Tuesday, October 13, 2026

Octombrie 13

7:25 AM O zi care va intra în istoria post decembristă a României ca o zi neagră și care confirmă cele mai rele suspiciuni despre toți politicienii români.

Prim manipularea sondajelor, au crescut procentele AUR la cote inimaginabile pentru un partid nou, care "nu s-a compromis la vreo guvernare". De fapt, ăsta e singurul lucru pe care l-au făcut ei de la înființare. Să crească în sondaje.

Deși are 40% în sondaje, în mod paradoxal nu știe nimeni la ce să se aștepte de la ei dar nu cred primul lucru pe care îl vor face va fi fi naționalizarea datoriei externe care ar însemna pornirea României pe drumul lui Ceaușescu din 82, cu izolarea comercială și tehnologică față de vest, ca să nu vorbim de sancționarea celor responsabile și negocierile cu creditorii în majoritate bănci austriece din care Raiffeisen are aceeași culoare pe siglă ca și AUR.

Ceaușescu nu a făcut totuși o naționalizare și a ales calea dureroasă de a plăti datoria fără a mai face împrumuturi, și pentru că datoria era mai mică, 10 miliarde de atunci ajustați la inflație însemnând 40 în banii de acum, față de 300 datoria curentă, și pentru că poate spera la o reconectare comercială cu vestul, pe care nu a mai avut timp să o facă.

Dar există șanse, având istoria de bun platnic a României precum și apartenența la UE și NATO ca România să nu resimtă prea mult o posibilă naționalizare a creditului și să rămână în circuitele comerciale internaționale. Dar s-ar mai pute face importuri în cash, la limita exporturilor, prin menținerea unei balanțe stricte.

Sigur, totul ar fi fost mult mai ușor dacă eram conectați la euro. Poate nu se va putea schimba lei în euro pe o perioadă. Oare va dori AUR să implementeze în sfârșit angajarea României de a trece la euro, făcută la aderare?

Dacă nu ar fi războiul de alături, nu ar fi o așa de mare problemă. În vreo câteva luni toată lumea s-ar lămuri că nu vor face altceva decât ce au făcut toți ceilalți. Dar să aduci la putere acum prin anticipate un partid imprevizibil din care nici un membru nu a fost vreodată în vreun guvern care a ajuns la un maxim istoric în sondaje asta înseamnă trădare și trădare a tot ce s-a făcut prin anularea alegerilor pentru a evita venirea unui președinte direct și oficial din Austria.

Să sperăm totuși că Nicușor Dan blufează și nu o va face, fiindcă asta ar însemna sfârșitul carierei lui politice, adică suspendare prin noua majoritate AUR, după ce va refuza să-l numească pe Simion ca Prim Ministru. Și ghici cine va veni președinte atunci cu 40% AUR în Parlament și lipsa unui "guvern cu puteri depline"?

Aparent pentru forțarea partidelor să voteze un premier, în realitate pentru a șterge din memoria publicului problema datoriei externe și a aduce spectacolul politic înapoi în zona fanteziei în care a existat în toată perioada democrației post decembriste.

AUR din AUstria e rai pentru România

No comments:

Post a Comment

Friendly comments welcome

Note: Only a member of this blog may post a comment.