6 August 1995, New York. Am venit cu cursa Tarom din acea zi, şi lângă terminalul din aeroport tocmai parcase la terminalul următor o pasăre zveltă şi majestoasă, un Concorde. Am stat trei ore la imigraţie (şi din cauza scandalului fantastic făcut de un român care venise din Canada şi nu avea acte şi se certa cu ăia pe acolo, poate mai mult de o oră) după care m-am dus la o proaspătă cunoştinţă de-a noastră în Flushing Queens (ne-a dat adresa cineva din România). Am vorbit la telefon cu Iulian Mârţ, fostul meu coleg din Bacău, atunci în Oregon, destinaţia noastră finală. Aveam 600 de dolari, nu ştiam cum să cumpăr repede două bilete ieftine de avion şi ne-a sfătuit să luam Greyhound-ul. Nici o problemă, doar citisem cartea lui Romulus Rusan. Din care însă nu îmi mai amintesc nimic.
Deci a doua zi am luat un taxi şi ne-am dus la staţia Greyhound din Manhattan cred. Casiera s-a uitat la mine ca la o fantomă când i-am cerut bilete pentru Oregon. 160 dolari pentru două. Am luat multe sandwich-uri de la o tonetă. Şi ăla se uita ciudat la mine. Nu ştiam de câte ori va opri autobuzul şi unde, etc. 8 şoferi, 5 autobuze, 3 nopţi. Pe 10 August eram în Salem, Oregon. Veronica (soţia lui Iulian) ne aştepta şi m-a îmbrăţişat uşor şi mi-a şoptit la ureche... Gigi, Gigi... (cu un ton ce sugera... ce te-aşteaptă pe tine pe aici...)
Nu ştiu cred că a fost a doua noapte în Greyhound. Toată lumea dormea în afară de mine (eram pe la mijloc), şi un negru din spatele şoferului. Nu cred că era nici o altă maşină pe autostradă. La un moment dat autocarul a părăsit banda din stânga şi a început să iasă spre refugiul din stânga lat cât banda, apropiindu-se de parapet. Negrul l-a bătut uşor pe umăr pe şoferul care adormise. Acesta s-a trezit şi a adus maşina înapoi pe bandă. După care a început să râdă! M-a şocat atunci atitudinea lui, faptul că nimeni nu a spus nimic, nu a oprit, de aceea nici nu mai ţin minte locul şi data exactă.
31 August 1997 http://en.wikipedia.org/wiki/Death_of_Diana,_Princess_of_Wales
Şofer cu urme de anti-depresante şi anti-psihotice, dar urme nu cantităţi. A accelerat ca să scape de paparazzi. Flash-uri. Dacă printre paparazzi era o maşină cu un şofer care mai ştia câte ceva? Am văzut accidente la curse provocate de şoferi care nu au păţit nimic.
Primăvară-vară 1998. Tocmai îmi luasem camionetă. Tracţiune numai spate. Mergeam pe Hwy 26 la ieşirea din downtown Portland spre Beaverton. Am trecut prin tunel şi la ieşire ploua. Nu plouase de mult timp şi ploaia s-a amestecat cu resturile invizibile de ulei de pe drum. Am fost distras de ceva, o altă maşină care mergea repede, nu mai ştiu. La ieşirea din tunel am accelerat la deal fără să mă gândesc. Roţile din spate au derapat pe pavajul ud şi am pierdut controlul. Am început să oscilez stânga dreapta. Am ridicat piciorul de pe accelerator şi după câteva oscilaţii m-am redresat. Aveam în jur de 100 kmh.
3 iulie 2004. Mergeam de la Suceava spre sud într-un autocar Volvo nou nouţ al Atlassib. La un moment în jur de Roman s-a
băgat în faţă o maşină am impresia că tot Volvo. Noaptea pe şoseaua cu
două benzi nu mai era nimeni. A frânat brusc. A frânat şi şoferul
autocarului şi s-a oprit la bara lui. Am crezut că sunt ceva hoţi la
drumul mare care vroiau să prade autocarul. Dar nu, a pornit. A pornit
şi şoferul autocarului. Când a atins viteza normală de mers (eram "în localitate"), cel din
faţă iar a frânat brusc. Faza s-a repetat de vreo 5 ori după care cel
cu maşina a plecat. Nu cred că ar fi putut provoca un accident major, dar
cred că a vrut să facă unul prin care să ne întrerupă drumul acolo.
http://en.wikipedia.org/wiki/Sierre_coach_crash
13 Martie 2012 lângă Sierre, Elveţia. Un autocar plin de copii venea de la un weekend de ski în
Elveţia. Autocarul mergea pe o bandă care se termina într-un zid de
beton. Şoferii sunt morţi şi nu pot să ne mai spună nimic. Nu a depăşit
viteza, şoferul nu era băut sau sub alte influenţe şi nu a avut atac de
inimă. Dar din fotografia inclusă mai sus, nu se poate trage decât o
singură concluzie. O maşină a apărut în stânga lui, şi nu a mai putut să
schimbe banda. O maşină cu un şofer cascador ca cel de la Roman din situaţia relatată mai sus a fost
în stânga, iar dacă autocarul ar fi schimbat banda, s-ar fi dat la o
parte şi nu s-ar fi întâmplat nimic. (Bine acum dacă ignorăm posibilitatea de maşini conduse fără şofer, cel puţin pe o distanţă scurtă). Dar şoferul autobuzului nu avea de
unde să ştie că s-ar fi dat la o parte şi a rămas pe banda aceea. Probabil nu a
ştiut nici că drumul se va termina imediat într-un zid de beton, mai ales dacă nu era din zonă.
În
ultimii trei ani am întâlnit cred cel puţin 100 de situaţii pe drum
când alţi şoferi au vrut să îmi creeze accidente dar care să pară că din
vina mea. De multe ori, combinat cu indispoziţii, indigestii şi alte
probleme care reduc capacitatea de condus, toate fiind datorate unora
dintre vecini în special prin zgomote sincronizate sau tot felul de
fumuri. Chiar acum când scriu unul a început să taie la circular, dar
foarte interesant şi ritmic. Cea mai frapantă situaţie am descris-o
aici. http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2013/05/pictures-from-streets-2.html
Dacă cineva l-ar întreba pe acel şofer al Volvo-ului de la Roman sau cel cu Toyota Prius cu nr. Oregon BURIAN din link-ul de mai sus ce au vrut să
facă cred că s-ar lămuri şi ce s-a întâmplat ieri în Montenegro. Bine dar acel cineva nu va veni să ne spună la toţi ce a aflat.
http://en.wikipedia.org/wiki/Montenegro
Montenegro, o
ţară sub 1 milion de locuitori, cu puţine resurse pentru a desfăşura ancheta. Şoferul
a fost probabil antrenat într-o situaţie confuză cu alte maşini care
l-au făcut să accelereze. În tunel era uscat dar afară ploua. La ieşirea
din tunel, şoferul a fost puţin orbit de schimbarea bruscă a luminii.
Drumul care era uscat în tunel a devenit brusc ud. Din presă am citit că unii călători au spus
deja că era vorba de o depăşire (a depăşit în tunel, ce s-a întâmplat, l-a enervat al şofer?). Toţi şoferii din autocar sunt morţi. Au
mai fost şi alte persoane prezente pe acolo imediat după accident, în
afară de salvatori, cărora probabil le-a luat ceva timp să apară? Bine, la timpul când scriu eu aici toţi martorii au intrat în contact cu multe alte persoane. Nu vom mai şti nimic.
Cu
toţii ştim de tragedia prin care trece şcoala de cascadorie din
România, cea mai bună din Europa, dar poate vreun elev de-al lui Sobi
Ceh să ne ne facă o favoare şi să încerce să analizeze situaţiile de
mai sus şi mai ales ce s-a întâmplat ieri în Montenegro şi dacă ar fi putut fi provocat. Aşa cum a făcut-o Sobi pentru palma lui Băsescu.
În
fond, văd că în ultimul timp totul este analizat în media înainte de a
fi rezolvat legal, ca de exemplu tragedia Alexandrei Stan, ca să nu
vorbim de alte probleme internaţionale. Nu cred că s-ar ofusca nici unul
din profesioniştii de la MAE, MAI, CCR, parlament sau ICR. Doar aşa, pentru noi toţi ceilalţi, semidocţii.
Showing posts with label 1995. Show all posts
Showing posts with label 1995. Show all posts
Monday, June 24, 2013
Thursday, June 6, 2013
JOB LIST
Never looked so carefully at this list before. (Can't remember where i got the list from, must have been Employment Office by the time there still was one in Beaverton.) Some of the pages are printed partially and at an angle. But don't understand why the second job in 96, that where i made 674 dollars was through Olsten since i know for sure i worked at Electronic Specialty through Interim Personnel, on Chkalov drive in Vancouver, WA which later changed its name to Spherion. Corporations games, changing corporation names.
That might explain why they have been so nice to me when i worked at Infocus as an auditor, then a technician, through them again, in the fall of 96 where i quit so i can go and work at Epson for less money, but with my wife so she can work too cause she kept complaining for siting home alone for almost a year back then. In the end, the irony is now she is working and me not for so long.
LOL i remember at Blount why they made me quit. I was working on a milling machine sharpening star(triangle) shaped rotors for mowers. There was a fixture and i was just changing the part and starting the cycle. I didn't understand how many i was supposed to do, but after a few days everybody was kinda angry with me until after about a week i understood why... I was doing double the amount of the other two shifts combined LOL. Same thing happened a few years later at Laughlin through Express, until they ran out of parts and they fired me... A Chinese woman called me a commie! Now i know it was all staged... Some of the coworkers, including my recruiter at Express were celebrities, the woman at Express (i first worked through them in early 96 at Credence) was looking a lot like Stevie Nicks...
LOL at Epson i was working on the world record line, doing frequently more than 500 printers per shift and my wife together with another Romanian, Dragoş Ţăvârlău, from Bucharest were both working on a similar line and doing less the 300..
In 98 i did not work for Softlink (although i've been told that the company was called Softlink before) but i knew the company name was Quadramed. Sir Frances Drake Blvd. In San Fancisco.
