Sunday, October 30, 2022

October 30

11:16 Gabor Torma, Adrian Mutu.

9:47 Am văzut titlul ăsta care persistă în "știri (stories)" de cel puțin 10 ori până acum, am citit articolul de sub poze, sunt niște chestii de fabricație, nimic pentru consumatori, dar există ceva ce poți să pui în bere și în orice băutură pentru a-i îmbunătăți gustul, iar acel ceva e o felie mică de lămâie verde (lime) sau chiar lămâie obișnuită. Da am fost șocat când mi-au dat bere cu lămâie, cândva, prima dată când cineva m-a dus cu forța (în șlapi, m-a păcălit să intru în mașină și m-a dus) acum 20 de ani la un restaurant american. Nașpa că berea e hipercalorică, o doză (can) mică de bere light (calorii reduse, 100 calorii) are tot atâta zahăr echivalent ca o Cola cu 20 grame de zahăr. Apropo. Whisky-ul fabricat după metoda originală e ca și vodka, foarte apropiat de alcool rafinat, înainte de a se introduce în butoaie de stejar. Problema e că orzul înainte de fermentație e afumat cu fum de turbă (peat) ceea ce-l face să conțină metale grele, ca orice lucru afumat. Coniacul e distilat din vin incolor dar cu un gust deosebit, iar culoarea e dată tot așa de la butoaiele de stejar. Pălinca galbenă e distilată de două ori din fructe fermentate, tot așa, are un gust deosebit, iar culoarea e de la butoaiele din leme de dud.

10:03 Are you calling me bird?

11:45 Just back from Walgreens. I think i'm high on something. When i left i stepped on a mole hole, but i'm out of borax and it will pop back right away. When i went at Walmart a few days ago, the web site was showing they have it, but they didn't. Same at Walgreens tonight where i wanted to buy some crutches.

I checked for holes this morning, they weren't but one creeped out right at the corner of the building (corner at the bedroom next wall). When i came back from Walmart the building was surrounded with smoke.

Angela took a shower earlier, and  probably from being on the same influence, she made a wrong move in the bathroom and she says something clicked at her back and now she can't move.

So i didn't buy crutches cause they weren't any left. The crazy woman who was acting high said they were stolen. So i just bought a walker for Angela. For now. Not that there is any room for her to use it in bedroom, the space between bed and walls is too small, this apartment is too small.

BTW when i unlocked the door i felt sewage smell coming out of the walls. Walls in the us are empty inside, made of panels and communicate between them.


12:00 Went, found and covered three holes under bedroom's window where Angela have been all day. The weren't visible, i found them by probing the ground with my finger. Found a scrap of borax in the box, put some, plugged those.

Saturday, October 29, 2022

October 29

1:48 De Halloween apar și ne vorbesc morții.

1:54 Dacă se schimbă termenele de prescriere după admiterea plângerii făcută ieri printr-o decizie dată azi anulând plângerea tot retroactiv se încalcă articolul 155 din Constițuție, în mai multe feluri. E adevărat, când păgubașul este statul, indivizilor le pasă mai puțin.

9:35 Am o listă foarte lungă de priorități care se schimbă mereu, dinamic, mai ales după ce văd în știri. Nici nu m-am gândit sau am sperat când m-am trezit ce o să fac eu toată dimineața asta de sâmbătă singur acasă.

M-au impresionat discuțiile și eforturile unora de a face lumină în cazul național numit Halep. Fiind nou pe terenul regulilor din sporturi, mai ales cele de doping, trebuie să citesc mult mai mult pentru a deveni un expert în domeniu. Însă până una alta văzând că nimeni nu face ce trebuie în acest caz, am să vin cu niște idei de bază desprinse din niște căutări pe internet, unde într-adevăr sunt expert combinate cu niște idei de bun simț.

S-ar părea că aceste competiții internaționale se bazează pe reguli acceptate voluntar de atleți, care probabil că semnează niște documente (Disclaimer) prin care se supun acestor reguli, renunțând la drepturile lor constituționale din țările respective (această renunțare în sine nu pare legală), acceptând orice decizie a organizatorilor însă ele nu trebuie și nu pot să încalce legile țărilor unde acestea se desfășoară.

