Alte comentarii la alt articol

"Simboluri şi însemne masonice secrete. Cum recunoaştem limbajul misterios, imposibil de desluşit de către profani"

Citeste mai mult: adev.ro/o0k6kx

Nu recomnand nimănui să urmeze link-ul de deasupra. Chiar lângă principalul paragraf din articol se află curul unei actrițe porno (într-o fotografie).

Drept care și nu numai pentru acest motiv, ci pentru a comenta pe paragrafe am să copy/paste întreg articolul aici. Poate încerc și cu unele comentarii.

Încep acum, data postării, nu știu când voi termina această lucrare.

Pierdere de timp, ar spune unii. Am văzut odată pe bara din spate a unei mașini, când eram foarte bolnav, aproape psihotic: IF YOU WANT TO BE ONE, ASK ONE, împreună cu simbolul echerului și compasului.

Dar eu, ca tot românul, pentru a-mi putea păstra libertatea deciziei cu mintea de pe urmă aș vrea și mai ales nu aș vrea pentru că din ce am înțeles până acum, nu prea este cale de întoarcere.

La fel cum nu pot să spun dacă articolul de mai jos este scris cu voia lojei menționate sau nu. Poate ceva gen în paragraful de mai sus.

Masoneria sau Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume. Misterele ei nu au fost desluşite în totalitate nici azi, cu toate că de-a lungul timpului scriitorii şi filosofii au încercat să explice şi să identifice limbajul masonic, deosebit de bogat în semne şi simboluri.

Prima contradicție majoră din articol, care se revelează mai târziu, dar eu o voi menționa acum pentru a scuti cititorul de un șoc. Mai jos în articol se menționează că masoneria este o societate discretă, nu secretă. Și prima întrebare. Misterele masoneriei, care deși conform afirmației nu au fost dezvăluite până astăzi de filozofi și știința oficială, au fost dezvăluite de masoni, către masoni sau către masoni de la un anume grad în sus? O parte din răspuns este ușor, filozofii nu aveau cum să deslușească ceva secret sau să identifice limbajul "deosebit de bogat în semne și simboluri" decât dacă îl aveau în față, sau dacă erau în fața unor simboluri și erau avertizați că acestea sunt masonice. Foarte interesant aici faptul pe care l-am remarcat de-a lungul timpului, unele semne și simboluri au anumite blocaje psihologice incluse, astfel încât profanii nu se simt atrași spre a le descifra, în schimb "beneficiază" de mesaj. Unele sunt chiar funny, cum ar fi unele pasuri masonice, la care am fost chiar martor. Astfel, lumea, chiar și filozofii care când nu filozofează sunt și ei oameni normali, le tratează ca atare. Ce poate fi ascuns când vezi o persoană îmbrăcată în costum într-o zi de vară într-un loc (Lake Oswego, Oregon) unde nimeni nu umblă în costum, în afară de avocați, traversând strada cu tălpile picioarelor într-un unghi de 90 de grade. etc.

Despre masonerie circulă şi azi multe legende, însă începuturile masoneriei româneşti se pierd în negura vremurilor. Cu toatea acestea, atracţia pentru ceea ce a însemnat această societate secretă de-a lungul timpului a stârnit curiozitatea multor scriitori, care au început să cotrobăie prin sertarele muzeelor şi să studieze vechile fotografiile şi însemnele masonice.

La fel cum unele simboluri și semne, care pot fi parte dintr-un body language special, au blocaje psihologice ce ne îngrădesc accesul conștient și curiozitatea științifică, dând prioritate absorbției mesajului în subconștient, probabil, unele simboluri și semne sunt făcute special să atragă. După aceea, mai există și fascinația asupra tot ce există, înflorește printre noi fără prea multe explicații logice.

Din moment ce singurul mod în care putem accesa modul de viață și secretele masonice este chiar aderând la o lojă, orice spus în afara ei, inclusiv acest articol și chiar și site-ul link-at mai jos sunt pot fi doar speculații, jumătăți de adevăr și contradicții.

Dar e posibil ca scriitori care cotrobăie prin sertare să dea și peste simboluri masonice, deși mă îndoiesc că acestea au fost uitate sau lăsate de izbeliște pe acolo. Cel mai probabil e că tot ce citim aici în acest articol este alegorie, iar sertarul din paragraful precedent un simbol.

Îmi amintesc o fază aici. Eram odata (decembrie 2002) în spitalul de nebuni și mă simțeam foarte rău. Simptomul principală era că aveam greutate în respirație, nu puteam adormi, etc. A venit la un moment dat o tipă, o terapistă, cu părul lung, negru care avea niște ochi mari negri hipnotici pe care nu îi voi uita cât voi trăi și a încercat să mă învețe o tehnică de respirat. Adică să-mi imaginez un sertar care iese și intră dintr-o zonă sub diafragmă.

Chestia nu m-a ajutat, ba mi-a făcut și mai mult rău iar într-una din zilele acelea era chiar să leșin.

În altă zi în acel spital (Woodland Park) a venit un doctor, un negru și m-a culcat pe pat. A așezat patul palmei undeva sub diafragmă și mi-a zis: "This is going to hurt!" Dar eu sub influența medicamentelor pluteam și n-am zis nimic și el a apăsat palma în sus împingând diafragma și mai sus decât era (ceea ce m-a durut normal) datorită herniei hiatale pe care încă o am, plus încă una perigastrică.

Mai târziu (foarte târziu, prin 2006 cred) am aflat (de la o asistentă în vârstă) că problema cu respirația datorită căreia am fost internat de 7 ori la nebuni se datora unei banale congestii nazale, dar cauza acesteia încă n-am deslușit-o, deși are legătură cu emisia de vapori de acid clorhidric din stomac în esofag datorită herniei hiatale până în căile respiratorii superioare, inflamând astfel mucoasa nazală, a cărei cauză poate fi diferitele fumuri, prafuri, mirosuri și pasuri masonice pe tavan (adică pe podeaua de deasupra). Însă după ce am aflat asta nu am mai ajuns să nu dorm și să ajung psihotic (perceperea cel puțin parțială a lucrurilor din jur și unele decizii ciudate). De fapt congestia nazală e doar parte din tabloul clinic, cauza nu poate fi decât niște proceduri care mi s-au aplicat, spirituale, dar care au conținut și unele materiale (de construcție) care pot sau nu fi masonice, iar aceasta nu o voi ști niciodată. Deși, mai recent, de fiecare dată când mă culc, ca și în restul timpului mă simt atât de rău încât nu sunt sigur dacă mă voi mai trezi sau nu. Iar masonii speculativi de astăzi au fost mai înainte masoni operativi, adică zidari și probabil au moștenit din vechime toate secretele construcției locuințelor, din care unele, și se recunoaște oficial, pot fi toxice în urma unor greșeli de proiectare sau execuție, ca de exemplu cum era coloana de țevi veșnic mucegăită din băile blocurilor din România, panourile de ghips și izolația din America, etc.

Drept care am folosit un decongestant nazal care trebuia folosit maximum 3 zile timp de 2 ani și am devenit dependent de acela, plus că nasul începea, de-a dreptul să mi se usuce, începând din interior și să mă doară.

Potrivit istoricilor D. G. R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, masoneria a apărut în Ţările Române spre mijlocul sec. al XVIII-lea şi s-a dezvoltat rapid la începutul secolului următor. Tudor Sălăgean, un cunoscut expert în arta masoneriei, istoric şi muzeograf, explică în cartea lui "Masoneria în Transilvania", că breslele transilvănene foloseau încă din evul mediu o parte a simbolurilor utilizate mai târziu în francmasonerie, iar masonii au preluat, în mare parte, şi modul de interpretare a acestora.

DG ca și DC sunt simboluri, pentru că sugerează două semiluni. D.G.R. probabil simbolizează a degera, ceea ce probabil face tot profanul fără o clădire. Probabil toate literele alfabetului și multe combinații pot fi folosite ca atare. Amintesc aici simbolul V.I.T.R.I.O.L. care se află înscris în camera de meditație înainte de aderare și care nu este secret. Șerban poate simboliza șerbia, și Jacques jacqueria, chestii cunoscute de noi de la istorie. Întreaga frază încearcă să ne amintească, subconștient și politicos despre mișcările naționale românești din istorie.

Știam că masoneria este o meserie și nu o artă, prima dată când văd această afirmație. O meserie presupune reguli și disciplină, arta în schimb este întotdeauna legată de libertate și creativitate.

Dar e posibil ca masonii să fi preluat din artă figurile de stil, alegoria și teatrul, pe care însă le folosesc ca unelte după reguli precise.

Masonii au preluat ei în mare parte simbolurile zidarilor și poate și ale altor meserii, dar nu în secolul XVIII și nu în Transilvania cum se înțelege din paragraf.

Vitriolul, în chimie și probabil alchimie este un amestec de acid sulfuric și clorhidric care poate dizolva sticla, de aici și numele. Sticla, normal, un alt simbol masonic, câteodată mă gândesc dacă numele orașului Glasgow nu vine de acolo.

Inhalând praf de sulfat de ghips (material de construcție) organismul declanșează producția de vapori de acid clorhidric pentru a contracara efectul sulfului, care în cantități mici modifică floar inetstinală. Amestecul este probabil inhalat odată cu respirația, iar persoana supusă unui astfel de ritual este cumva, vitriolată.

Mai mult decât atât. Panourile de ghips din care sunt făcuți pereții sunt un sandviș care conține și hârtie în exterior sau interiorul pereților. Praful de hârtie impregnat cu sulfat de ghips odată respirat asigură degajarea progresivă (time release) a sulfului în organism, și în principal, trecerea de stomac în intestin, unde favorizează producerea unei anume flore intestinale, defavorabilă sănătății întregului organism.

Praful de izolație, care este uneori asemănătoare ca și compoziție cu o sticlă impură, poate avea de asemenea unele utilizări rituale.

