După aproximativ 10 ani de când fac chec, pâine şi cozonac, am ajuns la un nivel la care mă auto-numesc expert. Nu ştiu, poate de aceea de câte ori dau drumul la cuptor, vecina mea, de oriunde ar fi, apare şi ea acasă. (Glumesc, nu vorbesc cu vecina, dar aşa se întâmplă, a venit şi acum). Deci am pus checul în cuptor, cu aceleaşi cantităţi, (nu, greşesc, am adăugat faţă de ultima dată 50 gr de lapte) şi tăviţele erau deja pline şi acu mă tem că or să curgă în cuptor. Mai am 15 minute până la 30 deci voi simţi îndată mirosul de ars dacă vor curge. Nu am ce să fac. Reţeta e prea bună. Data viitoare voi folosi alte tăviţe sau ceva mai mare.
Un alt motiv pentru care scriu aici este ca să nu uit nici eu, căci câteodată fac pauze de o lună două până data viitoare.
(Cozonac nu mai fac că are mult prea multe calorii şi trebuie să faci o cantitate destul de mare ca să-ţi scoţi munca cât de cât şi devine o povară să-l consumi dacă nu ai cu cine).
Deci după atâţia ani de experimente, am ajuns practic la reţeta clasică. LOL se putea altfel? Dar întotdeauna am încercat să abordez fenomenul
inginereşete şi să-l înţeleg, şi pot să spun acum cu precizie de ce trebuie fiecare ingredient, mai ales în ce ordine se pun ingredientele şi de ce şi care din ele sunt opţionale.
Am uitat să spun că nu folosesc praf de copt, cel puţin ăsta american are aluminiu în el. Deci numai bicarbonat, şi m-am chinuit mult până am ajuns aici. Foarte puţin ulei sau deloc (opţional).
Deci cantităţile sunt acestea (am cântar digital de bucătărie, sorry, nu ştiu în căni şi chestii din alea decât pe ici pe colo).
6 ouă
200 gr zahăr
8 gr (o linguriţă rasă şi un pic mai mult) de bicarbonat (o linguriţă cu vârf are 10 gr)
400 gr făină
50 gr ulei - opţional
150 gr lapte sau lapte de alune
o lămâie (toată coaja şi numai jumătate din zeamă)
alte arome (opţional), zahăr pudră la sfârșit, etc.
(Am încercat cu stafide întregi dar se lasă la fund, am încercat cu prune uscate tăiate mărunt şi iese mai bine. Deci ar trebui să încerc cu orice dar tăiat mai mărunt, inclusiv stafide).
Mai trebuiesc două castroane medii, de preferat de plastic fiindcă cele de ceramică sunt mico-abrazive şi desprind metal de pe rotoarele mixerului, (am văzut eu urme).
(Am fost şi m-am uitat la cuptor, nu au curs, a crescut iniţial şi s-a format o crustă, cuptorul e la 400 gr F sau 205 Celsius. Cu o folie de aluminiu sub tăvi (nu chiar imediat dedesubt, pe un grătar cu un nivel mai jos (şi deci sub termostat) ca să nu se ardă.)
Deci.
Mai uşor cred că e să începi cu chestiile mărunte. Dai drumul la cuptor. Razi 1-2 mm din coaja de lămâie ca să poţi să o mai şi storci. Tai lămâia în jumătate, storci jumătate iar restul o înveleşti în folie de bucătărie şi o pui în frigider. Separi ouăle. Cântăreşti uleiul şi laptele. (O lingură rasă de ulei are cam 10 gr). O cană americană mică de lapte are cam 250 ml.
Cântăreşti zahărul şi bicarbonatul. Baţi albuşurile (atenţie, nici o urmă de gălbenuş în albuş, că nu mai cresc niciodată la bătut!) (am impresia că nu contează dacă baţi albuşurile întâi fără zahăr, azi am pus din greşeală tot zahărul amestecat cu bicarbonat şi s-au bătut la fel dacă nu mai repede, până au crescut de vreo 10 ori în volum). Deci învăţăm din greşeli că de aia avem memorie.
Cântăreşti făina. Amesteci zeama şi coaja de lămâie, laptele, uleiul şi gălbenuşurile în al doilea castron. Adaugi din făină până ce acest al doilea component capătă aceeaşi consitență cu albuşurile bătute spumă - şi acesta este marele secret!
Ungi tăvile cu ulei şi apoi presari făină (din pungă, nu din cantitatea măsurată, e vorba de vreo 50gr).
Acum vine momentul decisiv. Amesteci cele două componente de mai sus (deci unul format din albuşul bătut cu zahăr şi celălalt cu gălbenuşurile, făina şi restul) cu o lingură uriaşă de plastic, deci albuşurile bătute cu zahăr şi gălbenuşurile cu făină şi restul. Se va lăsa dar bicarbonatul din albuşuri va reacţiona cu zeama de lămâie din gălbenuşuri şi va creşte imediat la loc dacă nu şi mai mult, văzând cu ochii. Se adaugă şi restul făinii şi se amestecă cu aceeaşi lingură (nu cu mixerul că se lasă instant). Se va lăsa din nou, aici trebuie să faci un compromis (of!) între omogenitate şi volum. Se pune în tăvi şi la cuptor, la 30 minute se verifică cu o spaghetti dacă este umed înăuntru.
Chiar acum am verificat. La 30 minute aluatul era umed şi am mai adăugat 3 minute. A ieşti ok dar s-a lăsat mai mult decât mă aşteptam. Am redus în reţetă cantitatea de lapte care în ceea ce vedeţi a fost 200 ml la 150, acesta a fost şi ultimul experiment. Cred că aşa va ieşi cel mai bine data viitoare! Oricum, checul din poză are în volum la final de 3 ori mai mult decât ingredientele dacă ar fi simplu amestecate, adică fără să baţi albuşul. Chec, nu cake. Bon Apetit!