Și aici stau și mă întreb. Pot aceste agenții private care acționează internațional să desfășoare în mod legal teste pentru substanțe de dopaj, scurtcircuitând sistemul legal din țările respective. Un test care implică donarea chiar și voluntară a unui eșantion, ce este echivalentă juridic cu o percheziție fără un mandat (warrant) emis de o curte și nu poate avea nici o valoare juridică.

Există o agenție numită WADA (World Anti-Doping Agency), singura care este acreditată pentru aceste probleme la ITF. O parte din regulile WADA referitoare la excepțiile pentru cazul cânt atletul este tratat de un doctor sunt scrise în acest pdf [atenție, am impresia că serverul lor a "crashed" ca urmare a numărului mare de accesări după ce am pus acest link, sau artificial, pentru a împiedica citirea, durează mult deschiderea acestei pagini, acum la data publicării].

WADA are de exemplu o listă de laboratoare acreditate unde se pot face teste. Există un singur laborator de acest gen în SUA, în Salt Lake City (da, statul mormon), și mai există unul și în... București. Deci povestea cu repetarea testului pe eșantionul A și B. S-a făcut repetarea testului în același laborator?

Aflând acestea, imediat m-a dus gândul la o repetare a testului în alt laborator, pe alt eșantion. Și ajungem la problema spinoasă a timpului în care substanța activă există în sângele atletului în doze terapeutice și bineînțeles la cea a concentrației. Există o limită pentru care concentrația unei anumite substanțe este admisibilă?

Dar asta nu mai este posibil, fiindcă a trecut atâta timp. Și atunci am început să mă întreb. A fost jucătorul notificat imediat după test, pentru a face posibilă repetarea în alt laborator sau într-un laborator independent? S-a specificat concentrația, care putea fi doar urme din acea substanță? S-a specificat tipul de test administrat în proba A, în proba B?

Toate aceste informații sunt necesare pentru construirea unui apel care să aibă o șansă rezonabilă.

Și ajungem aici la problema modului în care se face testarea. Din lista pe care am zărit-o mai devreme în pdf-ul cu link mai sus, sunt urmărite sute de substanțe. Deci tehnic cum se poate face dintr-un singur eșantion de urină această analiză pentru sute de substanțe simultan și cât costă acest test? O vizită sau discuție cu laboratorul din București ar lămuri și această problemă, pentru că ei trebuie să aibă testele sau aparatură similară cu cea din Salt Lake City.

Am scris toate de mai sus în
ideea că o combinație de aditivi alimentari (care sunt cu zecile în fiecare produs alimentar în SUA) provenind dintr-o combinație de alimente ingerate pot conduce la un rezultat fals pozitiv din cauze de probleme și limitări ale sistemului de testare nespecific. Pentru a elimina orice suspiciune, testul trebuia repetat la un număr de ore și mese pe un nou eșantion la un laborator independent și specific, numai pentru acea substanță.

Sabotajul. O substanță interzisă poate fi administrată nu numai oral. Cel mai ușor se poate face sub formă de aerosoli, chiar înainte de test. Treci printr-un nor făcut de un vaporizator și mergi și dai eșantionul.

Eu dacă aș avea banii pe care Halep spune (lasă media să vorbească pentru ea) că îi are mi-aș angaja imediat un avocat american care să se ocupe de caz. Merită, pentru banii pierduți în 4 ani de posibilă suspendare.

7:26 Great Thetans.

7:33 Unde ești tu Țepeș Doamne. Finally figured. All saints are gathering now in Transylvania. Accidentally, they are not far from their country of origin.

Friday, October 28, 2022

October 28

7:07 Există cazuri de rezultat fals pozitiv la testul de dopping iar testul în sine este criticat.

9:25 La ce mai e bună și o Șoșo pe ei la casa omului...

12:54 They are getting smarter. How can you identify this? O this? Most likley him.

Thursday, October 27, 2022

October 27

2:00 Did i just quote The Terminator? (There is only one memorable thing he can be quoted for. I'll be back. Ok maybe two, Hasta la vista, baby!).

Ok i was sitting here on the couch minding my own business, headache, nausea and dog p♾ smell that was growing by the hour. At a certain point, i said no way, there's got to be a fresh one outside (and it was, in the same place i found one some 22 hours ago, when i also took a glimpse of Orion, which at 4 AM was creeping threatening right between buildings, through a brief brake in the clouds). At that very moment i heard the quite loud beeping sound of a commercial vehicle backing in the parking lot. Does it make any sense to you? 2 AM? Then it stopped, and when i thought again, i should go, it started beeping again. Then it stopped and started beeping again when i opened the door. Then i went to pick the poo and when i wanted to go to throw it, the van stood in my way to the dumpster with the guy out and back in. And since i was quite mad, didn't want to confront or give an "ugly look" to the guy so i went to the other dumpster. And that's my first story of the day.

