JOB LIST

Never looked so carefully at this list before. (Can't remember where i got the list from, must have been Employment Office by the time there still was one in Beaverton.) Some of the pages are printed partially and at an angle. But don't understand why the second job in 96, that where i made 674 dollars was through Olsten since i know for sure i worked at Electronic Specialty through Interim Personnel, on Chkalov drive in Vancouver, WA which later changed its name to Spherion. Corporations games, changing corporation names.

That might explain why they have been so nice to me when i worked at Infocus as an auditor, then a technician, through them again, in the fall of 96 where i quit so i can go and work at Epson for less money, but with my wife so she can work too cause she kept complaining for siting home alone for almost a year back then. In the end, the irony is now she is working and me not for so long.

LOL i remember at Blount why they made me quit. I was working on a milling machine sharpening star(triangle) shaped rotors for mowers. There was a fixture and i was just changing the part and starting the cycle. I didn't understand how many i was supposed to do, but after a few days everybody was kinda angry with me until after about a week i understood why... I was doing double the amount of the other two shifts combined LOL. Same thing happened a few years later at Laughlin through Express, until they ran out of parts and they fired me...  A Chinese woman called me a commie! Now i know it was all staged... Some of the coworkers, including my recruiter at Express were celebrities, the woman at Express (i first worked through them in early 96 at Credence) was looking a lot like Stevie Nicks...

LOL at Epson i was working on the world record line, doing frequently more than 500 printers per shift and my wife together with another Romanian, Dragoş Ţăvârlău, from Bucharest were both working on a similar line and doing less the 300..

In 98 i did not work for Softlink (although i've been told that the company was called Softlink before) but i knew the company name was Quadramed. Sir Frances Drake Blvd. In San Fancisco.

By the way, in autumn 97, after being laid off from Credence (Express) - Credence sold that part of the company, service for testers out of fabrication, to a startup in San Francisco, led by the brother of one of the Credence cofounders. I drove 700 miles in 13 hours in a car (white 89 Escort GT) that i bought from Insurance Auto Auction (during that job, summer 96) after being totaled and i fixed it myself, replacing the hood, radiator, a fender, the bumper and the mask. However, there was a problem with the body and every time i was accelerating, it was making a squeaking sound and pulling one way and when i was breaking, the other. And had a broken exhaust and made a terrible noise. My supervisor at Credence, Dino Gipaya from Hawaii was the nicest guy i met. Not like the other one i worked with at AVX. I fixed the exhaust one year after i bought it but in early 98 three months after i was laid off from Les Schwab and working at Credence we rolled over in a ditch (my wife was driving) at one mile near the Ocean and totaled it. Again. LOL.

La cheu, în port sigur

Despre Sheridan Fruit Co am mai scris şi în alte postări dintre care aici http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2013/04/anul-nou-1996.html . (LOL în poză sunt coşuri de fructe învelite în celofan, n-au vrut niciodată să mă înveţe să fac din alea).

Downtown Portland, SE 3rd Street, am lucrat între septembrie şi decembrie 1995. Pe atunci stăteam în gazdă la un tip Mladin, care seamănă cu dr. John și cu un actor ungur.

Sper să mai scriu. Pe patron îl chema Vince nu ştiu cum şi zicea că e de origine italiană. Pe ginere-su îl chema Barwick nu ştiu cum am uitat numele mic, poate îmi amintesc. A Tom. Avea figură de irlandez, înalt şi chiar semăna cu unul din neamul Kennedy, nu ştiu exact cu care. Îmi amintesc de Barwick fiindcă aşa mi-a zis Liviu într-o zi, bă tu ştii cum îl mai cheamă pe Tom? Nu. Barwick. Liviu "Simon" Simion Gorea (Liviu Dragnea), asociat la firmă cu 10% spunea el, responsabil cu curăţenia, şi în rest tăietor de frunze, aspru cu cei care nu munceau mai mult când era patronul de faţă. Mi-a zis de mai multe ori, avea un stil de vorbit printre dinţi, cu un fel de zâmbet moale pe sub mustaţă, rar şi decisiv, că o să-mi scoată el dosarul de la securitate din România să afle cine sunt, că în România a avut avere, că sub comunism au inventat munca în dorul lelii, adică eu nu munceam suficient pe acolo, etc. Chestia e că toţi începeau să mişune când apărea Tom, iar când nu era acolo, toţi pe mine, George fă aia, George fă aialaltă. Eu mă conformam. Chiar i-am zis odată lui Tom şi ce credeţi că mi-a răspuns? George, I'm not taking bullshit! (Chiar mi-a zis Liviu, că Tom e cam prost).

