Wednesday, July 8, 2020

Telefonul, mon amour

Chiar acum am citit un articol în care cineva, stângaci, cu ceva cunoștințe IT dar mari lipsuri la limba română scria ce să faci dacă telefonul îți merge prost.

Mai înainte cu vreo două zile, alt articol care spunea. Poți să-ți iei un telefon decent sub 90 de euro?

Voi încerca să răspund la amândouă problemele. Dar mai întâi, ceva background.

Am intrat târziu pe smartphone. Mai ales din paranoia. Eu știu ce putere de calcul poate avea un telefon cu, pe atunci în 2015 2 sau 4 procesoare (cores), eu am un PC care l-am făcut prin 2009 și are 2 procesoare și din 2012 Linux și cu el îmi fac toată treaba. Deschid simultan 10 taburi de știri (totuși memoria am updatat-o la 3 GB) sau 30 de taburi de poze pentru munca mea de la bloguri. Asta înseamnă 1000 de poze. Mă mișc din tab în tab și analizez.

Deci un telefon cu 4 procesoare deja mă sperie. Pentru cei care nu știu, smartphone-ul este foarte aproape de PC, ca arhitectură iar ca sistem de operare, este același Linux compilat de Google cu numele Android. Linux, spre deosebire de Windows, este un sistem de operare gratuit, realizat și menținut de câteva mii de voluntari din toată lumea. Nu aș fi mai confortabil chiar dacă ar fi Windows plătit. Windows e o harababură și mai mare decât Linux.

Deci ditamai computerul multiprocesor în buzunar, pentru ce? Ca să vorbești la telefon, să faci poze și să fb-ești?

Fb este un site foarte încet fiindcă este foarte complicat. După ultimul face-lift, a devenit și mai aiurea.

Aceste sisteme de operare gestionează aplicații care în total însumează sute de mii de fișiere în memoria permanentă flash (aia de 16 sau 32), nu RAM cea de 4. Un fișier de exemplu poate fi această postare de blog. Fișiere pot fi de cod, de date, muzică, poze. O poză, un fișier. Ai în telefon 1000 de poze de care știi, dar câteva sute de mii de fișiere de care nu știi. Totul se păstrează în memoria unui PC, smartphone sub formă de fișiere. Sute de mii de fișiere pot fi un coșmar pentru oricine are idee de IT.

Paranoia nu mai am. Pentru că m-am obișnuit cu ideea că pot fi supravegheat 24/7 cu sau fără smartphone. Adică nu face nici o diferență. Asta în cazul meu, nu știu la alții. Ce e nașpa este că alții pot și interveni în viața mea. Un apel aiurea în timp ce fac ceva.

Acum vreo câteva zile când eram undeva și nu aveam ce face am intrat și am descoperit un număr de aplicații de care nu știam și care nu erau acolo după un reset "de fabrică". Voi spune mai târziu ce înseamnă asta. Le-am dat jos, după câteva zile au apărut altele. Asta pentru că toate aplicațiile disponibile pe Android, un sistem gratuit, sunt făcute de tot felul de programatori care pot instala acolo backdoors pentru alte aplicații. Cu alte cuvinte, aplicații care trag după ele alte aplicații.

Înainte de smartphone am avut niște telefoane mici cu tastatură, o imitație de BlackBerry. Aveau și cameră, de 2 MP.

Însă trebuie să recunosc. Este mult mai ușor să faci poze și video și să le încarci pe un site de pe smartphone. Mai ușor și decât de pe cameră, dacă nu are wi-fi.

Am un Motorala, fiindcă, cel puțin așa credeam, e firmă americană. Am vrut să văd ce înseamnă o firmă americană. 8 cores, 16 flash, 4 RAM. Este enorm de mult din punct de vedere IT, inimaginabil acu 10 ani, poate părea puțin pentru cei care au bani și vor ce e mai bun. Chiar acum m-am uitat pe site la ei, 149 de dolari. Eu l-am luat cu 40 fiindcă e încuiat pe Boost și plătesc prepay. Însă vreau să mă mut de pe Boost când expiră luna (pe 19 sau înainte) fiindcă Boost are acoperire doar 26% pe când Verizon de exemplu are 60% din zone. Am pățit-o recent, când am fost undeva și nu aveam nici unul din noi semnal LTE (date, pentru google maps sau rezervări hotel).

