La cheu, în port sigur

Despre Sheridan Fruit Co am mai scris şi în alte postări dintre care aici http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2013/04/anul-nou-1996.html . (LOL în poză sunt coşuri de fructe învelite în celofan, n-au vrut niciodată să mă înveţe să fac din alea).

Downtown Portland, SE 3rd Street, am lucrat între septembrie şi decembrie 1995. Pe atunci stăteam în gazdă la un tip Mladin, care seamănă cu dr. John și cu un actor ungur.

Sper să mai scriu. Pe patron îl chema Vince nu ştiu cum şi zicea că e de origine italiană. Pe ginere-su îl chema Barwick nu ştiu cum am uitat numele mic, poate îmi amintesc. A Tom. Avea figură de irlandez, înalt şi chiar semăna cu unul din neamul Kennedy, nu ştiu exact cu care. Îmi amintesc de Barwick fiindcă aşa mi-a zis Liviu într-o zi, bă tu ştii cum îl mai cheamă pe Tom? Nu. Barwick. Liviu "Simon" Simion Gorea (Liviu Dragnea), asociat la firmă cu 10% spunea el, responsabil cu curăţenia, şi în rest tăietor de frunze, aspru cu cei care nu munceau mai mult când era patronul de faţă. Mi-a zis de mai multe ori, avea un stil de vorbit printre dinţi, cu un fel de zâmbet moale pe sub mustaţă, rar şi decisiv, că o să-mi scoată el dosarul de la securitate din România să afle cine sunt, că în România a avut avere, că sub comunism au inventat munca în dorul lelii, adică eu nu munceam suficient pe acolo, etc. Chestia e că toţi începeau să mişune când apărea Tom, iar când nu era acolo, toţi pe mine, George fă aia, George fă aialaltă. Eu mă conformam. Chiar i-am zis odată lui Tom şi ce credeţi că mi-a răspuns? George, I'm not taking bullshit! (Chiar mi-a zis Liviu, că Tom e cam prost).

Mai era şi Katy, o tipă înaltă cam cât mine, nemăritată, cu o maşină mai veche, neagră şi mare, care semăna şi ea cu cineva care a apărut de mai multe ori în viaţa mea sub diferite nume... Katy mă muştruluia tot timpul. Parcă Liviu mi-a zvonit odată că ar fi amanta lui Tom. Cred că era tot Irina Loghin (Patsy Cline).

Mai erau doi români, unul mai în vârstă Mircea, mititel de statură, (Robin Williams) care zicea că a fost profesor de matematică în România şi job-ul lui principal era să pună ulei de măsline în sticle, şi fi-su, care vorbea foarte prost româneşte și cu accent unguresc (mi-am amintit, îl chema Adrian). Mai era o modelă Rosa de prin America de Sud, apoi un italian cu un Ferrary (sau altă maşină de sport) roşu, un măcelar care şi-a tăiat un deget parcă, etc.

Era o tipă de prin California şi chiar era supărată tot timpul că nu o băgam în seamă, mi-a zis faze de prin Italia cum se luau italienii de ea, şi eu am întrebat-o de ce, şi ea mi-a zis cum de ce, fiindcă era "a damn tall blonde California girl", etc. Într-o dimineaţă povestea ea şi Adrian (un tip scund, brunet, cu căpriţă de Anonymous) ce au făcut ei toată noaptea, şi tot ea mi-a zis altă dată că amândoi părinţii erau din Cehoslovacia.

A şi grecoaica sexy de la casă (Demi Moore) care la un moment dat şi-a rupt un picior şi umbla cu el în ghips (mă rog, aparat de imobilizat) (Vorbea tot timpul zeci de minute greceşte la telefon când stătea degeaba sau chiar când marca la casă). Şi era tot timpul cam supărată (odată era aşa cam dusă nu ştiu avea o faţă greu de ghicit şi Sandy paznicul i-a zis de mai multe ori, ca să fie sigur că eu cu engleza mea înţeleg, "you did some shit again, didn't you?" Chiar odată m-a rugat s-o duc cu maşina undeva, distanţă scurtă, pe lângă magazin, m-am simţit foarte măgulit, dar ea nu era în apele ei, ceva nu-i convenea. A odată a venit o tipă o clientă cu două fetiţe care stătea la un hotel la câtva străzi şi Tom m-a cam obligat să o duc cu maşina cu pungile cu cumpărături şi fetele acasă. Am mers pe nişte străzi lăturalnice şi am lăsat-o la vreo 50 m de hotel. LOL câteodată mă puneau să ajut clienţii cu pungile în portbagaj şi chiar mai primeam câte un dolar doi bacşiş.

Mai era Alex, un tip american f.tânăr care avea o maşină neagră antică cu muşchi, foarte bine pusă la punct (nu mai ţin minte ce marcă, era umflată ca o Volgă de tip vechi dar mult mai mare şi putea să scoată fum din cauciucuri cu ea pe asfalt dacă apăsa pe accelerator, cu scaune din piele şi dacă apăsa vreo 10 secunde pe accelerator vedeai acul de la rezervor cum se duce în jos) şi a încercat să-mi vândă un Volvo şi mai antic, verde, lovit, nepus la punct.

