Gravity and Electrical Waves

There are two types of waves they are not teaching about in school. Gravity and electrical. Both classical (Newtonian) mechanical and electricity. Gravity and purely (non electro-magnetic) electrical waves are explained by first, Newton's universal attraction law in case of gravity and attraction and repelling force in case of electrical. Very simply, if you move any mass or electrical charge it will exert a variable force towards anything else that has a mass or electrical charge in the Universe, but that force is maximum near the source.

Let's start with a simple gravity pendulum

https://en.wikipedia.org/wiki/Pendulum_(mathematics)#Simple_gravity_pendulum

For the purpose of this demonstration we will neglect the gravity force which actually moves the pendulum that manifests on the vertical. It could have been a spring or a motor or whatever and should consider only the gravity force developed by the bob m1 interacting with any other stationary bob m2 at a distance (X zero) from the center of the pendulum on the horizontal.

This could be also be proven, practically. If we placed two pendula of the same length, weight, etc. in boxes so we can eliminate any acoustic phenomena or even in vacuum and move one of them, we would see, after a while, the other starting moving, so we could be sure the only way for this to happen is through gravity waves.

Comentarii la Minima moralia lui Pleșu

“Everything will be okay in the end. If it's not okay, it's not the end.” John LeNon.

ANDREI PLEȘU

Născut la 23 august 1948, în Bucureşti. Absolvent al Academiei de
Arte Frumoase, secţia Istoria şi Teoria Artei (1971).

Doctorat în istoria artei (1980).

Cercetător la Institutul de Istorie a Artei (1971–1979; 1984–1989).

Lector universitar în domeniul arta românească modernă şi istoria criticii de artă (1980–1982).

Profesor la Facultatea de Filosofie (din 1992).

SCRIERI:

Călătorie în lumea formelor (Meridiane, 1974),

Pitoresc şi melancolie  (Univers, 1980; Humanitas, 1992),

Francesco Guardi (Meridiane, 1981),

Ochiul şi lucrurile (Meridiane, 1986),

Minima moralia (Cartea Românească, 1988)

Jurnalul de la Tescani (Humanitas, 1993)

Limba păsărilor (Humanitas, 1994)

precum şi numeroase articole în
reviste din ţară şi străinătate.



Nu cred că ar fi primul autor care pornind de la un titlu generos și menționând încă de la început niște branduri nobile care se repetă aproape în fiecare paragraf ne atrage într-un vârtej de raționamente care ne dă un high intelectual care de obicei, spre sfârșit nu ne coboară nicăieri în timp ce diminuează până la pierdere luciul titlului.

Cu scop declarat de a introduce niște repere filosofice într-o societate semi-tehnicizată și amețită de propaganda comunistă unde nu puteai auzi despre cuvântul etică decât din discursul devenit monopol de dictator, care nu știu de ce, repeta tot timpul sintagma: "Etica și echitatea socialistă" alături de cifrele fals raportate de producție industrială și agricolă care indicau o bunăstare imaginară.

O societate care era pe cale, după ce își pierduse de mult elita și orice legătură cu trecutul filosofic și religios european și respinsese falsitatea discursului comunistoid să înlocuiască orice manifestare spirituală printr-o viață foarte simplă, fără "demnități speculative".

Dacă ne trebuia sau nu o viață spirituală, alta decât perceperea (diminuării) căldurii verii coborând seara pe o colină la țară, rămâne de văzut în concluziile a ce voi încerca să scriu aici în condițiile în care altcineva nu va încerca mai mult. Sau poate vom vedea noi înșine în viitor, căci rezultatele activității lui Pleșu și reintroducerea filosofiei istorice în România comunistă, pe ușa din dos și din direcția centrului (de greutate al) Europei, într-o limbă română altoită mult cu neologisme franceze pe o structură a frazelor și mai ales a ideilor nemțească, încă întârzie să se arate.

Dar pentru asta, lucrarea trebuie mai întâi citită. Și asta este foarte greu, pentru că, așa cum am spus, autorul, urmărind niște idei, neglijează construcția frazelor care nu numai că sunt neobișnuite, în contextul explicat mai sus, dar au și adevărate poticneli de stil, incluzând multe neologisme exotice chiar și pentru pentru ochiul obișnuit cu gramatica și fluența mai multor limbi, care au mai și evoluat din momentul publicării ei, existând mereu suspiciunea traducerii unui autor obscur și necunoscut la noi.

Bineînțeles nu ne putem lipsi de net care este doar în alt tab al browser-ului. Lumea a evoluat și eseurile nu se mai scriu doar pe hârtie, ci posibil electronic, direct în cloud, pe browser, cu prezența la îndemână a unor baze de date uluitoare ca și cuprindere și posibilitatea de căutări rapide imposibile în trecut.

Chiar prima frază din Minima moralia mă intrigă. Tratat de etică. Hm. (Ce-o mai fi și aia.) Etica, și am să adopt până aflu mai multe, idea autorului, care se reclamă de la Noica, cu instanțierea ei lumesco-emoțională, morala, este cam pe la marginea filosofiei. E un fel de cordon ombilical al filosofiei cu lumea, dacă vreți.

Din Wikipedia care la rândul ei face trimitere la Enciclopedia de filosofie a internetului: "Etica sau filosofia morală este ramura filosofiei care implică sistematizarea, apărarea și recomandarea [folosirii] conceptelor de conduită; bună și rea."

http://www.iep.utm.edu/ethics/

Ca orice nefilosof care a luat un an de cursuri de filosofie la o facultate tehnică chiar pe vremea nașterii lucrării lui Pleșu, nu am în minte toate definițiile și nici o imagine lărgită în memoria imediată a întregii structuri a filosofiei.

În schimb, mă descurc invocând tot ce există mai bun pe internet în acest moment, care iată este o unealtă care e pe cale să înlocuiască cu timp real timpul petrecut în trecut frunzărind cărți în biblioteci.

O lucrarea ca aceasta însă nu se adresează lumii profesorilor universitari care încă păstrau în cursurile lor galbene definițiile din filosofie (și care probabil dacă  mai există se jenează să analizeze asemenea lucrări).

Observăm din scurta listă biografică de la început că autorul nu e filosof prin formație, ci doar profesor de filosofie, ceea ce e suficient cred eu să țină orice filosof departe de critica acestei lucrări.

Chiar analizând titlul, o metaforă neîmplinită, notăm pe margine că morala ca și categorie filosofică sau instanțiere a eticii și ca ramură a filosofiei, nu poate fi minimă sau maximă după cum unele adjective nu pot avea grade de comparație. Și nu putem să ne abținem să nu observăm semantica repetiției inițialelor, M, m, care este un truc de întărire propagandistică a oricărei idei slabe și neterminate.

