Alte comentarii la alt articol

"Simboluri şi însemne masonice secrete. Cum recunoaştem limbajul misterios, imposibil de desluşit de către profani"

Citeste mai mult: adev.ro/o0k6kx

Nu recomnand nimănui să urmeze link-ul de deasupra. Chiar lângă principalul paragraf din articol se află curul unei actrițe porno (într-o fotografie).

Drept care și nu numai pentru acest motiv, ci pentru a comenta pe paragrafe am să copy/paste întreg articolul aici. Poate încerc și cu unele comentarii.

Încep acum, data postării, nu știu când voi termina această lucrare.

Pierdere de timp, ar spune unii. Am văzut odată pe bara din spate a unei mașini, când eram foarte bolnav, aproape psihotic: IF YOU WANT TO BE ONE, ASK ONE, împreună cu simbolul echerului și compasului.

Dar eu, ca tot românul, pentru a-mi putea păstra libertatea deciziei cu mintea de pe urmă aș vrea și mai ales nu aș vrea pentru că din ce am înțeles până acum, nu prea este cale de întoarcere.

La fel cum nu pot să spun dacă articolul de mai jos este scris cu voia lojei menționate sau nu. Poate ceva gen în paragraful de mai sus.

Masoneria sau Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume. Misterele ei nu au fost desluşite în totalitate nici azi, cu toate că de-a lungul timpului scriitorii şi filosofii au încercat să explice şi să identifice limbajul masonic, deosebit de bogat în semne şi simboluri.

Prima contradicție majoră din articol, care se revelează mai târziu, dar eu o voi menționa acum pentru a scuti cititorul de un șoc. Mai jos în articol se menționează că masoneria este o societate discretă, nu secretă. Și prima întrebare. Misterele masoneriei, care deși conform afirmației nu au fost dezvăluite până astăzi de filozofi și știința oficială, au fost dezvăluite de masoni, către masoni sau către masoni de la un anume grad în sus? O parte din răspuns este ușor, filozofii nu aveau cum să deslușească ceva secret sau să identifice limbajul "deosebit de bogat în semne și simboluri" decât dacă îl aveau în față, sau dacă erau în fața unor simboluri și erau avertizați că acestea sunt masonice. Foarte interesant aici faptul pe care l-am remarcat de-a lungul timpului, unele semne și simboluri au anumite blocaje psihologice incluse, astfel încât profanii nu se simt atrași spre a le descifra, în schimb "beneficiază" de mesaj. Unele sunt chiar funny, cum ar fi unele pasuri masonice, la care am fost chiar martor. Astfel, lumea, chiar și filozofii care când nu filozofează sunt și ei oameni normali, le tratează ca atare. Ce poate fi ascuns când vezi o persoană îmbrăcată în costum într-o zi de vară într-un loc (Lake Oswego, Oregon) unde nimeni nu umblă în costum, în afară de avocați, traversând strada cu tălpile picioarelor într-un unghi de 90 de grade. etc.

Despre masonerie circulă şi azi multe legende, însă începuturile masoneriei româneşti se pierd în negura vremurilor. Cu toatea acestea, atracţia pentru ceea ce a însemnat această societate secretă de-a lungul timpului a stârnit curiozitatea multor scriitori, care au început să cotrobăie prin sertarele muzeelor şi să studieze vechile fotografiile şi însemnele masonice.

La fel cum unele simboluri și semne, care pot fi parte dintr-un body language special, au blocaje psihologice ce ne îngrădesc accesul conștient și curiozitatea științifică, dând prioritate absorbției mesajului în subconștient, probabil, unele simboluri și semne sunt făcute special să atragă. După aceea, mai există și fascinația asupra tot ce există, înflorește printre noi fără prea multe explicații logice.

Din moment ce singurul mod în care putem accesa modul de viață și secretele masonice este chiar aderând la o lojă, orice spus în afara ei, inclusiv acest articol și chiar și site-ul link-at mai jos sunt pot fi doar speculații, jumătăți de adevăr și contradicții.

Dar e posibil ca scriitori care cotrobăie prin sertare să dea și peste simboluri masonice, deși mă îndoiesc că acestea au fost uitate sau lăsate de izbeliște pe acolo. Cel mai probabil e că tot ce citim aici în acest articol este alegorie, iar sertarul din paragraful precedent un simbol.

Îmi amintesc o fază aici. Eram odata (decembrie 2002) în spitalul de nebuni și mă simțeam foarte rău. Simptomul principală era că aveam greutate în respirație, nu puteam adormi, etc. A venit la un moment dat o tipă, o terapistă, cu părul lung, negru care avea niște ochi mari negri hipnotici pe care nu îi voi uita cât voi trăi și a încercat să mă învețe o tehnică de respirat. Adică să-mi imaginez un sertar care iese și intră dintr-o zonă sub diafragmă.

Chestia nu m-a ajutat, ba mi-a făcut și mai mult rău iar într-una din zilele acelea era chiar să leșin.

În altă zi în acel spital (Woodland Park) a venit un doctor, un negru și m-a culcat pe pat. A așezat patul palmei undeva sub diafragmă și mi-a zis: "This is going to hurt!" Dar eu sub influența medicamentelor pluteam și n-am zis nimic și el a apăsat palma în sus împingând diafragma și mai sus decât era (ceea ce m-a durut normal) datorită herniei hiatale pe care încă o am, plus încă una perigastrică.

Mai târziu (foarte târziu, prin 2006 cred) am aflat (de la o asistentă în vârstă) că problema cu respirația datorită căreia am fost internat de 7 ori la nebuni se datora unei banale congestii nazale, dar cauza acesteia încă n-am deslușit-o, deși are legătură cu emisia de vapori de acid clorhidric din stomac în esofag datorită herniei hiatale până în căile respiratorii superioare, inflamând astfel mucoasa nazală, a cărei cauză poate fi diferitele fumuri, prafuri, mirosuri și pasuri masonice pe tavan (adică pe podeaua de deasupra). Însă după ce am aflat asta nu am mai ajuns să nu dorm și să ajung psihotic (perceperea cel puțin parțială a lucrurilor din jur și unele decizii ciudate). De fapt congestia nazală e doar parte din tabloul clinic, cauza nu poate fi decât niște proceduri care mi s-au aplicat, spirituale, dar care au conținut și unele materiale (de construcție) care pot sau nu fi masonice, iar aceasta nu o voi ști niciodată. Deși, mai recent, de fiecare dată când mă culc, ca și în restul timpului mă simt atât de rău încât nu sunt sigur dacă mă voi mai trezi sau nu. Iar masonii speculativi de astăzi au fost mai înainte masoni operativi, adică zidari și probabil au moștenit din vechime toate secretele construcției locuințelor, din care unele, și se recunoaște oficial, pot fi toxice în urma unor greșeli de proiectare sau execuție, ca de exemplu cum era coloana de țevi veșnic mucegăită din băile blocurilor din România, panourile de ghips și izolația din America, etc.

Drept care am folosit un decongestant nazal care trebuia folosit maximum 3 zile timp de 2 ani și am devenit dependent de acela, plus că nasul începea, de-a dreptul să mi se usuce, începând din interior și să mă doară.

Potrivit istoricilor D. G. R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, masoneria a apărut în Ţările Române spre mijlocul sec. al XVIII-lea şi s-a dezvoltat rapid la începutul secolului următor. Tudor Sălăgean, un cunoscut expert în arta masoneriei, istoric şi muzeograf, explică în cartea lui "Masoneria în Transilvania", că breslele transilvănene foloseau încă din evul mediu o parte a simbolurilor utilizate mai târziu în francmasonerie, iar masonii au preluat, în mare parte, şi modul de interpretare a acestora.

DG ca și DC sunt simboluri, pentru că sugerează două semiluni. D.G.R. probabil simbolizează a degera, ceea ce probabil face tot profanul fără o clădire. Probabil toate literele alfabetului și multe combinații pot fi folosite ca atare. Amintesc aici simbolul V.I.T.R.I.O.L. care se află înscris în camera de meditație înainte de aderare și care nu este secret. Șerban poate simboliza șerbia, și Jacques jacqueria, chestii cunoscute de noi de la istorie. Întreaga frază încearcă să ne amintească, subconștient și politicos despre mișcările naționale românești din istorie.