Într-un colţ cu doi pereţi de geamuri o tipă simpatică dădea lecţii de bucătărie şi avea tot timpul poate în jur de 10... elevi. Când era ea pe acolo tot magazinul mirosea a mâncare.

Odată ne-a trimis Tom sau Steve nu mai ştiu în port să ducem alimente la o navă. Cu un camion închis pe care scria sau nu Sheridan Fruit Co. nu mai ştiu sigur. Liviu şi cu mine. Eu bucuria mea că am să conduc camionul ăla mare. Mă simţeam într-un fel promovat, trecuseră vreo două luni şi pe mine nu m-a trimis niciodată să livrez ceva.

Şi ne-am dus la nava aia în port, nu mai ţin minte ce pavilion avea, am băgat marfa în nişte frigidere, Liviu a vb. cu ăia scurt şi ne-am întors. La întoarcere eu conduceam şi Liviu Simon îmi spunea tot timpul pe drum bă am să-i spun lui Steve că eşti cel mai prost şofer din lume. (Eu am avut carnet în România, din 93 parcă, dar nu şi maşină, abia venisem, conduceam într-adevăr foarte slab, mai ales prin trafic, dar nici chiar cum spunea Liviu).

Dădusem teoreticul (proba scrisă care să dă gratuit) la DMV pe computer şi aveam dreptul să conduc cu cineva în maşină care avea carnet. Mi-am cumpărat un junk de maşină (Ford Fairmont din 80 cu vreo 400 dolari) după vreo lună de mers la servici la Sheridan cu diverşi (nu era autobuz continuu până acolo) (tipul care mi l-a vândut a trecut chiar prin faţa mea când aproape ajungeam la servici şi avea etichetă de vânzare pe el şi l-am oprit şi l-am întrebat cât vroia) şi îl conduceam aşa pe baza permisului din România (avea număr cu trei litere, le-am uitat şi 306), şi nu aveam curaj să mă duc la un DMV pe aproape să dau oraşul fiindcă era complicat de condus prin oraş şi m-am dus la ... Dallas, lângă Salem (un orăşel Dallas din Oregon, nu Dallas din Texas) fiindcă acolo era la ţară şi era simplu şi acolo îmi luasem proba scrisă şi am mers cu paznicul de noapte de la Sheridan, am uitat cum îl cheamă, un tip mai în vârstă, fiindcă legal nu aveam voie să apar singur la DMV, eram fraier, ăia nu cred că aveau să mă întrebe dacă am venit cu cineva, şi am luat examenul din prima, (tot drumul din Portland la Salem , vreo 60 km, a plouat şi nu vedeam pe autostradă nimic decât maşina din faţă şi restul o ceaţă albă şi mergeam peste suta de km la oră) după care m-am dus cu Sandy (Dennis Weaver, Sheerif McCloud) la un restaurant italian.

Tipul care mi-a vândut maşina asta în 96, Mark, semăna puţin cu David Gilmour de la Pink Floyd

Într-o zi lucram în spate, clădeam pungile cu can-uri de soda reciclate undeva sus sub acoperiş (când veneau homleşii cu saci de polietilenă împuţiţi cu cutii de soda era sarcina mea să le număr şi la început nu ştiam şi scriam numărul de can-uri pe un bilet şi semnam şi ei mergeau la casă şi luau 5 sau 10 cenţi pe cutie, la un moment dat mi-a zis cineva să nu mai semnez, să pun doar iniţialele după ce un homeless odată mi-a zis thank you for your autograph). Şi Steve nu m-a văzut şi vorbea cu nişte cliente care intraseră în spate şi le spunea că este un român acolo de care toţi ceilalţi români cred că e spy.

A şi ţapul. Pe alea din spatele magazinului era un bloc din ăla ca în filme, care părea să fi fost depozit, ceva, cândva, cu intrare cu cifru, şi mi-a zis Liviu că acolo stau numai curve şi drogaţi, şi într-adevăr era un tip îmbrăcat complet în negru, ras în cap, cu barbă ca de ţap, dar nu ca Constantinescu, ci numai sub bărbie, albă, de vreo 20 cm dacă mă mai ajută memoria, cu o prietenă cam la fel, platinată, şi venea tot timpul pe la magazin şi se uita minute în şir la rafturi până să ia ceva şi de multe ori pe mine mă prindea când aşezam cutii şi borcane şi eram cam în genunchi în faţa lui (Katy mă punea tot timpul să rotesc marfa, adică să scot alea mai vechi în faţă, după dată). Odată am stat cu ea LOL jumătate de zi şi am rearanjat cutiile cu fasole pe un raft de mai multe ori. Spre sfârşit înainte de a pleca m-a pus să frec cu praf de curăţat toate marginile rafturilor unde erau etichetele. Cineva mai târziu mi-a spus că tipul ăla a fost preot la o biserică satanistă care a avut sediul chiar în blocul acela.

September 17, 2022. Și totuși când recitesc, îmi amintesc că toată lumea inclusiv Mladin (poate mai puțin Kate) se purta destul de frumos cu mine, având în vedere condițiile, fiindcă ei știau cine și în ce situație eram iar eu mă purtam foarte politicos cu toată lumea și le serveam bine scopurilor. Astăzi lucrurile s-au schimbat mult, de când am aflat și am publicat despre cine erau ei de fapt.