4:11 There are a couple of young fat tall women and a tall thin guy among others who climb up and down the stairs and some of them look Indian (from India). Today it was no different, with torture since 9 AM to this hour. Got dust in my throat, stomach and intestines and my brain is scrambled from the rhythmic and sometimes synchronized noises.
The Hungarian writer who does Romanian President Klaus Iohannis wrote at least one book associated with Shivaism (judging by the cover). There is a monument in Northern Romanian. Shiva is associated with destruction, purification, rebirth (the tree lines on the shivalinga, 1,1,1 trichloroethane), all nazi ideals. Main street in downtown Tualatin is called Martinazzi street.
I now believe at Electronic Specialty in Vancouver in 1996 they performed a sacrificial ritual to Shiva. Then i was beaten by two policewomen, probably fake, nowadays i got two of them torturing me in public view, in 2024 United States.
10:25 PM Câți bani a primit România de la UE. Un miliard de euro = două spitale mari sau 100 km de auostradă (la 10 milioane euro/km, suma cea mai mare plătită în afara României).
Câți bani a primit Ungaria de la UE.
Showing posts sorted by date for query spitale. Sort by relevance Show all posts
Showing posts sorted by date for query spitale. Sort by relevance Show all posts
Sunday, January 28, 2024
January 28
Wednesday, February 2, 2022
February 2
12:42/10:42 Încă o mie de soldați americani în România, la solicitarea acesteia.
8:22 Earlier today. After doing laundry all day (comforters) and drying, temperature in here raised to 80 degrees. Exactly when i opened the window they (the Japanese) under the pretext of a dead battery at the white van, started it and let run the big engine with broken exhaust for about one hour (also tormenting Xenu with an eternal battery of course). Shaking the buildings and rattling my nerves. I got overheated already, tried ear mufflers, didn't work, so i went outside to cool down and tighten a couple of nuts at car's suspension i was postponing for days (that i never loosen or taken apart, just routinely tightened them, when working around). But outside there was dust from shaking the building for one hour with the big exhaust. Dust means inflammation, and it reduces body temperature especially from the inside out (getting in the digestive system). Nuts were loose again (ball joint), could not stick a torque wrench with the wheels on, my 7/8 or 19 mm is to short for that kinda torque, still have to figure a way cause they will get loose again. I was all wet with sweat and then was sprinkled and breathing dust and now there's a cold prowling me. Lit a candle, for clumping and shorting electrified dust with soot, took a shower, now i'm fine. I wouldn't have bothered if not for again trying to expose mastering of the use of dust of the part of hikikomori turned ninja with missions abroad.
9:10 Could they use the (much bigger) spheres for extinguishing wildfires (scale up). Heard of this idea before. In fact, since i was a kid. I think it should work.
11:52/10:52 Monumente de bun simț. Întrebarea e, ne-am descurca fără ei, la o adică?
1:02/11:02 Dogs of war... Orban, Putin's only ally within NATO... A friendship in heaven...
1:06 After being on chat with Amazon CS, they agreed to do the refund for my phone in "3-5 business days".
7:31/5:31 Mayor of Bucharest. Chestia e la mișto, nu? Tipa în video aproape că nu a nimerit locul cu flacăra. În România majoritatea celor care au murit în numeroasele incendii din spitale au murit din cauza intoxicației cu fum. Chestia e cam așa. Un partid mic pe cale de dispariție nu are de salvat nici o reputație, deci pot face ce alegorii vor. Iar cele mari bazate pe stereotipuri, urlă, unii mărirea pensiilor, iar ceilalți mărirea vârste de pensionare. În realitate sunt toți aceiași.
În SUA, în spitale, hoteluri și multe firme sau chiar locuințe sunt instalate stropitori. O simplă supapă cu un mic element de sticlă plin cu un lichid instalată pe o țeavă de apă rece (sau chiar furtun), care se deschide cu creșterea temperaturii (sunt de mai multe tipuri, la 57° C, 68° C, or 121° C) și care costă în jur de 10 dolari bucata. Apropo, tipii ăștia doi vorbesc într-adevăr cu accent britanic.
A ok m-am prins de ce le-au luat. Death star. Weirdest înseamnă cele mai ciudate. În video-ul de mai jos, americani adevărați, nu unguri deghizați, ca să știți cum arată și cum vorbesc. Bilele conțin același tip de praf ca stingătoarele cu praf. Sting, alt cuvânt de adăugat la listă.7:31/5:31 Mayor of Bucharest. Chestia e la mișto, nu? Tipa în video aproape că nu a nimerit locul cu flacăra. În România majoritatea celor care au murit în numeroasele incendii din spitale au murit din cauza intoxicației cu fum. Chestia e cam așa. Un partid mic pe cale de dispariție nu are de salvat nici o reputație, deci pot face ce alegorii vor. Iar cele mari bazate pe stereotipuri, urlă, unii mărirea pensiilor, iar ceilalți mărirea vârste de pensionare. În realitate sunt toți aceiași.
În SUA, în spitale, hoteluri și multe firme sau chiar locuințe sunt instalate stropitori. O simplă supapă cu un mic element de sticlă plin cu un lichid instalată pe o țeavă de apă rece (sau chiar furtun), care se deschide cu creșterea temperaturii (sunt de mai multe tipuri, la 57° C, 68° C, or 121° C) și care costă în jur de 10 dolari bucata. Apropo, tipii ăștia doi vorbesc într-adevăr cu accent britanic.
8:22 Earlier today. After doing laundry all day (comforters) and drying, temperature in here raised to 80 degrees. Exactly when i opened the window they (the Japanese) under the pretext of a dead battery at the white van, started it and let run the big engine with broken exhaust for about one hour (also tormenting Xenu with an eternal battery of course). Shaking the buildings and rattling my nerves. I got overheated already, tried ear mufflers, didn't work, so i went outside to cool down and tighten a couple of nuts at car's suspension i was postponing for days (that i never loosen or taken apart, just routinely tightened them, when working around). But outside there was dust from shaking the building for one hour with the big exhaust. Dust means inflammation, and it reduces body temperature especially from the inside out (getting in the digestive system). Nuts were loose again (ball joint), could not stick a torque wrench with the wheels on, my 7/8 or 19 mm is to short for that kinda torque, still have to figure a way cause they will get loose again. I was all wet with sweat and then was sprinkled and breathing dust and now there's a cold prowling me. Lit a candle, for clumping and shorting electrified dust with soot, took a shower, now i'm fine. I wouldn't have bothered if not for again trying to expose mastering of the use of dust of the part of hikikomori turned ninja with missions abroad.
9:10 Could they use the (much bigger) spheres for extinguishing wildfires (scale up). Heard of this idea before. In fact, since i was a kid. I think it should work.
11:52/10:52 Monumente de bun simț. Întrebarea e, ne-am descurca fără ei, la o adică?
Wednesday, November 17, 2021
November 17
9:30 Nașpa mi-a mai dat Attila încă o temă pentru acasă. O oră din viața mea. Am mai auzit asemenea tâmpenii și altă dată. Chiar acum câteva zile venise o tanti și spunea, cam neîntrebată, că anul acesta s-au strâns taxe "absolut" cu 40 miliarde mai mult ca anul trecut.
Bugetul e făcut din taxe (pe salarii, profit, TVA, etc.). Cele 40 miliarde reprezintă cam 10% din buget și era normal să se strângă mai mult fiindcă bugetul e mai mare anul acesta. Crește, ca orice. Nu există deci să nu fie bani.
Într-un timp chiar era o modă, un trend, un fashion. O dată, de două ori pe an. "Nu mai sunt bani pentru pensii". "Nu mai sunt bani pentru salarii profesori" etc., "guvernul trebuie să se împrumute", acum, iată, "se caută soluții juridice". În mărinimia lor, guvernanții vor găsi până la urmă bani, pe undeva, prin fondurile buzunarelor găurite. Nu fără emoții, care sunt tot fun-ul declanșat de această declarație a lui Attila.
Să încerc să explic. Juridic. Salariații Ministerului Sănătății sunt plătiți din Buget. Bugetul e stabilit prin lege, în fiecare an. Uitați-vă aici în pagina 12 a Bugetului Ministerului Sănătății, parte din Anexa 3 la legea din link-ul de mai sus. Cheltuieli de personal, 2.3 miliarde, din totalul de 19. Cseke se pare că are în gestiune două găuri negre, nu una! (Ministerul Dezvoltării, primul său interimat, Sănătății, al doilea).
Constituția spune clar. Nu se pot stabili cheltuieli în buget fără a se preciza sursa. Un buget care nu se închide (venituri egal cheltuieli) este deci neconstituțional. Ce e variabil la sfârșitul anului este deficitul. Diferența dintre venituri și cheltuieli. Bugetul deci se închide prin deficit. Deficitul este acoperit din împrumuturi. Nu pentru un minister, ci pe total. Totul este lege și contabilitate. Dar cui îi pasă, pe vremea aceea tot românul își taie porcul, bea vinul și e fericit. Dacia Felix, măcar o dată pe an!
Dar mai mult decât atât. Sunt ministere cu bugete uriașe (da, Bugetul se împarte, prin aceeași lege, pe ministere chiar de la începutul anului), ca de exemplu Ministerul Transporturilor, al Dezvoltării (unde ministru este același Attila, ai căror bani dispar pur și simplu, la fel ca partea care nu reprezintă cheltuieli personal de la Sănătate. Asta în timp ce pentru hrană, medicamente se cheltuiesc sume derizorii, de căteva milioane pe tot anul toate spitalele, câțiva bani pentru o masă adică. Nu mai vorbim de construirea de noi spitale, dotări, sau cel puțin obținerea autorizației SI (pentru Siguranța la Incendii) pentru orice spital din ogradă. "What can i get you, hunny" (honey, hon, hun)?
Încercarea lui Attila este una de tip clasic pentru artiști de genul lor. E vorba de vechiul truc de a acoperi o mârlănie cu altă mârlănie ("că oricum nu se prinde nimeni", lumea e prea îngrijorată de faptul că nu sunt bani la Sănătate, acum în pandemie ca să mai și verifice, și oricum nu se pricepe nimeni în afară de cei care contează). Double or nothing. Am venit și am spus că banii dispar de la Ministerul Transporturilor, Dezvolării, tot el vine și spune că nu sunt bani la Sănătate, unde tot domnia sa este interimar. Oare până când? A, ok. Un guvern demis nu poate fi demis încă o dată. Și nu dispare.
11:20 What University? Technical University, Iași, Romania?
Thursday, November 11, 2021
November 11
5:57/3:57 Mi se pare ilogic. Spitalul nu avea autorizație de securitate la incendii (ASI) nici/de pe vremea lui. Sau a lui Mihăilă. O singură întrebare de ministru totuși. Câte spitale încă nu au această autorizație? În media se spune că asta se poate întâmpla oricând, în orice spital. Chiar dacă guvernul e demis, remember, miniștrii încă asigură interimatul sau interimatul de interimat (un ministru demis și interimar la Dezvoltare, altă gaură neagră pe lângă Transporturi, care asigură interimatul la Sănătate). Asta înseamnă că nu fac nimic, doar ocupă funcția, doar iau salariu, decorativi, nu? Fru_moșii miniștri ai marilor găuri negre?
9:29/7:29 Conturarea
9:32/7:32 Subsemnatul,...
9:58/7:58 Primul Ministru nu cere, că nu are cui, nimeni nu e mai sus decât el, el ia decizii. Iohannis e doar un mediator. Și mai contrasemnează legile emise de Parlament. Și mai numește și desnumește procurori, judecători și prim miniștri. Cât de greu era/încă este pentru Cîțu să semneze o decizie prin care toate spitalele să fie controlate, puse la punct și aprobate cu ASI? Vine acum în media și spune că a cerut? Normal ar fi să-și dea demisia, dar nu are cum fiindcă e deja demis, remember?
Friday, October 1, 2021
October 1st
6:01 Șeful statului se îngrozește de sine însuși.
6:55 Statistic vorbind, pare ciudat că în ultimele 12 luni au fost 14 incendii (Mazzini Autorizza Furti Incendi Avvelenamenti) în spitale, aproximativ unul pe lună, cu o concentrație mai mare în jurul anului nou. Majoritatea acestor incendii s-au petrecut sub ministrul Vlad Voiculescu. Unele din ele au fost la secții sau spitale de Psihiatrie, deci nu au nici o legătură cu suprasolicitarea.
Sincer, eu nu înțeleg ce poate să ardă într-un salon de spital sau chiar ATI. Saltelele? Chiar dacă pacienții sunt pe oxigen, buteliile de oxigen sunt în altă parte, pe țevi e prea puțin, iar concentrația în aer nu diferă de cea naturală.
14 noiembrie 2020 – Piatra Neamţ
22 noiembrie 2020 – Cluj-Napoca
25 decembrie 2020 – Psihiatrie Socola Iaşi
02 ianuarie 2021 – Psihiatrie Municipal Roman
05 ianuarie 2021 – Psihiatrie Gătaia din Timiş
29 ianuarie 2021 – Matei Balş din Bucureşti
21 februarie 2021 – Marius Nasta din Bucureşti
08 martie 2021 – Psihiatrie din Craiova
21 aprilie 2021 – Psihiatrie Judeţean Slatina
09 mai 2021 – Urgenţă Piteşti
22 iunie 2021 – „Sfânta Maria” din Iaşi
24 iulie 2021 – Judeţean Constanţa
11 septembrie 2021 – Psihiatrie Vulcan, judeţul Braşov
01 octombrie 2021 – Infecţioase Constanţa
6:55 Statistic vorbind, pare ciudat că în ultimele 12 luni au fost 14 incendii (Mazzini Autorizza Furti Incendi Avvelenamenti) în spitale, aproximativ unul pe lună, cu o concentrație mai mare în jurul anului nou. Majoritatea acestor incendii s-au petrecut sub ministrul Vlad Voiculescu. Unele din ele au fost la secții sau spitale de Psihiatrie, deci nu au nici o legătură cu suprasolicitarea.
Sincer, eu nu înțeleg ce poate să ardă într-un salon de spital sau chiar ATI. Saltelele? Chiar dacă pacienții sunt pe oxigen, buteliile de oxigen sunt în altă parte, pe țevi e prea puțin, iar concentrația în aer nu diferă de cea naturală.
14 noiembrie 2020 – Piatra Neamţ
22 noiembrie 2020 – Cluj-Napoca
25 decembrie 2020 – Psihiatrie Socola Iaşi
02 ianuarie 2021 – Psihiatrie Municipal Roman
05 ianuarie 2021 – Psihiatrie Gătaia din Timiş
29 ianuarie 2021 – Matei Balş din Bucureşti
21 februarie 2021 – Marius Nasta din Bucureşti
08 martie 2021 – Psihiatrie din Craiova
21 aprilie 2021 – Psihiatrie Judeţean Slatina
09 mai 2021 – Urgenţă Piteşti
22 iunie 2021 – „Sfânta Maria” din Iaşi
24 iulie 2021 – Judeţean Constanţa
11 septembrie 2021 – Psihiatrie Vulcan, judeţul Braşov
01 octombrie 2021 – Infecţioase Constanţa
8:25 Spitalele nu cer autorizație fiindcă știu că nimeni nu o să le închidă, mai ales acum.
7:08 Angela was so tired she fell asleep in the truck though the seat is not reclining. Now she's trying to get some and the little Japanese ninja started to play and scream like in the back where at least 10 apartments are facing was a playground. There is a designated playground but of course is too far from their parents' window. Also because i'm working at a match.
7:47 Ursuleanu in English means The Bear.
8:03 The Dreaming. Da știu, nu a fost în noaptea aia în club, dar a dat bine când a apărut el așa ca prim-ministru imediat după.
Monday, May 27, 2019
Dragnea, problemele majore și media
A mai căzut unul din pilonii farsei politice din România care a ajuns la asemenea nivel încât nu știi de unde să începi dacă ai vrea într-adevăr să faci ordine, o misiune imposibilă fără implicarea tuturor.
Majoritatea nu se implică și fiindcă nu înțeleg ce se întâmplă. Mai multe repere în această postare.
Dragnea a fost sacrificat deși poate nimeni nu credea să se întâmple așa. După multe amânări, a venit ca un șoc, care încearcă iar să-i facă pe români să uite iar pentru un timp de problemele care îi apasă. Dragnea a încălcat legile de nenumărate ori, dar a fost condamnat pentru o aiureală cu un complet judecătoresc format din figuri și caractonime (nume sugestive, de piesă de teatru proastă) care oricând se poate întoarce, dacă opinia publică o va permite și deja a început să genereze știri și incertitudine.
