Citeam azi despre apatia profesorilor şi a elevilor. Apropo şi de o discuţie
cu cineva cu câteva zile în urmă. Nici o legătură cu acel subiect.
Pentru
că şi unii şi alţii la un moment dat îşi dau seama că transmit/primesc
nişte informaţii vechi, care nu sunt nici măcar la curent cu
informaţiile care circulă pe plan mondial, care şi ele sunt veşnic
schimbătoare şi confuzante.
Cât de plictisitor şi laborios
trebuie să fie procesul de predare şi învăţare, în momentul când
amândoi, şi elevul şi profesorul sesizează lipsa de logică şi organizare
inerente în informaţiile inexacte care la orice comparare cu cele pe
plan mondial par învechite şi care mai ales nu satisfac nevoia de
explicaţii a fenomenelor reale cu care ei intră în contact 99% din timp?
Singura consolare este că poate fi folosit ca un exerciţiu de menţinere
a disciplinei (mentale) şi consecvenţei într-o activitate socială
organizată în mod superior, ca învăţarea.
Se spunea pe bună dreptate că matematica este singură ştiinţă exactă iar filozofia mama tuturor ştiinţelor.
Dar
putem denumi măcar ştiinţă o zonă de activitate umană care nici măcar
nu-şi respectă propriile reguli şi definiţii de la o zi la alta în care
studiile şi cercetările se contrazic mereu? Şi am aici în minte exemple
ca medicina.
Şi am sărit să pun umărul la rezolvarea acestei
situaţii. În România situaţia e complet diferită faţă de alte ţări. De
exemplu lingvistica, care din păcate nu se predă în şcoli. Nici ca parte
din limba şi literatura română. Mulţi nici măcar nu ştiu bine ce
înseamnă termenul iar la o căutare rapidă am aflat că de fapt a preluat
ceea ce era studiat de filologie până acum un secol.
Cu ce se
ocupă sau ar trebui să se ocupe ea. În general cu studiul ştiinţific al
limbilor, care cuprinde istoria şi evoluţia lor. Chiar definiţiile
existente ale lingvisticii arată cât de neglijat este acest domeniu, pe
plan mondial.
În lipsa şi completarea unei definiţii clare, mă
gândesc că lingvistica, care poate include studiul evoluţiei în istorie
al unei limbi, poate fi ea însăşi un instrument foarte eficace în
completarea surselor de studiu ale istoriei însăşi, un fel de arheologie a
săracului sau de dicţionare, ca să zic aşa.
Deci iată un domeniu de studiu interdisciplinar, căci cuprinde elemente de limbă şi literatură, gramatică şi istorie.
Toată
lumea ştie sau bănuieşte ce este un dicţionar etimologic. Este un
dicţionar care arată, pe lângă definiţii, sursa istorică posibilă de
pătrundere a acelui cuvânt în limba respectivă.
Ieri am aflat de
existenţa online a unui dicţionar complex, care îl cuprinde pe cel
etimologic şi pe cel academic al limbii române.
Un exemplu care
poate stârni interesul multora este celebrul cuvânt dor în limba română,
care a fost declarat de poeţi intraductibil şi unic.
În premieră (pentru mine) am citit din http://www.webdex.ro/online/dictionarul_etimologic_roman/dor definiţia.
În această definiţie se ignoră complet cuvântul latinesc dura, ca fiind adjectiv.
În limba franceză s-a păstrat acest cuvânt latin ca adjectiv, dur. (Bine şi în română este dar ca neologism din franceză.)
http://www.cnrtl.fr/definition/dur
Eminescu,
în ultimul an din viaţă, ca toţi cercetătorii din toate timpurile era
la curent cu ultimele descoperiri lingvistice. Nu am să vorbesc aici de
teoria indo-europeană care a început şi cu
http://en.wikipedia.org/wiki/Franz_Bopp. Teorie care deşi este
recunoscută este puţin aplicată în practică pentru că vedem foarte
puţine sau nici o etimologie sanscrită sau PIEI în dicţionarele din toate limbile
indo-europene, după 150 ani şi mai bine de la apariţia ei. Pentru că
teoria este probabil aplicată în sensul că toate limbile europene se
trag dintr-o ipotetică limbă proto-indo-europeană (PIE) dar prin
intermediul latinei. Astfel toate lucrurile, după Bopp, au rămas cam la
fel. Deci Eminescu lucra la traducerea gramaticii sanscrite a lui Bopp chiar înainte de a muri.
