Kövesi, cireașa de pe coliva justiției și a Schengenului

Pentru cei care vor să treacă direct la subiectul acestei postări.

Îmi este foarte greu să încep să scriu ce am vrut fiindcă Wikipedia m-a lovit din prima cu o chestie. Nu pot să folosesc cuvântul halucinant fiindcă un obiect, fie și o frază scrisă, nu poate să halucineze. Nici nu mă poate face pe mine să halucinez. Mă miră folosirea continuă în media românească a acestei expresii. Nu știu alt cuvânt. Există un cuvânt în engleză care s-ar potrivi, nightmarish, care în românește se traduce de coșmar, sau ceva care seamănă cu un coșmar, care este mult mai potrivit, dar nu pot să găsesc o expresie formată dintr-un singur cuvânt. Mă mai gândesc.

Am stat ani de zile amețit sub influența a ceva care ieșea din găurile de cârtiță, cele foarte aproape de clădire. Există un curent termic care în general în lipsa vântului, în orice anotimp, merge pe la suprafața pământului fiind atras de vidul parțial format de curenții ascendenți care urcă pe o clădire. Deci dacă există o gaură suficient de aproape de clădire, acel curent, prin efect Bernouli, trage orice gaze sau aerosoli ar exista în pământ, prin acea gaură, și apoi îl ridică pe suprafața clădirii, prin efect Coandă. Dacă există crăpături, iar la clădirile de lemn există foarte multe, cu cea mai importantă chiar la baza clădirii, unde începe side-ingul sau învelișul de scândură al acestor barăci, acel gaz sau aerosol va fi pompat în pereții goi și apoi înăuntru (bine, într-un ritm imperceptibil).

Nu știu exact ce vine din găurile de cârtiță, bănuiala e că e vorba de o enzimă paralizantă pe care cârtițele au au în salivă pentru a ameți râmele, cu care se hrănesc exclusiv și pe care le țin vii în niște buzunare în pământ, la capătul galeriilor lor, cu sutele. Râmele odată ajunse într-o galerie, sub influența acestei enzime se adună singure în aceste depozite de hrană și stau acolo vii și amețite, cu metabolismul scăzut, cu lunile.

Am învățat, după mulți ani de încercări, însă să alung cârtițele, cel puțin cele de lângă clădire, cu ajutorul acidului boric (marcă comercială Borax), care este/a fost folosit în SUA ca detergent și nu are nici o toxicitate pentru oameni. Odată pus Borax într-o gaură, în general ea nu se mai deschide, nu în același loc.

Dar mai recent, au început să revină. În momentul când am început să scriu această postare (am fost trezit de un telefon de spam după 4 ore de somn) am început să strănut incontrolabil și am știut că trebuie să fie noi găuri de cârtiță pe afară (așa începe). Deci m-am dus, am găsit și am astupat cu Borax 4 găuri chiar lângă fundație. Nu știu dacă aceste cârtițe sunt cumva manipulate de oameni pricepuți pentru a veni lângă clădire. Bănuiala mea este însă că acest comportament al acestor animale este una din sursele de inspirație ale masoneriei, care are expresii de genul "în adormire". Poate fi sursa obsesiei gazării la extrema dreaptă, care se inspiră din masonerie al cărei moto este a face pe oamenii buni mai buni. În acest model, masonii ar fi cârtițele iar profanii adică noi, râmele. Un lucru e sigur. Managementul acestui complex de apartamente nu vrea să eradicheze cârtițele, a pus capcane numai pentru șobolani, din care am găsit 6 morți pe alei în căldura verii numai eu. Fază la care tipul de sus s-a trezit, a început să umble, a dat drumul la mașina de rufe (cu mișcare reciprocă, ax vertical) care a început să scutură clădirea și să scoată din pereți ultimii aburi de cârtiță, la care mi s-a făcut un somn fantastic.

Orice îmi părea foarte dificil. Ce pot face azi, chiar după numai 4 ore de somn, după ce am eliminat de luni de zile cârtițele, nu puteam face înainte într-o oră. Îmi era foarte dificil de exemplu să înțeleg diferența dintre o ordonanță simplă și o ordonanță de urgență. Aceste două instrumente juridice atât de abuzate de guvernanții României. Bine între timp am descoperit și instrumentul prin care pot să pun fără efor un link direct pe un cuvânt într-o pagină (Selecționez cuvântul, Click dreapta, Copiază link) ceea ce elimină necesitatea citatelor.

O ordonanță simplă necesită o lege anuală de abilitare care să specifice domeniul respectiv. O ordonanță de urgență, nu, deci poate fi dată în aproape orice domeniu. Însă nici una nici alta nu pot da rezoluții în domeniul organizării sistemului juridic iar asta e stipulat de două ori în Constituție și explicat pe larg și gratis pe multe site-uri de reclamă ale diverșilor avocați.

