Showing posts sorted by date for query dezinformare. Sort by relevance Show all posts
Showing posts sorted by date for query dezinformare. Sort by relevance Show all posts

Wednesday, July 15, 2026

July 15

6:16 AM Încă un exemplu de manipulare cu date reale prezentate prost. "Este îngrijorător (doar) faptul că investițiile străine din România au scăzut cu 25%".

Nu cred că investitorii direcți folosesc BNR pentru investiții, aici BNR ne face un serviciu (gratuit) de statistică. Ca să aibă cu ce să deschidă un comunicat care să nu pară un dezastru total. Clasic și tipic, aceeași dezinformare cu care ne-au obișnuit de 36 de ani (și înainte, cu raportările false pe vremea lui Ceașcă).

Deși pare absurd, acest tip de manipulări reușesc chiar să schimbe subiectul, chiar atunci când sunt prinși, de la dezastru financiar la dezinformare. Apoi, undeva într-un paragraf ascuns între altele, mai jos, Isărescu confirmă enormitatea a ce este scris pe site-ul BNR și ce am spus eu mai demult însă din păcate mult prea târziu.

Datoria externă a României a ajuns la 230 miliarde de euro, urmând o detaliere pe termen scurt și lung, exprimată însă în mii de milioane, care sunt tot miliarde, pentru puțină confuzie.

Pentru comparație, anul trecut tot anul datoria externă a României a crescut cu 24 miliarde din care mai mult de jumătate pe vremea lui Bolojan. Putem crede că dintr-o dată a crescut cu numai 2 miliarde în 5 luni anul acesta (după ce am început eu să scriu)?

Statutul de junk este similar la nivelul unui stat cu cel al unui scor de credit personal foarte prost și se publică de agențiile de rating mai ales în legătură cu dobânzile cu care se mai pot (sau mai degrabă nu se mai pot) face credite noi însă Mitroi a spus, chiar în titlu, de facto nu de jure. De jure nu suntem (încă) în junk.

Dacă am fi în junk, România nu ar mai putea împrumuta nimic ceea ce ar putea fi un început bun.

Dobânzile la care se împrumută România nu mai sunt demult cele ale unor state africane, după cum spunea Mitroi care și el deși a rupt tăcerea, încearcă să devieze puțin subiectul. Cred că cifra de 7% este falsă. Nu știu exact dacă mai avem cu cine să ne comparăm, tot de pe site-ul BNR vedem că anul trecut România a plătit dobânzi și scadențe în valoare 85 miliarde de euro sau 36% din totalul datorie externe. Este alarmant?

Bănuiesc că sumele pentru plăți sunt luate de la buget, mai precis aproximativ jumătate din bugetele ministerelor mari cum ar fi Muncii, Educației, Sănătate, Apărare, Transporturi, etc..

Putem conclude fără nici o greșeală că BNR fură banii din Bugetul României (ceea ce am spus cu două săptămâni înainte de accidentul din 2021) ca să plătească dobânzi rechinilor financiari de unde a luat credite și pentru a-și acoperi în tăcere falimentul.

11:05 Nu știu exact când, prin 2018 cred, din curiozitate, plictiseală și/sau frustrare am început "să fac", în fiecare an, bugetele României. Am descoperit că în legile bugetelor, pe fiecare an, există niște anexe, cu cheltuieli alocate pe fiecare minister (sau alte instituții finanțate de la Buget, așa numite ordonatori de credit), unde se poate vedea totalul și cheltuielile de personal (salariile angajaților). 

Atunci am văzut niște discrepanțe foarte mari între cheltuielile cu salariile la ministerele cu mulți angajați, de exemplu Educație, cu peste 200 000 de angajați și celelalte cheltuieli, care erau comparabile sau chiar mai mari.

Iată o foaie de calcul din 2020 în care am pus, iarăși, ca în fiecare an, manual sumele din fiecare anexă, am făcut totalul și am generat niște diagrame (în dreapta), unde se pot vedea diferențele. Aceste sume ar fi fost suficiente pentru construirea a mii de km de autostrăzi (la Transporturi), spitale (Sănătate, Dezvoltare) etc., în fiecare an!

Abia anul acesta însă m-am gândit să mă uit pe site-ul BNR, mă gândeam că poate găsesc ceva mai mult acolo, însă am găsit surpriza vieții mele (noastre). O datorie externă enormă, care stă acolo ascunsă despre care am scris mai sus, și o posibilă explicație la unde se duc aceste sume care dispar în fiecare an de la ministere. Se duc la plata dobânzilor și scadențelor aferente acestei datorii, care anul trecut a fost de 85 miliarde de euro.

Cei de vârsta mea sau poate mai tineri își amintesc sacrificiul pe care ni l-a cerut Ceaușescu, pentru a plăti o datorie de 10 miliarde de dolari timp de 7 ani. Însă 230, 250 sau 300 miliarde de euro, după unele estimări? Când vom plăti această datorie? Niciodată.

Însă cel mai grav este faptul că nu am știut. Eu am aflat de toate astea doar din întâmplare. Plata acestor dobânzi este un mecanism aranjat prin care se extrag din România cam jumătate din taxele enorme pe care le plătim adică diferența dintre salariu brut și net (până la aproape 50%), TVA, accize, taxele pe proprietate, impozitele pe profit ale firmelor, etc..

12:15 PM Aici, în cadrul acestei definiții, pentru România, "the hook" a fost "o țară ca afară".


Omul s-a pregătit mult, a învățat stilul bucureștean, cred că a fost cel mai bun dintre toți. Acum însă, după atâția ani, dacă ascultăm tonurile joase auzim stilul unguresc, începând cu "ai dreptul să trăiești bine" (normal, sub Traian).

4:30 But let's not forget, con artistry is embedded in some religions.

9:50 PM Imposibil. Pensiile se plătesc direct din contribuțiile de 25% de pe fluturaș, iar suma contribuțiilor depășește pe cea a pensiilor. Atăta timp cât România are 6,5 milioande angajați care vor plăti 25% CAS pe fluturaș, va putea plăti pensiile celor 4,8 milioane de pensionari.

Într-o lume relativă... Iarăși, procente fără noimă la început, cifra vine ascunsă undeva într-un paragraf.

Economia uzinelor care produceau fier beton pe stoc cu minereu din Brazilia și mâncare de la mama de pe lotul ajutător de la CAP iar COMTIM exporta toată carnea de porc în Uniunea Sovietică s-a transformat în economia mall-urilor și a dealer-ilor de mașini care nu prea au pe unde să meargă fiindcă infrastructura cea mai importantă (autostrăzile) abia a început să miște.

Tuesday, January 13, 2026

January 13

1:34 Eter, vortex. Confuzia (la nivel de subconștient) creată de aceste articole de presă a fost suficientă, de-a lungul anilor pentru a ține lumea separată de ideile mele și în general perplexă. Mia Lungu.

1:38 Plagiatul este furt, dar... lipsa datelor despre execuția bugetară pe 2025 pentru evaluarea a ceea ce fac miniștrii în timpul mandatului lor și calculul deficitului real este dezinformare.

Da știu a fost adus iar în prim plan (focus) problema plagiatelor cu exemple prescrise de lege (ei ne-riscând nimic decât reputația pe care oricum nu o au) după ce am reprodus pagini întregi din cărți ca și captură de ecran unde am pus întotdeauna link la sursă și am menționat sursa însă lumea nu este obișnuită cu acest tip de citate și se confuzează și perplexează.

Lumea are întotdeauna încredere în acești costumați proaspăt rași (în cap) care pe mulți îi țin in job-uri și le vorbesc răspicat de la pupitre deși nu au nici o acoperire în realitate. Bugetul în totalitate este fake iar ei sugrumă și amenință.