Nu
ştiu nu am timp acum dar o ipoteză interesantă poate porni de la
existenţa în engleză şi în alte limbi a unor forme de vorbire numite adjective
substantivale (şi verbe substantivale)
http://en.wiktionary.org/wiki/substantive_adjective părţi care pot forma
propoziţii cu un verb în absenţa substantivelor.
E posibil ca în
gramatica lui Bopp sau în alte gramatici ale limbii sanscrite să fie o
explicaţie la întrebarea de ce un substantiv din sanscrită se regăseşte
ca adjectiv în latină sau franceză iar în limba română iar ca substantiv (de fapt şi substantivul durere pare a veni direct din sanscrită şi nu din latină, în română existând aceste două cuvinte vechi ce par a veni din aceeaşi sursă). E ceva ce abia acum mi-a venit în minte, în timp ce scriam aici, voi încerca să mai caut pe subiect.
http://spokensanskrit.de/index.php?tinput=dhur&direction=SE&script=HK&link=yes&beginning=0
http://spokensanskrit.de/index.php?script=HK&beginning=0+&tinput=dur+&trans=Translate&direction=AU
Showing posts with label lingvistică. Show all posts
Showing posts with label lingvistică. Show all posts
Thursday, December 5, 2013
Sunday, November 10, 2013
La umbra marelui urs. Şi nu numai.
Fără nici o pregătire în jurnalistică sau vreun grad şi atestare în ştiinţa veşnic schimbătoare a comunicaţiilor, eu m-am apucat să scriu pe aici în urma unui îndemn care poate cel care l-a făcut, sperând că îmi voi săpa singur groapa, acum îl regretă.
Expus la cel puţin două culturi şi limbi, favorizat de deschiderea informaţională a internetului şi mânat mai ales de motivaţia dată de contrastul fantastic între ce se vede în spaţiul mediatic românesc comparat cu cel internaţional, doar prin punerea faţă în faţă a acestor diferenţe, am reuşit în mod neaşteptat să stârnesc atenţia unora.
Lipsit de necesitatea de a luat decizii în grup cum se întâmplă probabil la marile organizaţii media, am avantajul că pot să scurtcircuitez acele momente decizionale, dar în ultimul timp răspunderea a ceea ce fac mă apasă enorm, ţinându-mi respiraţia la fiecare apăsare de tastă enter la un subiect mai important.
Într-un scurt moment pe care mi-l iau amânând alte activităţi şi luând din timpul şi energia destul de limitate ale unei singure persoane prins într-o activitate mult prea vastă, am ajuns la nişte concluzii, care intră de fapt într-o buclă recurentă cu ce am spus în al doilea paragraf, fiind totodată şi motivaţia pentru ceea ce fac.
Românii sunt prinşi într-o bulă informaţională, de unde totul în exterior se vede puţin şi forate deformat, confundat cu ce se reflectă din interior ca într-o oglindă puternic convexă.
Nu ştim şi nu am ştiut nici pe timpul comunismului nici acum nimic despre ruşi. Sub masca afişată a internaţionalismului şi propagandei oficiale, confiscată de unii, şi aici e un subiect foarte vast, fiindcă mulţi din cei care au aderat la partid din diverse motive, au sabotat din interior tot ce s-a putut sabota, terorizând pe ceilalţi cu atitudini exterioare de gen "mai catolici decât papa" sau în cazul nostru "mai comunişti decât Stalin", creând o situaţie când românii au fost rupţi de orice legătură internaţională, şi în mod paradoxal, inclusiv de ruşi, cei care au adus acea orânduire în România.
Ruşii ocupaţi cu alte treburi au făcut prea puţin pentru a depista acest fenomen, care nu avea cum să avantajeze pe nimeni decât o pătură îngustă de duşmani ai României, de toate felurile.
