Mai jos pe aceeași pagină de ziare.com o altă vrază care mă face să mă iau cu mâinile de cap.
"Obiectivul nostru principal, sa aducem mai mulți români în clasa de mijloc, produce deja efecte, dar el trebuie continuat", a afirmat Dăncilă.
http://www.ziare.com/vasilica-viorica-dancila/premier/dancila-spune-ca-in-actuala-guvernare-psd-va-fi-construita-o-autostrada-cap-coada-nu-stie-care-a-demarat-o-analiza-1567389
Am avut niște zile foarte proaste. Săptămâna trecută am fost foarte obosit după ce m-am întors dintr-o excursie de 1600 de mile (în km, înmulțit cu 1.6) făcute în 4 zile, unele la altitudini de peste 2000 metri după care m-a apucat și am reinstalat sistemul de operare pe calculator, fără să realizez că uitasem cum făcusem toate îmbunătățirile pentru ca acest calc să poată fi productiv și mai ales să nu mă enerveze sau distragă în timp ce citesc știri sau scriu pe sociale. În ultimele zile au folosit și două compresoare enorme, cu motoare cu benzină, cu care sau spălat clădirea de vizavi, altele.
De câțiva ani pe aici pe la complex oamenii și-au făcut un obicei și repară. Anul trecut și acum doi ani, un număr estimat de 1 milion de cuie au fost bătute în șindrilele noi de asfalt pe acoperiș cu ciocane pneumatice, timp de câteva luni pe an. Anul acesta, s-au apucat să repare "siding-ul" adică stratul de scânduri de lemn peste panourile exterioare ale pereților, în zonele putrede. Cuie, fierăstraie circulare, toată dimineața, de aproximativ o lună. Sâmbătă, când era liniște, au adus o mașină (furgonetă) cu aspirator din ăla de 100 de cai putere pentru spălat covoare cu aburi și au spălat covorul wall to wall în cel puțin două apartamente
După ce m-am uitat de mai multe ori cu atenție, oamenii par a fi japonezi deghizați în mexicani sau alți latino, chiar vorbind spaniola în felul cum vorbesc sud-americanii. Par a fi antrenați în a bate cuie pe note, adică după ce aud într-o cască probabil, și conectați la ceva care le spune când este oportun să facă zgomot, în funcție de undele mele cerebrale.
Sus, apartamentul care a fost complet remodelat în septembrie și octombrie anul trecut, unde au stat un tip și o tipă cu o mașină cu număr de California ce păreau însă ruși sau români, care au fost mai mult plecați, au început alte reparații. Azi dimineață am plecat în parc fiindcă nu mai suportam zgomotele, venise un mexican care pășea exact ca cei doi foști ocupanți, cu mult zgomot și scârțâială, iar acum în interior la mine este un fel de fum dintr-o sursă neidentificată.
Vineri dimineața, după câteva ore de bătut cuie în cap, exact vizavi, unde lucrează de cel puțin o săptămână la o bucată de siding 3x5 metri, ne-am luat lumea în cap și am plecat (Angela avea liber, a lucrat în ultimele săptămâni luni-joi, câte zece ore). Din Portland sunt cam 3 drumuri care duc la ocean. Unul mai în sud, la Lincoln City (99+18), unul mai direct, la Tillamook (6) și al treilea mai în nord, spre Astoria (26). Mai există și al patrulea, pe lângă fluviul Columbia (30), care ajunge tot la Astoria dar pe acolo nu prea am mers de mult.
Eram bucuros fiindcă Astoria e departe de cazinoul din Lincoln City și mă gândeam că poate vom urca sus pe deal unde este o columnă, după modelul celei al lui Traian și de unde se vede oceanul foarte departe și podul peste estuarul Columbiei, care face legătura cu statul Washington (a nu se confunda cu Washington DC, pe coasta de est) vechi de 53 de ani cu o lungime de 4 mile sau 6 kilometri și jumătate.
Pe drum mi-am dat seama cât de obosit sunt. Am ales traseul cu Jewell fiindcă acolo am văzut odată o turmă de cerbi chiar lângă drum, unde au un punct de observație, însă am mai fost de vreo 3-4 ori pe acolo și nu am mai văzut nimic (poate vine cineva și îi alungă înainte de a ajunge noi acolo).
La Astoria în timp ce ne uitam la niște vase mari care așteptatu să treacă spre Portland, Angela a devenit neastâmpărată, a luat telefonul și a început să caute cazinouri și a găsit unul mai la nord, la vreo 70 mile, unde nu am mai fost niciodată. Mie între timp mi-a venit ideea cu de ce nu pun ăștia niște eoliene pe vasele mari să mai scoată din consum, când vântul bate din spate sau lateral, adică 3/4 din timp.