Eliminarea de vapori de acid clorhidric prin deschiderea temporară a sfincterului cardiei poate fi un mod de agresiune fizică fiziologică inconștientă, specific și moștenit de la partea animalică a naturii umane. Probabil, declanșat în momente de furie, panică, etc. Folosirea unor rituale pentru a aminti sau a lăsă pe cineva pradă propriei lui uri și fiziologii ancestrale, prin permanentizarea deschiderii acestui sfincter poate fi observată de oamenii de știință nemasoni.

Însă. Mai sunt și aceste explicații. https://www.google.com/search?q=horus+eye&gws_rd=ssl#q=Eye+of+Horus și aceasta https://www.google.com/search?q=horus+seth&gws_rd=ssl pe care istoricii și filozofii și chiar doctorii le pot studia liniștiți fiindcă e plin internetul de ele. Și s-a mai spus, dacă masoneria a preluat unele simboluri de la zidarii normali, altele și probabil cele principale le au de la vechii și bunii egipteni... Se aventurează cineva?
(Avem aici un desen antic cu ochiul lui Horus. Dar în el sunt mai multe părți anatomice, ca de exemplu un stomac, un ficat, un pancreas, o coloană vertebrală, fractali, alieni și o reprezentare a câmpului magnetic terestru. Totul pe un papirus, care este ca și hârtia un alt simbol major).

Masoneria pare să se bazeze pe o regulă principală care se face clară încă de la apariţia ei. Masonii folosesc simboluri pentru a comunica, dar au grijă să nu dezvălui sau să explice, ci doar să călăuzeasă pe ceilalţi pentru găsirea adevărului şi a înţelesului simbolurilor. Marele poet german Goethe spune despre masonerie, subliniind acest principiu ca pe un mod de viaţă: "Căile masonilor/ Sunt un mod de viaţă/ Şi ei vor exista/ Atâta vreme/ cât va exista umanitatea". Poetul german subliniază astfel ce au remarcat şi istoricii români care s-au preocupat de studiul masoneriei, că întregul sistem masonic este o alegorie, o ocolire a modului de a vorbi direct, subiectul discuţiei fiind disimulat prin figuri de stil.

Principalul și cel mai de bază mod de a învăța a ființei umane este prin imitație. Încă înainte de a vorbi copilul învață gesturile. Mai târziu învață de la părinți elementele esențiale supraviețuirii și mult mai târziu începe să conștientizeze toate acesta, de obicei în timpul școlii.

Mai știm din psihiatrie, sau psihanaliză despre regresie, un fenomen care poate fi explicat prin existența unor căi diferite în aceleași rețele neurale care pot fi reconfigurate prin diferite combinații de neurotransmițători (am schițat aici această idee http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/11/overlapping-neural-networks.html). Deci să spunem că printr-o procedură ritualizată se poate aduce mintea cuiva sau al unui întreg colectiv care observă într-o stare de regresie (instanțierea minții la o vârstă anterioară) sau combinație de neurotransmițători propice sugestiei sau învățării prin imitație. Dacă acel ritual (alegorie), care este de fapt o procedură memorizată conține mai departe elemente de programare, iată, după aducerea în regresie se pot reprograma creiere în paralel pentru mulțimi vaste. Foarte important, la sfârșit este necesar și un sigiliu sau o sigilare a lucrării, care de fapt aduce înapoi creierul la starea inițială sau una care nu permite analiza și memorarea conștientă a întâmplării controlate. Pentru că toată lucrarea ar părea, normal, bizară observatorului, totul se produce sub formă de alegorie, sub protecția invocării culturii, artei, dar mai nou a așa ziselor știri, dezbateri politice, și tot felul de scandaluri controlate.

Astfel, prin aplicarea sigiliului orice acțiune ulterioară de încercare de scoatere din cap a tâmpeniilor intrate în timpul unei asemenea arderi de circuite neurale prin mijloace "raționale" și /sau conștiente este absolut inutilă.

Principalele simboluri ale masoneriei.
Principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini” (Echerul, Compasul si „Volumul Sfintei Legi”) precum si litera „G” scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezentând iniţiala cuvintelor God (zeu), geometrice, generare, geniu, gnoza. După Oliver Day Street, avocat şi procuror care s-a preocupat de studiul acestor simboluri, „Volumul Sfintei Legi” se referă la cuvântului Lui Dumnezeu, nu numai cel relevat, ci şi cunoaşterea pe care o se dobândeşte, Echerul simbolizează regulile unei conduite fără greşeală, iar Compasul este emblema stăpânirii de sine care permite masonilor se se poarte conform regulilor. Albert Pike, francomason, avocat, militar, despre care se spunea că era un geniu, putând să citească şi să scrie în 16 limbi diferite rezumă aceste principii într-un fragment care descrie cum trebuie să se poarte şi ce principii trebuie să respecte un francomason care trăieşte cu Cele Trei Mari lumi în minte:

"Însuşiţi-vă Adevărul şi folosiţi-l, faceşi din el izvorul din care beţi apă pentru tot restul vieţii şi veţi obţine nemurirea celor înţelepţi. Cumpătarea, liniştea sufletească, simplitatea caracterului, calmitatea şi raţionalitatea voinţei fac omul nu numai fericit, ci şi sănătos şi puternic. Numai prin eforturile proprii de a deveni raţional şi bun omul poate atinge nemurirea. Suntem autorii propriilor noastre destine, iar Dumnezeu nu ne mântuieşte dacă nu contribuim şi noi",

afirma Albert Pike, unul dintre cei mai cunoscuţi francomasoni ai tuturor timpurilor. De asemenea, în literatura universală mai sunt explicate şi alte simboluri şi grade masonice. În limbajul masonic şi culorile aveau un rol deosebit de important, printre acestea şi albastru, alături de alb şi negru care indicau gradele masonice. Albastrul semnifică în limbaj masonic pritenia universală şi bunăvoiţa, vine de la bolta cerului care îmbrăţişează universul vizibil. O astfel de bijuterie avea şi Ion Ghica, personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat şi om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori. (foto. Muzeul de Istorie. Bijuterie care i-a aparţinut lui Ion Ghica)

Un simbol pe care îl putem observa în numeroase domenii de activitate este cel al mâinilor drepte strânse într-un salut sau două siluete umane care se sprijină reciproc cu mâna dreaptă. Masonii înţeleg prin acest simbol dragostea frăţească. Corpul uman reprezentat în toată frmuseţea lui dezgolită este iarăşi un simbol masonic pe care cei care au studia limbajul masonilor îl explică ca un simbol al templului lui Dumnezeu. De aceea este considerată o condiţie esenţială că pentru a intra în rândului unui ordin masonic candidatul să fie lipsit de defecte sau diformităţi. Acestă regulă este menţioneată şi în prima carte publicată vreodată despre masonerie intitulată " Constituţia lui Anderson", apărută în 1723. Ochiul atotvăzător este un alt cunoscut simbol masonic. El reprezintă divinitatea şi atributele acesteia omniprezenţa, iubirea desăvârşită, mila, dreptatea, ştiinţa.

Pe site-ul Marii Loje Naţionale din România se specifică însă că masoneria nu este o societate secretă, doar anumite simboluri şi ritualuri au rămas nedezvăluite publicului larg. " Masoneria nu este o societate secretă, din moment ce fiecare Mare Lojă Regulară este o instituţie constituită legal, recunoscută oficial şi care funcţionează în conformitate cu legislaţia fiecărei ţări în parte. Francmasoneria este o societate discretă şi nu secretă. Singurele "secrete" cultivate în Ordin sunt cele referitoare la ritualuri şi modurile de recunoaştere între Fraţi, aceste "secrete" fiind mai mult o problemă de tradiţie. Principiile, simbolurile specifice şi cutumele, alături de scopurile Ordinului, sunt publice, iar dacă unele probleme interne nu sunt date publicităţii, această atitudine se înscrie în normalitatea atitudinii oricărei asociaţii în a-şi trata cu o doză de discreţie chestiunile interne. Statutul este public, fiind înregistrat la Registrul Naţional al Persoanelor Juridice Fără Scop Patrimonial, iar Marea Lojă Naţională din România este recunoscută de Guvernul României ca Asociaţie de Utilitate Publică", precizează site-ul.

Citeste mai mult: adev.ro/o0k6kx

Ochi păuneşti

Simbolismul deșănțat pare că ne împresoară din toate părţile. Caractonimia ne împinge raţiunea dincolo de orice limite.

Nu vreau să fac lista caractonimelor curente, începând de la politică, misteriosul şi încărcatul de sensuri Băsescu şi copiloiul său stângaci până la toate starurile româneşti închiriate de alţii dintre românce şi pentru românii de azi în contul propriului viitor care-şi acordă sentimentele în funcţie de consonanţa vreunui nume.

La puţină vreme după ce m-am născut în 1960, prin 1965 cred, m-a intrigat, în sufletul meu de copil, blândeţea care urma perioadei de iad din timpul războiului şi de după război care se citea pe chipul bunicului meu veteran şi a altora.

Din experienţa de acum şi citind istoria care fierbe în paginile internetului, am înţeles că politrucii din toate timpurile nu se lasă şi nu se vor lăsa niciodată în goana lor după zeama câştigată uşor.

Metodele propagandistice de odinioară a la Göring nu au dispărut pentru că ar fi trecut toţi marii, la umbra liniştii îngenuncherii popoarelor, la căutarea Nirvanei şi a înţelepciunii fără sfârşit spre slava partidului.

În mersul nestingherit înainte al istoriei prin sufletele noastre mute s-a trecut la alte metode, din care site-urile de teoria conspiraţiei mai vechi încă îndrăzneau să scrie. ELF prin reţeaua electrică e doar una din ele. Substanţe chimice în apă, aer, materiale de construcţie au ajutat. Propaganda în forme subtile, soft din care o metodă a fost caractonimia, adică numele personajelor publice. Tot ce s-a putut clădi pe drumul deschis de dadaişti. Şi multe altele.

