În urma unui şir de întâmplări care ar putea face uşor subiectul altor poveşti, am ajuns, de bine, de rău să înţeleg limbi străine începând din liceu, în special franceza şi engleza. Prin asta am început să înţeleg cuvintele la unele melodii "străine", unele "scăpate" prin grila deasă a cenzurii comuniste, altele pe benzi magnetice, "trase" de la unii la alţii.
Ce nu înţelegeam completam cu imaginaţia. (Pe atunci nu era internet cu versuri la orice melodie şi chiar dacă aveam un dicţionar, nu întotdeauna înţelegeam pronunţia ca să caut în el sau nici măcar nu puteam memora toate cuvintele când se desfăşura o melodie ca să le scriu sau traduc).
Când spun străin, înţeleg tot ce e la vest de să zicem, Viena, fiindcă austriecii nu prea au intrat cu hit-uri în circuitul muzicii pop mondiale, cel puţin nu-mi vine în minte nici un nume acum.
Bine, pentru mine şi pentru mulţi nu exista nici o diferenţă între muzica europeană şi cea americană, la fel ca şi între cele două culturi.
(Îmi amintesc de exemplu de Păunescu, Dumnezeu să-l ierte, care spunea în
gura mare pe oriunde era auzit, cel mai mult la "cenaclul" Flacăra că
totul era gunoi cu aplauze înregistrate şi momeală pentru tineretul de
la noi (practic el prin acea "întâmplare" artistică încerca să recreeze
genurile şi tipurile de muzică din vest, fenomen care era întâlnit de
fapt în toată scena muzicală pop românească)).
Relativ recent, de vreo 5 ani am pornit o "campanie" masivă de reevaluare a tuturor melodiilor mele favorite şi a trece prin versuri şi a le înţelege în sfârşit, complet. În mare parte din cauză că am ajuns în sfârşit la un nivel de înţelegere a limbii engleze care îmi permite aceasta.
Este poezie şi este filozofie în majoritatea versurilor melodiilor lor. Mult mai multă decât credeam eu în acel timp. De fapt unele sunt adevărate eseuri.
Din păcate însă în multe dintre ele sub masca poeziei se ascunde orice, de la politica momentului la îndemnuri subliminale, acestea din urmă lipsite de orice morală sau scrupul din partea autorilor.
Altele, oricât le-aş asculta, deşi la prima vedere sugerează tot felul de imagini poetice, care frapează imaginaţia dar până la urmă par lipsite de orice sens, ca de exemplu unele melodii de Phil Collins sau Elton John. Nu am înţeles niciodată ce simte Phil Collins în aer că vine în noaptea aceasta, ceva ce el a aşteptat toată viaţa. Mai uşor mi-a fost totuşi să înţeleg ce nu ar face Meatloaf pentru dragoste. (LOL după ce am dat search-uri pe google timp de câteva ore şi citit nu ştiu câte forumuri. De fapt el spune ce nu ar face undeva la începutul melodiei într-un vers, inexplicabil trecut cu vederea, sau cu auzirea, de mai toţi). Ca să nu vorbim acum de Beatles. Beatles are un loc cu totul aparte. Sau ABBA. Etc.
Din intuiţia mea de atunci şi din cea de acum mi-am făcut o proiecţie asupra întregii culturi vestice, şi am întrezărit o societate avansată, în care oamenii, cel puţin câteodată îşi vorbesc unii altora în poezii şi cântece.
Îmi amintesc un verset din Biblie, auzit de la David, mecanicul şi patronul de la fostul Computer Age Auto Service, cel care spunea că nu mai sunt mulţi creştini ca el, m-am uitat chiar acum, Efeseni 5 vs 19 "Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului."
Nu ştiu dacă acest verset se poate aplica la muzica pop contemporană, dar de multe ori când ascult muzică mă gândesc la el. Dar existența lui în Biblie subliniază puterea muzicii, a poeziei asupra psihicului omenesc. Putere amplificată până la paroxism în cazul hit-urilor, care dacă ai un radio deschis în casă sau în maşină le auzi vrând-nevrând de zeci sau sute de ori.