By the way, in autumn 97, after being laid off from Credence (Express) - Credence sold that part of the company, service for testers out of fabrication, to a startup in San Francisco, led by the brother of one of the Credence cofounders. I drove 700 miles in 13 hours in a car (white 89 Escort GT) that i bought from Insurance Auto Auction (during that job, summer 96) after being totaled and i fixed it myself, replacing the hood, radiator, a fender, the bumper and the mask. However, there was a problem with the body and every time i was accelerating, it was making a squeaking sound and pulling one way and when i was breaking, the other. And had a broken exhaust and made a terrible noise. My supervisor at Credence, Dino Gipaya from Hawaii was the nicest guy i met. Not like the other one i worked with at AVX. I fixed the exhaust one year after i bought it but in early 98 three months after i was laid off from Les Schwab and working at Credence we rolled over in a ditch (my wife was driving) at one mile near the Ocean and totaled it. Again. LOL.
Monday, May 27, 2013
La cheu, în port sigur
Despre Sheridan Fruit Co am mai scris şi în alte postări dintre care aici http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2013/04/anul-nou-1996.html . (LOL în poză sunt coşuri de fructe învelite în celofan, n-au vrut niciodată să mă înveţe să fac din alea).
Downtown Portland, SE 3rd Street, am lucrat între septembrie şi decembrie 1995. Pe atunci stăteam în gazdă la un tip Mladin, care seamănă cu dr. John și cu un actor ungur.
Sper să mai scriu. Pe patron îl chema Vince nu ştiu cum şi zicea că e de origine italiană. Pe ginere-su îl chema Barwick nu ştiu cum am uitat numele mic, poate îmi amintesc. A Tom. Avea figură de irlandez, înalt şi chiar semăna cu unul din neamul Kennedy, nu ştiu exact cu care. Îmi amintesc de Barwick fiindcă aşa mi-a zis Liviu într-o zi, bă tu ştii cum îl mai cheamă pe Tom? Nu. Barwick. Liviu "Simon" Simion Gorea (Liviu Dragnea), asociat la firmă cu 10% spunea el, responsabil cu curăţenia, şi în rest tăietor de frunze, aspru cu cei care nu munceau mai mult când era patronul de faţă. Mi-a zis de mai multe ori, avea un stil de vorbit printre dinţi, cu un fel de zâmbet moale pe sub mustaţă, rar şi decisiv, că o să-mi scoată el dosarul de la securitate din România să afle cine sunt, că în România a avut avere, că sub comunism au inventat munca în dorul lelii, adică eu nu munceam suficient pe acolo, etc. Chestia e că toţi începeau să mişune când apărea Tom, iar când nu era acolo, toţi pe mine, George fă aia, George fă aialaltă. Eu mă conformam. Chiar i-am zis odată lui Tom şi ce credeţi că mi-a răspuns? George, I'm not taking bullshit! (Chiar mi-a zis Liviu, că Tom e cam prost).
Mai era şi Katy, o tipă înaltă cam cât mine, nemăritată, cu o maşină mai veche, neagră şi mare, care semăna şi ea cu cineva care a apărut de mai multe ori în viaţa mea sub diferite nume... Katy mă muştruluia tot timpul. Parcă Liviu mi-a zvonit odată că ar fi amanta lui Tom. Cred că era tot Irina Loghin (Patsy Cline).
Mai erau doi români, unul mai în vârstă Mircea, mititel de statură, (Robin Williams) care zicea că a fost profesor de matematică în România şi job-ul lui principal era să pună ulei de măsline în sticle, şi fi-su, care vorbea foarte prost româneşte și cu accent unguresc (mi-am amintit, îl chema Adrian). Mai era o modelă Rosa de prin America de Sud, apoi un italian cu un Ferrary (sau altă maşină de sport) roşu, un măcelar care şi-a tăiat un deget parcă, etc.
Era o tipă de prin California şi chiar era supărată tot timpul că nu o băgam în seamă, mi-a zis faze de prin Italia cum se luau italienii de ea, şi eu am întrebat-o de ce, şi ea mi-a zis cum de ce, fiindcă era "a damn tall blonde California girl", etc. Într-o dimineaţă povestea ea şi Adrian (un tip scund, brunet, cu căpriţă de Anonymous) ce au făcut ei toată noaptea, şi tot ea mi-a zis altă dată că amândoi părinţii erau din Cehoslovacia.
A şi grecoaica sexy de la casă (Demi Moore) care la un moment dat şi-a rupt un picior şi umbla cu el în ghips (mă rog, aparat de imobilizat) (Vorbea tot timpul zeci de minute greceşte la telefon când stătea degeaba sau chiar când marca la casă). Şi era tot timpul cam supărată (odată era aşa cam dusă nu ştiu avea o faţă greu de ghicit şi Sandy paznicul i-a zis de mai multe ori, ca să fie sigur că eu cu engleza mea înţeleg, "you did some shit again, didn't you?" Chiar odată m-a rugat s-o duc cu maşina undeva, distanţă scurtă, pe lângă magazin, m-am simţit foarte măgulit, dar ea nu era în apele ei, ceva nu-i convenea. A odată a venit o tipă o clientă cu două fetiţe care stătea la un hotel la câtva străzi şi Tom m-a cam obligat să o duc cu maşina cu pungile cu cumpărături şi fetele acasă. Am mers pe nişte străzi lăturalnice şi am lăsat-o la vreo 50 m de hotel. LOL câteodată mă puneau să ajut clienţii cu pungile în portbagaj şi chiar mai primeam câte un dolar doi bacşiş.
Mai era Alex, un tip american f.tânăr care avea o maşină neagră antică cu muşchi, foarte bine pusă la punct (nu mai ţin minte ce marcă, era umflată ca o Volgă de tip vechi dar mult mai mare şi putea să scoată fum din cauciucuri cu ea pe asfalt dacă apăsa pe accelerator, cu scaune din piele şi dacă apăsa vreo 10 secunde pe accelerator vedeai acul de la rezervor cum se duce în jos) şi a încercat să-mi vândă un Volvo şi mai antic, verde, lovit, nepus la punct.
Într-un colţ cu doi pereţi de geamuri o tipă simpatică dădea lecţii de bucătărie şi avea tot timpul poate în jur de 10... elevi. Când era ea pe acolo tot magazinul mirosea a mâncare.
Odată ne-a trimis Tom sau Steve nu mai ştiu în port să ducem alimente la o navă. Cu un camion închis pe care scria sau nu Sheridan Fruit Co. nu mai ştiu sigur. Liviu şi cu mine. Eu bucuria mea că am să conduc camionul ăla mare. Mă simţeam într-un fel promovat, trecuseră vreo două luni şi pe mine nu m-a trimis niciodată să livrez ceva.
Şi ne-am dus la nava aia în port, nu mai ţin minte ce pavilion avea, am băgat marfa în nişte frigidere, Liviu a vb. cu ăia scurt şi ne-am întors. La întoarcere eu conduceam şi Liviu Simon îmi spunea tot timpul pe drum bă am să-i spun lui Steve că eşti cel mai prost şofer din lume. (Eu am avut carnet în România, din 93 parcă, dar nu şi maşină, abia venisem, conduceam într-adevăr foarte slab, mai ales prin trafic, dar nici chiar cum spunea Liviu).
Dădusem teoreticul (proba scrisă care să dă gratuit) la DMV pe computer şi aveam dreptul să conduc cu cineva în maşină care avea carnet. Mi-am cumpărat un junk de maşină (Ford Fairmont din 80 cu vreo 400 dolari) după vreo lună de mers la servici la Sheridan cu diverşi (nu era autobuz continuu până acolo) (tipul care mi l-a vândut a trecut chiar prin faţa mea când aproape ajungeam la servici şi avea etichetă de vânzare pe el şi l-am oprit şi l-am întrebat cât vroia) şi îl conduceam aşa pe baza permisului din România (avea număr cu trei litere, le-am uitat şi 306), şi nu aveam curaj să mă duc la un DMV pe aproape să dau oraşul fiindcă era complicat de condus prin oraş şi m-am dus la ... Dallas, lângă Salem (un orăşel Dallas din Oregon, nu Dallas din Texas) fiindcă acolo era la ţară şi era simplu şi acolo îmi luasem proba scrisă şi am mers cu paznicul de noapte de la Sheridan, am uitat cum îl cheamă, un tip mai în vârstă, fiindcă legal nu aveam voie să apar singur la DMV, eram fraier, ăia nu cred că aveau să mă întrebe dacă am venit cu cineva, şi am luat examenul din prima, (tot drumul din Portland la Salem , vreo 60 km, a plouat şi nu vedeam pe autostradă nimic decât maşina din faţă şi restul o ceaţă albă şi mergeam peste suta de km la oră) după care m-am dus cu Sandy (Dennis Weaver, Sheerif McCloud) la un restaurant italian.
Tipul care mi-a vândut maşina asta în 96, Mark, semăna puţin cu David Gilmour de la Pink Floyd
Într-o zi lucram în spate, clădeam pungile cu can-uri de soda reciclate undeva sus sub acoperiş (când veneau homleşii cu saci de polietilenă împuţiţi cu cutii de soda era sarcina mea să le număr şi la început nu ştiam şi scriam numărul de can-uri pe un bilet şi semnam şi ei mergeau la casă şi luau 5 sau 10 cenţi pe cutie, la un moment dat mi-a zis cineva să nu mai semnez, să pun doar iniţialele după ce un homeless odată mi-a zis thank you for your autograph). Şi Steve nu m-a văzut şi vorbea cu nişte cliente care intraseră în spate şi le spunea că este un român acolo de care toţi ceilalţi români cred că e spy.
A şi ţapul. Pe alea din spatele magazinului era un bloc din ăla ca în filme, care părea să fi fost depozit, ceva, cândva, cu intrare cu cifru, şi mi-a zis Liviu că acolo stau numai curve şi drogaţi, şi într-adevăr era un tip îmbrăcat complet în negru, ras în cap, cu barbă ca de ţap, dar nu ca Constantinescu, ci numai sub bărbie, albă, de vreo 20 cm dacă mă mai ajută memoria, cu o prietenă cam la fel, platinată, şi venea tot timpul pe la magazin şi se uita minute în şir la rafturi până să ia ceva şi de multe ori pe mine mă prindea când aşezam cutii şi borcane şi eram cam în genunchi în faţa lui (Katy mă punea tot timpul să rotesc marfa, adică să scot alea mai vechi în faţă, după dată). Odată am stat cu ea LOL jumătate de zi şi am rearanjat cutiile cu fasole pe un raft de mai multe ori. Spre sfârşit înainte de a pleca m-a pus să frec cu praf de curăţat toate marginile rafturilor unde erau etichetele. Cineva mai târziu mi-a spus că tipul ăla a fost preot la o biserică satanistă care a avut sediul chiar în blocul acela.