Gândindu-mă şi la certificatul de naştere al curentului conducător, pe care probabil îl cheamă oricum numai Băsescu nu, (al meu mi-a dispărut după ce am "câştigat" loteria americană împreună cu livretul militar şi a trebuit să-mi fac duplicate. Dacă le aveam pe cele originale, ar fi fost greu de explicat de exemplu de ce am numele Ion, pe care tatăl meu l-a primit ca dar de nuntă de la primăria de atunci din Fălticeni, el cu 2 săptămâni înainte de a se căsători având alt nume, ca o condiție să se poate căsători) nu-mi iese din cap mai vechile afaceri culturale româneşti, începând cu întoarcerea a doi olteni din Basarabia.

De-a lungul evoluţiei sau în momentul divin al creaţiei unele animale au primit caracteristici ciudate pentru a le ajuta să supravieţuiască.

La fel cum desenul în zig-zag al şerpilor veninoşi declanşează un reflex codificat probabil în ADN (e posibil ca ADN-ul "junk" căruia ştiinţa pictată în presa de propaganda încă nu i-a găsit vreun rol, să conţină astfel de instrucţiuni) şi face ca piciorul să ţi se oprească la câţiva cm înainte de a-l călca chiar fără să-l vezi aşa cum mi s-a întâmplat mie de 3 ori în ultimii ani (nu nu prea sunt şerpi veninoşi în Oregon, dar mie mi s-a întâmplat, poate au fost de import), aşa şi multitudinea de ochi pe fond verde de pe coada păunului are probabil un efect de sperietoare asupra vreunui mamifer mai evoluat în căutarea unui prânz.

Deci conform legendei, doi olteni pelerini prin Basarabia în 1943, la Copăceni i-au dat naştere pruncului salvator al românilor de Ceauşeşti.

...

http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_P%C4%83unescu#Scriitor

Scriam acum câteva zile pe undeva că "Păunescu" a fost peste măsură de prolific. Asta se vede din câteva simple calcule aritmetice. La 50 volume publicate, din care, să zicem, multe antologii, eu am gândit poate vreo 30 volume originale. Dacă zicem 300 poezii geniale pe volum, ne iese 9000 poezii. Nu ştiu, cineva are cifrele exacte, să le spună.

Chiar jumate din acest număr ridică întrebări serioase.

Cu toţii ştim căci tot românul s-a născut poet. De aceea nu trebuie să explic aici. Nu poţi să scrii o poezie fără s-o trăieşti. Ca să ai o trăire din asta trebuie zic eu câteva zile.
 
Această intensă activitate scriitoare combinată cu cele "1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog", alte activităţi, probabil conducerea Mercedes-ului său prin România (eu l-am văzut, când eram în liceu la Sadova, lângă Câmpulung, la 500 km de Bucureşti, bine putea să fi venit cu avionul şi i-a adus altcineva maşina, dar oricum), ceea ce presupunea nişte ore de condus, ştiu eu, repetiții, whatever ce mai făcea el duce la debalansarea oricărei ecuaţii a timpului terestru al geniului.

Cum ne-a salvat "Păunescu" de Ceauşescu, simplu. Printr-un debit verbal care l-a depăşit pe cel al dictatorului. Prin laude deşănţate, fără limite, care acopereau (flooding-ul probabil nu s-a născut pe vremea internetului şi numai în legătură cu serverele ci a fost o mai veche metodă contra-propagandistică care presupune baterea apei în piuă pe acelaşi subiect cu al adversarului până ce lumea îl uită).

Bine Ceauşescu mai avea şi el alte treburi în afara cuvântărilor. Printre altele, prins în capcanele viitorului imediat, să conducă o ţară, aşa cum a spus Zoia într-un video. Pentru că el s-a băgat în tot ce era posibil să se bage în timpul între două cuvântări, legând de el orice groapă astupată sau muşuroi nivelat din România.

Amândoiescu luptând, uniţi într-un fel de proto-coabitare, aproape copleşiţi de bunul simţ milenar al românilor combinat cu progresul câştigat în perioada antebelică, de la fraţii lor binevoitori europeni.

Împreună au învins România, dar nu total, căci în agonia lor românii încă se mai zbat în plasa istoriei, întinsă de puterile lumii care în lupta lor obscenă clatină lumea mutând-o din loc.

Amândoieşti vor bântui conştiinţa românilor mult timp de-acum înainte, prin bătăturile şi încreţiturile speciale săpate în creiere, ei încă visându-le fantomele, care iată, s-au apucat să scrie, captivi de imagine, ajutaţi de întregi echipe de psihologi care stau la monitoare 7/24, de după câte un pseudonim lângă o poză cu ochi sperioşi, din locurile înverzite ale planetei.

În timp ce românii din Bucureşti nu ştiu cum să încheie coabitarea cu maidanezii.

Jedi Mind Tricks

 "Lower your shields and surrender your ships. We will add your biological and technological distinctiveness to our own. Your culture will adapt to service us."

"Vulcans are capable of experiencing extremely powerful emotions (including becoming enraged enough to kill their closest friend); for this reason, they have developed techniques to suppress them. T'Pol once stated that paranoia and homicidal rage were common on Vulcan prior to the adoption of Surak's code of emotional control. In the original series episode "The Savage Curtain", Spock meets Surak and displays emotion, for which Surak reprimands him, and he asks forgiveness."

http://youtu.be/DIzAaY2Jm-s?t=3m14s

Căutând explicaţii la ce se întâmplă în România am răsfoit multe zilele acestea printre care şi blogul lui Roncea.

Multe personaje şi mai ale rase din Star Trek reprezintă ceva. Pentru mine Vulcanii reprezintă masonii, fraţii noştri mai mari, care au avut ceva probleme emoţionale şi au învăţat să şi le suprime. Nu ştiu până unde merge analogia şi unde începe sugestia în această analogie, în orice caz.

Să te referi la faptele masonilor după cum zice Roncea "zvâcnirile masonice" pentru mine cam strică tot farmecul de a citi pagina mai departe. Şi totuşi le-am citit în mare grabă şi sunt din cele mai documentate de până acum. Mai ales partea de bârfă pe care nu am de unde să o aud.

Fiecare om care a încercat să lucreze sau să repare ceva în viaţa lui la un moment dat ori a învățat pe pielea lui ori a învăţat de la alţii şmecherii care l-au ajutat să lucreze mai bine, mai repede, din prima, să consume cât mai puţine materiale, etc. Din asta ne dăm seama ce preţioasă poate fi o iniţiere în ceva. O preştiinţă despre cum să faci ceva pentru care alţii au consumat timp şi materiale.

Cu timpul masoneria, plecând de la asociaţii de meseriaşi (mason - zidar în engleză), care probabil pe lângă interese sociale îşi împărtăşeau tot felul de trucuri şi şmecherii, care cu timpul s-a ritualizat, breslele de meseriaşi, masonii operativi au atras, aşa cum spunea blogul lui Roncea, masoni speculativi, care nu practicau nici o meserie clasică sau a breslei respective dar participau doar la partea socială a masoneriei.

Expresia mason liber vine de la libertatea meseriaşilor ajunşi la un anumit nivel de cunoştinţe de a circula liber în lumea medievală. Nici o altă categorie socială nu avea acea libertate.

Dar masoneria mai are şi alte rădăcini. Misterele antice, unde oamenii erau testaţi pentru aptitudinile lor, mai ales cele fizice. Astăzi aceste teste au devenit mai puţin fizice şi mai mult spirituale.

Pentru obţinerea de recunoaştere socială şi avantaje pentru breasla respectivă, probabil că mulţi din noii veniţi mai ales cei speculativi au început să înveţe pe fraţi ce ştiau şi ei din meseria socială şi politică a unei clase în plină ascendenţă. Şi cu timpul pornind de la acea simbioză s-a ajuns la ce este azi, o frăţie pentru a împărtăşi exclusiv trucuri sociale în care pot să intre şi mai buni şi mai răi fiecare după cum contribuie la început cu bani şi cunoştinţe. (am auzit că aşa ar fi în România, iar în America trebuie să fii sponsorizat de un frate sau mai mult, nu ştiu sigur).

Aceste cunoştinţe cu timpul probabil s-au sistematizat şi au ajuns să fie învăţate treptat, odată cu parcurgerea gradelor.

Cine ştie dacă la un moment dat nu s-au introdus şi elemente religioase puternice, desprinse din practici milenare, care depăşeau şi depăşesc puterea noastră de înţelegere, cum este Cabala.

Prin aceasta s-a putut ajunge la o a treia categorie de masonerie, cea spirituală.

Naşpa că trucurile dintr-o meserie nu au cum să dăuneze nimănui doar concurenţei dar cele din masonerie, dacă nu au pus ei înşişi suficiente restricţii pot să dăuneze altora, fiindcă nu-i aşa, un truc deci şi unul social, necesită întotdeauna un obiect.

Voi reveni şi voi modifica adăuga pe măsură ce îmi voi împrospăta cunoştinţele pe acest subiect. Până atunci, recomand acest site http://www.mastermason.com/wilmettepark/intro.html

O întrebare totuşi pot să o pun şi acum, ce s-ar întâmpla dacă toate aceste secrete şi îndemânări ar ajunge, în tot ansamblul lor pe mână unora cărora nu le pasă de iniţieri, paşi, grade, sau de scopurile lor lor iniţiale sau acomodate în timp.

De ce fierbe copilul în mămăligă? De ce? De ce?

Am dat peste un titlu în Cotidianul. Şi după aia m-am gândit. La câţi actori maghiari sunt prin USA, pe care îi ştiu eu... Mariska Hargitay.  Pe ea o ştiu numai din poză... Asta seamănă cu orice starletă de pe la noi. Tom Sellek. Pe ăla l-am văzut în nişte filme. Pare un tip serios (îmi aminteşte la mustaţă de Liviu Dragnea. Nu se poate, ăla e din Teleorman dar zâmbeşte cam la fel.) care mai e... A ăla care a murit anul trecut... Am uitat. Şi-mi plăcea când eram copil la fel ca Roger Moore. Au şi jucat împreună într-un film. N-are nume unguresc. Îmi amintesc filmul lui cel mai important. O comedie ceva cu o cursă de maşini... Gata m-am uitat la Roger Moore şi am dat de el. Tony Curtis. În poza din Wikipedia seamănă chiar puţin cu Sly (Sylvester Stalone) dar pacă şi cu Eminem, ceea ce-mi confirmă teoria că Eminem ar avea ceva de maghiar în el. Şi nu a murit anul trecut ci în 2010, ce mai trece timpul...

