Interviu la Intel

Era în perioada când făceam tratament pentru H.Pylori, tocmai apăruse moda, eu cu dureri de stomac, am fost un candidat, cineva m-a trimis la dr.Gilligan, în Tigard. Două antibiotice puternice şi un blocant de acid, timp de 2 săptămâni. Cred că era în primăvara din 99, înainte de AVX. Cu puţin înainte de plecarea de la Intel a lui Andrew Grove, aka András ("Andris") Gróf, co-fondatorul Intel. Tratamenul nu m-a ajutat, nici pepto-bismolul pe care l-am luat după aceea vreo 2 ani în loc de antacid.

O agenţie temporară cu care eram "angajat" mă trimite la un interviu la Intel, la unul din site-urile din Aloha (la vreo 10 km de unde locuiam pe atunci). Chiar aşa. Eu la Intel. Un job de traducător franceză/italiană pentru embedded software.

Mă duc la interviu. (Pe atunci mă mai chemau, acu ultima dată am fost în 2006 la un job de salariu minim). Apare prima dată un tip, un francez, cu care şi vorbisem la telefon, când m-a întrebat ceva în franceză, Ça va, ceva de genul ăsta (el stabilise data interviului.) Dar la interviu, nimic. Nimic în franceză. A vorbit cu mine engleză bine mersi iar la un moment dat am zis ceva la mişto, cred că am pronunţat Intel intenţionat cu accent pe e şi a ridicat sprânceana şi asta a fost. (Chiar în 2006 când lucram la staţia aia de benzină Conoco Philips apare un tip odată cu accent puternic francez, slăbuţ, creţ, care semăna cu un doctor la care am fost la urgenţe în Franţa în 2004 când simţeam că leşin tot timpul, acu mă gândesc că amândoi seamănă cu... dar nu se poate. (Bine pentru mine toţi negrii sunt cam la fel, toţi francezii cam la fel, slăbuţi, bruneţi, etc.) L-am întrebat ceva în franceză, mi-a răspuns şi mi-a zis că e aici cu nevastă-sa care are ceva job important la Nike (tipul era cu un SUV nou, mare, negru)).

După aceea a venit italianul. Dar nu era italian, era spaniol zicea el, dar mai probabil sud american şi vorbea italiană cam cât mine (da bine dar pregătise câteva fraze şi în rest probabil cu casca la ureche). Chiar m-a umflat râsul şi i-am zis: non hanno trovato nessuno... hă hă hă hă..., un râs nervos, de interviu. (Aici am cunoscut un singur italian, odată când lucram la Sheridan, în 95, pe atunci italiana mea era mai proaspătă, şeful mă lăsa să vb cu el câte jumate de oră, fiindcă era client important, el avea un restaurant, La Macchia, şi odată a venit cu frate-su să audă şi ăla ce italiană ştiu eu. După aia mai spre iarnă a venit odată cu o americancă, mişto, vb cu mine şi făcea mişto de aia care nu (prea) înţelegea, şi era cam bolnav. A şi mai era un casier, la WinCo care de câte ori mă vedea zicea: Romania terra mia...) Am discutat de casele din America şi cele din Europa (pe atunci încă mai speram că o să am vreodată casă), de preţuri şi calitate. A fost OK, m-am descurcat zic eu şi ştiu italiană mai puţină decât franceză...

Ok vine un american şi mă întreabă de una de alta de calculatoare şi nu am ştiut conceptul "plug and play" la Windows. Adică îl ştiam dar pe moment dat m-am blocat, mi-am amintit după ce mi-a spus el... (Acu îl ştiu şi pe cel de hot plug-in la Linux da' degeaba...)

În total au fost cinci persoane, nu-mi mai amintesc totul, dar la urmă vine o japoneză, şefa echipei, cu résumé-ul în mână, se uită la résumé, (CV) se uită la mine, se uită iar la résumé, şi mă întreabă atât: What are you, George?