Românii încă nu s-au obișnuit că în lumea reală o țară nu este condusă de la pupitre, de unde unii se fac că ne vorbesc iar restul își văd de treburile lor.

3:45 O listă de acuzații de plagiat în România între 2009 și 2018. 7 miniștriSoftul antiplagiat.

Tuesday, June 4, 2024

June 4

6:13 Mesajul secundar al acestei noi acțiuni mediatice. A fost aici, între noi și acum pentru noi. Ca și Petrov și alții.

9:00 În ce buzunar vă țineți telefonul?

6:52 Proof that ocean levels are rising.

10:40 Catapulta cu noroi. Nimic din ce scriu nu rămâne neacoperit cu BS. Ei trebuie să-și păstreze avansul în dezinformare pe care l-au luat de zeci de ani... Ce a făcut? A luat o sută două în plus la salar? (Dacă e adevărat).

Toți profesorii pe care i-am avut nu au fost calificați, începând cu Claudia Cardinale și Liz Taylor în școala generală. Suzana Gâdea la mate în liceu și Jane Fonda la chimie etc. (cu John Travolta coleg de gazdă)? Ia uitați-vă în poza asta. Joe Dassin? Joan Jett

Friday, March 24, 2023

March 24

2:55 Nașpa, când vin acasă, înainte de 12 mă uit la știri și văd că ASF vine și taie zvonul. Îl tăiau oricum, trucul e ca lumea să aibă pe cine să se supere, ca ei să vă poată opera la infinit.

Prima dată au lansat zvonul. Plafonarea RCA. După ce lumea s-a liniștit și s-a reorientat în spațiu minimizând pierderile și ASF și-a spălat destul imaginea, au tăiat zvonul. Nu trebuia să țină mult, doar până treceau ei liniștiți puntea peste meandrele concretului. Ca orice zvon.

Trucul e vechi de când sunt eu pe aici. Urcă pe unii/unele într-un avion special, sau poate au tunele hyper de acum, care duc toate la Budapesta unde e un nod (de tunele). Vin și se așează la coadă după mine la un bar/restaurant (Da, la 10 butoaie), unde eu am cupon, după ce am avut deja câteva coniacuri și pahare de vin în parcare și nu-mi mai pasă. După câteva faze de accident incredibile pe stradă regizate și coordonate în timp real de AI din care ai scăpat îți mai pasă de ceva?

Angela negocia cu chelnerița japoneză (care tocmai l-a schimbat pe barmanul obișnuit cel care arăta ca un Genie dintr-un joc de peste gardul restaurantului) (Da putea să fi fost oricine sub cantitatea aceea de machiaj). Avea două cupoane de 10 dolari care însă nu mai puteau intra în aceeași comandă ca data trecută (japoneza a folosit cuvântul "transaction" în loc de "order" (comandă)), deci trebuia să plătească mai mult. La care eu am zis "Changing rules?" sau ceva asemănător.

La un moment dat m-am întors și am văzut în coadă niște fețe europene spilcuite. Toți păreau relaxați și nu le păsa că așteptau în timp ce noi ne certam cu chelnerița. Gagici cum rar vezi pe aici. Înalte, brunete, cu profil grecesc. Ok, am admirat puțin pe furiș, am luat chitanța și am plecat să așteptăm să ne strige (Angela, comanda era pe numele ei).

O întrebare însă. Până la urmă care e scopul și utilitatea acestui ASF?

Eu de fapt vroiam să merg la Lincon City unde am ajuns cu o oră și jumătate mai târziu. Acolo însă a apărut iar tipul ăsta care fuseses ieri în fața balconului (patio, la parter) cu câinele. Am stat acolo puțin, Angela a câștigat un pic și ne-am întors.

La Spirit Mountain. Credeam că le văzusem pe toate. Toți/toate cei peste o mie de persoane în cazino erau parte din tot felul de alegorii. Am văzut japonezi făcuți să pară albi cu părul blond, închipuind americani. Asta fiindcă nu prea mai au destui actori unguri care să vrea să participe. Păreau un fel de americani în miniatură.

Însă faza cea mai ciudată era o tipă înaltă îmbrăcată într-o rochie uriașă care plutea dintr-o parte în alta. Ieri după ce am plecat au venit niște nori negri și a început să ploaie și la un semafor m-am dat jos din mașină în mare grabă să șterg lama de la ștergător fiindcă lăsa dâre pe geam. Când m-am aplecat să ridic ștergătorul, mi-a căzut camera din buzunarul de la geacă jos și nu am auzit fiindcă era zgomot mare în intersecție. Când am plecat de acolo am simțit cum o roată din spate a călcat peste ceva. Am găsit-o în același loc pe stradă când m-am întors, pe la 11, numai cutia, aplatizată cu niște bucățele mici de metal imprimate în ea. Deci nu am putut să-i fac o poză.

De fapt și data trecută apăruse una așa la bar, am vrut să-i fac poză însă era acoperită parțial de cineva și nu se vede cât de mare era. Aluzie clară la Șoșoaca și într-un caz și în altul. Mi-am amintit acum de ceva asemănător la un kamic con aici în Portland. De fapt cazinoul Spirit Mt ieri seară arăta ca un comic con sau o petrecere de Halloween.

Am stat ieri toată noaptea și am căutat cameră pe Amazon. Vin vremuri ciudate. La categoria camere de buzunar sunt mai multe camere uzate decât noi. Le-au eliminat telefoanele, dar eu nu mai pot să folosesc un telefon celular. Unele sunt modele vechi. Oare cine stă să-și vândă camera uzată pe Amazon? Altele noi par luate din "paleți". Ce se întâmplă. Lumea returnează marfă în prostie la Amazon, e foarte ușor, dai câteva clicuri, îți dau ăia un cod de scanat pe telefon și iei obiectul și-l duci undeva la un centru, cel puțin pentru acelea sub 100 de dolari nici nu e nevoie de ambalaj.

Ce se întâmplă cu marfa asta. Probabil nici nu se mai verifică, poate doar prin sondaj. Apoi le pun pe niște paleți, cu sutele, amestecate la întâmplare și le vând cu 2-3 sute de dolari, nu sunt sigur. Cred că unii cumpără paleți și pun marfa înapoi pe Amazon. Dar poți să riști să cumperi așa ceva?

Ieri era cât pe ce să cumpăr o cameră Minolta (da mă gândesc la multitudinea de brand-uri și modele făcute de japonezi și în acest domeniu, eliminând orice concurență). Chiar m-am mirat, știam că Minolta era o firmă defunctă și preluată de Sony cu mulți ani în urmă, chiar am o cameră Sony din 2009 care era de fapt design Minolta, care e la fel de complicată mecanic ca și o mașină (mii de piese) și m-am uitat puțin pe Wikipedia și a fost norocul meu fiindcă noua Minolta nu mai are nimic de-a face cu vechea, ăia nu și-au mai protejat marca și au luat-o unii să speculeze.

Apropo, am început să am probleme cu set-up-ul meu cu laptop, un mic hub, monitor și tastatură din motive de conectoare. Mă uitam după un PC ceva care să facă aceleași chestii ca și laptopul meu Chrome. Există, însă deși Chrome OS e mult mai bun decât Windows, hard-ul ce se vinde cu Chrome e mai scump și mai slab decât ce se vinde cu Windows care țin tare de monopolul și influența lor asupra producătorilor hardware.

Ok știu ce pot să fac. Cumpăr un PC ieftin cu Windows și descarc și instalez Chrome.

