Nu am altă soluţie decât să copy&paste aici acest articol din Cotidianul pentru că trebuie să răspund la fiecare paragraf.
Acad. prof. dr. Cătălin Zamfir:
"Asistăm la o demoralizare colectivă!"
Domnule profesor, istoria se repetă, sociologia românească devine din nou Cenuşăreasă la fel ca în perioada comunistă. Mai avem nevoie de sociologi?
Rolul sociologiei este cel mai bine definit de Dimitrie Gusti, fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti. El a spus că „sociologia este ştiinţa naţiunii”, înţelegând prin aceasta ştiinţa societăţii în care sociologul trăieşte, pentru că, vedeţi, realitatea politică este peste tot la fel pe glob şi există o singură fizică, valabilă în toate zonele lumii. Societatea este însă foarte diversă, de aceea sociologiile au caracter naţional, în sensul de contextual. Sociologiile au ca principală misiune întocmirea hărţilor sociale. Pentru că aşa cum avem nevoie de harta geografică a României, avem nevoie şi de o hartă socială, deoarece actorii politici caută să schimbe realitatea socială în care trăiesc şi e nevoie să înţeleagă ce se întâmplă, care este configuraţia societăţii româneşti şi de-aici să tragă concluziile necesare. În al doilea rând, sociologia trebuie să şi explice de ce în societatea noastră se întâmplă lucrurile într-un fel sau altul şi de asemenea să încerce să facă şi predicţii, să dezvolte sugestii pentru politici sociale, deoarece sistemul politic nu are doar funcţia de a dezvolta o politică economică, ci şi un pachet mare de politici sociale.
Dimitrie Gusti, a scris ultima carte în 1941. Principala misiune este întocmirea hărţilor sociologice. Păi mai este asta valabil în 2013, când lumea trece de la elitism adică o democraţie aparentă, ghidată de elite la o democraţie reală, ghidată de media, deţinută de corporaţii şi tot felul de interese transnaţionale, cu feedback, când politicienii conduc acum o ţară în direcţia în care vrea ea, după ce au avut grijă să-i convingă populaţia care este direcţia bună, prin ei înşişi şi prin media aliată lor şi să le taie orice alte alternative, câteodată pur psihologic, alternativele existând? Prin sondaje în timp real care în mod evident, nu sunt întocmite de acest institut care aparţine de Academia Română, din moment cei ei spun mai jos că nu au mijloace? Actorii politici sărăcii nu înţeleg nimic din ce se întâmplă nici ei, pentru că sunt doar nişte bieţi... actori, ce-i drept, profi şi nu se vede că sunt cu casca la ureche tot timpul. Mulţumesc totuşi că aţi folosit cuvântul. E posibil ca sociologia română să fie alta decât cea britanică. Dar eu cred că sunt sociologi străini care o înţeleg mai bine decât orice sociolog din România.
Se uită politicianul într-o oglindă pe care i-o puneţi la dispoziţie şi se sperie de ceea ce vede? Se vede urât şi neputincios şi adoptă apoi politica struţului?
Nu neapărat, problema este că avem de-a face cu un proces social-economic, iar factorul politic poate influenţa negativ sau pozitiv acest proces. Vreau să vă dau un exemplu: în 1991, noi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, am lansat un program de cercetare a sărăciei în România, în ideea că tranziţia va fi dură şi că unul dintre efectele ei va fi şi sărăcirea societăţii, neştiind însă în ce proporţie. Am făcut cercetări. M-am întâlnit pe-atunci cu prim-ministrul, iar acesta mi-a spus: ”Măi, Cătălin, de unde scoateţi voi atâţia săraci? Eu n-am văzut niciun sărac clătinându-se pe stradă de foame!”. Ăsta era punctul de vedere al prim-ministrului... Ca să vedeţi că de multe ori factorul politic nu înţelege ce se întâmplă. În cei 23 de ani de existenţă am publicat studii ştiinţifice şi ceea ce numim noi rapoarte. Rapoarte ce reprezină analize ale unor probleme grave ale societăţii româneşti, prezentate într-o formă „citibilă” de către publicul larg, de către politicieni. Uneori, politicul şi-a manifestat interesul faţă de aceste rapoarte.