Știam că masoneria este o meserie și nu o artă, prima dată când văd această afirmație. O meserie presupune reguli și disciplină, arta în schimb este întotdeauna legată de libertate și creativitate.

Dar e posibil ca masonii să fi preluat din artă figurile de stil, alegoria și teatrul, pe care însă le folosesc ca unelte după reguli precise.

Masonii au preluat ei în mare parte simbolurile zidarilor și poate și ale altor meserii, dar nu în secolul XVIII și nu în Transilvania cum se înțelege din paragraf.

Vitriolul, în chimie și probabil alchimie este un amestec de acid sulfuric și clorhidric care poate dizolva sticla, de aici și numele. Sticla, normal, un alt simbol masonic, câteodată mă gândesc dacă numele orașului Glasgow nu vine de acolo.

Inhalând praf de sulfat de ghips (material de construcție) organismul declanșează producția de vapori de acid clorhidric pentru a contracara efectul sulfului, care în cantități mici modifică floar inetstinală. Amestecul este probabil inhalat odată cu respirația, iar persoana supusă unui astfel de ritual este cumva, vitriolată.

Mai mult decât atât. Panourile de ghips din care sunt făcuți pereții sunt un sandviș care conține și hârtie în exterior sau interiorul pereților. Praful de hârtie impregnat cu sulfat de ghips odată respirat asigură degajarea progresivă (time release) a sulfului în organism, și în principal, trecerea de stomac în intestin, unde favorizează producerea unei anume flore intestinale, defavorabilă sănătății întregului organism.

Praful de izolație, care este uneori asemănătoare ca și compoziție cu o sticlă impură, poate avea de asemenea unele utilizări rituale.

Eliminarea de vapori de acid clorhidric prin deschiderea temporară a sfincterului cardiei poate fi un mod de agresiune fizică fiziologică inconștientă, specific și moștenit de la partea animalică a naturii umane. Probabil, declanșat în momente de furie, panică, etc. Folosirea unor rituale pentru a aminti sau a lăsă pe cineva pradă propriei lui uri și fiziologii ancestrale, prin permanentizarea deschiderii acestui sfincter poate fi observată de oamenii de știință nemasoni.

Însă. Mai sunt și aceste explicații. https://www.google.com/search?q=horus+eye&gws_rd=ssl#q=Eye+of+Horus și aceasta https://www.google.com/search?q=horus+seth&gws_rd=ssl pe care istoricii și filozofii și chiar doctorii le pot studia liniștiți fiindcă e plin internetul de ele. Și s-a mai spus, dacă masoneria a preluat unele simboluri de la zidarii normali, altele și probabil cele principale le au de la vechii și bunii egipteni... Se aventurează cineva?
(Avem aici un desen antic cu ochiul lui Horus. Dar în el sunt mai multe părți anatomice, ca de exemplu un stomac, un ficat, un pancreas, o coloană vertebrală, fractali, alieni și o reprezentare a câmpului magnetic terestru. Totul pe un papirus, care este ca și hârtia un alt simbol major).

Masoneria pare să se bazeze pe o regulă principală care se face clară încă de la apariţia ei. Masonii folosesc simboluri pentru a comunica, dar au grijă să nu dezvălui sau să explice, ci doar să călăuzeasă pe ceilalţi pentru găsirea adevărului şi a înţelesului simbolurilor. Marele poet german Goethe spune despre masonerie, subliniind acest principiu ca pe un mod de viaţă: "Căile masonilor/ Sunt un mod de viaţă/ Şi ei vor exista/ Atâta vreme/ cât va exista umanitatea". Poetul german subliniază astfel ce au remarcat şi istoricii români care s-au preocupat de studiul masoneriei, că întregul sistem masonic este o alegorie, o ocolire a modului de a vorbi direct, subiectul discuţiei fiind disimulat prin figuri de stil.

Principalul și cel mai de bază mod de a învăța a ființei umane este prin imitație. Încă înainte de a vorbi copilul învață gesturile. Mai târziu învață de la părinți elementele esențiale supraviețuirii și mult mai târziu începe să conștientizeze toate acesta, de obicei în timpul școlii.

Mai știm din psihiatrie, sau psihanaliză despre regresie, un fenomen care poate fi explicat prin existența unor căi diferite în aceleași rețele neurale care pot fi reconfigurate prin diferite combinații de neurotransmițători (am schițat aici această idee http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/11/overlapping-neural-networks.html). Deci să spunem că printr-o procedură ritualizată se poate aduce mintea cuiva sau al unui întreg colectiv care observă într-o stare de regresie (instanțierea minții la o vârstă anterioară) sau combinație de neurotransmițători propice sugestiei sau învățării prin imitație. Dacă acel ritual (alegorie), care este de fapt o procedură memorizată conține mai departe elemente de programare, iată, după aducerea în regresie se pot reprograma creiere în paralel pentru mulțimi vaste. Foarte important, la sfârșit este necesar și un sigiliu sau o sigilare a lucrării, care de fapt aduce înapoi creierul la starea inițială sau una care nu permite analiza și memorarea conștientă a întâmplării controlate. Pentru că toată lucrarea ar părea, normal, bizară observatorului, totul se produce sub formă de alegorie, sub protecția invocării culturii, artei, dar mai nou a așa ziselor știri, dezbateri politice, și tot felul de scandaluri controlate.

Astfel, prin aplicarea sigiliului orice acțiune ulterioară de încercare de scoatere din cap a tâmpeniilor intrate în timpul unei asemenea arderi de circuite neurale prin mijloace "raționale" și /sau conștiente este absolut inutilă.

Principalele simboluri ale masoneriei.
Principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini” (Echerul, Compasul si „Volumul Sfintei Legi”) precum si litera „G” scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezentând iniţiala cuvintelor God (zeu), geometrice, generare, geniu, gnoza. După Oliver Day Street, avocat şi procuror care s-a preocupat de studiul acestor simboluri, „Volumul Sfintei Legi” se referă la cuvântului Lui Dumnezeu, nu numai cel relevat, ci şi cunoaşterea pe care o se dobândeşte, Echerul simbolizează regulile unei conduite fără greşeală, iar Compasul este emblema stăpânirii de sine care permite masonilor se se poarte conform regulilor. Albert Pike, francomason, avocat, militar, despre care se spunea că era un geniu, putând să citească şi să scrie în 16 limbi diferite rezumă aceste principii într-un fragment care descrie cum trebuie să se poarte şi ce principii trebuie să respecte un francomason care trăieşte cu Cele Trei Mari lumi în minte:

"Însuşiţi-vă Adevărul şi folosiţi-l, faceşi din el izvorul din care beţi apă pentru tot restul vieţii şi veţi obţine nemurirea celor înţelepţi. Cumpătarea, liniştea sufletească, simplitatea caracterului, calmitatea şi raţionalitatea voinţei fac omul nu numai fericit, ci şi sănătos şi puternic. Numai prin eforturile proprii de a deveni raţional şi bun omul poate atinge nemurirea. Suntem autorii propriilor noastre destine, iar Dumnezeu nu ne mântuieşte dacă nu contribuim şi noi",

afirma Albert Pike, unul dintre cei mai cunoscuţi francomasoni ai tuturor timpurilor. De asemenea, în literatura universală mai sunt explicate şi alte simboluri şi grade masonice. În limbajul masonic şi culorile aveau un rol deosebit de important, printre acestea şi albastru, alături de alb şi negru care indicau gradele masonice. Albastrul semnifică în limbaj masonic pritenia universală şi bunăvoiţa, vine de la bolta cerului care îmbrăţişează universul vizibil. O astfel de bijuterie avea şi Ion Ghica, personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat şi om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori. (foto. Muzeul de Istorie. Bijuterie care i-a aparţinut lui Ion Ghica)

Un simbol pe care îl putem observa în numeroase domenii de activitate este cel al mâinilor drepte strânse într-un salut sau două siluete umane care se sprijină reciproc cu mâna dreaptă. Masonii înţeleg prin acest simbol dragostea frăţească. Corpul uman reprezentat în toată frmuseţea lui dezgolită este iarăşi un simbol masonic pe care cei care au studia limbajul masonilor îl explică ca un simbol al templului lui Dumnezeu. De aceea este considerată o condiţie esenţială că pentru a intra în rândului unui ordin masonic candidatul să fie lipsit de defecte sau diformităţi. Acestă regulă este menţioneată şi în prima carte publicată vreodată despre masonerie intitulată " Constituţia lui Anderson", apărută în 1723. Ochiul atotvăzător este un alt cunoscut simbol masonic. El reprezintă divinitatea şi atributele acesteia omniprezenţa, iubirea desăvârşită, mila, dreptatea, ştiinţa.