5:06 Da bine noi am trăit după cortina de fier, aveam Smena și mai rar Zenit (care era o copie după  un model de Leica), nu am știut niciodată despre multitudinea de camere gândite, realizate de firmele japoneze, care concurau între ele pe piața din vest și cât de complicate erau. Încă din vremuri când nu apăruse proiectarea asistată de calculator, de care colegii de la IMU se temeau că le va lua locurile.

Leica are acum o versiune digitală (din multele) care arată vintage dar se vinde cu 5500 de dolari, iar Carl Zeiss face obiective (lens) pentru Sony.

6:07 Faza cea mai ciudată e că lumea cumpără camere scumpe, uneori de mii de dolari și nu le folosesc. Spune tipul ăsta aici, dar motivul principal e altul. Ai avea nevoie de ani de zile ca să înveți să folosești o astfel de cameră, care are sute de opțiuni și combinații, după ce ai învățat teoria fotografiei. S-ar vedea, ar fi pe social media.

Lumea folosește acum telefonul. Nașpa cu telefonul, s-ar părea că emite mai multă radiație decât poate suporta omul. La început nu este evident, și chiar îți dă o stare de excitație, iar lumea nu știe niciodată de unde vine o boală la un moment dat.

Flickr unde am activat și eu când nu scriam pe bloguri este un site de social media pentru fotografi amatori, organizat pe grupuri, cum ar fi cele românești. Însă comparat la numărul de camere scumpe care se vând, sunt destul de puține poze pe acolo.

8:31 Dezinformare. Firma nu e din mainland China cum se spune în titlu. Oare cei care scriu/spun minciuni de orice fel unei audiențe foarte largi (o țară) nu ar trebui să răspundă, cumva? Știu că prin tradiția impusă tot de ei de atâția ani, nu a răspuns nimeni niciodată.


Chiar înainte de a citi știrile a venit în alee o mașină de pompieri, a doua oară într-o săptămână și a vibrat bine clădirea și a scuturat praf și mucegai din colțuri (n-am mai dat cu clor pe pereți de o săptămână). În timp ce citeam, tipul de sus a început să umble și să mă enerveze chiar la știrea asta. Adică a fost liniște toată ziua și a început chiar la știri, așa cum a făcut de atâtea alte ori.

Mai trebuie să scriu că azi am primit înștiințare de la management că vin în vizita anuală miercurea viitoare. De obicei se face în luna martie cu excepția pandemiei când nu s-a făcut. Vor găsi că boilerul care l-au instalat acum 2 luni are o scurgere, pe care am anunțat-o atunci, și a venit tipul care l-a instalat, a mai strâns puțin piulița și nu s-a oprit iar eu am pus un borcan de plastic sub scurgere. Nu afectează nimic.

11:38 Apropo de Nicu. Cu tipa din dreapta am făcut un revelion în Câmpulung (Da, acasă la "Mircea Baniciu"). Da putea să fi fost japoneza de la bar ieri.

Tuesday, February 28, 2023

February 28

1:38 Made a plate, they started a gigantic vibrating tuba outside.

1:40 Campanii de dezinformare sunt 95% din ceea ce publică ei. Un exemplu major. Nu Consiliul ci Comisia UE este responsabilă de aplicarea Protocolului 19 din Tratatului UE, și a întregului Tratat. România este membră Schengen după apariția versiunii consolidate a Tratatului UE după Lisabona, în 2007.

Directorul SRI este un actor ungur. Toate serviciile secrete din lume sunt construite după modelul primului, Kogi-Onmitsu, de unde probabil vine și acronimul KGB.

11:55 Within last few days, following the clock screw incident, i started a campaign to search and plug any hole in the wall that might still be in here. Because in the last year or so i neglected completely this activity, because of clarity of mind after not tolerating smoke from outside, experience. I found indeed some holes, some cracks that were filled with silicon that was aging, etc.. Tonight i think i done the last one, air quality inside improved a lot (by feel), hope we both are going to stop coughing. 

So i grabbed the laptop thinking to write a few more lines, maybe do a match when i started to sneeze uncontrollably. Had no choice but to go outside with the flashlight and a plastic cup with borax, plugged a few holes with borax, that finished, the rest just stepped on them, smoke subsided outside first. For the whole time i was outside a midnight train was honking desperately, when i left a dog in the next building started howling, the guy upstairs started yelling obscenities when i got back inside.

Sunday, July 10, 2022

July 11

11:57 Elon Mask got twins but no Twitter.

12:15 Pitbull, RedBull, the same bull.

12:44 Sic transit. Putin are 70 iar Cruise 60, însă nici unul din cei doi nu mai e ce a fost.

1:41 It's almost 2 AM. The person upstairs keeps yelling for several hours now, to the point it can be heard outside from several buildings away. But if i call the Police, who's gonna show up this time? Putin? Pope Pius? Xenu?

2:48 Așa dintr-o dată?

3:32 Profitând de și perpetuând în continuare, prin dezinformare, ignoranța, aliatul lor de nădejde, bozgorii demenți, prezenți oriunde în media românească, guvern și oriunde e ceva de spus sau furat în ultimul timp se întrec în a enerva pe rușii de rând care urmăresc știrile din România. Însă nu am auzit de mult de o gogomănie mai mare. (Pe când obiecte ca educație economică sau juridică în licee?).

Parchetul militar nu are jurisdicție sau autoritate decât asupra personalului militar din Armata Română, nimic mai mult. De fapt, pentru prima dată, mă întreb de ce există, la fel ca și procuraturile paralele DNA sau DIICOT, fiindcă toate faptele ilegale săvârșite în România deci și în cazărmile militare se pot corecta cu ajutorul judecătoriilor normale și folosind codul penal, care ar trebui să fie același pentru toți, de la Elena Udrea cu Băsescu al ei până la Dragnea, Năstase sau Hrebenciuc.

3:55 Am urmărit în continuare, după cel cu tancul TR125, un video despre IAR95, avionul românesc ce nu a mai fost construit. De la început, ca și în cazul discuției despre armament a lui Antonescu cu Hitler, când Antonescu i-a cerut prea multe, cerințele formulate au fost nerealiste, ca avionul să fie mai bun decât cele existente la acea vreme, ca de exemplu F16. Totul a mers bine până la motor, deși parcă atunci era perioada când îl aveam pe Coandă în țară. Speranțe, intenții bune și cerințe fantastice au dus la îngroparea proiectului. Nu aveam motoare, dar pentru ce plăteam salarii la atâția profesori, academicieni, doar ca să chinuie pe studenții săraci pentru a lua șpagă de la cei mai înstăriți?

8:45 Prietenie. România își cumpără avioanele din Portugalia și Norvegia și nu din SUA. F16 și nu F35. Bloc 52 și nu 72. Singura țară din UE în afară de Bulgaria unde persoanele au nevoie de viză pentru a călători în SUA. Cred că Blinken și Dîncu au ieșit astăzi la înaintare pentru același motiv ca mai sus, adică a-i enerva pe ruși.

10:00 Slept from 5:30 to 8:30 (with some sleep yesterday afternoon). At 2:30, maybe later, he was still yelling. Again last night a large amount of dust made its way here. After i stopped the AC i put a wet towel above of the filter. Better in the morning but when i open the door i felt dust on the other side of the building, next to parking lot. He left so i went to hose the building. However my hose broke. It was not shutting down though it was working perfectly last time. Maybe because it's been sitting for too long next to patio door (water in Oregon has very little of not minerals like lime in it to block the mechanism). Though the screen is blocked, someone might stick his hand or a tool inside. After i hosed everything i realized they were large amounts of dust by the curbs next to the two parking spots. I went there when a woman from office, though without a uniform, i haven't seen before, probably inspecting the buildings, came by and stopped her cart next to me. I put the hose down and put it on mist because it was the only setting that would not move the hose around and went inside to shut it down. Closest i can show to describe her. But inches taller. So it wasn't Putin or Pope Pius or Xenu.