Singura oglindă în care se uită politicianul este cea din cabina de machiaj. Coşul zilnic şi nivelul sărăciei este unul din multele aspecte ale sociologiei. Dar nu cred că este nevoie de un academician ca să vedem care este nivelul de sărăcie al României. Iar Petre Roman poate să fie satisfăcut, acum sunt, într-adevăr, români care cad de foame pe stradă, care dorm prin boscheţi, care îşi abandonează copii şi merg cu milioanele şi se prostituează şi fac alte munci în Italia şi Spania şi aduc bani în România la un nivel care pune România pe locul 3 în lume după India şi Mexic. Iar dvs. sunteţi acoperit. I-aţi spus de atunci!
În ultimii trei ani însă, guvernarea a strâmbat din nas şi a fost foarte supărată pe aceste rapoarte...
Noi nu criticam guvernul, ci ofeream o imagine a societăţii, „iată ce se întâmplă!”.
Este clar de ce nu-i interesează, după cum am spus înainte, tot ce-i interesează pe ei este ce aud la cască, instrucţiunile codificate pentru mimică, etc.
Ne putem raporta acum la anii ’90? Întreb, deoarece am văzut destui oameni clătinându-se pe stradă de foame...
E destul de greu să compari. Coşul zilnic demonstrează un lucru extrem de îngrijorător. Dinamica acestui coş zilnic minimal pentru a trăi a ajuns la nivelul celui din ’89 de-abia acum cinci ani, în 2008, şi a început iarăşi să se deterioreze. Tranziţia a fost foarte dură pe ansamblu. Am asistat timp de douăzeci de ani la un proces masiv de sărăcire a segmentului salarial al societăţii noastre. Din păcate a crescut enorm segmentul de populaţie nesalariată. Vă daţi seama, în 1989 erau 8.400.000 de salariaţi, salariul reprezentând o sursă foarte importantă de venit pentru majoritatea gospodăriilor. Acum avem mai puţin de jumătate, aproape 4.200.000 de salariaţi. A dispărut o masă mare de salariaţi. Unde s-au dus aceştia? Au mai migrat unii, alţii au intrat în economia gri sau neagră, asistăm la o subocupare mai ales în zona rurală, deci din punctul de vedere al stării societăţii, tranziţia a fost extrem de dură.
Ce coş dle. Sunt ţinuţi la un un nivel minim de existenţă, ameţiţi de media şi o anumită parte a internetului, iar cei plecaţi sunt condamnaţi la deromânizare. Numai din aceste date înţelegem că poporul român a intrat într-un declin, ghidat, fără precedent.
Dacă el ca şi academician şi salariat al statului român, subfinanţat, văzând aceste lucruri, a lua vreo iniţiativă personală, voluntară, de a identifica problemele majore care crează aceste statistici şi măcar a le publica cu tragerea semnalului de alarmă?
Decidentul, confruntat cu oglinda despre care vorbeam, a avut grijă să vă „tragă pe linie moartă”...
Ce se întâmplă? Aici era o discuţie în legătură cu evaluarea sociologilor. În ultimii ani, secţia de resort a ministerului a fost dominată de un grup de sociologi care au dus o politică de dezagregare a acestei ştiinţe, de deturnare a ei, de creare a unei rupturi de realitatea socială. Obiectivul propus sociologiei de acest grup este să publice în Occident. Foarte bine, să publice acolo, numai că vei publica doar anumite teme de interes mai general. Temele care sunt de interes critic pentru România au fost devalorizate, depunctate, iar tinerii sociologi sunt năuci, ei trebuie să publice în Occident, ăsta e obiectivul lor, nu să-şi realizeze misiunea lor de sociologi, şi anume cercetarea societăţii româneşti.
Cine este acel grup, au nume, feţe? Eu ştiu că la orice loc de muncă, mai ales în occident, există o listă de îndatoriri. Care este lista de sarcini zilnice pentru care primesc salarii angajaţii Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii? http://www.iccv.ro/echipa.
