Motio: I may be dumb but i'm not stupid.
După un guvern și una moțiune per annum, două suspendări cu referendum per kapala de un președinte, multe schelălăieli per Ponta, somnul veșnic al lui Căcărău și venirea Dăncilei, ce variație a circului Budarest de pe malurile Dumboviței putea să mai impresioneze decât niște alegeri anticipate. Adică înainte de termenul de 4 ani care se împlinește la iarnă (faza îmi amintește de impeachemt-ul lui Trump aproape de sfârșit de mandat). Cu vreo 6 luni înainte,
În sfârșit, o mult anticipată încordare a mușchiului prezidențial pe un exercițiu constituțional pe care nici un președinte de până acum nu l-a mai încercat, sunt sigur că va putea atrage sau distrage atenția publicului prea iubitor de circ de la subiectul bugetului îndoit, va face să curgă mulți biți pe canalele de fibră optică ale lui Gugalanna și degaja multă căldură din creierele deja prea încălzite de multele bunăciuni de la meteo, horoscop și chiar de la știri și-i va face pe români să uite mereu de salariul lor îndoit care rămâne la dispoziția scamatorilor, parte obligatorie, integrantă din circ, împreună cu clovnii și saltimbancii.
Ce l-a făcut pe Iohannis să nu vină cu un candidat liberal acum 2 sau 3 guverne pentru a declanșa anticipate? Răspunsul ar fi, s-a bucurat la coabitare, timpul a trecut, bugetul s-a dus pe apa sâmbetei.
ARTICOLUL 89
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
Dar eu sunt sigur că, după ce toată confuzia și discuțiile vor fi trecut, adică după 120 de zile, timp în care România nu va avea guvern, nu că ar fi mare diferență (de aceea au dat acum o căruță de ordonanțe să ajungă până atunci), oricâți noi atleți ai legilor vor fi aleși din neghină pentru a fi plantați în scaunele moi din cea mai mare sală din partea ocupată a Palatului Parlamentului, bugetul, nevoile vor fi mereu aceleași, crescătoare de la an la an și fără mult sens contabil sau chiar bun simț.
PSD, Ciolacu (vă gândiți și dvs la ce mă gândesc eu de câte ori aud, văd numele acesta), ar avea avea bineînțeles un mod să evite toate acestea,... aprobând guvernul Orban 2!, care și-ar da iar demisia a doua zi etc. ceea ce demonstrează că aceste anticipate forțate nu se pot declanșa fără ajutorul PSD (blat).
Da, știu PSD nu are majoritate absolută dar... oare PNL ar vota împotriva propriului candidat?
Ceea ce mă face să mă gândesc. Oare cine a scris și votat Constituția s-a gândit ca prin articolul 89 să-i dea unui președinte de rea credință un instrument să dizolve Parlamentul când vrea el sau doar a vrut să rezolve o situație fără ieșire? Adică este în spiritul Constituției ca Președintele să abuzeze acest articol numind la nesfârșit același Prim Ministru?
...
Și dacă tot veni vorba de exerciții constituționale, eu vă propun spre meditație o temă pentru acasă, serioasă. Are sau nu are Președintele României drept de veto?
ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
O singură dată, reexaminarea legii. Adică doar așa să o re-citească (după ce au dezbătut și votat și comisii luni de zile) și să i-o trimită înapoi? Asta ar goli de sens acest alineat din Constituție. Parlamentarii ar trebui așa de dragul logicii constituționale să modifice ceva din lege, un punct, o virgulă înainte de a i-o trimite înapoi însă noi știm de acum că o virgulă poate să modifice unul din sensurile unei fraze. Ceea ce ar face ca legea să nu mai fie aceeași ce a fost trimisă prima dată spre promulgare. Ceea ce i-ar permite Președintelui să o trimită iar înapoi în Parlament pentru re-examinare, nu?
Thursday, February 6, 2020
Wednesday, February 5, 2020
The Orb of the Brainwashed
I have a big mold problem in here. I said it many times about but nobody is believing me. There are some pipes in the basement that are caring vapor from laundry dries. Don't know why they had to choose this solution, my drier is inches away from the outside wall but the pipe goes into an inner wall then down in the basement and from there it opens right under the siding, breaking a number of building codes.