10:43 Looks like i found a match for Halle Berry too.

11:03 By looking closer it turns out i knew her personally. She was the owner of an Italian timber firm in Bacău i sold an accounting program. Because of the training of the accountant, a much younger and also beautiful woman, all kinda requested customization, i went in there for several months and met with her every day. At times they were inviting me for pasta at lunch. The day before i got into the plane for the US in August 95 i went to the firm site, to fix a bug or make a modification at the app. I was working at the computer and she was in the other office with a lawyer, Mihai Cliveti, the dean of the Bar Association of Bacău at that time, discussing very loudly firm business.

During that summer i once got invited to a party with her, maybe the others, in Piatra Neamț, a city close to Bacău where probably the good people of Bacău went to consume their affairs. How many times over the years i have thought of and regretted it? However the way she asked me... Do you have children? (Hai figli?) she said in Italian. Do you want to come this weekend at Piatra?

So Kamala Harris is Halle Berry and Halle Berry is Gabriella Jakupcsek which i once knew. Capisci?

In a way it makes sense since...

How the market reacted to this whole story?

12:43 Dunărea nu e alimentată numai din România. Majoritatea debitului vine din afara țării.

Cum se mai îmbracă lumea la întâlnirile diplomatice.

12:45 Bozgorii demenți. Și ce for face, vor emite mandat de aducere pentru jumătate de milion de români incorporabili în Italia, jumătate de milion în Spania, pe care tot ei i-au trimis forțat acolo?

6:31 Today it's 100 degrees, i went and washed again the patio and reinstalled the unit and when i bent to put that foam i noticed the evil smell of mineral insulation. So i figured, it must be in the gaps left by the sliding of the concrete floor, i filled the gaps with joint compound (made with gypsum that in time...) made a bit of a mess (i'm a bit drunk and was in a big hurry, could not stop the unit for long) but now i don't feel the dust smell inside, except for what's left in the unit and still flying around. How it gets in here. I think the foam doesn't seal perfectly and there's a bit of communication by the bottom pan that collects the water from condensation between the cold and warm sides of the unit. But nothing changed, how come this year is so bad? Could it be someone filled the gaps with dust, on purpose? (and refilled, after i hosed the floor and the gaps).
What the world needed: "Where other authors may simply say, ‘be careful of gaps in your defence and of the shinobi’, the Bansenshukai tells us how to find and infiltrate those gaps, giving the world the most comprehensive view of the workings of the ninja infiltration arts." BTW i think i finally figured the origin of the word ninja.

7:00 Yes he's got blue eyes but the picture is done with one of those early digital cameras that were messing up colors and i had to choose between the picture that resembles Biden most and the one with blue eyes.

As for Halle. Yes for all her public apparitions. Extra half hour in make up cabin.

12:23 This time it was a very annonying motorcycle that made a noise on the freeway that lasted a whole minute that made me hesitate to post the following. But last night it was the man upstairs. Never heard him so loud for so long. Me and probably many others. At every page opened, at every decision making. These are the true ways of the ninja, of influencing others. I know who he is but when i think of something else he intervenes and interferes and influences me weather i want it or not. There was a saying in Romania. A tropăi prin conștiința cuiva. Trottle or trample on one's conscience. To me it's been like that for all my life. I alawys had at least one nearby. Even in Câmpulung there was one guy in the neighborhood who looked Japanese. Basenshukai linked above it's just a skeleton. Vast majority of knowledge is transmitted in families. They have ways of knowing or guessing someone's or whole people's mind and intervene and change it.

So what i wanted to post. Never thought i would see this woman again, even in pictures. One sunny summer day of 1995 we walked together from outside Bacău on the east side all the way to west, some 10 km maybe. Got in front of our building, it was around noon and though i knew she wanted, i didn't invite her inside. I knew they were too many possible messes to fix after. Life changing possibly. Next, after i left Bacău, Romania, i saw her as Mladin's daughter, with lots of tan spray on her face. But now i see her clearly in pictures.

Wednesday, June 8, 2022

June 9

11:15 Iar îmi risc contul de blogger postând link-ul acesta. Înțeleg că pe tipul ăsta îl cheamă aproape la fel cum era poreclit fostul președinte de o lună al României, de pe vremurile fabuloase când Băsescu cel suspendat nu trăia într-o vilă de protocol, nici într-un apartament modest de jumătate de milion ci într-un garaj, înțeleg că a fost șef de filială AUR, ce nu înțeleg este cum și-a putut face cont de fb, pe care postează tot felul de chestii religioase.

6:02 Da miroase nașpa aici în apartament. Hainele miros predominant a combinație mucegai/kk. Mereu altceva. Azi și în ultimele zile miroase a canal de WC. Într-o zi, acum vreo săptămână ceva i s-a cășunat tipului de deasupra. A început să izbească cu un ciocan peretele dintre baie și bucătărie chiar deasupra podelei și de atunci miroase tot așa. Nu știu exact ce este, anul trecut a avut o scurgere de la scaunului lui de WC, scurgerea a fost reparată dar nimeni nu a curățat zona. Un timp am tot pus niște recipiente cu clor care corespundeau în zona respectivă, după care am uitat sau renunțat. Sunt mai multe posibilități. Chestia s-a transformat în praf și când a izbit s-a desprins și a început să circule prin podeaua goală pe dinăuntru, înaltă aproape jumătate de metru. Sau a creat o scurgere nouă, numai de gaz de canal. Sau mirosul venea pe la mașina de spălat rufe, când s-a golit complet și am uitat să pună niște apă care să umple supapa aia în formă de S. Ieri am spălat și uscat rufe toată ziua, s-a făcut foarte cald de la mașina de uscat rufe, am avut geamul deschis și am dormit așa din greșeală. M-am trezit mult mai odihnit decât de obicei, dar cu un gust nașpa în gură, iar în zona bucătăriei tot așa miroase a canal. Am pus niște apă în mașina de spălat (ieri am uitat când am spălat ultima dată) și pare că e mai bine.

Eu sunt sigur că diabetul are legătură cu locuințele acestea. Miroase pereții de ghips a bioxid de sulf, instalațiile sanitare sunt vechi de 40 de ani. Când mă plimb prin complex simt mirosul de kk și sulf cum emană din clădirile de lemn cu instalații vechi, mai ales acum, cu încălzirea (în sfârșit) a vremii foarte întârziate. Prin colțurile mai reci se formează mucegai. Și fiindcă nu era destul, au pus rumeguș de lemn roșu cu un mare conținut de tanin. Dacă aruncă cineva o bucățică de ambalaj contaminată cu alimente, totul începe să miroase, fiindcă taninul fiind antimicrobian selectează tulpini de mucegai și bacterii foarte nașpa etc.. În ultimele zile am luat acasă de două ori chicken teriyacki iar cineva a aruncat un grătar folosit pe rumegușul de lemn de sequoia. Totdeauna aruncă chestii legate de ce mănânc sau beau ultima dată. Un fel de vrăji zic eu. Se face o floră intestinală foarte proastă, cu eliberarea de toxine. Organismul încearcă să scoată tot zahărul din intestin pentru a nu mai alimenta acea floră și îl depozitează în țesuturi, prin creșterea concentrației în sânge. De aceea încerc să mai ies dar ultima dată a fost fum pe stradă, atât de mult încât a trebuit să-mi spăl toate hainele și tot ce am atins în casă când am venit. Cred că m-au pedepsit fiindcă puțeam. Da puțeam dar nu e vina mea, de data asta s-a deranjat ceva la WC-ul de deasupra, etc.. Pe cine deranja, nu erau alți pietoni pe stradă. Acum mă tem să mai ies.