Morala este sau nu este ("there is no try"), după cum filosofia este o știință exactă, iar prin acest titlu autorul ne bagă de la început într-un șir de întrebări provocatoare care ne interoghează de parcă vrea să ne spovedească forțat. O avem sau nu? Știm ce este? Aveam nevoie de ea, putem trăi cu un pic din ea, ne trebuie mai multă, ne trebuie infinit de multă, e cazul să ne simțim vinovați dacă o avem sub minim sau simplu dacă nu sau nu știm ce este? Minima moralia lui Pleșu, pentru că mai sunt și altele. Și un prim link, pentru că vor urma multe.

https://www.google.com/search?q=minima+moralia

"Nu oferim cititorului, în cele ce urmează, un tratat, fie şi minimal, de etică." Metafora se mută chiar de la început de la morală la (un tratat minimal de) etică. Pe mine mă încurcă repere din astea din istoria filosofiei prezentate ca filosofie pentru că sunt de undeva, de la începutul evoluției ei, care s-a terminat de oarece timp într-o știință exactă. De ce un filosof din secolul 20 târziu vorbește despre oferte de tratate filosofice, o știință în care nu prea mai este loc de tratate noi. Așa că am să pun iar un link aici pentru o căutare google ca cineva să-și facă o idee ce este unul. (O căutare în franceză pentru că în engleză nici nu știu cum să caut pe cuvântul ăsta care are alte semnficații sau este folosit mult mai frecvent pe alte idei.)

https://www.google.com/search?q=traite+sur+l%27%C3%A9thique

"Traité, un ouvrage à but pédagogique qui illustre d'une manière qui se veut complète et exhaustive tout [oricare, un] sujet de connaissances. Suivant les domaines, les traités peuvent prendre des formes particulières:"

Deci tratatul, pe o știință exactă, închisă, definitivată, poate avea rol pedagogic dar trebuie să fie exhaustiv, adică să spună tot ce se poate spune pe subiect. (Dar dacă mă uit încă o dată la definiția asta, mă ia amețeala, dacă un tratat este exhaustiv pe un subiect, atunci toate tratatele pe acel subiect ar trebui să fie cam la fel nu?). Într-o carte care se numește Minima moralia, s-ar putea oare și mai puțin, adică tratat de morală minimalist? Dacă e să avem încredere în autor, care va alege pentru noi doar esențialul. (Se poate oare asta într-o știință exactă?). Dar nu va mai fi tratat și autorul știe asta și declară, preventiv.

O definiție. https://fr.wikipedia.org/wiki/Trait%C3%A9

"O suită de observaţii rapide." Asta da. Avem nevoie tot timpul de observații și fiindcă nu avem timp și ne-am pierdem firul epic și motivațional dacă încercăm mereu să mergem înapoi la reperele filosofice, observația rapidă dar bine referențiată băgată de filosoful de pe margine este cea ce ne formează (rapid) niște reflexe care duc la un comportament ce poate fi mai târziu caracterizat drept etic, de noi înșine sau oricine se aventurează în viața noastră.

Deci o primă concluzie destul de clară. Pleșu prin această lucrare este de un pragmatism care merge foarte repede și declarat, până la didacticism, ca să nu spun dădăcism pragmatic.

"recuperarea ordinii etice"; poate istorice înțelegem însă noi.

Orice tip de societate, fie ea și o dictatură închisă și autosuficientă la un moment dat își generează automat, prin niște legi mai greu de înțeles, care țin de sociologie, propria ei ordine filosofică inclusiv la nivele superioare (chiar și numai după două generații). Aducerea înapoi a reperelor europene în acest teritoriu virgin, minimalist, care repere între timp și ele au beneficiat de dinamica vremurilor, o retro-resincronizare dacă vreți, poate fi într-adevăr prezumțioasă. Fiindcă, bănuim noi, autorul a vrut să ne introducă înapoi într-un anume punct din istorie folosind anumite repere din filosofie, într-un un loc al unei dilematici vechi (repet, filosofia în prezent și chiar pe atunci, în cea mai mare parte, și chiar acolo unde se învârte autorul, este o știință, încheiată, parafată și sigilată), ca și cum a vrut să ne aducă pe drumul cel bun întorcându-ne însă mai întâi înapoi, dar într-un loc fantastic, care nu mai exista. Rămâne întrebarea care probabil își va găsi răspunsul în această analiză sau oricare alta, care a fost prezumția. Sau ce l-a mânat pe autor.

Și prima poticneală, care nu-i așa, nu e deloc filosofică ci biet lingvistică, așa de ieftin de provocat. Un neologism rar, evocativ, care nu înseamnă nimic dar intrigă până la atrocitate mințile noastre tinere și proaspete. Obnubilare.

https://dexonline.ro/definitie/obnubilare

Da, este în DEX dar cine avea DEX pe atunci. Nu puteai decât să ghicești. Sau să pui un semn în carte și să mergi la bibliotecă să cauți. Cuvântul evocă mai multe. Nobil. Nubil. Nil. Mâl.

Cel mai probabil, cititorul merge mai înainte, cu cuvântul în stiva memoriei imediate, încercând să-l prindă din context sau să-l uite, dizolvat în subconștient.

O evidentă capcană semantico-psihologică care mie îmi ridică imediat bănuiala altor prezumții, nedeclarate și poate chiar conspirative.

Ce însemna de fapt. Amorțeală cauzată de boală (Comfortably Numb).

"Trebuie să existe o conduită a drumului către, chiar dacă adevărata conduită nu se poate întemeia decât din perspectiva drumului încheiat".

Eh. Aici devine interesant. O mică recurență, un cerc nevicios fiindcă are un scop nobil, ni se vorbește de conduită, neologism care neprecizat înseamnă bună purtare. Cam la fel cum am zis mai sus, nu pot să scriu nimic despre lucrare decât dacă o citesc, dar dacă o citesc, nu voi mai putea scrie la fel fiindcă voi veni cu concluziile finale peste începuturi și le voi privi cu alți ochi. Deci cu alte cuvinte împreună înainte pe drumul lui Pleșu către (și aici e un spațiu, un hiatus, unde puteți pune ce vreți) și veți vedea unde veți ajunge.

Și arbitrarul intervalului, o primă idee care încearcă să ne transporte puțin în vidul avansat al ocultului, atât de necesar rafinării ideilor înalte. Spațiul sau rostul, locul nedefinirii, al incertitudinii și imaginației feroce, unde nu încape de obicei decât structura sau mortarul masonic.

Este clar că intervalul aici este cuvântul înlocuitor pentru limbo. Societatea lipsită de dileme, departe de puterea filosofului, în lipsa unei elite curmate s-a întors normal automat pe modele ancestrale și îi pare lui Pleșu imposibil de apucat și mânat, ca o mașină fără volan. Reintroducerea prezumtivă a eticii, cu elementele ei esențiale, bunul și răul în acest limbo de sfârșit de comunism (care continuă în perioada ce va fi cunoscută în istoria României ca Urâta Tranziție) garantează întoarcerea, prin comiterea inversă a păcatului originar, înapoi în paradis. Ce?

Fără să fi citit nici un paragraf mai departe (nu, parcă am mai tras cu ochiul până la pagina 10), intuiesc că aceasta este fraza cea mai tare din lucrare care deși nu e nici o filosofie, îmi încearcă mintea la greu.

"În cele din urmă, am ajuns să credem că etica nici nu e altceva decît o disciplină a intervalului, că ea nu e acasă decît în spaţiul de dinaintea opţiunii ultime. În spaţiul propriu-­zis al unei asemenea opţiuni, preocuparea morală încetează a mai avea obiect: normele devin surîsuri, disciplina devine graţie. Orice demers etic bine condus tinde, firesc, spre propria sa dizolvare."

Să mai dăm jos din figuri de stil și să punem aici scheletul frazei. "În spațiul opțiunii demersul etic tinde spre dizolvare". Nu știu. Nu acum, poate mai târziu.

Este fraza o privire critică a ce a mai rămas din etică în societatea contemporană a lucrării? Este, mult mai rău, o complicitate, o împingere înainte în abis și o amânare a oricăror "opțiuni etice"?

"Cît despre lipsa de „puritate“ speculativă a eticului, ne-­o asumăm cu relativă dezinvoltură."

Îmi dau seama că niciodată nu am știut ce înseamnă dezinvolt. Iată cum, forțat să fac această analiză, am găsit un prilej și pentru acest cuvânt.

http://www.cnrtl.fr/etymologie/d%C3%A9sinvolte

Pierre qui roule. (Un alt fel de a spune rolling stone.) Cum dreq eticul (iată, vârât așa în text cu multă dezivnoltură, la masculin, probabil pentru prima dată în limba română) poate să fie pur și/sau impur speculativ.