Pe cine deranjează? Devine ea o piedică în calea globalizării, a ştergerii identităţii naţionale?
Ce se întâmplă? Haideţi să luăm ţările importante. În Anglia, o mare producătoare de sociologie, peste 90% dintre cercetările în domeniu se referă la realitatea Angliei şi publică masiv despre realităţile de acolo. Francezii de asemenea... Doar 10% sunt cercetări cu teme mai comode care se publică în alte ţări occidentale. Şi sociologia noastră ar trebui să meargă pe această linie, adică 90% din efortul nostru să fie orientat spre cercetarea realităţii societăţii noastre.
Cercetarea se face numai că există acest grup care promovează un „mondialism gol” şi o politică de denigrare a cercetării de relevanţă românească.
Vroiam să întreb ce se traduce din ce se publică, prin efortul Institutului dvs, dar după aia m-am gândit, nu prea are rost, dacă vă luaţi după ce spunea Dimitrie Gusti, că fiecare ţară cu sociologia ei... Doar aşa, pentru ştiinţa noastră sau a studenţilor din ultimii 22 ani
Există pe site-ul ICCV o pagină, Proiecte de cercetare/proiecte finalizate. Unul din aceste proiecte este "Publicistica sociologică românească după 1944" M-am uitat în zadar la un link la acea bază de date. Unde este?
Este un grup care în schimbul burselor şi granturilor obţinute
apără interese oculte, de pulverizare-atomizare a „românescului” şi în
acest domeniu?
Nu ştiu cât la sută este finanţare, cât la sută este prostie şi cât ambiţie personală. Nu sunt încă date suficiente. Problema este că ei, în vreo cinci-şase ani, au ocupat puncte de control politic în Ministerul Educaţiei. Trebuie schimbată acum această mentalitate, această politică distructivă în sociologie...
În primul rând trebuie ca în minister să se schimbe radical viziunea de evaluare a sociologiei, să nu mai fie evaluată sociologia la fel ca fizica.
De la sociologul şef al României ne-am aştepta să ştie măcar acest lucru, dacă există un asemenea grup. În fond, e un fenomen... social! Dar eu mai întreb, în afara burselor şi granturilor luate de idioţi şi de la statul român şi de la alţii, el ca sociolog, ce alte mecanisme de pulverizare a românismului a identificat?
Apar tot soiul de politruci care - ei şi numai ei - deţin adevărul absolut şi ne prezintă din când în când „adevărata” stare a naţiunii, cum stăm cu PIB-ul, cu arieratele, numai despre coşul zilnic şi prăpastia creată între instituţii şi oameni nu vorbeşte nimeni...
Înţeleg că aceştia sunt alţii decât actorii politici de care aţi vobit mai devreme?
Institutul nostru (n.r. - Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii) a lansat pentru 2013 un mare program de cercetare - „Diagnoza stării sociale a României” - pentru că nu există o analiză clară, care este starea societăţii româneşti, nu în sistem politic, ci cum trăiesc cu adevărat oamenii.
Noi am propus guvernului să susţină un asemenea program, pentru că el nu se poate face în lipsa unor resurse. Politica de desfiinţare a cercetării sociologice a fost dusă la extrem prin finanţările prosteşti ale vechii guvernări. E nevoie măcar acum în ceasul al 12-lea de o analiză ştiinţifică corectă a realităţii pe care o trăim.
De ce mai trebuie o finanţare specială pentru un program special? Ce ne dă nouă acest institut altceva decât un site şi nişte rapoarte, poate vreo 3-4 în peste 20 ani LOL am ghicit! http://www.iccv.ro/proiecte/finalizate pe care poate le-a citit cineva? Oare singurul lucru pentru care le ajunge banii este să meargă în fiecare zi la servici, să deschidă calc şi să facă te miri ce? Şi un nume liniştitor, Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, de care am auzit şi eu vag, cândva, bine, există cineva care se ocupă şi de chestia asta, nu suntem chiar orfani în lume, avem şi o calitate a vieţii, care este... mizerabilă, dar există... fiindcă o cercetează cineva!