În orice caz. E o listă întreagă. Tot in wiki. Ba nu, aici http://www.imdb.com/list/WywPqJFaS0I/ Wow ce mulţi din ei care mai sunt ar putea face un mic Hollywood la ei în Ungaria undeva. Sau ar putea să-i înveţe pe ăia multe chestii, să le povestească cum gândesc americanii, etc.

De aceea nu mă miră dacă văd titluri aşa de originale şi poze din film aşa studiate, era una cu o tipă îmbrăcată într-o rochie roşie la marginea unui lan de grâne... Foarte simbolic şi studiat.

Dar nu asta am vrut să scriu în postul ăsta. Sunt alte chestii de care aş vrea să uit dar când văd aşa ceva iar îmi amintesc. M-am uitat zilele trecute la Coppola. Bătrânul. Francis? Ford? Are o figură destul de răsăriteană. De ce spun de el? Fiindcă în afară de Naşul, în care omul mă rog, a avut ce a avut cu italienii, fiindcă îi cunoştea, nu ştiu, poate merită, în 1992 a băgat şi el un Dracula, cu Keanu Reaves (nu, nu în rolul lui Dracula). A ieşit al 15-lea film al anului în State şi al 9-lea în restul lumii. Ceea ce nu e rău pentru un film de specialitate... Cu un buget de 40 milioane a scos în total peste 200. Dar asta n-ar fi nimic, dacă fi-su, Nicholas Cage, care seamănă cu mine când eram tânăr (asta mi-a spus chiar maică-mea la telefon, Dumnezeu s-o ierte, mi-a zis când a văzut filmul prima dată a crezut că sunt eu), şi el, cu nick-ul ăsta (că de fapt îl cheamă Nicholas Coppola, ca pe ta-su) a dat şi el o tură de un Halloween prin România să danseze la Bran. Nu ştiu, am impresia că a fost de mai multe ori, a făcut şi filme pe acolo, poate alţii îşi amintesc. Acu nu ştiu dacă a contribuit mult sau puţin la ce a ajuns România acum, dar am scris aici să nu uit. Grazie, vecchio...! Wow au aterizat vecinii de jos şi au început să clatine clădirea să scuture izolaţia din pod... Gata, pun poza. De la geam din bucătărie, cu geamul închis, e o reflecţie pe geam. Şi încă două mai vechi.

04/20/2013 04:02:20 PM

06/18/2011 06:09:32 PM

07/02/2011 12:37:42 PM 

Aşa că români nu ştiu dacă se mai poate face ceva pozitiv în ţara aceea,  în afară de împrumuturile de la FMI distribuite cu generozitate variabilă în funcţie de cât de mult au dus ţara de râpă în perioada anterioară, cu nici un alt scop decât s-o termine. Dar în lume, multe lucruri profesioniste se construiesc cu şi pentru români, printre care şi un spectacol vivant (încă), cu de toate, în Oregon, cu camere în drone, probabil pentru distracţia red-nex-ilor din toată America, cu toţi actorii de la Hollywood pe care îi prinde poliţia pe acolo că beau la volan şi le dă de ales, ori puşcărie, ori muncă voluntară în Oregon. După estimările mele, un sfert au şi fost pe aici în ultimii 17 ani. Chiar. Până şi porecla de red-neck are ceva simbolic. După ce unul e muşcat, nu i se înroşeşte gâtul?

Comentarii la alt articol

Am citit (ba nu, am răsfoit) http://www.cotidianul.ro/pdl-gmbh-partid-platit-de-pocaiti-sponsorizat-de-reich-i-199364/. LOL pe unul din autori o cheamă Ceauşescu.

Şi hai să începem aici. Simbolismul este o componentă majoră a desfăşurării acestor acţiuni neîntâmplătoare, de mult şi laborios pregătite. De ex. Boc aminteşte de von Bock şi generalul iarnă. Numele lui Băsescu a fost analizat de mult pe forumuri în toate felurile. Adevărul e că numele intrigă şi sunt ceva mesaje şi aici. Dar lista e foarte lungă şi practic nici un personaj public din România nu pare scutit mai ales în acest moment de povara simbolismului numelui lui. Practic s-a ajuns foarte departe fiindcă s-a pornit de foarte mult timp. Nu ştiu cum sunt alte ţări, dar România pare o placă turnantă, cel puţin din punct de vedere mediatic. (Bine, câteodată stau şi mă întreb, gândindu-mă la inaccesibilul acum Poem Demagologic al lui Dan Amedeo Lăzărescu, dacă nu cumva, am fost lăsaţi, din nou, cu vrerea co-europenilor noştri din nou în gura lupului, că tot am fost noi obişnuiţi, din punct de vedere istoric, să stăm "în faţa tuturor răutăţilor" cel puţin temporar, până trec apocalipsele milenare. (Dar acu, la sfârşit, mie îmi pare că noi cel puţin vom rămâne pe bune în gura lupului care ne-a şi păstorit până aici. Vorba lui Păunescu, "Candles of the wedding in their paws the bears / Wolfs are blowing in (the) fire of the sheepfold". Stau chiar acum şi mă întreb dacă această poezie nu e de fapt o alegorie a intrării României în UE http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/11/impossible-wedding-by-adrian-paunescu.html).

Dar bănuiala cea mai tristă, conformă cu primele paragrafe, e că Ceauşescu însuşi, cel puţin cât a fost înţelegerea lui, el fiind crescut fiind de alţi comunişti, unii intelectuali, a băgat de bunăvoie România în această acţiune, fără voia majorităţii şi poate fără voia vreunui român.

Se prevalează de nu ştiu ce infracţiune de finanţare a partidelor. La noi a avut loc un referendum fără a se şti cvorumul nici în ziua de azi. Aia, nu ştiu cum să mai atrag atenţia, e mare, tată. Şi se merge în continuare pe necunoscută în această direcţie. (După ce l-au votat pe Liubanovici, acu stranierii nu mai contează? Am ajuns la acel punct critic când se aruncă şi acest număr afară din cvorum? Dar de fapt care e cvorumul, dacă iar se vorbeşte de referendum?) Şi se fac propuneri cruciale ca regionalizarea în comisii. Amestecate cu alte probleme, false. Apropo, sper că după cum ştiam eu că mai era democraţia, orice propunere care se face în comisii trece şi prin parlament, dacă e să ajungă la "referendum".

Băsescu a fost "ochit", împreună cu multe alte personaje, mult mai demult, din timpul lui Ceauşescu. Vezi cum a derulat ancheta după Rouen.

Creştinii evanghelici sau neoprotestanţii nu sunt altceva decât creştini care renunţă la serviciile preoţilor şi merg numai pe ce scrie în Biblie. (Bine şi aici poate să înceapă o discuţie lungă, căci sunt atâtea versiuni de Biblie). De aceea, ei o citesc şi recitesc mereu. Practic dacă începi o conversaţie cu unul din ei, la 2-3 replici vei primi şi versetul din Biblie.

Sunt şi ei de mai multe feluri. Penticostalii pe care îi ştiu eu în Portland cotizează 10% din venit la biserică şi au job-uri sau case de bătrâni. Leaderii se ocupă de păstorit. Deci este foarte mult loc de joly jockers, după cum s-a amintit în alt articol în Cotidianul pentru că cei de rând îşi văd de treaba lor iar biserica e cam centralizată şi nu i-ar observa. Care nu se pot strecura acolo decât cu voia leaderilor. Biserica penticostală din Portland are o disciplină şi o cunoaştere totală a membrilor. Ei se ţin departe de păcate vizibile public. Nu cred că ar găsi nimeni printre ei ceva să arate cu degetul.

În schimb, conform unui verset din apocalipsă, nu cred că s-ar da înapoi, chiar în mod oficial, să lase pe alţii să păcătuiască în timp ce ei se sfinţesc, împlinind şi ajutând poate puţin împlinirea unei profeţii sau porunci din acest verset . Astfel se poate croi o întreagă doctrină politică, chiar partide, etc. Sau chiar strategii şi alianţe. Sau polariza categorii într-o ţară. Sau duce ţări de râpă.

Dar ei de asemenea sunt obligaţi de Biblie să respecte legile ţărilor unde îşi trăiesc activitatea după acest verset. Bine, tradus într-un fel sau în altul.

Dar dacă nu există legi explicite care să oblige să denunţi dacă ştii de o încălcare a legii, aşa cum sunt în unele state din SUA, atunci nimeni nu-i poate împiedica să asiste pasiv (şi aici începe altă discuţie, pentru că ei astfel sunt extraşi din societatea în care trăiesc şi renunţă la o importantă funcţie socială a unui membru al unei naţiuni, cea de a pune umărul la ridicarea stării morale a acelei naţiuni) cum un număr de oameni, care poate merge până la o ţară, se duc dracului. Dar dacă într-o ţară nu poţi să supravieţuieşti decât pe corupţie, atunci ei cum se descurcă altfel decât încălcând legile. Iar cei ce sunt parlamentari, fac legi şi votează ştiind că vor fi încălcate. Dacă ei s-ar sfinţi în continuare aşa cum porunceşte versetul, atunci ar sărăci şi şi-ar pierde influenţa şi ar dispare pur şi simplu pe criterii economice.

Dar oare ar merge până acolo încât să construiască un soft, rulat pe un supercomputer, care să detecteze la o persoană care se declară creştin orice abatere de la Biblie, orice păcat şi să îl sancţioneze instant, spre deliciul unei întregi audienţe? (Bine, cu mult "cheating" adică programul poate ajusta pedepsele până la un punct când devin brainwashing ca totul să continue într-un ciclu) LOL îmi închipui ce ar face un asemenea soft dacă ar intra, total neobservat în baza de date a unei reţele sociale. Un lucru e sigur, ar putea demonstra superioritatea unora în faţa altora. Creştineşte vorbind.