Mai era şi Katy, o tipă înaltă cam cât mine, nemăritată, cu o maşină mai veche, neagră şi mare, care semăna şi ea cu cineva care a apărut de mai multe ori în viaţa mea sub diferite nume... Katy mă muştruluia tot timpul. Parcă Liviu mi-a zvonit odată că ar fi amanta lui Tom. Cred că era tot Irina Loghin (Patsy Cline).

Mai erau doi români, unul mai în vârstă Mircea, mititel de statură, (Robin Williams) care zicea că a fost profesor de matematică în România şi job-ul lui principal era să pună ulei de măsline în sticle, şi fi-su, care vorbea foarte prost româneşte și cu accent unguresc (mi-am amintit, îl chema Adrian). Mai era o modelă Rosa de prin America de Sud, apoi un italian cu un Ferrary (sau altă maşină de sport) roşu, un măcelar care şi-a tăiat un deget parcă, etc.

Era o tipă de prin California şi chiar era supărată tot timpul că nu o băgam în seamă, mi-a zis faze de prin Italia cum se luau italienii de ea, şi eu am întrebat-o de ce, şi ea mi-a zis cum de ce, fiindcă era "a damn tall blonde California girl", etc. Într-o dimineaţă povestea ea şi Adrian (un tip scund, brunet, cu căpriţă de Anonymous) ce au făcut ei toată noaptea, şi tot ea mi-a zis altă dată că amândoi părinţii erau din Cehoslovacia.

A şi grecoaica sexy de la casă (Demi Moore) care la un moment dat şi-a rupt un picior şi umbla cu el în ghips (mă rog, aparat de imobilizat) (Vorbea tot timpul zeci de minute greceşte la telefon când stătea degeaba sau chiar când marca la casă). Şi era tot timpul cam supărată (odată era aşa cam dusă nu ştiu avea o faţă greu de ghicit şi Sandy paznicul i-a zis de mai multe ori, ca să fie sigur că eu cu engleza mea înţeleg, "you did some shit again, didn't you?" Chiar odată m-a rugat s-o duc cu maşina undeva, distanţă scurtă, pe lângă magazin, m-am simţit foarte măgulit, dar ea nu era în apele ei, ceva nu-i convenea. A odată a venit o tipă o clientă cu două fetiţe care stătea la un hotel la câtva străzi şi Tom m-a cam obligat să o duc cu maşina cu pungile cu cumpărături şi fetele acasă. Am mers pe nişte străzi lăturalnice şi am lăsat-o la vreo 50 m de hotel. LOL câteodată mă puneau să ajut clienţii cu pungile în portbagaj şi chiar mai primeam câte un dolar doi bacşiş.

Mai era Alex, un tip american f.tânăr care avea o maşină neagră antică cu muşchi, foarte bine pusă la punct (nu mai ţin minte ce marcă, era umflată ca o Volgă de tip vechi dar mult mai mare şi putea să scoată fum din cauciucuri cu ea pe asfalt dacă apăsa pe accelerator, cu scaune din piele şi dacă apăsa vreo 10 secunde pe accelerator vedeai acul de la rezervor cum se duce în jos) şi a încercat să-mi vândă un Volvo şi mai antic, verde, lovit, nepus la punct.

Într-un colţ cu doi pereţi de geamuri o tipă simpatică dădea lecţii de bucătărie şi avea tot timpul poate în jur de 10... elevi. Când era ea pe acolo tot magazinul mirosea a mâncare.

