Comentarii la alt articol

Am citit (ba nu, am răsfoit) http://www.cotidianul.ro/pdl-gmbh-partid-platit-de-pocaiti-sponsorizat-de-reich-i-199364/. LOL pe unul din autori o cheamă Ceauşescu.

Şi hai să începem aici. Simbolismul este o componentă majoră a desfăşurării acestor acţiuni neîntâmplătoare, de mult şi laborios pregătite. De ex. Boc aminteşte de von Bock şi generalul iarnă. Numele lui Băsescu a fost analizat de mult pe forumuri în toate felurile. Adevărul e că numele intrigă şi sunt ceva mesaje şi aici. Dar lista e foarte lungă şi practic nici un personaj public din România nu pare scutit mai ales în acest moment de povara simbolismului numelui lui. Practic s-a ajuns foarte departe fiindcă s-a pornit de foarte mult timp. Nu ştiu cum sunt alte ţări, dar România pare o placă turnantă, cel puţin din punct de vedere mediatic. (Bine, câteodată stau şi mă întreb, gândindu-mă la inaccesibilul acum Poem Demagologic al lui Dan Amedeo Lăzărescu, dacă nu cumva, am fost lăsaţi, din nou, cu vrerea co-europenilor noştri din nou în gura lupului, că tot am fost noi obişnuiţi, din punct de vedere istoric, să stăm "în faţa tuturor răutăţilor" cel puţin temporar, până trec apocalipsele milenare. (Dar acu, la sfârşit, mie îmi pare că noi cel puţin vom rămâne pe bune în gura lupului care ne-a şi păstorit până aici. Vorba lui Păunescu, "Candles of the wedding in their paws the bears / Wolfs are blowing in (the) fire of the sheepfold". Stau chiar acum şi mă întreb dacă această poezie nu e de fapt o alegorie a intrării României în UE http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/11/impossible-wedding-by-adrian-paunescu.html).

Dar bănuiala cea mai tristă, conformă cu primele paragrafe, e că Ceauşescu însuşi, cel puţin cât a fost înţelegerea lui, el fiind crescut fiind de alţi comunişti, unii intelectuali, a băgat de bunăvoie România în această acţiune, fără voia majorităţii şi poate fără voia vreunui român.

Se prevalează de nu ştiu ce infracţiune de finanţare a partidelor. La noi a avut loc un referendum fără a se şti cvorumul nici în ziua de azi. Aia, nu ştiu cum să mai atrag atenţia, e mare, tată. Şi se merge în continuare pe necunoscută în această direcţie. (După ce l-au votat pe Liubanovici, acu stranierii nu mai contează? Am ajuns la acel punct critic când se aruncă şi acest număr afară din cvorum? Dar de fapt care e cvorumul, dacă iar se vorbeşte de referendum?) Şi se fac propuneri cruciale ca regionalizarea în comisii. Amestecate cu alte probleme, false. Apropo, sper că după cum ştiam eu că mai era democraţia, orice propunere care se face în comisii trece şi prin parlament, dacă e să ajungă la "referendum".

Băsescu a fost "ochit", împreună cu multe alte personaje, mult mai demult, din timpul lui Ceauşescu. Vezi cum a derulat ancheta după Rouen.

Creştinii evanghelici sau neoprotestanţii nu sunt altceva decât creştini care renunţă la serviciile preoţilor şi merg numai pe ce scrie în Biblie. (Bine şi aici poate să înceapă o discuţie lungă, căci sunt atâtea versiuni de Biblie). De aceea, ei o citesc şi recitesc mereu. Practic dacă începi o conversaţie cu unul din ei, la 2-3 replici vei primi şi versetul din Biblie.

Sunt şi ei de mai multe feluri. Penticostalii pe care îi ştiu eu în Portland cotizează 10% din venit la biserică şi au job-uri sau case de bătrâni. Leaderii se ocupă de păstorit. Deci este foarte mult loc de joly jockers, după cum s-a amintit în alt articol în Cotidianul pentru că cei de rând îşi văd de treaba lor iar biserica e cam centralizată şi nu i-ar observa. Care nu se pot strecura acolo decât cu voia leaderilor. Biserica penticostală din Portland are o disciplină şi o cunoaştere totală a membrilor. Ei se ţin departe de păcate vizibile public. Nu cred că ar găsi nimeni printre ei ceva să arate cu degetul.

În schimb, conform unui verset din apocalipsă, nu cred că s-ar da înapoi, chiar în mod oficial, să lase pe alţii să păcătuiască în timp ce ei se sfinţesc, împlinind şi ajutând poate puţin împlinirea unei profeţii sau porunci din acest verset . Astfel se poate croi o întreagă doctrină politică, chiar partide, etc. Sau chiar strategii şi alianţe. Sau polariza categorii într-o ţară. Sau duce ţări de râpă.

Dar ei de asemenea sunt obligaţi de Biblie să respecte legile ţărilor unde îşi trăiesc activitatea după acest verset. Bine, tradus într-un fel sau în altul.

Dar dacă nu există legi explicite care să oblige să denunţi dacă ştii de o încălcare a legii, aşa cum sunt în unele state din SUA, atunci nimeni nu-i poate împiedica să asiste pasiv (şi aici începe altă discuţie, pentru că ei astfel sunt extraşi din societatea în care trăiesc şi renunţă la o importantă funcţie socială a unui membru al unei naţiuni, cea de a pune umărul la ridicarea stării morale a acelei naţiuni) cum un număr de oameni, care poate merge până la o ţară, se duc dracului. Dar dacă într-o ţară nu poţi să supravieţuieşti decât pe corupţie, atunci ei cum se descurcă altfel decât încălcând legile. Iar cei ce sunt parlamentari, fac legi şi votează ştiind că vor fi încălcate. Dacă ei s-ar sfinţi în continuare aşa cum porunceşte versetul, atunci ar sărăci şi şi-ar pierde influenţa şi ar dispare pur şi simplu pe criterii economice.

