Una după alta cad valorile democrației atunci când cineva arată cu degetul la modul concret o posibilă acaparare a tuturor de către o singură putere ocultă și una din valori este imparțialitatea sau mai bine zis libertatea presei (evit să folosesc acest cuvânt, el nu mai reflectă realitatea tehnologică din prezent. Presă erau numite acele mașini care tipăreau ziare pe hârtie.
B1 TV, Adevărul, Realitatea, Cotidianul, toate s-au aliniat pro Simion și anti Dan și nu putem explica asta prin vreo finanțare sau șantaj din partea extremei drepte în plin avânt. Este o coordonare mai de sus, din zona stăpânirii oculte despre care nu (mai) vorbește nimeni decât mine. Cu greu mai găsești azi pe site-uri ceva (pozitiv) despre Nicușor Dan. A dispărut. Toate reflectoarele sunt pe Simion.
Am auzit cu toții acest cuvânt, ocult, ca o vagă ornare a haosului pe care înainte de aceste alegeri îl numeau libertatea presei. Dar când vine cineva și chiar îi arată cu degetul, adică pe oculții ăia adevărați și reali, atunci totul se aliniază și se polarizează pentru a ne aduce o nouă stăpânire care să pună mai bine șaua pe noi și să alunge toate aceste suspiciuni de totalitarism ocult.

"România are nevoie de un șoc" spunea ieri domnul Dungaciu, de care nu mai auzisem până atunci, la Marius Tucă show. Pentru a o scoate din haos?
Nici o problemă. Avem mai multe în fiecare zi. Îl avem pe George Simion și Călin Georgescu. O avem chiar pe Șo_șoaca cea necarismatică care zilele astea a primit ordin să tacă chitic (pentru că nu putem avea doi sori pe cer în aceste zile).
O parte a presei spunea ieri că Simion s-a dus la mitingul extremiștilor în Polonia. În Adevărul de azi (e greu să mai spui de azi, știrile se schimbă și în cursul zilei, presa nu mai e presă, e un fluid gros), deci în Adevărul văd un titlu și o știre. Karol Navrocky nu e liderul extremiștilor din Polonia, ci un istoric, președinte partidului Lege și Justiție, PiSs, un naționalist pro-rus, dacă se poate așa ceva, scuzați-mă.
Ăla, extremistul lor de serviciu, e altul.
Azi mai apare și o știre că Simion s-a întâlnit cu Președintele Poloniei, după ce a fost criticat ieri dur de Donald Tusk.
După lipsa logicii sau coerenței din presă, începe să se vadă clar că cineva, de sus, a luat comanda pentru că jurnaliștii săracii (cu duhul) se contraziceau mereu și arătau slăbiciuni sau poate chiar auotsabotau sistemul ticăloșit.
Totul începe să arate ca un coșmar, cu bătăușul care-i amenința acum vreo trei zile pe jurnaliști și pe toți cei căruia i se opun plimbat ca un rege pe la liderii Europei main stream (doar ca să contrazică ce am spus eu ieri), care abia îl așteptau (pe el) ca să se dezică toți în cor de Europa unde Giorgia prietena lui George e liderul conservatorilor, cu Ilie Bolojan care își face seppukku în presă de o săptămână iar pe Orban, adevăratul stăpân al UE și al lumii îl zărim mic mic într-o lumină care abia mai pâlpâie.

1:30 După ce am văzut ultima bâzdâganie din saga George, Georgescu, Protejatul și alegerile isterice, am căzut în adâncă meditație. M-am mai uitat la niște poze cu Dorka, să mă conving că ea ea. Căutam cu disperare o postare tiktok în care Alexa se autonumește dork de pe planeta dorkilor (sau ceva asemănător).
Am luat o pastilă de cărbune să-mi mai treacă greața provocată de ceva extremente de pe afară. Și fiindcă nu-mi venea nici o idee tare de ce să postez, am recurs iar la subconștient. Adică melodia ce mi-a venit în minte imediat după ce am citit știrile.
3:15 PM Youtube again pushed to me a video that i could not resist and clicked on it. It was about the retired (with two remaining in service to this day at NASA), Mach 3.5 speed (short bursts), Mach 3.0 cruise speed SR71 Balckbird. It is fascinating of course.
It's exterior desgin reminds me so much of the ship Voyager from Star trek which probably inspired from it.
However the speed of an S-300 Soviet era missile could reach Mach 6 and their existence overlapped between 78 and 89. (at this point, the sent two kids that were chasing each other to pass in front my glass doors, attempting some sort of quantum information overlapping countermeasure).
Just to clear any confusion. I am not promoting here the might of the Soviet, now Russian military. I am trying to prove what i already know, that leaders of all countries are in the same league, and that means someone is above them all.


7:40 Mai sunt cât, două zile (în funcție de fusul orar) până la începutul votului din diaspora, care de data asta ține iar trei zile.
În 2025 au votat 970 mii de români din diaspora și în 2020 numai 265 de mii, adică de aproape 4 ori mai mulți. Se spune că majoritatea cu George Simion.
Oficial în Republica Moldova trăiesc 201 mii ruși. Fiind cetățeni moldoveni ei pot obține cetățenia română fără probleme. Însă tot oficial, se spune că Republica Moldova a votat masiv împotriva lui George Simion. Dar sunt sigur că foarte mulți ruși cu pașaport românesc din Republica Moldova sunt la muncă în vest.
Un alt număr de ruși pot obține cetățenia română pe alte căi și majoritatea o folosesc de asemenea pentru a lucra în vest.
Să spunem că ei toți se simt ruși și nu se simt bine cu NATO la granița lor (mă rog, Ucraina). Tot ce au de făcut este să ia pașaportul românesc din sertar și să meargă până la cea mai apropiată secție de votare. Sau la 2 - 3 dacă există prin apropiere etc. (nu știu dacă mai e posibil cu tehnologia de azi). Și 100 de mii de astfel de "români" ar putea schimba balanța dintre Nicușor Dan și George Simion în diaspora.
De asemeni, nu pot să găsesc nici o informație despre cât de ușor se poate obține cetățenia română de către unguri din Ungaria cu rude în România. Se știe că în acest moment ungurii țin mai mult cu rușii.
Toate acestea pot explica creșterea de la 256 de mii de voturi în 2020 la 970 mii voturi în 4 mai în diaspora precum și votul masiv de 587 de mii voturi pentru Simion.
10:13 Da vom fi dacă dăm cetățenie la cine vrea din Rusia, Bielorusia și Ungaria.
10:55 Presa din Italia.