Pe site-ul Marii Loje Naţionale din România se specifică însă că masoneria nu este o societate secretă, doar anumite simboluri şi ritualuri au rămas nedezvăluite publicului larg. " Masoneria nu este o societate secretă, din moment ce fiecare Mare Lojă Regulară este o instituţie constituită legal, recunoscută oficial şi care funcţionează în conformitate cu legislaţia fiecărei ţări în parte. Francmasoneria este o societate discretă şi nu secretă. Singurele "secrete" cultivate în Ordin sunt cele referitoare la ritualuri şi modurile de recunoaştere între Fraţi, aceste "secrete" fiind mai mult o problemă de tradiţie. Principiile, simbolurile specifice şi cutumele, alături de scopurile Ordinului, sunt publice, iar dacă unele probleme interne nu sunt date publicităţii, această atitudine se înscrie în normalitatea atitudinii oricărei asociaţii în a-şi trata cu o doză de discreţie chestiunile interne. Statutul este public, fiind înregistrat la Registrul Naţional al Persoanelor Juridice Fără Scop Patrimonial, iar Marea Lojă Naţională din România este recunoscută de Guvernul României ca Asociaţie de Utilitate Publică", precizează site-ul.

Citeste mai mult: adev.ro/o0k6kx

Nel mezzo del cerchio

Nu, nu o să scriu această postare în italiană. Sunt prea obosit. E mult de când am citit măcar ceva. Nu ştiu să formez fraze impecabile şi decât să scriu ceva care stârneşte zâmbete, mai bine renunţ.

Dacă vrei, poţi!

Era o reclamă la Adidas prin anii 90. Steffi Graff. Adidas Torsion. O modă care a trecut. Steffi Graff care a avut probleme cu fiscul.  Chiar reclama aceea era adresată celor fără bani pe atunci de la noi. Era şi un leu care răgea în clip? A şi reclama cu romul Bacardi, ăla cu liliacul pe etichetă!

Deci prin mai 93, după sfaturile unei persoane din Focşani (ce sfaturi că a fost persuasiune) mi-am cumpărat un bilet la un târg de informatică din Viena, CeBIT sau aşa ceva. Cu gândul să încerc să trec în Italia.

A ce faze s-au întâmplat la târg. Era o tipă de la Microsoft. Mi-a zis că dacă învăţ bazele limbii germane să o sun peste câteva luni că poate îmi dă un job.

Erau multe bufeturi şi mi-era o foame... Dar nu aveam bani să cumpăr nimic.

A doua zi după târg mi-am luat bilet de tren până la graniţa cu Italia. La punctul de frontieră, destinaţia mea de pe bilet, am coborât din tren şi mă gândeam cum să trec graniţa, fără viză. Am mers pe jos şi am văzut chiar fâşia de frontieră cu porţiunea de pădure lipsă. Am ajuns la o staţie de benzină de la care se vedeau benzile autostrăzii care treceau printre nişte stâlpi unde erau grănicerii.

După câteva ore de stat acolo a venit din Italia un tip cu un van probabil să cumpere ceva mai ieftin de la magazinul de lângă staţia de benzină. Angelo. Cu câtă italiană ştiam eu l-am întrebat dacă poate să mă treacă. Vuoi una passeggiata? Aspetta qui. A intrat în magazin şi a stat cât mi s-a părut o veşnicie. Eram obosit, fără bani, nu ştiam ce voi face dacă nu voi trece. Cred că nu aveam bani să mă întorc în România. Viza de Austria îmi expira în seara aceea!

Bine a ieşit din magazin şi m-a invitat pe locul din dreapta. A pornit şi când am ajuns la punctul de trecere l-a salutat pe grănicer. Acela a vrut să treacă prin faţa van-ului spre mine, probabil arătam nefamiliar. Atunci Angelo a ridicat piciorul de pe ambreiaj şi a smucit van-ul şi a blocat motorul. Grănicerul s-a făcut că se sperie şi s-a dat la o parte şi ne-a lăsat să trecem. Nu cred că vroia să-şi strice ziua pentru că dacă spunea cuiva, faza se lăsa cu poliţie, etc.

A fost un minut care mi-a definit viaţa. Deci am intrat în Italia. Când am ajuns în centrul acelei localităţi de graniţă, Tarvisio, era lume adunată şi un accident. Un tip se răsturnase cu motocicleta. C'è il mio nipote! a zis Angelo şi m-a lăsat câteva străzi mai departe.

Am mers pe jos până la ieşirea din Tarvisio. Tot timpul mă uitam înapoi şi mă gândeam că acuşi acuşi o să vină vreun poliţist să mă aresteze. De fapt feeling-ul ăsta l-am avut tot timpul în Italia. (Degeaba, căci după 3 luni adică după ce m-am săturat de Italia, m-am dus la poliţie, LOL, să le spun că sunt ilegal, credeam că or să mă trimită ei înapoi, dar au început să râdă şi mi-au zis să-mi văd de treabă). Mă uitam la calea ferată din vale şi la autostradă şi nu-mi imaginam cum o să ajung la Roma, unde era soţul tipei care m-a convins să plec.

La ieşirea din Tarvisio era un alt benzinaio. Un tip tânăr care nu avea clienţi şi se pregătea să închidă şi a stat de vorbă cu mine. I-am povestit cum am învăţat italiană de la televizor (bine pe fondul francezei care o ştiam binişor din liceu) şi i-am zis că vreau să merg la Roma să caut ceva de lucru.

Tipul la un moment dat a zis că ce dracu, e plină Italia de imigranţi şi criminali, iar eu dacă vreau să caut ceva de lucru mă va ajuta. M-a urcat în maşină şi m-a dus pe autostradă câteva localităţi spre interior.


View Larger Map
Aici pe unul din scaunele astea am petrecut prima noapte în Italia, aşteptând dimineaţa când am luat primul intercity spre Roma. Toată noaptea au circulat maşini, unele cu tobele de eşapament modificate. Când se liniştea un zgomot, apărea altul, maşini, sirene de salvare care eu credeam că sunt de poliţie, etc. Eram terminat de oboseală dar nu aveam cum să adorm pe un scaun din acela. Tipul de la staţia de benzină mi-a dat şi vreo două zeci de mii de lire să stau la barul unde erau scaunele acelea dar barul s-a închis. Probabil aveam suficienţi bani să stau la hotel, dar nici nu am ştiut că era hotel acolo, am ajuns noaptea şi am intrat direct în bar şi am cerut o cafea, după cum mi-a spus el. Mi-a dat barmanul un degetar de cafea şi eu credeam că m-a ghicit că nu am bani şi mi-a dat şi el ce a avut mai ieftin. LOL pe atunci nu ştiam de ristretto şi espresso, ce proşti eram românii pe atunci... La vreo oră după aceea a închis barul iar gara era şi ea închisă, până dimineaţa.

Ok dimineaţa am pornit spre Roma. Trenul mergea poate mai repede decât maximul de atunci din România, 120 kmh, dar din cauza numeroaselor tunele părea că merge mai repede. Am dormit câteva ore.