Am mai scris, am făcut armata la tancuri la Galaţi şi am dormit nenumărate ore cu capul pe masă sau pe o carte din colecţia aventura într-o sală de instrucţie unde se prezentau detaliile construcţiei tancului T55 care era şi încă este tehnologie de vârf pentru mulţi în România, presat de atitudinea unora care pur şi simplu ademeneau şi în acelaşi timp speriau creând un trend unde orice încercare de a fi atent la ce se spunea era "not cool".
Cu alte cuvinte tot ce venea de la răsărit nu a fost cool, nu a fost bun, era depăşit tehnologic, nu merita nici o atenţie, iar tot ce ţinea de ordin cultural sau ştiinţific era jenant şi repulsiv.
Astăzi, ajungând firesc pe paginile Wikipedia unde este descrisă tehnica rusească îmi dau seama că este comparabilă cu tot ce s-a făcut în vest.
La fel nu am ştiut şi nu ştim mare lucru nici despre americani şi despre vest în general. Eu despre mine personal îmi amintesc că înainte de a veni în America, pentru mine tot vestul era acelaşi lucru şi în general însemna tot ce auzeam ca muzică şi tot ce vedeam în filme.
Foarte pe scurt, este adevărat ca societatea şi civilizaţia americană este folosită ca decor şi anumite aspecte sociale ca pretexte pentru filme.
Iar muzica, mai ales după anii 80, a început să fie din ce în ce mai industrializată şi tipizată. Apropo. Îmi amintesc când eram responsabil la IMU Bacău cu începuturile care nu au dus la nimic ale noii tehnologii de proiectare asistată de calculator, făcută posibilă prin apariţia în România a unor calculatoare foarte performante, clonate după unele americane, am avut un contract pe partea de soft cu Centrul de Calcul al Ministerului Industriei Electrotehnice, CCMIEt.
Ca orice reflectare a centralismului excesiv din acea perioadă şi ca ilustrare a vidului tehnologic mai ales mimat al acelei vremi de sabotorii menţionaţi mai sus, ei nu au făcut nimic în acel contract (nu pentru că nu au ştiut sau nu au vrut, dar mimând lenea, dezinteresul, piloşenia, corupţia, etc., ei au luat pur şi simplu un soft oarecare făcut prin eforturi mai mult personale de la o altă firmă în subordinea lor din Timişoara şi ni l-au dat împreună cu acel calculator, care de fapt a avut cu totul alt rol în această schemă). (S-a discutat şi s-a făcut multă agitaţie pe creerea unei reţele în cadrul ministerului, iar acel calculator urma să fie un nod, ceea ce nu s-a întâmplat, dar cred că zvonul a contat mai mult). (Cu toate acestea, la cererile insistente ale mecanicului şef, care m-a ajutat la instalarea calculatorului şi amenajarea spaţiului respectiv, un terminal din cele 16 (câte 8 pe o placă de multiplexor) era departe de spaţiul nostru, în atelierul mecanicului şef. - şeful atelierului propriu de întreţinere a utilajelor, unde câţiva ingineri aveau acces şi scurtau dramatic timpul de proiectare în general a roţilor dinţate, cu ajutorul unor programe scrise de ei în BASIC).
Deci într-o zi când m-am săturat de minciunile lor, a şefilor mei, a celor din subordinea mea, m-am apucat şi am făcut la repezeală, în câteva săptămâni un program (limbajul la alegerea noastră atunci era Fortran77 de pe sistemul RSX-11, 16 biţi) un program care chiar funcţiona şi era în stare să genereze fişele sau traseul tehnologic pentru repere tipizate, care aveau acelaşi traseu tehnologic dar erau diferite una de alta prin timpii de prelucrare şi deci normare. Programul conţinea un analizor sintactic şi un mic limbaj care permitea descrierea traseului tehnologic tipizat şi folosirea de variabile care depindeau de câţiva parametri care de fapt erau incluşi în numele codificat al acelui reper.
Când a văzut şeful meu prima fişă tehnologică generată cu acel program, a înlemnit şi mi-a spus să renunţ. Erau prea multe interese în joc, era un atelier de proiectare a normelor (la IMU erau 600 de ingineri şi subingineri proiectanţi) iar normatorii erau pe blat cu şefii de secţii şi maiştri, de normare depinzând salariile, care pe vremea aceea erau totuşi destul de variabile.