Nu degeaba este zicala în limba română. Când aruncă un nebun o piatră într-un lac cu dezinvoltură, nici zece filosofi nu o mai pot găsi.

A. O mică explicație aici. Sau cheie dacă vreți.

"Am putea culpabiliza, la rîndul nostru, textele speculative pentru lipsa lor de „impuritate“ etică, adică pentru felul lor de a plana — stîncos — deasupra abisurilor în care întîrzie dezbaterea morală a fiecăruia."

Adâncă. Da, începem să recunoaștem. Am auzit, tot de pe internet, că masonii (zidarii) sunt de două feluri operativi și speculativi. O fi vorba de texte pure filosofice emise de aceștia din urmă? (Dar masonii nu sunt filosofi (cu unele excepții) iar etica e o ramură a filosofiei). Dar poate nu numai. (De ce e filosofia asta așa de egoistă și nu vrea să împartă cu alții un cuvânt.)

Deci e clar aici. Ne-au băgat în interval (comuniștii, istoria) unde nu mai sunt opțiuni sau se amână indefinit și întârziem dezbaterea morală a fiecăruia în noi. (Eu am citit undeva că binele și răul reglementat de etică e relativ și moral doar în funcție de normele sociale deci nu prea e al fiecăruia, decât în sensul de păcat moral).

Nu voi numi numele celui care m-a introdus în Kant, dar e bine de la oricine. Astfel aici inevitabil vine în memorie citatul. "Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine."

Se poate înțelege ceva din citate? Pot citatele ca și observațiile rapide să fie ele însele sursă de învățătură rapidă? Nu, din ce spune Pleșu în articole ("nu cita mai mult decât poți citi"). Nu dacă vin de la Kant. Da, dacă vin de la el sub formă de observații rapide într-un tratat minim de filosofie. Și bănuiesc că nu de la el el. Ci de la el ca profet sau de la el ca mesager al unor civilizații care mereu dau pe dinafară. Emisar și mai apoi comisar.

https://ro.wikiquote.org/wiki/Immanuel_Kant

Și iată, aceeași întrebare. De ce de câte ori citesc din Pleșu, Kant și alții ca ei am impresia că ăștia sunt un soi de filosofi care transformă filosofia în psihologie și artă, ceea ce nu e nevoie și mai ales nu se poate.

Dar nu orice fel de psihologie. La Kant, care în engleză se poate scrie ca și cunt sau can't (engleza insulară), e de aia semantică, nașpa, simboluri mnemonice pe fraze pe care orice om curios despre sine se simte curios să le citească. "Legea morală din mine". Ha.

Astfel ei ne deschid sufletul la anumite capitole și își depun acolo ouăle fecunde ale unor idei străine (de sine), urgent,  laconic si expeditiv (mnemonic). Deschid procese cognitive buclate, fără sfârșit, recurente, auto destructive, care se întreabă mereu, în spațiul lor, odată intrate în memoria vie a fiecăruia. Oare cum să fac să fiu mai moral? Cum să fac să nu greșesc? Până în punctul în care fără alte repere decât sinele și păcatele (în căutarea legii morale din sine) devenim obosiți și trecem în partea cealaltă a alternativei, cea a moralei minimaliste sugerată, una din două, adică nu avem timp să fim corecți tot timpul nu, fiindcă merge și așa nu?

"2. Cititorul va constata, frecvent, o anumită disproporţie între anvergura problemelor atacate şi tratarea lor laconică, dacă nu, adesea, expeditivă. Scris cu un constant sentiment al urgenţei,"

Asta și ca să atenționeze pe oricine care a mai citit câte ceva și acest laconism de tip nou, entuziast, care șade așa de bine pe el, îi va părea suspect.

Cam ca știrile.

(Astăzi toată generația care a crezut în Pleșu poate vedea însă că știrile din media corporatistă nu sunt chiar informări, capitalismul în general nu-i chiar caritate și poartă de rai iar moralistul Pleșu nu e filosof ci un fals profet pe deasupra mason care-și plimbă probabil statuia vie pe la toate sindrofiile.)

Toți cei care au încercat, știu. Nu poți să combați nimic aplicând filosofia (clasică LOL, aia cuminte) pe acest tip de autori, fiindcă nu e nimic serios în ce scriu ei, în aceste subtratate. În schimb dacă îi citești fără referințe serioase, riști să te smintești pentru totdeauna.

Bine toate acestea sunt teorii bazate pe frazele din introducere intitulată, atât de invers, Precauții și lămuriri. Nici precauții nici lămuriri nu sunt pentru ochiul neavizat dornic de filosofie de entertainement. Ci mai degrabă o ridicare a precauțiilor și a grijii de fals, prin psihologie inversă.

Dar aceste teorii încep să se verifice imediat numai ce tragem cu ochiul la titlul primului capitol, cu toate subtitlurile de-a dreptul aici, (după ridicarea precauțiilor și lămuririlor) ca enunțuri false dpdv filosofic și din orice punct de vedere.

Competenţa morală — singura pe care nimeni nu şi-­o contestă • Falsa autoritate morală: judecata şi sfatul • Competenţa morală a „specialistului“ • Aşezarea paradoxală a eticii ca „ştiinţă“ • Simţul etic şi simţul comun • Irelevanţa morală a omului ireproşabil • Insuficienţa morală ca fenomen originar al eticii

Ce să mai spun. Sunt perplex. Citesc pentru prima dată ce scrie domnul, și fiindcă am anticipat prea mult înainte, nu mai am ce să spun. Văleu.

Ok mi-am revenit la a doua editare a textului. După ce avertizează, pe dos, normal vine și blasfemează de-a dreptul. Cum adică etica nu e știință. Etica e ramură a filosofiei. Omul ireproșabil nu e irelevant moral. Ultima de-a dreptul hilară ca enunț dar tare ca semantică. "Insuficienţa morală ca fenomen originar al eticii"

Un al doilea neologism imposibil. Sibilinic. Sună vag ca salamul tare de Sibiu, sau sybianul lui Howard Stern.

https://dexonline.ro/definitie/sibilinic
https://dexonline.ro/definitie/sibilin
http://www.cnrtl.fr/etymologie/sibyllin ??????

Nimic. Nu înseamnă nimic. De unde l-o fi luat?

Înțeleg, lovește. Savanta, academiciana, pușcăriașii. Niciun.

"Orgoliul are". Încă nu am întâlnit până acum, la niciun autor, din nicio limbă personificarea orgoliului. Omul simplu, ajuns să stea într-o casă și să aibă un job decent pe vremea comunistului avea orgoliul să declare ce nu știe din exces de modestie. Ce-i rău în asta? Că nu e vorba de orgoliu în sensul occidental și nici de modestie după definițiile culturii post masonice europene. Dar de ce atâta ură la Pleșu pe români ca să-i identifice cu însuși orgoliul, și acesta, bineînțeles, fiind un păcat capital?

Românul nu se măsoară cu aceste "repere morale" și ăsta este unul din eforturile autorului prezumtiv, adică a-l aduce în acel sistem de referință, fie și prin introducerea științei, adică a filosofiei "vestice" în școală, de decenii și apoi coruperea ei. (Citiți vă rog încă odată subtitlurile acestui capitol.)

Citeam recent la BBC, modestia sau altruismul nu e decât o formă supremă de egoism. Și Pleșu asta vrea să combată tare în acest început de capitol.

Dar ce să mai pierd vremea căutând acel articol. Iată aici direct dintr-o universitate americană, în niște îndrumări bibliografice pentru cursul de etică, care a ieșit prima la o căutare google, paradoxul aparent, sub formă de problemă de rezolvat. Cele două forme de egoism, dilema în care ne bagă legea naturală. "Question: Is morality a matter of enlightened self-interest?"