Am pornit deci spre nord, pe un drum pe unde mai fusesem de vreo două ori dar nu am ajuns niciodată până acolo, la Shoalwater. Eram așa de obosit încât la un moment dat am tras la un popas și am ațipit câteva minute, deși dormisem 7 ore în noaptea precedentă (5 în noaptea dinainte). Oboseala venea de la drumul precedent de 1600 mile, instalat și reinstalat Fedora timp de o săptămână (plus scrisul obișnuit pe sociale) în timp ce în cap îmi băteau ciocane.
(Chiar acum în timp ce scriam am văzut că nu mai puteam suporta fumul din apartament dar nu aveam nici o idee de unde poate veni. M-am dus în spate și am văzut câteva găuri, umflături mai bine zis, de cârtiță lângă peretele din spate, din care unele în pământ foarte uscat, care nu mergea călcat cu piciorul. Nu îmi imaginez cum niște mici animale de pământ pot să ridice crusta aceea. La scurt timp după ce le-am astupa fumul de afară a dispărut, dar va mai trece un timp până va dispare și cel din interior. Bănuiesc că fumul a fost prezent toată dimineața, și deși am fost la o plimbare de o oră, nu mi-am revenit. Te trezești, vezi că ești puțin absent, nu-ți amintești nimic din ziua de ieri, te grăbești să mănânci ceva ca să nu crash de la diabet și pleci ca să scapi de zgomote. Pe drum alte faze, nu-ți mai regăsești nimic din ființa de ieri, nu mai ai timp).
La casino după ce am pierdut 20 dolari și am văzut că mașinile mergeau foarte prost (am ajuns amândoi la concluzia că ăștia au setări, în funcție de zi și de numărul de jucători și alte criterii) și după ce m-am jucat de-a v-ați ascunselea cu mai multe persoane pe acolo, din care un japonez angajat de-al lor, (când trec prin spate pe lângă cineva de undeva de după o mașină apare un "păzitor", ca să nu cumva să-i mușc de gât pe cei care sunt atenți la jocuri iar totul este filmat pe zeci de camere care probabil stream ajunge pe dark web undeva), m-am dus la bar și am cerut un coniac, cu sifon separat, nu m-a înțeles din prima fiindcă aici lumea nu bea nimic fără ghiață. În același context, adică fiind păzit din umbră, m-am dus la Angela care juca de zor, am băut amândoi din acel coniac, am mai jucat vreo 20 dolari, timp în care am observat că apa avea un gust ciudat, de ocean. Fiindcă spălau paharele cu apă dintr-o fântână care era contaminată cu apă de ocean, care conține o bacterie nitrificatoare, pe care o au toți peștii și care transformă de exemplu amoniacul din urina peștilor în nitrați și nitriți, niște săruri mai puțin toxice. (S-a scris mult pe tema asta, mie mai târziu mi-a venit ideea că e posibil ca unele populații, ca de exemplu japonezii care mănâncă mult pește crud să trăiască mai mult, din cauză că au mai puțin amoniac în sânge iar nitrații respectivi le protejează inima).
Deci după al doilea coniac dublu (70 ml) care a fost cu diet Coke care avea același gust și m-a costat 9 dolari ca și primul, am luat telefonul conectat la wi-fi (nu era semnal în zona aceea îndepărtată) și am căutat pe google maps un liquor store (În Oregon nu găsești decât în magazine speciale, liquor stores, în Washington doar magazinele mari vând pe raft) și am găsit unul la... 15 metri distanță și am pus google maps pe walk și am ieșit afară și am văzut că de fapt mă depărtam, am trecut strada, erau niște magazine pe acolo, m-am depărtat și mai mult, au început ăia să dea cu niște pocnitori de mi-a sărit inima din loc, erau niște artificii programate, dar pentru ziua următoare, mă rog, m-am întors înapoi și am găsit liquor store... chiar înăuntrul cazinoului. Ce funny ziceam eu în gândul meu după două coniace cu bacterie de pești.
(Știam cum miroase fiindcă o dată am încercat să-mi pun și eu un acvariu în Lake Oswego și am cumpărat-o ca supliment de la un pet store, și a început să miroase tot apartamentul a ocean, ceea ce nu era așa de rău, dar peștii se purtau ciudat fiindcă erau și ei afectați de fumul din apartament cred, cel care era 5% mai mare îl fugărea pe celălalt tot timpul prin acvariu).
