Monday, June 3, 2013
Comentarii la un articol
Ce se să mai comentez într-un ziar. E posibil ca articolul a fost scris de mai mulţi experţi la un brainstorming, eu mă trezesc dimineaţa şi comentez la o frază, iar comentariul meu intră în contradicţie cu o altă frază sau cu ceva care am spus anterior. Şi nu mai pot şterge sau modifica dacă mă prind după amiază când mă mai deştep şi eu. Plus că pe acolo umblă o armată de comentatori profesionişti, plătiţi şi coordonaţi care poate fac parte din acelaşi club de brainstorming.
Recunosc că am intrat să citesc articolul din cauza pozei. Care nu e a autorului, LOL, Marcel Bărbătei sau cum îl cheamă. Dar nici nu scrie nimic sub poză.
Ce am văzut în articol atinge vechi preocupări ale mele. Cine sunt aceste secte creştine care au ajuns şi în România. (LOL îmi spunea odată un pocăit român din SUA că creştinii [sectele n.m.] au venit în România din Ungaria. Or fi venit, dar numai au trecut pe acolo, nu ştiu dacă au şi rămas. Care e istoria şi mai ales cine e în spatele lor.
Cine sunt aceşti joly-jockers ca cel pomenit în articol, căci într-adevăr, asta sunt, ei beneficiază doar cu sume mărunte care să le permită existenţa.
Marea şmecherie în ziua de azi, mai ales în America, este că nu mai poţi face deosebire între săraci şi bogaţi. Toţi se îmbracă la fel, conduc cam aceleaşi maşini, etc. (Poate aşa a fost de mai înainte, ar trebui să fac un mic research dar mă motivează cineva?). Entităţi private împing în faţă sclavi iar acum nu mai poţi să-i deosebeşti de oamenii reali fiindcă toţi vorbesc din microcăşti în urechi.
Cei din spate (nu neapărat evreii cu bani mulţi, ci alţii mai noi cu bani şi mai mulţi) racolează sau şantajează feţe cu nume care la o adică sunt terfelite, banii sunt luaţi de ei, deşi în această situaţie banii contează numai pentru păgubiţi, dar contează în schimb scandalul şi instaurarea atmosferei de ne-încredere, rea-credinţă cum spune tânăra avocată, şocată de realitatea sistemului.
Normal nici un avocat ieşit din şcoală, care a citit sau învăţat un cod penal, nu ar trebui să fie şocat de această realitate. LOL.
Sunt două posibilităţi. Ori studenţii la drept cred că acel cod penal e doar o carte de învăţat, naivii, ţinuţi de părinţi prin şcoli şi apoi aruncaţi în vâltoarea realităţii fără pregătire. Dacă e aşa, ar trebui să ia prima dată şi ei cazuri mai simple. Sau în ultimul an din şcoală să studieze cazuri reale. Sau să citească presa LOL.
Ori autorul vrea să implice că realitatea din România e mai dură decât poate codul penal cuprinde, sau acesta nu a fost croit după această realitate, şi atunci singurul scop al acestui articol este să micşoreze şi mai mult încrederea într-un sistem legal sau să mărească reaua credinţă. (LOL din câte am auzit codul civil e şi mai sperios decât cel penal, acolo sunt treburile într-adevăr complicate.) Dar dacă parlamentarii şi-au bătut joc de legea insolvenţei, oare a dispărut înşelăciunea din codul penal? Din câte am înţeles în România se poate face plângere penală direct de păgubiţi sau avocat iar în penal treburile sunt mul mai simple nu? Ia să mai citesc eu odată articolul că subiectul pare mai interesant decât am văzut eu la prima vedere, orbit şi de poză. Ok, am mai citit şi prin alte părţi, a fost plângere penală şi s-a construit vreo 10 la sută din proiect.