Ok i wanted to post something else related to the infinity sign as Ouroboros, did a search and coincidentally found something i lost and now found after a long time.

Trouble is, i can't remember what i was searching it for. What are we but our memories. If those don't function... I remember a bit now as i partially wake up... It was about The Dreaming.

8:45 Ilie Șerbănescu. Am scris ieri că cei din dreapta în blogul meu de asemănări arată ca și cum nu le-ar place ce trebuie să facă. Șerbănescu însă în pozele din România arată ca un om nebun. Profesor? Economist? A fost membru în Parlamentul Ungariei! De ce nu îl arestează nimeni pe visător?

A ok m-am prins. El trebuie că e șeful lor, de la început. Al delegaților din câmpul de mătrăgună. (Cu sula-n coaste).

10:35 Una din metodele lor folosite aproape zilnic pentru subminarea încrederii populației în justiție, morală, este folosirea unor metode strâmbe pentru a face dreptate (cu un corespondent în media, morală îndoielnică pentru a face morală).

Dintre acestea, menționăm încercarea Guvernului Ciucă de a combate o decizie CCR și a reveni la vechea formă a articolului 155 din Codul Penal, însă printr-o ordonanță neconstituțională (puteau ca alternativă să înainteze un proiect de lege în regim de urgență, care ar fi fost aprobat de mult), care este încă în proces legislativ în Parlament (chiar, trebuie să verific, în caz de OUG există un termen de promulgare a legii de aprobare), deci dând apă la moară pentru respingere la ICCJ. Respingând această ordonanță neconstituțională, pe care totuși o vede intrată în vigoare, ICCJ comite actul de care toată lumea vorbește, adică acordarea unei amnistii prin modificarea retroactivă a termenelor de prescriere.

Prescrierea este  perioada de timp de la comiterea infracțiunii care se calculează în funcție de pedeapsă, când păgubașul (care la fapte penale nu poate fi decât statul, persoanele nu pot fi decât parte civilă) poate să ceară ceva în justiție. În cazurile penale, prescrierea (trecerea timpului respectiv, dacă nu s-a depus plângere) înlătură răspunderea penală, iar conform acestei versiuni a Codului Penal, nu poate fi mai mare de 15 ani. Deci dacă în această perioadă de timp de la comiterea infracțiunii nu s-a făcut nimic, inculpatul este absolvit de vină și nimeni nu-l mai poate urmări vreodată.

Întreruperea termenului de prescriere este necesară pentru continuarea anchetelor. Dacă timpul de prescriere ar curge neîntrerupt de la data infracțiunii/crimei, și s-ar atinge acel moment în timpul anchetei, ancheta ar putea fi întreruptă iar cazul clasat.

În vechiul Cod Penal, timpul de prescriere începea din nou la valoarea inițială, nu după data comiterii infracțiunii ci după data începerii anchetei care era abuziv. În țări ca SUA există o limită, de 120 de zile timp în care se desfășoară ancheta (investigation), chiar dacă timpul de prescriere este depășit, la noi era încă o dată perioada de prescriere iar ei au lăsat-o așa, pentru o perioadă, adunând dosare pe capete grele, știind că va veni acest moment dar normalizarea situației nu ar trebui făcută retroactiv, pentru că ar încălca alte principii din drept, și ar zădărnici justiția însăși.

Este într-un fel similar cu schimbarea definiției abuzului în serviciu din codul penal, care aplicată retroactiv a dus la amnistierea celor mai mari infractori instrumentați pe acel articol.

Și probabil mai au și alte trucuri în sertare, pentru viitor.

12:02 I tried to go for a walk. With about 1.3 inches of rain over past weekend, many fires are still burning. Wind is blowing from south or from direction of fires. Index shown on IQAir site is 50, perceived is 50-100 so i turned around.

12:30
2:50 Togakure ryu, school of the hidden door which means mainly they don't have to be here with me, they can do it from a distance. Everybody please forgive me for what i'm about to say, though i said it before. Just went to the bathroom, they started to hammer next door or wall. Like yesterday, like the day before. Sometimes they just flush the toilet, in that very instant, triggering a fear based reflex.

