Au fost şase luni din cele mai bune şi din cele mai rele din viaţa mea. În August 1995 m-am mutat în SUA.
Au fost cele mai bune fiindcă am ajuns şi eu pe pământul făgăduinţei, cel cântat de Hollywood.
Au fost cele mai rele pentru că în urma unui lung şir de dezamăgiri în februarie am ajuns în cel rău punct din viaţa mea. Un job temporar la
Electronic Specialty. O noapte la închisoare şi după aceea două săptămâni la spitalul de nebuni, în grija doctorului Proano. Dar când stau acum şi mă gândesc mai nimic nu a fost din vina mea.
Unul din punctele culminante a fost întâmplarea de mai jos, care a contribuit decisiv la intrarea mea într-un fel de şoc.
După 21 decembrie 1995 m-am mutat în Vancouver, WA (nu Vancouver BC care este de 4 ori mai mare şi este în Canada), la sfatul lui Aurel Popescu (care semăna cu Ahmet Ertegun), pastorul, tatăl ... am uitat cum o cheamă, "fata lui Popescu", aia măritată cu Tudor Toader, care este ortodox şi seamănă cu... (Fata lui Popescu semăna tare cu Ana Blandiana şi mi-a fost colegă de serviciu (era în altă secţie, vecină, la AVX în 1999-2000 şi a murit de cancer nu ştiu câţiva ani după aceea).
Deci în decembrie 1995 m-am mutat în Vancouver chiar lângă AVX (
Kyocera - prescurtarea de la Kyoto Ceramics, da, celebra firmă japoneză). Pe atunci orice român care nu avea servici mergea la
AVX şi era angajat sigur, salariu minim, cu care puteai să-ţi plăteşti chiria şi facturile.
Numai că eu aveam servici, la
Sheridan Fruit Co în downtown Portland, tot cu salariu minim, dar nu-mi plăcea, mă plângeam la toţi de tot felul de probleme, reale de altfel, (ceea ce ştiam eu atunci nu era decât vârful aisbergului problemelor mele, una din chestiile pe care am aflat-o mai târziu a fost că în spatele magazinului a fost o biserică satanistă iar pastorul stătea în blocul acela, chiar îl cunoşteam din vedere, venea tot timpul pe la magazin îmbrăcat în negru, cu ţăcălie şi cu o prietenă şi aia îmbrăcată în negru şi platinată). (Chiar într-o zi a fost un shooting şi pe acolo pe strada aia şi a venit un poliţist şi ne explica cum să procedăm în caz de... bla bla dar vorbea cam în jargoane şi eu nu pra am înţeles ce spunea). Mereu erau maşini de poliţie pe acolo.
Deci m-au sfătuit să plec de la
Mladin şi să mă mut în Vancouver în statul vecin, adică peste fluviul Columbia, la 10-20 mile distanţă de Portland unde "sigur voi găsi servici" la
Kyocera cum spuneau toţi atunci. Şi m-am mutat. Şi eram aşa de happy, încercam să uit de probleme, de fapt nu aveam timp să mă mai gândesc la tot ce s-a întâmplat până atunci, aveam o maşină, aveam un servici, şi restul puteau fi doar nişte coincidenţe nenorocite.
Dar am început să am probleme cu maşina, am lipsit de vreo 2 ori de la servici, şi am început să dau semne de psihoză. Pe 12 sau 13 ianuarie m-au dat afară de la Sheridan. (cred că pe lângă eu mai umbla cineva la maşină, odată mi s-a stricat distribuitorul la care mai umblam şi eu iar odată am condus din downton Portland în Vancouver, vreo 15 mile, cu o scurgere la pompa de benzină, lăsând o dâră de benzină tot drumul). Dar pentru cei care cred că totul a fost din vina mea, urmează aici exemplul. În noaptea de 31 decembrie 1995 am fost acasă la
Nelu Ciorba, cel care seamănă cu Victor Orban, actualul director de la
Romanian Times, care lucra şi el ca tehnician la AVX, şi avea o bisericuţă pocăită (el era lider şi tot timpul spunea la predici că anul 2000 de fapt era anul 1996, că s-a greşit la calcularea datei naşterii lui Iisus, dar dacă cineva se uită în ziarul lui, va vedea că el spune tot felul de chestii din astea de 18 ani) într-un spaţiu închiriat la o biserică americană, având serviciile decalate cu ale lor, cu Dan Costan, pe care abia îl cunoscusem şi lucra şi el la AVX ca tehnician, cu nevestele şi familia lui Ciorba. (Ciorba avea şi o fetiţă mică de vreun an care după aceea a devenit autistă). Am ascultat ceva muzică clasică la un pick-up antic, am stat la masă după care am plecat acasă devreme.