Am ajuns la Roma pe nişte nori negri, apăsători, iar totul părea întunecat. Prima noapte am dormit-o în autobuz, am mers toată noaptea în autobuz.

Era un birou al Caritas diocesana lângă gara Termini. Am aplicat acolo pentru servicii.

Dar o săptămâna am dormit cu alţi români, pe unde am putut. Prin trenuri în gară. În cimitire de maşini.  Ţin minte într-o noapte am dormit la parter într-o maşină sub alte două. La un moment dat un tip de la etaj s-a p...

OK după o săptămână am ajuns în adăpostul de sub gara Termini. Era un dormitor, erau maşini de spălat şi călugăriţe care ajutau. Unele haine după o săptămână nu se mai puteau spăla.

Am făcut şi o baie şi mi-au dat nişte haine printre care o cămaşă de mătase, gri-mov.

Mi-au zis alţi români cum să caut de lucru. Am luat un autobuz spre zona cu firme din estul Romei pe via Casilina. Bineînţeles, nu puteam să calc codul onoarei românilor, deci nu foloseam bilet de autobuz.

În gară se vindeau cartele de telefon la jumate de preţ. Românii blocau ieşirea cartelei din telefon şi după aceea le recoltau.

Intram, la vreo firmă, spuneam o frază două, sono ingegnere Rumeno, parlo inglese i francese e sto cercando di lavoro.

După câteva zile am intrat la Tormar, la 30 Via dei Ruderi di Torrenova. Marmi i Graniti. Am uitat cum era numele mic al patronului. Ventrella. Avea doi băieţi, Marco şi Maurizio. Pe nevasta lui Maurizio o chema Carla. Mai aveau şi o secretară. Il ragioniere, Legalupo. Aveau un calculator, AS400 pentru baza de date şi contabilitate şi nişte PC-uri. A şi încă un tip am uitat cum îl chema, Ettore.

Dar în prima seară am stat de vorbă cu bătrânul, care era singur la firmă. Am să-i spun Ventrella până îmi amintesc. Vorbea când italiană, când dialectul roman. Când începeau ei să vobească romana între ei nu mai înţelegeam nimic.

Era foarte mişto înăuntru, pe jos granit lustruit eu am crezut că-i dat cu ceară şi mă temeam să nu alunec. PC-uri şi terminale de AS400. Maşină de cafea în holul de la intrare şi un mic slogan în hol deasupra uşei: MARMI I GRANITI SONO PRODOTTI NATURALI!


View Larger Map

Ventrella a desenat un cerc pe o foaie de hârtie su la scrivania şi a pus un punct în mijloc şi a zis: Sei nel mezzo del cerchio!

(Chiar zilele trecute am revizuit nişte simboluri masonice dintre care cercul cu punct în mijloc. Am unul chiar şi acum, în frigider).

După o pauză în care am mai discutat alte chestii, a întrebat: Sai leggere? La care am rămas blocat. Nu ştiam ce înseamnă leggere. LOL.

Până la urmă mi-a zis: Vieni domani e parlerai con i miei figli, vediamo che dicono loro, io no so niente di queste cose come i computer...

OK, gata, mi-a crescut inima, m-am dus la adăpost sub gară şi am venit a doua zi dimineaţa la ora la care mi-au zis, îmbrăcat în cămașa mov de mătase de la Caritas.

Bătrânul m-a luat şi m-a dus în curte. Erau stive de marmora şi granit aşezate vertical pentru a fi văzute de clienţi şi între ele creştea iarbă. M-a pus să smulg iarba dintre ele cu mâna. (Chiar, mai târziu, după vreo lună-două am văzut cum le tăiau cu o maşină cu fir de nailon, chiar nici azi nu am înţeles de ce m-a pus să fac asta). Deci am smuls iarbă toată dimineaţa şi la prânz am venit Marco şi m-a luat înăuntru.

M-a lăsat să mă spăl pe mâni şi mi-a dat un sandviş. M-a aşezat la un terminal de AS400 de care nici nu auzisem şi mi-a arătat cum să introduc nişte facturi. A văzut că pot şi mi-a zis că mă angajează cu 800.000 lire pe lună (cam 800-1000 de dolari pe atunci). A luat ziarul şi a început să caute o gazdă pentru mine. În ziar era un titlu cu litere mari: IMMIGRATI, C'E LA SANATORIA!, o ştire despre un proiect de lege ce trecuse o cameră şi aştepta să treacă cealaltă sau trebuia semnat de preşedinte, nu mai ştiu, care ar fi legalizat toţi imigranţii, chiar ce noroc ar fi fost, dar nu a fost să fie, a căzut la vreo săptămână după aceea.

Aşa a început munca la Tormar.

La prânz luam trenul şi mergeam în centru la Caritas.

Marco mi-a găsit gazdă, mai ales că  şederea mea la adăpost a durat numai trei săptămâni.

Şi aici încep sau poate au început chiar mai înainte coincidenţele stranii. Strada unde stăteam se chema Via delle Gardenie. Nr.35 Sc.C Ap.20. Eu în Bacău am stat pe strada Energiei Nr.35 Sc.C Ap.20. Ambele adrese la etajul 4, ultimul!


View Larger Map
Erau doi studenţi, pe cel care închiria îl chema Stefano diPietro parcă şi era din Campobasso. Mai era un tip, Alarico, alt student, cam beţiv şi declarat comunist. L-am văzut odată beat pe stradă. Al treilea era Davide, un evreu din Bari. Davide cânta la vioară şi la un moment dat a prins un job la un teatru. Deci apartamentul avea 3 camere plus terasa transformată în cameră. Toate aveau marmoră pe jos iar terasa avea fainaţă. Era pe colţ şi avea vedere la stradă.

Pe prietena lui Pietro o chema Angelita, aproape ca pe nevastă-mea.

Multe multe faze îmi amintesc dar una vreau s-o scriu ca să nu o uit.

Într-o zi, am impresia că după ce am pierdut job-ul la Tormar, a venit fratele lui Stefano. Spunea că era arhitect şi avea un birou (studio) de arhitectură în Campobasso. Nu mă vedea cu ochi prea buni. M-a dus la barul din stradă şi mi-a făcut cunoştinţă cu un tip, iar acela a dat din cap că nu.

În ziua acea a apărut şi o brunetă, cam solidă, cu o rochie albă cam sumară parcă din in topit. Fratele lui Stefano mi-a zis i-ar face ceva, un verb pe care încă nu îl ştiam dar fetei îi plac fetele. Când l-am întrebat ce înseamnă ce a zis chiar s-a uitat la mine ca şi cum ar vrea să mă ia la bătaie iar eu i-am zis repede credo che o capito che significa... Tipa cred că semăna cu o cunoscută cântăreaţă care pe vremea aceea o ascultam tot timpul la Radio Dimensione Suono.

La un moment dat a apărut un prieten de-al lui Alarico din America de Sud care avea maşină.

Altă dată, pe la început a apărut o soră a lui Alarico. Era foarte tânără, prietenoasă şi spunea că e studentă la Dublin, Irlanda. Şi ea seamănă cu o celebritate.

Deci hai să repetăm. Eu, un imigrant român, fără bani, zdrenţuros contra o gaşcă de actori şi celebrităţi care eu nu ştiam cine sunt. Au făcut ce au vrut până la un moment dat cineva i-a liniştit şi atunci ei mi-au spus să plec de la job şi eu normal după 3 luni de asemenea viaţă în Italia, am plecat direct la gară... A nu am mai "lucrat" două zile ca să-mi fac bani de tren pentru că toţi banii, un milione, adică o mie de dolari pe vremea aceea tocmai îi trimisesem acasă...

A şi îmi mai amintesc ceva. Am luat-o înapoi pe acelaşi traseu pe care am venit dar la graniţa cu Austria când a oprit trenul un grănicer austriac a venit direct la mine, mi-a spus să cobor, şi a spus cuvântul Trieste. Atât.