Aceste probleme, de ordin legislativ și financiar se fac cu încălcări majore ale Constituției, singura lege din România votată direct de majoritatea populației. Problemele sunt vechi, oamenii s-au obișnuit deja cu ele (au fost de exemplu două referenda pe legea de mai jos, media le ocolește constant).
1. Legea referendumului 341/2013. Ea stabilește majoritatea pentru aprobarea referendumului la 12,5%, cu o prezență de 30% (multiple încălcări ale Constituției care prevede lege doar pentru organizarea referendumului).
2. Crearea DNA (și DIICOT) prin OUG (2002, Adrian Năstase). DNA instrumentează cazurile direct la ICCJ, care este o curte de apel. (multiple încălcări ale Constituției, din care afectarea instituțiilor fundamentale ale statului prin OUG). România are instanțe judecătorești și procuraturi.
3. Neconcordanța totală dintre buget și ce se vede în realitate. Ministere ca Ministerul Agriculturii, Transporturilor, Dezvoltării, Sănătății au prevăzute sume care ar însemna activități febrile de construcții autostrăzi, spitale, producție alimente autohtone, o finanțare ca în vest relativ la numărul de populație. Nimic din toate acestea nu se vede, sume enorme de ordinul peste 10 miliarde de euro pe an dispar nu se știe unde. Dacă există. (Două posibilități, în buget se rulează doar banii de salarii bugetari și restul e fictiv, strângerea de taxe și cheltuielile, sau majoritatea banilor peste salarii dispar prin firme de casă. Sau poate o combinație între acestea două)
În media. Minciuni perene, aiureli, aluzii, evitarea constantă a tuturor problemelor majore ca cele de mai sus. Cu un ton serios majoritatea a ce se scrie/spune în media conține prostii iremediabile încă de la titlu. Românii sunt educați și antrenați continuu într-un cerc vicios al iluziilor. Pe lângă dezinformare, media distruge tot ce se învață în școală. Nimic din ce e nevoie și bun simț, tot din ce nu trebuie. Fiecare se teme de o reinstaurare a legilor fiindcă media, politicienii au încurajat încălcarea la toate nivelele și fiecare a călcat strâmb.
A și început o vânzoleală aiurea, de genul cine îi va urma lui Dragnea, ce se va întâmpla cu un partid cu un nume de caractonimă obscenă (sugestiv, aluziv sexual), se cere demisia Guvernului care guvern este o iluzie care poate fi urmată de alta. (O iluzie care plătește totuși salariile a milioane de bugetari.) Când ceri demisia guvernului trebuie să știi pentru ce și să ai și o soluție.
Majoritatea nu se implică și fiindcă nu înțeleg ce se întâmplă. Mai multe repere în această postare.
Dragnea a fost sacrificat deși poate nimeni nu credea să se întâmple așa. După multe amânări, a venit ca un șoc, care încearcă iar să-i facă pe români să uite iar pentru un timp de problemele care îi apasă. Dragnea a încălcat legile de nenumărate ori, dar a fost condamnat pentru o aiureală cu un complet judecătoresc format din figuri și caractonime (nume sugestive, de piesă de teatru proastă) care oricând se poate întoarce, dacă opinia publică o va permite și deja a început să genereze știri și incertitudine.
Aceste probleme, de ordin legislativ și financiar se fac cu încălcări majore ale Constituției, singura lege din România votată direct de majoritatea populației. Problemele sunt vechi, oamenii s-au obișnuit deja cu ele (au fost de exemplu două referenda pe legea de mai jos, media le ocolește constant).
1. Legea referendumului 341/2013. Ea stabilește majoritatea pentru aprobarea referendumului la 12,5%, cu o prezență de 30% (multiple încălcări ale Constituției care prevede lege doar pentru organizarea referendumului).
2. Crearea DNA (și DIICOT) prin OUG (2002, Adrian Năstase). DNA instrumentează cazurile direct la ICCJ, care este o curte de apel. (multiple încălcări ale Constituției, din care afectarea instituțiilor fundamentale ale statului prin OUG). România are instanțe judecătorești și procuraturi.
3. Neconcordanța totală dintre buget și ce se vede în realitate. Ministere ca Ministerul Agriculturii, Transporturilor, Dezvoltării, Sănătății au prevăzute sume care ar însemna activități febrile de construcții autostrăzi, spitale, producție alimente autohtone, o finanțare ca în vest relativ la numărul de populație. Nimic din toate acestea nu se vede, sume enorme de ordinul peste 10 miliarde de euro pe an dispar nu se știe unde. Dacă există. (Două posibilități, în buget se rulează doar banii de salarii bugetari și restul e fictiv, strângerea de taxe și cheltuielile, sau majoritatea banilor peste salarii dispar prin firme de casă. Sau poate o combinație între acestea două)
În media. Minciuni perene, aiureli, aluzii, evitarea constantă a tuturor problemelor majore ca cele de mai sus. Cu un ton serios majoritatea a ce se scrie/spune în media conține prostii iremediabile încă de la titlu. Românii sunt educați și antrenați continuu într-un cerc vicios al iluziilor. Pe lângă dezinformare, media distruge tot ce se învață în școală. Nimic din ce e nevoie și bun simț, tot din ce nu trebuie. Fiecare se teme de o reinstaurare a legilor fiindcă media, politicienii au încurajat încălcarea la toate nivelele și fiecare a călcat strâmb.
A și început o vânzoleală aiurea, de genul cine îi va urma lui Dragnea, ce se va întâmpla cu un partid cu un nume de caractonimă obscenă (sugestiv, aluziv sexual), se cere demisia Guvernului care guvern este o iluzie care poate fi urmată de alta. (O iluzie care plătește totuși salariile a milioane de bugetari.) Când ceri demisia guvernului trebuie să știi pentru ce și să ai și o soluție.
Wednesday, April 3, 2019
Pata (substantia nigra) pe Dragnea
Azi, ca tot omul (care nu poate avea un job) făceam curățenie, mâncare și spălam rufele (după ce am exersat o oră la chitară) și mă gândeam.
Cine e cel mai mare mutălău din România? Iohannis?
Nu cred. Iohannis a mai spus câte ceva din când în când. Chiar dacă aiureli. Ce spunea ultima dată. "Golăneala din PSD".
Dar Dragnea. Dragnea a știut întotdeauna să evite să spună ceva. Nici la nunta Olguței. Nici la nunta lui fi-su. Nici măcar când s-a pozat pe insula Belena cu știuca. Numai rânjește pe sub mustață dar nu spune nimic.
De aceea azi mi se puse gândul pe el. Oare ce vrea de fapt? Să facă autostrăzi? Nu cred. Să facă spitale? Nu a dat nici un semn. Să ne mențină în UE? Care e avantajul nostru? Să ne ducă în Siberia? Nici un avantaj, Putin e din același neam cu Gorbi adică Elvis. Să stăm liniștiți și să-l admirăm cum o strânge în brațe pe Irinuca?
Vrea Dragnea să ne facă pe toți extremă dreapta? Stânga? Să ne împrumute mai mulți bani ca să ne dea salarii mărite?
Să spună dreq Dragnea ce vrea de la România și noi toți vom lua poziție de drepți și vor răspunde în cuor:
- Am înțeles Măria Ta!
Cine e cel mai mare mutălău din România? Iohannis?
Nu cred. Iohannis a mai spus câte ceva din când în când. Chiar dacă aiureli. Ce spunea ultima dată. "Golăneala din PSD".
Dar Dragnea. Dragnea a știut întotdeauna să evite să spună ceva. Nici la nunta Olguței. Nici la nunta lui fi-su. Nici măcar când s-a pozat pe insula Belena cu știuca. Numai rânjește pe sub mustață dar nu spune nimic.
De aceea azi mi se puse gândul pe el. Oare ce vrea de fapt? Să facă autostrăzi? Nu cred. Să facă spitale? Nu a dat nici un semn. Să ne mențină în UE? Care e avantajul nostru? Să ne ducă în Siberia? Nici un avantaj, Putin e din același neam cu Gorbi adică Elvis. Să stăm liniștiți și să-l admirăm cum o strânge în brațe pe Irinuca?
Vrea Dragnea să ne facă pe toți extremă dreapta? Stânga? Să ne împrumute mai mulți bani ca să ne dea salarii mărite?
- Am înțeles Măria Ta!
Tuesday, August 14, 2018
Analiză Vox Publica
Nu credeam vreodată că am să învăț să fac Sloppy Joe. Am mâncat prima dată la casino la Food Court, aveau ăia în niște cuve mari la împinge tava tot felul de chestii, de la orez cam uscat cu carne gătită în stil chinesesc la Sloppy Joe. Deși a stat acolo într-o oală încălzită probabil câteva ore ca și celelalte încă era bun la gust. Mi-a plăcut mai mult ca hamburgerul lor de casă, ars cu care era să mă înec. La propriu. (Iar cu orezul chiar m-am înecat odată când am condus până acasă cu disfagia). Sloppy Joe cu gravy și piure de cartofi. Am luat o porție și am împărțit amândoi fiindcă era uriașă.
Din dorul piftelelor din România din când în când iau carne tocată de vită 93% slabă, nu e prea scumpă la WinCo, 10 dolari un kg și fac meatloaf. Metloaf e carne tocată cu adaosuri vegetale adică ceapă și alte alea cu sos de roșii înăuntru și deasupra (bine americanii mănâncă orice cu zahăr deci ketchup). Sosul de roșii deasupra împiedică arderea cărnii care stă 2 ore în cuptor la moderat. Dar fiindcă meatloaf-ul durează așa de mult în cuptor și încălzește suplimentar apartamentul care abia e menținut de un aparat ieftin de aer condiționat, azi am încercat chestia de la casino. Am găsit rețetă, și mi s-a părut că durează numai 10 minute. În realitate, erau 50 în total, cu stat lângă, în timp ce la meatloaf timpul de lucru e 30 de minute, restul se face singur în cuptor. Deci un fel de piftele desfăcute în tigaie cu sos de roșii și alte condimente minore. Foarte asemănător cu pregătirea cărnii la sarmale.
Ok deci după două porții cu suc de roșii în pahar, castraveți murați, piure de cartofi și fără nimic de băut (mi s-a terminat și rachiul aromat cu cireșe, o vodcă făcută din alcool rafinat în care pun câteva cireșe tăiate în două și vinul și orice și asta e bine) și o oră și jumătate în zona bucătăriei (practic aceeași cameră cu sufrageria) am prins energie și am venit aici. Și îmi văzură ochii, după multe alte tâmpenii cu care mă lupt de mult timp, care nu sunt nici știri nici analize ci doar cuvinte cheie și poze cu subliminale aruncate pe ecran, o chestie care are ceva sens. Deși nu am mai făcut-o de mult, am să încerc o analiză cu inserare de comentariu. Deci copy/paste tot articolul, se supără nu se supără cineva și bag din când în când comentariile mele. Fiindcă nu există altă cale de a trata un asemenea articol lung și aproape corect. Cât de corect, nu știu, vom vedea la sfârșit. Tot ce pot acum să spun e că există fraze care-mi doresc să le fi scris eu. Și chiar aș putea dacă repet nu ar trebui să mă lupt cu răspunsurile lor pe idei și pe sărite, de la un site la altul, care crează fire invizibile, diferite de conversație care merg direct la inima cititorului, și pe care nu îmi mai pot permite să le pierd.
PSD a luat-o razna dacă a ajuns să dea ordine pentru astfel de atacuri violente și haotice asupra mulțimii. În 2012, Băsescu o luase razna, iar jandarmii au bătut ca la fasole grupuri mult mai mici de protestatari. PSD dă și el pe-afară de putere și comite greșeli. Nu au rost comparațiile între violența protestatarilor și violența jandarmeriei, unii sunt echipați să bată, ceilalți improvizează, cel mult. Violența este mai mereu deplina responsabilitate a părții armate, cam așa a fost și acum.
Nimic nu a fost real. Totul a fost regizat, protestatarii și jandarmii. S-au aruncat grenade fumigene și au dat cu spray-uri incolore. Tot mitingul a fost creat cu scopuri propagandistice. În jurul acestui eveniment s-au țesut fantezii și discuții viitoare inutile.
În primul rând mitingul a fost unul de detensionare. Pentru a răspunde unor dorințe reale. Însă "violențele" au început la 1000 de protestatari ca să descurajeze participarea reală. Cei care ar fi vrut de mult așa ceva au stat acasă și au privit spectacolul. Au introdus tot felul de elemente specifice teatrului. Femeia jandarm bătută. Arma furată (pentru liniștirea acasă a entuziaștilor). Jandarmi în formații de atac spartan. Fum pe care presa, președintele și toată media l-au numit gaze lacrimogene. Petarde. Protestatarii reali spontani or fi fost dar au fost blocați pe străzile alăturate.
Un reflex neinspirat e să tot cataloghezi protestatarii în huligani, ”cocalari” (cum am auzit un analist rezistent urlând) și oamenii de bine.
O nouă dezbinare a românilor. O clasă muncitoare (re)formată în străinătate care nu se mai înțelege nici măcar cu clasa muncitoare rămasă și e huiltă și de intelectuali, și de media și de fapt de toată lumea. Și acum s-a organizat un miting în numele lor. O garanție în plus că nu va exista spontaneitate de simpatie din partea localnicilor și totul bătutul șeii va fi sub control.
Există o spirală publică a violenței care tot crește, exista o tensiune și în piață, iar jandarmeria a tratat situația asta abuzând preventiv, cu tracasarea constantă încă de la ore în care se aflau doar 1000 în stradă.
Difuzia de care vorbeam.
Redistribuire, da
Problema cu redistribuirea nu stă însă doar în zona polițienească, aici e un mic sector. O mare problemă avem în zona angajatului precar din zona privată. Salariile sunt în continuare mici, și nu contează atât de mult cum se umflă PSD în pene că am tras de medii în sus cu măriri la bugetari (celor mulți mai puțin, celor puțini, foarte mult) și cu trucuri contabile (mutarea contribuțiilor, adică stăm mai bine ”pă brut”).
Cine cu cine se bate
Fuga asta de piața liberă, rămas un parc darwinist pentru fraieri cu vreo 10% câștigători pentru că au funcții de conducere sau supracalificare, aici e panica unei clase de mijloc pe care o înțeleg. E o frică vag camuflată de anticorupție, dorință de frumusețe și onestitate, dar până la urmă e și disperarea celor situați în marele urban, mai ”european”, orientat spre idealul european popular-conservator, și înlocuiți cu alte progenituri ”de mijloc”, acelea susținute de PSD.
Deci înainte să vedem conspirații de sepepiști și securiști peste tot, bine ar fi mai bine să speculăm (sau să cercetăm, dacă ne dăm oameni de știință) tectonica socială complicată în Est și cu nuanțe suplimentare românești. Se bate piața libera cu raspunsul birocratic și administrativ? Nu, se bate o utopie a birocrației de stat tehnocrate, care crede doar în elite profesionale și de business și cu total scepticism față de mase (o utopie care a prins suflu și gustul puterii în acel an cu Cioloș), cu o realitate a întăririi birocrației de tip PSD, fricos, nepotist, mediocru, și slugă la privații cu banii, și disprețuitoare față de muncitorii din privat, am numit pesedismul a la Olguța. Unii spun că așa bagatelizezi forța binelui dinspre Cioloș. Nu, doar numesc realitatea în deplinătatea ei, Cioloș reprezintă un tip de birocrație lipsită de empatie în ce privește vulnerabilitatea cetățeanului de rând.
Aplicați la acest paragraf ce am spus până acum și veți vedea că teoria se confirmă prin inducție.
Există o fantezie a statului ”de bine”, încurajată de fuziunea publicului cu privatul și cu oengismul, cam cum au început să și apară unele proiecte pe vremea lui Cioloș, expresie a neoliberalismului european. E greu să te lupți cu așa ceva, cu viziunea funcționarului care zburdă prin toată Europa, are salariu de mii de euro și luptă toată ziua pentru cauze bune, sărăcie, drepturile minorităților etc. în timp ce susține toate programele politice antisociale ale deceniului. Este un vis mai puternic decât crede PSD-ul…, care propune mai degrabă rentieri obosiți și semidocți, de tip vechi, plictisiți de mici și bere în familie, complet înghițiți de afaceride clan. Un lucru e cert, de câțiva ani și-a făcut și PSD ONG-urile lui și suge bani la greu, spre frustrarea ălora mai vechi în branșă.
Tehnocratul român o fost o invenție pentru a încerca să facă viața mai ușoară actorului ungur. Cu tehnocrații nu e nevoie de ideologie sau discurs, se aplică sufocarea și așteptarea.
