Schengen

Actualizat 26-04-23

Tratatul de la Amsterdam a avut loc în 1997. El face parte dintr-o serie de tratate ale Uniunii Europene cu numele localităților unde au avut loc, însă nu au nimic de-a face cu acestea. Se numesc tratate fiindcă fiecare aduce o modificare a Tratatului Uniunii Europene, sau creează o nouă versiune, numită "consolidată". După Tratatul de la Amsterdam a urmat cel de la Nisa, etc.. Nu are nici o legătură cu așa zisa opoziție curentă a Olandei la aderare a României la Schengen, care de fapt a avut loc în 2005.

Tratatul Schengen al frontierelor libere a fost un tratat semnat prima oară în 1985 și a fost separat și paralel cu Uniunea Europeană. Odată cu apariția posibilității unei extinderi masive a UE după 89, sau după căderea blocului sovietic și apariția noilor democrații, alte motive, a apărut necesitatea comasării celor două tratate, pentru operativitate, ceea ce s-a întâmplat la Amsterdam în 1997, cu punere în aplicare în mai 1999. Tratatul Schengen a devenit astfel un protocol din Tratatul UE. Iată textul.

În 2003-2004 într-adevăr zece țări au aderat la UE și automat la Schengen, conform noii versiuni din Tratat. România trebuia să fie printre ele, dar în final a rămas pe dinafară.

România și Bulgaria au semnat Tratatul de Aderare la UE abia 2005, cu aplicare din 1 ianuarie 2007 și au devenit, de asemeni, ca și cele 10 țări precedente, automat și membre Schengen, cu condiția aprobării verificării condițiilor de către Consiliu, din Articolul 4 din Tratatul de Aderare. Croația a semnat Tratatul abia în 2011, cu aplicare în 2013.

Votul a fost amânat până în 2012 când "a apărut opoziția Olandei" însă nu a mai fost inclus pe ordinea de zi a Consiliului JHA (JAI) din decembrie 2012. Consiliul a refuzat includerea pe ordinea de zi a verificării condițiilor invocând MCV care nu are nici o legătură cu aceasta încălcând Tratatul și care nu exista la momentul semnării Tratatului în 2005. Coincidental MCV a început din 1 ianuarie 2007 odată cu intrarea în vigoare a Tratatului amendat în 2005.

Este un mit așa zisul tandem dintre România și Bulgaria, bazat probabil pe acest MCV și pe semnarea Tratatului și intrarea efectivă la date simultane.

Votul a fost amânat mereu până în decembrie 2022 din varii motive când Austria a pus condiții suplimentare neexistente la data semnării și amendării Tratatului cu includerea României în UE și Schengen, punând sub semnul întrebării Tratatul însuși (sistemul nu funcționează).

În versiunea curentă a Tratatului Uniunii Europene, sau ultima versiune "consolidată", după Tratatul de Aderare a  României și Bulgariei în 2005 cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2007 și a Tratatului de la Lisabona din decembrie 2007, Protocolul Schengen are un număr, 19, iar România apare în lista țărilor membre.

În acest Tratat, care a devenit cel actual (ultimul consolidat), există și niște excepții în lista țărilor membre Schengen, ca de exemplu Marea Britanie și Irlanda. Ele nu aplică (aplica în cazul UK care acum a ieșit din UE și automat din Schengen) "acquis in full", o expresie care descrie deschiderea completă a frontierelor. Cele două țări au optat pentru a nu fi complet deschise, deși ele au rămas cu dreptul cetățenilor lor de a circula.

Nu există în protocol nici o altă excepție la "aquis in full". Consiliul (JHA, mai târziu JAI) a votat ultima oară aceste modificări ale Tratatului în 2005, cu România pe lista țărilor membre Schengen cu "aquis in full".

Pe site-ul Ministerului de Externe german se recunoaște faptul că România și Bulgaria aplică anumite aspecte din Schengen, dar nu "acquis in full".

Pe 8-9 decembrie, la 18 ani de la aderarea României la UE și Schengen, prima aplicată în ianuarie 2007 iar ultima niciodată, a existat în prima secțiune a agendei Consiliului, cea ne-legislativă și s-a votat o rezoluție (ne-legislativă), care nu era de competența Consiliului, care nu modifică Tratatul (legea) UE, pe tema "the full application of the provisions of the Schengen acquis", fără obiect (România nu a fost o niciodată o excepție la "acquis in full") și fără efect juridic (nu a generat nici o rezoluție, regulație, decizie etc. sau o modificare a Tratatului în care România este parte integrantă, inclusiv a Protocolului 19, Schengen.

Motivul alegerii unei rezoluții ne-legislative sau declarative în agenda JAI din decembrie 2022 este că nu se mai poate vota încă o dată pe rezoluție legislativă ceva ce a fost votat în 2005 și inclus în Tratat.

În aceeași agendă din 8-9 decembrie zile au fost și rezoluții legislative, pe paginile următoare ale agendei.

Un exemplu de rezoluție ne-legislativă a Consiliului, de data asta validă se găsește în agenda din 12 iulie 2022, adoptarea de către Croația a monedei euro, cu începere de la 1 ianuarie 2023, care a generat două regulații (a avut efect juridic, pagina 2).

Nimic nu s-a schimbat în urma votului din decembrie în legislația UE (nu există un nou tratat consolidat) în afară de faptul că a fost recunoscută printr-un vot declarativ partea Tratatului care arată apartenența Croației în Schengen, nu însă a României și Bulgariei.

Pe lângă Tratatul Uniunii Europene, cu ultima versiune, cea de la Lisabona, după care s-a realizat cel curent consolidat, mai există în paralel și Tratatul Funcționării Uniunii Europene care a fost de asemeni actualizat (consolidat) după diferitele reuniuni, ca cea de la Lisabona. Aceste două tratate formează baza legală a funcționării (legislația primară) a Uniunii Europene.

Consiliul (configurația JAI) și-a încheiat rolul legislativ în aderarea României la UE odată cu apariția și intrarea în forță a ultimei versiuni consolidate a Tratatului Uniunii.