Dar iată că deschid, după cum am spus, Wikipedia și mă lovește. ICCJ, Înalta Curte de Casație și Justiție, cea mai înaltă și ultima instanță de recurs în ierarhia justiției românești, a fost înființată (mă rog transformată din Curtea Supremă de Justiție, din vechea Constituție adică) prin ordonanță de urgență.

Bine, nu se spune unde a contestat Paul Florea, nu poți avea nici o pretenție de la Wikipedia, ea spune doar că că președintele de atunci, Paul Florea, "a contestat" această schimbare, dar pe alte motive, că i s-au dat sarcini în plus și anume recursurile finale ale cauzelor civile (care de fapt sunt o mană cerească). Însă nu are nici o importanță din moment ce nici el nici nimeni altcineva nu s-a supărat pe ce trebuia, adică această transformare fiind făcută prin ordonanță.

Dar putem să generalizăm. Ce altceva a mai fost înființat prin transformare prin ordonanță? Însăși faimoasa DNA, Direcția Națională Anticorupție, care se confundă în România cu doamna Anticorupție, adică Laura Codruța.

DNA, o secție a parchetului de pe lângă ICCJ, înființată, la fel ca ICCJ, în mod ilegal (dacă ținem cont de faptul că și Constituția este totuși o lege, votată nu de Parlament ci de noi toți, prin referendum).

Dar ce voiam de fapt. De ce am început postarea asta totuși. Sunt niște chestii în justiție, privită ca profesie, care nu se vor schimba niciodată.

Una din ele este ierarhia. Justiția în România ca și oriunde, se face în curți. Care în România sunt, în ordine ierarhică. Judecătorii. Tribunale. Curți de apel. ICCJ. Ierarhia nu se referă numai la organizarea administrativ juridică, unde judecătoriile, care nu au... personalitate juridică de exemplu, sunt subordonate tribunalelor ci și la căile de atac ale unei hotărâri (apel, recurs) care se face de obicei în instanța superioară (primei instanțe). Ancheta (probatoriul) se desfășoară numai în parchetul de pe lângă prima instanță. În apel și recurs se examinează din nou dosarul, nu se face o altă anchetă.

În general fiecare curte (judecătorie, tribunal) are pe lângă ea o procuratură care desfășoară anchetele și crează documentele din dosarul care apoi este înaintat instanței de care aparține. Astfel, la ultima curte de apel din România, care se și numește Înalta Curte de Casație și Justiție, nu e nevoie de o procuratură decât pentru situația stipulata în articolul 72 din Constituție când această curte este primă instanță (unde apelul se poate face tot la ICCJ, cu un complet de 9 judecători).

Înțeleg că ordonanța de urgență de înființare prin schimbarea numelui și a unor atribuții a Curții Supreme în Înalta Curte de Casație și Justiție a fost necesară pentru punerea de acord cu noua Constituție, votată puțin mai devreme în acel an, ordonanță pe care nu o găsesc în lista bogată în ordonanțe cruciale pentru propășirea României din Octombrie 2003 la vederea cărora unora le-ar putea da lacrimile (1...99, vezi și pagina următoare, 100...127). Dar de ce să o faci printr-o ordonanță neconstituțională când Parlamentul o putea face printr-o lege organică, în regim de urgență în aproximativ o lună? Ca oriunde și oricând, o ilegalitate atât de amplă fără sens aparent ascund altele, trebuie doar să mergi pe fir.

Eu cred că motivul e că nu s-au dorit discuții în Parlament despre noul ICCJ. Paul Florea dar și alții ar fi trebuit să spună ceva, și lumea ar fi putut să afle ce a votat la referendum.

Pentru că ICCJ este într-adevăr o instituție monstruoasă. Deși nu are practic decât un rol marginal în justiția reală, majoritatea proceselor având loc la instanțele de bază, judecătorii și tribunale, la ICCJ se desfășoară într-adevăr cele mai mari și necunoscute nouă matrapazlâcuri, prin casarea unor sentințe civile în cazuri mari, achitări spectaculoase, cine mai știe ce. O instituție stufoasă, cu multe ramuri, din care cea mai recent înființată, DNA, merită puțină atenție.

Conform noii Constituții, există un parchet pe lângă ICCJ, împărțit pe secții specializate, menit să asigure instrumentarea în cazurile arătate de articolul 72 mai sus și poate a altor câteva cazuri rare. Însă prin filialele teritoriale, DNA și DIICOT, instrumentează cazuri selectate în alte instanțe decât ICCJ, care au pe lângă ele propriile procuraturi, devenind astfel, la propriu, două sisteme de procuraturi paralele, încălcând flagrant Constituția care spune clar că Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, iar în cazul DNA instanța de care aparține este ICCJ.