September 17, 2022. Și totuși când recitesc, îmi amintesc că toată lumea inclusiv Mladin (poate mai puțin Kate) se purta destul de frumos cu mine, având în vedere condițiile, fiindcă ei știau cine și în ce situație eram iar eu mă purtam foarte politicos cu toată lumea și le serveam bine scopurilor. Astăzi lucrurile s-au schimbat mult, de când am aflat și am publicat despre cine erau ei de fapt.
Downtown Portland, SE 3rd Street, am lucrat între septembrie şi decembrie 1995. Pe atunci stăteam în gazdă la un tip Mladin, care seamănă cu dr. John și cu un actor ungur.
Sper să mai scriu. Pe patron îl chema Vince nu ştiu cum şi zicea că e de origine italiană. Pe ginere-su îl chema Barwick nu ştiu cum am uitat numele mic, poate îmi amintesc. A Tom. Avea figură de irlandez, înalt şi chiar semăna cu unul din neamul Kennedy, nu ştiu exact cu care. Îmi amintesc de Barwick fiindcă aşa mi-a zis Liviu într-o zi, bă tu ştii cum îl mai cheamă pe Tom? Nu. Barwick. Liviu "Simon" Simion Gorea (Liviu Dragnea), asociat la firmă cu 10% spunea el, responsabil cu curăţenia, şi în rest tăietor de frunze, aspru cu cei care nu munceau mai mult când era patronul de faţă. Mi-a zis de mai multe ori, avea un stil de vorbit printre dinţi, cu un fel de zâmbet moale pe sub mustaţă, rar şi decisiv, că o să-mi scoată el dosarul de la securitate din România să afle cine sunt, că în România a avut avere, că sub comunism au inventat munca în dorul lelii, adică eu nu munceam suficient pe acolo, etc. Chestia e că toţi începeau să mişune când apărea Tom, iar când nu era acolo, toţi pe mine, George fă aia, George fă aialaltă. Eu mă conformam. Chiar i-am zis odată lui Tom şi ce credeţi că mi-a răspuns? George, I'm not taking bullshit! (Chiar mi-a zis Liviu, că Tom e cam prost).
Mai era şi Katy, o tipă înaltă cam cât mine, nemăritată, cu o maşină mai veche, neagră şi mare, care semăna şi ea cu cineva care a apărut de mai multe ori în viaţa mea sub diferite nume... Katy mă muştruluia tot timpul. Parcă Liviu mi-a zvonit odată că ar fi amanta lui Tom. Cred că era tot Irina Loghin (Patsy Cline).
Mai erau doi români, unul mai în vârstă Mircea, mititel de statură, (Robin Williams) care zicea că a fost profesor de matematică în România şi job-ul lui principal era să pună ulei de măsline în sticle, şi fi-su, care vorbea foarte prost româneşte și cu accent unguresc (mi-am amintit, îl chema Adrian). Mai era o modelă Rosa de prin America de Sud, apoi un italian cu un Ferrary (sau altă maşină de sport) roşu, un măcelar care şi-a tăiat un deget parcă, etc.
Era o tipă de prin California şi chiar era supărată tot timpul că nu o băgam în seamă, mi-a zis faze de prin Italia cum se luau italienii de ea, şi eu am întrebat-o de ce, şi ea mi-a zis cum de ce, fiindcă era "a damn tall blonde California girl", etc. Într-o dimineaţă povestea ea şi Adrian (un tip scund, brunet, cu căpriţă de Anonymous) ce au făcut ei toată noaptea, şi tot ea mi-a zis altă dată că amândoi părinţii erau din Cehoslovacia.
A şi grecoaica sexy de la casă (Demi Moore) care la un moment dat şi-a rupt un picior şi umbla cu el în ghips (mă rog, aparat de imobilizat) (Vorbea tot timpul zeci de minute greceşte la telefon când stătea degeaba sau chiar când marca la casă). Şi era tot timpul cam supărată (odată era aşa cam dusă nu ştiu avea o faţă greu de ghicit şi Sandy paznicul i-a zis de mai multe ori, ca să fie sigur că eu cu engleza mea înţeleg, "you did some shit again, didn't you?" Chiar odată m-a rugat s-o duc cu maşina undeva, distanţă scurtă, pe lângă magazin, m-am simţit foarte măgulit, dar ea nu era în apele ei, ceva nu-i convenea. A odată a venit o tipă o clientă cu două fetiţe care stătea la un hotel la câtva străzi şi Tom m-a cam obligat să o duc cu maşina cu pungile cu cumpărături şi fetele acasă. Am mers pe nişte străzi lăturalnice şi am lăsat-o la vreo 50 m de hotel. LOL câteodată mă puneau să ajut clienţii cu pungile în portbagaj şi chiar mai primeam câte un dolar doi bacşiş.
Mai era Alex, un tip american f.tânăr care avea o maşină neagră antică cu muşchi, foarte bine pusă la punct (nu mai ţin minte ce marcă, era umflată ca o Volgă de tip vechi dar mult mai mare şi putea să scoată fum din cauciucuri cu ea pe asfalt dacă apăsa pe accelerator, cu scaune din piele şi dacă apăsa vreo 10 secunde pe accelerator vedeai acul de la rezervor cum se duce în jos) şi a încercat să-mi vândă un Volvo şi mai antic, verde, lovit, nepus la punct.
Într-un colţ cu doi pereţi de geamuri o tipă simpatică dădea lecţii de bucătărie şi avea tot timpul poate în jur de 10... elevi. Când era ea pe acolo tot magazinul mirosea a mâncare.
Odată ne-a trimis Tom sau Steve nu mai ştiu în port să ducem alimente la o navă. Cu un camion închis pe care scria sau nu Sheridan Fruit Co. nu mai ştiu sigur. Liviu şi cu mine. Eu bucuria mea că am să conduc camionul ăla mare. Mă simţeam într-un fel promovat, trecuseră vreo două luni şi pe mine nu m-a trimis niciodată să livrez ceva.
Şi ne-am dus la nava aia în port, nu mai ţin minte ce pavilion avea, am băgat marfa în nişte frigidere, Liviu a vb. cu ăia scurt şi ne-am întors. La întoarcere eu conduceam şi Liviu Simon îmi spunea tot timpul pe drum bă am să-i spun lui Steve că eşti cel mai prost şofer din lume. (Eu am avut carnet în România, din 93 parcă, dar nu şi maşină, abia venisem, conduceam într-adevăr foarte slab, mai ales prin trafic, dar nici chiar cum spunea Liviu).
Dădusem teoreticul (proba scrisă care să dă gratuit) la DMV pe computer şi aveam dreptul să conduc cu cineva în maşină care avea carnet. Mi-am cumpărat un junk de maşină (Ford Fairmont din 80 cu vreo 400 dolari) după vreo lună de mers la servici la Sheridan cu diverşi (nu era autobuz continuu până acolo) (tipul care mi l-a vândut a trecut chiar prin faţa mea când aproape ajungeam la servici şi avea etichetă de vânzare pe el şi l-am oprit şi l-am întrebat cât vroia) şi îl conduceam aşa pe baza permisului din România (avea număr cu trei litere, le-am uitat şi 306), şi nu aveam curaj să mă duc la un DMV pe aproape să dau oraşul fiindcă era complicat de condus prin oraş şi m-am dus la ... Dallas, lângă Salem (un orăşel Dallas din Oregon, nu Dallas din Texas) fiindcă acolo era la ţară şi era simplu şi acolo îmi luasem proba scrisă şi am mers cu paznicul de noapte de la Sheridan, am uitat cum îl cheamă, un tip mai în vârstă, fiindcă legal nu aveam voie să apar singur la DMV, eram fraier, ăia nu cred că aveau să mă întrebe dacă am venit cu cineva, şi am luat examenul din prima, (tot drumul din Portland la Salem , vreo 60 km, a plouat şi nu vedeam pe autostradă nimic decât maşina din faţă şi restul o ceaţă albă şi mergeam peste suta de km la oră) după care m-am dus cu Sandy (Dennis Weaver, Sheerif McCloud) la un restaurant italian.
Tipul care mi-a vândut maşina asta în 96, Mark, semăna puţin cu David Gilmour de la Pink Floyd
Într-o zi lucram în spate, clădeam pungile cu can-uri de soda reciclate undeva sus sub acoperiş (când veneau homleşii cu saci de polietilenă împuţiţi cu cutii de soda era sarcina mea să le număr şi la început nu ştiam şi scriam numărul de can-uri pe un bilet şi semnam şi ei mergeau la casă şi luau 5 sau 10 cenţi pe cutie, la un moment dat mi-a zis cineva să nu mai semnez, să pun doar iniţialele după ce un homeless odată mi-a zis thank you for your autograph). Şi Steve nu m-a văzut şi vorbea cu nişte cliente care intraseră în spate şi le spunea că este un român acolo de care toţi ceilalţi români cred că e spy.
A şi ţapul. Pe alea din spatele magazinului era un bloc din ăla ca în filme, care părea să fi fost depozit, ceva, cândva, cu intrare cu cifru, şi mi-a zis Liviu că acolo stau numai curve şi drogaţi, şi într-adevăr era un tip îmbrăcat complet în negru, ras în cap, cu barbă ca de ţap, dar nu ca Constantinescu, ci numai sub bărbie, albă, de vreo 20 cm dacă mă mai ajută memoria, cu o prietenă cam la fel, platinată, şi venea tot timpul pe la magazin şi se uita minute în şir la rafturi până să ia ceva şi de multe ori pe mine mă prindea când aşezam cutii şi borcane şi eram cam în genunchi în faţa lui (Katy mă punea tot timpul să rotesc marfa, adică să scot alea mai vechi în faţă, după dată). Odată am stat cu ea LOL jumătate de zi şi am rearanjat cutiile cu fasole pe un raft de mai multe ori. Spre sfârşit înainte de a pleca m-a pus să frec cu praf de curăţat toate marginile rafturilor unde erau etichetele. Cineva mai târziu mi-a spus că tipul ăla a fost preot la o biserică satanistă care a avut sediul chiar în blocul acela.
September 17, 2022. Și totuși când recitesc, îmi amintesc că toată lumea inclusiv Mladin (poate mai puțin Kate) se purta destul de frumos cu mine, având în vedere condițiile, fiindcă ei știau cine și în ce situație eram iar eu mă purtam foarte politicos cu toată lumea și le serveam bine scopurilor. Astăzi lucrurile s-au schimbat mult, de când am aflat și am publicat despre cine erau ei de fapt.