Chiar şi la Caritas sub gară eram o gaşcă de trei parcă care după aceea ne întâlneam mereu duminicile când ne plimbam pe via dei Fori dei Imperatori, acolo unde este zidul cu harta Romei care includea şi Dacia, iar unul din cei trei era un tip din Brazilia.

Va urma. (RDS, non c'è e tanti d'altri!)

Jedi Mind Tricks

 "Lower your shields and surrender your ships. We will add your biological and technological distinctiveness to our own. Your culture will adapt to service us."

"Vulcans are capable of experiencing extremely powerful emotions (including becoming enraged enough to kill their closest friend); for this reason, they have developed techniques to suppress them. T'Pol once stated that paranoia and homicidal rage were common on Vulcan prior to the adoption of Surak's code of emotional control. In the original series episode "The Savage Curtain", Spock meets Surak and displays emotion, for which Surak reprimands him, and he asks forgiveness."

http://youtu.be/DIzAaY2Jm-s?t=3m14s

Căutând explicaţii la ce se întâmplă în România am răsfoit multe zilele acestea printre care şi blogul lui Roncea.

Multe personaje şi mai ale rase din Star Trek reprezintă ceva. Pentru mine Vulcanii reprezintă masonii, fraţii noştri mai mari, care au avut ceva probleme emoţionale şi au învăţat să şi le suprime. Nu ştiu până unde merge analogia şi unde începe sugestia în această analogie, în orice caz.

Să te referi la faptele masonilor după cum zice Roncea "zvâcnirile masonice" pentru mine cam strică tot farmecul de a citi pagina mai departe. Şi totuşi le-am citit în mare grabă şi sunt din cele mai documentate de până acum. Mai ales partea de bârfă pe care nu am de unde să o aud.

Fiecare om care a încercat să lucreze sau să repare ceva în viaţa lui la un moment dat ori a învățat pe pielea lui ori a învăţat de la alţii şmecherii care l-au ajutat să lucreze mai bine, mai repede, din prima, să consume cât mai puţine materiale, etc. Din asta ne dăm seama ce preţioasă poate fi o iniţiere în ceva. O preştiinţă despre cum să faci ceva pentru care alţii au consumat timp şi materiale.

Cu timpul masoneria, plecând de la asociaţii de meseriaşi (mason - zidar în engleză), care probabil pe lângă interese sociale îşi împărtăşeau tot felul de trucuri şi şmecherii, care cu timpul s-a ritualizat, breslele de meseriaşi, masonii operativi au atras, aşa cum spunea blogul lui Roncea, masoni speculativi, care nu practicau nici o meserie clasică sau a breslei respective dar participau doar la partea socială a masoneriei.

Expresia mason liber vine de la libertatea meseriaşilor ajunşi la un anumit nivel de cunoştinţe de a circula liber în lumea medievală. Nici o altă categorie socială nu avea acea libertate.

Dar masoneria mai are şi alte rădăcini. Misterele antice, unde oamenii erau testaţi pentru aptitudinile lor, mai ales cele fizice. Astăzi aceste teste au devenit mai puţin fizice şi mai mult spirituale.

Pentru obţinerea de recunoaştere socială şi avantaje pentru breasla respectivă, probabil că mulţi din noii veniţi mai ales cei speculativi au început să înveţe pe fraţi ce ştiau şi ei din meseria socială şi politică a unei clase în plină ascendenţă. Şi cu timpul pornind de la acea simbioză s-a ajuns la ce este azi, o frăţie pentru a împărtăşi exclusiv trucuri sociale în care pot să intre şi mai buni şi mai răi fiecare după cum contribuie la început cu bani şi cunoştinţe. (am auzit că aşa ar fi în România, iar în America trebuie să fii sponsorizat de un frate sau mai mult, nu ştiu sigur).

Aceste cunoştinţe cu timpul probabil s-au sistematizat şi au ajuns să fie învăţate treptat, odată cu parcurgerea gradelor.

Cine ştie dacă la un moment dat nu s-au introdus şi elemente religioase puternice, desprinse din practici milenare, care depăşeau şi depăşesc puterea noastră de înţelegere, cum este Cabala.

Prin aceasta s-a putut ajunge la o a treia categorie de masonerie, cea spirituală.

Naşpa că trucurile dintr-o meserie nu au cum să dăuneze nimănui doar concurenţei dar cele din masonerie, dacă nu au pus ei înşişi suficiente restricţii pot să dăuneze altora, fiindcă nu-i aşa, un truc deci şi unul social, necesită întotdeauna un obiect.

Voi reveni şi voi modifica adăuga pe măsură ce îmi voi împrospăta cunoştinţele pe acest subiect. Până atunci, recomand acest site http://www.mastermason.com/wilmettepark/intro.html

O întrebare totuşi pot să o pun şi acum, ce s-ar întâmpla dacă toate aceste secrete şi îndemânări ar ajunge, în tot ansamblul lor pe mână unora cărora nu le pasă de iniţieri, paşi, grade, sau de scopurile lor lor iniţiale sau acomodate în timp.

Comentarii la alt articol

Am citit (ba nu, am răsfoit) http://www.cotidianul.ro/pdl-gmbh-partid-platit-de-pocaiti-sponsorizat-de-reich-i-199364/. LOL pe unul din autori o cheamă Ceauşescu.

Şi hai să începem aici. Simbolismul este o componentă majoră a desfăşurării acestor acţiuni neîntâmplătoare, de mult şi laborios pregătite. De ex. Boc aminteşte de von Bock şi generalul iarnă. Numele lui Băsescu a fost analizat de mult pe forumuri în toate felurile. Adevărul e că numele intrigă şi sunt ceva mesaje şi aici. Dar lista e foarte lungă şi practic nici un personaj public din România nu pare scutit mai ales în acest moment de povara simbolismului numelui lui. Practic s-a ajuns foarte departe fiindcă s-a pornit de foarte mult timp. Nu ştiu cum sunt alte ţări, dar România pare o placă turnantă, cel puţin din punct de vedere mediatic. (Bine, câteodată stau şi mă întreb, gândindu-mă la inaccesibilul acum Poem Demagologic al lui Dan Amedeo Lăzărescu, dacă nu cumva, am fost lăsaţi, din nou, cu vrerea co-europenilor noştri din nou în gura lupului, că tot am fost noi obişnuiţi, din punct de vedere istoric, să stăm "în faţa tuturor răutăţilor" cel puţin temporar, până trec apocalipsele milenare. (Dar acu, la sfârşit, mie îmi pare că noi cel puţin vom rămâne pe bune în gura lupului care ne-a şi păstorit până aici. Vorba lui Păunescu, "Candles of the wedding in their paws the bears / Wolfs are blowing in (the) fire of the sheepfold". Stau chiar acum şi mă întreb dacă această poezie nu e de fapt o alegorie a intrării României în UE http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/11/impossible-wedding-by-adrian-paunescu.html).

Dar bănuiala cea mai tristă, conformă cu primele paragrafe, e că Ceauşescu însuşi, cel puţin cât a fost înţelegerea lui, el fiind crescut fiind de alţi comunişti, unii intelectuali, a băgat de bunăvoie România în această acţiune, fără voia majorităţii şi poate fără voia vreunui român.

Se prevalează de nu ştiu ce infracţiune de finanţare a partidelor. La noi a avut loc un referendum fără a se şti cvorumul nici în ziua de azi. Aia, nu ştiu cum să mai atrag atenţia, e mare, tată. Şi se merge în continuare pe necunoscută în această direcţie. (După ce l-au votat pe Liubanovici, acu stranierii nu mai contează? Am ajuns la acel punct critic când se aruncă şi acest număr afară din cvorum? Dar de fapt care e cvorumul, dacă iar se vorbeşte de referendum?) Şi se fac propuneri cruciale ca regionalizarea în comisii. Amestecate cu alte probleme, false. Apropo, sper că după cum ştiam eu că mai era democraţia, orice propunere care se face în comisii trece şi prin parlament, dacă e să ajungă la "referendum".

Băsescu a fost "ochit", împreună cu multe alte personaje, mult mai demult, din timpul lui Ceauşescu. Vezi cum a derulat ancheta după Rouen.