Da, e adevărat, toate instanțele din România și parchetele de pe lângă ele sunt subordonate ICCJ iar filialele DNA și DIICOT funcționează pe lângă aceste instanțe de judecată subordonate ICCJ, dar totuși altele decât ICCJ, ale cărei secții sunt, ajungând astfel să ai 3 parchete pe lângă aceeași instanță (Parchetul normal de pe lângă judecătoria sau tribunalul respectiv, apoi filialele DNA și DIICOT care sunt secții ale Procuraturii de pe lângă ICCJ).

Mai mult decât atât, secțiile Parchetului de pe lângă ICCJ, DNA și DIICOT, instrumentează prin filiale cazuri care pot ajunge, potențial, să fie judecate în apel de către ICCJ care astfel rejudecă dosarul cu probatoriul instrumentat de propriul parchet.

Cazurile sunt selectate și transferate pe anumite criterii, din care cel mai faimos este/a fost, știe toată lumea, articolul din Codul Penal numit Abuzul în serviciu. Un număr mare de dosare pe articolul din  Codul Penal Abuzuri în serviciu aflate în lucru, selectate și instrumentate de DNA, au fost închise ca urmare unei decizii CCR (Curtea Constituțională a României), care a "dezincriminat" (scos din Codul Penal) abuzul în serviciu (cel puțin în forma în care exista la începerea marilor anchete anticorupție).

În acel moment, toate dosarele în lucru pe acest articol au fost închise iar în majoritatea cazurilor timpul pentru a deschide un nou dosar, pe un articol de cod penal mai "clasic" ca de exemplu furt, delapidare, etc.. trecuse (prescriere) iar DNA nu putea să mute încadrarea anchetei începută la timpul când fapta nu era prescrisă pe alt articol deoarece nu avea competență decât pe articole specializate, "de corupție". Codruța Anticorupție a rămas cu buza umflată.

A fost acest moment planificat? A fost coordonare între CCR și DNA de la început, pentru a fi selectați anumiți infractori (oaspeți în România) pentru a fi investigați de DNA știind că asta se va întâmpla până la urmă, creând în același timp o eroină (pentru UE)?

Toată lumea în România știe, numele Laurei Codruța este sinonim cu anticorupția, lupta anticorupție în realitate s-a desfășurat prin transferarea unor cazuri de la Procuratură la DNA, care până la urmă a avut o rată de achitări mult mai mare a fost necesară pentru vorbăria în jurul aderării parțiale, fără Schengen în Uniunea Europeană.

Laura Codruța este simbolul, campioana acestei lupte și simbolul anticorupției din România în UE, "victimă a unei decizii CCR", fiind recunoscută ca atare de UE și instalată în funcția de Procuror Șef al Parchetului Uniunii Europene, unde este un exemplu și un simbol al luptei anticorupție (eșuată?). Oare acesta să fie argumentul (neenunțat) al Parlamentului Olandei? Oare acesta să fie ne-luarea nici unei poziții în aspectul Schengen de către ea, prezența recentă în țară, cearta cu Iohannis?

Partea ironică sau poate subliminală. Dacă se transformă prin răsturnarea p-ul de la PNA în d de la DNA (PNA, Parchetul Național Anticorupție până în 2002, transformat în DNA, Direcția Națională Anticorupție prin OUG) Corupta s-a schimbat în Codruța.


Codruța a plecat curată slăvită de la DNA iar istoria se repetă. În 2022 CCR pregătește o nouă modificare al unui articol de Cod Penal, cu un potențial de mii de infractori scăpați.

CCR, (ce cere) este într-adevăr o instituție foarte coruptă, poate cea mai coruptă instituție din România și pentru că e formată doar din 9 judecători, toți numiți de-a lungul timpului de Senat, Cameră și Președintele României la momentul ieșirii la pensie a unuia din ei iar activitatea ei nu este vizibilă publicului și nici nu este promovată pe larg sau cum ar trebui în media. CCR are abilitatea unică de a modifica legile care ea crede că nu sunt conform Constituției deși în multe din ele ea dă aviz înainte de promulgare. Numai în 2009, sub președenția lui Zegrean, a emis peste 8000 de excepții de neconstituționalite, operând tot atâtea modificări în legi, la cererea inculpaților prin avocații lor deștepți și bine plătiți. Pe total, CCR a modificat în jur de 15000 de legi (la data postării de mai sus), sau aproximativ tot atâtea câte a scos Parlamentul pe durata post 89.

Soluția la această problemă uriașă este ca de obicei una simplă. Modificarea regulamentului de funcționare a uneia din camere, astfel încât toate legile să fie trimise spre avizare la CCR înainte de promulgare. Astfel CCR nu ar mai putea să modifice nici o lege, neputând să se pronunțe de două ori în aceeași cauză.

Încât îmi vine și mie să recit ca poetul în subrime încrucișate

Nedreptate și-a putea
Și dreptate nu se poate.