Mă gândesc dacă nu era așa și în România. "Coloanele" de țevi din baie. Dar pe atunci fumam, și asta acoperea multe mirosuri.

8:03 Iată în sfârșit un mic răspuns despre unde se duc banii bugetului Ministerului Dezvoltării. Un buget "variabil" (cu "credite de angajament") care pentru 2022 este între 8 și 57 miliarde

8:28 Alta acum. După ce am recitit ultimele postări (m-am trezit după 4 ore de somn în condițiile de mai sus și aștept să mi se facă iar somn, ascultând televizorului și scârțâiala de sus, am găsit cea de-a treia modificare sau revenire la o versiune anterioară, timp de 24 de ore în blog. Cineva îmi are parola, intră și schimbă chestii. Cred că trebuie să o schimb dar nu știu cât de multe chestii vor fi afectate, pentru că parola asta o am la mai multe chestii.

3:05 Realimentarea în ciudă. Un delir. Când au completat formularul pentru planul de zbor (care nu a fost aprobat) bănuiesc că au dat ID-ul avionului. Numele celor doi, țara. Pașaport, viză, ștampilă dacă nu erau din UE. Poate când le-au făcut plinul i-a zărit cineva? Au plătit cu VISA? Le-au dat chitanță? Poate își amintește cineva din aeroport, controlorii de zbor care au aprobat și dirijat aterizarea ce număr avea avionul pe coadă? Piloții români și americani de F16 de asemenea au văzut avionul și numărul de pe el.

3:07 Umbra lui Umberto planează ca o orca peste câmpurile de aur ale Ucrainei și ecourile lui apar la orice scriu. Ce tip de semiotică neagră este aceasta, când la orice postez se caută, inventează sau chiar crează un eveniment alegoric pentru a distrage atenția de la orice informație utilă și reală? Astfel, știrile își pierd rolul informativ și devin un mijloc, cel mai eficient, de dezinformare.

Nu știu nu mă pricep la teoria informațiilor, comunicării decât din practică, dar s-ar părea că emotivul nu distinge între util și nesemnificativ, cauză și efect, atâta timp cât sunt prezentate în același spațiu virtual.

5:15 I was in a state of high anxiety, with difficulties breathing, overventilating because the man upstairs had walked on my brain waves all the time when i read the news, did searches and posted the entries above, that is most time (i go in and out of sleep these days), when Angela came and she had trouble at work.

Apparently someone messed overnight with one of her SMT machines and she had trouble so start it in the day when she had one of the most difficult boards so far. As a beginner, she made some mistakes (two parts on the board, out of over 600 of over 100 different types you feed the machine with, were upside down), mostly because of stress given by the above events and a modification of one of the machines, and had to do some manual rework with her trainer on a few boards (out of 95 or the whole work orders which were mostly ok, huge boards, hard to handle during rework, using for the first time at Eaton her resume stated SMT soldering skills from GE), but it will take weeks until the boards will be tested. Not a big deal, says Angela, it happened many times before to more experienced people (the woman who did that job before, for years, again left recently, like many others) but there is no repair tech as he is retiring again complaining of too much load. Though she re-soldered them all, last board was touched up again by her trainer after a tiny part was out of place).

After that she went to her (rented) "garden bed" and brought some fresh lettuce, radishes and three strawberries. When i tasted the mashed potatoes and when i grabbed my first mouthful of salad, and only in that very instant, when i closed my mouth, like many times before, kids started to yell desperately in the parking lot. Like a monster would Eat them, alive.

Now i remember, last night i went for a short walk and found on a parking spot (first next to red curb) a screwdriver and a pen next to it. And what Steve Eaton, Angela's lead (coincidence of name with the name of the company who again, came at 4, he does the scheduling, he always comes earlier, "mostly for overtime") said when she stared at SMT. "Some day you will screw up".

There are a couple of guys who provide extra noise, in case i complain about the guy upstairs. One in the next building, who speaks on the phone without pause for answers, nonsenses (cannot understand what he' saying, mostly words but with no sense in phrases) with window open, very loud, for hours, in English, and one (actually a woman) in our building who does the same thing, in Spanish. They rarely converge with guy upstairs, modified exhausts, kids, other guy on the phone.

Now that Angela went to bed, like yesterday and most days the man upstairs started the TV, loud.

8:37 After watching soccer matches for hours and yelling with the narrator, the man upstairs stopped and the woman in the balcony restarted. She also switched to a conversation, now there are pauses and another voice can be heard on the speakerphone but much fainter. As i said, they take turns.

Friday, May 13, 2022

May 13

8:27 Una din metodele lor preferate de dezinformare este aruncarea în spațiul virtual public de informații paralele și asemănătoare, care conțin fapte adevărate dar și eronate pe subiectul pe care îl vânează. Am scris acum două zile despre ipoteza originii indiene, budiste și războinice a secuilor. E posibil ca numele să vină de la clanul nord indian Sakia (numele lor în sanscrită, Shakya în engleză), același care l-a dat lumii pe Buddha, profetul, învățătorul sau Dumnezeul budiștilor. Se spune că Buddha a fost un prinț în acest clan oligarhic, care a trăit în jur de anul -500 dar a renunțat la statutul său, a călătorit, a studiat cu yogini, a cerșit și în final a învățat lumea pentru a se feri de suferință, încercând să reformeze vechea religie Hindu, într-un fel similar cu Iisus care peste 500 de ani a încercat să reformeze iudaismul.

Iată că apare o informație despre posibila origine a țiganilor, cam în același timp, cam din aceeași zonă din India.

Da, e adevărat, țiganii provin din India. Însă cine vrea să înțeleagă diferența dintre țigani și secui trebuie să înțeleagă puțin istoria, religia Indiei și mai ales sistemul de organizare pe caste a societății.

În India au existat de mii de ani, mai există, castele sociale. În număr de 4 ei sunt brahmanii, kșahtria, vaysia și sudra. În plus, mai există o categorie numită paria, daliți sau cei de ne-atins (untouchables), care practic erau considerați în afara societății. Originea castelor poate fi urmărită înapoi în timp până la invazia ariană (indo-europeană), noii veniți, originari din Nordul Mării negre, fiind la originea castelor superioare, brahmanii și kșatria. Cum pot să existe castele în zilele noastre, marcate de avansări tehnologice, putem doar să ne imaginăm. Însă mereu se poate citi în știri despre acte de violență, violuri, asupra castelor inferioare, în special daliții, care practic prin tradiție sunt considerați în afara societății. Conform religiei Hindu, singurul mod de a avansa dintr-o castă în alta este prin acumulare de karma, adică a ajuta pe alții, care poate duce la o re-încarnare după moarte într-o castă superioară.

De aici totul devine simplu. De pe o pagină fb, google ne aduce informația că în Purane, în mod special în Vishnu Purana, Sakia sunt menționați ca din casta kșatria. Un clan întreg, o singură castă. Ei însă nu sunt menționați în Vede, ceea ce ne ajută să datăm momentul apariției lor în India. Însă eu mă gândesc că ei nu erau de origine Indo-Europeană, ca majoritatea celor din castele superioare ci veniți din altă parte, poate din China sau chiar Australia.

În timpul expansiunii musulmane, a apărut în India un sultanat, numit Sultanatul Mameluc, urmat de alte sultanate, care au ajuns să ocupe mare parte din India timp de sute de ani. De atunci a început tradiția musulmană care s-a suprapus peste cea vedică în India.

