Una din numeroasele diferențe lingvistice între română și alte limbi europene.
Legumele. În
franceză și engleză sunt limitate la toate boabele, adică semințe care cresc în teci. Mazăre, fasole, linte, etc. în timp ce toate legumele noastre la ei sunt
vegetables.
La fel cuvântul dietă care în românește desemnează un anume tip de restricții alimentare, iar în engleză înseamnă totalitatea alimentelor adoptate de o persoană sau cultură.
Până acum 10-12 mii de ani oamenii consumau orice mai puțin grâne (grains în engleză). Grânele sunt foarte tentante fiindcă se puteau cultiva relativ ușor, mai ales la început în zonele
inundabile ale Nilului,
Mesopotamiei unde era suficient să arunci niște semințe după retragerea anuală a apelor, au o concentrație energetică relativ mare și sunt ușor de
păstrat.
Deci a fost o găselniță mare pe drumul lung și întortocheat al
civilizației. Este interesant că o dată cu agricultura a apărut și sedentarizarea sau așezarea și stratificarea socială, iar unele categorii au încetat să mai alerge la propriu după mâncare.
Astăzi a apărut un tip de dietă în lumea vestului numită
paleo, care încearcă să corecteze problemele dietei bogate în grâne.
Nevoile nutriționale are oricărui organism sunt modulate de mediul în care trăiește specia pentru foarte mult timp. Organismul uman s-a adaptat la cantitățile de fibră, vitamine, proteine, hidrați de carbon care sunt recunoscute ca optime în ziua de azi. De notat aici
pierderea capacității de sinteză a vitaminei C, datorită abundenței din surse ca fructele în trecutul îndepărtat.
Ați ars vreodată din greșeală o bucată de pâine ca de exemplu când o țineți prea mult în toaster? Dacă este arsă, adică expusă la o temperatură mai mare pâinea devine un burete negru și tare. Se pierde hidrogenul și oxigenul din carbohidrați (hidrați de carbon, adică
amidon) și rămâne doar carbonul (cărbune, grafit, negru de fum). Asta este pâinea. Apă, mult carbon și ceva proteine (10-13%) sub formă de
gluten. Foarte puțină fibră, vitamine și minerale.
Apropo, multe persoane nu pot asimila această proteină care de asemenea a venit în dieta noastră o dată cu revoluția agrară din neolitic de care vorbeam mai sus. La fel cum multe persoane nu pot asimila
caseina, o proteină din lapte sau lactoza, un tip de carbohidrat (o versiune de glucoză), care au intrat mult mai recent în dieta generală pentru
adulți.
Amidonul (
starch în engleză) sau principalul hidrat de carbon din pâine este numai energetic (4 calorii pe gram) iar pâinea albă obișnuită nu are nutrimentele pe care oamenii erau obișnuiți să le primească din alimente înainte de epoca agrară.
Omenirea nu a avut timp să se adapteze prin evoluție biologică la această schimbare radicală de dietă. De fapt nu știu dacă e posibil să trăiești numai cu pâine. Poate integrală, care conține hidrați de carbon în mai puțin de jumătate din
greutate.
În zilele noastre pâinea este printre alimentele cele mai ieftine și de ce nu, atractive prin gust și prezentare. Se cumpără ca atare și nu necesită nici o pregătire în bucătărie. Ușor de digerat, "ține de foame". Poți face un sandviș cu ceva mezel sau alte preparate cu carne. Se adaugă, cel puțin la români, aproape la toate felurile de mâncare.
Mai există și o multitudine de gustări ca de exemplu biscuiți, plăcinte, prăjituri care mai au și un adaus de zahăr, hidrat de carbon pur (rafinat sau procesat tehnologic), foarte plăcut la gust, care la fel ca amidonul, nu conține nimic altceva decât carbon, oxigen și hidrogen dar în molecule mai mici și mai ușor de asimilat, crescând rapid glicemia.
Nu mai vorbesc de zahărul concentrat din bomboane de toate felurile, ciocolata cu mult zahăr sau umplută cu cremă cu mult zahăr.
Pâinea nu este singura sursă de cantități mari de hidrați de carbon. Mai este mămăliga, orezul, cartoful (
cartoful însă mai conține și ceva nutrimente, ca apă, vitamina C, potasiu).
Mai apare și supraconsumul pe bază de stres. Unii oameni, când sunt stresați, mănâncă iar pâinea este cea mai la îndemână. Și pentru a-și calma aciditatea din stomac.
Asta este. Dacă duci o viață fără consum mare de energie, acești hidrați de carbon care sunt transformați de ficat în glucoză (cel mai simplu hidrat de
carbon) ajung să te sufoce fiindcă celulele nu mai pot accepta acea glucoză (nu mai au ce face cu ea) și concentrația de glucoză începe să crească în sânge peste limitele considerate sănătoase, și începe să afecteze toate țesuturile organelor, începând cu rinichii, care încearcă să o elimine (la peste 140 mg/dl glucoză în sânge urina devine dulce la propriu), apoi nervii, unde glucoza se cristalizează și împiedică semnalele nervoase, etc..