”Muie” a beneficiat de analize de toate felurile. Unii s-au dezis de invectivă, alții i-au dat valențe politice de-a dreptul hazlii. Dar am o simplă observație de istoria limbii de făcut. De câteva zeci de ani, nu doar de la explozia rețelei sociale, s-a dezvoltat un limbaj internautic antisistem. Nu e ”muia” de pe stadioane, e mai curând ”muia” din diverse rețele de internauți activiști furioși și de cele mai multe ori anonimi. Adică originile cuvântului în noua lui forță și interpretare aparține mai curând unei generații educate internautic. Un fan al lui Macovei, fondator dexonline, umplea netul încă de acum ani de zile youtubeul de ”muie cu percutorul” și alte invenții de gamer frustrat. Rezonanța și furia goală ”muie” aparține mai curând paradigmei 4chan & alt-right decât altora.
E unul din elementele teatrale de șoc ascociat manevrei numită mitingul diasporei.
Efectul ”bula” în stradă
Ce ți se spune când te ții la distanță de o manifestație care nu te reprezintă și critici PSD de la stânga? Că ești al lui Dragnea, normal. Sau că ești al statului paralel, când te iei de jandarmerie.
Unde sunt stângiștii
Nicăieri, ca și ceilalți. Ca orice.
Câțiva tot întreabă ”unde e stânga, ce face stânga”. Păi, parte din micuța stângă bucureșteană au fost pe acolo, măcar ca să protesetze împotriva jandarmeriei. În ce mă privește, mi-am jurat acum ani de zile că nu ies decât la manifestații cu caracter social, revendicări de salarii, revendicări de drepturi clare pentru angajați, minorități etc. ”Anticorupția” am tot explicat de ce nu mă interesează. Iar criticile anti-PSD le fac cu mai multă justificare decât cei care nu văd decât dreapta dură ca salvare. Sunt anticorupție și anti-Kovesi și alte manifestări de gen. Unora li se pare oximoron, mie mi se pare coerență.
Într-un stat simulat nu poate exista nici corupție nici anti-corupție, aici mă apropii puțin d.p.d.v. al autorului. Nu are rost să lupți pentru sau împotriva a ceva ce nu există. Ceea ce percepem ca și corupție suntem noi înșine furându-ne căciula după cum ni s-a dat liber în 90.
Există o caracteristică a urbanului mare de continuă confirmare de statut prin preluarea mantrelor dreptei la nesfârșit, având mereu pretext primitivismul PSD. Am exprimat-o și mai dur: așa cum e cool în Teleorman să fii cu Dragnea e cool să fii cu puterea de urban mare, corporația, modelul de afaceri de succes, politicianul tip Bruxelles. Sigur că nu seamănă, dar fondul tot trist-tribal e.
Aici e un fel de conciliere a tuturor fanteziilor de până acum. Mantra dreptei, primitivismul PSD, țărănismul lui Dragnea, bruxelismul Monicăi Macovei și a Gabrielei Zoană și toate stereotipurile de lemn din ultimii zeci de ani. Pentru cine nu a observat ce nivel de sofisticare și câte probleme (de-ale lor) au vrut să repare cu această ieșire la scenă numită mitingul diasporei. Cât de șmecheri pot fi dacă-i iei puțin pe bune la întrebări.
Din dorul piftelelor din România din când în când iau carne tocată de vită 93% slabă, nu e prea scumpă la WinCo, 10 dolari un kg și fac meatloaf. Metloaf e carne tocată cu adaosuri vegetale adică ceapă și alte alea cu sos de roșii înăuntru și deasupra (bine americanii mănâncă orice cu zahăr deci ketchup). Sosul de roșii deasupra împiedică arderea cărnii care stă 2 ore în cuptor la moderat. Dar fiindcă meatloaf-ul durează așa de mult în cuptor și încălzește suplimentar apartamentul care abia e menținut de un aparat ieftin de aer condiționat, azi am încercat chestia de la casino. Am găsit rețetă, și mi s-a părut că durează numai 10 minute. În realitate, erau 50 în total, cu stat lângă, în timp ce la meatloaf timpul de lucru e 30 de minute, restul se face singur în cuptor. Deci un fel de piftele desfăcute în tigaie cu sos de roșii și alte condimente minore. Foarte asemănător cu pregătirea cărnii la sarmale.
Ok deci după două porții cu suc de roșii în pahar, castraveți murați, piure de cartofi și fără nimic de băut (mi s-a terminat și rachiul aromat cu cireșe, o vodcă făcută din alcool rafinat în care pun câteva cireșe tăiate în două și vinul și orice și asta e bine) și o oră și jumătate în zona bucătăriei (practic aceeași cameră cu sufrageria) am prins energie și am venit aici. Și îmi văzură ochii, după multe alte tâmpenii cu care mă lupt de mult timp, care nu sunt nici știri nici analize ci doar cuvinte cheie și poze cu subliminale aruncate pe ecran, o chestie care are ceva sens. Deși nu am mai făcut-o de mult, am să încerc o analiză cu inserare de comentariu. Deci copy/paste tot articolul, se supără nu se supără cineva și bag din când în când comentariile mele. Fiindcă nu există altă cale de a trata un asemenea articol lung și aproape corect. Cât de corect, nu știu, vom vedea la sfârșit. Tot ce pot acum să spun e că există fraze care-mi doresc să le fi scris eu. Și chiar aș putea dacă repet nu ar trebui să mă lupt cu răspunsurile lor pe idei și pe sărite, de la un site la altul, care crează fire invizibile, diferite de conversație care merg direct la inima cititorului, și pe care nu îmi mai pot permite să le pierd.
România are o mare problemă de redistribuire după o perioadă destul de lungă de creștere economică. Se fac bani, nu ajung la foarte mulți. Adică, pe înțelesul tuturor, și al celor care manifestează în Piața Victoriei și al altora , e o problemă inclusiv faptul că se alocă bugete enorme pentru polițienism de toate formele (de la jandarmerie, la poliție locală, SRI etc.). Cele mai multe sunt forme de rentierism (zonele polițienești și de justiție au ajuns la retribuții și pensii incredibile, totuși, față de salariul mediu) și, evident, sunt mari mase de manevră pentru maimarii prezentului. Dacă investim în bastoane și lacrimogene, de ele vom avea parte.
Se fac bani. I-auzi. Asta înseamnă că există o economie care merge. Funcționează. O economie nu poate funcționa decât într-un stat. Statul Român e în mare parte minimalist și chiar fake. Că trebuie să existe ceva, sunt de acord. Chiar în aparență, lumea care a mai rămas trebuie să meargă la job-uri, să-și ia salarii, să meargă în piață, să cumpere. Există, dar cu proptele și cu ocolirea în mare parte a statului, a legilor aberante, a altor legi. Uneori cu dezlegare de sus. Trebuie să existe. Nu putem închide România în 30 de ani. Poate în 50. Nu cred că România ca stat mai există pentru români. Sorry.
Cât despre buget, cifrele seci spun totul. Sau nimic. Văd că lumea se ferește să spună cifrele. Cifrele sunt în anexa 3 a legii Bugetului de Stat. Am muncit eu odată câteva zile și le-am pus în niște grafice. Sunt mai multe versiuni. La Ministerul de Interne, ăsta cu jandarmii, aveam vreo 15 miliarde din care vreo 9 cheltuieli salarii. La salariul mediu corespunde la 322 de mii de angajați. Al doilea minister ca mărime de cheltuieli salariale după Educație. Avem, dacă vreți, 3 jandarmi la 5 profesori.
Se fac bani. I-auzi. Asta înseamnă că există o economie care merge. Funcționează. O economie nu poate funcționa decât într-un stat. Statul Român e în mare parte minimalist și chiar fake. Că trebuie să existe ceva, sunt de acord. Chiar în aparență, lumea care a mai rămas trebuie să meargă la job-uri, să-și ia salarii, să meargă în piață, să cumpere. Există, dar cu proptele și cu ocolirea în mare parte a statului, a legilor aberante, a altor legi. Uneori cu dezlegare de sus. Trebuie să existe. Nu putem închide România în 30 de ani. Poate în 50. Nu cred că România ca stat mai există pentru români. Sorry.
Cât despre buget, cifrele seci spun totul. Sau nimic. Văd că lumea se ferește să spună cifrele. Cifrele sunt în anexa 3 a legii Bugetului de Stat. Am muncit eu odată câteva zile și le-am pus în niște grafice. Sunt mai multe versiuni. La Ministerul de Interne, ăsta cu jandarmii, aveam vreo 15 miliarde din care vreo 9 cheltuieli salarii. La salariul mediu corespunde la 322 de mii de angajați. Al doilea minister ca mărime de cheltuieli salariale după Educație. Avem, dacă vreți, 3 jandarmi la 5 profesori.
Jandarmerie și austeritate
PSD a luat-o razna dacă a ajuns să dea ordine pentru astfel de atacuri violente și haotice asupra mulțimii. În 2012, Băsescu o luase razna, iar jandarmii au bătut ca la fasole grupuri mult mai mici de protestatari. PSD dă și el pe-afară de putere și comite greșeli. Nu au rost comparațiile între violența protestatarilor și violența jandarmeriei, unii sunt echipați să bată, ceilalți improvizează, cel mult. Violența este mai mereu deplina responsabilitate a părții armate, cam așa a fost și acum.
Nimic nu a fost real. Totul a fost regizat, protestatarii și jandarmii. S-au aruncat grenade fumigene și au dat cu spray-uri incolore. Tot mitingul a fost creat cu scopuri propagandistice. În jurul acestui eveniment s-au țesut fantezii și discuții viitoare inutile.
În primul rând mitingul a fost unul de detensionare. Pentru a răspunde unor dorințe reale. Însă "violențele" au început la 1000 de protestatari ca să descurajeze participarea reală. Cei care ar fi vrut de mult așa ceva au stat acasă și au privit spectacolul. Au introdus tot felul de elemente specifice teatrului. Femeia jandarm bătută. Arma furată (pentru liniștirea acasă a entuziaștilor). Jandarmi în formații de atac spartan. Fum pe care presa, președintele și toată media l-au numit gaze lacrimogene. Petarde. Protestatarii reali spontani or fi fost dar au fost blocați pe străzile alăturate.
Un reflex neinspirat e să tot cataloghezi protestatarii în huligani, ”cocalari” (cum am auzit un analist rezistent urlând) și oamenii de bine.
O nouă dezbinare a românilor. O clasă muncitoare (re)formată în străinătate care nu se mai înțelege nici măcar cu clasa muncitoare rămasă și e huiltă și de intelectuali, și de media și de fapt de toată lumea. Și acum s-a organizat un miting în numele lor. O garanție în plus că nu va exista spontaneitate de simpatie din partea localnicilor și totul bătutul șeii va fi sub control.
Există o spirală publică a violenței care tot crește, exista o tensiune și în piață, iar jandarmeria a tratat situația asta abuzând preventiv, cu tracasarea constantă încă de la ore în care se aflau doar 1000 în stradă.
Difuzia de care vorbeam.
România a urmat un trend al înarmării împotriva luptelor de stradă, încurajat în toată Europa în perioada crizei economice. Am protestat încă de acum 7-8 ani împotriva acestui polițienism ieșit tocmai din nevoia de a susține puterea în vremuri de austeritate economică. Iată că parte din criză s-a stins, dar jandarmeria bate în continuare.
Ce am văzut a fost teatru. Dacă veneau bucureștenii pe bune, câteva grenade lacrimogene reale rezolvau situația iar show-ul era terminat cu liniște asurzitoare, și cei mai puțini rezistenți morți sau pe la spitale.
Austeritatea economică sau sfârșitul party-ului care a urmat eliberarea sexuală din anii 60-70 marchează sfârșitul europenilor așa cum îl știm și începutul înlocuirii lor cu imigranți. Care cel puțin pentru câteva generații va asigura docilitate.
Ce am văzut a fost teatru. Dacă veneau bucureștenii pe bune, câteva grenade lacrimogene reale rezolvau situația iar show-ul era terminat cu liniște asurzitoare, și cei mai puțini rezistenți morți sau pe la spitale.
Austeritatea economică sau sfârșitul party-ului care a urmat eliberarea sexuală din anii 60-70 marchează sfârșitul europenilor așa cum îl știm și începutul înlocuirii lor cu imigranți. Care cel puțin pentru câteva generații va asigura docilitate.
Cine vrea să înțeleagă abuzurile jandarmeriei trebuie să înțeleagă tratamentul austerității în întreaga Europă, cu particularitățile dure estice.
Abuzurile sunt teatrale și într-adevăr șocante. După cum am spus, de difuzie dar și de descurajare.
Criza economică nu a însemnat doar tăieri de salarii, pierderi de joburi, a însemnat și creșterea fondurilor pentru trupe de represiune a manifestațiilor cu caracter social (nu terorism, nu refugiați, nu nu-știu-ce).
Abuzurile sunt teatrale și într-adevăr șocante. După cum am spus, de difuzie dar și de descurajare.
Criza economică nu a însemnat doar tăieri de salarii, pierderi de joburi, a însemnat și creșterea fondurilor pentru trupe de represiune a manifestațiilor cu caracter social (nu terorism, nu refugiați, nu nu-știu-ce).
Teama de manifestații anti-bănci, anti-politicieni, anti-austeritate din Vest aici s-a dovedit nejustificată. Nu există un curent puternic anticapitalist, nu există nici măcar un curent puternic social-democrat. Ba chiar există antisistem cu bancheri care vin și ei la protest. Pentru că antipesedismul – oricât de justificat cât timp e îndretat împotriva abuzului de putere – este și un camuflaj pentru extraordinarul conformism al clasei de mijloc care uită instant problemele cu rata, cu patronul, cu factura și nu-și dorește decât frumusețe morală.
Cât despre unii activiști de acum, ar trebui să li se scuipe 2012 în față tot timpul: totuși cât tupeu să ai ca ziarist, analist politician, ca la distanță de 5-6 ani de când încurajai jandarmeria să dea, acum să ții lecții de ”antisistem”. Și eu și alții care am descris aberațiile acestui sistem de represiune încă de atunci, noi suntem ăia care luăm lecții de morală acum de la vitejii Pieței Victoriei care nu văd decât abuzurile de pe spinarea lor, nu și de pe spinarea altora.
Lecții antisistem? După cum am spus, nu fac decât să confirme că există un "sistem" care mă rog căpușează un stat bla bla. Dar eu nu cred că există nici un stat. Există un schelet, un simulacru, un minim de organizare birocratică populată cu străini care fac ca totul să pară că funcționează cumva. Iar statul pe care îl vedem în media e un spectacol.
Lecții antisistem? După cum am spus, nu fac decât să confirme că există un "sistem" care mă rog căpușează un stat bla bla. Dar eu nu cred că există nici un stat. Există un schelet, un simulacru, un minim de organizare birocratică populată cu străini care fac ca totul să pară că funcționează cumva. Iar statul pe care îl vedem în media e un spectacol.
Redistribuire, da
Problema cu redistribuirea nu stă însă doar în zona polițienească, aici e un mic sector. O mare problemă avem în zona angajatului precar din zona privată. Salariile sunt în continuare mici, și nu contează atât de mult cum se umflă PSD în pene că am tras de medii în sus cu măriri la bugetari (celor mulți mai puțin, celor puțini, foarte mult) și cu trucuri contabile (mutarea contribuțiilor, adică stăm mai bine ”pă brut”).
Se tot pierd drepturi și se tot privatizează discret accesul la traiul decent. Piața Victoriei nu are legătură cu astfel de probleme. Presa și politicienii nu au astfel de probleme. Anul ăsta au fost zeci, chiar sute de proteste ale muncitorilor din mediul privat care abia dacă au fost menționată în presa de largă circulație. Asta ca să ne înțelegm că avem probleme diferite, de aia nu sunt în Piața Victoriei. Cine îmi tot repetă că ”înseamnă că sunt cu corupții” e pierdut pentru mine. Anticorupția a ajuns ideologie pură, nouă fațetă difuză a anticomunismului – a fost folosită pentru consolidarea unei puteri, și are păcate ascunse pe care nu trebuie să le discutăm nici în termenii lui Iohannis, nici în termenii lui Mircea Badea.
Alina Mungiu-Pippidi a început să-și revizuiască placa anticorupție tocmai fiindcă s-a trezit că a fost promotoarea unui tip de discurs antidemocratic în timp ce îi dădea cu liberalismul. Și ea, și alții au promovat acea atitudine care închide ochii la abuzurile unor instituții de forță sau la buzurile capitalului de dragul ideii frumoase că ne vom aresta corupții. E probabil dureros să vezi surpându-se un ”concept” inutil.
Și aici intrăm în lumea teatrului. Autorul crede că există un Iohannis, un Mircea Badea etc.. Am obosit de câte ori am spus. Iohannis e un actor din Cluj, Andras Hathazi care la rândul lui e un actor din Ungaria, Gyozo Szabo, Mircea Badea e un italian, Luca Argentero, etc.. Toți.