Monday, April 1, 2013
Anul Nou 1996
Au fost şase luni din cele mai bune şi din cele mai rele din viaţa mea. În August 1995 m-am mutat în SUA.
Au fost cele mai bune fiindcă am ajuns şi eu pe pământul făgăduinţei, cel cântat de Hollywood.
Au fost cele mai rele pentru că în urma unui lung şir de dezamăgiri în februarie am ajuns în cel rău punct din viaţa mea. Un job temporar la Electronic Specialty. O noapte la închisoare şi după aceea două săptămâni la spitalul de nebuni, în grija doctorului Proano. Dar când stau acum şi mă gândesc mai nimic nu a fost din vina mea.
Unul din punctele culminante a fost întâmplarea de mai jos, care a contribuit decisiv la intrarea mea într-un fel de şoc.
După 21 decembrie 1995 m-am mutat în Vancouver, WA (nu Vancouver BC care este de 4 ori mai mare şi este în Canada), la sfatul lui Aurel Popescu (care semăna cu Ahmet Ertegun), pastorul, tatăl ... am uitat cum o cheamă, "fata lui Popescu", aia măritată cu Tudor Toader, care este ortodox şi seamănă cu... (Fata lui Popescu semăna tare cu Ana Blandiana şi mi-a fost colegă de serviciu (era în altă secţie, vecină, la AVX în 1999-2000 şi a murit de cancer nu ştiu câţiva ani după aceea).
Deci în decembrie 1995 m-am mutat în Vancouver chiar lângă AVX (Kyocera - prescurtarea de la Kyoto Ceramics, da, celebra firmă japoneză). Pe atunci orice român care nu avea servici mergea la AVX şi era angajat sigur, salariu minim, cu care puteai să-ţi plăteşti chiria şi facturile.
Numai că eu aveam servici, la Sheridan Fruit Co în downtown Portland, tot cu salariu minim, dar nu-mi plăcea, mă plângeam la toţi de tot felul de probleme, reale de altfel, (ceea ce ştiam eu atunci nu era decât vârful aisbergului problemelor mele, una din chestiile pe care am aflat-o mai târziu a fost că în spatele magazinului a fost o biserică satanistă iar pastorul stătea în blocul acela, chiar îl cunoşteam din vedere, venea tot timpul pe la magazin îmbrăcat în negru, cu ţăcălie şi cu o prietenă şi aia îmbrăcată în negru şi platinată). (Chiar într-o zi a fost un shooting şi pe acolo pe strada aia şi a venit un poliţist şi ne explica cum să procedăm în caz de... bla bla dar vorbea cam în jargoane şi eu nu pra am înţeles ce spunea). Mereu erau maşini de poliţie pe acolo.
Deci m-au sfătuit să plec de la Mladin şi să mă mut în Vancouver în statul vecin, adică peste fluviul Columbia, la 10-20 mile distanţă de Portland unde "sigur voi găsi servici" la Kyocera cum spuneau toţi atunci. Şi m-am mutat. Şi eram aşa de happy, încercam să uit de probleme, de fapt nu aveam timp să mă mai gândesc la tot ce s-a întâmplat până atunci, aveam o maşină, aveam un servici, şi restul puteau fi doar nişte coincidenţe nenorocite.
Dar am început să am probleme cu maşina, am lipsit de vreo 2 ori de la servici, şi am început să dau semne de psihoză. Pe 12 sau 13 ianuarie m-au dat afară de la Sheridan. (cred că pe lângă eu mai umbla cineva la maşină, odată mi s-a stricat distribuitorul la care mai umblam şi eu iar odată am condus din downton Portland în Vancouver, vreo 15 mile, cu o scurgere la pompa de benzină, lăsând o dâră de benzină tot drumul). Dar pentru cei care cred că totul a fost din vina mea, urmează aici exemplul. În noaptea de 31 decembrie 1995 am fost acasă la Nelu Ciorba, cel care seamănă cu Victor Orban, actualul director de la Romanian Times, care lucra şi el ca tehnician la AVX, şi avea o bisericuţă pocăită (el era lider şi tot timpul spunea la predici că anul 2000 de fapt era anul 1996, că s-a greşit la calcularea datei naşterii lui Iisus, dar dacă cineva se uită în ziarul lui, va vedea că el spune tot felul de chestii din astea de 18 ani) într-un spaţiu închiriat la o biserică americană, având serviciile decalate cu ale lor, cu Dan Costan, pe care abia îl cunoscusem şi lucra şi el la AVX ca tehnician, cu nevestele şi familia lui Ciorba. (Ciorba avea şi o fetiţă mică de vreun an care după aceea a devenit autistă). Am ascultat ceva muzică clasică la un pick-up antic, am stat la masă după care am plecat acasă devreme.
Mie în România îmi plăcea să citesc ştirile, am avut o colecţie (incompletă) de România Liberă până am plecat, acolo am citit, şi în Evenimentul despre loteria vizelor.
Apăruse la uşa "noului nostru apartament" din Vancouver nişte mostre promoţionale ale ziarului local, The Columbian şi mă abonasem. Deci a doua zi, pe 1 ianuarie când mă uit în ziar ce văd. La 100-200 metri de unde stăteam s-a întâmplat ceva descris cu atâta talent în ziarul local. În afară de Columbianul, unde trebuie să plăteşti să vezi tot articolul, mai este aici, unde poţi să-l vezi dacă îţi faci un cont gratuit.
http://www.highbeam.com/doc/1P2-23349630.html
Eu încă nu am cont acolo, nu am avut timp. Dar îmi amintesc două chestii. S-a tras cu o carabină uşoară, de sport. Încărcătura a fost modificată pentru a nu răni prea mult. Totul a fost simulat, cu un mic detaliu, tipa a ajuns totuşi în spital cu un glonţ într-o fesă.
(Cu sora tipei din articol am lucrat în 1999-2000 la AVX-Kyocera, era măritată cu un mexican şi a fost gravidă o perioadă cât a lucrat acolo, nu-mi amintesc dacă a născut până am plecat.)
Chiar la AVX mai lucra o tipă Lăcrămioara, soţia lui Stelică Andrei, Elena (Lăcrămioara) Andrei dar mai în vârstă, cu facultate din România, era în schimbul I şi câteodată venea şi vorbea cu mine, dar imediat o chemau la interfon (pager). Lăcră este mişto, modelă, şi tot aşa, brunetă. Cred că am poze în calc pe undeva, cu Stelică sigur.
Azi am fost la biblioteca locală şi m-am uitat la microfilmele cu Oregonianul din perioada respectivă. Nu am putut să găsesc articolul dar răsfoind aşa microfilmele am văzut ştiri din perioada de atunci care mi-au trezit multe amintiri şi m-au ajutat să-mi amintesc data când s-a întâmplat faza. Tipa venea acasă de la o petrecere sau de la o discotecă ceva de anul nou. După ce mi-am amintit data, am găsit articolul în două locuri pe web.
Vorbesc unii politicieni de la noi de compromisuri bla bla. E doar tragere de timp şi fugă de răspundere. Am încercat de atâtea ori. Chiar azi la un moment dat la jumătatea zilei am deschis nu ştiu ce opţiune din Firefox şi până la data aia aveam vreo 2000 mii de căutări pe google de când am instalat ultima dată Fedora, cam o lună. Cam tot de atâtea ori am încercat să stau de vorbă cu oamenii în ultimii ani. Toţi vorbesc în doi peri, scot din context, te păcălesc şi trag de timp. De aceea mi-am făcut blog. Eu am să încerc între timp să postez cât mai multe.
Chiar, postul de ambasador al României în SUA în perioada aceea a fost vacant, chiar înainte de a merge în spital, prin februarie 1996 a venit dl.Geoană.
Postarea următoare va fi despre cum am fost arestat în februarie, 96, pentru că făcusem o psihoză şi sunam tot timpul 112 (echivalentul din State) până a venit poliţia şi m-a luat şi am stat o noapte în jail, încă o noapte nedormită după 7 la rând, voi scana documentele, ce s-a întâmplat în spital, şi după şi procesul (am fost acuzat de assault IV (simple) şi resisting arrest, când a apărut poliţia o ţineam pe nevastă-mea care vroia să fugă (ăsta a fost assault-ul) şi după aia a şi fugit şi nu a văzut cum două poliţiste m-au dat cu spray şi m-au bătut cu bastoanele). Am scris pe scurt despre acestea în diferite alte postări, voi încerca să scriu mai detaliat. Acuzaţiile au fost amânate pentru doi ani în vederea anulării în anumite condiţii. După ce mi-am luat un avocat care mi-a şi dat banii înapoi (toţi banii noştri, 800 dolari).
Tot ce a fost aici nu a fost fără compensare, pentru mine a fost şi foarte exciting în acelaşi timp, viaţa în America are un farmec inegalabil, dar din păcate au suferit şi alţii şi nu aş vrea eu să rămân de fraier la toate fazele astea.
Au fost cele mai bune fiindcă am ajuns şi eu pe pământul făgăduinţei, cel cântat de Hollywood.
Au fost cele mai rele pentru că în urma unui lung şir de dezamăgiri în februarie am ajuns în cel rău punct din viaţa mea. Un job temporar la Electronic Specialty. O noapte la închisoare şi după aceea două săptămâni la spitalul de nebuni, în grija doctorului Proano. Dar când stau acum şi mă gândesc mai nimic nu a fost din vina mea.
Unul din punctele culminante a fost întâmplarea de mai jos, care a contribuit decisiv la intrarea mea într-un fel de şoc.
După 21 decembrie 1995 m-am mutat în Vancouver, WA (nu Vancouver BC care este de 4 ori mai mare şi este în Canada), la sfatul lui Aurel Popescu (care semăna cu Ahmet Ertegun), pastorul, tatăl ... am uitat cum o cheamă, "fata lui Popescu", aia măritată cu Tudor Toader, care este ortodox şi seamănă cu... (Fata lui Popescu semăna tare cu Ana Blandiana şi mi-a fost colegă de serviciu (era în altă secţie, vecină, la AVX în 1999-2000 şi a murit de cancer nu ştiu câţiva ani după aceea).
Deci în decembrie 1995 m-am mutat în Vancouver chiar lângă AVX (Kyocera - prescurtarea de la Kyoto Ceramics, da, celebra firmă japoneză). Pe atunci orice român care nu avea servici mergea la AVX şi era angajat sigur, salariu minim, cu care puteai să-ţi plăteşti chiria şi facturile.