Egoism; Social Contract Theory

Key ideas: Social Contract theory, the state of nature, self-interest, the Prisoner's Dilemma.  Natural law.
Two versions of egoism:
1. Psychological egoism: people act only in self-interest. (descriptive version)
2. Ethical egoism: the theory that people should be self-interested.  (normative version)
Questions: Is morality a matter of enlightened self-interest?  Are moral rules deductive or inductive (necessary or probable)?  Is Natural Law theory unscientific?  Why is ethics so much more controversial than mathematics?

Egoism and the question: Why be moral?
Social Contract theory: it is in your self-interest to be moral.
Natural Law: the question leads to a dilemma.
Solution: reject the question.

http://faculty.uml.edu/whitley_kaufman/ethics%2045.203/images/introduction_to_ethics.htm

https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/university-of-massachusetts

https://en.wikipedia.org/wiki/Natural_law (cine a scris primul paragraf a greșit, that trebuie înlocuit cu where acolo).

Bineînțeles renunțând la neologismul francez modestie și înlocuind-ul cu mai filosoficul și mai universalul termen, altruism.

Deci există versiuni de poziție etică care enunță că este în propriul tău interes să fii moral.

https://en.wikipedia.org/wiki/Ethical_egoism

(Bine o întreagă terminologie de translatat din spațiul lingvistic francez în cel anglo-american, mult mai simplu, mai puțin metaforic și mai direct și aș putea spune mai pe înțelesul nostru, al românilor.)

O altă problemă de studiu, legea naturală, una din influențele gândirii lui Kant, eșuează să explice problema, ba mai mult, o respinge ca fiind falsă, deci concluzionăm: Conform legii naturale care spune că anumite valori și virtuți umane sunt inerente sau moștenite din natura umană, nu se poate pune problema de a fi în interesul nostru să fim morali ceea ce mă duce la întrebarea. Era Kant mason?

https://answers.yahoo.com/question/index?qid=20111212070956AAg5tRL

Un alt subtitlu; Simţul etic şi simţul comun. Simțul etic ca sintagmă separată e ca și cum ai spune simț filosofic sau simț științific. Simțul comun este bunul simț în versiune anglo-americană. Interesant cum se vorbește în pagina următoare despre etica de bun simț sau etica oamenilor simpli.

https://www.rep.routledge.com/articles/common-sense-ethics

"Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemîna tuturor."

Mă chinui de jumătate de oră să înțeleg sensul paginii de după titlul primului capitol și încă nu reușesc să înțeleg dacă e constatare, critică sau acceptare iremediabilă. Astfel, am ajuns la fraza " Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemîna tuturor" și m-am blocat. Merg înapoi la definiția eticii din memorie, și anume acea ramură a filosofiei care se ocupă cu afirmarea în principal a existenței unei diferenței dinte bine și rău. Nu știu, cred că tot cititorul în mințile lui când vede această definiție înțelege că încă are capacitatea de a alege între cele două iar Pleșu vine și ne spune că n-o avem. Căci pare, după tot ce știm noi până acum, înseamnă o afirmație a percepției cu o nedeterminată probabilitate în ambele direcții. Deci e posibil să nu știm? Filosofic, istoric, sociologic, referitor la cel moment negru din istoria Românei?

Mereu la persoana I-a, un șir de confesiuni complice, ca să nu ofenseze pe nimeni și ar spune el ca să treacă peste cenzură, deși îmi spune mie ceva că la vremea aceea treaba cu cenzura a fost deja aranjată, fiindcă majoritatea paragrafelor acestei cărți nu ar fi trecut de obtuzitatea cenzurii comuniste. Dar nu găsesc nicăieri, spre stupoarea mea, o cheie înapoi din această alunecare pe un tobogan riscant al confesiunilor fără regrete.

După personificarea ironică orgoliului urmează cea a conștiinței individuale. Probabil, aceste înșiruiri sunt la modă în tipul acestea de scrieri de la care cei puțini ca Pleșu se adapă.

Dar o conștiință individuală are orice individ al unei societăți, fie ea și de tip pușcărie ca cea română. Je pense donc j'existe. Fără o conștiință de individuală nu poate face deosebirea dintre sine și les autres, conform afirmației de mai jos.

A ok, a vrut să spună conștiința fiecăruia. https://en.wikipedia.org/wiki/Conscience

O aptitudine, facultate, intuiție care ne asistă la distingerea între bine și rău, în timp ce etica afirmă posibilitatea distincției între conduită morală bună și rea. (să ne păstrăm definițiile aproape în acest noian concentrat).

Conștiință individuală este însă pleonasm. Conștiința conform definiției nu poate fi decât individuală.

Aș îndrăzni aici să amintesc că pentru mintea naivă, nehârșâită de zilnice lecturi din filosofii apropiați secolului care a trecut, care majoritatea folosesc două trei idei filosofice noi pentru a ne atrage într-o riscantă psihologie de accepție sau memorare spre judecare a unui număr mare de afirmații false adesea autoimplicante, care nu întotdeauna sfârșește clar, sau se termină în vreun neologism ambiguu sau alt tip de ambiguitate majoră.

Nu știu cine îmi spunea, mintea conștientă poate la un moment dat memora 3, 7, nu știu câte abstracțiuni sau pre-judecăți logice. O înșiruire de astfel de fraze nerezolvate peste o anumită limită poate constitui o adevărată, voită sau nu, construită sau nu, capcană psihologică.

O falsă dublă negație, pe care o înghițim și pe aceasta luând-o ca figură de stil. Concede?

"L’enfer c’est les autres — părem a concede cu toţii. Prin urmare, le paradis c’est nous-­mêmes."

Frumos pornit, infernul este o negare a paradisului. Dar ceilalți poate fi negarea a noi înșine? Sau invers, noi înșine poate fi negarea celorlalți?

Desprind însă din acel fluviu retoric în care se aglomerează din ce în ce mai mai nedeslușibile figuri de stil afirmativ-ironic două fraze care însă mi-au atras atenția pe un altul din multiplele nivele la care trebuie citită această compilație de idei. Culpa etică? Adică, cea din definiție, ca ramură a filosofiei, și aici culpa este de nu recunoaște, (academic), existența sau funcționarea acestei ramuri a filosofiei, sau poate, după definiția lui însuși, lipsa simțului etic, sau a simțului comun (anticipăm din titlu)?

"Culpa etică e expediată în termenii unei tolerabile greşeli omeneşti, distincte de natura noastră adevărată."

Foarte complicat de analizat această frază. Deci ne auto iertăm pentru vina etică, adică greșelile noastre de conduită și o atribuim naturii noastre omenești, imperfecte, care este ironic distinctă de natura noastră adevărată superioară pe care în nemărginitul nostru orgoliu și lipsiți de conștiință individuală o separăm de cea adevărată, din care am decăzut prin acceptarea vinei etice. Care natura perfectă, conform asumpțiilor masonice, n-o avem.

Asumpții masnoice completate și de fraza următoare "În materie de etică, funcţionăm constant printr­o nedemolabilă auto­complezenţă." precum și de aceasta "sîntem corupţi, necinstiţi, discutabili din unghi etic."

Însă privind Culpa etică ca sintagmă evocatoare (și la etică iar conform definiției)... autorul ne trimite direct la păcatul originar, care este tolerabil numai prin iertarea adusă nouă de Noul Testament. Printr-o altă dublă negație se ajunge la absurdul extremist, acela că (că nu putem să funcționăm infailibil din cauza dilemei etice - imposibilitatea alegerii între bine și rău - fiindcă dpdv filosofic nu le știm definițiile) natura noastră adevărată este infailibilul, corupt însă de către religie prin introducerea păcatului originar care nu se poate rezolva decât prin un alt capitol din religie, autorul întorcându-se cu fața la Kant și trimițând definiția eticii dracului, adică într-o dilemă (veche) a cărei rezolvare este eliminarea problemei (a eticii, de orice fel, deci și cea socialistă, de aceea a avut nevoie pe lângă toată filosofia și de fraza lumească. "Cu alte cuvinte, toţi ştim, din cînd în cînd, să admirăm, să privim către un altul de jos în sus, proiectîndu­l pe cerul exaltant al propriilor noastre, neatinse, idealuri."

