În unele cazuri cel puțin pentru mine am demonstrat că există substituiri. Adică. Aceeași persoană, de obicei un actor/actriță devine cel puțin două persoane publice diferite. Prin machiaj, photoshop, CGI se pot asigura niște diferențe pentru ca asemănarea să nu fie izbitoare.
Însă acele persoane publice au ceva în comun. Mai devreme sau mai târziu ei trebuie să semneze ceva. Cei care sunt politicieni semnează tot felul de documente. Semnăturile se execută de față cu alții deci trebuie să fie ale lor. Actorilor și cântăreților li se cer autografe și ei nu pot refuza.
Cât ar fi ei de inteligenți, acești actori cu două sau chiar mai multe măști (în cele mai multe cazuri apar și ca ei înșiși) nu sunt de loc supermen sau wonderwomen. De exemplu nu își pot schimba scrisul. Ei semnează și uneori scriu fraze scurte, dedicații, cu același scris de mână care poate fi foarte ușor depistat chiar și de cei care nu sunt grafologi. Fanii înnebuniți scanează sau fotografiază autografele și le încarcă pe internet. Documentele semnate de politicieni se păstrează în baze de date ca de exemplu cea a Camerei Deputaților și Senatului României.
După ce am ajuns la această concluzie am început să aplic această regulă fără să mă mai gândesc mult. Și am ajuns la cazuri unde deși două personaje deși seamănă foarte mult, nu sunt aceiași însă rezultatul este același. Transferul subconștient de calități de la personajul pozitiv la cel negativ.
Acum mă voi opri la cazul Marian Munteanu/Adrian Sârbu.
Marian Munteanu este o identitate dubioasă de la început din cauză de dublură a inițialelor. Multe celebrități de-a lungul timpului și-au abandonat numele real și și-au ales după anumite criterii (înfățișare, temperament, tip de roluri) alte nume care să li se potrivească și de multe ori și-au ales numele astfel încât să aibă aceeași inițială ceea ce dă un plus de putere chiar și personajelor interpretate care normal au, pentru cele 2 ore de proiecție, alte nume. Nu știu exact teoria din spatele acestui fenomen dar îl cunosc pe larg. Seria MM de exemplu este foarte lungă, ea începe cu Marylin Monroe și se termină cu Mădălina Manole, Mona Muscă, Monica Macovei, Maia Morgenstern.
Nu în ultimul rând, Ion Iliescu.
Marian Munteanu este eroul oficial al revoluției. A doua revoluție, cea de balcon aș spune eu. În mod similar cu revoluția de la televizor a lui Mircea Dinescu și Caramitru, în 22 aprilie 1990 a început o demonstrație continuă care a durat aproape două luni și a culminat venirea minerilor, baterea și arestarea lui Munteanu pe 14 iunie.
O organizație fantomatică numită Liga Studenților despre care nu am știut sau nu mai știm nimic decât că a fost condusă de Marian Munteanu.
Ce au dorit acești manifestanți? Ce dorea toată lumea, abolirea comunismului și revenirea României între țările civilizate. Cu scopul final nerostit dar așteptat. O viață mai bună. Abolirea fricii. Luarea țării de către cetățenii ei.
Care au fost mijloacele lor? Aproape 2 luni de cântece și cuvântări la balcon în fața unei mulțimi mai mici sau mai mari de bucureșteni și alți români (am fost și eu cel puțin de 2 ori când am fost în delegație în București). Au avut vreun plan de luare a puterii politice și de stat? Nu știu.
Rezultate? Detensionarea prin darea unui glas al nemulțumirilor. Tragerea de timp. Înfrângerea simbolică, odată cu venirea minerilor, baterea și arestarea lui Marian Munteanu.
Dar a fost într-adevăr bătut atunci Marian Munteanu? Există două fotografii pe net care demonstrează contrariul. Și mai demonstrează ceva. Că a fost vorba de actorie și scenografie.
Altă suspiciune care se naște din această aparentă demonstrație haotică, fără scop, fără organizare și fără plan altul decât a apare la un balcon și a aduce lumea în piață în scopul revărsării frustrărilor și poate a înregistrării a celor care vin, profesiilor, timpul acordat, adică sondarea populației, este blatul cu puterea.