Are cameră ok, însă nu atât de bună ca de exemplu LG K30, tot de la Boost (Angela). Aproape. 13 MP în mod 3:4 (raport înălțime lățime poze). Pe 16:9, ca la fotografii clasice pe film de 35 mm, are doar 10. Au încercat ei să facă în aplicația de cameră un sistem de control manual ca pentru o cameră adevărată, însă nu prea merge, în special White Balance, focus, alte chestii.

Nu pot să-l folosesc fără să instalez 2 aplicații. Google hangouts dialer, pentru că am un număr gratuit de la google (cu un simplu cont de gmail) și pot să-l folosesc pe wi-fi. Prefer wi-fi pentru că puterea folosită este mult mai mică (router-ul e lîngă mine) decât pentru a accesa mobile voice și data (turn la 2 km). Și ca baterie dar și pentru capul meu. Și o aplicație de înregistrat voce, cu care mai fac unele note verbale și le încarc (cu link pe blogul acesta). Ei bine, astea două aplicații trag după ele altele și altele. A și whatsapp, mai recent.

Cele mai mari probleme mi-au apărut în trecut când m-am legat la wi-fi-uri unsescure prin magazine. Atunci telefonul meu devenea încet și trebuia să-l resetez mai devreme sau mai târziu.

Până la urmă am plătit totuși 35 de dolari pentru o lună la Boost (și am pierdut jumătate de zi ca să mă leg) și acum pot folosi aplicația de telefon normal și 3 GB de date la viteză LTE. Nu m-am mai legat la wi-fi-uri străine și telefonul pare să meargă ok. Dar au apărut aplicațiile nedorite.

Pentru a afla lista aplicațiilor de pe telefon trageți de sus în jos până vedeți o rotiță și apoi alegeți Apps și vor apărea mai multe liste (în tab-uri) iar unul din taburi înseamnă aplicații instalate, iar unele (nu toate) au opțiune de dezinstalare. Tot ce puteți dezinstala înseamnă că nu e aplicație din fabrică.

Nu folosesc aplicații de backup date. În schimb, încarc pe google drive, care vine cu același cont de email cu 15 GB, toate pozele și notele interesante cu ajutorul aplicației google drive existentă după reset. Astfel, în momentul când mă hotărăsc să fac un reset de fabrică, nu mă mai interesează nimic de pe telefon.

Telefonul poate deveni încet și atunci când aveți prea multe date în el. Nu ca număr de fișiere, din care unele pot fi foarte mici dar ca mărime. Un fișier de poze sau muzică este considerat mare, la câțiva MB. Pentru asta, trageți în jos, rotița și Storage. Mai puteți șterge din ele și vedeți dacă e mai bine. Dar de obicei telefonul vă dă un avertisment (warning) când memoria flash se apropie de limita de ocupare.

Ce e resetul de fabrică. O formatare (nedestructivă) a memoriei flash și reinstalarea sistemul de operare (Android) de pe o partiție permanentă. Astfel telefonul devine la fel ca în ziua când l-ați cumpărat. Teoretic, pentru că datele practic rămân pe telefon, ce se resetează este sistemul de alocare fișiere, care fiind refăcut ca nou, nu mai are adresele de la fișierele care practic încă sunt acolo. Deci aplicațiile dorite și nedorite nu mai pot accesa nimic din acele fișiere vechi iar spațiul ocupat de acestea devine disponibil (văzut ca neocupat, se scrie peste). Însă dacă vreți să știți există aplicații de recuperare ce pot recupera parțial sau chiar total, depinde cât de mult este folosit telefonul după reset (scris peste), din fișierele de care ați vrut să scăpați prin acest factory reset.

Pentru a căuta procedura de declanșare pentru factory reset, scrieți pe google factory reset și tipul telefonului dvs.. Sunt două moduri pentru factory reset. Unul soft, alegeți setări, advanced, reset, erase all data. Hard reset sau din butoane. Pentru hard reset veți găsi o procedură care de obicei spune să opriți complet telefonul (țineți apăsat câteva secunde butonul mic de power), după care o pornire împreună cu unul din capetele butonului mare de volum, sus sau jos, volume up or down, iar apoi alegeți opțiunea dintr-un meniu controlat tot de butoanele sau capetele butonului de volum, confirmat iar de power. La moto al meu procedura e puțin mai complicată, am avut probleme, cred că am trimis telefonul degeaba la service, mi-au trimis înapoi altul, probabil nu mai era nou, etc.. La hard reset recomand și scoaterea bateriei și a sim-card-ului pentru un minut, înainte de procedură.