Și aici intrăm în lumea teatrului. Autorul crede că există un Iohannis, un Mircea Badea etc.. Am obosit de câte ori am spus. Iohannis e un actor din Cluj, Andras Hathazi care la rândul lui e un actor din Ungaria, Gyozo Szabo, Mircea Badea e un italian, Luca Argentero, etc.. Toți.
Ce să mai vorbim de dubla măsură a antipesedismului, că întotdeauna pare că indivizi precum Videanu & Băsescu sunt mai simpatici, mai bine intenționați, sunt ca o ”muie devulgarizată”, ca să citez dintr-unul din intelectualii înfierbântați de revoluție zilele astea. Corupția poate fi combătută doar dând drepturi, nu atribuindu-le unor unități ”de elită” care ”să facă ordine”. Lupta cu corupția ar trebui să fie atribut obligatoriu și clar al oricărui procuror, nu al unor procurori ”de elită”. Așa cum, dacă știi să asiguri demnitatea cetățeanului de rând, ai mai puțin servilism și mită, e o condiție clară, dar da, e un proces îndelungat.
Că tot am ajuns la elită, e și noua problemă a Alinei Mungiu Pippidi, că tot visează la rezolvarea situațiilor de criză prin ”elite luminate”. La fel și proaspeții ei inamici, Liiceanu et comp. Când sper la o elită iluminatoare, inevitabil ajungi și la conspiraționism. Serviciile nu sunt chiar peste tot. Acum vorbesc mai tare injustițiile sociale ale ultimelor decenii.
Care elită domnilor.
Care elită domnilor.
Cine cu cine se bate
În jurul manifestațiilor din 10 august, au gravitat mii de interpretări despre cine sunt manifestanții: sunt ”lumpeni”, sunt frumoși și corporatiști, sunt nu știu cum. Bâjbâiala va continua dacă nu observăm de la o oarecare distanță schimbări sociale importante, modificări în comportamentul clasei de mijloc determinate de criză, noi structuri în zona de conducere.
Modificări în comportamentul clasei de mijloc nu vor fi atâta timp cât nu înțeleg diferența dintre gaz lacrimogen ca armă chimică și spray-ul de piper și alte asemenea tehnicalități ca de exemplu bugetul care se întâmplă tot timpul chiar sub ochii lor amețiți de decenii de propagandă.
Modificări în comportamentul clasei de mijloc nu vor fi atâta timp cât nu înțeleg diferența dintre gaz lacrimogen ca armă chimică și spray-ul de piper și alte asemenea tehnicalități ca de exemplu bugetul care se întâmplă tot timpul chiar sub ochii lor amețiți de decenii de propagandă.
Elita conducătoare de acum 10 ani, maeștri ai furtului prin retrocedare ad integrum și ai speculei imobiliare în general, era altceva decât elita conducătoare de azi, mult mai preocupată de conectarea la plasa de siguranță a statului. Puterea adevărată politică s-a transferat acolo unde contează, în zona afacerilor – dovadă că nimeni nu mișcă în front când se iau noi măsuri împotriva angajatului prin parlament. Anticorupția chiar a însemnat și măturarea unor vameși politici de doi bani din fața marelui capital, cel care a abuzat nestingherit pe aici, indirect, prin anihilarea oricări rezistențe și prin obținerea profiturilor netaxate, toate urmate de întrebarea arogantă: păi de ce nu știți să ne cereți?
După 30 de ani în care ne-au încurajat să ne autodistrugem tot ce am avut de pe timpul dinainte, nu mai e nimic de furat sau de corupt, de aceea a venit Dragnea, Terminatorul să ne dea lovitura de Grația.
După 30 de ani în care ne-au încurajat să ne autodistrugem tot ce am avut de pe timpul dinainte, nu mai e nimic de furat sau de corupt, de aceea a venit Dragnea, Terminatorul să ne dea lovitura de Grația.
După criză a urmat un câștig pentru puterea administrativă, baronii și-au mai revenit din gâfâială, au găsit energia naționalistă pentru a-și proteja influența (și la PSD și la PNL). Ceea ce e numit general ”nepotism” este pur și simplu vag. Este o adevărată baricadare în fața pieței libere a muncii care este știută și întreținută ca un bazin de exploatare și nesiguranță. Economia și-o fi revenit, dar angajații își revin mult mai greu și cu mult mai multe zbateri. Chiar și acum, când cererea de mână de lucru e mare, pârghiile de negociere au rămas slabe.
Aceeași chestie și în SUA. Nu există o competiție reală între oameni calificați ci la angajări sunt pescuiții obedienții și co-clănarii. Marile corporații strangulate la gât de pitoni care fac selecții artificiale mai funcționează din inerție. Dar nu răsuflați ușurați doar din cauză că și SUA se duce de râpă.
Aceeași chestie și în SUA. Nu există o competiție reală între oameni calificați ci la angajări sunt pescuiții obedienții și co-clănarii. Marile corporații strangulate la gât de pitoni care fac selecții artificiale mai funcționează din inerție. Dar nu răsuflați ușurați doar din cauză că și SUA se duce de râpă.
Fuga asta de piața liberă, rămas un parc darwinist pentru fraieri cu vreo 10% câștigători pentru că au funcții de conducere sau supracalificare, aici e panica unei clase de mijloc pe care o înțeleg. E o frică vag camuflată de anticorupție, dorință de frumusețe și onestitate, dar până la urmă e și disperarea celor situați în marele urban, mai ”european”, orientat spre idealul european popular-conservator, și înlocuiți cu alte progenituri ”de mijloc”, acelea susținute de PSD.
Analfabetismul e ultima problemă, adevărata problemă e tocmai această competiție a unor grupuri conducătoare în a crea rezervații pentru pulime și buncăre de protecție socială pentru diverse rețele de clan sau de partid. Împotriva lor nu lupți decât cu măsuri solide stânga. Cum stânga la noi e inexistentă, rămâne loc doar pentru revolte care mai de care mai de dreapta.
Nu numai stânga e inexistentă la noi ci totul e inexistent. Noi mai existăm dar ne micșorăm în fiecare zi.
Din această olimpiadă a dreptei nu ies decât reconfirmări ale urii față de sărăcime, dorința de a fi liber sub patronajul cui trebuie, spirit antidemocratic cât cuprinde. Ce să mai, un eșec al liberalismului ca la carte.
Au venit în 1990 liberalii și țărăniștii, de fapt niște actori țigani de prin Ungaria și au definit liberalismul pentru noi cu definițiile de acum o sută de ani. Din lipsă de imaginație mai bine zis din frică de a complica scenariul, o țin așa de atunci și o vor ține până la sfârșit. Noi gândim pe aceste stereotipuri pe care ni le-au dăruit, concepte ridicol de învechite pe care le mențin în media și discursul politic. De aceea politica din România post decembristă nu a putut să se nască niciodată. Un baraj informațional între noi și vest. Până și știrile din alte țări sunt prezentate altfel, întotdeauna cu inexactități, întotdeauna traduse la acel nivel culturalo-politic incredibil de înapoiat pe care l-au impus din 90 și îl mențin.
Nu numai stânga e inexistentă la noi ci totul e inexistent. Noi mai existăm dar ne micșorăm în fiecare zi.
Din această olimpiadă a dreptei nu ies decât reconfirmări ale urii față de sărăcime, dorința de a fi liber sub patronajul cui trebuie, spirit antidemocratic cât cuprinde. Ce să mai, un eșec al liberalismului ca la carte.
Au venit în 1990 liberalii și țărăniștii, de fapt niște actori țigani de prin Ungaria și au definit liberalismul pentru noi cu definițiile de acum o sută de ani. Din lipsă de imaginație mai bine zis din frică de a complica scenariul, o țin așa de atunci și o vor ține până la sfârșit. Noi gândim pe aceste stereotipuri pe care ni le-au dăruit, concepte ridicol de învechite pe care le mențin în media și discursul politic. De aceea politica din România post decembristă nu a putut să se nască niciodată. Un baraj informațional între noi și vest. Până și știrile din alte țări sunt prezentate altfel, întotdeauna cu inexactități, întotdeauna traduse la acel nivel culturalo-politic incredibil de înapoiat pe care l-au impus din 90 și îl mențin.
Deci înainte să vedem conspirații de sepepiști și securiști peste tot, bine ar fi mai bine să speculăm (sau să cercetăm, dacă ne dăm oameni de știință) tectonica socială complicată în Est și cu nuanțe suplimentare românești. Se bate piața libera cu raspunsul birocratic și administrativ? Nu, se bate o utopie a birocrației de stat tehnocrate, care crede doar în elite profesionale și de business și cu total scepticism față de mase (o utopie care a prins suflu și gustul puterii în acel an cu Cioloș), cu o realitate a întăririi birocrației de tip PSD, fricos, nepotist, mediocru, și slugă la privații cu banii, și disprețuitoare față de muncitorii din privat, am numit pesedismul a la Olguța. Unii spun că așa bagatelizezi forța binelui dinspre Cioloș. Nu, doar numesc realitatea în deplinătatea ei, Cioloș reprezintă un tip de birocrație lipsită de empatie în ce privește vulnerabilitatea cetățeanului de rând.
Aplicați la acest paragraf ce am spus până acum și veți vedea că teoria se confirmă prin inducție.
Statul tehnocrat
Există o fantezie a statului ”de bine”, încurajată de fuziunea publicului cu privatul și cu oengismul, cam cum au început să și apară unele proiecte pe vremea lui Cioloș, expresie a neoliberalismului european. E greu să te lupți cu așa ceva, cu viziunea funcționarului care zburdă prin toată Europa, are salariu de mii de euro și luptă toată ziua pentru cauze bune, sărăcie, drepturile minorităților etc. în timp ce susține toate programele politice antisociale ale deceniului. Este un vis mai puternic decât crede PSD-ul…, care propune mai degrabă rentieri obosiți și semidocți, de tip vechi, plictisiți de mici și bere în familie, complet înghițiți de afaceride clan. Un lucru e cert, de câțiva ani și-a făcut și PSD ONG-urile lui și suge bani la greu, spre frustrarea ălora mai vechi în branșă.
Tehnocratul român o fost o invenție pentru a încerca să facă viața mai ușoară actorului ungur. Cu tehnocrații nu e nevoie de ideologie sau discurs, se aplică sufocarea și așteptarea.
Asta a generat riposta postcriză. ”Diaspora” este mută și cu probleme nediscutate nici în România, nici european, e până la urmă și o sumă de vinovății ale exploatării băgate de toată lumea sub preș. Cu atât mai stupiduțe încercările de a prinde ”diaspora” în etichete simple.
Se încearcă aplicarea modelului din interior la diaspora. Și fiindcă se aplică foarte puțin, ieste foarte puțin. Dar nici nu are cine să se împotrivească. Diaspora e mută. Oamenii respectivi, dispersați, imersați în alte culturi pe care nu le înțeleg în mare parte, sunt într-o asemena stare de confuzie încât efectiv nu știu ce se întâmplă, nici în țările respective, nici în România.
Singura formă de interpretare pe care aș încerca-o este că îi unește și pe ei aceeași spaimă de o piață volatilă a muncii, făcută și mai înspăimântătoare de extremismul de dreapta crescând din Vest (de care bune părți din diaspora sunt infectate – antiafricani sau antiasiatici pentru că le atacă direct joburile, dar și pentru că se lipesc de noile trenduri politice din dorința de siguranță și acceptare).
Uitați-vă în jurul dvs. Cu ce sunteți îmbrăcați. Gadget-uri, device-uri și chiar la mașini. În afară de VW. Până și Dacia acum e deținută de un consorțiu Japonezo-Francez. China, Japonia și Coreea de Sud au devenit motorul economic și tehnologic al lumii. Cum puteți să comparați cu Africa. Și persoanele sunt pe măsură. Numai cine nu-i cunoaște, nu a lucrat cu ei, nu știe.
Se încearcă aplicarea modelului din interior la diaspora. Și fiindcă se aplică foarte puțin, ieste foarte puțin. Dar nici nu are cine să se împotrivească. Diaspora e mută. Oamenii respectivi, dispersați, imersați în alte culturi pe care nu le înțeleg în mare parte, sunt într-o asemena stare de confuzie încât efectiv nu știu ce se întâmplă, nici în țările respective, nici în România.
Singura formă de interpretare pe care aș încerca-o este că îi unește și pe ei aceeași spaimă de o piață volatilă a muncii, făcută și mai înspăimântătoare de extremismul de dreapta crescând din Vest (de care bune părți din diaspora sunt infectate – antiafricani sau antiasiatici pentru că le atacă direct joburile, dar și pentru că se lipesc de noile trenduri politice din dorința de siguranță și acceptare).
Uitați-vă în jurul dvs. Cu ce sunteți îmbrăcați. Gadget-uri, device-uri și chiar la mașini. În afară de VW. Până și Dacia acum e deținută de un consorțiu Japonezo-Francez. China, Japonia și Coreea de Sud au devenit motorul economic și tehnologic al lumii. Cum puteți să comparați cu Africa. Și persoanele sunt pe măsură. Numai cine nu-i cunoaște, nu a lucrat cu ei, nu știe.
Dorința de întoarcere acasă este și frica multora de ceea ce ar trebui să le fie țară-gazdă, dar care îi privește în continuare chiorâș. În orice caz, injustiția socială ale cărei victime au fost mulți trebuie să îi facă pe toți analiștii avântați să aibă mare grijă cum și ce vorbesc. Nu poți să încurajezi o viață neoliberalism dur și să beștelești echilibrarea socială minimală, iar dup-aia să te plângi că ai mase de oameni pierduți prin tot Vestul, tociți bine în muncile de jos și că nu sunt toți savanți la NASA.
Frica. Frica a fost motorul principal al românilor în timpul dictaturii și pe ea apasă în continuare ca pe o pedală de accelerație stăpânirea și media obedientă.
Cine credeți că-i mai deosebește pe români din marea de imigranți din Europa?
Eram în Italia în 93, fără viză. Fiecare polițist care trecea pe stradă mă făcea să tremur. La vreo 3 luni am rămas fără bani și m-am dus la poliție. Auzisem povești că i-au pus în avioane sau autobuze și trimis pe unii acasă așa că i-am întrebat dacă nu mă trimit și pe mine. Au râs și mi-au zis să-mi văd de treabă, nu are nimeni nimic cu mine. Să mă duc acasă și să-mi caut de lucru. Asta mi-au zis. Poliția în alte țări nu are nimic represiv în atitudinea față de cetățeni. Sunt și ei oameni ca toți ceilalți nu ca la noi unde oamenii au preluat o tradiție și se folosesc de ea fiecare cum poate.
NASA nu mai e nimic, mai lansează și ei din când în când la câțiva ani câte o rachetă, dar și aia cu motoare rusești.
Frica. Frica a fost motorul principal al românilor în timpul dictaturii și pe ea apasă în continuare ca pe o pedală de accelerație stăpânirea și media obedientă.
Cine credeți că-i mai deosebește pe români din marea de imigranți din Europa?
Eram în Italia în 93, fără viză. Fiecare polițist care trecea pe stradă mă făcea să tremur. La vreo 3 luni am rămas fără bani și m-am dus la poliție. Auzisem povești că i-au pus în avioane sau autobuze și trimis pe unii acasă așa că i-am întrebat dacă nu mă trimit și pe mine. Au râs și mi-au zis să-mi văd de treabă, nu are nimeni nimic cu mine. Să mă duc acasă și să-mi caut de lucru. Asta mi-au zis. Poliția în alte țări nu are nimic represiv în atitudinea față de cetățeni. Sunt și ei oameni ca toți ceilalți nu ca la noi unde oamenii au preluat o tradiție și se folosesc de ea fiecare cum poate.
NASA nu mai e nimic, mai lansează și ei din când în când la câțiva ani câte o rachetă, dar și aia cu motoare rusești.
Despre muie
”Muie” a beneficiat de analize de toate felurile. Unii s-au dezis de invectivă, alții i-au dat valențe politice de-a dreptul hazlii. Dar am o simplă observație de istoria limbii de făcut. De câteva zeci de ani, nu doar de la explozia rețelei sociale, s-a dezvoltat un limbaj internautic antisistem. Nu e ”muia” de pe stadioane, e mai curând ”muia” din diverse rețele de internauți activiști furioși și de cele mai multe ori anonimi. Adică originile cuvântului în noua lui forță și interpretare aparține mai curând unei generații educate internautic. Un fan al lui Macovei, fondator dexonline, umplea netul încă de acum ani de zile youtubeul de ”muie cu percutorul” și alte invenții de gamer frustrat. Rezonanța și furia goală ”muie” aparține mai curând paradigmei 4chan & alt-right decât altora.