Revenind la întrebarea dumneavoastră, sigur, starea de bine în social depinde în bună măsură de planul economic. Economia noastră se află într-o criză structurală ce s-a consolidat de-a lungul întregii perioade de tranziţie. Agricultura este destructurată - trebuie să fie găsite căile de restructurare şi de creştere a potenţialului ei -, iar pe de altă parte, industria a fost în mare parte distrusă. Este necesar un amplu program de reconstrucţie economică, problema este extrem de complexă...
LOL e destructurată, complexă, program amplu. Aici nu mă pot gândi decât la una din legile lui Murphy, aia cu ce pare uşor e greu ce pare greu e imposibil... Dar hai să fim pozitivi, măcar declarativ, să nu mai demoralizăm colectiv România.
Dar le puteţi pune în faţă decidenţilor o radiografie pertinentă a socialului nostru în anul de graţie 2013...
Asta o putem face, putem da şi unele sugestii, dar problemele sunt extraordinar de complexe şi factorul politic este în situaţia de a lua deciziile care ne-ar putea scoate din criză.
Mai mult centralism? Eu nu sunt sociolog, politolog bla bla dar un lucru am înţeles, politicienii nu sunt buni de altceva decât să promită, să acopere şi să încurce treburile. Dacă sunt reali. Dacă sunt doar actori cum aţi spus, atunci ei ne vor scuti de o agonie lungă.
Dacă cineva va rezolva vreodată ceva, acestea sunt mecanismele economice nestânjenite funcţionând într-o ţară suverană.
În procesul de schimbare social-economică, unul dintre efectele extrem de negative este creşterea inegalităţii, a polarizării societăţii. Ne tot comparăm cu Bulgaria, care suferă la fel ca noi, dar noi am devenit cea mai polarizată societate din Europa. Programul construcţiei europene este promovarea - să zicem - a unei societăţi mai echilibrate. E interesant că în ultimii ani Uniunea Europeană vorbeşte tot mai mult despre ceea ce se cheamă „o societate bună”. Cum ar arăta ea? Nu neapărat una prosperă, dar echilibrată social, de asemenea se vrea o stare de spirit pozitivă şi o apropiere între cetăţeni şi instituţiile publice.
Bulgaria are numai o minoritate etnică majoră, noi avem 2-3 cu tot cu diasporele lor din SUA. Care sunt, pardon, la curent cu ultimele cercetări în toate domeniile, inclusiv sociologia. Mai ales sociologia!
Noi moştenim o stare nu numai de dezamăgire, ci şi un sentiment de „n-ai ce face”. Sentimentul de „n-ai ce face” este generat de faptul că instituţiile nu sunt interesate de părerea cetăţenilor pe care-ar trebui să-i servească. Cetăţenii n-au nicio modalitate de a influenţa mersul sistemului public. Aici este o mare problemă, asistăm la o demoralizare colectivă. Şi aici, pe lângă reconstrucţia economiei, trebuie să luăm în calcul şi acest obiectiv. Moralul este o parte foarte importantă a dezvoltării sociale. La televizor vezi mereu: ”Dom'le, aşa se întâmplă! Şi ce să faci?”. Apoi mai există o expresie extrem de păguboasă, şi-anume: „Tot aşa va fi, nimic nu se va-ntâmpla!”.
Cei ce vorbesc ştiu din experienţele lor personale. Într-un fel e bine că nu se întâmplă nimic, deşi în 23 de ani s-au întâmplat multe, dar treptat, lumea s-a schimbat şi nu neapărat numai în bine, dar un lucru nu înţeleg, ce aşteaptă lumea să se întâmple? Ce au făcut ei pentru a se întâmpla ceva şi nu s-a întâmplat?
Societatea românească este modelată după Europa de Vest interbelică. Acolo dacă un om îşi făcea datoria, avea un job, plătea nişte impozite, se aștepta, normal ca şi cei plătiţi de stat să facă ceva asemănător, iar statul având tot felul de instituții, ele să funcționeze în folosul celui care plăteşte impozitul. Poate asta aşteaptă românii, miracolul ca într-o zi să vadă că şi cei care primesc salariu de la stat îşi fac datoria. Poate e timpul să le spună cineva. Nu prea îşi fac datoria. Faţă de români.