Citeam chiar acum pe blogul lui Roncea. Profesorii s-au opus și o femeie de serviciu le-a dat cheia de la balcon. Facultatea funcționa deci ca atare, femeile de servici măturau, profesorii predau, studenții învățatu. Deci puterii i-ar fi fost atât de simplu să schimbe de exemplu încuietoarea ușii sau chiar s-o blocheze, într-o noapte când piața era goală!
"Tot la Universitate se organiza curățenia și apărarea Golaniei, cu concursul GID și al Asociației 21 Decembrie. Se făcea cu schimbul de pază în perimetrul Pieței, deoarece, încă de la început a persistat norul amenințării și al violenței asupra Zonei. În timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-recepție, de jucărie, cu o rază de acțiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” și “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectură, stația de amplificare, videoproiectorul, ecranul și punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joacă, dar o trăiam cu seriozitatea unor tineri care au văzut multe, mult prea multe pentru vârsta lor."
Victor Roncea o spune el însuși. Era o joacă. Ei se jucau în curtea lui Iliescu cu acceptul și răbdarea lui. Până când lumea din București s-a plictisit, toți care au venit au fost listați, poate liniștiți în mod subtil, cu tot felul de probleme la serviciu, rude și vecini, și atunci s-a organizat o înfrângere în "efigie" sau psihologică cu venirea minerilor și baterea simbolica a unora. Nu știu de alții dar iată aici pozele cu Marian Munteanu. Fotografia de mai jos, făcută de un fotograf AFP (Agence France-Presse) în care nu se vede absolut nici o urmă de violență pe corpul lui Marian Munteanu, deși în pagina din Wikipedia se spune că a fost lovit de un miner cu un târnăcop iar minerul a fost închis mai târziu pentru tentativă de omor. Acea persoană îmbrăcată în alb nu îl examinează pe MM ci îi petrece ambele mâini sub brațe pentru a-l "ajuta" să-și schimbe poziția.
Altă fotografie este cu Marian Munteanu în spital. Aceeași mână care a fost bandajată este ascunsă în părul unei femei. Singurele poze care s-au păstrat pe internet nu pot dovedi cu nimic acele declarații din Wikipedia. În această fotografie, după câteva zile până la o săptămână de stat în spital, barba lui Marian Munteanu a început să crească inclusiv, deasupra liniei unde a fost rasă.
Mai există o fotografie cu el dormind pe un pat de spital care sugerează că ar avea fața umflată. În realitate e vorba de alt unghi. Nici aceasta nu arată urme de răni dar arată altceva. O asemănare cu Adrian Sârbu din poza de mai jos.
Iată o fotografie cu Adrian Sârbu în timpul revoluției. Diferențe ar fi sprâncenele mult mai dese și părul dat mai pe frunte. Barba se ridică până sub ochi. Unghiul nas/frunte pare mult mai mare dar este exact același ca cel de mai sus. Diferențe mai mult cosmetice.
Este greu de stabilit aceste lucruri după fotografii de pe internet, dar sunt singurele pe care le avem și au fost acolo de foarte mult timp și nu le-a contestat nimeni, inclusiv Marian Munteanu și Adrian Sârbu.
După cum am spus. Există mijloace care țin de lumea teatrului, a cinematografiei care pot face persoane identice să arate în două moduri diferite.
În această fotografie se vede că obrazul lui Marian Munteanu este ras deasupra liniei bărbii. (O mică discuție aici, eu am încerca să-mi las barbă și am renunțat pentru că este mult prea complicat să o aranjezi. Cei ce au barbă trebuie să petreacă mult timp în fața oglinzii, până la o oră pe zi. Sau să aibă angajați bărbieri, machieuze, etc.)
Chiar dacă nu sunt aceleași persoane. Este posibil să fie folosită o tehnică de conjuncție. Două personaje complet diferite întruchipate de persoane asemănătoare sau identice. Unul este aparent un erou. Celălalt beneficiază de un transfer subconștient de calități de la primul.
Marian Munteanu, un erou real sau nu. Real pentru lume, pentru acel moment, pentru cine a crezut. Adrian Sârbu, un afacerist despre care se spune că a vândut caseta cu procesul și moartea lui Ceaușescu și care apoi și-a construit împreună cu Ronald Lauder un imperiu mediatic cu care a sucit și sucește de atunci mințile românilor.
Este posibil ca aceasta să fie o tehnică masonică folosită pe larg. Transfer de credibilitate între două personaje cu aceeași identitate sau doar asemănare fizică de la niște eroi închipuiți către persoane politice care altfel nu ar putea supraviețui.