Numai că eu aveam servici, la Sheridan Fruit Co în downtown Portland, tot cu salariu minim, dar nu-mi plăcea, mă plângeam la toţi de tot felul de probleme, reale de altfel, (ceea ce ştiam eu atunci nu era decât vârful aisbergului problemelor mele, una din chestiile pe care am aflat-o mai târziu a fost că în spatele magazinului a fost o biserică satanistă iar pastorul stătea în blocul acela, chiar îl cunoşteam din vedere, venea tot timpul pe la magazin îmbrăcat în negru, cu ţăcălie şi cu o prietenă şi aia îmbrăcată în negru şi platinată). (Chiar într-o zi a fost un shooting şi pe acolo pe strada aia şi a venit un poliţist şi ne explica cum să procedăm în caz de... bla bla dar vorbea cam în jargoane şi eu nu pra am înţeles ce spunea). Mereu erau maşini de poliţie pe acolo.
Deci m-au sfătuit să plec de la Mladin şi să mă mut în Vancouver în statul vecin, adică peste fluviul Columbia, la 10-20 mile distanţă de Portland unde "sigur voi găsi servici" la Kyocera cum spuneau toţi atunci. Şi m-am mutat. Şi eram aşa de happy, încercam să uit de probleme, de fapt nu aveam timp să mă mai gândesc la tot ce s-a întâmplat până atunci, aveam o maşină, aveam un servici, şi restul puteau fi doar nişte coincidenţe nenorocite.
Dar am început să am probleme cu maşina, am lipsit de vreo 2 ori de la servici, şi am început să dau semne de psihoză. Pe 12 sau 13 ianuarie m-au dat afară de la Sheridan. (cred că pe lângă eu mai umbla cineva la maşină, odată mi s-a stricat distribuitorul la care mai umblam şi eu iar odată am condus din downton Portland în Vancouver, vreo 15 mile, cu o scurgere la pompa de benzină, lăsând o dâră de benzină tot drumul). Dar pentru cei care cred că totul a fost din vina mea, urmează aici exemplul. În noaptea de 31 decembrie 1995 am fost acasă la Nelu Ciorba, cel care seamănă cu Victor Orban, actualul director de la Romanian Times, care lucra şi el ca tehnician la AVX, şi avea o bisericuţă pocăită (el era lider şi tot timpul spunea la predici că anul 2000 de fapt era anul 1996, că s-a greşit la calcularea datei naşterii lui Iisus, dar dacă cineva se uită în ziarul lui, va vedea că el spune tot felul de chestii din astea de 18 ani) într-un spaţiu închiriat la o biserică americană, având serviciile decalate cu ale lor, cu Dan Costan, pe care abia îl cunoscusem şi lucra şi el la AVX ca tehnician, cu nevestele şi familia lui Ciorba. (Ciorba avea şi o fetiţă mică de vreun an care după aceea a devenit autistă). Am ascultat ceva muzică clasică la un pick-up antic, am stat la masă după care am plecat acasă devreme.
Mie în România îmi plăcea să citesc ştirile, am avut o colecţie (incompletă) de România Liberă până am plecat, acolo am citit, şi în Evenimentul despre loteria vizelor.
Apăruse la uşa "noului nostru apartament" din Vancouver nişte mostre promoţionale ale ziarului local, The Columbian şi mă abonasem. Deci a doua zi, pe 1 ianuarie când mă uit în ziar ce văd. La 100-200 metri de unde stăteam s-a întâmplat ceva descris cu atâta talent în ziarul local. În afară de Columbianul, unde trebuie să plăteşti să vezi tot articolul, mai este aici, unde poţi să-l vezi dacă îţi faci un cont gratuit.
http://www.highbeam.com/doc/1P2-23349630.html
Eu încă nu am cont acolo, nu am avut timp. Dar îmi amintesc două chestii. S-a tras cu o carabină uşoară, de sport. Încărcătura a fost modificată pentru a nu răni prea mult. Totul a fost simulat, cu un mic detaliu, tipa a ajuns totuşi în spital cu un glonţ într-o fesă.
(Cu sora tipei din articol am lucrat în 1999-2000 la AVX-Kyocera, era măritată cu un mexican şi a fost gravidă o perioadă cât a lucrat acolo, nu-mi amintesc dacă a născut până am plecat.)
Chiar la AVX mai lucra o tipă Lăcrămioara, soţia lui Stelică Andrei, Elena (Lăcrămioara) Andrei dar mai în vârstă, cu facultate din România, era în schimbul I şi câteodată venea şi vorbea cu mine, dar imediat o chemau la interfon (pager). Lăcră este mişto, modelă, şi tot aşa, brunetă. Cred că am poze în calc pe undeva, cu Stelică sigur.
Azi am fost la biblioteca locală şi m-am uitat la microfilmele cu Oregonianul din perioada respectivă. Nu am putut să găsesc articolul dar răsfoind aşa microfilmele am văzut ştiri din perioada de atunci care mi-au trezit multe amintiri şi m-au ajutat să-mi amintesc data când s-a întâmplat faza. Tipa venea acasă de la o petrecere sau de la o discotecă ceva de anul nou. După ce mi-am amintit data, am găsit articolul în două locuri pe web.
Vorbesc unii politicieni de la noi de compromisuri bla bla. E doar tragere de timp şi fugă de răspundere. Am încercat de atâtea ori. Chiar azi la un moment dat la jumătatea zilei am deschis nu ştiu ce opţiune din Firefox şi până la data aia aveam vreo 2000 mii de căutări pe google de când am instalat ultima dată Fedora, cam o lună. Cam tot de atâtea ori am încercat să stau de vorbă cu oamenii în ultimii ani. Toţi vorbesc în doi peri, scot din context, te păcălesc şi trag de timp. De aceea mi-am făcut blog. Eu am să încerc între timp să postez cât mai multe.
Chiar, postul de ambasador al României în SUA în perioada aceea a fost vacant, chiar înainte de a merge în spital, prin februarie 1996 a venit dl.Geoană.
Postarea următoare va fi despre cum am fost arestat în februarie, 96, pentru că făcusem o psihoză şi sunam tot timpul 112 (echivalentul din State) până a venit poliţia şi m-a luat şi am stat o noapte în jail, încă o noapte nedormită după 7 la rând, voi scana documentele, ce s-a întâmplat în spital, şi după şi procesul (am fost acuzat de assault IV (simple) şi resisting arrest, când a apărut poliţia o ţineam pe nevastă-mea care vroia să fugă (ăsta a fost assault-ul) şi după aia a şi fugit şi nu a văzut cum două poliţiste m-au dat cu spray şi m-au bătut cu bastoanele). Am scris pe scurt despre acestea în diferite alte postări, voi încerca să scriu mai detaliat. Acuzaţiile au fost amânate pentru doi ani în vederea anulării în anumite condiţii. După ce mi-am luat un avocat care mi-a şi dat banii înapoi (toţi banii noştri, 800 dolari).
Tot ce a fost aici nu a fost fără compensare, pentru mine a fost şi foarte exciting în acelaşi timp, viaţa în America are un farmec inegalabil, dar din păcate au suferit şi alţii şi nu aş vrea eu să rămân de fraier la toate fazele astea.
Monica şi Dan Costan, ianurie 1996
(Când m-am mutat în Vancouver, Nelu Ciorba, care acum e la Romanian Times, mi-a făcut cunoştinţă cu Dan Laurenţiu Costan, care spunea că e născut cam prin 1970, din jud.Suceava, România. Ultima dată când vorbit cu el în faţă (nu la telefon) s-a declarat extremist şi mi-a spus că am o minte bolnavă. Nu ştiu exact cine este dar mai recent mi-a fost sugerat, indirect, că ar semăna cu recent decedatul Larry Hagman, JR din serialul Dallas).
Thursday, March 28, 2013
AVX VANCOUVER WA
This is the Seven Eleven where in December 1995 a shooting took place.
Days after i moved in there, at nearby Fox Pointe Appartments here below
hoping i was going to work at AVX, nearby. A Romanian girl has been shot
in the butt with a rifle from a car but in the article i read in the
newspaper the next day then said the charge of the cartridge has been modified so it
won't have so much power. Later (in 1999) i got to work at AVX, Kyocera
Ceramics on this map, with that girl' sister who was now married with a
Mexican and was pregnant for the majority of the time i worked in
there. Hope i will later remember their name (Nelu Ciorba from Romanian Times in Portland knows them). I lived at Fox Pointe
until July 1996 when i moved to Beaverton, OR, closer to Credence where i
was working.
I remembered when i moved i've been worried about that big antenna in
the middle of a field in the back of Seven Eleven on that picture as i
knew it's not really healthy to live nearby one of those. I'm wandering
who it belonged to.
I've been looking both in Oregonian and Columbian Archives and i called Columbian in Vancouver. It was in one of the papers. But can't find it now.
View Larger Map
Fox Pointe Appartments
View Larger Map
Kyocera Ceramics, aka AVX Vancouver. I worked at AVX between August 12 1999 and August 22 2000.
View Larger Map
I've been looking both in Oregonian and Columbian Archives and i called Columbian in Vancouver. It was in one of the papers. But can't find it now.
View Larger Map
Fox Pointe Appartments
View Larger Map
Kyocera Ceramics, aka AVX Vancouver. I worked at AVX between August 12 1999 and August 22 2000.
View Larger Map
Sunday, February 24, 2013
Ioan Mladin vs Andrei Pleşu
There was a suspicion in my mind for a longtime now that the guy i lived with (near the furnace room in a 6x6 ft crammed space with only room for a bed) and my wife worked for (and me just on occasions) in the fall of 1995 looked and especially talked like Andrei Pleşu. I wrote about this before in a separate post together with other resemblances. Today i was looking for some papers and stumbled upon a paper with Ioan Mladin's signature. Although he tried really heard to print his name not to write it, the handwriting looks a hell of a lot like Pleşu's. Can click on the image for better view. For best results open in a new tab with right or middle click.
Saturday, September 22, 2012
Selena Quintanilla
September 1995. Portland, Oregon. Selena and Sade and Alanis Morisette on all radio stations. What a nice music. To me Selena sounded like a cousin of Gloria Estefan. With pretty rich, professional instrumentals too... And then... What i didn't know was that earlier that year, the music died, again.
Today i was looking for her songs and i stumbled upon yet another memorable piece of music, a cut from a movie. Jennifer Lopez's movie debut. Or what make-up can do to a person.