Mie în România îmi plăcea să citesc ştirile, am avut o colecţie (incompletă) de România Liberă până am plecat, acolo am citit, şi în Evenimentul despre loteria vizelor.
Apăruse la uşa "noului nostru apartament" din Vancouver nişte mostre promoţionale ale ziarului local, The Columbian şi mă abonasem. Deci a doua zi, pe 1 ianuarie când mă uit în ziar ce văd. La 100-200 metri de unde stăteam s-a întâmplat ceva descris cu atâta talent în ziarul local. În afară de Columbianul, unde trebuie să plăteşti să vezi tot articolul, mai este aici, unde poţi să-l vezi dacă îţi faci un cont gratuit.
http://www.highbeam.com/doc/1P2-23349630.html
Eu încă nu am cont acolo, nu am avut timp. Dar îmi amintesc două chestii. S-a tras cu o carabină uşoară, de sport. Încărcătura a fost modificată pentru a nu răni prea mult. Totul a fost simulat, cu un mic detaliu, tipa a ajuns totuşi în spital cu un glonţ într-o fesă.
(Cu
sora tipei din articol am lucrat în 1999-2000 la AVX-Kyocera, era măritată cu un mexican şi a fost gravidă o perioadă cât a lucrat acolo, nu-mi amintesc dacă a născut până am plecat.)
Chiar la AVX mai lucra o tipă Lăcrămioara, soţia lui Stelică Andrei, Elena (Lăcrămioara) Andrei dar mai în vârstă, cu facultate din România, era în schimbul I şi câteodată venea şi vorbea cu mine, dar imediat o chemau la interfon (pager). Lăcră este mişto, modelă, şi tot aşa, brunetă. Cred că am poze în calc pe undeva, cu Stelică sigur.
Azi am fost la biblioteca locală şi m-am uitat la microfilmele cu Oregonianul din perioada respectivă. Nu am putut să găsesc articolul dar răsfoind aşa microfilmele am văzut ştiri din perioada de atunci care mi-au trezit multe amintiri şi m-au ajutat să-mi amintesc data când s-a întâmplat faza. Tipa venea acasă de la o petrecere sau de la o discotecă ceva de anul nou. După ce mi-am amintit data, am găsit articolul în două locuri pe web.
Vorbesc unii politicieni de la noi de compromisuri bla bla. E doar tragere de timp şi fugă de răspundere. Am încercat de atâtea ori. Chiar azi la un moment dat la jumătatea zilei am deschis nu ştiu ce opţiune din Firefox şi până la data aia aveam vreo 2000 mii de căutări pe google de când am instalat ultima dată Fedora, cam o lună. Cam tot de atâtea ori am încercat să stau de vorbă cu oamenii în ultimii ani. Toţi vorbesc în doi peri, scot din context, te păcălesc şi trag de timp. De aceea mi-am făcut blog. Eu am să încerc între timp să postez cât mai multe.
Chiar, postul de ambasador al României în SUA în perioada aceea a fost vacant, chiar înainte de a merge în spital, prin februarie 1996 a venit dl.Geoană.
Postarea următoare va fi despre cum am fost arestat în februarie, 96, pentru că făcusem o psihoză şi sunam tot timpul 112 (echivalentul din State) până a venit poliţia şi m-a luat şi am stat o noapte în jail, încă o noapte nedormită după 7 la rând, voi scana documentele, ce s-a întâmplat în spital, şi după şi procesul (am fost acuzat de assault IV (simple) şi resisting arrest, când a apărut poliţia o ţineam pe nevastă-mea care vroia să fugă (ăsta a fost assault-ul) şi după aia a şi fugit şi nu a văzut cum două poliţiste m-au dat cu spray şi m-au bătut cu bastoanele). Am scris pe scurt despre acestea în diferite alte postări, voi încerca să scriu mai detaliat. Acuzaţiile au fost amânate pentru doi ani în vederea anulării în anumite condiţii. După ce mi-am luat un avocat care mi-a şi dat banii înapoi (toţi banii noştri, 800 dolari).
Tot ce a fost aici nu a fost fără compensare, pentru mine a fost şi foarte exciting în acelaşi timp, viaţa în America are un farmec inegalabil, dar din păcate au suferit şi alţii şi nu aş vrea eu să rămân de fraier la toate fazele astea.
Monica şi Dan Costan, ianurie 1996
(Când m-am mutat în Vancouver, Nelu Ciorba, care acum e la
Romanian Times, mi-a făcut cunoştinţă cu Dan Laurenţiu Costan, care spunea că e născut cam prin 1970, din jud.Suceava, România. Ultima dată când vorbit cu el în faţă (nu la telefon) s-a declarat extremist şi mi-a spus că am o minte bolnavă. Nu ştiu exact cine este dar mai recent mi-a fost sugerat, indirect, că ar semăna cu recent decedatul Larry Hagman,
JR din serialul Dallas).