Odată ne-a trimis Tom sau Steve nu mai ştiu în port să ducem alimente la o navă. Cu un camion închis pe care scria sau nu Sheridan Fruit Co. nu mai ştiu sigur. Liviu şi cu mine. Eu bucuria mea că am să conduc camionul ăla mare. Mă simţeam într-un fel promovat, trecuseră vreo două luni şi pe mine nu m-a trimis niciodată să livrez ceva.

Şi ne-am dus la nava aia în port, nu mai ţin minte ce pavilion avea, am băgat marfa în nişte frigidere, Liviu a vb. cu ăia scurt şi ne-am întors. La întoarcere eu conduceam şi Liviu Simon îmi spunea tot timpul pe drum bă am să-i spun lui Steve că eşti cel mai prost şofer din lume. (Eu am avut carnet în România, din 93 parcă, dar nu şi maşină, abia venisem, conduceam într-adevăr foarte slab, mai ales prin trafic, dar nici chiar cum spunea Liviu).

Dădusem teoreticul (proba scrisă care să dă gratuit) la DMV pe computer şi aveam dreptul să conduc cu cineva în maşină care avea carnet. Mi-am cumpărat un junk de maşină (Ford Fairmont din 80 cu vreo 400 dolari) după vreo lună de mers la servici la Sheridan cu diverşi (nu era autobuz continuu până acolo) (tipul care mi l-a vândut a trecut chiar prin faţa mea când aproape ajungeam la servici şi avea etichetă de vânzare pe el şi l-am oprit şi l-am întrebat cât vroia) şi îl conduceam aşa pe baza permisului din România (avea număr cu trei litere, le-am uitat şi 306), şi nu aveam curaj să mă duc la un DMV pe aproape să dau oraşul fiindcă era complicat de condus prin oraş şi m-am dus la ... Dallas, lângă Salem (un orăşel Dallas din Oregon, nu Dallas din Texas) fiindcă acolo era la ţară şi era simplu şi acolo îmi luasem proba scrisă şi am mers cu paznicul de noapte de la Sheridan, am uitat cum îl cheamă, un tip mai în vârstă, fiindcă legal nu aveam voie să apar singur la DMV, eram fraier, ăia nu cred că aveau să mă întrebe dacă am venit cu cineva, şi am luat examenul din prima, (tot drumul din Portland la Salem , vreo 60 km, a plouat şi nu vedeam pe autostradă nimic decât maşina din faţă şi restul o ceaţă albă şi mergeam peste suta de km la oră) după care m-am dus cu Sandy (Dennis Weaver, Sheerif McCloud) la un restaurant italian.

Tipul care mi-a vândut maşina asta în 96, Mark, semăna puţin cu David Gilmour de la Pink Floyd

Într-o zi lucram în spate, clădeam pungile cu can-uri de soda reciclate undeva sus sub acoperiş (când veneau homleşii cu saci de polietilenă împuţiţi cu cutii de soda era sarcina mea să le număr şi la început nu ştiam şi scriam numărul de can-uri pe un bilet şi semnam şi ei mergeau la casă şi luau 5 sau 10 cenţi pe cutie, la un moment dat mi-a zis cineva să nu mai semnez, să pun doar iniţialele după ce un homeless odată mi-a zis thank you for your autograph). Şi Steve nu m-a văzut şi vorbea cu nişte cliente care intraseră în spate şi le spunea că este un român acolo de care toţi ceilalţi români cred că e spy.

A şi ţapul. Pe alea din spatele magazinului era un bloc din ăla ca în filme, care părea să fi fost depozit, ceva, cândva, cu intrare cu cifru, şi mi-a zis Liviu că acolo stau numai curve şi drogaţi, şi într-adevăr era un tip îmbrăcat complet în negru, ras în cap, cu barbă ca de ţap, dar nu ca Constantinescu, ci numai sub bărbie, albă, de vreo 20 cm dacă mă mai ajută memoria, cu o prietenă cam la fel, platinată, şi venea tot timpul pe la magazin şi se uita minute în şir la rafturi până să ia ceva şi de multe ori pe mine mă prindea când aşezam cutii şi borcane şi eram cam în genunchi în faţa lui (Katy mă punea tot timpul să rotesc marfa, adică să scot alea mai vechi în faţă, după dată). Odată am stat cu ea LOL jumătate de zi şi am rearanjat cutiile cu fasole pe un raft de mai multe ori. Spre sfârşit înainte de a pleca m-a pus să frec cu praf de curăţat toate marginile rafturilor unde erau etichetele. Cineva mai târziu mi-a spus că tipul ăla a fost preot la o biserică satanistă care a avut sediul chiar în blocul acela.