Există o ruptură între colectivitate şi instituţiile publice. Democraţia înseamnă că populaţia participă la decizii şi are un sentiment de încredere în instituţiile pe care le-a votat. Neîncrederea este însă dominantă la acestă oră în socialul românesc, iar guvernarea actuală mai are încă o misiune extraordinar de grea: aceea de a recâştiga încrederea populaţiei în instituţiile statului.
Eu sunt sigur că românii nici nu prea ştiu de instituţiile astea publice. Lumea îşi face treaba şi merg acasă să se odihnească şi să se distreze. Nu e treaba lor să ţină legătura cu aceste instituții. Dar acum, dacă au ieşit în presă şi acest articol va sta pentru câteva zile bune în Cotidianul.ro, hai să vorbim şi cu ei.
În România populaţia participă la decizii, de acord, dar nu în felul în care ne-am aştepta. Ei sunt sondaţi prin complicitatea proprietarilor de reţele sociale (ne-am fi aşteptat să vorbiți şi despre acestea, domnilor sociologi, câte studii aveţi pe rol?, dacă înţelegeţi cum funcționează, la nivel fizic, unde sunt serverele, în ce ţări, cine controlează datele, confidențialitatea la nivel de stat român) şi înainte de asta, prin alte reţele, incluzând cea telefonică, în mod ilicit, iar aceste sondaje ajung, ca efect, de multe ori în timp de ore sau chiar minute înapoi la ei prin actorii politici, dar nu în felul în care ar fi avantajos pentru români, deşi prezentat în forme atrăgătoare, câteodată chiar sexy. Nimic despre tehnici de manipulare în media?
Sau dacă au colaborat vreodată cu http://www.opensocietyfoundations.org/, organizaţie filantropică care pare specializată în problemele sociale? Şi care probabil nu duce lipsă de fonduri, studii şi materiale publicate?
Între Dimitrie Gusti şi sociologia modernă sunt peste 60 ani. S-a făcut un salt imens în toate domeniile. Dar din păcate, nici în România, nici în ţările din vest sociologia de vârf nu este numai în mâna guvernelor. Diferite organizaţii private angajează cei mai buni sociologi şi matematicieni şi fac ce vor şi mai ales numai ce ştiu ei iar noi numai putem să bănuim. Dar când vedem reacţia promptă a actorilor la anumite fenomene nu putem să tragem decât o singură concluzie. Organizaţiile pe care le folosesc ei nu sunt cele de acoperire, ca Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii. Care după cum a şi recunoscut şeful lui, nu funcţionează.
Site-ul personal al acad. prof. dr. Cătălin Zamfir.
Nu ştiu cât la sută este finanţare, cât la sută este prostie şi cât ambiţie personală. Nu sunt încă date suficiente. Problema este că ei, în vreo cinci-şase ani, au ocupat puncte de control politic în Ministerul Educaţiei. Trebuie schimbată acum această mentalitate, această politică distructivă în sociologie...
În primul rând trebuie ca în minister să se schimbe radical viziunea de evaluare a sociologiei, să nu mai fie evaluată sociologia la fel ca fizica.
De la sociologul şef al României ne-am aştepta să ştie măcar acest lucru, dacă există un asemenea grup. În fond, e un fenomen... social! Dar eu mai întreb, în afara burselor şi granturilor luate de idioţi şi de la statul român şi de la alţii, el ca sociolog, ce alte mecanisme de pulverizare a românismului a identificat?
Apar tot soiul de politruci care - ei şi numai ei - deţin adevărul absolut şi ne prezintă din când în când „adevărata” stare a naţiunii, cum stăm cu PIB-ul, cu arieratele, numai despre coşul zilnic şi prăpastia creată între instituţii şi oameni nu vorbeşte nimeni...
Înţeleg că aceştia sunt alţii decât actorii politici de care aţi vobit mai devreme?