Mai aici sigur că a pupat tare în cur pe cineva. Chestia de care vorbeam, cu cenzura. Asta e, așa era morala pe timpul acela.

Necesar aici să amintim, măcar pentru cei nehârșâiți adânc în dihotomia existențială (care ne acompaniază existența dintotdeauna) filosofie-religie, dilemă în care, de la acest amvon unde stă aplecat la 90 de grade, Pleșu îi plasează pe toți filosofii și teologii care normal încă existau în vremea acea în România.

Oricine ar fi încercat critica din punct de vedere religios, ar fi intrat imediat în vizorul autorităților care nu erau prea aplecate în direcția asta iar din punct de vedere filosofic problema nu se putea rezolva deci toți profesorii universitari și filosofii au tăcut, devenind complicii de facto a inventării unei noi morale (de fapt mai vechi, de la Noica și ceilalți) pentru o generație de oameni de tip mai nou decât vroia chiar Ceaușescu, extrași direct din limbo-ul comunist printr-un decret prezidențial.

Publicarea acestei lucrări a coincis iată cu momentul atingerii extremelor în filosofia oficioasă din România lui Ceaușescu (tot ce se publica pe vremea aceea era obligatoriu oficios), moment (din câte știu eu) neobservat de politologul oficial Vladimir Tismăneanu care în mod interesant a fost interesat și de acest subiect și de perenitatea diavolului din istorie.

Păcat că nu mai trăiește Vadim, căci ar putea sări de bucurie la aflarea acestei știri vechi și bine ascunse într-o carte despre o minimă morală (minimainimo)

https://en.wikipedia.org/wiki/Eeny,_meeny,_miny,_moe.

A bine. Prin confruntarea teoriei lui Pleșu, Kant și alți savanți cu realitatea, rezultă că nu se potrivește fiindcă nu-i așa, nimeni nu-i perfect (în epoca curentă și/sau contemporană lucrării). Astfel, la fel ca alții înaintea lui, el a luat problema în mână și s-a deplasat pe teren (adică la țară, în țară) pentru, ca orice filosof desăvârșit, a-și face demonstrația finală asupra teoriei exprimată clar în fraza ultimă citată mai sus printr-o dublă negație ramificată de șase ori datorită ambiguității limbajului, folosind niște suboameni pregătiți de mult în această direcție pentru testarea limitelor.

"Culpa etică (care derivă din imposibilitatea funcționării eticii sau imposibilitatea distingerii conduitei morale bune de cea rea sau căderile noastre în alegeri greșite) e expediată (prin respingerea dilemei sau negată) în termenii unei tolerabile (care se poate ierta - apriori - sau care se acceptă necondiționat între anumite limite pentru oamenii imperfecți) greşeli omeneşti, (normal) distincte de natura noastră (a lui Pleșu și celor ca el sau a celor de care face mișto) adevărată (infailibilă)."

Am încercat prin această analiză a frazei să demonstrez că o afirmație făcută la modul ironic poate declanșa în subconștient o serie de procese care să conducă de fapt, invers, la întărirea stării criticate prin această ironie sau la demolarea unei morale minime încă prezente în psihi-ul cetățeanului post comunist.

Însă totul se simplifica încă de la început dacă scoatem din dicționar și definiția pentru culpă.

CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa.

Iar ne împiedicăm în DEX. Nu se poate ca acest neologism să ne fi venit direct din latină. Sau poate da fiindcă e explicat ca un termen juridic dar eu cred că a venit din latină după un model străin.

Deci e un termen juridic și poate fi și religios. Sinonimul aproape echivalent în română este vină, un cuvânt autohton care pare să vină direct din sanscrită, cu ramificația latină, un cuvânt prezent în motto-ul Casei Regale, sine ce a dat sin în Engleză. http://spokensanskrit.de/index.php?tinput=vinA&direction=SE&script=HK&link=yes&beginning=0

Greșeala autorul și ceea ce face fraza să pară nelalocul ei în ochiul cititorului și aici el ar putea invoca din nou metafora, care însă nu-și are rostul într-un tratat chiar neexhaustiv despre morală este atribuirea unui termen juridic, poate chiar religios unui concept care este și o ramură întreagă din filosofie.

...va urma...

Alte comentarii la alt articol

"Simboluri şi însemne masonice secrete. Cum recunoaştem limbajul misterios, imposibil de desluşit de către profani"

Citeste mai mult: adev.ro/o0k6kx

Nu recomnand nimănui să urmeze link-ul de deasupra. Chiar lângă principalul paragraf din articol se află curul unei actrițe porno (într-o fotografie).

Drept care și nu numai pentru acest motiv, ci pentru a comenta pe paragrafe am să copy/paste întreg articolul aici. Poate încerc și cu unele comentarii.

Încep acum, data postării, nu știu când voi termina această lucrare.

Pierdere de timp, ar spune unii. Am văzut odată pe bara din spate a unei mașini, când eram foarte bolnav, aproape psihotic: IF YOU WANT TO BE ONE, ASK ONE, împreună cu simbolul echerului și compasului.

Dar eu, ca tot românul, pentru a-mi putea păstra libertatea deciziei cu mintea de pe urmă aș vrea și mai ales nu aș vrea pentru că din ce am înțeles până acum, nu prea este cale de întoarcere.

La fel cum nu pot să spun dacă articolul de mai jos este scris cu voia lojei menționate sau nu. Poate ceva gen în paragraful de mai sus.

Masoneria sau Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume. Misterele ei nu au fost desluşite în totalitate nici azi, cu toate că de-a lungul timpului scriitorii şi filosofii au încercat să explice şi să identifice limbajul masonic, deosebit de bogat în semne şi simboluri.

Prima contradicție majoră din articol, care se revelează mai târziu, dar eu o voi menționa acum pentru a scuti cititorul de un șoc. Mai jos în articol se menționează că masoneria este o societate discretă, nu secretă. Și prima întrebare. Misterele masoneriei, care deși conform afirmației nu au fost dezvăluite până astăzi de filozofi și știința oficială, au fost dezvăluite de masoni, către masoni sau către masoni de la un anume grad în sus? O parte din răspuns este ușor, filozofii nu aveau cum să deslușească ceva secret sau să identifice limbajul "deosebit de bogat în semne și simboluri" decât dacă îl aveau în față, sau dacă erau în fața unor simboluri și erau avertizați că acestea sunt masonice. Foarte interesant aici faptul pe care l-am remarcat de-a lungul timpului, unele semne și simboluri au anumite blocaje psihologice incluse, astfel încât profanii nu se simt atrași spre a le descifra, în schimb "beneficiază" de mesaj. Unele sunt chiar funny, cum ar fi unele pasuri masonice, la care am fost chiar martor. Astfel, lumea, chiar și filozofii care când nu filozofează sunt și ei oameni normali, le tratează ca atare. Ce poate fi ascuns când vezi o persoană îmbrăcată în costum într-o zi de vară într-un loc (Lake Oswego, Oregon) unde nimeni nu umblă în costum, în afară de avocați, traversând strada cu tălpile picioarelor într-un unghi de 90 de grade. etc.

Despre masonerie circulă şi azi multe legende, însă începuturile masoneriei româneşti se pierd în negura vremurilor. Cu toatea acestea, atracţia pentru ceea ce a însemnat această societate secretă de-a lungul timpului a stârnit curiozitatea multor scriitori, care au început să cotrobăie prin sertarele muzeelor şi să studieze vechile fotografiile şi însemnele masonice.