Lux de blog

Azi am primit în email mai multe poze de 6-7 MB fiecare. Eu pe blog pun pozele originale, care de la o cameră de 10 sau 14 MP ies de 2-4 MB. Nu ştiu cum reuşeşte cineva să scoată o poză de 7 MP în jpeg. Treaba lor. Ca să le încarc pe blog, îmi ia acelaşi timp cât ca să le ataşez la un mail. Dar blogger le micșorează (ca spaţiu nu mărime iar calitatea suferă doar puţin) şi dacă deschizi postarea apar sub 1 MB fiecare şi mult mai uşor de deschis şi privit.

Mulţi cred că blogul este nu ştiu ce. Nu e nimic, e un cont gratuit la blogger (cu aceeaşi parolă de la gmail, la fel ca şi pentru g+) care îl faci în 5 minute şi scrii acolo ce vrei să scrii ca să vadă mai mulţi (la care eu înainte trimiteam emailuri, iar unul din ei s-a săturat şi mi-a spus să fac blog).

Nu e mare diferență faţă de postările de pe fb, la fel sunt comentarii, like, share etc. Doar că ai link la fiecare postare (dar aşa ai şi la g+, nu ştiu dacă la fb). Şi am impresia că google nu se bagă să indexeze postări la fb, dacă dai un search nu găseşti rezultate şi de pe acolo. Dar la fb nu poţi să editezi o postare, dacă ai greşit ceva, poţi doar să copy, delete, paste într-o nouă postare şi apoi să corectezi după care postezi din nou.

Pentru cei care se gândesc că unele poze sunt prea private pentru un blog, hai să le spun. Dacă nu sunt prea private să le trimiţi unei cunoştinţe îndepărtate în spaţiu, timp, sau apartenenţă culturală, nu sunt prea private pentru un blog.

Mi-a mai luat un timp oarecare (o zi - două) la început cu personalizarea, mărimea, culoarea coloanelor, a literelor, a titlului, am scos bara de deasupra, etc. Dar nu e necesar să faci acestea.

Ce am văzut pe la blogurile româneşti.

Bloguri naive. Se trezeşte o domnişoară X la viaţă, îndrăzneală şi un feminism debordant şi îşi pune sentimentele voalate de nişte poze pastel. O filozofie, două, o poezie, o cometă, o planetă. Nu scrie nimic cu lunile. La nevoie, brusc devin combative până în pânzele albe, când de obicei frâiele blogulului şi parola sunt preluate de cei despre care am scris aici în ultimele paragrafe.

Bloguri de reclame. Ace, brice, dantele şi mode. Excursii, bănci, ce se mai vinde la greu încercaţii români. Dar şi acelea, la nevoie pot fi alese şi evocative iar aceste bloguri pot fi şi ele la nevoie vândute sau smulse din mâinile autorului iniţial.

Bloguri politice. Sunt de două feluri. Naşpa dacă citeşti unul le citeşti pe toate de acel fel. Poţi să cauţi şi în altele, probleme uşor diferite, care toate duc la aceeaşi concluzie. N-are cine să-i asculte, săracii. Combat bine, cu un praf de filozofie şi concluzii nica. Uşor personalizate, după numele şi mecla scriitorului care par împrumutate pentru acest scop unei entităţi sau trust unice. Pun sau rezolvă vreo problemă? Naşpa dacă nu ştii sau nu vrei să pui o problemă nici nu ai cum să o rezolvi fiindcă o deturnezi din prima.

Bloguri naţionaliste. Toţi dezvăluie ceva nemaiştiut, eroic, care rămâne şi uitat. Rezolva vreo problemă? N-am auzit de nici una până acum. Rămâne un gust despre personalitatea scriitorului, "are curaj dar nu are cine să îl asculte".

Blog de politicieni. Conturi gratuite de blogger sau wordpress, săraci dar curaţi. Care de obicei preiau orice problemă reală şi o transformă într-una falsă, care după aceea e redusă la absurd. Par că ştiu ce fac, dar nu sunt problemele pe măsura inteligenţei lor.

Bloguri de umorişti. Mai puţine, că trebuie să ai frază. Începute de Vântu, (cu pauze de puşcărie) preluate de Adamescu, apoi Ghiţă şi cine ştie cine până la urmă. În rest, aceleaşi nume de autori. Cu comentatori, din aceeaşi gaşcă de realizatori, răspândiţi pe la alte bloguri din alte categorii, ca să acopere tot spectrul. Scriu după sondaje şi cuvintele din căutări, etc. De la lume adunate, înapoi la lume date, cu un parfum sau mici idei care vârâte azi pot face mâine pui la categorii largi. Sau Dinescu, mare român de Viena.

Dar cel mai naşpa este că toţi par mânaţi din urmă de aceeaşi forţă, care pare cam unică, exclusivistă, atotvăzătoare şi atotţiitoare în frâu. Care au oameni peste tot, care citesc net-ul sau vb. la telefoane. Naşpa că e greu de coordonat. Unii mai scapă şi bagă mici strâmbe pe ici pe colo, ca să balanseze forţa.

Multe din problemele reale din România nu pot fi negate. Nici nu pot fi rezolvate că s-ar tăia macaroana la alţii. Şi atunci ce fac. Deturnează la greu, aruncă praf, schimbă gândul, manipulează ideile, orice se poate e permis. Important este să fie făcut cu cap ca să-şi atingă scopul. Timpul trece, vin generaţii noi care ştiu din ce în ce mai puţin şi-i interesează tot felul de chestii care nu au legătură cu viitorul pe termen lung al ţării lor.

S-a adus vorba recent prin presă de mult trâmbiţatul în trecut, mai nou uitatul cuvânt, infrastructură. Se întreabă oare lumea vreodată care-i infrastructura internetului, cine a plătit pentru aceasta şi cine la o adică poate interveni oriunde în el?

Până acum la blogger nu am avut probleme cu postările, ca la facebook, care îţi suspendă contul când vor ei, dar văd că tot ce scriu şi citesc în emailuri (am cont de gmail) este transparent şi apar răspunsuri unde nu mă aştept legat de ce am scris eu într-un email la o persoană care poate nici nu-l deschide. Cine este responsabil de aceasta? Bine or să-mi spună că din cauză că am Linux bla bla. Şi când aveam Windows se întâmpla la fel sau mai rău.

La o adică, pe internet nu e nici o securitate sau intimitate (privacy) din partea celor puţini.

Deci în concluzie, o armată de blogeri în spatele căreia stă aceeaşi forţă. Şi scriu nene. Cum se numeşte aceasta?

Mituri despre România şi Ceauşescu

Nemţii din Ardeal nu au fost vânduţi ca sclavi, dar răscumpăraţi din sclavie. Germania a fost cel mai important partener de comerţ exterior al României lui Ceauşescu. Pe ceilalţi, românii, încă nu i-a răscumpărat nimeni dar vreo 3 milioane au plecat la muncă pe bani şi trimit acasă anual aproape cât era deficitul foamei lui Ceauşescu, spre 10 miliarde, cel mai mult din UE şi printre primii 10 din lume. http://futurechallenges.org/local/romania-largest-eu-remittance-receiver LOL dacă în România nu ar fi nici un fel de "activitate economică", aproape tot ar avea românii cu ce să trăiască, numai din aceşti bani şi agricultura de subzistenţă.

Raţiile alimentare şi blocajul informaţional, care au produs mulţi din cei care comentează pe la ziare acum, au avut ca scop menţinerea românilor într-o formă suplă, minimalistă, pentru rolul pe care l-au avut de jucat în istorie. Sub pretextul plăţilor externe.

Ceauşescu a venit la putere pentru originea lui, de ex. Lenin a fost pe un sfert tătar (Ulyanov - Ulus of Jochi), iar după faţă, probabil şi Ceauşescu iar numele a fost turcesc, ceauş în limba turcă se scrie çavuş , se pronunţă la fel ca în româneşte şi înseamnă sergent. Au pus umărul la "alegerea lui" cei doi parţial români, Maurer şi Bodnăraş.

Numele firmei CRESCENT descoperită după revoluţie nu este numai anagrama SECRET NC ci şi cuvântul englez crescent, care înseamnă lună nouă.

Valoarea investită în flotă pe munca românilor sclavi a fost valuta cu care s-a încropit politica actuală şi nu pentru folosul primului marinar, politică ce a fost pregătită de atunci, dacă e să amintim numai celebrul şi edificatorul vers - mesaj pentru viitor, "mândră corabia, meşter cârmaciul".

Ceauşescu probabil nu a murit atunci la Târgovişte, Targus Vista al lui Dracula, duşmanul real al turcilor, legendă creată de nemţi, ucis în ziua de Crăciun, ci mult mai târziu, poate atunci când a fost "reînhumat". Numele cimitirului Ghencea vine tot din limba turcă, Genca, se pronunţă aproape la fel ca Ghencea în română şi este un nume. Proabil a rămas unde a plecat după ce au început revoltele. Proabil că şi alte persoane publice din România şi-au înscenat moartea, care a fost doar a uneia din identităţi.

Sunt foarte puţine mărturii, fotografii şi materiale filmate cu Ceauşeştii. Nimeni nu ştie exact cum arătau de ex.Nicu şi Zoia. Se zvonea că însuşi Ceauşescu a fost înlocuit de una sau mai multe persoane, cu diverse ocazii.

Înrobirea românilor sub comunism nu a servit ruşilor. Ei înşişi au fost prizonieri ideologici în propria ţară.

Jaful din România nu este făcut de duşmani, ei doar îl supervizează. La fel ca şi în vremea comuniştilor, când au fost puşi conducători din cele mai josnice vieţuitoare aciuate în ţara aceea, acum sunt împinşi în sus români sau ţigani, care se jefuiesc singuri, fără nici un discernământ şi fără nici o speranţă că aceasta va lua sfârşit prin căpătuirea lor. Anumiţi oameni nu se satură niciodată.