Today i was looking for her songs and i stumbled upon yet another memorable piece of music, a cut from a movie. Jennifer Lopez's movie debut. Or what make-up can do to a person.
Friday, August 31, 2012
Paşaport
În 2004 am fost în România şi printre altele am obţinut un nou paşaport. Care şi acela, ca şi precedentul, a expirat în 5 ani. În 2009 chiar după ce mi-a expirat acel paşaport a fost introdusă noua regulă de a te deplasa la consulat pentru a obţine un paşaport care până atunci se putea obţine şi prin poştă.
Ce înseamnă asta pentru un român care locuieşte în Portland, Oregon? Deplasarea la Los Angeles, 1600 km pe autostradă, taxe de sute de dolari şi apoi o aşteptare de 4 luni.
În Portland sunt în jur de 30000 români din care probabil jumătate cetăţeni români. Dar nu am auzit pe nimeni să se plângă până acum. Mulţi probabil că rezolvă problema altfel, româneşte. În ianuarie anul acesta am contactat ambasada României în Washington. Dar nu mică mi-a fost mirarea când am auzit mesajul de pe answering system. După ce am încercat să vorbesc cu câteva persoane de acolo m-am lămurit. Nici un standard european sau american sau de oricare. Eşti tratat ca un nimic. De fapt nici nu am ajuns să discut problema de mai sus. Au fost un număr de emailuri schimbate între mine, ambasadă şi ministerul de externe. Au fost un număr de miniştri şi prim miniştri schimbaţi.
Ce nu par să înţeleagă domnii din MAE. Un minister dintr-un stat nu e o moşie în care boierul sau vechilul face după cum i se pare. Sunt nişte reguli iar dacă un cetăţean cere ceva i se dă după acele reguli.
Ce să mai vorbim de cazul când regulile au devenit imposibile?
Îmi aminteşte de facultate, când profesorii ridicau "standardul" adică volumul de materie predată atât de sus încât pentru un neşpăgar era aproape imposibil să treacă examenul iar un şpăgar trebuia să fie impresionat ca să poate menţine preţul ridicat.
Am încercat pe vremea nu ştiu cărui ministru de externe să fac o "petiţie" LOL am scris un email în care am descris problema, mi s-a răspuns, mi s-a dat un număr de înregistrare şi apoi s-a schimbat vechilul pe moşie şi aşa a rămas.
Re: FW: Probleme obtinere pasaport- E1/P/Co/598/16.07.2012
from me
x
George Ion george.ion.email@gmail.com
Jul 31
to relatii_cu_pub.
Domnilor.
Ultima dată când m-am adresat ambasadei din Washington am fost contactat de consulat. În urma discuţiei cu domnul Ghenea am hotărât să vă contactez pe dvs. Acum am primit un email de la un domn care spune că e de la ambasada României din Washington care nu se regăseşte pe lista personalului ambasadei de pe site. Ataşez aici acel email. Vă rog să analizaţi dvs. această situaţie.
Sincer,
Gheorhge Ion
"2012/7/31 Valentin Dragusin <vdragusin@roembus.org>
Stimate domnule Gheorghe,
Urmare cererii dvs adresate Ministerului Afacerilor Externe de la Bucuresti, va rugam sa ne trimiteti un numar de telefon la care puteti fi contactat.
O zi placuta in continuare.
Valentin Dragusin
Ambasada Romaniei la Washington"
2012/7/16 relatii_cu_publicul <relatii_cu_publicul@mae.ro>
Stimate domn,
Vă mulţumim pentru mesajul dumneavoastră, pe care l-am înregistrat cu nr. E1/P/Co/598/16.07.2012.
Vă vom răspunde în termenul[1] prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Cu consideraţie,
Direcţia Relaţii Interinstituţionale, Politici şi Informaţii Publice
[1] Art. 8 - (1) Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
(2) Pentru soluţionarea petiţiilor transmise, potrivit art. 61, de la alte autorităţi sau instituţii publice, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiţiei la autoritatea sau instituţia publică competentă.
Art. 9 - În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile.
From: George Ion [mailto:george.ion.email@gmail.com]
Sent: Thu 7/12/2012 05:58
To: relatii_cu_publicul
Subject: Probleme obţinere paşaport
Mă numesc Gheorghe Ion şi locuiesc legal în Statele Unite din 1995. Ultimul paşaport mi-a expirat în 2009. Am încercat să contactez Ambasada României la Washington, dar în schimb am fost contactat de domnul Ghenea de la Consulatul din Los Angeles. Aş fi vrut să discut cu cei de la Ambasada despre dificultatea de a călători la Los Angeles pentru a obţine un paşaport iar domnul Ghenea în schimb m-a invitat la Consulat să aplic pentru o foaie de drum. Problema principală pentru care am reţineri să merg la Los Angeles este descrisă aici:http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/07/neon-tiger.html .
Mai este şi problema discriminării tuturor românilor din Statele Unite care nu locuiesc la o distanţă acceptabilă de un consulat. Nu este posibil ca introducerea paşapoartelor biometrice care reprezintă un progres tehnologic să reducă opţiunea de a obţine un paşaport prin poştă ca înainte şi să nu permită obţinerea într-un timp mai rezonabil decât 4 luni.
Gheorghe Ion
Ce înseamnă asta pentru un român care locuieşte în Portland, Oregon? Deplasarea la Los Angeles, 1600 km pe autostradă, taxe de sute de dolari şi apoi o aşteptare de 4 luni.
În Portland sunt în jur de 30000 români din care probabil jumătate cetăţeni români. Dar nu am auzit pe nimeni să se plângă până acum. Mulţi probabil că rezolvă problema altfel, româneşte. În ianuarie anul acesta am contactat ambasada României în Washington. Dar nu mică mi-a fost mirarea când am auzit mesajul de pe answering system. După ce am încercat să vorbesc cu câteva persoane de acolo m-am lămurit. Nici un standard european sau american sau de oricare. Eşti tratat ca un nimic. De fapt nici nu am ajuns să discut problema de mai sus. Au fost un număr de emailuri schimbate între mine, ambasadă şi ministerul de externe. Au fost un număr de miniştri şi prim miniştri schimbaţi.
Ce nu par să înţeleagă domnii din MAE. Un minister dintr-un stat nu e o moşie în care boierul sau vechilul face după cum i se pare. Sunt nişte reguli iar dacă un cetăţean cere ceva i se dă după acele reguli.
Ce să mai vorbim de cazul când regulile au devenit imposibile?
Îmi aminteşte de facultate, când profesorii ridicau "standardul" adică volumul de materie predată atât de sus încât pentru un neşpăgar era aproape imposibil să treacă examenul iar un şpăgar trebuia să fie impresionat ca să poate menţine preţul ridicat.
Am încercat pe vremea nu ştiu cărui ministru de externe să fac o "petiţie" LOL am scris un email în care am descris problema, mi s-a răspuns, mi s-a dat un număr de înregistrare şi apoi s-a schimbat vechilul pe moşie şi aşa a rămas.
Re: FW: Probleme obtinere pasaport- E1/P/Co/598/16.07.2012
from me
x
George Ion george.ion.email@gmail.com
Jul 31
to relatii_cu_pub.
Domnilor.
Ultima dată când m-am adresat ambasadei din Washington am fost contactat de consulat. În urma discuţiei cu domnul Ghenea am hotărât să vă contactez pe dvs. Acum am primit un email de la un domn care spune că e de la ambasada României din Washington care nu se regăseşte pe lista personalului ambasadei de pe site. Ataşez aici acel email. Vă rog să analizaţi dvs. această situaţie.
Sincer,
Gheorhge Ion
"2012/7/31 Valentin Dragusin <vdragusin@roembus.org>
Stimate domnule Gheorghe,
Urmare cererii dvs adresate Ministerului Afacerilor Externe de la Bucuresti, va rugam sa ne trimiteti un numar de telefon la care puteti fi contactat.
O zi placuta in continuare.
Valentin Dragusin
Ambasada Romaniei la Washington"
2012/7/16 relatii_cu_publicul <relatii_cu_publicul@mae.ro>
Stimate domn,
Vă mulţumim pentru mesajul dumneavoastră, pe care l-am înregistrat cu nr. E1/P/Co/598/16.07.2012.
Vă vom răspunde în termenul[1] prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Cu consideraţie,
Direcţia Relaţii Interinstituţionale, Politici şi Informaţii Publice
[1] Art. 8 - (1) Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
(2) Pentru soluţionarea petiţiilor transmise, potrivit art. 61, de la alte autorităţi sau instituţii publice, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiţiei la autoritatea sau instituţia publică competentă.
Art. 9 - În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile.
From: George Ion [mailto:george.ion.email@gmail.com]
Sent: Thu 7/12/2012 05:58
To: relatii_cu_publicul
Subject: Probleme obţinere paşaport
Mă numesc Gheorghe Ion şi locuiesc legal în Statele Unite din 1995. Ultimul paşaport mi-a expirat în 2009. Am încercat să contactez Ambasada României la Washington, dar în schimb am fost contactat de domnul Ghenea de la Consulatul din Los Angeles. Aş fi vrut să discut cu cei de la Ambasada despre dificultatea de a călători la Los Angeles pentru a obţine un paşaport iar domnul Ghenea în schimb m-a invitat la Consulat să aplic pentru o foaie de drum. Problema principală pentru care am reţineri să merg la Los Angeles este descrisă aici:http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2012/07/neon-tiger.html .
Mai este şi problema discriminării tuturor românilor din Statele Unite care nu locuiesc la o distanţă acceptabilă de un consulat. Nu este posibil ca introducerea paşapoartelor biometrice care reprezintă un progres tehnologic să reducă opţiunea de a obţine un paşaport prin poştă ca înainte şi să nu permită obţinerea într-un timp mai rezonabil decât 4 luni.
Gheorghe Ion
Friday, August 17, 2012
August 1995
A day i should celebrate. As Yolanda said. Yolanda is a friend of Mart-Maerz-Mârţ family. She and her son came in Oregon just before us. They stayed at the Marts just before us.
With borrwowed money and some little other money i had i went to Tarom with my yellow envelopes with the Green Card Lottery documents to buy two tickets to New York. They only had tickets for a Sunday at the beginning of August. Tarom flight nr. RO13, with a DC10 rented from a Belgium airline replacing the Airbus that crashed at Baloteşti. Captain Michel.