Creştinii evanghelici sau neoprotestanţii nu sunt altceva decât creştini care renunţă la serviciile preoţilor şi merg numai pe ce scrie în Biblie. (Bine şi aici poate să înceapă o discuţie lungă, căci sunt atâtea versiuni de Biblie). De aceea, ei o citesc şi recitesc mereu. Practic dacă începi o conversaţie cu unul din ei, la 2-3 replici vei primi şi versetul din Biblie.

Sunt şi ei de mai multe feluri. Penticostalii pe care îi ştiu eu în Portland cotizează 10% din venit la biserică şi au job-uri sau case de bătrâni. Leaderii se ocupă de păstorit. Deci este foarte mult loc de joly jockers, după cum s-a amintit în alt articol în Cotidianul pentru că cei de rând îşi văd de treaba lor iar biserica e cam centralizată şi nu i-ar observa. Care nu se pot strecura acolo decât cu voia leaderilor. Biserica penticostală din Portland are o disciplină şi o cunoaştere totală a membrilor. Ei se ţin departe de păcate vizibile public. Nu cred că ar găsi nimeni printre ei ceva să arate cu degetul.

În schimb, conform unui verset din apocalipsă, nu cred că s-ar da înapoi, chiar în mod oficial, să lase pe alţii să păcătuiască în timp ce ei se sfinţesc, împlinind şi ajutând poate puţin împlinirea unei profeţii sau porunci din acest verset . Astfel se poate croi o întreagă doctrină politică, chiar partide, etc. Sau chiar strategii şi alianţe. Sau polariza categorii într-o ţară. Sau duce ţări de râpă.

Dar ei de asemenea sunt obligaţi de Biblie să respecte legile ţărilor unde îşi trăiesc activitatea după acest verset. Bine, tradus într-un fel sau în altul.

Dar dacă nu există legi explicite care să oblige să denunţi dacă ştii de o încălcare a legii, aşa cum sunt în unele state din SUA, atunci nimeni nu-i poate împiedica să asiste pasiv (şi aici începe altă discuţie, pentru că ei astfel sunt extraşi din societatea în care trăiesc şi renunţă la o importantă funcţie socială a unui membru al unei naţiuni, cea de a pune umărul la ridicarea stării morale a acelei naţiuni) cum un număr de oameni, care poate merge până la o ţară, se duc dracului. Dar dacă într-o ţară nu poţi să supravieţuieşti decât pe corupţie, atunci ei cum se descurcă altfel decât încălcând legile. Iar cei ce sunt parlamentari, fac legi şi votează ştiind că vor fi încălcate. Dacă ei s-ar sfinţi în continuare aşa cum porunceşte versetul, atunci ar sărăci şi şi-ar pierde influenţa şi ar dispare pur şi simplu pe criterii economice.

Dar oare ar merge până acolo încât să construiască un soft, rulat pe un supercomputer, care să detecteze la o persoană care se declară creştin orice abatere de la Biblie, orice păcat şi să îl sancţioneze instant, spre deliciul unei întregi audienţe? (Bine, cu mult "cheating" adică programul poate ajusta pedepsele până la un punct când devin brainwashing ca totul să continue într-un ciclu) LOL îmi închipui ce ar face un asemenea soft dacă ar intra, total neobservat în baza de date a unei reţele sociale. Un lucru e sigur, ar putea demonstra superioritatea unora în faţa altora. Creştineşte vorbind.

Reverse Psychology

Nu vor să se grăbească să culeagă roadele minciunii, imposturii, presiunii om la om (asupra românilor care încă mai contează pentru câţiva ani) pe care o fac de decenii asupra românilor. O ţară întreagă mobilizată într-un singur scop, în care sunt folosite toate mijloacele, cunoscute şi necunoscute, cu înaintaşi în toate domeniile ştiinţei dar mai ales al psihologiei, cu un nume simbolic ieşit în faţă pentru a nega ceea ce pentru au luptat şi au câştigat. Mobilizată pentru scopul refacerii trecutului glorios. Puţini, minoritari, dar fără scrupule şi mai ales fără regulile care îi paralizează pe români. Acţiunea descrisă în articolul de mai jos se numeşte reverse psychology, sau psihologie inversă, şi este un mic pas înainte dim multitudinea deja făcuţi, de data asta pentru a justifica următoarea mare minciună, referendumul pentru modificarea constituţiei, care va fi împinsă din nou românilor, pas cu pas, comentariu cu comentariu, un pelerinaj, două în America la ostaticii închipuiţi de români ca urmaşi ai liderilor inexistenţi. După cum nici la ultimul referendum nu s-a ştiut rezultatul şi s-a ajuns la ce au dorit tot ei, adică la menţinerea lui Băsescu, nici acum nu se va şti rezultatul pentru că nimeni nu a clarificat cvorumul. Asta a ajuns România, o ţară zombificată iar PSD, PNL a dovedit că nu e cu nimic deosebit de PD, o adunătură de marionete ameţite care acţionează la aceeaşi comandă. A avut perfectă dreptate Gunther Oettinger când a spus că România este neguvernabilă. O ţară care nu îşi cunoaşte cvorumul pentru un referendum este neguvernabilă. În schimb este controlabilă, dar nu de români şi o demonstrează fiecare pas al politicii "româneşti".

http://www.paginademedia.ro/wp-content/uploads/2011/12/Sarbu-la-Revolutie.gif

Cred că s-au lămurit mulţi cu această ocazie şi cum a folosit Iliescu, (sau mă rog, cine a regizat faza) care pe atunci era printre altele şi şeful menajerei lui, psihologia inversă când a sunat la Moscova, pentru liniştea noastră. Chiar dacă toţi îi uram pe ruşi considerându-i vinovaţi şi de relele odiosului ceea ce nu era cazul, în subconştientul nostru a fost bine să aflăm că nu au nimic cu noi şi cu un simplu telefon, se poate clarifica cine era Iliescu şi ce vroia el, şi cu voia ruşilor printre alţii. Că a fost psihologie şi media murdară, putem dovedi şi prin prezenţa ne-vizibilului în public patron al ProTV, Adrian Sârbu, cu voia dvs. la dreapta lui Iliescu (stânga în poză). Dacă a fost sau nu în timp real, asta poate ne spune ... cine era pe atunci, Gorbi? A vorbit el cu cineva la Moscova sau vorbea Ildicescu singur cu telefonul, într-un studio? Iar apropo de figura lui Sârbu, cu sprâncenele alea ridicate, feminine ca ale lui Soroş, nu prea are figură de sârb deloc...

Comentarii la un articol

Ce se să mai comentez într-un ziar. E posibil ca articolul a fost scris de mai mulţi experţi la un brainstorming, eu mă trezesc dimineaţa şi comentez la o frază, iar comentariul meu intră în contradicţie cu o altă frază sau cu ceva care am spus anterior. Şi nu mai pot şterge sau modifica dacă mă prind după amiază când mă mai deştep şi eu. Plus că pe acolo umblă o armată de comentatori profesionişti, plătiţi şi coordonaţi care poate fac parte din acelaşi club de brainstorming.

Recunosc că am intrat să citesc articolul din cauza pozei. Care nu e a autorului, LOL, Marcel Bărbătei sau cum îl cheamă. Dar nici nu scrie nimic sub poză.

Ce am văzut în articol atinge vechi preocupări ale mele. Cine sunt aceste secte creştine care au ajuns şi în România. (LOL îmi spunea odată un pocăit român din SUA că creştinii [sectele n.m.] au venit în România din Ungaria. Or fi venit, dar numai au trecut pe acolo, nu ştiu dacă au şi rămas. Care e istoria şi mai ales cine e în spatele lor.

Cine sunt aceşti joly-jockers ca cel pomenit în articol, căci într-adevăr, asta sunt, ei beneficiază doar cu sume mărunte care să le permită existenţa.