Mi-a venit în minte acel program zilele trecute când mă gândeam la gradul de tipizare şi reutilizare a expresiilor în limba engleză americană. Ceea ce în trecut s-a numit stereotipuri. Există în această limbă un număr foarte mare de expresii a căror origine în general este literatura şi filmul, care sunt folosite şi refolosite mereu în conversaţii, articole de media, etc.
Scopul lor este creerea şi recreerea acelei atmosfere intime, de apartenență, în care odată intrat, o persoană se simte în largul lui şi confortabil.
Dar existenţa acestor stereotipuri, de multe ori foarte nuanţate şi subtile, taie orice speranţă unui nou venit la o vârstă trecută de adolescenţă, de a se integra vreodată în această cultură.
Aceste stereotipuri sunt prezente nu numai în limbă dar şi în orice acţiuni care sunt de domeniul public, multe persoane strecurându-se şi scăpând judecăţii celor mulţi adoptând atitudini tipizate, fiind imediat asimilaţi de ceilalţi cu personaje sau atitudini cunoscute.
Văd unele tendinţe de introducere în România, odată cu marasmul societăţii de consum, desocializarea şi dezindividualizarea, a acestor stereotipuri. Mai înainte ca ei să aibă şansa de a înţelege cu adevărat de unde vin, ce înseamnă şi cât de compatibile sunt cu modul ancestral de gândire românesc.
Mai există un tip de acţiune care se întâmplă în faţa publicului pe care eu în acest moment o numesc "sacrificiu mediatic". Se ia o persoană publică, care îndeplineşte criteriile momentului şi asupra ei se proiectează lumina reflectoarelor media, iar lumea imediat intră în contact cu intimităţile acelei persoane, reale sau poate chiar regizate, în funcţie de cerinţele momentului, o lucrare artistică şi mediatică menită să mimice anumite aspecte reale şi să abată atenţia publicului de la alte întâmplări, prin aducerea în faţa lor a unor aspecte absolut similare, şi apoi forţarea altor concluzii.
În trecut probabil sacrificiul era real, astăzi nimeni nu ar mai accepta aşa ceva, se folosesc probabil voluntari, care la sfârşit vor fi recompensaţi, vor fi translaţi poate în alt spaţiu sau identitate sau pur şi simplu la stingerea reflectoarelor îşi vor relua viaţa în cvasi-anonimitatea lor iniţială, de purtători de stereotipuri.
M-am trezit azi şi mi-am amintit de ultimul şi cel mai intrigant titlu pe care l-am citi ieri seară înainte de culcare. Primarul Rob Ford este un outsider al elitei media şi se identifică astfel cu noi toţi ceilalţi outsideri.
Un primar, outsider al media. Bine dacă începem să gândim că primarii fac parte din media.
O altă mişcare de scenă, altă piruetă din multele pe care le-a făcut această balerină desprinsă din tablourile Marilenei Murariu sau din benzile desenate ale lui Dilbert, alt rol asumat pentru a capta iar atenţia în altă direcţie de la o problema reală la care experţii în comunicaţii nu au soluţii, într-un show care pare mereu ajuns în fiecare zi la ultima reprezentație din sezon.
Expus la cel puţin două culturi şi limbi, favorizat de deschiderea informaţională a internetului şi mânat mai ales de motivaţia dată de contrastul fantastic între ce se vede în spaţiul mediatic românesc comparat cu cel internaţional, doar prin punerea faţă în faţă a acestor diferenţe, am reuşit în mod neaşteptat să stârnesc atenţia unora.
Lipsit de necesitatea de a luat decizii în grup cum se întâmplă probabil la marile organizaţii media, am avantajul că pot să scurtcircuitez acele momente decizionale, dar în ultimul timp răspunderea a ceea ce fac mă apasă enorm, ţinându-mi respiraţia la fiecare apăsare de tastă enter la un subiect mai important.
Într-un scurt moment pe care mi-l iau amânând alte activităţi şi luând din timpul şi energia destul de limitate ale unei singure persoane prins într-o activitate mult prea vastă, am ajuns la nişte concluzii, care intră de fapt într-o buclă recurentă cu ce am spus în al doilea paragraf, fiind totodată şi motivaţia pentru ceea ce fac.
Românii sunt prinşi într-o bulă informaţională, de unde totul în exterior se vede puţin şi forate deformat, confundat cu ce se reflectă din interior ca într-o oglindă puternic convexă.