September 17, 2022. Și totuși când recitesc, îmi amintesc că toată lumea inclusiv Mladin (poate mai puțin Kate) se purta destul de frumos cu mine, având în vedere condițiile, fiindcă ei știau cine și în ce situație eram iar eu mă purtam foarte politicos cu toată lumea și le serveam bine scopurilor. Astăzi lucrurile s-au schimbat mult, de când am aflat și am publicat despre cine erau ei de fapt.

South West Washington Medical Center, Early 1996

Columbia River Mental Early 1996

050396 Stay of Proceedings

Never knew i had to go to a trial after i was released from jail then from hospital. I was on some sort of medication then i received a letter from the court, with a date, 05-03-1996. Just the day before the court, i found a lawyer, i gave him all my money, 800 dollars, and he seemed to be very concerned about the whole thing, especially of how the Police behaved.

I already had a court appointed attorney but i did not trust her, because she said something about the possibility of the DA to dismiss the case because of my exposure to methyl chloroform at the last job. But when i asked her what the word dismissed means, she said "nevermind". I went home looked into the dictionary, found about that word but she never spoke about it again.

So i found a lawyer and went to court. Right after i came home from the meeting with the lawyer i found on my answering machine (i have a copy of that recording somewhere, i should attache it here) a message from the court appointed attorney saying that the DA is giving me a 1 year stay of prosecution deal, which turned into 2 years the next day. I remember my paid attorney was all perspiring, looked very scared and kept trying to tell me something about the judge never signing the deal, but my wife kept telling me we should take it because we could take our money back from the attorney if there was no trial. So i did and to this day i don't know if the deal was real. All i know is there is no more record of this case at Vancouver District Court or at the Vancouver Police. By the way, the name of the judge is Fred Stocker, i think he is retired.

Anul Nou 1996

Au fost şase luni din cele mai bune şi din cele mai rele din viaţa mea. În August 1995 m-am mutat în SUA.

Au fost cele mai bune fiindcă am ajuns şi eu pe pământul făgăduinţei, cel cântat de Hollywood.

Au fost cele mai rele pentru că în urma unui lung şir de dezamăgiri în februarie am ajuns în cel rău punct din viaţa mea. Un job temporar la Electronic Specialty. O noapte la închisoare şi după aceea două săptămâni la spitalul de nebuni, în grija doctorului Proano. Dar când stau acum şi mă gândesc mai nimic nu a fost din vina mea.

Unul din punctele culminante a fost întâmplarea de mai jos, care a contribuit decisiv la intrarea mea într-un fel de şoc.

După 21 decembrie 1995 m-am mutat în Vancouver, WA (nu Vancouver BC care este de 4 ori mai mare şi este în Canada), la sfatul lui Aurel Popescu (care semăna cu Ahmet Ertegun), pastorul, tatăl ... am uitat cum o cheamă, "fata lui Popescu", aia măritată cu Tudor Toader, care este ortodox şi seamănă cu... (Fata lui Popescu semăna tare cu Ana Blandiana şi mi-a fost colegă de serviciu (era în altă secţie, vecină, la AVX în 1999-2000 şi a murit de cancer nu ştiu câţiva ani după aceea).

Deci în decembrie 1995 m-am mutat în Vancouver chiar lângă AVX (Kyocera - prescurtarea de la Kyoto Ceramics, da, celebra firmă japoneză). Pe atunci orice român care nu avea servici mergea la AVX şi era angajat sigur, salariu minim, cu care puteai să-ţi plăteşti chiria şi facturile.

