May 7

12:30 AM Pe lângă simbolismele prezentate nouă de cititorii de rune și stele, există un simbolism sau colecții de simboluri cu reale implicații în viața noastră sau în istoria noastră.

Să luăm de exemplu cifra 7. Care ne dă numărul zilelor dintr-o săptămână. Setti mana cum spun italienii. A cărei etimologie latină însă nu are nimic de a face cu mână, unde se adaugă un sufix la cuvântul septima. Probabil o deviație vulgară de la hebdomada.

Mi se pare ciudată coincidența între zilele ciclului săptămânal și întoarcerea bumerangului, care poate fi la originea numărului 7. Însă evul mediu a consacrat numărul 7 ca fiind un număr al morții legându-l de forma unei coase. Iar moartea ciclică este însoțită întotdeauna de renaștere, prima zi din următoarea săptămână fiind a soarelui. Invictus.

De asemenea cuvântul aborigenal pentru bumerang, kylie, pare a fi la originea cuvântului englezesc kill, și a celui românesc, cârlig. (Biciul lui Attila trebuie să fi fost un bumerang).

Da mi s-a părut ciudată legătura între data de azi și mica revelație mare pe care am avut-o. Mă gândesc de atât de mult timp la asta și nu am știut niciodată cum s-o pun în cuvinte.

Iată aleșii noștri ne pun iar la încercări grele. Criza politică, economică, guvernamentală. Criza a început odată cu scadența noilor alegeri. Cui îi trebuia încă o bătaie de cap? Însă asta e, democrația trebuie întreținută la termene fixe, cu alegeri de toate feluri.

S-a folosit deci prilejul ciclic al alegerilor pentru a ne introduce de data asta într-o continuă neliniște prin simularea unei crize perene care să ne alimenteze temerile. Pasul decisiv l-a făcut Ciolacu, autoexcluzându-le printr-o vizită inoportună la Budapesta, când a încercat să întârzie aplicarea Schengen cu încă 6 luni.

Ce ne facem dacă vine Călin Georgescu. George Simion. Șoșoaca. Rușii. Anularea alegerilor, un hiatus care să ne facă să ne fie dor de iluzia normală.

Ei nu aveam cum să vină dar am căzut în plasă, până și eu. Nu sunt niciunul candidați serioși. Ei sunt niște clovni buni la alte chestii. Sperietori. Trebuia unul serios, ca Bolojan pentru ca minciunile (tot așa de speriat) care aveau să urmeze să fie crezute. Să ne usture puțin la buzunar, să ne mai iasă democrația din cap. Iar în final să ne dorim să vină PSD, Simion, Șoșoaca, oricine doar să ne scape de acest executiv.

Una dintre minciunile lor reale este însă cacealmaua bugetului, care odată aprobat, se derulează în fiecare an practic fără nici o socoteală.

Guvernul e pe cale să plece, dar se gândește vreun ministru să prezinte o mică socoteală cu ce a cheltuit și pe ce? Sunt chestii aleatoare și derizorii care apar în media dar alea nu sunt. Trebuie o balanță contabilă de o pagină la fiecare minister și o listă cu proiectele în desfășurare.

Ok și acum revelația.

Democrația suntem noi. Adică sunt Eu, persoana I-a. Tu. Fiecare hotărăște ce să creadă despre XYZ și despre ce spune XYZ iar restul se desfășoară în oglinda gândurilor noastre.

Este momentul acela din zi când ne gândim la politică, doar pentru a-i face puțin loc în mintea noastră între preocupările curente legate de supraviețuire, care nu sunt puține (și prin grija lor, iată, s-au înmulțit).

În acel timp mărunt de meditație alocat politicii, cât putem să băgăm în seamă? La câți politicieni ne putem gândi odată din toate ecuațiile m cu n necunoscute? Mai ales că de obicei mintea ne este furată de cea mai recentă minciună sau scandal al lor.

Minciunile care trebuie să dureze doar atâta timp cât își fac efectul sau până sunt descoperite, fiind înlocuite imediat cu altele și uitate pentru totdeauna, și fiindcă sunt prea multe.

Avem prea puțin timp dedicat să facem ordine sistematică în toate acestea. Bine aici contribuie și disperarea (cine sunt Eu ca să mă gândesc la toate acestea).

Deci ce se întâmplă. Dacă ei reușesc să ne organizeze într-un stat iar în acel stat la vârf au suficient de mulți de ai lor care să depășească (copleșească) a noastră capacitate individuală de raționalizare, ne-au învins, pentru că statul e în relație cu indivizii, deși pare că e în relație cu poporul.

One to many relatianship cum se spune în limbaj IT.

Deși noi credem că suntem un grup unitar și o forță, e doar o iluzie. Suntem o adunătură deși acționăm și gândim toți cam la fel de previzibil.

Cel puțin în comparație cu unitatea lor monolitică.

Nu există altă formă de organizare decât statul lor, dăruit nouă.

Ei sunt foarte puțini în comparație cu noi dar prea mulți pentru a fi cuprinși de rațiunea unui singur individ și tot ce spun și ce fac se coroborează suficient pentru trece micile noastre teste mentale.

Eu. Civismul, conștiința socială trebuie să se nască în fiecare din noi dar ei care probabil au alt fel de creier, cu ceva legături telepatice între tot grupul, o descurajează de secole și o dirijează înspre obediență către ei. Asta e. Revelația, pusă într-o singură frază, sper ușor de memorat. V-a plăcut?