Nu ştim şi nu am ştiut nici pe timpul comunismului nici acum nimic despre ruşi. Sub masca afişată a internaţionalismului şi propagandei oficiale, confiscată de unii, şi aici e un subiect foarte vast, fiindcă mulţi din cei care au aderat la partid din diverse motive, au sabotat din interior tot ce s-a putut sabota, terorizând pe ceilalţi cu atitudini exterioare de gen "mai catolici decât papa" sau în cazul nostru "mai comunişti decât Stalin", creând o situaţie când românii au fost rupţi de orice legătură internaţională, şi în mod paradoxal, inclusiv de ruşi, cei care au adus acea orânduire în România.
Ruşii ocupaţi cu alte treburi au făcut prea puţin pentru a depista acest fenomen, care nu avea cum să avantajeze pe nimeni decât o pătură îngustă de duşmani ai României, de toate felurile.
Am mai scris, am făcut armata la tancuri la Galaţi şi am dormit nenumărate ore cu capul pe masă sau pe o carte din colecţia aventura într-o sală de instrucţie unde se prezentau detaliile construcţiei tancului T55 care era şi încă este tehnologie de vârf pentru mulţi în România, presat de atitudinea unora care pur şi simplu ademeneau şi în acelaşi timp speriau creând un trend unde orice încercare de a fi atent la ce se spunea era "not cool".
Cu alte cuvinte tot ce venea de la răsărit nu a fost cool, nu a fost bun, era depăşit tehnologic, nu merita nici o atenţie, iar tot ce ţinea de ordin cultural sau ştiinţific era jenant şi repulsiv.
Astăzi, ajungând firesc pe paginile Wikipedia unde este descrisă tehnica rusească îmi dau seama că este comparabilă cu tot ce s-a făcut în vest.
La fel nu am ştiut şi nu ştim mare lucru nici despre americani şi despre vest în general. Eu despre mine personal îmi amintesc că înainte de a veni în America, pentru mine tot vestul era acelaşi lucru şi în general însemna tot ce auzeam ca muzică şi tot ce vedeam în filme.
Foarte pe scurt, este adevărat ca societatea şi civilizaţia americană este folosită ca decor şi anumite aspecte sociale ca pretexte pentru filme.
Iar muzica, mai ales după anii 80, a început să fie din ce în ce mai industrializată şi tipizată. Apropo. Îmi amintesc când eram responsabil la IMU Bacău cu începuturile care nu au dus la nimic ale noii tehnologii de proiectare asistată de calculator, făcută posibilă prin apariţia în România a unor calculatoare foarte performante, clonate după unele americane, am avut un contract pe partea de soft cu Centrul de Calcul al Ministerului Industriei Electrotehnice, CCMIEt.
Ca orice reflectare a centralismului excesiv din acea perioadă şi ca ilustrare a vidului tehnologic mai ales mimat al acelei vremi de sabotorii menţionaţi mai sus, ei nu au făcut nimic în acel contract (nu pentru că nu au ştiut sau nu au vrut, dar mimând lenea, dezinteresul, piloşenia, corupţia, etc., ei au luat pur şi simplu un soft oarecare făcut prin eforturi mai mult personale de la o altă firmă în subordinea lor din Timişoara şi ni l-au dat împreună cu acel calculator, care de fapt a avut cu totul alt rol în această schemă). (S-a discutat şi s-a făcut multă agitaţie pe creerea unei reţele în cadrul ministerului, iar acel calculator urma să fie un nod, ceea ce nu s-a întâmplat, dar cred că zvonul a contat mai mult). (Cu toate acestea, la cererile insistente ale mecanicului şef, care m-a ajutat la instalarea calculatorului şi amenajarea spaţiului respectiv, un terminal din cele 16 (câte 8 pe o placă de multiplexor) era departe de spaţiul nostru, în atelierul mecanicului şef. - şeful atelierului propriu de întreţinere a utilajelor, unde câţiva ingineri aveau acces şi scurtau dramatic timpul de proiectare în general a roţilor dinţate, cu ajutorul unor programe scrise de ei în BASIC).