Numai că eu aveam servici, la Sheridan Fruit Co în downtown Portland, tot cu salariu minim, dar nu-mi plăcea, mă plângeam la toţi de tot felul de probleme, reale de altfel, (ceea ce ştiam eu atunci nu era decât vârful aisbergului problemelor mele, una din chestiile pe care am aflat-o mai târziu a fost că în spatele magazinului a fost o biserică satanistă iar pastorul stătea în blocul acela, chiar îl cunoşteam din vedere, venea tot timpul pe la magazin îmbrăcat în negru, cu ţăcălie şi cu o prietenă şi aia îmbrăcată în negru şi platinată). (Chiar într-o zi a fost un shooting şi pe acolo pe strada aia şi a venit un poliţist şi ne explica cum să procedăm în caz de... bla bla dar vorbea cam în jargoane şi eu nu pra am înţeles ce spunea). Mereu erau maşini de poliţie pe acolo.

Deci m-au sfătuit să plec de la Mladin şi să mă mut în Vancouver în statul vecin, adică peste fluviul Columbia, la 10-20 mile distanţă de Portland unde "sigur voi găsi servici" la Kyocera cum spuneau toţi atunci. Şi m-am mutat. Şi eram aşa de happy, încercam să uit de probleme, de fapt nu aveam timp să mă mai gândesc la tot ce s-a întâmplat până atunci, aveam o maşină, aveam un servici, şi restul puteau fi doar nişte coincidenţe nenorocite.

Dar am început să am probleme cu maşina, am lipsit de vreo 2 ori de la servici, şi am început să dau semne de psihoză. Pe 12 sau 13 ianuarie m-au dat afară de la Sheridan. (cred că pe lângă eu mai umbla cineva la maşină, odată mi s-a stricat distribuitorul la care mai umblam şi eu iar odată am condus din downton Portland în Vancouver, vreo 15 mile, cu o scurgere la pompa de benzină, lăsând o dâră de benzină tot drumul). Dar pentru cei care cred că totul a fost din vina mea, urmează aici exemplul. În noaptea de 31 decembrie 1995 am fost acasă la Nelu Ciorba, cel care seamănă cu Victor Orban, actualul director de la Romanian Times, care lucra şi el ca tehnician la AVX,  şi avea o bisericuţă pocăită (el era lider şi tot timpul spunea la predici că anul 2000 de fapt era anul 1996, că s-a greşit la calcularea datei naşterii lui Iisus, dar dacă cineva se uită în ziarul lui, va vedea că el spune tot felul de chestii din astea de 18 ani) într-un spaţiu închiriat la o biserică americană, având serviciile decalate cu ale lor, cu Dan Costan, pe care abia îl cunoscusem şi lucra şi el la AVX ca tehnician, cu nevestele şi familia lui Ciorba. (Ciorba avea şi o fetiţă mică de vreun an care după aceea a devenit autistă). Am ascultat ceva muzică clasică la un pick-up antic, am stat la masă după care am plecat acasă devreme.

Mie în România îmi plăcea să citesc ştirile, am avut o colecţie (incompletă) de România Liberă până am plecat, acolo am citit, şi în Evenimentul despre loteria vizelor.

Apăruse la uşa "noului nostru apartament" din Vancouver nişte mostre promoţionale ale ziarului local, The Columbian şi mă abonasem. Deci a doua zi, pe 1 ianuarie când mă uit în ziar ce văd. La 100-200 metri de unde stăteam s-a întâmplat ceva descris cu atâta talent în ziarul local. În afară de Columbianul, unde trebuie să plăteşti să vezi tot articolul, mai este aici, unde poţi să-l vezi dacă îţi faci un cont gratuit.

http://www.highbeam.com/doc/1P2-23349630.html

Eu încă nu am cont acolo, nu am avut timp. Dar îmi amintesc două chestii. S-a tras cu o carabină uşoară, de sport. Încărcătura a fost modificată pentru a nu răni prea mult. Totul a fost simulat, cu un mic detaliu, tipa a ajuns totuşi în spital cu un glonţ într-o fesă.