După reset vă trebuie acces imediat la un wi-fi cunoscut, cu cont și parolă, fiindcă telefonul va dori să-și update-eze unele aplicații.

Veți vedea că după legare la wi-fi nu puteți completa procedura de reset fără un cont de google (care are multe în el, printre care mail, drive, dar și... blogger). Pentru că, ați ghicit, Android-ul este compilat de google. Dacă îl folosiți pe cel vechi (de care poate nu ați știut), vă trebuie numele de cont și parola, deci căutați-le înainte de reset la setări/conturi. Dacă nu, vă trebuie un pc sau laptop sau alt telefon să vă faceți altul.

Dacă telefonul a avut opțiunea de backup activată (adică salvare aplicații și date inclusiv poze etc.. periodic de o aplicație a furnizorului sau google), imediat după introducerea contului de google vă va da opțiunea să reinstaleze toate aplicațiile și datele care au fost backed up ultima dată înainte de reset  Eu în mod evident nu folosesc această opțiune când fac o resetare. Vreau să reinstalez aplicațiile din nou, curat (clean install). Pentru că odată cu backup se salvează toate chestiile dorite și nedorite din telefon și toată munca de resetare ar fi în zadar. Aici însă mai putem înțelege și faptul că dacă opțiunea de backup (setări/sistem/backup) a fost activată, oricând (nu în timpul acestei proceduri) putem recupera fișiere (poze, etc..) care au fost șterse accidental de pe telefon.

Toată procedura de reset nu ar trebui să vă ia mai mult de o oră, dacă ați mai făcut-o înainte. Dacă nu ați mai făcut-o, poate dura și jumătate de zi.

Sunday, June 28, 2020

The News Today, oh Gay!

Has anybody later noticed how R&B, formerly soul music, has gone from black to brown? More and more singers, barely child like pronouncing a type of unique slang of English that we think of as rap English coming from black environment. We thought that for so long it now got a life of its own that we don't really know when it started and then turned into something else. Something that is more suitable for the non-native non-English speakers newcomers from the colored minority of Hungary or in the case of Ariana Grande or Bruno Mars, others, even Japan.

"Classically" trained in the fine art of bel canto during their true, previous, real ID lives, capable of doing amazing vocal thrills, their English is something never heard before, an artificial, ever changing exotic branch, that sometimes is so unique it exists in a song only, one out of many versions of our ever changing and unruly lingua franca or our free style English. Or is it ours?

I heard yesterday in the car yet again in another version of this language, in a another unique pronunciation of the oh so ever repeating chorus the humble word ok. However, for the first minute or first dozen of repetitions i was convinced the man was saying. "Oh gay". Then the revelation came.

What if the three words, gay, ok and guy were invented or adapted (to modern usage) and introduced artificially by the media to create what people during the golden age of conspiracy theories where calling subliminal (which is a not so happy word for subconscious) perception. (The existing explanations for origin of the three expression are confusing and there is not agreement among linguists of the origin and time of origin of the three words).

It is not the first time when i hear songs with mispronounced words or lyrics that may have been built by artificial or even human intelligence specifically to have a second meaning hidden, phonetically over the fist one which sometimes is silly. Anyone heard recently that guy who repeats the words hack Obama? These type of songs can oftenly be found in various lists of "misheard lyrics" on various sites. But the phenomenon is way overlooked. These type of subconscious hacks are present in most if not all music.

Then there's the case of the word homosexual itself. The official etymologies say it comes from Greek and Latin, it actually comes from German (could this be yet another embedded from inception of a hidden message).

It can not come from Greek because in Greek it's omo (same), not homo. Like in omnivorous or omnipotent. But i think it was introduced this way to force the confusion with Latin homo=human and English home.

I first heard of the word virtual during physics class in grade school. It means something that can be seen but it does not exist. Then i did not mind the closeness with virtue and virtuous, same in Romanian as in English, words that i met with earlier.

The word went in the internet slang. Something that exists only digitally. Virtual reality. When used skillfully, it can create more confusion. More justification of the current politically correctness for being a sexually minority. And last but not least the confusion of pride with pry, prey and pray.