E unul din elementele teatrale de șoc ascociat manevrei numită mitingul diasporei.
Sigur că limbajul se radicalizează și în funcție de absurdul și radicalismul taberei adverse – adică ai în SUA și o furie antifascistă care nu mai stă la povești, care atacă trumpismul cu invective directe (care e proporția de antiTrump din Piața Victoriei, însă? – mai bine nu ne gândim), dar măcar filologic să încercăm să stabilim originile noului uz al acestui cuvânt. Este o furie ”geek” care ia tot soiul de avataruri ciudate în lumea de azi.
Și în SUA și în România totul este fals. Nu exită trumpism sau antitrumpism ci niște teme media. Vedeți ultima demonstrație a extremei drepte unde extremiștii drepți sunt niște țigani tunși și bărbieriți să pară fioroși, tot de prin Ungaria.
Și în SUA și în România totul este fals. Nu exită trumpism sau antitrumpism ci niște teme media. Vedeți ultima demonstrație a extremei drepte unde extremiștii drepți sunt niște țigani tunși și bărbieriți să pară fioroși, tot de prin Ungaria.
Efectul ”bula” în stradă
Ce ți se spune când te ții la distanță de o manifestație care nu te reprezintă și critici PSD de la stânga? Că ești al lui Dragnea, normal. Sau că ești al statului paralel, când te iei de jandarmerie.
Facebookul se mută în stradă. Efectul designului adversativ, așa numită ”bulă”, este evident. Orice dispută nu duce la dezbatere, nu e negociere, este reconfirmarea bulei, reconfirmarea unei categorii de care aparții.
Am impresia că totuși autorul după ce a obosit cititorul spre sfârșit îl suge într-o pâlnie de masochism.
Am impresia că totuși autorul după ce a obosit cititorul spre sfârșit îl suge într-o pâlnie de masochism.
PSD și anti-PSD își întăresc nucleele de luptă, evenimentele din 10 august au tăiat și mai multe punți de negociere democratică. E un fapt, nu e o judecată. Vine un an electoral, cine să aibă chef de dezbateri.
Unde sunt stângiștii
Nicăieri, ca și ceilalți. Ca orice.
Prin Piața Victoriei au fost și oameni pe care i-am simțit mereu aproape, măcar în chestiunea apărării unor drepturi fundamentale. Nu ei sunt reprezentativi, îmi pare rău să le-o spun, o știu și ei. Sunt și mulți care o tot ard progresist până vine dreapta la putere și se liniștesc, că doar ”dreapta” înseamnă bine; ”bine pentru patron e bine și pentru mine”, și știți toate bălăriile obișnuite în ultimii 30 de ani.
Câțiva tot întreabă ”unde e stânga, ce face stânga”. Păi, parte din micuța stângă bucureșteană au fost pe acolo, măcar ca să protesetze împotriva jandarmeriei. În ce mă privește, mi-am jurat acum ani de zile că nu ies decât la manifestații cu caracter social, revendicări de salarii, revendicări de drepturi clare pentru angajați, minorități etc. ”Anticorupția” am tot explicat de ce nu mă interesează. Iar criticile anti-PSD le fac cu mai multă justificare decât cei care nu văd decât dreapta dură ca salvare. Sunt anticorupție și anti-Kovesi și alte manifestări de gen. Unora li se pare oximoron, mie mi se pare coerență.
Într-un stat simulat nu poate exista nici corupție nici anti-corupție, aici mă apropii puțin d.p.d.v. al autorului. Nu are rost să lupți pentru sau împotriva a ceva ce nu există. Ceea ce percepem ca și corupție suntem noi înșine furându-ne căciula după cum ni s-a dat liber în 90.
Există o caracteristică a urbanului mare de continuă confirmare de statut prin preluarea mantrelor dreptei la nesfârșit, având mereu pretext primitivismul PSD. Am exprimat-o și mai dur: așa cum e cool în Teleorman să fii cu Dragnea e cool să fii cu puterea de urban mare, corporația, modelul de afaceri de succes, politicianul tip Bruxelles. Sigur că nu seamănă, dar fondul tot trist-tribal e.
Aici e un fel de conciliere a tuturor fanteziilor de până acum. Mantra dreptei, primitivismul PSD, țărănismul lui Dragnea, bruxelismul Monicăi Macovei și a Gabrielei Zoană și toate stereotipurile de lemn din ultimii zeci de ani. Pentru cine nu a observat ce nivel de sofisticare și câte probleme (de-ale lor) au vrut să repare cu această ieșire la scenă numită mitingul diasporei. Cât de șmecheri pot fi dacă-i iei puțin pe bune la întrebări.
Acum că PSD e de dreapta conservatoare, acum că dacă te uiți la mai toate politicile din Parlament mai toată lumea e probusiness și anti-săraci, mă întreb ce rost are să justifici și tu, ca om de stânga, astfel de radicalizare în indiferență. Așa privesc lucrurile, nu sunt un tip popular, deh. Dar nici ca stânga să tot ia note de bună purtare civică de la o dreaptă cu păcate cât casa nu e deloc în regulă.
Am impresia că PSD a dat-o la dreapta doar ca să demonstreze cum ar fi trebuit să fie dreapta până acum spre stupefacția satisfăcut suprinsă, încă băloasă a propriului electorat.
Am impresia că PSD a dat-o la dreapta doar ca să demonstreze cum ar fi trebuit să fie dreapta până acum spre stupefacția satisfăcut suprinsă, încă băloasă a propriului electorat.
În fine, stânga are misiuni mai clare decât să se bată pe burtă cu un PNL sau USR, de-a dreptul reacționari în chestiunile sociale. Au crescut niște salarii, ceva recuperare în unele zone salariale a existat; nu negi asta, spui unde sunt neregulile adevărate, cum se tot scad taxele și se mizează pe un soi de boom continuu al economiei. Stânga non-PSD trebuie să desființeze aburelile pesediste gen ”dau un leu la profesor și o 100 de lei mie și alor mei”; trebuie să susțină dezbateri antilobby (vezi ultima dezbatere pe energie), să se bata cu dreapta care face show antisărăcime și cere împreună cu PSD eliminarea salariului minim, trebuie să cenzureze politica procapital a PSD camuflată cu zorzoane naționaliste, trebuie să facă denunț public antifascist și câte altele. Așa văd treaba.
Deci mai așteptăm până vom fi complet redistribuiți. Care în străinătate, care la dracu.
Deci mai așteptăm până vom fi complet redistribuiți. Care în străinătate, care la dracu.
Wednesday, October 22, 2014
Gabriela Ciripan
(Îmi cer scuze anticipat. Dacă există în Cluj sau Suceava sau oriunde o dentistă care se numește așa, sau s-a numit, înainte de căsătorie, să mă contacteze și voi șterge această postare.)
Despre cele 3 luni petrecute în România în 2004 am mai scris. 19 aprilie- 19 iulie. (Neverificat, din memorie).
Motivul principal pentru care am venit au fost ulcerele. Mă durea stomacul așa de tare încât uneori mă târam pe jos. Am stat mai întâi la Spital la Suceava. Aveam rețetă din SUA şi luam 80 mg de blocante de acid ca Prevacid sau Nexium + 250 mg Zantac, doze la care doctorii din România s-au îngrozit. Mi-au dat în schimb... 75 mg Zantac. Injectabil. Şi o injecție de algocalmin la admitere. Dar nu aveam de ales.
În spital bătea vântul la propriu în cameră şi era un moș pe moarte cu o pungă cu o sondă care nu era golită la timp. Camera puțea a urină.
La un moment dat l-am contactat pe prietenul meu din facultate, Aurel Patraş. Presupus că lucra la CET. A apărut, puţin nebărbierit, puțin mirosind a băutură. Pe terasa din fața spitalului, el la o votcă, eu la un suc și în pijama, mi-a povestit nişte faze (de groază) din spitale și mi-a zis că dacă e să merg undeva să mă operez, să nu merg la Iaşi, să merg la Cluj.
Asta am şi făcut. Nu mai știu exact perioada. Undeva am documente. Cred că prin iunie am ajuns acolo. După ce mi-am făcut cu greu o adeverință de asigurat iar o doctoriță de familie mi-a dat trimitere. Pentru chirurgie. Să mă opereze de ce? Nu știam nici eu, orice numai să-mi treacă durerile.
Aurel, amabil, mi-a dat şi nr. de telefon al unei dentiste din Suceava care lucra la Cluj. "Fiica lui Ciripan, colegul lui de birou." În prima seară când am ajuns am încercat să mă internez la gastro-enterologie, însă pe biletul de trimitere scria chirurgie. Aşa că am dormit până dimineață în hol la urgențe la Chirurgie I, iar dimineață când au apărut doctorii i-am dat unuia un plic şi m-a internat.
Mi-au luat hainele şi buletinul şi mi-au dat o lingură. Mâncam un fel de zeamă subțire. Când mi-era foame treceam peste drum şi-mi cumpăram biscuiți de la un chioșc. La un moment dat am pierdut lingura și umblam în pijamale pe străzi până am găsit un magazin de unde am cumpărat una.
Cel mai naşpa era cu veceurile. Puțea rău.
Am sunat-o pe Gabriela. A venit şi deși amabilă, avea tot timpul o atitudine de reproș. Vorbea cu ușor accent ardelenesc peste cel de Suceava. În fine, din discuții a început să se contureze că eu eram nebun şi nu aveam nimic la stomac. Într-o zi a trimis un prieten să vb cu mine, probabil psihiatru. A, nu, "student în ultimul an la psihiatrie".
Şi încă o chestie la Cluj. O radioscopie pe un aparat Philips foarte performant, din care rezulta că aveam un diverticul duodenal, o malformație foarte rară, la 10 cm mai jos de duoden. Şi "atâtea ulcere pe duoden încât duodenul se strâmbase de la cicatrici".
În ziua când eram la subsol şi așteptam să intru la radioscopie am auzi niște studenți cântând un Gaudemus (era în iunie) cum n-am mai auzit niciodată, păreau că știu toate cuvintele (eu nu ştiu latină), iar corul părea profesionist. Îmi mai amintesc că mi-au făcut şi o gastroscopie, fără sedare (mai făcusem una la fel în 2003 parcă în Portland dar atunci m-au păcălit şi mi-au pus un intravenos şi am impresia că au pus totuși un sedativ în ăla fiindcă aia de la Cluj a fost mult mai intensă). Şi erau acolo şi vreo zece studenți care se uitau. Au văzut, după spusele doctorului care a făcut-o, o gastrită.
În ultimele zile la Cluj, înainte de a fi trimis la psihiatru, am încerca să-l conving pe doctor să mă opereze. Diverticulul e ca un fel de apendice, însă în alt loc decât trebuie. Probabil, cred şi acum, e ușor de operat.
La un moment dat, doctorul care s-a săturat de încercările mele de a-l convinge de a mă opera de diverticul, a desemnat două practicante de la o şcoală de asistente care m-au luat de mânuţe şi m-au dus (pe jos) în altă zonă a orașului, tot aşa, în pijamale unde am vb cu un psihiatru care foarte vag folosea același limbaj pe care îl știam (până atunci fusesem internat de 5 ori la psihiatrie aici în Statele Unite, şi când am plecat chiar aveam psihiatru, un dr.Welch, care între timp i-a trimis o scrisoare lui nevastă-mea, când eu era în România, din care rezulta că eram prea nebun ca să mai încerce să mă trateze).
M-am întors la Fălticeni însă, din cauza durerilor, a doua zi m-am dus iar la spital la Suceava.
La Suceava radiobiologul a confirmat acel diagnostic. Dar nu era nimic de făcut, fiindcă, spuneau ei, era foarte greu de operat şi nu se justifica riscul, iar durerile proveneau cel mai probabil de la altceva.
Mă rog. Povestea e mult mai lungă, până la urmă am ajuns înapoi în Statele Unite (aveam bilet dus-întors la exact 3 luni diferență). Aici iar sar peste multe alte chestii.
La câteva luni sau poate chiar un an după acea am fost să mă tund într-o frizerie în Beaverton. Pe perete, un poster cu poza asta.
Apropo, Aurel Patraş seamănă mult cu Pierre Richard. Şi la voce, şi la gesturi. Singura chestie e că în 78 când l-am cunoscut eu şi PETRECUT cu el 9 LUNI în armată, ar fi trebuit să aibă... 44 ani! LOL îmi amintesc că eram singurul care-i tundeam buclele blonde, întindeam câte una şi o măsuram cu privirea după care o tăiam, şi dormeam sus în patul supraetajat unde el dormeam jos... Dar nici o mirare din moment ce locţiitorul comandantul de pluton era... Dieter Bohlen!
07/12/17 Could had been her...
Despre cele 3 luni petrecute în România în 2004 am mai scris. 19 aprilie- 19 iulie. (Neverificat, din memorie).
Motivul principal pentru care am venit au fost ulcerele. Mă durea stomacul așa de tare încât uneori mă târam pe jos. Am stat mai întâi la Spital la Suceava. Aveam rețetă din SUA şi luam 80 mg de blocante de acid ca Prevacid sau Nexium + 250 mg Zantac, doze la care doctorii din România s-au îngrozit. Mi-au dat în schimb... 75 mg Zantac. Injectabil. Şi o injecție de algocalmin la admitere. Dar nu aveam de ales.
În spital bătea vântul la propriu în cameră şi era un moș pe moarte cu o pungă cu o sondă care nu era golită la timp. Camera puțea a urină.
La un moment dat l-am contactat pe prietenul meu din facultate, Aurel Patraş. Presupus că lucra la CET. A apărut, puţin nebărbierit, puțin mirosind a băutură. Pe terasa din fața spitalului, el la o votcă, eu la un suc și în pijama, mi-a povestit nişte faze (de groază) din spitale și mi-a zis că dacă e să merg undeva să mă operez, să nu merg la Iaşi, să merg la Cluj.
Asta am şi făcut. Nu mai știu exact perioada. Undeva am documente. Cred că prin iunie am ajuns acolo. După ce mi-am făcut cu greu o adeverință de asigurat iar o doctoriță de familie mi-a dat trimitere. Pentru chirurgie. Să mă opereze de ce? Nu știam nici eu, orice numai să-mi treacă durerile.
Aurel, amabil, mi-a dat şi nr. de telefon al unei dentiste din Suceava care lucra la Cluj. "Fiica lui Ciripan, colegul lui de birou." În prima seară când am ajuns am încercat să mă internez la gastro-enterologie, însă pe biletul de trimitere scria chirurgie. Aşa că am dormit până dimineață în hol la urgențe la Chirurgie I, iar dimineață când au apărut doctorii i-am dat unuia un plic şi m-a internat.
Mi-au luat hainele şi buletinul şi mi-au dat o lingură. Mâncam un fel de zeamă subțire. Când mi-era foame treceam peste drum şi-mi cumpăram biscuiți de la un chioșc. La un moment dat am pierdut lingura și umblam în pijamale pe străzi până am găsit un magazin de unde am cumpărat una.
Cel mai naşpa era cu veceurile. Puțea rău.
Am sunat-o pe Gabriela. A venit şi deși amabilă, avea tot timpul o atitudine de reproș. Vorbea cu ușor accent ardelenesc peste cel de Suceava. În fine, din discuții a început să se contureze că eu eram nebun şi nu aveam nimic la stomac. Într-o zi a trimis un prieten să vb cu mine, probabil psihiatru. A, nu, "student în ultimul an la psihiatrie".
Şi încă o chestie la Cluj. O radioscopie pe un aparat Philips foarte performant, din care rezulta că aveam un diverticul duodenal, o malformație foarte rară, la 10 cm mai jos de duoden. Şi "atâtea ulcere pe duoden încât duodenul se strâmbase de la cicatrici".
În ziua când eram la subsol şi așteptam să intru la radioscopie am auzi niște studenți cântând un Gaudemus (era în iunie) cum n-am mai auzit niciodată, păreau că știu toate cuvintele (eu nu ştiu latină), iar corul părea profesionist. Îmi mai amintesc că mi-au făcut şi o gastroscopie, fără sedare (mai făcusem una la fel în 2003 parcă în Portland dar atunci m-au păcălit şi mi-au pus un intravenos şi am impresia că au pus totuși un sedativ în ăla fiindcă aia de la Cluj a fost mult mai intensă). Şi erau acolo şi vreo zece studenți care se uitau. Au văzut, după spusele doctorului care a făcut-o, o gastrită.
În ultimele zile la Cluj, înainte de a fi trimis la psihiatru, am încerca să-l conving pe doctor să mă opereze. Diverticulul e ca un fel de apendice, însă în alt loc decât trebuie. Probabil, cred şi acum, e ușor de operat.