În același timp au apărut și alte sultanate mameluce (cuvântul mameluc înseamnă sclav în arabă, ierarhia în aceste sultanate era formată din sclavi, din care unii erau chiar conducători, erau bogați și aveau la rândul lor sclavi) din care notăm pe cel din Egipt, care s-a sfârșit în jur de anul 1500, odată cu invazia otomană a Egiptului. Nu este scris nicăieri dar eu cred că sultanatele din India au avut legături comerciale cu cel din Egipt iar daliți din India au fost importați în Egipt. Aproximativ cu o sută de ani înaintea invaziei otomane a început migrația sclavilor de origine indiană din Egipt în Europa, fie prin comerț, fie prin scăpare, în haosul creat de invazia otomană, iar în majoritatea limbilor europene numele lor, adică gypsy, gitaines etc. arată originea egipteană, deși ei au aparență, limbă și obiceiuri indiene. În limba română vorbită în Moldova există cuvintele mameluc dar și faraon, cu referință la țigani. Denumirea de roma pare recentă și artificială, ca o metodă de subminare a numelui România.

1:49 Mircea Dinescu, cu tâlc despre eterna întoarcerea la origini. Mă miram eu.

Tuesday, March 22, 2022

March 22

1:05/11:05 În sfârșit mi-am amintit ce am vrut să spun când am început subiectul cu cârtițele, kallikreine, piramidele, mumiile, etc.. Deci cei care trăiesc în case și la parter și au cârtițe în imediata apropiere, sunt în pericol, pentru că ele secretă niște enzime care sunt prezente în formă de gaz sau aerosol cu care amețesc râmele care cad în galeriile lor și le fac să meargă spre niște buzunare subterane, unde uneori stau cu lunile și așteaptă să fie consumate de cârtițe, care mănâncă exclusiv râme. Nu e un pericol imediat, este afectată mai mult mintea, starea, percepția. Mai spuneam că e posibil ca piramidele egiptene, mumiile etc. să fie inspirate de activitatea cârtițelor pentru că egiptenii neștiind ce sunt kallikrein-ele credeau că ele, cârtițele (moles în engleză) au proprietăți magice, cu care mențin râmele în viață. Subiectul este foarte puțin studiat, nimeni nu știe exact care este activitatea acestor animale și cum folosesc aceste enzime, deși cârtițele sunt foarte răspândite. Motivul? Fac parte din ritualurile masonice.

Și asta nu e tot. Bazat pe acest model, masonii permit ca populația generală (profanii) cum le spun ei, să fie ținută tot așa, în întunerec și cu cât mai mulți intoxicanți, legali sau nu, cum ar fi alcoolul, drogurile, entertainmentul. Exact cum se spune în melodia formației Metalica, "never care for what they do or they know". Pornirea religioasă ancestrală, de a ține restul lumii în așteptare este unul din direcțiile acestor societăți secrete. Căci mai sunt și alte frății din care una concurentă sau poate complementară e dominicanii.

Chiar mă gândeam. Oare Horea și Cloșca au primit ceva analgezice, ca de exemplu opiu, că să nu leșine de la prima sau la a doua lovitură, să fie (semi) conștienți până la sfârșit, spre groaza celor care au fost aduși să-i vadă (câte 3 bătrâni și 3 tineri din 400 de sate).

Dar o fac și la propriu. Eu personal nu cred că am rezista aici mai mult decât câteva zile dacă nu ar fi cârtițele, iar uneori ei adaugă și ceva care arde în galerii, pentru a scoate un fum care ne amețește. În ultimele zile m-am luptat mult cu ele și am pus ceapă în cel puțin 20 de galerii, pe care ele le-au abandonat, au făcut altele, dar mai departe și am avut puțin "respiro" timp în care am început să mă gândesc la situația mea. Este singura clădire din 20 sau 30 în complex care are cârtițe, iar iarba este udată cu religiozitate, și la temperaturi aproape de 0 grade ca să fie iarbă tot timpul, care să hrănească pe aceste animale.

1:52 Mda, flacăra imensă de la coada acestei rachete arată într-adevăr o accelerație foarte mare dar și un consum de combustibil foarte mare care nu poate dura mai mult de unul sau două minute. Naveta avea un rezervor uriaș pe care-l arunca, alte rachete pe care le vedem mereu la decolare sunt de fapt niște rezervoare uriașe cu motor și ceva, foarte mic, 1-2% sarcină utilă în vârf.


1:44/11:44 Am încercat odată să explic ce înseamnă termenul american "reverse psychology". În SUA cuvântul psyhcology are mai multe sensuri, pe lângă cel de psihologie, adică știința psihicului (mă rog, îmi sună ciudat acum, poate exista oare o știință exactă a psihicului, care de fapt este un complex informațional și ar trebui să aparțină de IT).

(Mda în orice încerc să spun mă lovesc de limitările date de stagnarea în orice știință și tehnologie, care se întâmplă din două motive, unul este minciuna la nivel înalt iar celălalt lenea și nemișcarea la nivelele din punga subterană. Acolo unde râmele așteaptă să fie înghițite.)

Unul din sensurile mult întâlnite este comportament, ca de exemplu "psychology of..."  urmat de un anume grup. Altul este de strategie ca de exemplu în expresia psychology of money și de aici putem trece mai ușor la sintagma "reverse psychology". Cred că definiția este suficient de explicativă și se aplică perfect la intervenția lui Orban. Nu, ei nu au nevoie să trimită trupe în teritoriu, pentru că ei au o armată de actori la comandă în toate țările. Nu pot să mă abțin să remarc despre "scăparea" prin care Orban dezvăluie activitățile NATO, menită să exacerbeze conflictul și trebuie să subliniez încă o dată, deși totul este un film, pentru emoțiile dvs. iar Orban nu spune decât încă o replică, filmul s-ar putea să se rupă și să se transforme în coșmar chiar în România, pentru că ungurii sunt grăbiți să ne pună la punct, odată pentru totdeauna (bineînțeles prin actorii lor care comandă armata Rusiei, dar de fapt nici măcar actorii nu o comandă, ei doar se fac, adevărata comandă e la regizorul Viktor Orban).

A și de când doi președinți din NATO (sincronizați cu Orban) convoacă, organizează summit-uri (modul de convocare nu este prevăzut în statut și nu este specificat pe site dar bănuiesc că nu se ține la inițiativa a unul sau doi membri, știe cineva? nu ar trebuie un vot al consiliului prin teleconferință, măcar de formă?). Deci Ungaria, pe fondul războiului (Da, Martie e luna războiului, fiindcă vine de la Marte iar ziua Ungariei este chiar în mijlocul lui Martie), cât e cald, Putin e încă la comandă, cât nu s-a văruit peste fumul de pe fațadele blocurilor și craterele din Mariupol nu s-au astupat iar minele din Odesa plutesc amenințător spre litoralul nostru (între timp se va face anunțul, au fost fake news) speră ca în acest timp, cu veșnica dezinformare mereu presărată cu noutăți, să tragă România și Polonia în război.

Da au dat cu bombe în Mariupol, dar mai mult pe străzi și au stricat mai mult geamuri. Până acum am văzut doar un singur bloc dărâmat (nu știu sigur unde), 2 sau 3 cratere în Mariupol, în rest geamuri zburate și fum pe fațade. Dacă bombele acelea cădeau pe clădiri (dacă au căzut, bombe sau rachete), altele erau imaginile. 3 milioane de refugiați, (din care în România sunt doar câteva mii). Fake or real?

8:56 BTW this guy who's been sentenced today to 9 more years in prison, as if everybody was not pissed enough with Putin, was Putin's only opponent in the last elections in Russia. Zeleni means green in several Slavic languages, including Russian and Ukrainian. Oh, those Russians!

11:41/9:41 Și o chestie.