Wednesday, June 17, 2020

Oregon DEQ and Gas Self Service

There are 20 states that do not require anymore a periodic testing of the vehicles, but Oregon is not one of them. As COVID messed up pretty everything it messed this one too.

Hyundai sticker is 1 month overdue, they say the Police would offer a yet undefined grace period for those. However today i looked at the camera for DEQ Sherwood, which is 5 minutes drive from Angela's work place. The camera only points to the lanes entering the station. Don' know why they didn't bother to turn it around to show the real extend of the line. I mean, how big of an effort would that have been for the State of Oregon, would have prevented all those who drived in there and turned around because the line was way in the street, with an estimated waiting time of one hour.
So i said no way, i'm not gonna sit in there and use one gallon of gas or how much it is for idling the car one hour or start it like 20 times or how many cars where in line (an estimate of 50) divided by 3.

I knew about their DEQ too program so i went back at one of the shops i knew they're on the list of 60 shops in Portland area that are authorized during COVID to test your vehicle. I mean, how difficult is this. For all cars newer than 96, all they have to do is hook up a code reader, that some have gotten really cheap, i got a bluetooth connector i bough online fo 15 bucks and a Microsoft app for 3, read your car's computer and give you a printout and with that and probably their input you can go online at DEQ site (i think) and do the rest and then wait for the stickers in the mail. I mean, it's possible. In the parking lot i saw the tall guy who maybe the manager of that shop, the parking lot seemed full with cars, i also have a problem with the rear tires, i have to deflate them, peeled of the labels they forgot to peel when they installed them, those level being exact at the contact with the metal wheel and air being escaped by them. So i just passed, came back home instead and started the computer to look for alternatives.

I was really surprised to see a small oil change shop next to where i live. I went there before, there is a read bearded guy that reminds me of both a prince and Ed Sheeran. There was this girl who asked me from the start what year was my car (duh, it was obvious it was newer than 96), but that makes me think, they don't really have an analyzer, they can do it only with a code reader for cars newer than 96. Which covers 99% of vehicles i think.
So here i am sitting in the line behind a blue Sub Are You Vehicle admiring the scenery on the bumper sticker and the tortoise on the windshield On the bumper there was this hunter kneeling on one knee. The girl came, i opened the window, she said 10 minutes waiting time and i didn't shut the window cause it was warm and nice outside, for the first time since a long time and pretty hot inside.

I was tired cause i got awakened prematurely by some noise most likely from upstairs, can't always remember the noises that wake you up, sitting there, enjoying the weather when i saw a cloud of dust coming out of one of the vacuum cleaners of the car wash next to the lube thing. But the cloud seem to go in a slightly different direction so i didn't pay attention to it. Then i saw a yellow glove coming from the hole under the Subaru trying to find the plug of the 4 wheel differential and i realized they are also servicing that but still didn't come to my senses until i started feeling the dust in the back of my throat. It was then when i came back to my senses, backed up (i was over 10 minutes anyways, triggered a bell).

So i went back to Tires Pros (next red dot to left), i parked next to door and when i wanted to go inside i thought i saw in the office a guy who looks like a general i just posted about. So i just took the car, back to Angela's work parking lot, took my truck and went home. 2 hours lost.

To be continued...

Saturday, June 13, 2020

Ionic Filters and Weather Control

One Man's Trick is Another's Man Magic
(are the magicians ever getting bored?)

How do they work? It's the simplest thing in the world. There is one or more wires in front and some blades in the back or direction of air flow (Blades could have been wires as well but they have an increased surface to collect dust). All the electronics inside are a high voltage generator (tens of thousands of volts). Wires are charged with high voltage positively and blades negatively.

Airborne particles are first charged positively by the wires and then are attracted by the negatively charged blades. Charged particles also move the air that by inertia passes the blades and leaves the filter.

So what this has to do with weather control?

Few people ever heard or even remember of the Pacific Intertie. The only DC high voltage line in the world. It goes from Bonneville's Dam in Oregon all the way to California for over 1000 miles. Here in this picture next to a "regular" AC high voltage line.


I would assume the line on the downstream side would get some dust on it. Hard to say from this only closeup i could find but from the piece of wire visible on the right, i can tell there is a difference in reflection of the light (less shiny) which comes from left, that is east (side). It all depends on what direction it had been used since it rained last time.