Sintagma "cortina de fier" nu este o metaforă goală. Pentru cei mai mulţi români a fost o izolare culturală totală de restul lumii, fără asemănare în toată istoria cunoscută. Pentru alţii, a fost chiar o cortină care se mai şi ridica din când în când. Celebrităţi din România (unele oficial emigrate) şi din alte ţări au făcut naveta şi chiar au trăit incognito în România cu diverse identităţi, unii chiar învăţând româneşte cel puţin pentru a rosti diverse fraze (persoanele cu bani mulţi, statele şi entităţile corporatiste au posibilităţi de învăţare rapidă a unei limbi care nouă ne scapă, în general prin metode fonetice), interpretând diverse roluri, în general de fete mari ofensate.

Postul de radio Europa Liberă şi altele dar nu la fel de interesante nu s-a ascultat fără voia sistemului. Toate aparatele de radio fabricate în România aveau unde scurte deşi în România nu exista nici un post pe unde scurte.

Sper să mai scriu şi altele.

Teoria conspiraţiei

Tot felul de nebuni, ca de ex.David Icke, Alex Jones, etc., apar cu bloguri şi site-uri profesionale unde scriu chestii de obicei cu impact emoţional, care nu apar prin media principală, folosind tonul şi stilul celor care gândesc mai mult, nu ştiu suficient, şi în loc să îi ajute pe aceştia, debitează de cele mai multe ori baliverne amestecate cu chestii reale şi importante, şi se auto-etichetează cu termenul vag de teoreticieni ai conspiraţiei, monopolizând şi deturnând gândirea independentă. Căci ce s-ar întâmpla, tovarăşi, dacă am începe toţi să gândim, simultan?

Cândva am formulat o ipoteză, fericirea ar fi ceva ca o constantă universală, din care dacă se ia, nu ajunge la toţi, o fi aşa şi cu gândirea, sau e doar o spaimă întreţinută, ca prioritate principală de către liderii de facto, de multe ori oculţi (ascunşi) ?

Abandonarea independenţei (submisiunea) e naturală şi instinctivă, din moment ce în natură la orice specie care trăieşte în grup trebuie să fie un individ dominator iar ceilalţi trebuie să se supună, ca să nu fie haos sau pentru eficienţă. Unele specii precum albinele nu se supun unui individ, dar colectivităţii ca ansamblu.

Dar toate celelalte specii din natură sunt negânditoare şi nu au de ales.

Şi specia umană poate fi negânditoare, în caz particular. Căci le cuprinde pe toate conform teoriei evoluţioniste şi are această posibilitate. Nu e vital să gândeşti dar în societate e vital să te supui unor reguli.

Da, e adevărat că o societate cu cât e mai simplu organizată şi cu cât sunt reguli mai puţine, e mai eficientă.

În unele tipuri de societate aceste reguli sunt numite legi, iar în alte tipuri legile şi regulile sunt diferite şi regulile coexistă cu legile. Unele religii, precum creştinismul în comun cu iudaismul au un set propriu de legi, cele 10 porunci, care aplicate obiectiv probabil acoperă majoritatea legilor seculare.

Iar la tipurile de societate în care o parte din indivizi sunt organizaţi în mod paralel sau extra social pe structuri de tip clan sau mafii, în interiorul acestor organizații prevalează regulile, iar legile sunt opţionale, limitate la un anumit set şi de obicei călcate în grup, sistematic, grupul incluzând de multe ori şi instituţiile locale de apărare a legilor.

În mod paradoxal, un asemenea grup situat în afara legilor, impune şi mai multe restricţii de gândire indivizilor, sub oferta unei mai mari libertăţi, deci până la urmă poate servi unui sistem mai mare care îi subordonează, prin aceste puternice legături ilicite mai ales dacă reuşeşte să controleze vârful acestor organizaţii.


Am recitit şi eu în grabă  capitolul 5 din Deuteronom care include cele 10 porunci. Îmi amintesc când am auzit ultima dată de ele, cândva în 2001 sau 2002 când mergeam la David, mecanicul(patronul) de la Computer Age, firma lui de garaj. De obicei când mergeam la el şi nu avea de lucru stătea pe canapea (avea dureri mari de spate) şi citea Biblia. Când o termina, o lua de la început. Deci înainte de a se apuca să-mi lucreze la maşină, îmi citea ceva din Biblie, şi odată chiar m-a întrebat, George, dacă tu te consideri creştin, tu ştii cele 10 porunci? Şi mi le citea. (Acum am îndoieli despre cine era el în realitate).

Recitind şi în contextul acestui post, mă gândeam la versetul 20. "Să nu dai mărturii mincinoase asupra aproapelui tău!", a noua poruncă.

Pare că tot sistemul judiciar din majoritatea ţărilor se bazează pe această poruncă. Probabil aşa a fost la început. Dar în ziua de azi martorii sunt constrânşi să apară şi să spună adevărul despre infracţiunea sau crima la care au fost martori. Dacă nu apar sau dacă se dovedeşte că au minţit, vor fi ei înşişi pedepsiţi. Martorii sunt puşi în situaţii foarte incomode când trebuie să apară fiindcă îşi întrerup programul normal şi riscă să îşi facă duşmani pe cei împotriva cui depun mărturie, iar dacă mint riscă pedeapsa. Acest tip de proces judiciar este costisitor şi greoi.

În realitate, statistic vorbind, sunt mult mai dese situaţiile când trebuie să depui mărturie despre un eveniment la care ai participat nu în instanţă judecătorească ci în instanţe ad-hoc, unde două sau mai multe persoane dispută ceva în mod amiabil.

S-a vorbit mult despre ce este realitatea, şi unii filozofi mai extremişti şi nu numai încearcă să definească realitatea ca fiind doar una din percepţiile noastre asupra unei instanţe (socio-temporale), dintr-un punct de vedere personal, şi chiar par să aibă dreptate. Ceea ce este parţial adevărat fiindcă datorită limitărilor temporale nu putem să accedem toate aspectele unei felii a realităţii care ne interesează la un moment dat. Se fac tot felul de aproximări, se neglijează anumite aspecte iar altele pur şi simplu nu sunt observabile în mod eficient.

Se recomandă reevaluări şi remodelări continue în funcţie de nevoi, timp şi miza în joc.

Dar încercaţi să vă imaginaţi o societate care renunţă la porunca a noua, poate şi pentru simplul motiv (sau scuză) că nu putem fi observatori perfecţi ai realităţii, poate din motive ideologice, când este respinsă ca făcând parte dintr-un sistem religios.

Nu e treaba martorului să evalueze sau să modeleze acea felie de realitate care este scrutinizată în cel mai mic detaliu atunci când în miză este pedepsirea cuiva. El trebuie să spună doar care a fost percepţia lui la acel moment dat pe cât de bine poate iar restul este făcut de judecător, care ia în consideraţie şi alte aspecte lărgite. Într-o societate funcţională.

Tentaţia celor care resping acest mecanism social de autoreglare prin pedepsirea celor vinovaţi de încălcarea legilor este că dacă tot nu putem şti cu precizie ce s-a întâmplat, şansa erorilor judiciare este mult prea mare, având în vedere şi numărul mare de greşeli pe care îl fac oamenii deci şi judecătorii în mod obişnuit.

Dar un proces judiciar este un mecanism complet, unde este acuzare, apărare, martori, judecători şi posibil juraţi. Participă un număr mare de persoane cu interese divergente iar şansa de eroare scade datorită îngheţării în timp, sau stipulării faptelor.

Şi ajungem la titlul acestei postări, fiindcă bănuiesc că unii din cei care în mod voluntar se plasează în afara acestui sistem bănuiesc că majoritatea celor implicaţi, ca judecători, avocaţi, poliţişti, conspiră împotriva lor.

Nu este exclus ca în evoluţia societăţilor să fi fost momente când întregul sistem juridic a fost îndreptat împotriva unor întregi categorii.

Există o tendinţă actuală mai recunoscută, mai nu prea, când mulţi contestă sistemul prezent şi vin cu alternative, din care una extremă este reconstruirea altui tip de societate, cu alte reguli, de obicei bazate în cel mai simplu şi candid mod, respingând sau negând toate mecanismele existente.

Este cunoscut faptul că în societăţile închise bazate pe creştinism din Europa medievală s-a ajuns la o stagnare cunoscută şi sub denumirea de Evul Mediu, când pentru sute sau poate chiar peste 1000 de ani nu s-a întâmplat mare lucru până în momentul Renaşterii, care a coincis cu primul contact cu civilizaţia de peste ocean. (În afară de obişnuitelor războaie şi a invaziilor succesive. Cât de greu a fost pe atunci, ne putem imagina, după forma instrumentelor din spitale, raţiile călugărilor din mănăstiri, lungimea scheletelor, speranţa de viaţă etc. Ce efect civilizator au avut invaziile din nord, din sud sau importul de tehnologie. (Sau câţi au abuzat şi folosit selectiv poruncile.) Dar eu zic să ne eliberăm de tendinţe şi să încercăm să studiem această parte a istoriei când nu ne vede nimeni, cu Wikipedia, foarte accesibilă, sau alte surse)

Tendinţa modernă care vine în general din neaplicarea poruncilor, este acceptarea realităţii umane şi sociale în tot dinamismul ei, postulând imposibilitatea stipulării faptelor având ca argument imposibilitatea cunoaşterii lor intime în mod eficient, de unde şi lipsa oricărei logici a mărturiei în faţa unei instanţe, negarea necesităţii oricărui proces judiciar, care este greoi, ineficient şi consumator de timp şi resurse şi poate servi unora ca instrument de exploatare socială.

Carpe diem, seize the moment, surfarea realităţii, lăsarea în urmă a ceea ce s-a întâmplat, singura morală e bazată pe legături interumane de tip submisiune şi pe faptul că s-ar putea să mai avem nevoie de celălalt cândva.

(Bine şi în acest context este posibil orice, din care aş vrea să adaug ca exemplu pe unii parlamentari români de toate culorile, care scurtcircuitează toate sistemele menţionate şi umblă în toate direcţiile care nişte aspiratoare sau găuri negre insaţiabile.)

Stagnare contra dinamism fără limite. Tu în care extremă te situezi, prietene?

Timona Sache şi 40 comentatori

Poate că într-o zi va veni şi timpul când românii nu vor mai crede în Feţi Frumoşi, Ilene Cosânzene, zmei, balauri şi alte tele-basme fermecate. Până atunci, citiţi blogul Timonei cu postul despre Gigel cu haremul (sau haramul) de 40 femei, blog care pare el însuşi scris de 40 draci, în frunte cu Timona Sache însăşi.