Marea şmecherie în ziua de azi, mai ales în America, este că nu mai poţi face deosebire între săraci şi bogaţi. Toţi se îmbracă la fel, conduc cam aceleaşi maşini, etc. (Poate aşa a fost de mai înainte, ar trebui să fac un mic research dar mă motivează cineva?). Entităţi private împing în faţă sclavi iar acum nu mai poţi să-i deosebeşti de oamenii reali fiindcă toţi vorbesc din microcăşti în urechi.

Cei din spate (nu neapărat evreii cu bani mulţi, ci alţii mai noi cu bani şi mai mulţi) racolează sau şantajează feţe cu nume care la o adică sunt terfelite, banii sunt luaţi de ei, deşi în această situaţie banii contează numai pentru păgubiţi, dar contează în schimb scandalul şi instaurarea atmosferei de ne-încredere, rea-credinţă cum spune tânăra avocată, şocată de realitatea sistemului.

Normal nici un avocat ieşit din şcoală, care a citit sau învăţat un cod penal, nu ar trebui să fie şocat de această realitate. LOL.

Sunt două posibilităţi. Ori studenţii la drept cred că acel cod penal e doar o carte de învăţat, naivii, ţinuţi de părinţi prin şcoli şi apoi aruncaţi în vâltoarea realităţii fără pregătire. Dacă e aşa, ar trebui să ia prima dată şi ei cazuri mai simple. Sau în ultimul an din şcoală să studieze cazuri reale. Sau să citească presa LOL.

Ori autorul vrea să implice că realitatea din România e mai dură decât poate codul penal cuprinde, sau acesta nu a fost croit după această realitate, şi atunci singurul scop al acestui articol este să micşoreze şi mai mult încrederea într-un sistem legal sau să mărească reaua credinţă. (LOL din câte am auzit codul civil e şi mai sperios decât cel penal, acolo sunt treburile într-adevăr complicate.) Dar dacă parlamentarii şi-au bătut joc de legea insolvenţei, oare a dispărut înşelăciunea din codul penal? Din câte am înţeles în România se poate face plângere penală direct de păgubiţi sau avocat iar în penal treburile sunt mul mai simple nu? Ia să mai citesc eu odată articolul că subiectul pare mai interesant decât am văzut eu la prima vedere, orbit şi de poză. Ok, am mai citit şi prin alte părţi, a fost plângere penală şi s-a construit vreo 10 la sută din proiect.

Da, aparent e o schemă cu păgubiţi, înşelători, intrare în insolvenţă, alte firme aduse pentru acoperire, lichidator complice, schema bine cunoscută pe care nici un avocat din România nu a învăţat să o spargă. LOL în America cuvântul schemă a fost complet deturnat de la folosirea iniţială, şi a ajuns să reprezinte escrocheria croită pe un tipar refolosibil. Scheme. (cu rezonanţă la alt cuvânt englez, skim sau skimming = smântânire).

Ori codul penal nu e bun, ori schema nu poate fi spartă, ori avocaţii sunt naivi, acesta e mesajul articolului. În România.

Dar mai sunt faze aici de care românii nu ştiu că nu le-a spus nimeni (Mă rog, Năstase a mai scris o carte, nu ştiu, nu am de unde să o cumpăr). Mai este un nivel deasupra acarilor şi a ţeparului Păun. Acela declarat vinovat şi nepedepsibil aici nu este beneficiar. Sau este mă rog, în anumite limite, pentru a face totul credibil. Beneficiar, doar cât să-şi ducă mai departe existenţa mizerabilă.

Beneficiarii schemei sunt cei care o organizează, cei ce l-au împins pe acesta în faţă, pentru că omul nu pare nebun, ca să-şi distrugă, cu atâta candoare, reputaţia în două ţări şi continente. Beneficiul, crearea şi menţinerea psihozei că în România totul este inutil, totul se duce de râpă, nu se poate avea încredere în firme mici, români, creştini, singura speranţă e la corporaţiile străine. (Există o tendinţă curentă a corporaţiilor care din punct de vedere tehnic şi organizaţional au ajuns să monopolizeze un domeniu, le merge financiar şi, bineînţeles, de ce nu s-ar băga şi în politică, pentru că aşa merită, au adus ordine în haos şi fiindcă nu au oameni care să o facă, inventează nişte păpuşi pe care îi pune să apară şi să vorbească frumos, aproape reinventând realitatea, şi îşi inventează şi duşmani pe măsură pe care îi strivesc, mediatic, zilnic, spre satisfacția tuturor celor ce au aderat la filozofia lor, de altfel foarte simplă, minimalistă, după schema cunoscută tuturor, Superman).

Dar dacă vom căuta bine, sunt sigur că el va zice că totul a eşuat din cauză că s-au pus piedici, au fost persecuţii, victime ale birocraţiei şi corupției din România. Dară totul a fost proiectat de la început ca un caz mediatic, orice latură va fi exploatată.

Iar în acest caz, o tânără avocată debutantă nu are nici o şansă, decât să impresioneze publicul. Iar ţeparul Păun în final va fi protejat sau nu dacă ei vor avea nevoie.


Există în America un număr de comunităţi de români închise, bazate pe apartenenţa la anumite secte religioase care par înfiinţate, organizate, menţinute cu know how şi asistenţă din umbră, cu membri semi analfabeţi care nu s-ar descurca în ţara aceea de unii singuri nici măcar o lună.

La o nevoie dintre ei se scot joly jockers, ţepari Păuni şi tot felul de alte personaje pe scena românească şi chiar internaţională.

Au fost mai multe scandaluri similare în SUA. Un număr de creştini români sunt în puşcării în această ţară. Dar aceia nu sunt semi analfabeţii de care de obicei nu se interesează nimeni. Sunt cei care au călcat strâmb şi nu au vrut să meargă până la capăt sau au încercat să saboteze şmecheria. (Unul din ei pare a fi Beni Lucescu, din Portland.) Alţii au plătit cu viaţa ce au scris - Cristian Ioanide. Şi aceştia sunt doar exemple.

Întreaga afacere miroase a media din faşă. O firmă privată, cu o singură persoană în faţă, fără trecut în domeniu, a ajuns să recruteze 120 de clienţi în Cluj pentru a construi o altă ţeapă. Cine i-a ajutat să recruteze, probabil din vorbă în vorbă. Cine a dat garanţii verbale, fiecăruia din cei 120. Etc. (Dacă ţeapa s-a dat între pocăiţi, la aceia nu e nevoie de multă convingere, dacă le spune şeful că e ok.)

Fraţi români, America e mare şi sunt multe entităţi private care acţionează internaţional pe aici, fiecare cum poate şi cum se pricepe. Când cineva, vreo corporaţie este arătată cu degetul sau creează probleme local, mai face câte o donaţie, îmi amintesc de cea atât de bruscă, a Nike, anul trecut, de 125 milioane de dolari către OHSU.

Mai sunt şi alte scandaluri legate de secte în România, total ignorate. Cineva ar trebui să înceapă cu începutul, să citească istoria penticostalilor din Rădăuţi.

Iar dacă un tip de "schemă" se repetă în România de un număr de ori, acolo ar trebui să acţioneze DNA şi să prevină, nu să depună un "volum de muncă" pe apa sâmbetei intervievând fraieri şi papagali prin Cluj. Şi poate de aceea lumea îi blamează pe aceştia din urmă, pentru că au fost nişte fraieri de sacrificiu pe altarul creşterii neîncrederii. Vorba lui George W. Bush: Trick me once, shame on you, trick me twice, shame on me. (LOL nu e vorba lui, e un proverb american, el doar a spus-o "recent" în public).

Dar poate că nici nu au existat bani reali în toată afacerea şi nu a pierdut nimeni nimic, decât vreo 10% cu care s-a construit ce este construit, puşi de amărâţii care acum ţipă tare ca să pară totul real.

Iar clădirile acelea neterminate, stau de 5 ani în zona cea mai scumpă a Clujului, veşnică sursă de amintire...