We arrived in New York on August 6. They kept us for 3 hours at the INS. Ron, my new friend from the plane was still waiting for us. With a native american guy. But i already made up my mind. We're still going to Oregon, at my ex-colleague Iulian Mârţ from Bacău. Ron was really disappointed. I still had $600 dollars. (There was a guy in the plane that said he had 100.000 dollars and needed help into smuggling those money through the customs but i refused).
I went to an airline counter in the airport. The price to Oregon, tickets bought on the spot was double of the $600 we had.
So the next day we took the Greyhound, as Iulian told me on the phone. After all i've read the book, Greyhound America. It should have been fun, we're gonna see lots of places. I remember the face of the woman at the counter when i bought the tickets. She gave me a look that in a way defined all that happened later. Bad sign.
Three days, two nights, 8 drivers, 5 buses. And the accident that almost happened that night when i and the guy behind the driver were the only people awake in the bus. The driver fell asleep the bus drifted on the freeway's shoulder and the black guy behind him gently taped him on the shoulder awaking him. He didn't panic and brought the bus back on the second lane. I remember something that really shocked me. He started laughing! Never stopped to catch his breath. Now i know why, the fear of being fired was bigger than his need for a comforting break.
On August 10 there we were, at the Greyhound station in Salem. Veronica was waiting for us, she took a little time from her work at that high tech silicon foundry (i forgot the company name, Wafertech i think), gave me a hug and another bad preview, whispering condescendingly in my ear: Gigi, Gigi... And then she took us directly to the Social Security office in Salem, watched everything we wrote in the applications, went with us at the counter and told the clerk that we're only temporary here... Although we had on the passports the stamp from INS at the airport that said "processed for I551", that is permanent residency... Which i told the clerk in plain English. The Mexican woman at the counter with the passports and applications in her hand looked at me, looked at Veronica, at me again then wrote something on the applications and two weeks later the cards came with the inscription "No right to work" on them. Veronica said something that she had a friend somewhere who's gone help us to get permits for work but the next day under some pretext i secretely went with Angela to Portland (fearing that they wouldn't let us) straight to the downtown Social Security office, i explained them the whole situation, they gave us new applications and in another two weeks new cards arrived, this time the right ones. And i was exercising my signature in English with the first name first on some yellow pieces of papers at the Marts so i could sing the cards...
And since then, daily, hourly and weekly hundreds, or thousands of similar situations... Yesterday i called Oregon State Bar Association asking for a referral. Every once in a while i do so. They asked me what i needed a lawyer for. And i told them, in any area of non-violent crime, i think there is no law that has not been broken in our regards.
And then yesterday at the WinCo store, this younger athletic tall blond guy standing at the other check stand checking in the same time so i could see him, with a 6 inch blade hanging on his waist belt. By the way, for many years after we came here WinCo was called Cub Foods...
And i just remembered while staying at the Marts, one day Veronica received the negative result for her breast cancer test...
And i really made my attempts to work around here... Until August 2000 i had 23 jobs... The longest one year... The shortest one day... Some of them are in the Resume with the link in this blog on the lower left area... But that is another story, hope i will be able to share it here...
08/14/2013:
1996, George's (Hirsovescu) House, Salem, Oregon. Cloe (wife), his daughter, Dan Onu, son-in-law (Boeing), Julian Mart, Angela.
Later i found out he was also associated was Associated with Aristotel Popescu, Iaşi, possibly with Peter Kiss, Portland Oregon.
With borrwowed money and some little other money i had i went to Tarom with my yellow envelopes with the Green Card Lottery documents to buy two tickets to New York. They only had tickets for a Sunday at the beginning of August. Tarom flight nr. RO13, with a DC10 rented from a Belgium airline replacing the Airbus that crashed at Baloteşti. Captain Michel.
We arrived in New York on August 6. They kept us for 3 hours at the INS. Ron, my new friend from the plane was still waiting for us. With a native american guy. But i already made up my mind. We're still going to Oregon, at my ex-colleague Iulian Mârţ from Bacău. Ron was really disappointed. I still had $600 dollars. (There was a guy in the plane that said he had 100.000 dollars and needed help into smuggling those money through the customs but i refused).
I went to an airline counter in the airport. The price to Oregon, tickets bought on the spot was double of the $600 we had.
So the next day we took the Greyhound, as Iulian told me on the phone. After all i've read the book, Greyhound America. It should have been fun, we're gonna see lots of places. I remember the face of the woman at the counter when i bought the tickets. She gave me a look that in a way defined all that happened later. Bad sign.
Three days, two nights, 8 drivers, 5 buses. And the accident that almost happened that night when i and the guy behind the driver were the only people awake in the bus. The driver fell asleep the bus drifted on the freeway's shoulder and the black guy behind him gently taped him on the shoulder awaking him. He didn't panic and brought the bus back on the second lane. I remember something that really shocked me. He started laughing! Never stopped to catch his breath. Now i know why, the fear of being fired was bigger than his need for a comforting break.
On August 10 there we were, at the Greyhound station in Salem. Veronica was waiting for us, she took a little time from her work at that high tech silicon foundry (i forgot the company name, Wafertech i think), gave me a hug and another bad preview, whispering condescendingly in my ear: Gigi, Gigi... And then she took us directly to the Social Security office in Salem, watched everything we wrote in the applications, went with us at the counter and told the clerk that we're only temporary here... Although we had on the passports the stamp from INS at the airport that said "processed for I551", that is permanent residency... Which i told the clerk in plain English. The Mexican woman at the counter with the passports and applications in her hand looked at me, looked at Veronica, at me again then wrote something on the applications and two weeks later the cards came with the inscription "No right to work" on them. Veronica said something that she had a friend somewhere who's gone help us to get permits for work but the next day under some pretext i secretely went with Angela to Portland (fearing that they wouldn't let us) straight to the downtown Social Security office, i explained them the whole situation, they gave us new applications and in another two weeks new cards arrived, this time the right ones. And i was exercising my signature in English with the first name first on some yellow pieces of papers at the Marts so i could sing the cards...
And since then, daily, hourly and weekly hundreds, or thousands of similar situations... Yesterday i called Oregon State Bar Association asking for a referral. Every once in a while i do so. They asked me what i needed a lawyer for. And i told them, in any area of non-violent crime, i think there is no law that has not been broken in our regards.
And then yesterday at the WinCo store, this younger athletic tall blond guy standing at the other check stand checking in the same time so i could see him, with a 6 inch blade hanging on his waist belt. By the way, for many years after we came here WinCo was called Cub Foods...
And i just remembered while staying at the Marts, one day Veronica received the negative result for her breast cancer test...
And i really made my attempts to work around here... Until August 2000 i had 23 jobs... The longest one year... The shortest one day... Some of them are in the Resume with the link in this blog on the lower left area... But that is another story, hope i will be able to share it here...
08/14/2013:
1996, George's (Hirsovescu) House, Salem, Oregon. Cloe (wife), his daughter, Dan Onu, son-in-law (Boeing), Julian Mart, Angela.
Later i found out he was also associated was Associated with Aristotel Popescu, Iaşi, possibly with Peter Kiss, Portland Oregon.
Friday, July 20, 2012
C I S V
---------- Forwarded message ----------
From: "George Ion" <geion@verizon.net>
To: < international@cisv.org>
Cc:
Date: Sun, 5 Oct 2008 22:20:17 -0700
Subject: Question
Gheorghe Ion
6810 SW Hall Blvd #16
Beaverton, OR, 97008
geion@verizon.net
503-367-3377
Hello
In 1972 when i was twelve I've been in a CISV camp in Kisdorf, near Hamburg, Germany, sent by the communist regime in Romania.
The exact location is Ulmenhof in Kisdorf, as shown below. It's probably a school now.
http://www.panoramio.com/photo/4659551
Seeing that picture triggered lots of memories.
I never quite understood why me, because there were many other eligibile (children of the communist elite), like the other three kids in the Romanian delegation. I never quite understood why an organization like yours would invite children from the communist countries, since the only ones that would benefit would be the children of the above elite, with few exceptions.
Not speaking any international language, except for a few french words made it tough for us, almost traumatizing. We weren't able to communicate with the other kids. I remember quite vividly Klauss, the director of the camp asking me severeal times in French: "Pourquoi tu es toujour si seul ?". That made me feel somewhat guilty.
I also have nice memories from there, like driving a car for the first time in my life (a Renault 4 owned or rented by Olaf from Sweden) and being saved from drowning in an Olympic size swimming pool. (I was a poor swimmer at that time.)
Also dancing for the first time in the dark in a "discoteque" with the chef's daughter, Suzanna (I don't know the exact spelling) organized by a couple of local german guys that were hanging around. I think one of them was the son of a prominent local CISV member.
I remember once Klauss filmed me with a nice camera with zoom I also played with and during projection, the film jammed and I saw my image catching fire on the screen.
I am asking your help in consolidating the memories of those days with the complete list of the sites visited and a list of the staff present in the camp with their qualifications.
As I said I didn't speak any English at the time. But from singing the camp's song every morning, i memorized the words and reconstructed the lyrics later on. Please confirm that this was the camp's song lyrics.
"Here in this village you may see
Children living happily
Swedes, Finns, Turks, Romanians
British, Germans, Canadians
Philippines, Italians too
We have many things to do
How am i alike to you"
Especially the last line doesn't sound quite right.
Many appreciations for your work,
Gheorghe Ion
---------- Forwarded message ----------
From: "George Ion" <geion@verizon.net>
To: <secretary.hh@de.cisv.org>
Cc:
Date: Tue, 7 Oct 2008 06:36:38 -0700
Subject: Fw: Fwd: Question
Hello
I wasn't lucky contacting the global site. Please read the following thread and help me if you can.
George Ion
----- Original Message -----
From: Bertil Hron
To: geion@verizon.net
Sent: Tuesday, October 07, 2008 5:07 AM
Subject: Re: Fwd: Question
Dear Gheorghe,
Thank you very much for your e-mail. It is good to hear that, after so many years, you are still thinking of your CISV experience.
First of all, as regards names and addresses we are not able to give out personal details about participants. However, we recommend that your register on the CISV Friends website ( http://friends.cisv.org) and claim participation in your Village (V-1972-006), and in doing so, possibly make contact with other people who participated in your programme.
By registering on the CISV Friends website you will also receive regular links to CISV publications such as CISV News and the CISV Annual Review.
Secondly, I am afraid we do not have the specific information you are requesting as related to excursion destinations.