La un moment dat, doctorul care s-a săturat de încercările mele de a-l convinge de a mă opera de diverticul, a desemnat două practicante de la o şcoală de asistente care m-au luat de mânuţe şi m-au dus (pe jos) în altă zonă a orașului, tot aşa, în pijamale unde am vb cu un psihiatru care foarte vag folosea același limbaj pe care îl știam (până atunci fusesem internat de 5 ori la psihiatrie aici în Statele Unite, şi când am plecat chiar aveam psihiatru, un dr.Welch, care între timp i-a trimis o scrisoare lui nevastă-mea, când eu era în România, din care rezulta că eram prea nebun ca să mai încerce să mă trateze).
M-am întors la Fălticeni însă, din cauza durerilor, a doua zi m-am dus iar la spital la Suceava.
La Suceava radiobiologul a confirmat acel diagnostic. Dar nu era nimic de făcut, fiindcă, spuneau ei, era foarte greu de operat şi nu se justifica riscul, iar durerile proveneau cel mai probabil de la altceva.
Mă rog. Povestea e mult mai lungă, până la urmă am ajuns înapoi în Statele Unite (aveam bilet dus-întors la exact 3 luni diferență). Aici iar sar peste multe alte chestii.
La câteva luni sau poate chiar un an după acea am fost să mă tund într-o frizerie în Beaverton. Pe perete, un poster cu poza asta.
Am rămas blocat. Era ... Gabriela Ciripan! Credeam că visez. Nu se poate. După ce m-au tuns frizeriţele alea sexy şi obosite de muncă din Asia (nu mai ştiu ce erau, chinezoaice, filipineze, vietnameze, etc., faza s-a întâmplat acu vreo 9 ani, eu mă uitam la poza de pe perete şi nu-mi venea să cred iar ele tundeau alți clienți cu spatele la mine iar după, când m-au tuns chiar nu le-am mai văzut) m-am dus acasă şi am căutat pe internet. Modelă Paul Mitchell sau de genul ăsta. Am găsit poza. Dar nici un nume.
Cu Gabriela am mai vb de câteva ori la telefon. La un moment dat mi-a răspuns un tip (era celular) şi n-am mai sunat-o. În 2006 după ce am fost o singură dată la un chiropractor și mai ales după niște exerciții yoga, dar și un tratament cu ulei de in a început să-mi treacă stomacul şi chiar mi-a trecut pe la jumătatea anului.
Astăzi cred că mă durea de la praful de izolație din clădire (locuiam în Beaverton pe atunci, la Sussex Village Apts, al firmei de management Regent, al cărui CEO era/este "John Winquist"). Sau poate durerile mi-au trecut din cauză că la parter s-a mutat un arab care fierbea în fiecare săptămână, timp de câteva ore, carne de oaie. Vaporii de grăsime de oaie urcau din geamul lui deschis direct în pod unde se lipeau de praful respectiv. În timp, izolaţia s-a stabilizat, după care începând din 2009 managera, Caroline (Carole King), mi-a spus să plec. Mai multe detalii, aici.
http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/09/kaleb.html
Despre dezastrul din acest apartament unde locuim acum am scris mult prea mult ca să mai insist. Între timp m-am prins la faza cu praful de sticlă (fibră minerală ce conţine mai mult silica, adică sticlă). Am reparat multe chestii şi am blocat sursele principale de praf (găurile dinspre tavan). Pentru compensare, s-au mutat unii jos unde nu a stat nimeni 3 ani şi lasă un sistem de ventilatoare pornit ca să scuture totul şi să menţină aceeaşi cantitate de praf. Chiar acum când scriu îl aud şi respir praf din acela.
La vreun an după ce am întrerupt legătura cu ea, l-am rugat pe amicul Aurel Patraş să-mi facă iar legătura. Într-o zi mi-a zis că colegul lui de birou, "inginerul Ciripan" a murit în toaletă la CET.
Cu Gabriela am mai vb de câteva ori la telefon. La un moment dat mi-a răspuns un tip (era celular) şi n-am mai sunat-o. În 2006 după ce am fost o singură dată la un chiropractor și mai ales după niște exerciții yoga, dar și un tratament cu ulei de in a început să-mi treacă stomacul şi chiar mi-a trecut pe la jumătatea anului.
Astăzi cred că mă durea de la praful de izolație din clădire (locuiam în Beaverton pe atunci, la Sussex Village Apts, al firmei de management Regent, al cărui CEO era/este "John Winquist"). Sau poate durerile mi-au trecut din cauză că la parter s-a mutat un arab care fierbea în fiecare săptămână, timp de câteva ore, carne de oaie. Vaporii de grăsime de oaie urcau din geamul lui deschis direct în pod unde se lipeau de praful respectiv. În timp, izolaţia s-a stabilizat, după care începând din 2009 managera, Caroline (Carole King), mi-a spus să plec. Mai multe detalii, aici.
http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/09/kaleb.html
Despre dezastrul din acest apartament unde locuim acum am scris mult prea mult ca să mai insist. Între timp m-am prins la faza cu praful de sticlă (fibră minerală ce conţine mai mult silica, adică sticlă). Am reparat multe chestii şi am blocat sursele principale de praf (găurile dinspre tavan). Pentru compensare, s-au mutat unii jos unde nu a stat nimeni 3 ani şi lasă un sistem de ventilatoare pornit ca să scuture totul şi să menţină aceeaşi cantitate de praf. Chiar acum când scriu îl aud şi respir praf din acela.
La vreun an după ce am întrerupt legătura cu ea, l-am rugat pe amicul Aurel Patraş să-mi facă iar legătura. Într-o zi mi-a zis că colegul lui de birou, "inginerul Ciripan" a murit în toaletă la CET.
Apropo, Aurel Patraş seamănă mult cu Pierre Richard. Şi la voce, şi la gesturi. Singura chestie e că în 78 când l-am cunoscut eu şi PETRECUT cu el 9 LUNI în armată, ar fi trebuit să aibă... 44 ani! LOL îmi amintesc că eram singurul care-i tundeam buclele blonde, întindeam câte una şi o măsuram cu privirea după care o tăiam, şi dormeam sus în patul supraetajat unde el dormeam jos... Dar nici o mirare din moment ce locţiitorul comandantul de pluton era... Dieter Bohlen!
Saturday, June 1, 2013
Infrastructura
Nivelul mişto-ului aşa zisului guvern din România depăşeşte orice limite.
4 miliarde împărţite la 70 spitale ar ieşi cam 70 milioane pe spital. Ce dreaq, le reconstruiești pe toate... Din fundaţie. Şi le poleieşti cu aur... De la Roşia Montana, bineînţeles... Dar eu nu cred că asta ar face el cu 4 miliarde. A zis că a făcut nişte calcule, le pot vedea şi cei care citesc, adică plătesc?
Adevărul e că n-ai ce face cu atâţia bani în sănătate. Eu zic să se aprobe, să ia de la FeMeI, apoi să dea Nicoleaescu vreo 60 milioane la sănătate să cumpere siringi şi pansamente şi restul să le împartă ei între ei, cum au făcut şi până acum.
4 miliarde împărţite la 70 spitale ar ieşi cam 70 milioane pe spital. Ce dreaq, le reconstruiești pe toate... Din fundaţie. Şi le poleieşti cu aur... De la Roşia Montana, bineînţeles... Dar eu nu cred că asta ar face el cu 4 miliarde. A zis că a făcut nişte calcule, le pot vedea şi cei care citesc, adică plătesc?
Adevărul e că n-ai ce face cu atâţia bani în sănătate. Eu zic să se aprobe, să ia de la FeMeI, apoi să dea Nicoleaescu vreo 60 milioane la sănătate să cumpere siringi şi pansamente şi restul să le împartă ei între ei, cum au făcut şi până acum.
Friday, April 26, 2013
Teoria conspiraţiei
Tot felul de nebuni, ca de ex.David Icke, Alex Jones, etc., apar cu bloguri şi site-uri profesionale unde scriu chestii de obicei cu impact emoţional, care nu apar prin media principală, folosind tonul şi stilul celor care gândesc mai mult, nu ştiu suficient, şi în loc să îi ajute pe aceştia, debitează de cele mai multe ori baliverne amestecate cu chestii reale şi importante, şi se auto-etichetează cu termenul vag de teoreticieni ai conspiraţiei, monopolizând şi deturnând gândirea independentă. Căci ce s-ar întâmpla, tovarăşi, dacă am începe toţi să gândim, simultan?
Cândva am formulat o ipoteză, fericirea ar fi ceva ca o constantă universală, din care dacă se ia, nu ajunge la toţi, o fi aşa şi cu gândirea, sau e doar o spaimă întreţinută, ca prioritate principală de către liderii de facto, de multe ori oculţi (ascunşi) ?
Abandonarea independenţei (submisiunea) e naturală şi instinctivă, din moment ce în natură la orice specie care trăieşte în grup trebuie să fie un individ dominator iar ceilalţi trebuie să se supună, ca să nu fie haos sau pentru eficienţă. Unele specii precum albinele nu se supun unui individ, dar colectivităţii ca ansamblu.
Dar toate celelalte specii din natură sunt negânditoare şi nu au de ales.
Şi specia umană poate fi negânditoare, în caz particular. Căci le cuprinde pe toate conform teoriei evoluţioniste şi are această posibilitate. Nu e vital să gândeşti dar în societate e vital să te supui unor reguli.
Da, e adevărat că o societate cu cât e mai simplu organizată şi cu cât sunt reguli mai puţine, e mai eficientă.
În unele tipuri de societate aceste reguli sunt numite legi, iar în alte tipuri legile şi regulile sunt diferite şi regulile coexistă cu legile. Unele religii, precum creştinismul în comun cu iudaismul au un set propriu de legi, cele 10 porunci, care aplicate obiectiv probabil acoperă majoritatea legilor seculare.
Iar la tipurile de societate în care o parte din indivizi sunt organizaţi în mod paralel sau extra social pe structuri de tip clan sau mafii, în interiorul acestor organizații prevalează regulile, iar legile sunt opţionale, limitate la un anumit set şi de obicei călcate în grup, sistematic, grupul incluzând de multe ori şi instituţiile locale de apărare a legilor.
În mod paradoxal, un asemenea grup situat în afara legilor, impune şi mai multe restricţii de gândire indivizilor, sub oferta unei mai mari libertăţi, deci până la urmă poate servi unui sistem mai mare care îi subordonează, prin aceste puternice legături ilicite mai ales dacă reuşeşte să controleze vârful acestor organizaţii.
Am recitit şi eu în grabă capitolul 5 din Deuteronom care include cele 10 porunci. Îmi amintesc când am auzit ultima dată de ele, cândva în 2001 sau 2002 când mergeam la David, mecanicul(patronul) de la Computer Age, firma lui de garaj. De obicei când mergeam la el şi nu avea de lucru stătea pe canapea (avea dureri mari de spate) şi citea Biblia. Când o termina, o lua de la început. Deci înainte de a se apuca să-mi lucreze la maşină, îmi citea ceva din Biblie, şi odată chiar m-a întrebat, George, dacă tu te consideri creştin, tu ştii cele 10 porunci? Şi mi le citea. (Acum am îndoieli despre cine era el în realitate).
Recitind şi în contextul acestui post, mă gândeam la versetul 20. "Să nu dai mărturii mincinoase asupra aproapelui tău!", a noua poruncă.
Pare că tot sistemul judiciar din majoritatea ţărilor se bazează pe această poruncă. Probabil aşa a fost la început. Dar în ziua de azi martorii sunt constrânşi să apară şi să spună adevărul despre infracţiunea sau crima la care au fost martori. Dacă nu apar sau dacă se dovedeşte că au minţit, vor fi ei înşişi pedepsiţi. Martorii sunt puşi în situaţii foarte incomode când trebuie să apară fiindcă îşi întrerup programul normal şi riscă să îşi facă duşmani pe cei împotriva cui depun mărturie, iar dacă mint riscă pedeapsa. Acest tip de proces judiciar este costisitor şi greoi.
În realitate, statistic vorbind, sunt mult mai dese situaţiile când trebuie să depui mărturie despre un eveniment la care ai participat nu în instanţă judecătorească ci în instanţe ad-hoc, unde două sau mai multe persoane dispută ceva în mod amiabil.
S-a vorbit mult despre ce este realitatea, şi unii filozofi mai extremişti şi nu numai încearcă să definească realitatea ca fiind doar una din percepţiile noastre asupra unei instanţe (socio-temporale), dintr-un punct de vedere personal, şi chiar par să aibă dreptate. Ceea ce este parţial adevărat fiindcă datorită limitărilor temporale nu putem să accedem toate aspectele unei felii a realităţii care ne interesează la un moment dat. Se fac tot felul de aproximări, se neglijează anumite aspecte iar altele pur şi simplu nu sunt observabile în mod eficient.
Se recomandă reevaluări şi remodelări continue în funcţie de nevoi, timp şi miza în joc.
Dar încercaţi să vă imaginaţi o societate care renunţă la porunca a noua, poate şi pentru simplul motiv (sau scuză) că nu putem fi observatori perfecţi ai realităţii, poate din motive ideologice, când este respinsă ca făcând parte dintr-un sistem religios.
Nu e treaba martorului să evalueze sau să modeleze acea felie de realitate care este scrutinizată în cel mai mic detaliu atunci când în miză este pedepsirea cuiva. El trebuie să spună doar care a fost percepţia lui la acel moment dat pe cât de bine poate iar restul este făcut de judecător, care ia în consideraţie şi alte aspecte lărgite. Într-o societate funcţională.
Tentaţia celor care resping acest mecanism social de autoreglare prin pedepsirea celor vinovaţi de încălcarea legilor este că dacă tot nu putem şti cu precizie ce s-a întâmplat, şansa erorilor judiciare este mult prea mare, având în vedere şi numărul mare de greşeli pe care îl fac oamenii deci şi judecătorii în mod obişnuit.
Dar un proces judiciar este un mecanism complet, unde este acuzare, apărare, martori, judecători şi posibil juraţi. Participă un număr mare de persoane cu interese divergente iar şansa de eroare scade datorită îngheţării în timp, sau stipulării faptelor.
Şi ajungem la titlul acestei postări, fiindcă bănuiesc că unii din cei care în mod voluntar se plasează în afara acestui sistem bănuiesc că majoritatea celor implicaţi, ca judecători, avocaţi, poliţişti, conspiră împotriva lor.
Nu este exclus ca în evoluţia societăţilor să fi fost momente când întregul sistem juridic a fost îndreptat împotriva unor întregi categorii.
Există o tendinţă actuală mai recunoscută, mai nu prea, când mulţi contestă sistemul prezent şi vin cu alternative, din care una extremă este reconstruirea altui tip de societate, cu alte reguli, de obicei bazate în cel mai simplu şi candid mod, respingând sau negând toate mecanismele existente.
Este cunoscut faptul că în societăţile închise bazate pe creştinism din Europa medievală s-a ajuns la o stagnare cunoscută şi sub denumirea de Evul Mediu, când pentru sute sau poate chiar peste 1000 de ani nu s-a întâmplat mare lucru până în momentul Renaşterii, care a coincis cu primul contact cu civilizaţia de peste ocean. (În afară de obişnuitelor războaie şi a invaziilor succesive. Cât de greu a fost pe atunci, ne putem imagina, după forma instrumentelor din spitale, raţiile călugărilor din mănăstiri, lungimea scheletelor, speranţa de viaţă etc. Ce efect civilizator au avut invaziile din nord, din sud sau importul de tehnologie. (Sau câţi au abuzat şi folosit selectiv poruncile.) Dar eu zic să ne eliberăm de tendinţe şi să încercăm să studiem această parte a istoriei când nu ne vede nimeni, cu Wikipedia, foarte accesibilă, sau alte surse)
Tendinţa modernă care vine în general din neaplicarea poruncilor, este acceptarea realităţii umane şi sociale în tot dinamismul ei, postulând imposibilitatea stipulării faptelor având ca argument imposibilitatea cunoaşterii lor intime în mod eficient, de unde şi lipsa oricărei logici a mărturiei în faţa unei instanţe, negarea necesităţii oricărui proces judiciar, care este greoi, ineficient şi consumator de timp şi resurse şi poate servi unora ca instrument de exploatare socială.
Carpe diem, seize the moment, surfarea realităţii, lăsarea în urmă a ceea ce s-a întâmplat, singura morală e bazată pe legături interumane de tip submisiune şi pe faptul că s-ar putea să mai avem nevoie de celălalt cândva.
(Bine şi în acest context este posibil orice, din care aş vrea să adaug ca exemplu pe unii parlamentari români de toate culorile, care scurtcircuitează toate sistemele menţionate şi umblă în toate direcţiile care nişte aspiratoare sau găuri negre insaţiabile.)
