12:15 PM Am făcut în sfârșit ce trebuia să fac de atunci. Când am scos lista cu cheltuielile pe ministere, pe 2025. "At a glance" cum spun americanii. Ceva ce am mai făcut odată în 2018 dar mi-a luat mult mai mult timp fiidncă acum mă mișc mult mai repede.
Am mers la senat.ro de unde am luat lista "ordonatorilor de credite", am făcut clic pe fiecare în parte și am luat sumele, cheltuieli bugetare "curente" și cheltuieli personal (salarii) la fiecare minister și le-am paste într-o foaie de calcul google care poate fi distribuită pe net.
Până acum pot să spun că nu-mi iese totalul la cheltuieli bugeta
De ce este acest lucru important. Priviți. Cu câteva clicuri pot să fac un grafic de tip tort, cașcaval, pizza, numiți-l cum vreți. Acum iau o pauză, pentru majoritatea, restul va fi mâine dar deja se pot vedea niște chestii. În buget sunt amestecate ministere mari cu alți "ordonatori de credit" minusculi, care doar complică calculele bugetului. Primii zece sunt ordonatorii de credite. Următoarea coloană din foaie sunt salariile la ministerele respective, voi încerca să le combin cumva ca să fie vizibile în grafic ca parte din total.
Timp de lucru: 3 ore. Orice contabil din România (și nu numai) cu legătură la internet putea să facă asta în 3 ore.
Fișierul se poate descărca și introduce în Excel, etc..
2:30 Le-am bifat, am avut niște greșeli minore, graficul nu s-a schimbat vizibil. Și așa am cu 22 miliarde mai mult decât spun ei în Legea Bugetului. Am luat în calcul "cheltuieli curente" din fișa fiecărui minister din Anexa 3 la lege.
Sumele sunt bineînețeles pe tot anul, acum la schimbare de guvern ar trebui o evaluare a cheltuielilor de până acum la toate ministerele și să se publice. Lăsați cifrele să vorbească! Dacă nu o fac înseamnă că e blat general, cei de acum cu cei dinainte. Și cum să nu fie dacă un număr de miniștri din fostul guvern apare în noul.
Cea mai mare sumă în afară de Muncii unde se justifică doar 36 miliarde din 96 este Finanțe - Acțiuni Generale, care sunt dobânzile anuale la datoria de peste 1000 miliarde de lei a României. Se poate vedea ușor că partea roșie, salariile bugetari (92, da, nu mă puneți să mai bifez și salariile, am găsit o sumă în legea plafoanelor, pe aproape), e mică în comparație cu restul, 522, care cine poate spune unde se mai duc.
Dacă tot m-am uitat în Legea Plafoanelor, am putut să văd că Bugetul de Stat e plafonat la 421 miliarde, deci Legea Bugetului de Stat (cu Anexa 3 din care am luat cheltuielile) unde se specifică 499 miliarde a încălcat Legea Plafoanelor, iar în Anexa 3 la aceeași Lege a Bugetului avem un total pe "ordonatori de credite" cu 22 miliarde mai mult. Se contrazice legea pe sine însăși?
5:55 Ok Macron, watch out cause i will do the same with the Budget of France. Will start from here. I know there must be something to be found, only by the look of his face.
(First look. Pour... Les... Roumains. Puțin peste 2 milioane bugetari (nu știu dacă include și pe cei locali). România are un 1,3 milioane bugetari (la fel nu știu dacă și locali) și e de 3 ori mai mică. Cu toate astea, în România ponderea salariilor în bugetul de stat e mică în raport cu prăpădul general)
6:10 First hiccup. Can't find the amounts for 2025, only percentages. What?
11:45 I think Trump (and Zelensky) are just messing with the Europeans. How much money (or weapons) did US give Ukraine for free, without even being a NATO member?
No comments:
Post a Comment
Friendly comments welcome
Note: Only a member of this blog may post a comment.