Ceara de albine

Acu vreo câteva zile nevastă-mea după lungi consultări pe internet a cumpărat o lumânare mare de ceară de albine. De 20 dolari! 7-8 cm diamteru, 18 cm lungime. Dar fiindcă nu avea suport, şi aveam un borcan gol de la altă lumânare care am ars-o câte puţin timp de ani de zile şi mirosea foarte mişto, am încercat s-o bag cu totul în borcanul de la cealaltă lumânare. Ştiam că sticla aia rezistă la temperatură şi era aproape gol. Dar nu încăpea. Şi am folosit un cuţit din ăla de cojit cartofi şi am "cojit" lumânarea ca pe un castravete dar tot nu încăpea uşor. Şi am încălzit borcanul ăla cu totul vreo 3 minute în microwave şi apoi lumânarea mea s-a topit puţin în contact cu sticla şi a intrat. De ce sunt bune lumânările de ceară. Mai aveam câteva de 1 dolar bucata de la bisericile ortodoxe româneşti de aici, cum sunt alea din România în biserici, şi am constatat că ard fără fum şi parfumat. Mai mult decât atât, curăţă aerul poluat. Care e teoria. Ionii negativi din vaporii din ceara de albine care se ridică pe lângă flacără (ceara de albine e de fapt un amestec de grăsimi saturate cu molecule mai lungi şi conţine ceva parfum de la flori) se lipesc de ionii pozitivi de la poluanţi din aer şi cad împreună pe jos.

Dar manipulând acea lumânare, ceva ceară de albine mi-a intrat în piele şi am avut o senzaţie extraordinară de calm, de linişte, după aceea. Aceeaşi senzaţie o dă şi lumânarea când arde. Cred că totuşi e ceva magic în ceara de albine.