Stagnare contra dinamism fără limite. Tu în care extremă te situezi, prietene?
Cândva am formulat o ipoteză, fericirea ar fi ceva ca o constantă universală, din care dacă se ia, nu ajunge la toţi, o fi aşa şi cu gândirea, sau e doar o spaimă întreţinută, ca prioritate principală de către liderii de facto, de multe ori oculţi (ascunşi) ?
Abandonarea independenţei (submisiunea) e naturală şi instinctivă, din moment ce în natură la orice specie care trăieşte în grup trebuie să fie un individ dominator iar ceilalţi trebuie să se supună, ca să nu fie haos sau pentru eficienţă. Unele specii precum albinele nu se supun unui individ, dar colectivităţii ca ansamblu.
Dar toate celelalte specii din natură sunt negânditoare şi nu au de ales.
Şi specia umană poate fi negânditoare, în caz particular. Căci le cuprinde pe toate conform teoriei evoluţioniste şi are această posibilitate. Nu e vital să gândeşti dar în societate e vital să te supui unor reguli.
Da, e adevărat că o societate cu cât e mai simplu organizată şi cu cât sunt reguli mai puţine, e mai eficientă.
În unele tipuri de societate aceste reguli sunt numite legi, iar în alte tipuri legile şi regulile sunt diferite şi regulile coexistă cu legile. Unele religii, precum creştinismul în comun cu iudaismul au un set propriu de legi, cele 10 porunci, care aplicate obiectiv probabil acoperă majoritatea legilor seculare.
Iar la tipurile de societate în care o parte din indivizi sunt organizaţi în mod paralel sau extra social pe structuri de tip clan sau mafii, în interiorul acestor organizații prevalează regulile, iar legile sunt opţionale, limitate la un anumit set şi de obicei călcate în grup, sistematic, grupul incluzând de multe ori şi instituţiile locale de apărare a legilor.
În mod paradoxal, un asemenea grup situat în afara legilor, impune şi mai multe restricţii de gândire indivizilor, sub oferta unei mai mari libertăţi, deci până la urmă poate servi unui sistem mai mare care îi subordonează, prin aceste puternice legături ilicite mai ales dacă reuşeşte să controleze vârful acestor organizaţii.
Am recitit şi eu în grabă capitolul 5 din Deuteronom care include cele 10 porunci. Îmi amintesc când am auzit ultima dată de ele, cândva în 2001 sau 2002 când mergeam la David, mecanicul(patronul) de la Computer Age, firma lui de garaj. De obicei când mergeam la el şi nu avea de lucru stătea pe canapea (avea dureri mari de spate) şi citea Biblia. Când o termina, o lua de la început. Deci înainte de a se apuca să-mi lucreze la maşină, îmi citea ceva din Biblie, şi odată chiar m-a întrebat, George, dacă tu te consideri creştin, tu ştii cele 10 porunci? Şi mi le citea. (Acum am îndoieli despre cine era el în realitate).
Recitind şi în contextul acestui post, mă gândeam la versetul 20. "Să nu dai mărturii mincinoase asupra aproapelui tău!", a noua poruncă.
Pare că tot sistemul judiciar din majoritatea ţărilor se bazează pe această poruncă. Probabil aşa a fost la început. Dar în ziua de azi martorii sunt constrânşi să apară şi să spună adevărul despre infracţiunea sau crima la care au fost martori. Dacă nu apar sau dacă se dovedeşte că au minţit, vor fi ei înşişi pedepsiţi. Martorii sunt puşi în situaţii foarte incomode când trebuie să apară fiindcă îşi întrerup programul normal şi riscă să îşi facă duşmani pe cei împotriva cui depun mărturie, iar dacă mint riscă pedeapsa. Acest tip de proces judiciar este costisitor şi greoi.
În realitate, statistic vorbind, sunt mult mai dese situaţiile când trebuie să depui mărturie despre un eveniment la care ai participat nu în instanţă judecătorească ci în instanţe ad-hoc, unde două sau mai multe persoane dispută ceva în mod amiabil.
S-a vorbit mult despre ce este realitatea, şi unii filozofi mai extremişti şi nu numai încearcă să definească realitatea ca fiind doar una din percepţiile noastre asupra unei instanţe (socio-temporale), dintr-un punct de vedere personal, şi chiar par să aibă dreptate. Ceea ce este parţial adevărat fiindcă datorită limitărilor temporale nu putem să accedem toate aspectele unei felii a realităţii care ne interesează la un moment dat. Se fac tot felul de aproximări, se neglijează anumite aspecte iar altele pur şi simplu nu sunt observabile în mod eficient.
Se recomandă reevaluări şi remodelări continue în funcţie de nevoi, timp şi miza în joc.
Dar încercaţi să vă imaginaţi o societate care renunţă la porunca a noua, poate şi pentru simplul motiv (sau scuză) că nu putem fi observatori perfecţi ai realităţii, poate din motive ideologice, când este respinsă ca făcând parte dintr-un sistem religios.
Nu e treaba martorului să evalueze sau să modeleze acea felie de realitate care este scrutinizată în cel mai mic detaliu atunci când în miză este pedepsirea cuiva. El trebuie să spună doar care a fost percepţia lui la acel moment dat pe cât de bine poate iar restul este făcut de judecător, care ia în consideraţie şi alte aspecte lărgite. Într-o societate funcţională.
Tentaţia celor care resping acest mecanism social de autoreglare prin pedepsirea celor vinovaţi de încălcarea legilor este că dacă tot nu putem şti cu precizie ce s-a întâmplat, şansa erorilor judiciare este mult prea mare, având în vedere şi numărul mare de greşeli pe care îl fac oamenii deci şi judecătorii în mod obişnuit.
Dar un proces judiciar este un mecanism complet, unde este acuzare, apărare, martori, judecători şi posibil juraţi. Participă un număr mare de persoane cu interese divergente iar şansa de eroare scade datorită îngheţării în timp, sau stipulării faptelor.
Şi ajungem la titlul acestei postări, fiindcă bănuiesc că unii din cei care în mod voluntar se plasează în afara acestui sistem bănuiesc că majoritatea celor implicaţi, ca judecători, avocaţi, poliţişti, conspiră împotriva lor.
Nu este exclus ca în evoluţia societăţilor să fi fost momente când întregul sistem juridic a fost îndreptat împotriva unor întregi categorii.
Există o tendinţă actuală mai recunoscută, mai nu prea, când mulţi contestă sistemul prezent şi vin cu alternative, din care una extremă este reconstruirea altui tip de societate, cu alte reguli, de obicei bazate în cel mai simplu şi candid mod, respingând sau negând toate mecanismele existente.
Este cunoscut faptul că în societăţile închise bazate pe creştinism din Europa medievală s-a ajuns la o stagnare cunoscută şi sub denumirea de Evul Mediu, când pentru sute sau poate chiar peste 1000 de ani nu s-a întâmplat mare lucru până în momentul Renaşterii, care a coincis cu primul contact cu civilizaţia de peste ocean. (În afară de obişnuitelor războaie şi a invaziilor succesive. Cât de greu a fost pe atunci, ne putem imagina, după forma instrumentelor din spitale, raţiile călugărilor din mănăstiri, lungimea scheletelor, speranţa de viaţă etc. Ce efect civilizator au avut invaziile din nord, din sud sau importul de tehnologie. (Sau câţi au abuzat şi folosit selectiv poruncile.) Dar eu zic să ne eliberăm de tendinţe şi să încercăm să studiem această parte a istoriei când nu ne vede nimeni, cu Wikipedia, foarte accesibilă, sau alte surse)
Tendinţa modernă care vine în general din neaplicarea poruncilor, este acceptarea realităţii umane şi sociale în tot dinamismul ei, postulând imposibilitatea stipulării faptelor având ca argument imposibilitatea cunoaşterii lor intime în mod eficient, de unde şi lipsa oricărei logici a mărturiei în faţa unei instanţe, negarea necesităţii oricărui proces judiciar, care este greoi, ineficient şi consumator de timp şi resurse şi poate servi unora ca instrument de exploatare socială.
Carpe diem, seize the moment, surfarea realităţii, lăsarea în urmă a ceea ce s-a întâmplat, singura morală e bazată pe legături interumane de tip submisiune şi pe faptul că s-ar putea să mai avem nevoie de celălalt cândva.
(Bine şi în acest context este posibil orice, din care aş vrea să adaug ca exemplu pe unii parlamentari români de toate culorile, care scurtcircuitează toate sistemele menţionate şi umblă în toate direcţiile care nişte aspiratoare sau găuri negre insaţiabile.)
Stagnare contra dinamism fără limite. Tu în care extremă te situezi, prietene?
Tuesday, March 26, 2013
Ryles Center
View Larger Map
01-30-18. The building where all this happened in 2003 was still there when i first wrote this blog post. Unfortunately in Romanian. All that's left of it is the painted wall which actually belonged to a dealership next to it to the right. I think i got pictures done by me somewhere. However i would add the essential now and here in English.
I wouldn't have done it today or probably ever if i didn't find out that "Demi Lovato" is one of them. As i said before i think she is the same person with an ex-Hungarian body builder, Suzana Kovesi. Whom i saw working here at this complex back in 2015 when i first signed the lease forms and many times after.
I have to admit. I was more dead then alive when i got there after almost a month at Woodland Park Hospital (another one that has been closed next year). I could not even walk 3 or 4 city blocks to the convenience store. After i left i did my first walks in the park, after a decade of total inactivity. Next year i went to Romania.
Today another of the Glee team died. And i think i knew him. More than that. I was thinking yesterday at the chef who was cooking there. Only gourmet food. Very little to my taste, though. And at the guy who was drinking lots of cocoa from the bags on the table. I was too shy to do it though. I think he was some sort of body builder too. I myself could not wait for breaks to go outside and smoke. I am so sorry they tore down that building and put something else in place.
Îmi amintesc ziua când am ieşit de la Woodland Park, ianuarie 2003. Au chemat un taxi şi m-au urcat şi m-au dus la alt spital, Providence St.Vincent, la urgenţe. După două internări succesive la Woodland Park, aveam capul plin de antidepresante dar care nu puteau să-mi micşoreze nişte dureri fantastice de ulcere la stomac. O durere care nu dispărea niciodată. În paralel cu antidepresante luam şi antiacide din cele mai puternice, zantac, prevacid, nu sunt sigur care în ce perioadă (am luat ani de zile prevacid, protonix, nexium, când am venit în România în 2004 luam 80 mg protonix). Tot timpul simţeam că efectiv leşin de durere. I-am spus taximetristului şi tot drumul a strâmbat din nas şi a protestat că de ce nu i-au spus fiindcă nu prea îi plăcea să mă vadă aşa în maşina lui. Am ajuns la Providence unde au început alte negocieri, ce să facă cu mine. Erau două doctoriţe la urgenţe care efectiv s-au certat ore în şir şi până la urmă s-au hotărât. Mă trimiteau la Ryles Center. 3333 SE Division, exact poza de mai sus. Care erau simptomele mele? O congestie nazală severă intermitentă care îmi dădea dificultăţi la respiraţie din cauza căreia nu puteam adormi de care nu ştiam atunci şi durerile de stomac. Lipsa cronică de somn suficient dădea un şir lung de alte probleme.
Nevastă-mea m-a dus cu maşina şi ţin minte era o coadă lungă de km pe Burnside înainte de intrarea în downtown şi eu nu mai puteam de durere şi ea a luat-o pe banda din stânga şi i-a depăşit pe toţi iar eu am ridicat pe geamul din dreapta dosarul cu actele medicale, pe care am scris cred HOSPITAL sau ceva asemănător. Dar era un mare semn de întrebare, dacă mă vor primi acolo.
În sfârşit am ajuns. O casă donată de cineva (familia Ryles, era undeva o poză pe un perete, un cuplu mai în vârstă) pentru a deveni un centru de recuperare pentru bolnavi mintali, adicţi, homeleşi. Vreo 15 de paturi în câteva camere, pacienţi femei şi bărbaţi, vreo câteva asistente şi terapiste, nu mai ţin minte dacă erau şi doctori. Era destul de lejer, se putea fuma în curtea de după gardul din poză, (LOL, era o brichetă electrică în perete şi băgai ţigara în gură, te apropiai de perete şi băgai ţigara în gaura aia şi apăsai pe un buton şi se înroşea chestia) iar ţigările le luam chiar de acolo dar erau foarte proaste.)
(După ultimul job de la AVX care l-am terminat în august 2000, nu am mai lucrat. Am stat vreo 2 ani căutând servici iar în rest făceam un program ca să învăţ limbajul C (Stero Spectrum Analyzer, bazat pe transformata Fourier rapidă, ca cel care era pe vremuri la iTunes, barele alea care dansează în partea de sus a ferestrei, acu nu mai ştiu dacă este). Îmi făcusem cu vreo 200 dolari un calculator care nu l-am conectat la internet niciodată, aveam Micosoft Visual C++ 6.00 pe Windows NT, o carte de Horton dar nu aveam nici un spor. Nici la învăţat nici la program. În apartamentul de jos se mutaseră trei băieţi tineri, poate studenţi, care câteodată mai băteau cu mingea de basket în podea. Noaptea când dădeam să adorm se auzea o singură bătaie cu un deget în perete, exact în secunda când mă lua somnul. Nu mai dormeam o oră două după aia, adormeam în sfârșit, după miezul nopţii iar dimineaţa după ce pleca nevastă-mea la servici, la 6 sau 7 adormeam iar şi mă trezeam într-un fel de fum care venea de la ei cred, ameţit şi nu eram în stare de nimic. Am avut şi perioade de o lună când nu am ieşit de loc din casă. M-am atrofiat complet, nu mai puteam să merg mai mult de 500 metri fără să ameţesc. Aşa am ajuns între decembrie 2002 şi ianuarie 2003 să stau aproape 2 luni încontinuu în spitale. Dar povestea e mult, mult mai lungă). Totuşi am terminat programul înainte de a merge la spital. Când l-am terminat, am intrat pe un forum de audio şi am încercat să-l prezint, şi a intrat un tip şi m-a luat tare, ce, ăsta poate fi program, la 18K mărime, la aşa mărime nu poate fi decât un virus.)
Deci am ajuns la Ryles Center. Michelle a luat un teanc de hârtii şi a început să mă întrebe şi să scrie. Era foarte frumoasă și zâmbăreaţă şi în sfârşit am realizat că voi sta acolo.
În exterior erau camere, la mijloc hol, iar în mijlocul holului era staţia asistentelor şi toaletele. Era o tablă unde te scriai la ora când era liber la maşina de spălat rufe. Era chiar o cameră cu un calc legat la internet. O sală de terapie cu un pian. Totul vechi şi cam dărăpănat.
Ce mişto era Michelle. De fapt nu numai era. Mai era o terapistă şi o pacientă, nu ştiu, nu prea am văzut modele de aproape dar cred că aşa ar arăta. Brunete, înalte, binevoitoare şi încercau să menţină un fel de atmosferă veselă.
Ţin minte pacienta aia înaltă mişto odată m-a chemat în cameră la ea şi mi-a arătat un album cu picturi în special o pictură unde era un tip care semăna cu mine. Aveam 42 ani chel, din profil, da, parcă eram eu. M-am enervat, i-am zis: "uggly", şi am plecat din cameră. Eu, adică nu mă puteam suferi pe mine însumi pe atunci.
După vreo câteva zile Michelle ne întreba care vrem să merge la plimbare. După masa de prânz, câţiva pacienţi, cu Michelle sau altă terapistă, o luam încet încet pe stradă până la un magazin de convenienţă, dulciuri, sucuri, chestii din astea. Pentru mine acea jumătate de km părea un maraton. (Eu care am urcat într-o noapte de februarie, în vacanţa de după sesiune, cu Cătălin Butnariu, după ce am băut o zi întreagă la Deia, pe Rarău, pe traseul Pârâul Alb, 14 km de la gara de est din Câmpulung, pe o zăpadă de jumătate de metru pe lângă cărare, cu o ghitară în spate şi cu o lună şi o zăpadă pe brazi ca în tabloul ăla de Şîşkin.) Ţin minte că o altă pacientă m-a şocat. În timpul unei plimbări s-a apropiat de mine şi mi-a zis, "fake it till you make it, eh?" adică a sugerat că mă dau bolnav, adică nu am nimică. Asta după ce am stat vreo 2 zile şi am analizat expresia, fiindcă nu, nu am înţeles pe loc ce vrea să spună şi nici nu aveam acces direct la internet, şi nici internetul nu era ce este acum.