Deci într-o zi când m-am săturat de minciunile lor, a şefilor mei, a celor din subordinea mea, m-am apucat şi am făcut la repezeală, în câteva săptămâni un program (limbajul la alegerea noastră atunci era Fortran77 de pe sistemul RSX-11, 16 biţi) un program care chiar funcţiona şi era în stare să genereze fişele sau traseul tehnologic pentru repere tipizate, care aveau acelaşi traseu tehnologic dar erau diferite una de alta prin timpii de prelucrare şi deci normare. Programul conţinea un analizor sintactic şi un mic limbaj care permitea descrierea traseului tehnologic tipizat şi folosirea de variabile care depindeau de câţiva parametri care de fapt erau incluşi în numele codificat al acelui reper.
Când a văzut şeful meu prima fişă tehnologică generată cu acel program, a înlemnit şi mi-a spus să renunţ. Erau prea multe interese în joc, era un atelier de proiectare a normelor (la IMU erau 600 de ingineri şi subingineri proiectanţi) iar normatorii erau pe blat cu şefii de secţii şi maiştri, de normare depinzând salariile, care pe vremea aceea erau totuşi destul de variabile.
Mi-a venit în minte acel program zilele trecute când mă gândeam la gradul de tipizare şi reutilizare a expresiilor în limba engleză americană. Ceea ce în trecut s-a numit stereotipuri. Există în această limbă un număr foarte mare de expresii a căror origine în general este literatura şi filmul, care sunt folosite şi refolosite mereu în conversaţii, articole de media, etc.
Scopul lor este creerea şi recreerea acelei atmosfere intime, de apartenență, în care odată intrat, o persoană se simte în largul lui şi confortabil.
Dar existenţa acestor stereotipuri, de multe ori foarte nuanţate şi subtile, taie orice speranţă unui nou venit la o vârstă trecută de adolescenţă, de a se integra vreodată în această cultură.
Aceste stereotipuri sunt prezente nu numai în limbă dar şi în orice acţiuni care sunt de domeniul public, multe persoane strecurându-se şi scăpând judecăţii celor mulţi adoptând atitudini tipizate, fiind imediat asimilaţi de ceilalţi cu personaje sau atitudini cunoscute.
Văd unele tendinţe de introducere în România, odată cu marasmul societăţii de consum, desocializarea şi dezindividualizarea, a acestor stereotipuri. Mai înainte ca ei să aibă şansa de a înţelege cu adevărat de unde vin, ce înseamnă şi cât de compatibile sunt cu modul ancestral de gândire românesc.
Mai există un tip de acţiune care se întâmplă în faţa publicului pe care eu în acest moment o numesc "sacrificiu mediatic". Se ia o persoană publică, care îndeplineşte criteriile momentului şi asupra ei se proiectează lumina reflectoarelor media, iar lumea imediat intră în contact cu intimităţile acelei persoane, reale sau poate chiar regizate, în funcţie de cerinţele momentului, o lucrare artistică şi mediatică menită să mimice anumite aspecte reale şi să abată atenţia publicului de la alte întâmplări, prin aducerea în faţa lor a unor aspecte absolut similare, şi apoi forţarea altor concluzii.
În trecut probabil sacrificiul era real, astăzi nimeni nu ar mai accepta aşa ceva, se folosesc probabil voluntari, care la sfârşit vor fi recompensaţi, vor fi translaţi poate în alt spaţiu sau identitate sau pur şi simplu la stingerea reflectoarelor îşi vor relua viaţa în cvasi-anonimitatea lor iniţială, de purtători de stereotipuri.
M-am trezit azi şi mi-am amintit de ultimul şi cel mai intrigant titlu pe care l-am citi ieri seară înainte de culcare. Primarul Rob Ford este un outsider al elitei media şi se identifică astfel cu noi toţi ceilalţi outsideri.
Un primar, outsider al media. Bine dacă începem să gândim că primarii fac parte din media.
O altă mişcare de scenă, altă piruetă din multele pe care le-a făcut această balerină desprinsă din tablourile Marilenei Murariu sau din benzile desenate ale lui Dilbert, alt rol asumat pentru a capta iar atenţia în altă direcţie de la o problema reală la care experţii în comunicaţii nu au soluţii, într-un show care pare mereu ajuns în fiecare zi la ultima reprezentație din sezon.