(Cu sora tipei din articol am lucrat în 1999-2000 la AVX-Kyocera, era măritată cu un mexican şi a fost gravidă o perioadă cât a lucrat acolo, nu-mi amintesc dacă a născut până am plecat.)

Chiar la AVX mai lucra o tipă Lăcrămioara, soţia lui Stelică Andrei, Elena (Lăcrămioara) Andrei dar mai în vârstă, cu facultate din România, era în schimbul I şi câteodată venea şi vorbea cu mine, dar imediat o chemau la interfon (pager). Lăcră este mişto, modelă, şi tot aşa, brunetă. Cred că am poze în calc pe undeva, cu Stelică sigur.

Azi am fost la biblioteca locală şi m-am uitat la microfilmele cu Oregonianul din perioada respectivă. Nu am putut să găsesc articolul dar răsfoind aşa microfilmele am văzut ştiri din perioada de atunci care mi-au trezit multe amintiri şi m-au ajutat să-mi amintesc data când s-a întâmplat faza. Tipa venea acasă de la o petrecere sau de la o discotecă ceva de anul nou. După ce mi-am amintit data, am găsit articolul în două locuri pe web.

Vorbesc unii politicieni de la noi de compromisuri bla bla. E doar tragere de timp şi fugă de răspundere. Am încercat de atâtea ori. Chiar azi la un moment dat la jumătatea zilei am deschis nu ştiu ce opţiune din Firefox şi până la data aia aveam vreo 2000 mii de căutări pe google de când am instalat ultima dată Fedora, cam o lună. Cam tot de atâtea ori am încercat să stau de vorbă cu oamenii în ultimii ani. Toţi vorbesc în doi peri, scot din context, te păcălesc şi trag de timp. De aceea mi-am făcut blog. Eu am să încerc între timp să postez cât mai multe.

Chiar, postul de ambasador al României în SUA în perioada aceea a fost vacant, chiar înainte de a merge în spital, prin februarie 1996 a venit dl.Geoană.

Postarea următoare va fi despre cum am fost arestat în februarie, 96, pentru că făcusem o psihoză şi sunam tot timpul 112 (echivalentul din State) până a venit poliţia şi m-a luat şi am stat o noapte în jail, încă o noapte nedormită după 7 la rând, voi scana documentele, ce s-a întâmplat în spital, şi după şi procesul (am fost acuzat de assault IV (simple) şi resisting arrest, când a apărut poliţia o ţineam pe nevastă-mea care vroia să fugă (ăsta a fost assault-ul) şi după aia a şi fugit şi nu a văzut cum două poliţiste m-au dat cu spray şi m-au bătut cu bastoanele). Am scris pe scurt despre acestea în diferite alte postări, voi încerca să scriu mai detaliat. Acuzaţiile au fost amânate pentru doi ani în vederea anulării în anumite condiţii. După ce mi-am luat un avocat care mi-a şi dat banii înapoi (toţi banii noştri, 800 dolari).

Tot ce a fost aici nu a fost fără compensare, pentru mine a fost şi foarte exciting în acelaşi timp, viaţa în America are un farmec inegalabil, dar din păcate au suferit şi alţii şi nu aş vrea eu să rămân de fraier la toate fazele astea.

Monica şi Dan Costan, ianurie 1996

(Când m-am mutat în Vancouver, Nelu Ciorba, care acum e la Romanian Times, mi-a făcut cunoştinţă cu Dan Laurenţiu Costan, care spunea că e născut cam prin 1970, din jud.Suceava, România. Ultima dată când vorbit cu el în faţă (nu la telefon) s-a declarat extremist şi mi-a spus că am o minte bolnavă. Nu ştiu exact cine este dar mai recent mi-a fost sugerat, indirect, că ar semăna cu recent decedatul Larry Hagman, JR din serialul Dallas).