Insulina este un hormon produs de pancreas care dictează celulelor să accepte glucoza din sânge, sângele fiind mediul de transport al glucozei din ficat spre țesuturi. Dar dacă celulele sunt pline de glucoză ce mai poate face insulina? O chestie interesantă pe care am observat-o, o doză de insulină crește ritmul respirației deci nivelul de oxigen în sânge și celule, deci metabolismul celular.
Glutamatul este un neurotransmițătorii care transmite creierului și celulelor pancreatice informații despre nivelul de glucoză în sânge. Glutamatul a fost și poate încă mai este un
ingredient pentru îmbunătățirea gustului în multe alimente, din care unul cunoscut la noi a fost supa Vegeta. Este cunoscut faptul că folosirea acestui aditiv în dietă poate contribui la apariția
diabetului.
Până la o limită se poate compensa creșterea glicemiei (glucozei din sânge) cu insulină. E un mecanism foarte naiv dacă vreți.
La un anumit nivel care depinde de fiecare persoană și istoria lui medicală, insulina nu mai face nimic altceva decât să-ți îngusteze vasele de sânge și să-ți crească
tensiunea, ceva ce doctorii nu îți spun când îți dozează insulina.
Există alte medicamente, din care unele foarte vechi, ca de exemplu metformin, care scad glicemia la fel de mult ca insulina, în mare parte prin scăderea absorbției și prin alte mecanisme însă au efecte secundare ca de exemplu diareea.
Mai există castravetele. Dintr-un motiv sau altul (neelucidat complet de
știință) castravetele proaspăt reduce glicemia poate la fel de mult ca insulina sau metforminul, în doze ca 100-200 grame o dată pe zi.
Menținerea glicemia între anumite limite cu insulină și alte medicamente poate conduce la încetinirea apariției complicațiilor ca de exemplu răni care nu se mai vindecă (ulcere) din cauza prezenței glucozei în toate țesuturile, care glucoză hrănește și mai mult bacteriile, în general în zone cu circulație strangulată de statul pe scaun (picioare) însă asta nu înseamnă că problema se rezolvă.
Singurul lucru care poate rezolva problema este limitarea ingestiei hidraților de carbon, în principal pâinii și zahărului. Dar asta este foarte greu pentru cei obișnuiți să mestece pâine sau alte produse asemănătoare când sunt stresați. E atât de ușor, întinzi o mână și iei un biscuit sau altceva.
Și mai apare un fenomen. După ce organismul se obișnuiește cu o glicemie mare (300-400), de obicei depistată prea târziu, limitarea aportului de hidrați de carbon și în general scăderea glicemiei spre limite normale (80-120 mg/dl) duce la anxietate și alte simptome specifice unei glicemii scăzute la oamenii sănătoși.
Un monitor pentru glucoză este foarte ieftin și îl recomand oricui (care a trecut de vârsta energetică, adică 35-40), însă cel mai ușor
test pentru persoanele care suspectează este mirosul urinei (ca de fructe), pete pe picioare și bețișoarele pentru glucoză în
urină. (Se udă un bețișor cu urină și se compară culoarea cu tabelul de pe cutie, ce poate fi mai ușor).
Ca la toate bolile, este mult mai bine dacă îl prinzi (diabetul) foarte devreme așa că mai bine sacrifici câțiva lei și-ți iei o cutie de bețișoare care te pot ține ani de zile dacă folosești să zicem unul pe lună. Chestia e că în
România sunt foarte
scumpe.
Nu în ultimul rând aportul de oxigen în organism influențează metabolismul, deci consumul de hidrați de carbon (glucoză) în celule. Un aport de oxigen scăzut, datorat în mare parte problemelor respiratorii ca de exemplu congestia nazală cronică datorată mediului (poluare, proximitatea gunoaielor, alte surse de bacterii) dar și acidității din stomac provocată de stres poate duce la un metabolism scăzut deci arderea mai lentă a glucozei în celule.
Lipsa cronică de oxigen conduce și la o multitudine de alte probleme ca de exemplu creșterea tensiunii arteriale.
Inflamația. Tot din cauza poluării, dietei, ingestiei de alcool și carbogazoase, stresul, inflamația pot conduce la reducerea
metabolismului.
Puteți depista ușor lipsa cronică de oxigen (care mai poate indica și anumite afecțiuni cardio-respiratorii) cu ajutorul unui monitor de oxigen care se pune pe un
deget, similar cu cele folosite la camerele de urgență.
Cred că un asemenea monitor, un aparat de măsurat tensiunea și unul pentru glicemie nu trebuie să lipsească din casele celor care au depășit sau sunt pe cale să depășească 40 de ani.