La fel cum unele simboluri și semne, care pot fi parte dintr-un body language special, au blocaje psihologice ce ne îngrădesc accesul conștient și curiozitatea științifică, dând prioritate absorbției mesajului în subconștient, probabil, unele simboluri și semne sunt făcute special să atragă. După aceea, mai există și fascinația asupra tot ce există, înflorește printre noi fără prea multe explicații logice.

Din moment ce singurul mod în care putem accesa modul de viață și secretele masonice este chiar aderând la o lojă, orice spus în afara ei, inclusiv acest articol și chiar și site-ul link-at mai jos sunt pot fi doar speculații, jumătăți de adevăr și contradicții.

Dar e posibil ca scriitori care cotrobăie prin sertare să dea și peste simboluri masonice, deși mă îndoiesc că acestea au fost uitate sau lăsate de izbeliște pe acolo. Cel mai probabil e că tot ce citim aici în acest articol este alegorie, iar sertarul din paragraful precedent un simbol.

Îmi amintesc o fază aici. Eram odata (decembrie 2002) în spitalul de nebuni și mă simțeam foarte rău. Simptomul principală era că aveam greutate în respirație, nu puteam adormi, etc. A venit la un moment dat o tipă, o terapistă, cu părul lung, negru care avea niște ochi mari negri hipnotici pe care nu îi voi uita cât voi trăi și a încercat să mă învețe o tehnică de respirat. Adică să-mi imaginez un sertar care iese și intră dintr-o zonă sub diafragmă.

Chestia nu m-a ajutat, ba mi-a făcut și mai mult rău iar într-una din zilele acelea era chiar să leșin.

În altă zi în acel spital (Woodland Park) a venit un doctor, un negru și m-a culcat pe pat. A așezat patul palmei undeva sub diafragmă și mi-a zis: "This is going to hurt!" Dar eu sub influența medicamentelor pluteam și n-am zis nimic și el a apăsat palma în sus împingând diafragma și mai sus decât era (ceea ce m-a durut normal) datorită herniei hiatale pe care încă o am, plus încă una perigastrică.

Mai târziu (foarte târziu, prin 2006 cred) am aflat (de la o asistentă în vârstă) că problema cu respirația datorită căreia am fost internat de 7 ori la nebuni se datora unei banale congestii nazale, dar cauza acesteia încă n-am deslușit-o, deși are legătură cu emisia de vapori de acid clorhidric din stomac în esofag datorită herniei hiatale până în căile respiratorii superioare, inflamând astfel mucoasa nazală, a cărei cauză poate fi diferitele fumuri, prafuri, mirosuri și pasuri masonice pe tavan (adică pe podeaua de deasupra). Însă după ce am aflat asta nu am mai ajuns să nu dorm și să ajung psihotic (perceperea cel puțin parțială a lucrurilor din jur și unele decizii ciudate). De fapt congestia nazală e doar parte din tabloul clinic, cauza nu poate fi decât niște proceduri care mi s-au aplicat, spirituale, dar care au conținut și unele materiale (de construcție) care pot sau nu fi masonice, iar aceasta nu o voi ști niciodată. Deși, mai recent, de fiecare dată când mă culc, ca și în restul timpului mă simt atât de rău încât nu sunt sigur dacă mă voi mai trezi sau nu. Iar masonii speculativi de astăzi au fost mai înainte masoni operativi, adică zidari și probabil au moștenit din vechime toate secretele construcției locuințelor, din care unele, și se recunoaște oficial, pot fi toxice în urma unor greșeli de proiectare sau execuție, ca de exemplu cum era coloana de țevi veșnic mucegăită din băile blocurilor din România, panourile de ghips și izolația din America, etc.

Drept care am folosit un decongestant nazal care trebuia folosit maximum 3 zile timp de 2 ani și am devenit dependent de acela, plus că nasul începea, de-a dreptul să mi se usuce, începând din interior și să mă doară.

Potrivit istoricilor D. G. R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, masoneria a apărut în Ţările Române spre mijlocul sec. al XVIII-lea şi s-a dezvoltat rapid la începutul secolului următor. Tudor Sălăgean, un cunoscut expert în arta masoneriei, istoric şi muzeograf, explică în cartea lui "Masoneria în Transilvania", că breslele transilvănene foloseau încă din evul mediu o parte a simbolurilor utilizate mai târziu în francmasonerie, iar masonii au preluat, în mare parte, şi modul de interpretare a acestora.

DG ca și DC sunt simboluri, pentru că sugerează două semiluni. D.G.R. probabil simbolizează a degera, ceea ce probabil face tot profanul fără o clădire. Probabil toate literele alfabetului și multe combinații pot fi folosite ca atare. Amintesc aici simbolul V.I.T.R.I.O.L. care se află înscris în camera de meditație înainte de aderare și care nu este secret. Șerban poate simboliza șerbia, și Jacques jacqueria, chestii cunoscute de noi de la istorie. Întreaga frază încearcă să ne amintească, subconștient și politicos despre mișcările naționale românești din istorie.

Știam că masoneria este o meserie și nu o artă, prima dată când văd această afirmație. O meserie presupune reguli și disciplină, arta în schimb este întotdeauna legată de libertate și creativitate.

Dar e posibil ca masonii să fi preluat din artă figurile de stil, alegoria și teatrul, pe care însă le folosesc ca unelte după reguli precise.

Masonii au preluat ei în mare parte simbolurile zidarilor și poate și ale altor meserii, dar nu în secolul XVIII și nu în Transilvania cum se înțelege din paragraf.

Vitriolul, în chimie și probabil alchimie este un amestec de acid sulfuric și clorhidric care poate dizolva sticla, de aici și numele. Sticla, normal, un alt simbol masonic, câteodată mă gândesc dacă numele orașului Glasgow nu vine de acolo.

Inhalând praf de sulfat de ghips (material de construcție) organismul declanșează producția de vapori de acid clorhidric pentru a contracara efectul sulfului, care în cantități mici modifică floar inetstinală. Amestecul este probabil inhalat odată cu respirația, iar persoana supusă unui astfel de ritual este cumva, vitriolată.

Mai mult decât atât. Panourile de ghips din care sunt făcuți pereții sunt un sandviș care conține și hârtie în exterior sau interiorul pereților. Praful de hârtie impregnat cu sulfat de ghips odată respirat asigură degajarea progresivă (time release) a sulfului în organism, și în principal, trecerea de stomac în intestin, unde favorizează producerea unei anume flore intestinale, defavorabilă sănătății întregului organism.

Praful de izolație, care este uneori asemănătoare ca și compoziție cu o sticlă impură, poate avea de asemenea unele utilizări rituale.

Eliminarea de vapori de acid clorhidric prin deschiderea temporară a sfincterului cardiei poate fi un mod de agresiune fizică fiziologică inconștientă, specific și moștenit de la partea animalică a naturii umane. Probabil, declanșat în momente de furie, panică, etc. Folosirea unor rituale pentru a aminti sau a lăsă pe cineva pradă propriei lui uri și fiziologii ancestrale, prin permanentizarea deschiderii acestui sfincter poate fi observată de oamenii de știință nemasoni.

Însă. Mai sunt și aceste explicații. https://www.google.com/search?q=horus+eye&gws_rd=ssl#q=Eye+of+Horus și aceasta https://www.google.com/search?q=horus+seth&gws_rd=ssl pe care istoricii și filozofii și chiar doctorii le pot studia liniștiți fiindcă e plin internetul de ele. Și s-a mai spus, dacă masoneria a preluat unele simboluri de la zidarii normali, altele și probabil cele principale le au de la vechii și bunii egipteni... Se aventurează cineva?
(Avem aici un desen antic cu ochiul lui Horus. Dar în el sunt mai multe părți anatomice, ca de exemplu un stomac, un ficat, un pancreas, o coloană vertebrală, fractali, alieni și o reprezentare a câmpului magnetic terestru. Totul pe un papirus, care este ca și hârtia un alt simbol major).