It even happened at the hotel in Lincoln City last weekend, several times. Once with a noisy motorcycle. I sit here at the computer for hours and nothing happens. Only if i go there. It started in 2007. One day i went to the restroom and the man who was living downstairs yelled: Silence, cause i want to poop!

Ever since, starting suddenly the next day, i had big trouble going to the bathroom. Problems would have faded away if they didn't continue. For days, months, years, some times more often, some times not so, just enough to maintain it. But it's not just about going out. Intestinal, bile blockage, probably main cause of my diabetes.

For the past week i acquired a colon infection just by going into a bathroom with an urinal that was smelling very strong like a urinary infection, which i got first, just from droplets, than it passed to the colon. It was very stubborn to go away with strongest antibiotics but i got out of it. Almost.

Right now they continue with the hammering. Probably maintenance (since i used the word maintain). Dust concentration growing in the air. But it doesn't matter. What matters is when they started it. Constant noise for the past several months, with hammering outside, but like they have a feedback on my brain waves or vitals, and releasing of dust that also irritates my colon. Cars with loud exhausts, but only when i start eating, etc..

Contrary to popular beliefs, due to movies. Ninjutsu nowadays is not about sword fighting, jumping on walls and throwing smoke bombs (though they use smoke but on small or larger scale, like recent fires in Oregon).

Ninjutsu is more like a game of chess when pawns and bishops and knights are acting casual and move around, occupying positions in space, sometimes talking, making noises and dust, coordinated by one or more smart persons.

Just by looking into their main manual, they have a disclaimer, saying something like "don't do these at  home", "theses are military technics, bla bla" which would make it illegal in the US. Because of that they developed a school of ninjutsu using the word Budo, or Bujinkan, to make it sound like Bushido, the samurai code of honor, however, samurai in Japan are long gone, eliminated by the ninja and there is nothing honorable in ninjutsu (they are thieves and mind twisters) and also it is a base for recruiting to more advanced levels, and a cover for instructors from Japan to officially be here. Cause on top of the millions of ninja disguised as Mexicans present here, they sometimes need locals that can't be replaced with anything into their ranks.

5:40 Desperate with the collagen eating bacteria i get from the fiberboard under the sink, which is wood fiber glued with animal glue made of collagen, after i dried it and disinfected with UV i spray painted that board with some leftovers from aerosol cans. Both windows were open, ninja kids chose the moment to pass under the window and yell whatever.

6:56 There's one thing i can't understand though. How come Twitter, which is nothing but a glorified software, is worth 44 billions.

8:15 Just before i hit enter to post the entry above, he upstairs came. When i finished maybe half hour later he left. Part of the reason he's doing this is if anything happens to me they can claim somebody else done it. Part of it is of course we're together.

9:28 Au început. Sile Petroi. Lucian Diniță.

9:52 Smile, tomorow will be better.

Wednesday, October 26, 2022

October 26

3:55 Cucu-și strigă numele cu mândrie.

4:00 Puneți capăt haosului din instanțe, aruncați la coș Constituția și Codul Penal și eliberați toți infractorii ce dreq

4:01 Între înger și drac. Era mai multă libertate înainte, Păunescu avea voie să înjure într-o carte de poezii și să-l iubească pe Ceaușescu. Scotea miliția din săli ca tinerii să poată... în ultimele rânduri.

Negrescu și Bogdan.

Cio_lacu și Ciucă, tot un ciocoi.

5:17 Test de drog pentru păr care arată istoria consumului. Merge bineînțeles atunci când nu sunt asemenea interese în joc. Dar dacă îl faci în două locuri și nu există diferențe la istorie...

8:45 Ashton, Ashmole. Apartment filled with smoke. Went and covered two mole holes. Smoke is subsiding.

6:48 Not the first time when i came to this conclusion. When at home, some most of them do not look really happy for having to wear a Halloween costume for the rest of their lives.

7:11 I think he gained his status of god because of the beard. Most Asian men to these days can't grow a beard like that. Other than that, the word Mallet in his name. Mallet resembles a type of boomerang. The shape of his sword resembles that of Kali, which may have come again from a boomerang. Possibly advanced knowledge and mind tricks.

I think it happened pretty much in the same way as in India, where first newcomers from Australia on the east coast were considered gods by the Aryans.

The beads could represent again memories of boomerangs.

8:12 Privind înapoi cu mânie.