11:57 That happened because the name Ashmole, the "greatest" English Freemason, was mentioned in a blog post i linked to. And her Australian origin. Just to take your (emotional) mind away from it.

Thursday, March 17, 2022

March 17

1:12 Holy s....t. Știu cum se numește boala (păcatul) ăsta. Idolatrie, poate chiar onanie (care iată, poate duce la orbire). Privind fața aceasta nu vă dați seama că e o modelă aleasă, îmbrăcățică?

12:45 Din toate știrile care îngână ce spun eu, am ales pentru dumneavoastră, papagalul zilei, care apare în mai multe. Am spus ieri că rușii sunt ultimii indo-europeni liberi. Indo-europeni este populația care a migrat în Europa și în India începând acum 6 mii de ani, probabil odată cu descoperirea cuprului și trecerea la stil de viață agricultural, de undeva de la nordul Mării Negre. Teritoriul României i-a atras fiindcă avea și are cele mai mari rezerve de neferoase din Eurasia. Romanii sunt din cei care au trecut mai departe pentru climatul mediteranean dar s-au întors înapoi după vreo 3000 mii de ani în goana după aur și au corupt cumva limba originală, care pe teritoriul României se numea dacă, deși ei erau tot din populația originală, dar atinși de mixiuni din Orientul Apropiat. Europa, cam de la venirea lui Attila (un nume de munte în limbă aboriginală din centrul Australiei) au început să cedeze sub această influență, căci nu a devenit ocupație din cauza numărul mic de australieni, care însă au în ei o imensă rezervă de draci, minciuni și tot felul de trucuri și vrăji. Rușii sunt ultimii pe listă, la ei pentru a simplifica totul s-a ales conducerea autoritară în timp ce în Europa de vest s-a mers mai mult cu zăhărelul. De remarcat faptul că izolarea Rusiei față de Europa a început cu Schisma între Biserica Catolică și cea Ortodoxă în 1054, care practic a creat ceea ce azi noi numim est și vest, la 54 de la creștinarea Ungariei, când deja existau episcopi și arhiepiscopi unguri prezenți la Roma. Ordinele religioase, brațul armat al Bisericii Catolice, au fost create în timpul Cruciadelor. Posibil ca singurul motiv pentru care s-au creștinat a fost să infiltreze biserica. Capitala lor s-a numit Buda între secolul 13 și 19. Un alt pas către izolarea Rusiei a fost alfabetul 
chirilic. A fost oare intenționat? De ce doi călugări din Grecia s-au dus în Rusia să-i alfabetizeze? Ce a existat înainte? Cel mai probabil, runic, normal, de la vikingi. Să fie oare numele actualului patriarh Kiril o coincidență? Ocupația mongolă nu a ajutat. Nici instituirea autocrației terorii politice prin dinastia Romanov. Mult mai recent, decadența sexuală accelerată a vestului îi sperie pe Ruși.

Populația Noongar sau Nyungar din Australia de azi este urmașa aceleiași populații numită Pama Nyungan care la început s-a răspândit în întreaga Australie la -4000, cucerindu-le pe celelalte, după care o parte au plecat în Eurasia, dând naștere la rasa mongolă. la fel cum populația indo-europeană s-a răspândit în Eurasia și curios, cam în același timp însă din alt motiv. Altă cultură, altă evoluție, posibil altă specie, în urma unei mutații majore apărut poate prin hibridizare (gândiți-vă la ornitorinc, un hibrid viabil, nesteril, între pasăre și mamifer), din care un ultim val a trecut prin Asia și au ajuns în Europa, folosind în războaie tehnici neconvenționale și tactici în special de dezinformare, neînțelese până azi, ca de exemplu această dublare sau îngânare în media, crearea de dileme și folosirea psihologiei și i-au pus pe romani la colț, deși erau în număr mult mai mic, în vremea lui Attila. Credeți sau nu, mulți creștini văd și acum apocalipsa ca primul pas spre a doua venire a lui Cristos.

De atunci au început o asimilare ascunsă (ocultă) a Europei, ca și cum o broască ar vrea să înghită un elefant, dar le-a mers așa și le merge în continuare, iar elefantul e pe trei sferturi în stomacul broaștei și pe cale de a fi digerat, influența lor fiind astăzi omniprezentă, pentru că europenii sau oamenii în general sunt prea naivi.



St.Dominic este adesea reprezentat lângă un câine. Dominicanii au devenit cei mai influenți catolici și și-au suprimat dușmanii cu ajutorul Inchiziției.


Tot ce vedeți în media este fake, pentru că media este controlată de ei, toate aceste povești din Ucraina sunt spuse de actori. Nu putem ști ce se întâmplă acolo, dar nu cred că poate fi bine pentru ucraineni mai ales pentru că nu apare nimic în media socială, deși teoretic sunt 30 milioane de smartphones in țara aceea. S-ar putea ca în acest haos să fie masacrați în număr mare și să se spună că au plecat. La ce te poți aștepta dacă toți politicienii din Ucraina și Rusia sunt actori unguri? Singurul mod de a afla ceva ar fi să se intre în discuții cu cei care vin și trec prin România, pentru că România de azi nu este atrăgătoare nici măcar pentru acești evacuați de război, care ajung și pleacă mai departe.

2:44 Hair color but also allegoric videos show heavy involvement in subconscious pro Ukraine ultimately pro war propaganda of this very young opera singer from Hungary. They were times, maybe 2 years ago when she appeared here in the complex, though with a blue colored hair.

Tuesday, March 8, 2022

March 8

5:41 Se face tot ce este posibil de către toate părțile pentru a extinde conflictul în România, posibil alte țări. Poate e singurul scop real al acestui război. (Și să nu uităm că se apropie 15 martie, ziua națională a Ungariei).

De unde au venit aceste paisprezece elicoptere scăpate de bombardamentele rusești "care au primit aprobare"? Putin a spus că practic toată infrastructura militară a Ucrainei a fost distrusă. Asta în contextul în care...

Dacă au scăpat și hangarele unde unde erau înseamnă că li se putea face mentenanță acolo, de ce le-au riscat ucrainenii, le-au ridicat și le-au adus în România pentru "mentenanță" pe sub nasul rușilor în loc să facă ceva cu ele, ca de exemplu evacuarea civililor? Din moment ce au zburat sute de km, nu erau așa de defecte. Adică vor să spună ei că se consumă 1000 km din resursa de zbor (dus-întors) pentru mentenanță?

E posibil că au venit din altă țară vecină cu Ucraina?



6:40 Dezinformare. Prețurile la stațiile de benzină în SUA au crescut cu 25% numai în ultimele zile, 40% din decembrie. Nevermind.

8:50/6:50 Vorbind de bărbați până la 60 de ani. Anul trecut a fost aniversarea creării primelor chitare Gibson Les Paul SG Standard. Cea mai bine vândută chitară din istoria firmei și probabil din istorie, are gâtul (fretboard) din lemn de cireș indian, corpul din mahon sau vopsit în alb sidef, trei doze pick-up și alte inovații (totuși mai târziu firma a revenit la 2 doze). Cel mai faimos a cărui chitară favorită a fost un Gibson Les Paul Standard a fost bineînțeles marele Garry Moore.

9:54 US to relocate 2 batteries of Patriot missiles to Poland. Raytheon owes Romania 6 batteries that have been payed in advance years ago. Probably will be delivered after the war.

10:16 The "man" homunculus upstairs didn't "go to work today", exposing self to everything that is delivered to me. Dog poop, mole mold which i fought so hard today. At times he intervenes, changing my actions and thoughts, like he had a visual on me and readings on my brain waves. At 10 precisely and earlier today he yelled obscenities and after 10 he hit the floor again yelling obscenities and interrupting my thoughts (i did a load of laundry cause everything in here smells like dirty laundry because of mole mounds and fresh dog poops).