Da, aparent e o schemă cu păgubiţi, înşelători, intrare în insolvenţă, alte firme aduse pentru acoperire, lichidator complice, schema bine cunoscută pe care nici un avocat din România nu a învăţat să o spargă. LOL în America cuvântul schemă a fost complet deturnat de la folosirea iniţială, şi a ajuns să reprezinte escrocheria croită pe un tipar refolosibil. Scheme. (cu rezonanţă la alt cuvânt englez, skim sau skimming = smântânire).
Ori codul penal nu e bun, ori schema nu poate fi spartă, ori avocaţii sunt naivi, acesta e mesajul articolului. În România.
Dar mai sunt faze aici de care românii nu ştiu că nu le-a spus nimeni (Mă rog, Năstase a mai scris o carte, nu ştiu, nu am de unde să o cumpăr). Mai este un nivel deasupra acarilor şi a ţeparului Păun. Acela declarat vinovat şi nepedepsibil aici nu este beneficiar. Sau este mă rog, în anumite limite, pentru a face totul credibil. Beneficiar, doar cât să-şi ducă mai departe existenţa mizerabilă.
Beneficiarii schemei sunt cei care o organizează, cei ce l-au împins pe acesta în faţă, pentru că omul nu pare nebun, ca să-şi distrugă, cu atâta candoare, reputaţia în două ţări şi continente. Beneficiul, crearea şi menţinerea psihozei că în România totul este inutil, totul se duce de râpă, nu se poate avea încredere în firme mici, români, creştini, singura speranţă e la corporaţiile străine. (Există o tendinţă curentă a corporaţiilor care din punct de vedere tehnic şi organizaţional au ajuns să monopolizeze un domeniu, le merge financiar şi, bineînţeles, de ce nu s-ar băga şi în politică, pentru că aşa merită, au adus ordine în haos şi fiindcă nu au oameni care să o facă, inventează nişte păpuşi pe care îi pune să apară şi să vorbească frumos, aproape reinventând realitatea, şi îşi inventează şi duşmani pe măsură pe care îi strivesc, mediatic, zilnic, spre satisfacția tuturor celor ce au aderat la filozofia lor, de altfel foarte simplă, minimalistă, după schema cunoscută tuturor, Superman).
Dar dacă vom căuta bine, sunt sigur că el va zice că totul a eşuat din cauză că s-au pus piedici, au fost persecuţii, victime ale birocraţiei şi corupției din România. Dară totul a fost proiectat de la început ca un caz mediatic, orice latură va fi exploatată.
Iar în acest caz, o tânără avocată debutantă nu are nici o şansă, decât să impresioneze publicul. Iar ţeparul Păun în final va fi protejat sau nu dacă ei vor avea nevoie.
Există în America un număr de comunităţi de români închise, bazate pe apartenenţa la anumite secte religioase care par înfiinţate, organizate, menţinute cu know how şi asistenţă din umbră, cu membri semi analfabeţi care nu s-ar descurca în ţara aceea de unii singuri nici măcar o lună.
La o nevoie dintre ei se scot joly jockers, ţepari Păuni şi tot felul de alte personaje pe scena românească şi chiar internaţională.
Au fost mai multe scandaluri similare în SUA. Un număr de creştini români sunt în puşcării în această ţară. Dar aceia nu sunt semi analfabeţii de care de obicei nu se interesează nimeni. Sunt cei care au călcat strâmb şi nu au vrut să meargă până la capăt sau au încercat să saboteze şmecheria. (Unul din ei pare a fi Beni Lucescu, din Portland.) Alţii au plătit cu viaţa ce au scris - Cristian Ioanide. Şi aceştia sunt doar exemple.
Întreaga afacere miroase a media din faşă. O firmă privată, cu o singură persoană în faţă, fără trecut în domeniu, a ajuns să recruteze 120 de clienţi în Cluj pentru a construi o altă ţeapă. Cine i-a ajutat să recruteze, probabil din vorbă în vorbă. Cine a dat garanţii verbale, fiecăruia din cei 120. Etc. (Dacă ţeapa s-a dat între pocăiţi, la aceia nu e nevoie de multă convingere, dacă le spune şeful că e ok.)