Masoneria pare să se bazeze pe o regulă principală care se face clară încă de la apariţia ei. Masonii folosesc simboluri pentru a comunica, dar au grijă să nu dezvălui sau să explice, ci doar să călăuzeasă pe ceilalţi pentru găsirea adevărului şi a înţelesului simbolurilor. Marele poet german Goethe spune despre masonerie, subliniind acest principiu ca pe un mod de viaţă: "Căile masonilor/ Sunt un mod de viaţă/ Şi ei vor exista/ Atâta vreme/ cât va exista umanitatea". Poetul german subliniază astfel ce au remarcat şi istoricii români care s-au preocupat de studiul masoneriei, că întregul sistem masonic este o alegorie, o ocolire a modului de a vorbi direct, subiectul discuţiei fiind disimulat prin figuri de stil.

Principalul și cel mai de bază mod de a învăța a ființei umane este prin imitație. Încă înainte de a vorbi copilul învață gesturile. Mai târziu învață de la părinți elementele esențiale supraviețuirii și mult mai târziu începe să conștientizeze toate acesta, de obicei în timpul școlii.

Mai știm din psihiatrie, sau psihanaliză despre regresie, un fenomen care poate fi explicat prin existența unor căi diferite în aceleași rețele neurale care pot fi reconfigurate prin diferite combinații de neurotransmițători (am schițat aici această idee http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/11/overlapping-neural-networks.html). Deci să spunem că printr-o procedură ritualizată se poate aduce mintea cuiva sau al unui întreg colectiv care observă într-o stare de regresie (instanțierea minții la o vârstă anterioară) sau combinație de neurotransmițători propice sugestiei sau învățării prin imitație. Dacă acel ritual (alegorie), care este de fapt o procedură memorizată conține mai departe elemente de programare, iată, după aducerea în regresie se pot reprograma creiere în paralel pentru mulțimi vaste. Foarte important, la sfârșit este necesar și un sigiliu sau o sigilare a lucrării, care de fapt aduce înapoi creierul la starea inițială sau una care nu permite analiza și memorarea conștientă a întâmplării controlate. Pentru că toată lucrarea ar părea, normal, bizară observatorului, totul se produce sub formă de alegorie, sub protecția invocării culturii, artei, dar mai nou a așa ziselor știri, dezbateri politice, și tot felul de scandaluri controlate.

Astfel, prin aplicarea sigiliului orice acțiune ulterioară de încercare de scoatere din cap a tâmpeniilor intrate în timpul unei asemenea arderi de circuite neurale prin mijloace "raționale" și /sau conștiente este absolut inutilă.

Principalele simboluri ale masoneriei.
Principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini” (Echerul, Compasul si „Volumul Sfintei Legi”) precum si litera „G” scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezentând iniţiala cuvintelor God (zeu), geometrice, generare, geniu, gnoza. După Oliver Day Street, avocat şi procuror care s-a preocupat de studiul acestor simboluri, „Volumul Sfintei Legi” se referă la cuvântului Lui Dumnezeu, nu numai cel relevat, ci şi cunoaşterea pe care o se dobândeşte, Echerul simbolizează regulile unei conduite fără greşeală, iar Compasul este emblema stăpânirii de sine care permite masonilor se se poarte conform regulilor. Albert Pike, francomason, avocat, militar, despre care se spunea că era un geniu, putând să citească şi să scrie în 16 limbi diferite rezumă aceste principii într-un fragment care descrie cum trebuie să se poarte şi ce principii trebuie să respecte un francomason care trăieşte cu Cele Trei Mari lumi în minte:

"Însuşiţi-vă Adevărul şi folosiţi-l, faceşi din el izvorul din care beţi apă pentru tot restul vieţii şi veţi obţine nemurirea celor înţelepţi. Cumpătarea, liniştea sufletească, simplitatea caracterului, calmitatea şi raţionalitatea voinţei fac omul nu numai fericit, ci şi sănătos şi puternic. Numai prin eforturile proprii de a deveni raţional şi bun omul poate atinge nemurirea. Suntem autorii propriilor noastre destine, iar Dumnezeu nu ne mântuieşte dacă nu contribuim şi noi",

afirma Albert Pike, unul dintre cei mai cunoscuţi francomasoni ai tuturor timpurilor. De asemenea, în literatura universală mai sunt explicate şi alte simboluri şi grade masonice. În limbajul masonic şi culorile aveau un rol deosebit de important, printre acestea şi albastru, alături de alb şi negru care indicau gradele masonice. Albastrul semnifică în limbaj masonic pritenia universală şi bunăvoiţa, vine de la bolta cerului care îmbrăţişează universul vizibil. O astfel de bijuterie avea şi Ion Ghica, personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat şi om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori. (foto. Muzeul de Istorie. Bijuterie care i-a aparţinut lui Ion Ghica)

Un simbol pe care îl putem observa în numeroase domenii de activitate este cel al mâinilor drepte strânse într-un salut sau două siluete umane care se sprijină reciproc cu mâna dreaptă. Masonii înţeleg prin acest simbol dragostea frăţească. Corpul uman reprezentat în toată frmuseţea lui dezgolită este iarăşi un simbol masonic pe care cei care au studia limbajul masonilor îl explică ca un simbol al templului lui Dumnezeu. De aceea este considerată o condiţie esenţială că pentru a intra în rândului unui ordin masonic candidatul să fie lipsit de defecte sau diformităţi. Acestă regulă este menţioneată şi în prima carte publicată vreodată despre masonerie intitulată " Constituţia lui Anderson", apărută în 1723. Ochiul atotvăzător este un alt cunoscut simbol masonic. El reprezintă divinitatea şi atributele acesteia omniprezenţa, iubirea desăvârşită, mila, dreptatea, ştiinţa.

Pe site-ul Marii Loje Naţionale din România se specifică însă că masoneria nu este o societate secretă, doar anumite simboluri şi ritualuri au rămas nedezvăluite publicului larg. " Masoneria nu este o societate secretă, din moment ce fiecare Mare Lojă Regulară este o instituţie constituită legal, recunoscută oficial şi care funcţionează în conformitate cu legislaţia fiecărei ţări în parte. Francmasoneria este o societate discretă şi nu secretă. Singurele "secrete" cultivate în Ordin sunt cele referitoare la ritualuri şi modurile de recunoaştere între Fraţi, aceste "secrete" fiind mai mult o problemă de tradiţie. Principiile, simbolurile specifice şi cutumele, alături de scopurile Ordinului, sunt publice, iar dacă unele probleme interne nu sunt date publicităţii, această atitudine se înscrie în normalitatea atitudinii oricărei asociaţii în a-şi trata cu o doză de discreţie chestiunile interne. Statutul este public, fiind înregistrat la Registrul Naţional al Persoanelor Juridice Fără Scop Patrimonial, iar Marea Lojă Naţională din România este recunoscută de Guvernul României ca Asociaţie de Utilitate Publică", precizează site-ul.

Citeste mai mult: adev.ro/o0k6kx

2015 Tualatin Flood

A few days ago i thought the only way i was going to see that park again (Brown's Ferry) was covered with mud. But i was wrong. Only a little area was affected. Much of it looks like after a heavy raining. Water got from the river in the street through some sort of lake or appendix of the river. Parking lot is still closed but i walked in the park and took some pictures. Hopefully in a day or two the parking lot is going to be open again.

Red Light District

I once joked on a forum or don't know where. (This time i won't bring in here a link to document everything that i'm saying. It's so tedious and idea wrecking. Once because while i'm working to retrieve it i loose momentum and second whoever follows it might loose it as well. Maybe i gained enough credit to just write things without cross-referencing with a link everything).