Romanian Times

From the initial team who started Romanian Times, probably financed by a "generous sponsor"...
http://www.infoo.ro/romaniantimes/271/#/5/zoomed

Never knew Mr.Ciorba had blue eyes until today... Although i worked with him for a full year at AVX in Vancouver, WA, between August 1999 and August 2000... We had our times in there... I remember "Year 2000" New Year's eve when i was scheduled to work and the lights and power to all the machines went out in there at midnight and some women started to sing Christian songs... Last couple of times i saw him it was really dark, at Starbucks, and there were lots of distractions...


http://archive.romaniantimes.com/Editori.html

From these two above, Beni Lucescu is in jail and Mircea Lubanovici, well, you know...


http://www.oregonlive.com/business/index.ssf/2009/06/three_former_portlandarea_mort.html


http://www.romaniantimes.org/ioanide.html

Cristian Ioanide died... in the hospital.

Adnotări la un interviu

Nu am altă soluţie decât să copy&paste aici acest articol din Cotidianul pentru că trebuie să răspund la fiecare paragraf.
 

Acad. prof. dr. Cătălin Zamfir:

"Asistăm la o demoralizare colectivă!"

Cotidianul.ro »Acasă » Interviu » Articol

Domnule profesor, istoria se repetă, sociologia românească devine din nou Cenuşăreasă la fel ca în perioada comunistă. Mai avem nevoie de sociologi?

Rolul sociologiei este cel mai bine definit de Dimitrie Gusti, fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti. El a spus că „sociologia este ştiinţa naţiunii”, înţelegând prin aceasta ştiinţa societăţii în care sociologul trăieşte, pentru că, vedeţi, realitatea politică este peste tot la fel pe glob şi există o singură fizică, valabilă în toate zonele lumii. Societatea este însă foarte diversă, de aceea sociologiile au caracter naţional, în sensul de contextual. Sociologiile au ca principală misiune întocmirea hărţilor sociale. Pentru că aşa cum avem nevoie de harta geografică a României, avem nevoie şi de o hartă socială, deoarece actorii politici caută să schimbe realitatea socială în care trăiesc şi e nevoie să înţeleagă ce se întâmplă, care este configuraţia societăţii româneşti şi de-aici să tragă concluziile necesare. În al doilea rând, sociologia trebuie să şi explice de ce în societatea noastră se întâmplă lucrurile într-un fel sau altul şi de asemenea să încerce să facă şi predicţii, să dezvolte sugestii pentru politici sociale, deoarece sistemul politic nu are doar funcţia de a dezvolta o politică economică, ci şi un pachet mare de politici sociale.

Dimitrie Gusti, a scris ultima carte în 1941. Principala misiune este întocmirea hărţilor sociologice. Păi mai este asta valabil în 2013, când lumea trece de la elitism adică o democraţie aparentă, ghidată de elite la o democraţie reală, ghidată de media, deţinută de corporaţii şi tot felul de interese transnaţionale, cu feedback, când politicienii conduc acum o ţară în direcţia în care vrea ea, după ce au avut grijă să-i convingă populaţia care este direcţia bună, prin ei înşişi şi prin media aliată lor şi să le taie orice alte alternative, câteodată pur psihologic, alternativele existând? Prin sondaje în timp real care în mod evident, nu sunt întocmite de acest institut care aparţine de Academia Română, din moment cei ei spun mai jos că nu au mijloace? Actorii politici sărăcii nu înţeleg nimic din ce se întâmplă nici ei, pentru că sunt doar nişte bieţi... actori, ce-i drept, profi şi nu se vede că sunt cu casca la ureche tot timpul. Mulţumesc totuşi că aţi folosit cuvântul. E posibil ca sociologia română să fie alta decât cea britanică. Dar eu cred că sunt sociologi străini care o înţeleg mai bine decât orice sociolog din România.

Se uită politicianul într-o oglindă pe care i-o puneţi la dispoziţie şi se sperie de ceea ce vede? Se vede urât şi neputincios şi adoptă apoi politica struţului?

Nu neapărat, problema este că avem de-a face cu un proces social-economic, iar factorul politic poate influenţa negativ sau pozitiv acest proces. Vreau să vă dau un exemplu: în 1991, noi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, am lansat un program de cercetare a sărăciei în România, în ideea că tranziţia va fi dură şi că unul dintre efectele ei va fi şi sărăcirea societăţii, neştiind însă în ce proporţie. Am făcut cercetări. M-am întâlnit pe-atunci cu prim-ministrul, iar acesta mi-a spus: ”Măi, Cătălin, de unde scoateţi voi atâţia săraci? Eu n-am văzut niciun sărac clătinându-se pe stradă de foame!”. Ăsta era punctul de vedere al prim-ministrului... Ca să vedeţi că de multe ori factorul politic nu înţelege ce se întâmplă. În cei 23 de ani de existenţă am publicat studii ştiinţifice şi ceea ce numim noi rapoarte. Rapoarte ce reprezină analize ale unor probleme grave ale societăţii româneşti, prezentate într-o formă „citibilă” de către publicul larg, de către politicieni. Uneori, politicul şi-a manifestat interesul faţă de aceste rapoarte.

Singura oglindă în care se uită politicianul este cea din cabina de machiaj. Coşul zilnic şi nivelul sărăciei este unul din multele aspecte ale sociologiei. Dar nu cred că este nevoie de un academician ca să vedem care este nivelul de sărăcie al României. Iar Petre Roman poate să fie satisfăcut, acum sunt, într-adevăr, români care cad de foame pe stradă, care dorm prin boscheţi, care îşi abandonează copii şi merg cu milioanele şi se prostituează şi fac alte munci în Italia şi Spania şi aduc bani în România la un nivel care pune România pe locul 3 în lume după India şi Mexic. Iar dvs. sunteţi acoperit. I-aţi spus de atunci!

În ultimii trei ani însă, guvernarea a strâmbat din nas şi a fost foarte supărată pe aceste rapoarte...

Noi nu criticam guvernul, ci ofeream o imagine a societăţii, „iată ce se întâmplă!”.

Este clar de ce nu-i interesează, după cum am spus înainte, tot ce-i interesează pe ei este ce aud la cască, instrucţiunile codificate pentru mimică, etc.

Ne putem raporta acum la anii ’90? Întreb, deoarece am văzut destui oameni clătinându-se pe stradă de foame...

E destul de greu să compari. Coşul zilnic demonstrează un lucru extrem de îngrijorător. Dinamica acestui coş zilnic minimal pentru a trăi a ajuns la nivelul celui din ’89 de-abia acum cinci ani, în 2008, şi a început iarăşi să se deterioreze. Tranziţia a fost foarte dură pe ansamblu. Am asistat timp de douăzeci de ani la un proces masiv de sărăcire a segmentului salarial al societăţii noastre. Din păcate a crescut enorm segmentul de populaţie nesalariată. Vă daţi seama, în 1989 erau 8.400.000 de salariaţi, salariul reprezentând o sursă foarte importantă de venit pentru majoritatea gospodăriilor. Acum avem mai puţin de jumătate, aproape 4.200.000 de salariaţi. A dispărut o masă mare de salariaţi. Unde s-au dus aceştia? Au mai migrat unii, alţii au intrat în economia gri sau neagră, asistăm la o subocupare mai ales în zona rurală, deci din punctul de vedere al stării societăţii, tranziţia a fost extrem de dură.

Ce coş dle. Sunt ţinuţi la un un nivel minim de existenţă, ameţiţi de media şi o anumită parte a internetului, iar cei plecaţi sunt condamnaţi la deromânizare. Numai din aceste date înţelegem că poporul român a intrat într-un declin, ghidat, fără precedent.

Dacă el ca şi academician şi salariat al statului român, subfinanţat, văzând aceste lucruri, a lua vreo iniţiativă personală, voluntară, de a identifica problemele majore care crează aceste statistici şi măcar a le publica cu tragerea semnalului de alarmă?


Decidentul, confruntat cu oglinda despre care vorbeam, a avut grijă să vă „tragă pe linie moartă”...

Ce se întâmplă? Aici era o discuţie în legătură cu evaluarea sociologilor. În ultimii ani, secţia de resort a ministerului a fost dominată de un grup de sociologi care au dus o politică de dezagregare a acestei ştiinţe, de deturnare a ei, de creare a unei rupturi de realitatea socială. Obiectivul propus sociologiei de acest grup este să publice în Occident. Foarte bine, să publice acolo, numai că vei publica doar anumite teme de interes mai general. Temele care sunt de interes critic pentru România au fost devalorizate, depunctate, iar tinerii sociologi sunt năuci, ei trebuie să publice în Occident, ăsta e obiectivul lor, nu să-şi realizeze misiunea lor de sociologi, şi anume cercetarea societăţii româneşti.

Cine este acel grup, au nume, feţe? Eu ştiu că la orice loc de muncă, mai ales în occident, există o listă de îndatoriri. Care este lista de sarcini zilnice pentru care primesc salarii angajaţii Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii? http://www.iccv.ro/echipa.

Pe cine deranjează? Devine ea o piedică în calea globalizării, a ştergerii identităţii naţionale?

Ce se întâmplă? Haideţi să luăm ţările importante. În Anglia, o mare producătoare de sociologie, peste 90% dintre cercetările în domeniu se referă la realitatea Angliei şi publică masiv despre realităţile de acolo. Francezii de asemenea... Doar 10% sunt cercetări cu teme mai comode care se publică în alte ţări occidentale. Şi sociologia noastră ar trebui să meargă pe această linie, adică 90% din efortul nostru să fie orientat spre cercetarea realităţii societăţii noastre.
Cercetarea se face numai că există acest grup care promovează un „mondialism gol” şi o politică de denigrare a cercetării de relevanţă românească.