Oricum, am ajuns la ce vroiam să spun de la început. Nu, nu toţi sunt poeţi şi filozofi la vest de Viena.
Dar mai recent, o haită nouă, ciudată, adunată de pe diferite meleaguri ale lumii a pus stăpânire pe o bună parte a "industriei" de entertainment şi folosesc la maximum tot ce se poate folosi din rămăşiţele culturii pop pentru a o întoarce împotriva ei însăşi. Ca dovadă, "artiştii" dar mai ales artistele ultimului deceniu.
Am văzut relativ recent un video cu un rocker celebru care a invitat pe una din divele animatronicii contemporane. S-au căznit împreună să cânte live o melodie rock pe o scenă simplă fără tone de aparatură şi se vedea atât de clar că tipa nici măcar nu nimerea notele.
Sau o întrebare, ce ar vrea să spună versul Young Money raised me din exemplul de mai jos?
"No I’m not lucky I’m blessed, Yes!
Clap for the heavyweight champ, Me!
But I couldn’t do it all alone, We!
Young Money raised me"
Pun pariu că dacă cineva le-ar scoate din priză (adică de la ditamai reţeaua de putere) toată tehnologia, nu ai mai auzi din direcţia lor decât nişte mieunături şi schelălăituri.
Dar tot ce am scris până acum este doar o introducere la ce aş vrea să scriu mai departe, comentarii la versuri din diferite melodii. Voi încerca pe măsură ce le aud la radio. Pentru că unele sunt atât de persistente şi omniprezente încât nu avem scăpare.
Saturday, March 23, 2013
Friday, March 22, 2013
Tuesday, March 19, 2013
Wallpaper, Formaldehyde
4x30 fairly new fluorescent lamps. Pictures are clickable to enlarge
1.WB=5500
2.WB, fluorescent
Here is a link to a jpeg full resolution together with ARW uncompressed file (Sony ARW). The preview showed by Google for the ARW file in the linked folder is Google's interpetation of that file. The ARW file can be accurately seen only with specialized software that has the Sony codec included. https://docs.google.com/folder/d/0B-ShIhkErMIPUDMxcG9YeVc4U0k/edit?usp=sharing
And here is the missing link. Holes have been dug around buildings for some wiring work for lamps for more than a month now. It looks like they are trying to replace the wires or look for a shortcut. This particular hole has been dug for weeks. Strains of mold and bacteria that usually live deep under ground travels through the air, gets inside and attacks the wallpaper which seems to be made of fabric with some sort of organic, maybe animal (i heard in the past they used bovine skin, hoofs and blood from slaughterhouses to make glue) material and makes it stink really bad especially in the bathroom where there is humidity after showers. It was raining for days, i don't know what effect that had on those but i assume it's not like freshly dug anymore. But it's not the stable ecosystem usually encountered in this place at the surface of the ground either.
I'm already starting not to feel anymore the pain from formatting a whole partition that included pictures from the last three months. But i recovered some half of those using photorec and testdisk (with this occasion i discovered a good method of recovering a freshly formatted and deleted partition, you can use a Linux Live CD like the ones for installing Linux and an internet connection, after booting from the CD, you download testdisk then use the command photorec) and here are a three of those included here.
Friend With You or Fuck With You?

2/14/2012 |
2/24/2012 |
Friend With You or Fuck With You?
Thursday, March 14, 2013
News and Contra-News
It's been a long time since i thought of writing posts about weird inexplicable (at least until recently) coincidences in my life. They might be also useful to others to sort ideas and friends.
I hope i'm not going to step on others' right to privacy if i posted this picture. After all it's legal to photograph everything is visible on a street. Since they can film me, i think i can also photograph them. I took the shot at a detectable impulse, i wouldn't have put it here but i was struck by the coincidence. By the way, did anybody knew that there is a fashion in Oregon for mothers with strolls to wear black and red? (I think the assumption she may be a mother with a baby is correct, but it could be that she is just pushing some weighs uphill).

wait for the post to fully load and then click to enlarge or click twice (not double). |