is create and use of what i call "phantom leaders". Like it was, still is, the Emperor. Like all political leaders of the world in the last few hundred years.

A period of 264 years of peace followed under Tokugawa dynasty of shoguns. During this period the samurai gradually lost their privileges.

In 1867 there was a restoration of imperial power called Meiji restoration during which samurai class and privileges ended, with approx. 2 million samurai losing their right to wear a sword and becoming absorbed in the larger society. Also during early Meiji the daymio started to loose their privileges too.

...

The two so called World Wars are very similar with Sekigahara battle. It was said about WWI that will be the war to end all wars, like Sekigahara battle. It was not enough. WWII followed. Two senseless wars in Europe which destroyed 100 million human lives with another 100 million maimed with no winners but disappearance of normal elites and replacement of those with actors mostly from Hungary. Who were being bred in Hungary using european settlers, brainwashed and prepared for this purpose only during several centuries.

Both Japan and Hungary directly participated in those wars and had casualties. But who can verify how many casualties they had and if it compares to others? Thinking about HitlerStalin, others being their tools. Tools of the ninja.

There is a work on the web comparing the unique language of Japanese and Magyar, the language of Hungarians. Don't know exactly where the similarities come from but most likely from their common ancestors, Sumerians.
And last, one of the 36 war stratagemes of Sun Tzu.

Make the host and the guest exchange roles (反客為主/反客为主, Fǎn kè wéi zhǔ)

Usurp leadership in a situation where one is normally subordinate. Infiltrate one's target. Initially, pretend to be a guest to be accepted, but develop from inside and become the owner later.

They of course lie about their own existence. They lie about their numbers. By some estimates, there are currently at least 10 million Japanese, missing from their country where they are considered to be socially isolated. Hikikomori, who have been recruited by the ninja and sent abroad in all countries for their final purpose, to control the whole world.

Right after they took control of Japan, in early 1600s they wrote for the first time, a manual, first published of course, mainly for the purpose of attracting recruits. Bansenshukai or The Book of Ninja is only a less useful skeleton, the vast amount of their knowledge being transmitted orally and within clans, is translated in English and available online. There are ninjutsu dojos all over the world, including at least two in Portland area where i live. One of them, from Lake Oswego, moved from that location, after i posted about.

Sunday, September 23, 2018

Editare

Editare. Ce înseamnă editare. Nu știu prea bine și nici nu mă prea interesează. Ceva cu care se ocupă editurile. În trecut, primeau materialul scris la mașină de un dactilograf și un tipograf culegea literele la propriu, dintr-o cutie și le așeza una lângă alta formând o matriță, ceva. Literele erau ca niște cuie dar nu rotunde ci dreptunghiulare, cu litera propriu zisă în vârf și se așezau una lângă alta. Literele, cuvintele, frazele, totul era în negativ, pe hârtie ieșeau normal (termenii îmi sunt foarte vagi, și nici nu vreau să deschid acum pagina de Wikipedia să mă uit. Mai ales că nu se mai practică) După ce se făcea matrița cineva, probabil un corector trăgea o probă pe hârtie și se uita să vadă dacă nu sunt greșeli. În unele cazuri se uita și autorul să vadă cum iese lucrarea lui, mai ales dacă era vorba de vreo lucrare tehnică, care includea desene, paginații, etc. Era o muncă foarte migăloasă, imaginați-vă că o carte are sute de pagini, fiecare literă trebuia așezată manual. Nu știu cât dura să se tipărească o carte întreagă, cred că lucrau mai mulți, un singur tipograf nu putea să culeagă toată cartea. Erau mai multe tipuri de litere, sunt sute cred. Fiecare are un nume. Arial, Courier, Times New Roman, Sans Serif sunt dintre cele mai cunoscute.