Dar oare ar merge până acolo încât să construiască un soft, rulat pe un supercomputer, care să detecteze la o persoană care se declară creştin orice abatere de la Biblie, orice păcat şi să îl sancţioneze instant, spre deliciul unei întregi audienţe? (Bine, cu mult "cheating" adică programul poate ajusta pedepsele până la un punct când devin brainwashing ca totul să continue într-un ciclu) LOL îmi închipui ce ar face un asemenea soft dacă ar intra, total neobservat în baza de date a unei reţele sociale. Un lucru e sigur, ar putea demonstra superioritatea unora în faţa altora. Creştineşte vorbind.

Neologisme naşpa II

Am mers un drum lung de când am scris postarea Neologisme naşpa. Cum ar spune americanii, "i came a long way", dar încă mai am atât de mers...

Am înțeles ce e sintagma şi paradigma, hai să mă aventurez mai departe.

E în mintea mea un subiect zemos despre numele unor personaje politice care par a le defini principalele caracteristici. Am tot căutat şi bineînţeles, am dat şi peste concept, împreună cu o definiţie. De fapt îmi amintesc ca prin ceaţă, la şcoală parcă ne spunea profa de română ceva despre caractonime. În nu ştiu ce tipuri de opere literare, dacă nu în toate, se practică alegerea numelor de personaje în funcţie de calităţile lor (bineînţeles la început virtuale, existente numai în mintea scriitorului). Ion de Liviu Rebreanu. Ce putea să fie Ion, decât un ţăran. Grobei al lui Breban, vine de la grobian cu un pic de spice care nu sunt sigur ce e în momentul ăsta şi nu am chef să cercetez, cum e scris, dar multe cuvinte germane, dacă nu o declinare întreagă se termină în ei.

Şi aşa mai departe, putem scrie aici şi descifra la caractonime până mâine cred că nici un scriitor nu s-a putut abţine în a pune cât mai multă încărcare psihologică în opera lui, folosind aceste caractonime. Cred că e un fel de concurenţă şi între ei, scriitorii, pe epoci, şi dacă începe unul aşa şi îi merge, după aia se iau toţi după el şi apare moda.

Chestia e bună şi nu prea, fiindcă odată ales un nume pentru un personaj, după aia eşti cam limitat de definiţie, mai poţi să exceptezi pe ici pe colo, dar trebuie să te cam ţii de idee. E bine pentru scriitor că uşurează munca, fiindcă întotdeauna când croieşte acţiunile şi spusele unui personaj, are ca ghid chiar numele acestuia. E bună pentru cititor pentru impactul psihologic, căci nu-i aşa, principala funcţie a unei opere de artă (ştiu asta de la fotografie, care totuşi este disputată ca fiind o artă, mă rog, depinde de fotograf) trebuie să fie impactul emoţional. E clar de ce, trebuie să se vândă.

Un mijloc literar cam ieftin şi rătăcit în istoria literaturii până în ziua de azi, căci oamenii odată ce capătă succes cu el cam refuză riscul de renunţa şi a încerca altceva. Asta pentru scriitori care merg pe reţetă sigură pentru a avea succes comercial fără prea multă bătaie de cap.

(Nu ştiu nu am citit o carte de mult, dar presupun că încă se mai practică.)

Dar ce mă îngrijorează şi mă motivează să scriu postarea aceasta nu e literatura. Literatura stă cuminte în cărţi şi pe raftul bibliotecii şi nu-ţi face nimic până nu deschizi paginile, şi mai este şi un leac pentru opere literare care încearcă să interfereze cu personalitatea sau mood-ul, închiderea cărţii şi lăsarea dulce a capului pe pernă. Sincer, eu când am încercat să citesc ultima dată am descoperit acest minunat somnifer. Două pagini, maximum. Natural şi refolosibil.

Problema e că această caractonimie şi-a făcut un loc sigur în politică şi în dinamismul mediei televizate. Tot ce apare şi mişcă şi vorbeşte pe ecranele ce ne luminează sufrageriile şi ne reglează ritmul respiraţiei are şi un nume pe măsură, "parcă ales înadins" de vreun scriitor năstruşnic, să poată cântări în balanţa competiţiei dar şi să se potrivească în puzzle-ul scenei politice lărgite cu celelalte caractere medie-vale ce ne bântuie televizoarele. Cu vorbe citite chiar în secunda respectivă de nenea supercomputerul de pe paginile de Facebook a milioane, repetate din micro-cască sau citite de caractere pe miniteleprompterele (alea profi, nu Google glass de 100 dolari) de pe ochelari. Bine calculat, bine potrivit, hai care ne daţi feedback-ul mai repede. Cum ne place nouă. Dovadă că ce a spus Shakespeare e adevărat. Toată lumea e o scenă. O întrebare aici, spectatorii cine suntem?

Politicienii, precum personajele din cărţi sau filme, fiind şi ei limitaţi de caractonumele alese, (de către cei ce aleg personajele politice), nu pot nici ei, după cum am scris într-un paragraf mai sus) nu pot să se abată prea mult de la trăsăturile sugerate de numele lor, (asta e puţin greşit spus fiindcă nu ei hotărăsc ce să facă, dar aşa apare), deci încă un motiv în plus să lăsam speranţele la o parte când privim pe cei vechi cum vin mereu cu poante noi să ne ducă mai departe.