Tuesday, May 9, 2023

May 9

12:50 Adela Popescu.

1:00 Maria Magdalena. A typical example of dancing 80s. What a fast drummer...

Între 1979 și 1982 am avut o colegă de an Camelia Chelman din Bacău care după ce a picat examenul de mecanică teoretică cu Irimiciuc a doua sau a treia oară s-a aruncat din tren chiar înainte de a ajunge acasă în Bacău (mie pe atunci nici prin cap nu-mi trecea că voi primi peste câțiva ani repartiție în Bacău). Vorbeau colegii că cei din următoarea grupă care au dat examenul cu el au trecut toți.

M-am plimbat odată cu ea când ne-am întâlnit la un examen în toamnă pe care îl trecusem amândoi la sfârșitul anului I. Am luat Iașiul dintr-un capăt în altul și înapoi, o după amiază întreagă până seara așa că ne-a văzut toți care vroiau să ne vadă după care am mers fiecare în direcția lui. Da era foarte frumoasă dar avea o arsură mare pe gât adăugată la cabina de machiaj cred acum care o făcea destul de respingătoare în același timp. Fragilă și sperioasă ca o mimoză.

Era în an și Michael Crețu, ca Florea (am uitat dacă e numele mic sau de familie). Mulți alții inclusiv John Lennon. Patrick de la AVX?

3:36 Today i went to the dermatologist. The doctor first told me something. Then the assistant with a trainee came in the room and the doctor changed his mind. The trainee though with a mask looked like the person upstairs as a woman.

Later when i got back home and trying to change my bandages the person came in the yard as a white woman with a dog (labrador).

5:06 Double or nothing. UK trying to regain status of world great power while US had a series of inept presidents.

7:24 The person upstairs is up and squeaking. Kids are yelling in the yard. I went for a walk and lost my keys, probably when i pulled the camera to do these pictures.

I went back to search for the keys but forgot the places where i pulled the camera. First picture is with the ending sidewalk with no crosswalk. Second with the very tall useless fences on top of concrete reinforcements. I didn't search in the first area. In the second there was this woman in shorts stopped on the sidewalk exactly where i was looking. So i went further and around to look. Got to go one more time.
During my walk i was thinking. They don't need to hack your phone to turn the phone's emitting power to max (range is 0.3 to 3 Watts). I was with Boost Mobile and paying 35 dollars a month and had all bars here at the apartment. But when i switched to Hello Mobile, the cheap version of T-Mobile, at first i had all bars but then they switched us to "less busy more distant towers" for sub_urbs with 5 dollars a month plans and i only had 1 bar. At times wasn't working at all. The low signal in turn forces the phone to use max power.

11:24 Four.

11:27 La ăștia se duce Taxa pe Valoare Adăugată de pe orice bon fiscal. Partea și mai proastă e cultura căpătuielii. La români nu e chiar rușine dacă ai o rudă care să te tragă în sus. Partea cea mai proastă e că ei nu fac nimic. Stau. La stat.

Chiar dacă în mod accidental vreunul din ei s-ar apuca de te miri ce treabă, ar sări ceilalți, că le strică tradiția și trendul, (adică ar apărea ei nașpa). (Acolo în tenebrele ministerelor nu e loc de fraieri).


No comments:

Post a Comment

Friendly comments welcome

Note: Only a member of this blog may post a comment.