Institutul nostru (n.r. - Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii) a lansat pentru 2013 un mare program de cercetare - „Diagnoza stării sociale a României” - pentru că nu există o analiză clară, care este starea societăţii româneşti, nu în sistem politic, ci cum trăiesc cu adevărat oamenii.
Noi am propus guvernului să susţină un asemenea program, pentru că el nu se poate face în lipsa unor resurse. Politica de desfiinţare a cercetării sociologice a fost dusă la extrem prin finanţările prosteşti ale vechii guvernări. E nevoie măcar acum în ceasul al 12-lea de o analiză ştiinţifică corectă a realităţii pe care o trăim.
De ce mai trebuie o finanţare specială pentru un program special? Ce ne dă nouă acest institut altceva decât un site şi nişte rapoarte, poate vreo 3-4 în peste 20 ani LOL am ghicit! http://www.iccv.ro/proiecte/finalizate pe care poate le-a citit cineva? Oare singurul lucru pentru care le ajunge banii este să meargă în fiecare zi la servici, să deschidă calc şi să facă te miri ce? Şi un nume liniştitor, Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, de care am auzit şi eu vag, cândva, bine, există cineva care se ocupă şi de chestia asta, nu suntem chiar orfani în lume, avem şi o calitate a vieţii, care este... mizerabilă, dar există... fiindcă o cercetează cineva!
Revenind la întrebarea dumneavoastră, sigur, starea de bine în social depinde în bună măsură de planul economic. Economia noastră se află într-o criză structurală ce s-a consolidat de-a lungul întregii perioade de tranziţie. Agricultura este destructurată - trebuie să fie găsite căile de restructurare şi de creştere a potenţialului ei -, iar pe de altă parte, industria a fost în mare parte distrusă. Este necesar un amplu program de reconstrucţie economică, problema este extrem de complexă...
LOL e destructurată, complexă, program amplu. Aici nu mă pot gândi decât la una din legile lui Murphy, aia cu ce pare uşor e greu ce pare greu e imposibil... Dar hai să fim pozitivi, măcar declarativ, să nu mai demoralizăm colectiv România.
Dar le puteţi pune în faţă decidenţilor o radiografie pertinentă a socialului nostru în anul de graţie 2013...
Asta o putem face, putem da şi unele sugestii, dar problemele sunt extraordinar de complexe şi factorul politic este în situaţia de a lua deciziile care ne-ar putea scoate din criză.
Mai mult centralism? Eu nu sunt sociolog, politolog bla bla dar un lucru am înţeles, politicienii nu sunt buni de altceva decât să promită, să acopere şi să încurce treburile. Dacă sunt reali. Dacă sunt doar actori cum aţi spus, atunci ei ne vor scuti de o agonie lungă.
Dacă cineva va rezolva vreodată ceva, acestea sunt mecanismele economice nestânjenite funcţionând într-o ţară suverană.
În procesul de schimbare social-economică, unul dintre efectele extrem de negative este creşterea inegalităţii, a polarizării societăţii. Ne tot comparăm cu Bulgaria, care suferă la fel ca noi, dar noi am devenit cea mai polarizată societate din Europa. Programul construcţiei europene este promovarea - să zicem - a unei societăţi mai echilibrate. E interesant că în ultimii ani Uniunea Europeană vorbeşte tot mai mult despre ceea ce se cheamă „o societate bună”. Cum ar arăta ea? Nu neapărat una prosperă, dar echilibrată social, de asemenea se vrea o stare de spirit pozitivă şi o apropiere între cetăţeni şi instituţiile publice.
Bulgaria are numai o minoritate etnică majoră, noi avem 2-3 cu tot cu diasporele lor din SUA. Care sunt, pardon, la curent cu ultimele cercetări în toate domeniile, inclusiv sociologia. Mai ales sociologia!