Sunday, June 30, 2013
Eminescu şi sanscrita
"cunoscută fiind lozinca vremii ,,Opriți-l pe Eminescu!”"
"1888 Eminescu are dorința de a-și termina unele lucrări pe care își amintește că le-a lăsat în manuscris. Pomenește Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrala din Iași. Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimită biblioteca si manuscrisele rămase la București. Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori."
"1889 La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Mărcuţa din București și apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru asistenta judiciara a bolnavului. În noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Șuțu din strada Plantelor, București. Ziarul Românul din 16 iunie anunța la știri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie. Corpul defunctului este depus în groapă la umbra unui tei din cimitirul Bellu."
http://www.romanianvoice.com/poezii/biblio/bib_eminescu.php
Gramatica pe care Eminescu a încercat să o traducă este aceasta.
Bopp este şi nume de cometă descoperită în 1995. La mişto?
http://en.wikipedia.org/wiki/Comet_Hale%E2%80%93Bopp
Ca şi limba dacă, nu a fost o limbă scrisă.
"The earliest attested Sanskrit texts are Brahmanical texts of the Rigveda, which date to the mid-to-late second millennium BCE. No written records from such an early period survive, if ever existed. However, scholars are confident that the oral transmission of the texts is reliable: they were ceremonial literature whose correct pronunciation was considered crucial to its religious efficacy."
http://en.wikipedia.org/wiki/Sanskrit
Primele texte au apărut în jur de 1500 Î.Cr.. (mai sus) Prima gramatică, a lui Panini, sec. 4 Î.Cr..
http://en.wikipedia.org/wiki/P%C4%81%E1%B9%87ini
Scrierea Devanagari, देवनागरी, care este identică şi pentru Hindi (şi alte câteva limbi), datează din A.D. 1200, dar a fost aplicată pentru sanscrită mult mai recent. Există 4 tipuri diferite de transliteraţie în caractere latine.
http://en.wikipedia.org/wiki/Devanagari
Timp de mai multe luni, începând cu Decembrie anul trecut, pornind de la lista de cuvinte româneşti de origine necunoscută şi cea de cuvinte româneşti considerate autohtone din www.dexonline.ro şi de la afirmaţii, uneori adevărate, de pe unele site-uri româneşti naţionaliste, am alcătuit o listă de cuvinte româneşti cu puternice asemănări cu unele cuvinte sanscrite. Dar răsfoind dicţionarele online, am găsit numeroase alte cuvinte declarate oficial de origine latină sau slavă, mult mai aproape de sanscrită. Probabil lista e mult mai lungă.
http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/12/romanian-sanskrit-comparison.html
Legătura dintre cele două limbi sugerată de această listă provine dintr-o vechime foarte îndepărtată (mii de ani). Cuvintele s-au păstrat în fondul lexical de bază al limbii române, uneori, uimitor, cu pronunţare identică. Gramatica limbii române s-a schimbat continuu de-a lungul timpului. Ca şi gramatica tuturor limbilor. În afară de sanscrită, care a rămas în mare parte neschimbată de cel puţin 3500 ani. Este limba cea mai veche cunoscută, şi care a rămas aceeaşi pentru mai multe milenii. În zilele noastre, sunt zeci de mii de vorbitori nativi de sanscrită în India şi sute de mii nenativi (care au învăţat-o în şcoli).
Din discuţie cu unii lingvişti mai neconvenţionali, am înţeles că teoria indo-europenistică nu a fost aplicată încă limbii române, lingvistica românească rămânând practic la nivelul la care era pe vremea lui Eminescu. Deşi, în mod paradoxal, este limba europeană de departe cea mai apropiată de sanscrită. Căci dacă multe din limbile europene "se trag" din latină, mai puţin cele nordice, latina se trage şi ea tot din sanscrită. La fel de paradoxal, noi avem şi o mulţime de cuvinte latine, latina fiind a doua sursă de geneză a limbii române, care poate s-au întors înapoi ca... neologisme (bine, neologisme de 2000 ani LOL). Dar nu ştiu sigur care este prima, sanscrita sau o altă proto-limbă comună pentru dacă şi sanscrită.