AVX VANCOUVER WA

This is the Seven Eleven where in December 1995 a shooting took place. Days after i moved in there, at nearby Fox Pointe Appartments here below hoping i was going to work at AVX, nearby. A Romanian girl has been shot in the butt with a rifle from a car but in the article i read in the newspaper the next day then said the charge of the cartridge has been modified so it won't have so much power. Later (in 1999) i got to work at AVX, Kyocera Ceramics on this map, with that girl' sister who was now married with a Mexican and was pregnant for the majority of the time i worked in there. Hope i will later remember their name (Nelu Ciorba from Romanian Times in Portland knows them). I lived at Fox Pointe until July 1996 when i moved to Beaverton, OR, closer to Credence where i was working. I remembered when i moved i've been worried about that big antenna in the middle of a field in the back of Seven Eleven on that picture as i knew it's not really healthy to live nearby one of those. I'm wandering who it belonged to.

I've been looking both in Oregonian and Columbian Archives and i called Columbian in Vancouver. It was in one of the papers. But can't find it now.

View Larger Map
Fox Pointe Appartments


View Larger Map
Kyocera Ceramics, aka AVX Vancouver. I worked at AVX between August 12 1999 and August 22 2000.


View Larger Map

Electronic Specialty

In January 1996 i got hired by Interim Personnel, later known as Spherion, in Vancouver, WA. On January 29 i started working at Electronic Specialty Corporation, a Washington corporation, presumably owned by Deltec International, Inc., a Florida corporation, according to this document "On April 13, 1998 (the "Closing Date"), ESC Acquisition Corp. ("Buyer"), a Washington corporation and wholly-owned subsidiary of Pacific Aerospace & Electronics, Inc. ("PA&E"), purchased substantially all of the assets (the "Asset Purchase") of Electronic Specialty Corporation, a Washington corporation ("Seller"), pursuant to an Asset Purchase Agreement between PA&E, the Buyer, the Seller, and Deltec International, Inc., a Florida corporation and Seller's majority shareholder (the "Asset Purchase Agreement")." http://www.secinfo.com/dr8Tq.7Fk.htm#1ey [this link doesn't work anymore as discovered on 02/28/2012, [it works now on 02/29/2012], please try here] http://business.globe24h.com/sec/001/06/068000/0000068189.shtml [or here] http://google.brand.edgar-online.com/EFX_dll/EDGARpro.dll?FetchFilingHTML1?ID=833556&SessionID=eGPqHC9nzzITjk7 at 14511 NE 13th Ave, Vancouver, WA, 98668-3501.

Between January 29 and January 31 1996 i was working continuously for 10 hours a day at a drilling press, alone in a corner of a building, far from the other workers, using 1,1,1 Triclhoroethane aka methyl chloroform as a cooling agent, calibrating ferrite relay armature holes. The 1,1,1 Triclhoroethane was sprayed onto the armatures with compressed air that i was controlling myself with a pedal, from a metallic container initially with no label on it and i was not aware of the danger of inhaling the substance. I was instructed to press the pedal every time i was inserting the calibrating tool in a hole. A fan was present but it was pointed towards me. Because i had my eyes irritated they gave me safety glasses.

1,1,1 Trichloroethane was used as anaesthetic in WWII alongside or before chloroform and was replaced by chloroform in use in general anaesthesia. The difference in toxicity between methyl chloroform and chloroform is somewhat similar with the difference between methyl and ethyl alcohol. It had various uses in the United States including in dry cleaning until January 1996, when it was banned by the WHO. Later they realized that even traces of this substance in the clothes cleaned this way were toxic.

I did thousands. Mery, the supervisor congratulated me for doing so many and "bringing them back to schedule". Yes it was spelled Mery, i was staring at her badge many times as it was unusual.

I remember this well because it was my first job in the United States in an industrial environment and that phrase gave me hope.

There were lots of Russian workers in there and in one of those days a young and beautiful Russian woman came into my corner of that huge warehouse and gave me a piece of paper with a phone number and told me that if i had any problems to call that number. 

One day a gentleman in his 40s, with blue eyes came to me and told me he was the owner of the company, from Argentina, asked me how i came to the United States and welcomed me to his company. 