Dar din punct de vedere financiar, această ţeapă nu se poate compara cu drumul spre nicăieri care începe, trece şi se sfârşeşte în Transilvania şi care a costat 1.4 miliarde de euro plus dobânzile şi zece ani de navetă a agenţilor străini precum şi poluarea continuă a spaţiului mediatic. Drumul de care primul copilot al României nu ştie dacă e de bine sau de rău.

Escu

M-am uitat acum în dex.ro. Esc este un sufix. Definiţia nu mă satisface. Mă gândesc. Se adaugă la verbe din grupa de conjugare a IV-a persoana I singular. Se poate adăuga unui substantiv ex. lume şi obţine un adjectiv - lumesc. Adăugat unui nume poate spune că respectivul aparţine unui clan, unui neam. Este un sufix puternic şi nu întâmplător mulţi înaintaşi şi l-au ales ca sufix la nume pentru a se româniza.

De multe ori m-a intrigat un pasaj dintr-o poezie celebră de-a lui Eminescu (şi el este unul din aceia ce şi-au ales acest prefix, renunţând la altul, pe un nume cu rădăcină din cu totul altă limbă. (Emin este un nume foarte întâlnit în Turcia modernă, iar ovici este specific numelor evreieşti)). Deci vorbeam de o poezie. Dar când vorbeşti de poezii mult mai simplu este să le aduci în text, între ghilimele.

"Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână -
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor -
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân' la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător,
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură sultanul... se deşteaptă... şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid..."

De ce mă intrigă iar şi iar acest pasaj din Eminescu, care de altfel a fost un mare patriot şi naţionalist? Pentru că acest fragment este un elogiu clar al sultanului şi tot ce reprezintă el, cu o singură cheie negativă, "a ei patrie ş-o schimbă" chiar la început, ceva ce poate schimba tot sensul a ceea ce urmează, dar care poate fi şi uşor uitat, trecut cu vederea. Deci ce tip de procedeu literar este acesta, care face un elogiu în 66 versuri de 16 silabe fiecare şi-l anulează cu două cuvinte? Anti-elogiu sau pretext nostalgic?

Dar de ce să ne frământăm cu aceste probleme, doar avem critici literari, şcoliţi, confirmaţi, care locuiesc la Paris sau altunde, confirmându-se între ei şi plătiţi regeşte de casa prezidenţială.

Nu mi-ar fi venit în minte iar acest pasaj dacă nu aş fi văzut ieri altceva. Atras de un titlu din presa on-line, gen "vă cunoaşteţi scriitorii?" am deschis repede nişte site-uri. Un alt scriitor român cu sufix, un tip retras din societate dar pentru care scrie totuşi voluptăţi din imaginaţie de pustnic, adânc ancorate în diferite vârste ale limbii şi istoriei româneşti, recent certificat cu o candidatură de No-Bel. Dar nu mai bine ar fi să aduc textul aici, care este la o depărtate de un google search, ca să se înţeleagă mai bine ce vreau să spun?

"Luna ca un corn de tablă a plecat de pe moschee
Şi pe valuri se lăţeşte ca o pleoapă pe cornee
Ca o geană de cadînă pe-un obraz de isihast.
Semiluna lunii crapă-n cioburi reci pe golful vast.
Iese dulful de culege praf de aur de pe boltă,
Pe catarturi de barcaze  grunji  de  aur  se desvoltă
Şi-ale pînzelor burdufuri  s-umplu-n cer   de icosari.
Marea linsă e ca sticla, ceru-i de mărgăritari.
Mai ca ziua luminează negura de praf de stele,
Dă din ghimpe scorpionul, cloşca face temenele,
Ursele lucesc ca petre fără preţ într-un sipet,
Gemenii se pleacă tainic peste-al sferei parapet.
Insuli doar cît vezi cu ochii. Sgomot face numai luna
Lunecînd pe roţi dinţate ca Fecioara în coluna
D-orologiu precînd iese în fereastră cu un prunc.
Stele-n val şi valu-n stele dopotrivă se arunc.
Manoile, fruntea-ţi mare de poet pe pergamente
A căzut şi potolite-s zbuciumele. Oriente,
Cînd văzut-ai în Edenu-ţi un mai nobil ipochim ?"

Ok dacă Eminescu s-a oprit scurt înainte de a compara luna, fecioara din visul sultanului cu Maica Domnului, domnul Cărtărescu a făcut un pas înainte, într-un fel personal, mecanicist, adăugând metafora cu roţi dinţate.

Dar nu e singurul din opera sa. Hai să mai aducem un citat. (Maestre, care i-ai citat pe toţi, cum ţi se pare când te citează alţii pe dumneata?)

"De multe ori după aceea m-am gândit că dacă, mergând în urma ei, i-aş fi atins învelitoarea de mătase, s-ar fi-ntors spre mine nu pentru că mi-ar fi simţit atingerea, ci pentru că ar fi simţit că se scurge, din corpul ei în degetele mele, o parte din necunoscuta şi mistica ei putere interioară..."

Nu sunt prea bisericos. De fapt stau şi mă întreb cu cât mai mult m-am înbisericit mergând la cele două biserici ortodoxe româneşti din Portland, unde totul seamănă şi cu un fel de show pe care nu l-am descifrat încă pe deplin iar în România m-am depărtat complet de biserică. Oricum pot să mă autodefinesc ca unul care din când în când mai speră şi mai crede.

Dar mergând de foarte multe ori şi ascultând predici, şi de la amici, am prins câte ceva pe ici, pe colo. Deci nu se poate să nu mă frapeze asemănarea dintre fragmentul de mai sus cu următoarele versete din Noul Testament, Luca, 8, pe care l-am auzit, destul de recent şi într-o predică la Biserica Română Ortodoxă din Oregon City.

44 Ea s'a apropiat pe dinapoi, şi s'a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sînge s'a oprit.

45 Şi Isus a zis: ,"Cine s'a atins de Mine?" Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi ceice erau cu El, au zis: ,"Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s'a atins de Mine?"

46 Dar Isus a răspuns: "S'a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere."

Nu putem numi acest fragment decât o lipsă acută de altă inspiraţie. Dar poate fi şi o întoarcere pe dos, o blasfemie, dacă e să ne imaginăm că cel care scrie a mai şi citit câte ceva la viaţa lui.

Deci ieri timp de jumătate de oră am "deschis" on-line două cărţi ale candidatului nostru de premiu Nobel, "premiat de francezi", celebrat prin toată presa românească on-line, "cel mai important scriitor" din nu ştiu ce perioadă, pipărat cu puţină controversă, de altfel marginală, pe ici pe colo, şi am găsit două pretexte serioase de a mă opri aici cu cercetarea operei dumnealui, dedicându-mă altor ocupaţiuni.

Real Communists

Those mentioned below had a very important role in the history of communism in Romania. However, they have something else in common. Besides everybody getting goosebumps from fear every time their name was mentioned during their whole existence.

First, Lenin. "Lenin's father, Ilya Nikolayevich Ulyanov (1831–1886), was the fourth child of impoverished tailor Nikolai Vassilievich Ulyanov – born a serf of either Kalmyk or Tatar descent – and a far younger Kalmyk named Anna Alexeevna Smirnova, who lived in Astrakhan." Barely any Russian, if any.



Mother, at least half German.
http://en.wikipedia.org/wiki/Maria_Alexandrovna_Ulyanova

Petru Groza (sounds a bit like Groschopf, doesn't it?)

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Groza

http://en.wikipedia.org/wiki/Petru_Groza

Maurer, half Alsatian
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Gheorghe_Maurer


http://en.wikipedia.org/wiki/Ion_Gheorghe_Maurer

Bodnăraş, half German.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Bodn%C4%83ra%C8%99


http://en.wikipedia.org/wiki/Emil_Bodn%C4%83ra%C8%99

Maurer and Bodnăraş did a lot of things against Romanians under the cover of communism, but i want to mention here the crucial role they both played in the naming of Ceauşescu as the conducător of Romania, în 1965. Ceauşescu himself, by name is of Turkish descent. Ceauş (çavuş) în Turkish means sergeant.

Dej, raised in Moineşti by his uncle. His uncle or aunt probably from there.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej


http://en.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej