Încă jumătate de oră în labirinturile kafkiene ale site-ul Camerei Deputaților și Senatului și în hățișurile luptei intestine inter-partinice pe urma legilor și ordonanțelor în legătură cu dublarea alocației. Între timp pasărea Spin a început să cânte și-a intrat în drepturi vestind primăvara, vara, nu știu, va vesti câteva luni de acum înainte, ceea ce face aproape imposibil să mă gândesc la ceva.
Anul trecut pe 19 decembrie Parlamentul a aprobat o lege care a fost promulgată de Iohannis pe 14 ianuarie. În aceeași zi a fost introdus la Camera Deputaților proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2020 al Guvernului Orban. În anexa 3, punctul 20 putem vedea bugetul Ministerului Muncii, ca parte integrantă din Bugetul de Stat. La pagina 32 la "Asistența sociala pentru familie și copii" este prevăzută suma de 12.938.206.000 lei. Dacă împărțim această sumă la 3,6 milioane de copii (câți sunt în România sub 18 ani, conform Strategiei Bugetare Fiscale a Guvernului) și la 12 luni aflăm exact suma de 300 de lei. De remarcat, din aceeași pagină 32, că o sumă asemănătoare a fost alocată și "preliminată" pe 2019, deși alocațiile au fost 150 de lei, începând din martie.
Ok, a dat norocul peste mine și pasărea Spin a încetat. Deși au trecut atâția ani de când o aud, nu reușesc să-mi amintesc dacă anii trecuți a început progresiv, câte jumătate de oră pe zi și a ajuns la peste 8 ore când s-a încălzit mai bine (de fapt erau cam 2-3 grade C și întunerec când a început).
Înapoi în labirint. Pe 16 ianuarie vine Orban și trântește o ordonanță pentru a încerca să amâne aplicarea acestei legi, și vă las pe dvs. să trageți concluziile în legătură cu scopul acestei ordonanțe. (Continuarea genocidului împotriva poporului român și implementarea "viziunii" conducătorilor României, de pe aceeași pagină 157 din Strategie prin reducerea populației prin descurajarea nașterilor). Aflăm textul acestei ordonanțe din link-ul de pe fișa actului pe pagina Senatului (Apăsați pe L2/2020).
Ordonanța începe cu argumentul "Având în vedere necesitatea încadrării in limita de deficit bugetar, instituita
prin reglementari europene (Sistemului European de Conturi - deficit ESA), care nu
trebuie sa depășească 3% din PIB"
Cu toate acestea în aceeași Strategie amintită mai sus (la pagina 7 din pdf) este scris că deficitul în anul 2020 va fi 3,39%. Nu pot să nu spun aici că din calculele mele folosind datele din Legile Bugetului, deficitul depășește 5%. Însă datele din aceste anexe sunt aberante, cu niște cheltuieli fantastice la unele ministere (Agricultură, Transporturi, Muncii, altele) totalizând sute de miliarde care nu știe nimeni unde se duc.
Aflu acum că nu pot pune link la o pagină de pe site-ul Senatului cu procesul legislativ al unei legi. Singurul mod e să apăsați pe L2/2020 care se află pe pagina deschisă de ultimul link de mai sus.
Ce se află mai interesant pe această pagină. Un termen pentru primarea raportului de la Comisia de Muncă. (Clic pe poză pentru a o mări).
Astăzi am reușit să aflu numărul Procesului Legislativ PL-x 10/2020 pentru aceeași lege care a ajuns, după ce a fost respinsă de Senat, în Camera Deputaților. Printr-o căutare google.
Legea se află în stadiul trimiterii la Comisia Pentru Muncă. De data asta nu avem nici un termen. De aceea legea se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților de cel puțin 2 zile (am văzut-o și ieri). Se așteaptă acel raport.
Cel puțin pentru mine aici la capătul lumii pagina cu ordinea de zi a Camerei Deputaților îmi intră foarte greu. De aceea am încărcat versiunea pdf a ordinii de zi pe contul meu gratuit de google.
Iată cum arată raportul pentru legea precedentă, pe care Orban a încercat s-o amâne prin Ordonanța 2/2020. Probabil similar ca nivel de complexitate cu raportul pe care Camera Deputaților îl așteaptă în fiecare zi cu legea pe ordinea de zi. Zilele astea, cândva, vom vedea pentru ce așteaptă 3,6 milioane de copii.
Tuesday, February 11, 2020
Friday, February 7, 2020
Take it Down
I took my love, I took it down
I climbed a mountain and I turned around
And I saw my reflection in the snow-covered hills
'Till the landslide brought me down
Can the child within my heart rise above?
Can I sail through the changing ocean tides?
Can I handle the seasons of my life?
Well, I've been afraid of changing
'Cause I've built my life around you
But time makes you bolder
Even children get older
And I'm getting older too
Well, I've been afraid of changing
'Cause I've built my life around you
But time makes you bolder
Even children get older
And I'm getting older too
Oh, I'm getting older too
Oh, take my love, take it down
Oh, climb a mountain and turn around
And if you see my reflection in the snow-covered hills
Well the landslide will bring it down

Well the landslide will bring it down, oh oh
The landslide will bring it down

Oh, mirror in the sky, what is love?

Thursday, February 6, 2020
Templars
Normally i would wait to refine more these ideas but i believe many are asking themselves right now the same questions and also i want to release some of the emotion that is chocking me right now respect to what if found out today.
Following is what i know so far and i will keep in mind when i start digging or maybe find something accidentally while searching for something else which happens a lot online.
Templars are not realy masons but associated with Freemasonry and are said to be a fraternal and military organization (this reminds me of SEAORG, a branch of Scientology).
https://www.google.com/search?q=termplars+are+masons
De Molay, as i first thought when i first heard the name pronounced, before seeing it written, suggests demolition or the opposite of building as the masons claim to be (re-builders of the Universe, whatever, but in oder to rebuild you have to demolish first, right?). There is an association of De Molay with the skull and bones. Which brings to for comparing with Hindu Godess Kali and also the cycle of destruction/creation or death/rebirth present in most religions.
Word temple has dual meaning, both as Solomon's Temple and part of human skull. (Note here first mentions of Freemasonry in China are way older than the Temple of Solomon).
It appears there is more than a linguistic connection between the esoteric practices of Kabbalah and Kapala and ancient Egyptian word Ka (soul). How about the sanskrit noun kapata, which is usually associated with the result of any traveling magic show?
De Molay was burnt at the stake suggesting he was at least been suspected of sorcery.
Or so goes the legend, to keep the "brothers" motivated to do what they did, at least until the French Revolution, execution of Louis XVI.
If so, could it have had anything to do with this
VMOILITVM?
Once or twice in my life i was warned about the Templars but, for some reason, kept ignoring them.
Wouldn't have known about kapala if it wasn't for Japanese kappa resembling a turtle (the back of a turtle bears a resemblance with a human skull or kapala). Kappa plays an important role in Japanese mithyology.

Anticipația la români (în stil pur dianescian)
Motio: I may be dumb but i'm not stupid.
După un guvern și una moțiune per annum, două suspendări cu referendum per kapala de un președinte, multe schelălăieli per Ponta, somnul veșnic al lui Căcărău și venirea Dăncilei, ce variație a circului Budarest de pe malurile Dumboviței putea să mai impresioneze decât niște alegeri anticipate. Adică înainte de termenul de 4 ani care se împlinește la iarnă (faza îmi amintește de impeachemt-ul lui Trump aproape de sfârșit de mandat). Cu vreo 6 luni înainte,
În sfârșit, o mult anticipată încordare a mușchiului prezidențial pe un exercițiu constituțional pe care nici un președinte de până acum nu l-a mai încercat, sunt sigur că va putea atrage sau distrage atenția publicului prea iubitor de circ de la subiectul bugetului îndoit, va face să curgă mulți biți pe canalele de fibră optică ale lui Gugalanna și degaja multă căldură din creierele deja prea încălzite de multele bunăciuni de la meteo, horoscop și chiar de la știri și-i va face pe români să uite mereu de salariul lor îndoit care rămâne la dispoziția scamatorilor, parte obligatorie, integrantă din circ, împreună cu clovnii și saltimbancii.
Ce l-a făcut pe Iohannis să nu vină cu un candidat liberal acum 2 sau 3 guverne pentru a declanșa anticipate? Răspunsul ar fi, s-a bucurat la coabitare, timpul a trecut, bugetul s-a dus pe apa sâmbetei.
ARTICOLUL 89
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
Dar eu sunt sigur că, după ce toată confuzia și discuțiile vor fi trecut, adică după 120 de zile, timp în care România nu va avea guvern, nu că ar fi mare diferență (de aceea au dat acum o căruță de ordonanțe să ajungă până atunci), oricâți noi atleți ai legilor vor fi aleși din neghină pentru a fi plantați în scaunele moi din cea mai mare sală din partea ocupată a Palatului Parlamentului, bugetul, nevoile vor fi mereu aceleași, crescătoare de la an la an și fără mult sens contabil sau chiar bun simț.
PSD, Ciolacu (vă gândiți și dvs la ce mă gândesc eu de câte ori aud, văd numele acesta), ar avea avea bineînțeles un mod să evite toate acestea,... aprobând guvernul Orban 2!, care și-ar da iar demisia a doua zi etc. ceea ce demonstrează că aceste anticipate forțate nu se pot declanșa fără ajutorul PSD (blat).
Da, știu PSD nu are majoritate absolută dar... oare PNL ar vota împotriva propriului candidat?
Ceea ce mă face să mă gândesc. Oare cine a scris și votat Constituția s-a gândit ca prin articolul 89 să-i dea unui președinte de rea credință un instrument să dizolve Parlamentul când vrea el sau doar a vrut să rezolve o situație fără ieșire? Adică este în spiritul Constituției ca Președintele să abuzeze acest articol numind la nesfârșit același Prim Ministru?
...
Și dacă tot veni vorba de exerciții constituționale, eu vă propun spre meditație o temă pentru acasă, serioasă. Are sau nu are Președintele României drept de veto?
ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
O singură dată, reexaminarea legii. Adică doar așa să o re-citească (după ce au dezbătut și votat și comisii luni de zile) și să i-o trimită înapoi? Asta ar goli de sens acest alineat din Constituție. Parlamentarii ar trebui așa de dragul logicii constituționale să modifice ceva din lege, un punct, o virgulă înainte de a i-o trimite înapoi însă noi știm de acum că o virgulă poate să modifice unul din sensurile unei fraze. Ceea ce ar face ca legea să nu mai fie aceeași ce a fost trimisă prima dată spre promulgare. Ceea ce i-ar permite Președintelui să o trimită iar înapoi în Parlament pentru re-examinare, nu?

Wednesday, February 5, 2020
The Orb of the Brainwashed
I have a big mold problem in here. I said it many times about but nobody is believing me. There are some pipes in the basement that are caring vapor from laundry dries. Don't know why they had to choose this solution, my drier is inches away from the outside wall but the pipe goes into an inner wall then down in the basement and from there it opens right under the siding, breaking a number of building codes.
The flexible 4 inch pipes are leaking or broken. In April this year they were working at the siding (SAGE construction, remember) and i took advantage of the open lid, one night went inside the basement, took some pictures and fixed some of the leaks. Some of the pipes, especially the fallen one were partially filled with lint. In two weeks maintenance team (which i think is Chris Jacobson and his pupils) came with a rotary tool and cleaned them and then sealed the basement. Don't know if they are in one piece or broken again by that tool. However every time they do laundry upstairs the fiberboard part of the floor bulges.
But even that wouldn't be such a great problem if they didn't let all kinda food wrappers on the mulch in the rain. Those cause mold in the mulch that spreads inside.
When i went to Reno and even here at Spirit Mountain i saw some new air filters in smoking areas that use advanced technology. Multistage filtration with cold catalysts, titanium dioxide and UV, stuff like that. As long as the elements are new, they are very efficient but very expensive. 500+ dollars.
Angela has some more allowance for this year to buy health related stuff. 300 dollars. I was looking yesterday on Amazon and i saw those are now getting cheaper. There are already a couple of comparable brands at 200 dollars and the more expensive at 6 or 7. But i got disappointing cause i could not find the power of the UV lamps in those.
Here in the apartment i tried for a while with UV lamps directly. But you cannot use those when you're inside and you have to move the plants elsewhere or you'll fry those in a few hours of exposure. As soon as the lamps are off, the mold comes back because the floor is moist.
Then i saw online this solution which works for houses with central AC. A strong UV lamp inside the central vent. And i said to myself. I can do that. I took and old, abandoned "HEPA" filter and put a UV lamp instead of filtering elements. However i did not realize how contaminated that filter was. With litter dust that came for years from walls (though neighbors upstairs did not have dogs until December 2018. That i knew of. And i stopped using that filter before that.
After using one night the mold went down but the old dog smell re-appeared big time. So yesterday morning i took the thing apart, cleaned it with a tooth brush, rinsed it and started again. Same smell, even after 36 hours of having a 10 Watts UV-C lamp inside. Should have thrown it away long time ago, which i will do cause i don't think i have any use of it anymore.
So i abandoned that idea and built one myself. From a cardboard box, aluminum foil and two computer fans. Though is a bit noisy it works. After one night spent in the living with the thing on, when i went in the bedroom this morning got hit by the smell of mold though Angela when she left turned the UV lamp on the wall on. But there is a problem.
UV light inside gets amplified several times because it's trapped within aluminum foil covered walls and it escapes through the fans' blades and is very intense. So next step will be to cover those somehow.
This morning i wanted to go to the park before sunrise and catch some pictures (i did one with my phone's camera a few days ago).
So i dressed up, grabbed my camera and went out the door only to see it was raining. I let the door open to air a bit and went inside and turned the thing that was facing the door with one of the fans off. A few seconds later at 7:30 AM a couple of kids, under 10, looking Japanese passed on the alley on their way to entrance which is a 5-10 minutes walk, again alone, unsupervised with dozens of cars passing by. They could have been theoretically exposed to a tiny amount of UV.
Then i realized. God knows what rumors they started and i think Scientology is the main carrier of those around here. So here i am posting again every bit of my life.