Una din primele chestii care s-au făcut vreodată pe un PC a fost tehnoredactarea computerizată. Steve Jobs a făcut numai vreo 2 ani de facultate parcă, de artă, cel mai mult a studiat caligrafia. El a introdus literele frumoase pe calc.. Așa cum le vedem astăzi mai sus. Până la el apăreau ca de la o mașină de scris. Fiecare literă, la distanțe egale în cuvânt (Monotype sau monospace mai sus). I-ul de exemplu este subțire și m este lat, și ocupă spații diferite de exemplu în această postare. La mașina de scris apar altfel. I-ul stă stingher într-un spațiu larg iar m-ul este înghesuit. Din cauză că tamburul cu hârtia avansează în mod egal la fiecare literă. Nu știe să facă diferența.

Ca să n-o lungesc prea mult că îmi pică ochii în gură acum la 4:30 dimineața și mă uit printre dinți ca Florin Tudose. Sunt mai multe programe sau aplicații, cum doriți, pe PC. Adobe care este scump. Word, care vine de la Microsoft și este mult mai ieftin, dar nu prea compatibil cu Adobe (adică o paginație în Word nu iese chiar la fel, deși teoretic se poate face conversia). WordPad vine gratuit cu Windows, este un subset al Word. Cu unul din aceste programe sau cu altele se poate aranja frumos o scrisoare, CV, etc.. după care se poate tipări frumos la o imprimantă laser sau cu jet de cerneală.

Pentru mine zilele astea editare înseamnă ce pot face cu browser-ul în blogger, fb, și g+.

Mergeți în fb la orice postare scrisă de dvs, pe time-line-ul dvs sau la prieteni. Apăsați pe cele 3 puncte din dreapta sus. Veți vedea o opțiune unde scrie editare. Dacă alegeți acea opțiune, veți avea posibilitatea să modificați sau să corectați ce ați scris.

Monday, September 17, 2018

În întreaga țară

În timp ce căutam contradicții aparenete punând față în față legea 3/2000 și 341/2013 am găsit încă o mare problemă legislativă.

În articolul 1 alineatul (3) legea 341/2013 text aici legiuitorul (Năstase & Co) modifică legea 3/2000.

La articolul 5 alineatul 2 din legea 3/2000 cu textul aici avem:

Art. 5. (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Acest articol a fost modificat prin Articolul 1 din legea 341/2013 reprodus mai jos. Însă articolele 7 și 12 nu au fost modificate în acest sens ci în altul.

Articolul 1

1. La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

2. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: „(3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”.

3. La articolul 7, partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate, astfel:”

4. La articolul 12, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin «DA» sau «NU» asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate”.

Alineatul (2) din articolul 7 din legea 3/2000 inițial a fost:

Art. 7 (2) Rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară, astfel...

Singura modificare fiind dispariția sintagmei "pe întreaga țară", deschizându-se cutia Pandorei pentru referendumuri locale care nu sunt menționate în Constituție.

Citind mai departe însă am reuși să înțeleg ce a însemnat în mod inițial Articolul 5 din Legea 3/2000. După un alineat care doar introduce referendumul local, ce nu este menționat în Constituție în nici una din cele 3 forme de referendum, o frază inutilă, "potrivit prevederilor prezentei legi". Apoi urmează partea interesantă. "dacă participă jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale

"Art. 5.

 (1) Referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale."

Care combinat cu alineatul (2) din Articolul 7 din aceeași lege

Art. 7 (2) Rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară, astfel...

Nu poate să însemne decât că un referendum în România ar fi putut trece și cu 25%. Însă coborârea pragului de voturi valabil exprimate la 25% prin noua lege 341/2013 înseamnă că un referendum poate trece și cu 12,5%.

Nu vă grăbiți să trageți concluzia că dacă rata de participare în 2012 ar fi fost mai mare de 50% Băsescu ar fi fost demis. Pentru demiterea Președintelui există articol separat în legea 3/2000 care nu a fost modificat ulterior prin nici o lege de care să știu eu.

Art. 10. - Demiterea Președintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

Este ceva în genul legilor organice, când trebuie o majoritate a tuturor parlamentarilor nu numai a celor prezenți.