After that i can't remember exactly what i was doing but i have the notes i made for dr Robert Bradley at Vancouver Occupational Medical Center (VOMC) at 315 SE Stonemill Dr #110, Vancouver, WA.

In another day there was on a table in the cafeteria a local newspaper that later i found in the library on microfilm, with an article saying that the Green Card lottery was intended to curb the illegal immigration into this country and he expects from the legal immigrants brought here this way to play by the rules.

On February 2 i was working with another machine using 1,1,1 Triclhoroethane as lubricant. One of the company's employee's, the one who helped me with the initial setup, named John, put “by mistake” some 1,1,1 Triclhoroethane in a plastic jar . The jar's bottom melted right away. But i didn't react because i was feeling euphoric and i wasn't thinking anymore. But after that they moved me into a different work place.

Needless to say i was driving to work and from every day. 

In that weekend i was really euphoric and there was black ice all the way between Vancouver and Salem and i was invited by my friend Julian Mart and drove anyways, skidding all my way there.

I remember i locked myself out of the car with the engine running when i arrived and Veronica, Julian's wife, kinda smiling, gave me the explanation that i was too excited.

In the next week i worked in other different places at ES.

On February 6 in a company's meeting someone made me aware what i worked with and the next day a red, big, label appeared on the container with the name of the substance and they also made the MSDS available. 

On February 13 i had lunch in the cafeteria with a couple of young ladies and they gave me bagels and cheese. At 14:20 i got sick and feeling breathless and i was afraid i was going unconscious or even die. Somebody told me she talked to Elisabeth, the manager and i should go home, not to worry about the time card and evertying. I went home. I started to feel better and i returned with my wife in about an hour. Mery told me that a descision was taken and my assignment ended.

Starting that day i couldn't sleep anymore. Anything i was eating or drinking had a strange taste so i stopped eating or drinking. Any noise from the apartment above seemed amplified. I started having hallucinations too. Somehow i had this obsessive idea that i was poisoned or drugged. The smells where amplified as well. I had no medical insurance. In the night of January 17 i became paranoid and took my wife from bed and drove away. On Fourth Plain Blvd i stopped a police car, i had no shoes and my wife was undressed. I asked the officer for some water because i thought the water from the apartment was poisoned. I told him i was thinking that someone drugged me. The officers told me to drive away. I drove for a minute and stopped again. They were following us and told me again to drive otherwise they are going to arrest me. Than i drove around downtown Vancouver for about an hour and went to the police station telling them they were fumes in my car. Etc.

It continued like this for six days since i couldn't sleep no more until i got pepper sprayed, arrested and beaten by a couple of policewomen on February 19 after i called 911 and the police came several times. After that they falsely accused me of assault against my wife and resisting arrest. I spent another sleepless night in jail with my eyes hurting from the spray because i was not treated. But that is another story

There were numerous negative health effects arising from that exposure including the elevation of some liver enzymes that were up to 6 times higher than normal one month after exposure.

I am aware of the statutes of limitations. I never got and probably will never get any compensation for this, ever. I remember i filed a complaint with the State of Washington Department of Labor Industry twice with no result.

About more than a month after accident i saw a doctor, his name is Joseph Eusterman of Lake Oswego, (friend with dr.Kitzhaber and cofounder of the Archimede Movement) and in his Jeep, in the 7 Eleven Parking lot on A street, in Lake Oswego, not far then from his home. The second time the appointment was in a building in downtown Portland, on 3rd of 4t St, it might very well have been the hotel where FBI in Portland was residing. At that time.

The name of the Romanian gentleman who took me to Interim Personnel in Vancouver is Dan Laurentiu Costan of Camas, WA. I mention his name because it seemed to me in different occasions that he was personally interested in doing this, by the expression of his face. 

The name of the person who sent me to dr. Eusterman was Veronica Mart of then Salem, now Seattle. 

And there is much more to this story. 

What i was describing above is just a tiny example of the things i was subjected to since i came in this country. They continue to present day. 

I was never compensated for anything. I am living from my wife's work and my $500 Social Security check. We have a small debt on a few credit cards. And i do not expect anything either. Just an explanation.