Noi moştenim o stare nu numai de dezamăgire, ci şi un sentiment de „n-ai ce face”. Sentimentul de „n-ai ce face” este generat de faptul că instituţiile nu sunt interesate de părerea cetăţenilor pe care-ar trebui să-i servească. Cetăţenii n-au nicio modalitate de a influenţa mersul sistemului public. Aici este o mare problemă, asistăm la o demoralizare colectivă. Şi aici, pe lângă reconstrucţia economiei, trebuie să luăm în calcul şi acest obiectiv. Moralul este o parte foarte importantă a dezvoltării sociale. La televizor vezi mereu: ”Dom'le, aşa se întâmplă! Şi ce să faci?”. Apoi mai există o expresie extrem de păguboasă, şi-anume: „Tot aşa va fi, nimic nu se va-ntâmpla!”.
Cei ce vorbesc ştiu din experienţele lor personale. Într-un fel e bine că nu se întâmplă nimic, deşi în 23 de ani s-au întâmplat multe, dar treptat, lumea s-a schimbat şi nu neapărat numai în bine, dar un lucru nu înţeleg, ce aşteaptă lumea să se întâmple? Ce au făcut ei pentru a se întâmpla ceva şi nu s-a întâmplat?
Societatea românească este modelată după Europa de Vest interbelică. Acolo dacă un om îşi făcea datoria, avea un job, plătea nişte impozite, se aștepta, normal ca şi cei plătiţi de stat să facă ceva asemănător, iar statul având tot felul de instituții, ele să funcționeze în folosul celui care plăteşte impozitul. Poate asta aşteaptă românii, miracolul ca într-o zi să vadă că şi cei care primesc salariu de la stat îşi fac datoria. Poate e timpul să le spună cineva. Nu prea îşi fac datoria. Faţă de români.
Există o ruptură între colectivitate şi instituţiile publice. Democraţia înseamnă că populaţia participă la decizii şi are un sentiment de încredere în instituţiile pe care le-a votat. Neîncrederea este însă dominantă la acestă oră în socialul românesc, iar guvernarea actuală mai are încă o misiune extraordinar de grea: aceea de a recâştiga încrederea populaţiei în instituţiile statului.
Eu sunt sigur că românii nici nu prea ştiu de instituţiile astea publice. Lumea îşi face treaba şi merg acasă să se odihnească şi să se distreze. Nu e treaba lor să ţină legătura cu aceste instituții. Dar acum, dacă au ieşit în presă şi acest articol va sta pentru câteva zile bune în Cotidianul.ro, hai să vorbim şi cu ei.
În România populaţia participă la decizii, de acord, dar nu în felul în care ne-am aştepta. Ei sunt sondaţi prin complicitatea proprietarilor de reţele sociale (ne-am fi aşteptat să vorbiți şi despre acestea, domnilor sociologi, câte studii aveţi pe rol?, dacă înţelegeţi cum funcționează, la nivel fizic, unde sunt serverele, în ce ţări, cine controlează datele, confidențialitatea la nivel de stat român) şi înainte de asta, prin alte reţele, incluzând cea telefonică, în mod ilicit, iar aceste sondaje ajung, ca efect, de multe ori în timp de ore sau chiar minute înapoi la ei prin actorii politici, dar nu în felul în care ar fi avantajos pentru români, deşi prezentat în forme atrăgătoare, câteodată chiar sexy. Nimic despre tehnici de manipulare în media?
Sau dacă au colaborat vreodată cu http://www.opensocietyfoundations.org/, organizaţie filantropică care pare specializată în problemele sociale? Şi care probabil nu duce lipsă de fonduri, studii şi materiale publicate?
Între Dimitrie Gusti şi sociologia modernă sunt peste 60 ani. S-a făcut un salt imens în toate domeniile. Dar din păcate, nici în România, nici în ţările din vest sociologia de vârf nu este numai în mâna guvernelor. Diferite organizaţii private angajează cei mai buni sociologi şi matematicieni şi fac ce vor şi mai ales numai ce ştiu ei iar noi numai putem să bănuim. Dar când vedem reacţia promptă a actorilor la anumite fenomene nu putem să tragem decât o singură concluzie. Organizaţiile pe care le folosesc ei nu sunt cele de acoperire, ca Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii. Care după cum a şi recunoscut şeful lui, nu funcţionează.
Site-ul personal al acad. prof. dr. Cătălin Zamfir.
