Se publică în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență pentru mărirea alocațiilor OUG 9/2019 semnată de către Dăncilă. Ordonanța trebuia să intre în efect la data depunerii pentru examinare, mai întâi în Senat. Ea însă nu a fost aplicată de către Dăncilă, Orban și cumva s-a transformat într-un proiect de lege.
Constituția spune foarte clar că orice ordonanță rămâne în efect dacă camera competentă nu se pronunță asupra ei în 30 de zile. Proiect de lege înseamnă nepronunțare.
Ordonanța modifică cel puțin un articol din legea 61/1993. Iată textul modificării articolului
«
ART. I Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 3 (1) Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); c) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap."
În continuare voi paste aici de pe site-ul Camerei Deputaților toate etapele parcurse de legea pentru aprobarea acestei ordonanțe până la trimiterea pentru promulgare, la 30 decembrie 2019. Alocațiile devin 300 de lei și 600 pentru anumite categorii. Legea a fost semnată de Iohannis dar Orban a refuzat să o aplice, devenind încă o dată, penal, după ce prima dată nu a aplicat ordonanța.
»
«
11.03.2019:
- adoptată de Senat
adoptare cu respectarea prevederilor art.76 alin.(1) din Constitutia României
Forma adoptată de Senat
Adresa Senatului
Adresa Guvernului
- înregistrată la Camera Deputatilor pentru dezbatere trimis pentru raport la:
Comisia pentru muncă şi protecţie socială
termen depunere amendamente: 21.03.2019
termen depunere raport: 28.03.2019
- trimisă pentru aviz la:
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
Comisia pentru sănătate şi familie
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
19.03.2019 primire aviz de la:
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
26.03.2019 primire aviz de la:
Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
primire aviz de la:
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
27.03.2019 primire aviz de la:
Comisia pentru sănătate şi familie
06.05.2019 primire aviz de la:
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
18.12.2019:
- primire raport (9 amend. admise) de la:
Comisia pentru muncă şi protecţie socială
- dezbatere în plenul Camerei Deputatilor
consultati stenograma sedintei
- înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
18.12.2019 adoptată de Camera Deputatilor
rezultat vot pentru=179, contra=0, abtineri=29, nu au votat=3
consultati stenograma sedintei
Forma adoptată de Cameră
Forma pentru promulgare
23.12.2019 depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
30.12.2019 trimitere la Presedintele României pentru promulgare.

30.12.2019 trimitere la Presedintele României pentru promulgare
14.01.2020 promulgata prin Decret nr.29/2020
devine Legea nr.14/2020
»
Dacă faceți clic pe icoana pdf unde scrie Forma pentru promulgare, veți vedea că articolul din ordonanță se modifică și va avea următorul cuprins.
«
Art. I. – Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9 din 19 februarie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 22 februarie 2019, cu următoarele modificări: 1. La articolul I punctul 1, alineatul (1) al articolului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 3. - (1) Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 2 b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.”
»
Dacă privim cu atenție textul legii, vedem că nu există o estimare a impactului bugetar. Personal am făcut niște calcule pe baza acestei diagrame.
Estimez numărul de copii sub 18 ani din România la 3,6 milioane. Dacă înmulțim suma cu 300 și cu 12 avem puțin peste 6 miliarde. Execuția bugetară pe Ministerul Muncii pe anul trecut s-a depășit de la 26 la 32 miliarde. Dar mai știm că anul acesta suma prevăzută pentru alocații este de 12,5 miliarde iar anul trecut a fost de 10.
În aceeași zi a votării și adoptării acestei legi la Camera Deputaților adică 18 decembrie se depune spre dezbatere proiectul Legii Bugetului de Stat, care include Bugetul Ministerului Muncii, care plătește alocațiile pentru copii.
Iată aici procesul legislativ. La Anexa 3, se poate vedea suma alocată pentru Ministerul Muncii, la pagina 18 de aproape 42 de miliarde de lei care a fost mărită față de execuția bugetară a anului trecut cu 10 miliarde și față de prevederile prin Legea Bugetului pe anul trecut cu 15 miliarde. Iată pagina 32 (din pdf, 15 din sinteză) din anexa la Bugetului Ministerului Muncii care arată suma alocată curent pentru alocații copii de 12,5 miliarde. Suma aceasta ar fi suficientă pentru plata unei alocații de 300 de lei la 3,46 milioane copii.
Bugetul Ministerului Muncii, care face parte din Bugetul de Stat, aprobat prin legea 5/2020, nu trebuie confundat cu Bugetul Asigurărilor Sociale, adoptat prin Legea 6/2020, deși el este administrat to de Ministerul Muncii.
Totul devine foarte simplu. Dacă vă uitați la procesul legislativ "pasted" mai sus vedeți că legea măririi alocațiilor după votare a fost trimisă pe 18 decembrie la "Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii", un pas care lipsește din Procesul Legislativ al Legii Bugetului iar de acolo la Președintele Iohannis pentru promulgare, care a pus-o deoparte. Legea Bugetului a fost votată pe 6 ianuarie și promulgată de Președinte în aceeași zi. Tot în aceeași zi a ieșit Orban al nostru și a spus că nu au bani pentru alocații deși la pagina 32 de mai sus se vede că sunt (16.5 miliarde lei, sub capitol 06), și că va proroga legea cu 6 luni.

La 30 iulie 2020 Iohannis semnează Decretul nr.432 pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 etc.. Orban "nu a prorogat" legea, legea și ordonanța rămân în vigoare, alocațiile dublate trebuiau plătite retroactiv iar bani sunt/au fost la Ministerul Muncii. Orban, Cîțu spune că nu sunt bani în timp ce grosul incalculabil al bugetului se duce pe apa sâmbetei, adică nu știe nimeni unde.
Concluzie. "Socialiștii" au dat cu această ordonanță care s-a transformat în lege la sfârșit de epocă, știind că "liberalii", "plusiștii" care vor veni fiind ei mai "de dreapta" (dar nu cu mai multă dreptate), n-o vor aplica. Ca să votezi și semnezi de mai multe ori, să încerci să prorogi și până la urmă pur și simplu să nu aplici o lege care ar fi adus puțină bucurie și stabilitate în multe case cu copii, și să arunci banii cine știe în ce cont străin, asta da tupeu și aroganță. Nu. Crimă. Genocid.