Fraţi români, America e mare şi sunt multe entităţi private care acţionează internaţional pe aici, fiecare cum poate şi cum se pricepe. Când cineva, vreo corporaţie este arătată cu degetul sau creează probleme local, mai face câte o donaţie, îmi amintesc de cea atât de bruscă, a Nike, anul trecut, de 125 milioane de dolari către OHSU.
Mai sunt şi alte scandaluri legate de secte în România, total ignorate. Cineva ar trebui să înceapă cu începutul, să citească istoria penticostalilor din Rădăuţi.
Iar dacă un tip de "schemă" se repetă în România de un număr de ori, acolo ar trebui să acţioneze DNA şi să prevină, nu să depună un "volum de muncă" pe apa sâmbetei intervievând fraieri şi papagali prin Cluj. Şi poate de aceea lumea îi blamează pe aceştia din urmă, pentru că au fost nişte fraieri de sacrificiu pe altarul creşterii neîncrederii. Vorba lui George W. Bush: Trick me once, shame on you, trick me twice, shame on me. (LOL nu e vorba lui, e un proverb american, el doar a spus-o "recent" în public).
Dar poate că nici nu au existat bani reali în toată afacerea şi nu a pierdut nimeni nimic, decât vreo 10% cu care s-a construit ce este construit, puşi de amărâţii care acum ţipă tare ca să pară totul real.
Iar clădirile acelea neterminate, stau de 5 ani în zona cea mai scumpă a Clujului, veşnică sursă de amintire...
Dar din punct de vedere financiar, această ţeapă nu se poate compara cu drumul spre nicăieri care începe, trece şi se sfârşeşte în Transilvania şi care a costat 1.4 miliarde de euro plus dobânzile şi zece ani de navetă a agenţilor străini precum şi poluarea continuă a spaţiului mediatic. Drumul de care primul copilot al României nu ştie dacă e de bine sau de rău.
Labels:
actori,
masonerie,
psihologie
1 comment:
Iar dacă e să ne gândim la celălalt sens al cuvântului jocker, care la unele jocuri e o carte care poate înlocui orice carte, hai să încercăm s-o spunem şi pe aia.
Pe timpul lui Çavuş s-a instaurat in România mitul dictatorul savant, cu o soţie şi mai savantă, care îşi băga nasul în orice, care printre altele a avut şi scopul pur psihologic de a curma în oricine dorinţa de a învăţa ceva, în prezent şi în vecii vecilor. Ştii ceva, vrei să înveţi, eşti filozof, eşti învăţat, eşti Çavuş. Eşti dictator, eşti sinistru şi odios. De tristă amintire. Să uităm totul şi să ne simţim bine acum.
Am avut în 88 la IMU Bacău un soft (da, piratat, compilat de cineva din România din surse de la Gerber, poate scăpat intenţionat de aceia) de modelare tridimensională pe minicalculator cu terminale grafice alb-negru cu care am modelat odată o elice de navă. Pe care am desenat-o pe plotter-ul din dotare A0, marca Kovo, din Cehoslovacia cu scopul de a o vizualiza înainte de prelucrare.
Programul de CNC a fost scris de grupa de programare, iar din ce îmi amintesc eu elicea a fost realizată.
Dacă am putut să modelez o elice din navă, manual, din puncte, de ce nu aş fi putut să modelez pe un soft mult mai performant de topografie, care acu 10 ani nu era accesibil decât profesioniştilor, iar acu 20 ani nu visa nimeni că o să existe, (modelare 3D topografică de precizie la nivel planetar accesibil oricui, interactiv) o curbă care să urmărească terenul la un nivel constant sau constant crescător şi descrescător?
Am mai spus, manual, din puncte e foarte greu, dar cu un soft specializat, drumul acela se proiectează în minute lăsând ore sau zile pentru alegerea versiunii optime.
Post a Comment
Friendly comments welcome
Note: Only a member of this blog may post a comment.