The flexible 4 inch pipes are leaking or broken. In April this year they were working at the siding (SAGE construction, remember) and i took advantage of the open lid, one night went inside the basement, took some pictures and fixed some of the leaks. Some of the pipes, especially the fallen one were partially filled with lint. In two weeks maintenance team (which i think is Chris Jacobson and his pupils) came with a rotary tool and cleaned them and then sealed the basement. Don't know if they are in one piece or broken again by that tool. However every time they do laundry upstairs the fiberboard part of the floor bulges.
But even that wouldn't be such a great problem if they didn't let all kinda food wrappers on the mulch in the rain. Those cause mold in the mulch that spreads inside.
When i went to Reno and even here at Spirit Mountain i saw some new air filters in smoking areas that use advanced technology. Multistage filtration with cold catalysts, titanium dioxide and UV, stuff like that. As long as the elements are new, they are very efficient but very expensive. 500+ dollars.
Angela has some more allowance for this year to buy health related stuff. 300 dollars. I was looking yesterday on Amazon and i saw those are now getting cheaper. There are already a couple of comparable brands at 200 dollars and the more expensive at 6 or 7. But i got disappointing cause i could not find the power of the UV lamps in those.
Here in the apartment i tried for a while with UV lamps directly. But you cannot use those when you're inside and you have to move the plants elsewhere or you'll fry those in a few hours of exposure. As soon as the lamps are off, the mold comes back because the floor is moist.
Then i saw online this solution which works for houses with central AC. A strong UV lamp inside the central vent. And i said to myself. I can do that. I took and old, abandoned "HEPA" filter and put a UV lamp instead of filtering elements. However i did not realize how contaminated that filter was. With litter dust that came for years from walls (though neighbors upstairs did not have dogs until December 2018. That i knew of. And i stopped using that filter before that.
After using one night the mold went down but the old dog smell re-appeared big time. So yesterday morning i took the thing apart, cleaned it with a tooth brush, rinsed it and started again. Same smell, even after 36 hours of having a 10 Watts UV-C lamp inside. Should have thrown it away long time ago, which i will do cause i don't think i have any use of it anymore.
So i abandoned that idea and built one myself. From a cardboard box, aluminum foil and two computer fans. Though is a bit noisy it works. After one night spent in the living with the thing on, when i went in the bedroom this morning got hit by the smell of mold though Angela when she left turned the UV lamp on the wall on. But there is a problem.
UV light inside gets amplified several times because it's trapped within aluminum foil covered walls and it escapes through the fans' blades and is very intense. So next step will be to cover those somehow.
This morning i wanted to go to the park before sunrise and catch some pictures (i did one with my phone's camera a few days ago).
So i dressed up, grabbed my camera and went out the door only to see it was raining. I let the door open to air a bit and went inside and turned the thing that was facing the door with one of the fans off. A few seconds later at 7:30 AM a couple of kids, under 10, looking Japanese passed on the alley on their way to entrance which is a 5-10 minutes walk, again alone, unsupervised with dozens of cars passing by. They could have been theoretically exposed to a tiny amount of UV.
Then i realized. God knows what rumors they started and i think Scientology is the main carrier of those around here. So here i am posting again every bit of my life.

Monday, February 3, 2020
Hide Park
Încerc să merg în parc în fiecare zi. Este o alee betonată lungă de jumătate de milă (800 metri) de-a lungul râului Tualatin. E foarte mișto pe orice vreme, mai ales când nu sunt zgomote de construcții sau suflători (de frunze) și fum (de șemineuri, sau neidentificat) ceea ce s-a întâmplat destul de des.
Oricum. Mă duc pentru că astfel amorțesc definitiv (Am în buzunar și o mască în caz de fum). Merg cu mașina o milă până în parcare. Ca să ajung la aleea de beton care începe de la punctul roșu mai merg încă pe atât, pe stradă pe lângă clubul de tenis Stafford Hills (4 terenuri acoperite cred) sau printr-o pădurice lângă râu. Iată poza din google maps.