"1888 Eminescu are dorința de a-și termina unele lucrări pe care își amintește că le-a lăsat în manuscris. Pomenește Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrala din Iași. Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimită biblioteca si manuscrisele rămase la București. Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori."
"1889 La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Mărcuţa din București și apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru asistenta judiciara a bolnavului. În noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Șuțu din strada Plantelor, București. Ziarul Românul din 16 iunie anunța la știri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie. Corpul defunctului este depus în groapă la umbra unui tei din cimitirul Bellu."
http://www.romanianvoice.com/poezii/biblio/bib_eminescu.php
Gramatica pe care Eminescu a încercat să o traducă este aceasta.
Bopp este şi nume de cometă descoperită în 1995. La mişto?
http://en.wikipedia.org/wiki/Comet_Hale%E2%80%93Bopp
Ca şi limba dacă, nu a fost o limbă scrisă.
"The earliest attested Sanskrit texts are Brahmanical texts of the Rigveda, which date to the mid-to-late second millennium BCE. No written records from such an early period survive, if ever existed. However, scholars are confident that the oral transmission of the texts is reliable: they were ceremonial literature whose correct pronunciation was considered crucial to its religious efficacy."
http://en.wikipedia.org/wiki/Sanskrit
Primele texte au apărut în jur de 1500 Î.Cr.. (mai sus) Prima gramatică, a lui Panini, sec. 4 Î.Cr..
http://en.wikipedia.org/wiki/P%C4%81%E1%B9%87ini
Scrierea Devanagari, देवनागरी, care este identică şi pentru Hindi (şi alte câteva limbi), datează din A.D. 1200, dar a fost aplicată pentru sanscrită mult mai recent. Există 4 tipuri diferite de transliteraţie în caractere latine.
http://en.wikipedia.org/wiki/Devanagari
Timp de mai multe luni, începând cu Decembrie anul trecut, pornind de la lista de cuvinte româneşti de origine necunoscută şi cea de cuvinte româneşti considerate autohtone din www.dexonline.ro şi de la afirmaţii, uneori adevărate, de pe unele site-uri româneşti naţionaliste, am alcătuit o listă de cuvinte româneşti cu puternice asemănări cu unele cuvinte sanscrite. Dar răsfoind dicţionarele online, am găsit numeroase alte cuvinte declarate oficial de origine latină sau slavă, mult mai aproape de sanscrită. Probabil lista e mult mai lungă.
http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/12/romanian-sanskrit-comparison.html
Legătura dintre cele două limbi sugerată de această listă provine dintr-o vechime foarte îndepărtată (mii de ani). Cuvintele s-au păstrat în fondul lexical de bază al limbii române, uneori, uimitor, cu pronunţare identică. Gramatica limbii române s-a schimbat continuu de-a lungul timpului. Ca şi gramatica tuturor limbilor. În afară de sanscrită, care a rămas în mare parte neschimbată de cel puţin 3500 ani. Este limba cea mai veche cunoscută, şi care a rămas aceeaşi pentru mai multe milenii. În zilele noastre, sunt zeci de mii de vorbitori nativi de sanscrită în India şi sute de mii nenativi (care au învăţat-o în şcoli).
Din discuţie cu unii lingvişti mai neconvenţionali, am înţeles că teoria indo-europenistică nu a fost aplicată încă limbii române, lingvistica românească rămânând practic la nivelul la care era pe vremea lui Eminescu. Deşi, în mod paradoxal, este limba europeană de departe cea mai apropiată de sanscrită. Căci dacă multe din limbile europene "se trag" din latină, mai puţin cele nordice, latina se trage şi ea tot din sanscrită. La fel de paradoxal, noi avem şi o mulţime de cuvinte latine, latina fiind a doua sursă de geneză a limbii române, care poate s-au întors înapoi ca... neologisme (bine, neologisme de 2000 ani LOL). Dar nu ştiu sigur care este prima, sanscrita sau o altă proto-limbă comună pentru dacă şi sanscrită.
Sunday, January 20, 2013
Sanskrit Words with English Resonance
After looking for Romanian words of possible Sanskrit etymologies and browsing thousands of words in Sanskrit dictionaries, i stumbled upon a number of English words that sound very close to Sanskrit ones and to me the etymologies i found for those words in different English dictionaries are not satisfying anymore.