Vroiam să întreb ce se traduce din ce se publică, prin efortul Institutului dvs, dar după aia m-am gândit, nu prea are rost, dacă vă luaţi după ce spunea Dimitrie Gusti, că fiecare ţară cu sociologia ei... Doar aşa, pentru ştiinţa noastră sau a studenţilor din ultimii 22 ani (+45 handicap). Dar nu mă pot abţine să vă întreb de ceva din Wikipedia, aţi auzit? http://en.wikipedia.org/wiki/Computational_sociology A tradus la institut cineva pagina asta? Sau vreuna din lucrările din lunga listă de la sfârşitul articolului?

Există pe site-ul ICCV o pagină, Proiecte de cercetare/proiecte finalizate. Unul din aceste proiecte este "Publicistica sociologică românească după 1944" M-am uitat în zadar la un link la acea bază de date. Unde este?

Este un grup care în schimbul burselor şi granturilor obţinute apără interese oculte, de pulverizare-atomizare a „românescului” şi în acest domeniu?

Nu ştiu cât la sută este finanţare, cât la sută este prostie şi cât ambiţie personală. Nu sunt încă date suficiente. Problema este că ei, în vreo cinci-şase ani, au ocupat puncte de control politic în Ministerul Educaţiei. Trebuie schimbată acum această mentalitate, această politică distructivă în sociologie...
În primul rând trebuie ca în minister să se schimbe radical viziunea de evaluare a sociologiei, să nu mai fie evaluată sociologia la fel ca fizica.

De la sociologul şef al României ne-am aştepta să ştie măcar acest lucru, dacă există un asemenea grup. În fond, e un fenomen... social! Dar eu mai întreb, în afara burselor şi granturilor luate de idioţi şi de la statul român şi de la alţii, el ca sociolog, ce alte mecanisme de pulverizare a românismului a identificat?

Apar tot soiul de politruci care - ei şi numai ei - deţin adevărul absolut şi ne prezintă din când în când „adevărata” stare a naţiunii, cum stăm cu PIB-ul, cu arieratele, numai despre coşul zilnic şi prăpastia creată între instituţii şi oameni nu vorbeşte nimeni...

Înţeleg că aceştia sunt alţii decât actorii politici de care aţi vobit mai devreme?

Institutul nostru (n.r. - Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii) a lansat pentru 2013 un mare program de cercetare - „Diagnoza stării sociale a României” - pentru că nu există o analiză clară, care este starea societăţii româneşti, nu în sistem politic, ci cum trăiesc cu adevărat oamenii.

Noi am propus guvernului să susţină un asemenea program, pentru că el nu se poate face în lipsa unor resurse. Politica de desfiinţare a cercetării sociologice a fost dusă la extrem prin finanţările prosteşti ale vechii guvernări. E nevoie măcar acum în ceasul al 12-lea de o analiză ştiinţifică corectă a realităţii pe care o trăim.

De ce mai trebuie o finanţare specială pentru un program special? Ce ne dă nouă acest institut altceva decât un site şi nişte rapoarte, poate vreo 3-4 în peste 20 ani LOL am ghicit! http://www.iccv.ro/proiecte/finalizate pe care poate le-a citit cineva? Oare singurul lucru pentru care le ajunge banii este să meargă în fiecare zi la servici, să deschidă calc şi să facă te miri ce? Şi un nume liniştitor, Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, de care am auzit şi eu vag, cândva, bine, există cineva care se ocupă şi de chestia asta, nu suntem chiar orfani în lume, avem şi o calitate a vieţii, care este... mizerabilă, dar există... fiindcă o cercetează cineva!

Revenind la întrebarea dumneavoastră, sigur, starea de bine în social depinde în bună măsură de planul economic. Economia noastră se află într-o criză structurală ce s-a consolidat de-a lungul întregii perioade de tranziţie. Agricultura este destructurată - trebuie să fie găsite căile de restructurare şi de creştere a potenţialului ei -, iar pe de altă parte, industria a fost în mare parte distrusă. Este necesar un amplu program de reconstrucţie economică, problema este extrem de complexă...

LOL e destructurată, complexă, program amplu. Aici nu mă pot gândi decât la una din legile lui Murphy, aia cu ce pare uşor e greu ce pare greu e imposibil... Dar hai să fim pozitivi, măcar declarativ, să nu mai demoralizăm colectiv România.

Dar le puteţi pune în faţă decidenţilor o radiografie pertinentă a socialului nostru în anul de graţie 2013...

Asta o putem face, putem da şi unele sugestii, dar problemele sunt extraordinar de complexe şi factorul politic este în situaţia de a lua deciziile care ne-ar putea scoate din criză.

Mai mult centralism? Eu nu sunt sociolog, politolog bla bla dar un lucru am înţeles, politicienii nu sunt buni de altceva decât să promită, să acopere şi să încurce treburile. Dacă sunt reali. Dacă sunt doar actori cum aţi spus, atunci ei ne vor scuti de o agonie lungă.

Dacă cineva va rezolva vreodată ceva, acestea sunt mecanismele economice nestânjenite funcţionând într-o ţară suverană.

În procesul de schimbare social-economică, unul dintre efectele extrem de negative este creşterea inegalităţii, a polarizării societăţii. Ne tot comparăm cu Bulgaria, care suferă la fel ca noi, dar noi am devenit cea mai polarizată societate din Europa. Programul construcţiei europene este promovarea - să zicem - a unei societăţi mai echilibrate. E interesant că în ultimii ani Uniunea Europeană vorbeşte tot mai mult despre ceea ce se cheamă „o societate bună”. Cum ar arăta ea? Nu neapărat una prosperă, dar echilibrată social, de asemenea se vrea o stare de spirit pozitivă şi o apropiere între cetăţeni şi instituţiile publice.

Bulgaria are numai o minoritate etnică majoră, noi avem 2-3 cu tot cu diasporele lor din SUA. Care sunt, pardon, la curent cu ultimele cercetări în toate domeniile, inclusiv sociologia. Mai ales sociologia!

Noi moştenim o stare nu numai de dezamăgire, ci şi un sentiment de „n-ai ce face”. Sentimentul de „n-ai ce face” este generat de faptul că instituţiile nu sunt interesate de părerea cetăţenilor pe care-ar trebui să-i servească. Cetăţenii n-au nicio modalitate de a influenţa mersul sistemului public. Aici este o mare problemă, asistăm la o demoralizare colectivă. Şi aici, pe lângă reconstrucţia economiei, trebuie să luăm în calcul şi acest obiectiv. Moralul este o parte foarte importantă a dezvoltării sociale. La televizor vezi mereu: ”Dom'le, aşa se întâmplă! Şi ce să faci?”. Apoi mai există o expresie extrem de păguboasă, şi-anume: „Tot aşa va fi, nimic nu se va-ntâmpla!”.

Cei ce vorbesc ştiu din experienţele lor personale. Într-un fel e bine că nu se întâmplă nimic, deşi în 23 de ani s-au întâmplat multe, dar treptat, lumea s-a schimbat şi nu neapărat numai în bine, dar un lucru nu înţeleg, ce aşteaptă lumea să se întâmple? Ce au făcut ei pentru a se întâmpla ceva şi nu s-a întâmplat?

Societatea românească este modelată după Europa de Vest interbelică. Acolo dacă un om îşi făcea datoria, avea un job, plătea nişte impozite, se aștepta, normal ca şi cei plătiţi de stat să facă ceva asemănător, iar statul având tot felul de instituții, ele să funcționeze în folosul celui care plăteşte impozitul. Poate asta aşteaptă românii, miracolul ca într-o zi să vadă că şi cei care primesc salariu de la stat îşi fac datoria. Poate e timpul să le spună cineva. Nu prea îşi fac datoria. Faţă de români.

Există o ruptură între colectivitate şi instituţiile publice. Democraţia înseamnă că populaţia participă la decizii şi are un sentiment de încredere în instituţiile pe care le-a votat. Neîncrederea este însă dominantă la acestă oră în socialul românesc, iar guvernarea actuală mai are încă o misiune extraordinar de grea: aceea de a recâştiga încrederea populaţiei în instituţiile statului.

Eu sunt sigur că românii nici nu prea ştiu de instituţiile astea publice. Lumea îşi face treaba şi merg acasă să se odihnească şi să se distreze. Nu e treaba lor să ţină legătura cu aceste instituții. Dar acum, dacă au ieşit în presă şi acest articol va sta pentru câteva zile bune în Cotidianul.ro, hai să vorbim şi cu ei.

În România populaţia participă la decizii, de acord, dar nu în felul în care ne-am aştepta. Ei sunt sondaţi prin complicitatea proprietarilor de reţele sociale (ne-am fi aşteptat să vorbiți şi despre acestea, domnilor sociologi, câte studii aveţi pe rol?, dacă înţelegeţi cum funcționează, la nivel fizic, unde sunt serverele, în ce ţări, cine controlează datele, confidențialitatea la nivel de stat român) şi înainte de asta, prin alte reţele, incluzând cea telefonică, în mod ilicit, iar aceste sondaje ajung, ca efect, de multe ori în timp de ore sau chiar minute înapoi la ei prin actorii politici, dar nu în felul în care ar fi avantajos pentru români, deşi prezentat în forme atrăgătoare, câteodată chiar sexy. Nimic despre tehnici de manipulare în media?

Sau dacă au colaborat vreodată cu http://www.opensocietyfoundations.org/, organizaţie filantropică care pare specializată în problemele sociale? Şi care probabil nu duce lipsă de fonduri, studii şi materiale publicate?

Între Dimitrie Gusti şi sociologia modernă sunt peste 60 ani. S-a făcut un salt imens în toate domeniile. Dar din păcate, nici în România, nici în ţările din vest sociologia de vârf nu este numai în mâna guvernelor. Diferite organizaţii private angajează cei mai buni sociologi şi matematicieni şi fac ce vor şi mai ales numai ce ştiu ei iar noi numai putem să bănuim. Dar când vedem reacţia promptă a actorilor la anumite fenomene nu putem să tragem decât o singură concluzie. Organizaţiile pe care le folosesc ei nu sunt cele de acoperire, ca Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii. Care după cum a şi recunoscut şeful lui, nu funcţionează.

Site-ul personal al acad. prof. dr. Cătălin Zamfir.