December 1st. The first day after the stickers expire on the Nissan. Got it in November 99, there are 16 years and the car is a 93. November, odd years, time to renew.

So what's the joke. Can't remember, i boil with frustration. Oh. The title.

Red light district is where red light cameras are? Ha ha ha... Beaverton is full of them. There are some... is that Tualatin or Sherwood, the one i just passed today FOUR times?

The envelope was there on Angela's desk and first thing i remembered in the morning was to go to DMV with the old piece of... No i shouldn't be talking like that. Cause recently i just rediscovered what a engineering marvel it is... (That motivated me to find what the problem was with the Chevy from the beginning...) Though with the paint worn-out and painted over and with a spray can every year and a missing motor mount and still a tire vibrating after replacing all the tires, water leaking inside from the rear windshield and oil pouring on the exhaust...

Yes i should have bought a new used car before i started with the repairs this year... First radiator was leaking at the upper joint between the plastic frame and the metal serpentine... Then motor mounts, driveaxles and yes, the distributor, coil, plugs and wires, the full she-bang... 2000 bucks so far...

But right after it started running like in the beginning... 16 years ago when i first got it... With the exception of a noise when hitting bumps...

I had in mind a small adjustment on the TPS sensor... Last time i checked it it was .63 volts... Before that, weeks ago, when i finished with it and got thrilled by the results, almost 30 mpg on the freeway, it was adjusted by ear alone. Then i put it at .5. Then the mileage dropped to 20 and about a week ago i found it at .63. I remembered i read somewhere it should be between .45 and .55. So i put it at .48. But that was not as good as my adjustment by ear cause by the position of the gauge after 60 miles or so it was doing like 22 that was still low.

So this morning i got my meter and set it to .45. And i was feeling the difference in power and i already expect a close to ideal mileage.

Then i drove to DEQ. Straight on Tualatin Sherwood. I was looking for the camera. I saw it. It was green. I passed and kept my eyes on the light. Green. Positive. Noted.

The line at DEQ Sherwood was all the way to the street. Tried vainly to get some wi-fi on my phone just to not get bored in line. Got a HTC 510 that now is 100 bucks at Best Buy but was on sale for 50 when i got it. Not activated. Got a number from Google and i use it only when i got wi-fi, with Google Hangouts.

Got a fair signal from the nearby Walmart. Could use Google Maps but no hangouts. But while taping on the phone time passed quite fast and soon i got at the bay...

From the beginning, trouble. They were taking two cars at a time, each lane, two bays. Got in bay nr.2 at lane nr.1. Had to wait because... They could not do the test for my... year of car at bay 2. Didn't have an analyzer... (only a computer reader). Though at bay 2 lane 2 they had one, as i went later for a... volutary test. Cause i did not believe the results of the first.

Some truck on the bay nr.2 lane 2 was putting out bad smell and noise, covering my car. So i stopped the engine while waiting to pass at bay 1 to see if my car was smelling like that. It wasn't. So i started the engine again as i advanced. Finally got at bay 1 after they finnished with the car in front so they tested it.

It passed but the result were marginal.

Then more trouble inside. Cause i didn't have the insurance policy number (i couldn't remember Angela told me was in the glove compartment of the car). So i paid some 20 bucks only for the test and followed the technician's instruction and went to the DMV next intersection to pay for the rest and get the stickers. But there, after taking a number and coming back to DEQ to look for my small ATT phone with prepaid minutes, that was actually at home, the one i used to make call when i don't have wi-fi, i came back only to find out they could not pull my insurance number either.

So i went home. Again, holding my breath wile passing through the red light camera intersection (105 and Tualatin Sherwood i guess). Green all the way.

At home i finally called Angela and she told me the policy number was maybe in the glove compartment. Grabbed from there it and and tried to find a DMV where i could go without passing through a red light camera. It was on Monroe St, next to where i used to live in Lake Oswego. Only when i got there, a sign on the machine with numbers was saying they take only cash and checks. Hm. Who is using cash and checks these days besides DMV?

Couldn't talk to anybody and took a chance and went back to DMV in Sherwood, the one next to DEQ. And just before the red light camera intersection, Adele started singing [on the radio]. Then again i went through the same mental processes i do every time when i hear that song. And woke myself up on the other side of the red light camera intersection, with some cars in front of me and some after, not knowing what the color of the light was...

They didn't take cards either and then i went to DEQ again. But the only way they could get me stickers where only if i paid the 20 bucks for the test, again.

So i asked them to do a voluntary test again since i was there, planning to go to an ATM, withdraw 100 bucks and go and pay cash at the DMV, (in Oregon on cars made before 96 you can do as many free voluntary tests as you want) just to see if the first one was not manipulated. So they did, but then the printer... broke. And i asked them if there was an analyzer at bay 1 lane 1 and they didn't know what to tell me. And one more thing. Everywhere i go these days i talk to people that obviously are not Americans. I speculated for a long time what they might be but now i think i got the answer.

They told me though the result was slightly better than the first one.

Then the third guy came and since i wasn't going, then they fixed the printer and gave me a printout with some of the result at the limit and some worse then the first test at bay 2 lane 1 though still passing.

Then i came home and started thinking if i ran a red light camera or not the second time when i went to DMV on Tualatin Shwerood Hwy.

Not being able to get the answer i called DMV on the phone. But guess what. My voip Google Hangouts phone was working with big delays, not like usually when it was working similiarly with any 4G phone. Could harldy talk to them. Finally i got to talk to a guy who seem to understand what i'm saying and ask him about the following:

DMV has a "driver improvment program" that is based on the number of tickets including red light camera tickets. If you get 3 tickets within 18 months you're ok but if you get one more, you get a 1 months suspension or something like this.

Basically i was questioning the legality of red light tickets since they are sent in mail (like i got the last one) from some private company in Arizona that owns the cameras without an officer of one of the Police agencies in Oregon ever seeing it. Oregon laws says an officer of law has to have enough reasons to believe you committed an infraction BEFORE issuing a ticket which on red light cameras would be possible only if the cops would actually be somewhere in a room in front of a monitor and seeing the video stream in real time.

But this is not the case. No officer sees those because they are being mailed, as the stamp on the envelope says, directly from A PRIVATE COMPANY in Arizona.

Then i told the guy about defense. When you go in front of a judge and the cops stick a picture of you while passing though an intersection with the only witness (in that picture with your face the light is not even visible, the light is in a separate picture) a camera, you can't possibly defend yourself, since you cannot even remember the event, after one week of driving prior to receiving the letter and start trying frantically to remember how it happened. So how can you go and defend yourself in front of the judge if you cannot even remember what and how it happened?

That would not be the case if an officer actually pulls you over right away, when you have all in your immediate memory.

Or like me right now. I am in the situation of not being able to remember how i passed that intersection, because of Adele and some crazy DJs. Not weeks or days or even hours. I could not remember because i never new. I was just following the traffic, with others following me.

And one more thing. The hefty fines are designed with expenses of having cops on the street in mind. I once stood at an intersection with a red light camera just to see how many make the same mistake i did 2 times within a year or so. That is not fulling stopping before making a turn on red. 90% of the drivers made the same mistake. How much money and who are getting that money from this BUSINESS?

I think when the law was issued they did not have in mind red light cameras. Some inventive lawyers might have found what they think it is a loophole, but probably it would not stand if seriously challenged? By who? People who are tired from work or fixing cars or cleaning or writing blogs and pay just not to have more trouble and time wasted?

So here i went to the liquor store. Cheap brandy, used a card. The lady at the counter said something if my card had a chip cause they have to do it differently. Then i remembered. Liquor stores in Oregon are state owned also. How come they have card reading machines?