Odată am intrat cu Michelle în camera aia cu calc şi i-am arătat ce ştiam eu pe la internet iar ea se prefăcea că nu-i venea să creadă. Chiar i-am pus o poză undeva pe un cont făcut instant pe tripod sau undeva. După care am luat-o înapoi de acolo, bineînţeles la cererea ei.
Ţin minte mi-a zis într-o zi o asistentă, făcâdu-mi cu ochiul, zâmbind, dar destul de serios, "Go ahead George and impress Michelle with your bubbly personality!"
Mai era un bolnav, un tip care tot aşa venise de la alt centru şi probabil urma să plece la altul şi toată ziua zâmbea şi întreba pe oricine, "nu-i aşa că pisicile sunt mult mai mişto decât câinii?" "cats are much cooler than dogs". De obicei când ne adunam toţi în faţa uşii, ieşeam afară din clădire şi intram în altă "aripă" a clădirii, unde era sala de mese iar la subsol, bucătărie. Mie mi se făcea foame cam cu jumătate de oră înainte, dar aşa de rău că tremuram şi mă luam ameţeala.
Mâncarea era foarte bună, gătea un tip cred că era şef, făcea tot felul de chestii gurmet, dar puţin. Mai completam cu banane, după aia am descoperit în sala de mese nişte pliculeţe cu cacao cu lapte în care puneam apă fierbinte.
De obicei nu rezistam la o oră de terapie până la sfârşit, mă lua durerea de stomac. Mă strecuram afară şi fumam.
Într-o zi a venit un tip, nu ştiu ce era, se învârtea pe acolo, s-a aşezat la pian şi a început să cânte meseriaş, nu mai ştiu parcă jazz. Mă uitam la el şi am rămas blocat
Dar era să uit. Într-o zi a apărut un pacient care zâmbea tot timpul. L-am întrebat de ce e aşa de happy şi mi-a zis că în dimineaţa aia îi făcuseră şocuri electrice, de unde venise, şi se simţea întotdeauna bine după aceea.
Până când într-o zi am mers odată chiar singur cu ea. La plimbare. Mă uitam cu coada ochiului, era aproape la fel de înaltă ca mine, (eu am 1.84), un profil perfect, nasul scurt şi drept, ochii negri, părea franceză sau irlandeză de origine, dar putea să fi fost şi româncă, doar ceva mai brunetă şi cu părul creţ, probabil făcut. Vorbea tot timpul zâmbind îngăduitor. Pe atunci nu prea aveam curaj să întreb lumea de pe unde se trage. Dar mă uitam şi înainte unde pun următorul pas, şi credeam că de fiecare pas va fi ultimul.
Când am ieşit, eram pe zyprexa şi probabil nexium. În primăvara m-am hotărât să merg în parc să mă plimb după cum m-au învăţat la Ryles Center. Aveam sandale, pantaloni scurţi, dar nu prea îndrăzneam fiindcă mă cam lua ameţeala. Totuși m-am dus şi am început să merg dimineaţa, singur. Întâmplător, unul din cele mai mişto parcuri din zonă era cam la 2-3 minute de unde stăteam. Mergeam, dimineaţa nu era nimeni pe alei, şi de fiecare dată mă întâlneam la un moment dat cu o tipă, care zâmbea cu gura până la urechi.
Câţiva ani după aceea, chestia avea să se schimbe complet. Parcul acela (Greenway, Beaverton) s-a aglomerat brusc. Întâlneam zeci sau sute de persoane la o plimbare. Mai ales după ce au instalat nişte coşuri de sârmă pentru un joc de aruncat farfurii de plastic (disc golf). Pozele următoare sunt făcute cu 4 ani mai târziu, după Ryles Center, în 2007, cu un Nikon CoolPix L6 de 6MP, pe care am dat cam 100 dolari, culoare silver, prima mea cameră digitală. (Când s-a stricat, mi-a luat un L18, de 8 MP, roşu, de la Target, cu acelaşi preţ. LOL nu s-a stricat în urma numeroaselor izbitor chiar pe asfalt sau beton în parcare de la un metru şi ceva, dar a intrat un fir de praf la senzor şi fiindcă pe vremea acea nu ştiam să-l scot, am desfăcut camera şi după ce m-am curentat zdravăn de la condensatorul de la blitz de mai multe ori, am reuşit şi am făcut un scurtcircuit pe acolo) După cum în zonă, în 2010, 2011 vara, una din 5 maşini avea număr de alt stat, părea că migrează lumea de peste tot în Oregon, dar anul trecut nu prea.
So. It was not Keiko Fujimori after all. Or maybe she was?
01-30-18. The building where all this happened in 2003 was still there when i first wrote this blog post. Unfortunately in Romanian. All that's left of it is the painted wall which actually belonged to a dealership next to it to the right. I think i got pictures done by me somewhere. However i would add the essential now and here in English.
I wouldn't have done it today or probably ever if i didn't find out that "Demi Lovato" is one of them. As i said before i think she is the same person with an ex-Hungarian body builder, Suzana Kovesi. Whom i saw working here at this complex back in 2015 when i first signed the lease forms and many times after.
I have to admit. I was more dead then alive when i got there after almost a month at Woodland Park Hospital (another one that has been closed next year). I could not even walk 3 or 4 city blocks to the convenience store. After i left i did my first walks in the park, after a decade of total inactivity. Next year i went to Romania.
Today another of the Glee team died. And i think i knew him. More than that. I was thinking yesterday at the chef who was cooking there. Only gourmet food. Very little to my taste, though. And at the guy who was drinking lots of cocoa from the bags on the table. I was too shy to do it though. I think he was some sort of body builder too. I myself could not wait for breaks to go outside and smoke. I am so sorry they tore down that building and put something else in place.
Îmi amintesc ziua când am ieşit de la Woodland Park, ianuarie 2003. Au chemat un taxi şi m-au urcat şi m-au dus la alt spital, Providence St.Vincent, la urgenţe. După două internări succesive la Woodland Park, aveam capul plin de antidepresante dar care nu puteau să-mi micşoreze nişte dureri fantastice de ulcere la stomac. O durere care nu dispărea niciodată. În paralel cu antidepresante luam şi antiacide din cele mai puternice, zantac, prevacid, nu sunt sigur care în ce perioadă (am luat ani de zile prevacid, protonix, nexium, când am venit în România în 2004 luam 80 mg protonix). Tot timpul simţeam că efectiv leşin de durere. I-am spus taximetristului şi tot drumul a strâmbat din nas şi a protestat că de ce nu i-au spus fiindcă nu prea îi plăcea să mă vadă aşa în maşina lui. Am ajuns la Providence unde au început alte negocieri, ce să facă cu mine. Erau două doctoriţe la urgenţe care efectiv s-au certat ore în şir şi până la urmă s-au hotărât. Mă trimiteau la Ryles Center. 3333 SE Division, exact poza de mai sus. Care erau simptomele mele? O congestie nazală severă intermitentă care îmi dădea dificultăţi la respiraţie din cauza căreia nu puteam adormi de care nu ştiam atunci şi durerile de stomac. Lipsa cronică de somn suficient dădea un şir lung de alte probleme.
Nevastă-mea m-a dus cu maşina şi ţin minte era o coadă lungă de km pe Burnside înainte de intrarea în downtown şi eu nu mai puteam de durere şi ea a luat-o pe banda din stânga şi i-a depăşit pe toţi iar eu am ridicat pe geamul din dreapta dosarul cu actele medicale, pe care am scris cred HOSPITAL sau ceva asemănător. Dar era un mare semn de întrebare, dacă mă vor primi acolo.
În sfârşit am ajuns. O casă donată de cineva (familia Ryles, era undeva o poză pe un perete, un cuplu mai în vârstă) pentru a deveni un centru de recuperare pentru bolnavi mintali, adicţi, homeleşi. Vreo 15 de paturi în câteva camere, pacienţi femei şi bărbaţi, vreo câteva asistente şi terapiste, nu mai ţin minte dacă erau şi doctori. Era destul de lejer, se putea fuma în curtea de după gardul din poză, (LOL, era o brichetă electrică în perete şi băgai ţigara în gură, te apropiai de perete şi băgai ţigara în gaura aia şi apăsai pe un buton şi se înroşea chestia) iar ţigările le luam chiar de acolo dar erau foarte proaste.)
(După ultimul job de la AVX care l-am terminat în august 2000, nu am mai lucrat. Am stat vreo 2 ani căutând servici iar în rest făceam un program ca să învăţ limbajul C (Stero Spectrum Analyzer, bazat pe transformata Fourier rapidă, ca cel care era pe vremuri la iTunes, barele alea care dansează în partea de sus a ferestrei, acu nu mai ştiu dacă este). Îmi făcusem cu vreo 200 dolari un calculator care nu l-am conectat la internet niciodată, aveam Micosoft Visual C++ 6.00 pe Windows NT, o carte de Horton dar nu aveam nici un spor. Nici la învăţat nici la program. În apartamentul de jos se mutaseră trei băieţi tineri, poate studenţi, care câteodată mai băteau cu mingea de basket în podea. Noaptea când dădeam să adorm se auzea o singură bătaie cu un deget în perete, exact în secunda când mă lua somnul. Nu mai dormeam o oră două după aia, adormeam în sfârșit, după miezul nopţii iar dimineaţa după ce pleca nevastă-mea la servici, la 6 sau 7 adormeam iar şi mă trezeam într-un fel de fum care venea de la ei cred, ameţit şi nu eram în stare de nimic. Am avut şi perioade de o lună când nu am ieşit de loc din casă. M-am atrofiat complet, nu mai puteam să merg mai mult de 500 metri fără să ameţesc. Aşa am ajuns între decembrie 2002 şi ianuarie 2003 să stau aproape 2 luni încontinuu în spitale. Dar povestea e mult, mult mai lungă). Totuşi am terminat programul înainte de a merge la spital. Când l-am terminat, am intrat pe un forum de audio şi am încercat să-l prezint, şi a intrat un tip şi m-a luat tare, ce, ăsta poate fi program, la 18K mărime, la aşa mărime nu poate fi decât un virus.)
Deci am ajuns la Ryles Center. Michelle a luat un teanc de hârtii şi a început să mă întrebe şi să scrie. Era foarte frumoasă și zâmbăreaţă şi în sfârşit am realizat că voi sta acolo.
În exterior erau camere, la mijloc hol, iar în mijlocul holului era staţia asistentelor şi toaletele. Era o tablă unde te scriai la ora când era liber la maşina de spălat rufe. Era chiar o cameră cu un calc legat la internet. O sală de terapie cu un pian. Totul vechi şi cam dărăpănat.
Ce mişto era Michelle. De fapt nu numai era. Mai era o terapistă şi o pacientă, nu ştiu, nu prea am văzut modele de aproape dar cred că aşa ar arăta. Brunete, înalte, binevoitoare şi încercau să menţină un fel de atmosferă veselă.
Ţin minte pacienta aia înaltă mişto odată m-a chemat în cameră la ea şi mi-a arătat un album cu picturi în special o pictură unde era un tip care semăna cu mine. Aveam 42 ani chel, din profil, da, parcă eram eu. M-am enervat, i-am zis: "uggly", şi am plecat din cameră. Eu, adică nu mă puteam suferi pe mine însumi pe atunci.
După vreo câteva zile Michelle ne întreba care vrem să merge la plimbare. După masa de prânz, câţiva pacienţi, cu Michelle sau altă terapistă, o luam încet încet pe stradă până la un magazin de convenienţă, dulciuri, sucuri, chestii din astea. Pentru mine acea jumătate de km părea un maraton. (Eu care am urcat într-o noapte de februarie, în vacanţa de după sesiune, cu Cătălin Butnariu, după ce am băut o zi întreagă la Deia, pe Rarău, pe traseul Pârâul Alb, 14 km de la gara de est din Câmpulung, pe o zăpadă de jumătate de metru pe lângă cărare, cu o ghitară în spate şi cu o lună şi o zăpadă pe brazi ca în tabloul ăla de Şîşkin.) Ţin minte că o altă pacientă m-a şocat. În timpul unei plimbări s-a apropiat de mine şi mi-a zis, "fake it till you make it, eh?" adică a sugerat că mă dau bolnav, adică nu am nimică. Asta după ce am stat vreo 2 zile şi am analizat expresia, fiindcă nu, nu am înţeles pe loc ce vrea să spună şi nici nu aveam acces direct la internet, şi nici internetul nu era ce este acum.
Odată am intrat cu Michelle în camera aia cu calc şi i-am arătat ce ştiam eu pe la internet iar ea se prefăcea că nu-i venea să creadă. Chiar i-am pus o poză undeva pe un cont făcut instant pe tripod sau undeva. După care am luat-o înapoi de acolo, bineînţeles la cererea ei.
Ţin minte mi-a zis într-o zi o asistentă, făcâdu-mi cu ochiul, zâmbind, dar destul de serios, "Go ahead George and impress Michelle with your bubbly personality!"
Mai era un bolnav, un tip care tot aşa venise de la alt centru şi probabil urma să plece la altul şi toată ziua zâmbea şi întreba pe oricine, "nu-i aşa că pisicile sunt mult mai mişto decât câinii?" "cats are much cooler than dogs". De obicei când ne adunam toţi în faţa uşii, ieşeam afară din clădire şi intram în altă "aripă" a clădirii, unde era sala de mese iar la subsol, bucătărie. Mie mi se făcea foame cam cu jumătate de oră înainte, dar aşa de rău că tremuram şi mă luam ameţeala.
Mâncarea era foarte bună, gătea un tip cred că era şef, făcea tot felul de chestii gurmet, dar puţin. Mai completam cu banane, după aia am descoperit în sala de mese nişte pliculeţe cu cacao cu lapte în care puneam apă fierbinte.
De obicei nu rezistam la o oră de terapie până la sfârşit, mă lua durerea de stomac. Mă strecuram afară şi fumam.
Într-o zi a venit un tip, nu ştiu ce era, se învârtea pe acolo, s-a aşezat la pian şi a început să cânte meseriaş, nu mai ştiu parcă jazz. Mă uitam la el şi am rămas blocat
Dar era să uit. Într-o zi a apărut un pacient care zâmbea tot timpul. L-am întrebat de ce e aşa de happy şi mi-a zis că în dimineaţa aia îi făcuseră şocuri electrice, de unde venise, şi se simţea întotdeauna bine după aceea.
Până când într-o zi am mers odată chiar singur cu ea. La plimbare. Mă uitam cu coada ochiului, era aproape la fel de înaltă ca mine, (eu am 1.84), un profil perfect, nasul scurt şi drept, ochii negri, părea franceză sau irlandeză de origine, dar putea să fi fost şi româncă, doar ceva mai brunetă şi cu părul creţ, probabil făcut. Vorbea tot timpul zâmbind îngăduitor. Pe atunci nu prea aveam curaj să întreb lumea de pe unde se trage. Dar mă uitam şi înainte unde pun următorul pas, şi credeam că de fiecare pas va fi ultimul.
Când am ieşit, eram pe zyprexa şi probabil nexium. În primăvara m-am hotărât să merg în parc să mă plimb după cum m-au învăţat la Ryles Center. Aveam sandale, pantaloni scurţi, dar nu prea îndrăzneam fiindcă mă cam lua ameţeala. Totuși m-am dus şi am început să merg dimineaţa, singur. Întâmplător, unul din cele mai mişto parcuri din zonă era cam la 2-3 minute de unde stăteam. Mergeam, dimineaţa nu era nimeni pe alei, şi de fiecare dată mă întâlneam la un moment dat cu o tipă, care zâmbea cu gura până la urechi.
Câţiva ani după aceea, chestia avea să se schimbe complet. Parcul acela (Greenway, Beaverton) s-a aglomerat brusc. Întâlneam zeci sau sute de persoane la o plimbare. Mai ales după ce au instalat nişte coşuri de sârmă pentru un joc de aruncat farfurii de plastic (disc golf). Pozele următoare sunt făcute cu 4 ani mai târziu, după Ryles Center, în 2007, cu un Nikon CoolPix L6 de 6MP, pe care am dat cam 100 dolari, culoare silver, prima mea cameră digitală. (Când s-a stricat, mi-a luat un L18, de 8 MP, roşu, de la Target, cu acelaşi preţ. LOL nu s-a stricat în urma numeroaselor izbitor chiar pe asfalt sau beton în parcare de la un metru şi ceva, dar a intrat un fir de praf la senzor şi fiindcă pe vremea acea nu ştiam să-l scot, am desfăcut camera şi după ce m-am curentat zdravăn de la condensatorul de la blitz de mai multe ori, am reuşit şi am făcut un scurtcircuit pe acolo) După cum în zonă, în 2010, 2011 vara, una din 5 maşini avea număr de alt stat, părea că migrează lumea de peste tot în Oregon, dar anul trecut nu prea.
So. It was not Keiko Fujimori after all. Or maybe she was?