There is a story from WWII saying US employed Navajo language speakers, a language that supposedly has not been charted by German linguists, to transmit informations, though i doubt that it would have been better than a code, because it is a very simple language.

The reason everybody is missing nowadays what these guys are doing in plain sight is because of their way of thinking. It is so shockingly different from ours that it is simply dismissed or ignored. But can we afford to? They are the second or third economy in the world and 100 million souls. They have millions of ninja acting as Mexicans on US territories and probably hundreds of actors as politicians and entertainers, besides noongarians (aka Hungarians, mongols).

The classical example is that of sumo fighters who make babies cry for good luck. But who knows what else.

One thing they are doing. Every time i finish a good match, an ambulance passes by making a big sound.

They probably believe the spirit (kami) of the ambulance manifesting through that sound or the siren is fighting the spirits of my post. Every time i go outside a big sound is issued (an air-horn, a siren or a plane or something else). So far i thought it was an alarm, but i think they are fighting spirits with spirits. Every time i get mad and curse - in my mind - the guy upstairs starts to make noises. But at times he releases dust. 

Everything they do on top of everything else is very disrupting and upsets me sometimes for hours.

Another example is shibari (not Sub R U), or rope hanging culture.

11:13 Double or nothing. I wrote earlier that according to Romanian official media a number  (up to 14) of intact unarmed Ukrainian EC225 helicopters taking big chances came to Romania where they have been manufactured at Airbus Romania in Brasov for... scheduled maintenance,  Those helicopters, according to Putin, should not exist.

Now Russian official media came with something else, quoting... Flightradar, a free site for tracking airplanes around the world. Only trouble is that the plane shown in images flies much faster than a helicopter. If  you click on one of the helicopters shown in Flightradar linked below will see that the helicopters EC145, a much lighter helicopter than EC225 that is used mostly in civilian emergency services.

The Russians who are now all over in Ukraine should have seen those taking off. I think i know why the Russians didn't see those. They probably took off in Bacău, flew a few minutes North (take off direction in an airport is established according to wind direction) and then turned around and turned their transponders on (should wait a minute or so until they appear). But i believe somebody in Bacău must have seen them. NATO and Russian radars must have seen them. However they could have taken off separately and assembled in formation after. Why they flew like that? I don't know whose plane and helicopters where, they could have had an emergency. Ask Raed Arafat, "a Palestinian who chose to remain in Romania as doctor after studies in Romania and became the head of Emergency Situation Directorate or ISU", "because no Romanian could have done it".

No i was wrong. One more clicks and figured the helicopters belonged to National Police of Ukraine.

Da, nu trebuia să spun, poate nu se prindeau rușii să dea încă un clic.

Și avionul din formația de 5 era de fapt tot un elicopter arătat greșit de Flightradar ca un avion. Avioanele nu zboară așa de încet.

Monday, March 7, 2022

March 7

1:48 Dot Niet. A bad idea, that would be however implemented by Putin. Proof that Ukrainians and Russians have something in common. And the fact that both leaders are Hungarians Noongarians.

1:59 Secret to us, probably not to Russian military. I haven't seen so far one single tank destroyed by such an anti-tank missile. What Ukraine needs, needed from the first days is anti-missiles systems. It is obvious by now, "the west" doesn't want Ukraine to resist, they want to generalize the conflict to all ex Soviet block countries so they can hand them back to Russia. Putin's conditions are impossible to fulfill on short term, to change the constitution a referendum is required. But who can predict what will be the outcome of such referendum?

10:10/8:10 Se spune că România a plătit în avans cel puțin 4 miliarde de dolari pentru rachete Patriot. Oare este o întâmplare faptul că acest conflict ne-a prins înainte ca ele să fie livrate (în afară de o baterie? la Midia)? Mă uit la această poză. O baterie cu 4 rachete. Dar am înțeles că rușii au lansat multe rachete în Ukraina. De câte baterii am avea nevoie? Sistemele israeliene Iron Dome au mai mult de 4 rachete.

De ce a fost instalat scutul Aegis Ashore (partea de luptă anti-aeriană a unui distrugător) tocmai la Deveselu? Distanța de operare a radar-ul faimosului scut este de maximum 310 km. În cazul ideal în care funcționează (scutul de la Deveselu nu se poate apăra pe sine însuși de rachete Kalibr sau Isander), cât timp trece din momentul în care o rachetă agresoare a fost prinsă pe radar până când este interceptată? De ce avem un prim ministru general (ceva ce arată agresivitate) care seamănă cu un înotător para-olimpic (cerebral palsy) ungur?

Rachetele Kalibr zboară la o altitudine foarte mică (50-150 m). Ce sisteme există împotriva lor? Chiar și aceste sisteme Phalanx care de fapt sunt niște mitraliere cu cadență mare și radar care pot asigura în condiții ideale o apărare pe o rază de poate 1 km, din cauza altitudinii de zbor foarte joasă a rachetelor Kalibr. Radarul de la Deveselu operează la altitudini mari. Practic ar trebui un Phalanx pentru fiecare obiectiv de apărat. Există vreun Phalanx în  România, măcar la Deveselu?

Iskander, celelalte rachete folosite de ruși în Ucraina sunt rachete hipersonice cu rază scurtă de până la 500 km, care zboară de 2 ori mai repede decât Patriot. Teoretic, ar putea fi oprite de acestea, dacă au timp să le detecteze și să se pună practic în fața lor.

Concluzie. România, probabil nici o altă țară nu este pregătită să facă față rachetelor Kalibr iar sistemele Patriot, chiar dacă ar fi prezente, nu ajută cu acest tip de rachete. Rachetele Kalibr sunt practic niște bombe cu motor și aripioare (și sisteme de ghidare mă rog) care zboară orizontal la altitudine mică, aproape imposibil de oprit, sunt ieftine și pot fi fabricate în cantități foarte mari.

Dezinformare. Tot felul de politologi la fără frecvență încearcă să ne dea o falsă încredere. Rusia a folosit toate trupele mobilizate în Ucraina, etc..

10:42 Air quality index in  Tualatin is 87. There is chocking smoke inside. Yesterday when i drove on 18 i saw numerous agricultural fires putting out thick smoke and the wind is not blowing. Also intense dog poop smell.

1:28/11:28 Bărbații între 50 și 60 de ani vor forma o divizie specială de artilerie autopropulsată completată cu comandouri din Vaslui condusă de Petre Roman, numită "Bășinoșii", rezolvând astfel și problema gazelor rusești.

5:24/3:24 De câte ori spun că Putin este un fost luptător de judo, cu aceeași înălțime, din Ungaria, cu nume, culmea... ucrainean (decedat la Londra în 2008, în metrou, cu fața desfigurată de acid și lovituri de cuțit, ca să nu poată fi recunoscut cadavrul) apare o știre de genul. Danileț însuși este un actor de pantomimă din Ungaria, aici în poză cu cea care a făcut-o pe Viorica Dă-n cilă.

11:39/9:39 Tipul ăsta era în mașina din poza de mai jos și m-a hărțuit pe stradă duminică seara. Întâi a simulat că mă lovește din spate, după care am tras pe dreapta, el s-a oprit la un semafor pe banda din mijloc simulând că o ia la stânga, după care a venit iar în spatele meu, etc.. Până la urmă am intrat la o stație de benzină după care nu l-am mai văzut. Poza făcută la 5:31 PM, Hilsboro, Oregon PDT. Dar seara, ziua mea nu a mai fost la fel, după. Mă uitam tot timpul în oglindă să văd dacă nu apare el, altul, etc..