In order to create the DC (from "regular" AC they create at Bonneville), they use huge high capacity mercury diodes made in Sweden.

Anybody can see where i'm getting already? It's easy. Those charged lines, one positively and the other negatively at millions volts will eventually to the same as those filters do. Move the air perpendicularly on the direction of the wires however over a one thousand miles. The probably didn't know what will happen, maybe the initial purpose was to bring more rain in the desert. Maybe they did, a little. Maybe they realized it has a curious effect on long distances or in the Willamette Valley. Who knows.

Anyways, another reason not to use DC for transport of electricity at high voltages over long distances (this is the only line in the world) could be too much energy wasted for moving the air and possibly interfering with... weather patterns.

Everybody saw the commercials for Ionic Breeze by Sharpe Image back in the day. If they didn't buy one. I went once in the mall and was amazed by the way air was flowing out of those, with no fan. But over 400 dollars and i was also a bit paranoid about the ozone smell.

I own one of a different brand and i can telly they work, if not only by the amount of dust i collect weekly from the blades which surpasses several times whatever is captured in other types of filter. (However there's no filter good enough to filter what is falling on your hear directly from holes in the walls and cracks in the ceiling).

Sharper Image went bankrupt back in 2008. Don't know if the campaign against this type of products or something else. But their original idea survives to this day under a different brand.

But IonicPro are not  the same quality (and price). I bought two of them and after a while they start working intermittently. Air will flow out of them 10 seconds and then will stop the next 5 and then another 10 seconds of working, etc.. They are excellent at something else though. You can analyze, almost in real time, what type of dust you have in your house. Visually, by smell, using a magnifying glass and why not, you can collect some dust from blades and watch it under a cheap microscope. Then you can figure the source and fix it. Most of the time it's black mold or litter dust, insulation dust or more rarely human flaking skin.

(I can't believe its June 13 and 55 degrees outside and the ice cream van came repeating that annoying song. How is this related with what i'm working? It's related and they brought it because they know what i'm writing).

Tuesday, June 9, 2020

Venus With Three Kids and a Small Dog

Among many other things, "Budapest Is Europe's Porn Capital" Hungarian girls are beautiful, they want money, and there is something in their blood. They can do it." Phrases that came out on a google search.

I didn't know until way after i moved here that this complex hosts mostly socially assisted, poor immigrant people. We pay our rent but they don't. One night after an earthquake in Peru or Ecuador i saw them gathered outside. But population here changes constantly. Every day i see new faces and the familiar ones disappear.

By contrast lately a tall blond woman with blue eyes in her 40s, with the body of a Venus and three small very unlikely her kids. She specializes in getting in my way with the kids every time i walk or drive in the alleys.

We don't have two parking spots for our vehicles. There is one in front of the building and then we have to compete with others for a so called "visitor" spot. But lately, about several weeks ago they converted a few more of those visitors spots into spots for the handicapped. Now if i go in the park after 1 PM (a one mile drive) chances are i'm not going to find a visitor spot when i get back. So after an almost half mile drive on the alleys, sometimes involuntarily chasing the woman with the body of a Venus with three kids and a dog, i go and park in the parking lot next to street which belongs to Meridian Professional Building. So the next morning i have to go and pick the car from there, asking myself every time if it's not already towed. So it was this morning. After a show here at a car with 3 guys, i got to meet again with the "woman with three kids and a dog" who this morning was only with two kids. She and others were walking from the street parking lot, where i had my truck. There, some immigrant organisation (i saw a big Latina and two others, at a table behind an SUV) where distributing probably food.

Now what in the world a woman looking like a Venus dragging three kids and a dog in the parking lot would do here in the complex living on food assistance?

Trying to figure out i dived again on a short list with Hungarian women actors. Cause now i have the one from IMBDb which is way longer. But i vaguely remembered i saw her on that short list taken from Wikipedia. Without any embarrassment, in that list are also the most famous pron actresses in Hungary. One of them is Nikky Belluci, the one who looks like Kim Kardashian. Don't know if i found in there the woman with the body of a Venus, (three kids and a small dog). Never let me get close enough to see her. When i was driving behind her, she would go inside a building and could never see her face close enough. But i found something else. A porn actress who also poses as a family with her kid and husband. That, among many other things, is probably not out of the ordinary in Hungary, capital of porn industry in Europe. A country who's people call their God Isten (from Ishtar).