Multe faze s-au întâmplat pe acolo pe aleea lată de beton dintre copaci. Adică nu se întâmplă nimic vreau să spun. Merg și de obicei pe la ultima parte a traseului apar diverse personaje. Am și uitat de-a lungul timpului pe cine am crezut că am văzut pe acolo (Lista include pe Tump și Elizabeth Warren).
La începutul aleii este și o vilă (punctul roșu pe hartă) care a fost cumpărată de primărie și care acum se numește Community Center. Acolo în parcare apar tot felul de mașini, dar astăzi nu era nici una.
Vineri parcă mi s-a părut că o văd pe Hăineală printr-o fereastră și am luat-o pe stradă în loc să mai merg pe alee. Astăzi când am trecut pe acolo a apărut o tipă alergând care parcă zâmbea puțin la mine. A trecut o dată într-un sens și odată în alt sens. Am mai văzut-o când am ajuns în parcare, punctul de pornire în stânga (alerga încet), se urca într-un SUV mare, negru.
Am venit acasă și m-am uitat pe la știri. Am văzut știrea cu respingerea ordonanței pentru prorogarea legii dublării alocațiilor și m-am bucurat. Respingerea a fost votată în senat cu 95 la 14 parcă deci are toate șansele să fie respinsă și în Cameră. Sper că nu vor întârzia procedura pentru ca legea să fie aplicată chiar de luna asta. În știre se spune și numărul de copii care beneficiază. 3.6 milioane. Ceea ce m-a făcut să-mi dau seama de o greșeală pe care am făcut-o în mai multe postări. Am numărat, din grabă, pe graficul din Wikipedia doar băieții și am rămas cu ideea aceea. Băieții sunt cu albastru iar fetele cu roșu. Cam 100 mii din fiecare pe an timp de 18 ani în fiecare parte a graficului.
Este prima dată când se spune o cifră mai aproape de realitate, pentru că în România grupele de vârste între 0 și 18 și 55-72 și până la capăt sunt mai mici decât 19-54, care include decrețeii.
Deci am corectat greșeala în câteva postări mai recente după care, tot uitându-mă pe la știri am văzut poza asta și mi s-a părut că am recunoscut-o pe tipa din parc. Sincer, cred că au băgat-o pe tipă pe alee după care au băgat știrea ca să-mi dau seama de greșeală ca să spună că întâlnirea cu ea m-a influențat să modific cifrele și probabil tot ce voi face în următoarele zile. În realitate, doar au prevăzut ce voi face și au țesut o intrigă pe lângă, așa cum fac mereu.

Saturday, February 1, 2020
Legea Plafoanelor
Există în repertoriul legislativ (baza de date a actelor legislative din Camera Deputaților) niște legi periodice (anuale) numite Legile Plafoanelor. Ele sunt date înainte de legile bugetelor, încercând, fără prea mult succes să pună niște limite bugetelor. Nu am știut până săptămâna asta despre aceste legi. Una din anexele la ultima Lege a Plafoanelor se numește Strategia Fiscal Bugetară pe Perioada 2020 -2022. Fiindcă nu găsesc acum fișierul original, îl foi folosi pe cel din această bază de date, care iarăși este scanat foarte prost de pe hârtie. La pagina 55 avem descrierea cuprinzătoare a bugetului României, sub formă de estimare. Aceste cifre sunt doar orientative iar ele nu au fost respectate în legile bugetului, promulgate 3 săptămâni mai târziu.
Din acest extras vedem că România nu are numai 2 bugete, pentru care iarăși sunt date în fiecare an cele două legi ale bugetului, cel de Stat și cel al Asigurărilor Sociale ci 6, plus "Alte componente", din care se mai extrag "transferurile". Totalul se numește Buget General Consolidat și se folosește la calcularea deficitului. Însă deficitul nu se calculează raportat la venituri sau la cheltuieli bugetare, ci raportat la PIB (Produsul Intern Brut) cu scopoul de a părea mai mic.