Am intrat și a apărut un tip cu mustață gen Țiriac dar albă, destul de arătos, care mi-a explicat că e singurul liquor store din statul Washington care e într-un cazino bla bla patriotism local tipic american, cel mai, cea mai, singurul, etc., azi mi-am dat seama însă că tipul semăna mult cu tipul ăla din melodia cu limita de viteză 55, Sammy Hagar sau cum îl cheamă. Îl am aici în postarea aceasta chiar la sfârșit.
Mai era prin cazino o tipă sexoasă rău tare care deși părea cam speriată încerca să facă niște piruete, am văzut-o după și în magazinul de peste drum, unde am fost și am luat niște Spam, un fel de șuncă presată la conserve, după ce am mai băut niște coniace în mașină și mi s-a făcut foame. Pe moment am crezut că era o tipă locală de pe-acolo, sunt în zonă mulți nemți, irlandezi, scoțieni - Aberdeen, Kurt Cobain, dar azi am văzut niște poze prin știri și cred că era o celebritate mai măruntă. (Oare câte celebrități sunt în toată lumea și de ce lumea îi tratează pe toți ca pe dumnezeu și toți îngerii).
(apartamentul s-a umplut iar de fum, am fost afară și am mai astupat câteva găuri de cârtiță, sus cineva iar repară, cei doi care lucrează peste drum vorbesc tare în spaniolă cu cu o tipă din complex care "îi punea în temă", par alții deși seamănă cu cei de mai devreme, am găsit 3 grămăjoare de kk de câine, lângă garaje este un SUV al poliției din Tualatin care "îi păzea" pe cei care lucrează și sunt expuși la fum care pare a veni din apartamentul meu).
De la Shoalwater am plecat când s-a întunecat dar a condus Angela (eu nu mai eram în stare). Google maps care pentru noi e un fel de GPS, nu a vrut să ne mai ajute după ce am pierdut semnalul, dar am ajuns totuși la următorul cazino de pe traseu, Lucky Eagle, care e mult mai mare.
Foarte multe dacă nu toate mașinile care veneau pe drum din sens opus ne orbeau (oamenii în ultimul timp își modifică luminile la mașini, pun LED-uri în loc de becuri, faza mică e mai mare ca o fază mare normală). Curios că întâlnirile se întâmplă numai la poduri înguste, în curbe, pe vârf de dealuri, adică în momentele cele mai defavorabile.
Am mai stat câteva ore la Lucky Eagle, unde am adormit de două ori pe scaun, a venit un tip de la security și m-a trezit, nu ai voie să dormi într-un cazino, iar de acolo am condus eu înapoi acasă. În gândul meu am zis, când am văzut că am ajuns totuși acasă, asta e ultima dată. Azi am văzut pe google maps că am făcut 340 mile în total.
Ieri seară, după ce am scris postarea pe fb cu dezastrul militar al românilor în al doilea război mondial sub Antonescu, am citit o postare din Cațavencii, care așa cum ne-au obișnuit în ultimul timp, numai funny nu e. De fapt recenzia și anunțul unei cărți, care ca din coincidență a fost recent publicată. Jurnalul lui Iorga (între 38 și 40).
Din acest jurnal, real sau nu, descris în articolul cațavencian se desprinde o idee sau două majore. Că de ce lui Iorga nu-i era frică de legionari. Că de ce nu a plecat acesta în străinătate când a văzut ce se întâmplă.
Când eram în parc mi-a venit ideea unui răspuns drept care am scris toată postarea aceasta, ca să pot ajunge la acel răspuns. Bine puteam să scriu două fraze pe fb și era gata însă este o legătură subtilă între toate aceste evenimente descrise aici și tema jurnalului, și totul de o actualitate fantastică. De aceea m-am muncit atât să scriu în condițiile în care mi se închid ochii de la un fum ciudat aici în apartament.
Este cunoscut tuturor cum a acționat Iliescu, alți capi ai PSD, invocând în același timp (uneori chiar prin presa de opoziție) faptul că ei acționează respectând dorințele nerostibile ale unei anumite părți ale populației. Iar partea mai cu minte, care urmărea știrile și evenimentele, a crezut-o. Vedeți deja legătura? Încă nu?
Iorga cu memoria lui de elefant îi cunoștea pe toți și știa ce le poate capul și pielea. De aceea nu se temea. Cei care l-au ucis (dacă s-a întâmplat așa) au fost unii dincolo de periferia periferiei sau poate imaginari. Au fost alții, care acționau în numele unei idei care venea de la capii mișcării despre care cei mai mulți legionari credeau că poate prinde la unii. Coada ipotetică în acțiune după ideile unui cap format din impostori. Noua strategie socio-politică invizibilă a secolului 20 și iată, o bună parte din 21 and still going strong.
Cât despre autostrada lui Dăncilă, ea va fi construită, dacă acest guvern va sta la guvernare suficient de mult timp.
