Voi încerca să concentrez aici într-o singură postare, ca să nu mai fiu nevoit să repet, tot ce știu despre firma care vrea să construiască o centrală nucleară la 90 km nord de centrul Bucureștiului (75 de la periferie) în parteneriat egal cu Nucleara SA, rezultând firna RoPower SRL, o firmă care încă nu are... sediu.
Într-un spațiu din mijlocul unora din cele mai importante centre urbane și turistice din România, cam la aceeași distanță de zona seismică Vrancea, al cărui design minimalist este original, diferit de cele existente, fără o cupolă de containment, design care va fi testat pentru prima oară în SUA abia în 2029.Toată chestia îmi amintește de design-ul de tip nou, original, al unui arhitect japonez al turnurilor gemene din New York care a crezut că le poate proiecta folosind doar 50% din materialele necesare design-ului "clasic".
Nova Power&Gas SRL. Adresa Câmpia Turzii 217 C. Acolo nu au firmă la poartă, ci doar sediul social.
Ioan Mircea Bică (soțul celebrei).
NuScale Power. Trec de multe ori pe acolo când merg la Home Depot (strada Sequoia) să cumpăr te miri ce. Un tub de silicon. Un șurub. O baterie pentru mașină etc.. Chiar astăzi am vrut să cumpăr un tub de altceva. Însă am pierdut exit-ul de pe I5 și n-am vrut să mă mai întorc, am ajuns la un magazin similar, Lowes, tot în Tigard.
În Tigard, Beaverton, nu știu Tualatin (Tigard și Tualatin sunt construite pe versantul vulcanului M.Silvania, unde am locuit aproape de vârf în Lake Oswego), există așa numitele Business Parks sau Corporate Centers. Sunt niște zone cu clădiri cu birouri de închiriat pentru business-uri. După cum vedeți, la 6650 nu se vede nici un nume de firmă NuScale.
Dacă intri, probabil vei vedea în hol o listă (directory) cu numărul de ușă (suite) al acestuia, împreună cu alte 20-30 firme, după mărimea clădirii. De remarcat cascada impunătoare care recirculează apă cu o pompă și faptul că google parcă a ales momentul când a trecut și soarele bătea, pentru a nu se vedea numărul golaș.
Centrala re-anunțată astăzi e formată din 6 module de 77 MW fiecare cu un total anunțat de 462 MW electric. Iată lista investitorilor. Pe primul loc se află suedezii însă prin căutări google de pe alte site-uri am aflat că Samsung, Doosan și Bank of Japan au investit și ei. Nu înțeleg de ce nu se află și aceștia pe lista de la CNN.
Nu mă întrebați cine sunt principalii acționari la fonduri americane multinaționale cum ar fi Blackrock, Vanguard, etc., care fac parte dintr-o lungă listă care până la urmă se dețin unul pe altul la nivelul că nu poți afla cine deține ce. Părerea mea e că singurii bani reali din acele corporații sunt banii investiți de americani pentru retirement (pensii private).
Pentru comparație, cele două reactoare de la Cernavodă sunt de 650 MW fiecare. Electric, fiindcă puterea termică este cam de 3 ori mai mare, de unde și nevoia de turnuri de răcire (sper că nu vor să le folosească pe cele vechi de la Doicești deși sper și cred că nu vor face nici o centrală, dată fiind... echipa).
Astfel se duce puțin din mitul faptului că centralele nucleare nu încălzesc planeta. La o centrală care de exemplu generează 1000 MW putere electrică, care până la urmă tot în căldură se transformă, însă la consumatori, (în România, majoritatea în aparate electrocasnice, în SUA majoritatea pentru încălzire dar acea energie face, folosește la ceva înainte de a se disipa în mediu), încă 2000 MW se duc, se irosesc în aer, absolut degeaba, exact la fel ca și la centralele pe cărbune sau la automobile cu motoare cu ardere internă etc.
Toate acestea în condițiile în care țări avansate ca Germania și-au închis ultimele centrale nucleare.
No comments:
Post a Comment
Friendly comments welcome
Note: Only a member of this blog may post a comment.