Produsul Intern Brut (Gross Domestic Product în engleză) este un indicator artificial care are mai multe scopuri, toate de inducere în eroare a opiniei publice, iar unul din ele este de a face deficitul să pară mult mai mic. Găsim PIB-ul României la pagina 8 în același fișier al Strategiei.
Am adăugat în această foaie toate componentele Bugetului General Consolidat, mai puțin Alte Componente și Bugetul Asigurărilor de Șomaj luate din anexele la legile bugetului. Totalul pe cheltuieli ale Bugetului de Stat depășesc suma din Legea Plafoanelor. Veniturile Bugetului de Stat din Anexă sunt mult sub. Nu reușesc să înțeleg însă (încă) ce sunt aceste transferuri, al căror total din anexe nu ajung la suma din Legea Plafoanelor.
...va urma...

Wednesday, January 29, 2020
Meditații la buget
Există undeva între cele 151.076 de acte legislative generate în timpul celor 30 de ani de democrație de tip nou din România de astăzi cuprinse în baza de date a Camerei Deputaților o lege (adică niște legi, ciudate, periodice) de care nu știe nimeni și pe care nu le aplică nimeni. Ele au o importanță arheologică pentru cine vrea să studieze istoria finanțelor românești care curg pe apa sâmbetei. Pentru că ne dau o dimensiune asupra acestui fenomen. Legile plafoanelor. Iată partea importantă (miezul) din aceste legi pe 2019 și 2020.
Motivul pentru care aceste legi mi se par ciudate. Ele anticipează legile bugetului. Adică dai o lege despre cum să dai alte legi și nici măcar nu o respecți. Mă rog. Nu a deranjat pe nimeni pentru că nu a știut nimeni până acum.
Aceste documente mai arată existența unui așa numit Buget General Consolidat, care este de fapt suma ce se folosește la calcularea deficitului. Format în principal din Bugetul de Stat, Bugetul Asigurărilor Sociale, Bugetul Centralizat al Unităților Administrativ Teritoriale. De remarcat existența unui buget al Asigurărilor Pentru Șomaj, deși există un capitol în Bugetul Ministerului Muncii (parte a Bugetului de Stat) pentru aceasta, cu altă sumă bineînțeles.
Poate ați auzit de deficit. S-a vânturat mult prin media, se vorbea despre 3 și ceva, am uitat.
După 3 guverne de 6 luni, un guvern care la 1-2 luni de la investire, vine cu o strategie. Un alt document găsit în aceeași bază de date arată ceva ce sună chiar așa. Strategia fiscal-bugetară a guvernului. (Sărac, re-scanat strâmb de pe hârtie, tipărit cu un bug - după buget). Iată două tabele decupate din acest document. Probabil PSD își presimțea agonia și a pus pentru 2020 un deficit (diferența dintre venituri și cheltuieli împărțită la PIB) mai mic decât cele de până atunci. Sau poate doar a promis. (Da ați ghicit, diferența se finanțează din împrumuturi de Stat iar 2,33 înseamnă 23,3 miliarde). Dar deficitul proiectat de guvernul-fantomă al lui Orban este de peste 3,5 și variază în funcție de surse (media).
Importanța acestor documente, de care nu a auzit nimeni (dintre noi adică) este că ne dau o dimensiune asupra PIB-ului din România care iată, a depășit un trilion de lei. Dacă împărțim această sumă la cursul de azi, rezultă ceva de genul 1022/4,34 adică 235 miliarde de dolari. Pentru comparație, google știe suma din 2017. Suma nu corespunde cu ce spune Wikipedia. De fapt problema cea mai mare pentru cine vrea să înțeleagă ceva (eu) din toate acestea este că nimic nu se corelează. Nici măcar suma pentru deficit din cele 2 tabele de mai sus din același document, care în al doilea tabel este de 28 miliarde și cu semnul minus în față. (Deficitul e deja negativ).
Nu aș fi auzit (văzut) despre acest Buget General Consolidat dacă nu aș fi încercat să adun eu într-o foaie google din care am generat niște diagrame toate sumele din anexele de la legile bugetului - cele centrale, singurele pe care le-am găsit până acum.
Pentru cei care doresc versiunea de lucru (read only) al acestui fișier, aici.