Thirdly, as for the lyrics you provided, these appear to have been specific to your programme. Sometimes in the different programmes the lyrics of the CISV song and other songs are adapted by the participants to fit their programme or as part of a performance for a public occasions such as Open Day.
The official lyrics of the CISV Song are these:
The CISV Song (Kathleen Milne/Bjarne Kirk)
Here in this village you may see
Children living happily
Different race and different land
Here we come to understand
One another’s point of view
Learning through the things we do
How alike am I to you
Here we live and eat and sleep
Talk and laugh and sometimes weep
Here we share our hopes and fears
Build a bridge across the years
Sow a seed and plant a tree
Beneath whose branches there may be
All the nations gathered free
That our children so may grow
In a world we did not know
Sharing all they have to give
Learning how to love and live
In our hands the future lies
Seize the moment ‘ere it flies
Stamp the present with an act
Dare to make our dream a fact
Cheers,
Bebbe
Tuesday, 7 October 2008
03/31/1972 Don't know if i wrote above about holding hands while singing the version of the song written first above. Stumbled across a picture today. At the end of the song we were turning around while still holding hands forming a circle eacg facing outside and only then we were breaking with hands throwing them towards ground.
From: "George Ion" <geion@verizon.net>
To: < international@cisv.org>
Cc:
Date: Sun, 5 Oct 2008 22:20:17 -0700
Subject: Question
Gheorghe Ion
6810 SW Hall Blvd #16
Beaverton, OR, 97008
geion@verizon.net
503-367-3377
Hello
In 1972 when i was twelve I've been in a CISV camp in Kisdorf, near Hamburg, Germany, sent by the communist regime in Romania.
The exact location is Ulmenhof in Kisdorf, as shown below. It's probably a school now.
http://www.panoramio.com/photo/4659551
Seeing that picture triggered lots of memories.
I never quite understood why me, because there were many other eligibile (children of the communist elite), like the other three kids in the Romanian delegation. I never quite understood why an organization like yours would invite children from the communist countries, since the only ones that would benefit would be the children of the above elite, with few exceptions.
Not speaking any international language, except for a few french words made it tough for us, almost traumatizing. We weren't able to communicate with the other kids. I remember quite vividly Klauss, the director of the camp asking me severeal times in French: "Pourquoi tu es toujour si seul ?". That made me feel somewhat guilty.
I also have nice memories from there, like driving a car for the first time in my life (a Renault 4 owned or rented by Olaf from Sweden) and being saved from drowning in an Olympic size swimming pool. (I was a poor swimmer at that time.)
Also dancing for the first time in the dark in a "discoteque" with the chef's daughter, Suzanna (I don't know the exact spelling) organized by a couple of local german guys that were hanging around. I think one of them was the son of a prominent local CISV member.
I remember once Klauss filmed me with a nice camera with zoom I also played with and during projection, the film jammed and I saw my image catching fire on the screen.
I am asking your help in consolidating the memories of those days with the complete list of the sites visited and a list of the staff present in the camp with their qualifications.
As I said I didn't speak any English at the time. But from singing the camp's song every morning, i memorized the words and reconstructed the lyrics later on. Please confirm that this was the camp's song lyrics.
"Here in this village you may see
Children living happily
Swedes, Finns, Turks, Romanians
British, Germans, Canadians
Philippines, Italians too
We have many things to do
How am i alike to you"
Especially the last line doesn't sound quite right.
Many appreciations for your work,
Gheorghe Ion
---------- Forwarded message ----------
From: "George Ion" <geion@verizon.net>
To: <secretary.hh@de.cisv.org>
Cc:
Date: Tue, 7 Oct 2008 06:36:38 -0700
Subject: Fw: Fwd: Question
Hello
I wasn't lucky contacting the global site. Please read the following thread and help me if you can.
George Ion
----- Original Message -----
From: Bertil Hron
To: geion@verizon.net
Sent: Tuesday, October 07, 2008 5:07 AM
Subject: Re: Fwd: Question
Dear Gheorghe,
Thank you very much for your e-mail. It is good to hear that, after so many years, you are still thinking of your CISV experience.
First of all, as regards names and addresses we are not able to give out personal details about participants. However, we recommend that your register on the CISV Friends website ( http://friends.cisv.org) and claim participation in your Village (V-1972-006), and in doing so, possibly make contact with other people who participated in your programme.
By registering on the CISV Friends website you will also receive regular links to CISV publications such as CISV News and the CISV Annual Review.
Secondly, I am afraid we do not have the specific information you are requesting as related to excursion destinations.
Thirdly, as for the lyrics you provided, these appear to have been specific to your programme. Sometimes in the different programmes the lyrics of the CISV song and other songs are adapted by the participants to fit their programme or as part of a performance for a public occasions such as Open Day.
The official lyrics of the CISV Song are these:
The CISV Song (Kathleen Milne/Bjarne Kirk)
Here in this village you may see
Children living happily
Different race and different land
Here we come to understand
One another’s point of view
Learning through the things we do
How alike am I to you
Here we live and eat and sleep
Talk and laugh and sometimes weep
Here we share our hopes and fears
Build a bridge across the years
Sow a seed and plant a tree
Beneath whose branches there may be
All the nations gathered free
That our children so may grow
In a world we did not know
Sharing all they have to give
Learning how to love and live
In our hands the future lies
Seize the moment ‘ere it flies
Stamp the present with an act
Dare to make our dream a fact
Cheers,
Bebbe
Tuesday, 7 October 2008
03/31/1972 Don't know if i wrote above about holding hands while singing the version of the song written first above. Stumbled across a picture today. At the end of the song we were turning around while still holding hands forming a circle eacg facing outside and only then we were breaking with hands throwing them towards ground.
Friday, January 27, 2012
Kaiser, Khazaria, קֵיסָרְיָה and Lenin
The words have memory. One can understand history following the words throughout it. I think i'm not mistaking when i say a language includes during its evolution parts of the history of the people who spoke it.
I did once a search on the word Kaiser in the phone directory in the Portland area, where i live. There are hundreds, with (spelling) variations like Keiser / Kaizer / Keyser / Kyser / Kiser / Kizer / Kaiser and probably others. There is a city just north of Salem, the capital of Oregon, called Keizer. One of the first if not the first medical insurance company in the United States, still a major one today, is called Kaiser Permanente. And i told myself, there's got to be something about it. And i did a little research and i sent emails approximately more than a year ago to some of my friends with the results. Now i'm going to post them here together with more information.
There is a city in Israel called קֵיסָרְיָה.Pronounced Keisarya. Caesaria in English. Built by Greeks, renamed by Romans in honor of Caesar.
There was a country between the 618 AD and 1050 AD named Khazaria north of Caucusus Mountains, between Caspian and Black sea. (Where the word Caucasian is coming from, of course!)
There is a city in Israel called קֵיסָרְיָה.Pronounced Keisarya. Caesaria in English. Built by Greeks, renamed by Romans in honor of Caesar.
There was a country between the 618 AD and 1050 AD named Khazaria north of Caucusus Mountains, between Caspian and Black sea. (Where the word Caucasian is coming from, of course!)
 |
| click on the map to enlarge, best with middle click |
There was a region in Russia and Soviet Union where Volga Germans lived where most of these people named Kaiser came from in Portland area. During Soviet Union it was called just that, Volga German Autonomous Soviet Socialist Republic. On Volga river, of course, in the heart of what it was Khazaria, shown in the map above, some 600 years before. You can find the story of how they got there or how they got out of there in Wikipedia or in other sources.
http://en.wikipedia.org/wiki/Volga_Germans.
Basically, Catherine the Great, a German princess, 6 month after she maried Peter III, also German, assassinated him and took the throne. In 1792 and 1793 she published manifestos inviting foreigners to come to Russia giving them land and many privileges. The settlers came mainly from Bavaria, Baden, Hesse, the Palatinate and the Rhineland, over the years 1763 to 1767. To make a long story short, in the end, starting about 150 years ago, they all came to the US.
 |
| click on the map to enlarge, best with middle click |
There was Deutsches Kaiserreich and now there are the common words Keiserreich and Keiser in German.
There is the name Casimir in Polish and the name Cazan (that i know of) in Romanian.
I think the reader can get the idea by now. There's always google to help.
"Lenin's mother, Maria Alexandrovna Ulyanova (born Maria Alexandrovna Blank) (Russian: Мария Александровна Ульянова) (6 March [O.S. 22 February] 1835 — 25 July [O.S. 12 July] 1916)[1] was one of the six children of Alexandr Blank (born Israel Blank), and Anna Ivanovna Groschopf, the daughter of a German father, Johann Groschopf, and a Swedish mother, Anna Östedt."
Lenin was born in the town of Ulyanovsk, formerly Simbirsk, located on the Volga River.
However, the name Ulyanov may very well come from Ulus of Jochi, the name of the Golden Horde. Lenin by his father was one quarter tatar. http://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Horde
German, Tatar, Swedish, Jewish, watever, similar to the prince and princess or better said emperor and empress mentioned above, he had very little or no Russian blood in him.
In 1995, in Portland, Oregon, i met a Romanian gentleman named Ioan Mladin. He taught me his version of Socrate's paradox. He also told me that "they" (he never said who where they) want to build the communism @here. Back then i did not know what to believe and i forgot.
Cristian Ioanide, ex director of the publication Romanian Times in Portland died not long after he put in one of his editorials the information that a large number of the people in Oregon are descendants of Volga Germans. http://www.romaniantimes.org/ioanide.html. That's where and when i found out the first time and i had to tell it to a German Romanian American guy i know around here.
Couldn't find the article in the Romanian Times archive. I will keep searching for the article where he wrote that. He was a friend of mister Mladin and i also met him once. That night when he hit a pole in the courtyard of Sfânta Maria Romanian orthodox church in Portland with his Mercedes pressing on the accelerator instead of brakes after he left and we were all watching the Romanian movie Balada.
Here is the map that shows where most of the Volga Germans are settled in the United States
And let's not forget that the fiberboard that the floor in the apartment where i live and in the one beneath is made, which is the main source of formaldehyde that i had to breathe continuously was made by a a company named Kaizer or a variation of it. It's under the carpet right now and i really regret i didn't take a picture of the logo that was printed on one of the boards when i sealed it with self adhesive shelf liners.
If i hadn't have that continuous stomach pain for 10 years until 2006 and didn't know any of these i think i would be much happier.
Here is the one of 2000 US census map. But unfortunately, we don't see any Khazars here, only Germans.
 |
| click on the map to enlarge, best with middle click |