7:42/9:42 Eram așa într-un moood de relaxare în dimineața asta, după o zi întreagă (16 ore) de căutări (ieri). Nici pașii pe tavan nu mă afectează azi prea mult. Fiindcă m-am plâns mereu e timpul să vin și cu niște vești bune (pentru mine). Am rezolvat-o cu infecția (era să spun bucală, chiar, iar am găsit ceva să comentez) orală, cauzată de o placă dentară defectuoasă pe un fond de nesimțire totală din partea mea (am o scuză, am fost extrem de ocupat cu asemănările). Odată identificată problema, au mai trecut câteva zile de groază fiindcă durerea se extinsese la maxilar, până la ochi, dar a trecut. Augmentin, 250 mg la 3 ore (timpul de înjumătățire a disponibilității bio este de 1 oră jumătate, deci la 3 ore ai cam un sfert din doza inițială, dacă mergi pe 6 sau 8 ore cu 500 mg, cât ai?), deci un tratament mai smart cu o concentrație mai constantă, și mi-a trecut. Chiar acum am luat niște ciocolată și am doar o umbră din frisoanele și transpirația pe care le aveam. Nu știu exact unde a fost leziunea, dar a fost până la os și dincolo, ia acum se "granulează" adică gingie crește înapoi din os. Cealaltă problemă. Aproximativ în jurul datei când au făcut inspecția la apartament au apărut două deschideri în pereți, una în sufragerie lângă canapea, una în dormitor. În același timp, podeaua foarte rece. Ce se întâmplă. Panourile din interior ale pereților sunt făcute din ghips aerat sau spumat (sulfat de calciu) de 10 mm grosime placate cu carton cam de un mm grosime. În interiorul bulelor de aer din spuma de ghips apare bioxid de sulf până la saturație, la fel ca și între panourile pereților. Acest bioxid de sulf impregnează cartonul, iar praful de hârtie emanat la vibrații zboară în interior, este inhalat, după care eliminat din plămâni prin flegmă în sistemul digestiv unde apare un fenomen de "slow release" mai ales în zona colonului inferior, aceasta creând leziuni. După ce pe 22 am îndrăznit să postez video-ul acela cu Stevie Nicks, au programat ieri o toaletare de copaci (da erau niște copaci în video) aici la apartament. Numai cine nu a văzut o mașină de aceea de măcinat copaci sau crengi (copacii sau crengile nu se transportă ci se macină pe loc pentru a "încăpea mai bine în camionul acela") nu știe. Vibrație și zgomot de peste 100 dB la sursă, la câțiva metri de clădirile "light buildings" adică din materiale ușoare. Camerele normal s-au umplut de acel praf de hârtie cu sulf, iar azi am avut un nou "flare up" la colon, deși de câteva zile am început să iau ulei mineral (alimentar sau "food grade") care nu se asimilează ci doar protejează tot tractul digestiv până se elimină. Deci ieri stăteam așa pe canapea și priveam în gol când am văzut șurubul acela desfăcut de la o ramă care ținea o aerotermă îngropată în perete. Apropo, nu folosesc aceste aeroterme, ele sunt instalate astfel încât comunică puțin și cu interiorul peretelui iar praful este absorbit și răspândit în locuință. Am verificat acele șuruburi de multe ori de-a lungul timpului, este imposibil să nu fi fost desfăcut de cineva.
Nu am vrut să postez toate acestea fiindcă mă deprimă. Aveam în minte un video pe care tocmai l-am urmărit. Dar când am deschis laptopul ele mi-au re-venit în minte.
Am ascultat de mai multe ori la Europa FM și știu din România ce muzică dulceagă și ușoară se dă pe acolo. Iată ceea ce se numește un hit de rock american clasic în vârstă de 41 de ani, de o calitate și profesionalism "discret" ca să spun așa. Da, am cunoscut-o pe Stevie Nicks personal, în mai multe ocazii (fiindcă s-a arătat sub cel puțin două-trei identități) iar multe din melodiile ei au fost inspirate din aceste întâlniri. Oare până unde poate merge cineva în a extrage fără consimțământ orice rămășiță din viața privată a cuiva? (Da, puteți folosi acest video ca "portal" pentru a urmări și alte video-uri ale acestei zâne autentice, inclusiv din piesele cu Fleetwood Mach.
Cine ar crede că totuși de la rock-ul american până la euro disco poate fi un drum atât de scurt (cu păstrarea rochiei zburătoare)?
Și înapoi la balada rock.
Got to get used to. No matter what i do or wher i go, they come and pop all kinda people in front of me. When i go to the store i am not expecting to see them but they come to flash me. Among others, i saw 3 white haired gosts at the checkstand, after half hour of harrassment in the store by everyone there, me beeing dead tired. If that is her, without makeup at 79 she is unrecongizable. One of the others could have been Leslie from the video above, but didn't get to see his face.
No comments:
Post a Comment
Friendly comments welcome
Note: Only a member of this blog may post a comment.