November 6th

7:00 But maybe it was only me who i was surrounded by a bunch of people that had "missions" in screwing me up. Influencing, mostly making me saying things, making a fool out of me as i grew up in a bubble created by those.

That's why i'm saying, maybe my life was completely different then otters'.

I wanted to say a few words about how my previous life was. The one before "del mezzo di camin" when i crossed the ocean.

Everything was calm and predictable. For decades all people had jobs and a cheap quality place to live in. However in the end, sadly, nothing much to do.

The industrialization that took place after WWII was reaching the end of its life cycle in the bubble created by the iron curtain. Everything in the world has evolved but we were stagnating. Many of the numerous production factories were creating gigantic backlogs of stocked products.

Everything was dictated by the party but the party and the party members were just a bunch of ambitious idiots and their only care was to get dwellings, food and everything better than others. They had no knowledge on how the world has evolved and didn't need or wanted to know. They thought everything would stay the same forever.

Nowhere to sell our outdated products and nobody from the outside world didn't want to buy nothing from us except for food. So we went in a food crisis.

Most of us has beaten that by getting food from their relatives left in villages. They didn't have much land, which was all caught in the cooperatives and state farms that were selling for very cheap prices, and it was all going to export to make currency to pay the debt created by the last wave of imports of machinery in the 70s. Just a little around the houses that they couldn't take away. With that they were able to raise a few animals.

But above all there was the boredom. Nothing was on TV except old movies and HIM, a couple of hours a day. They stopped bringing in new movies after Star Wars. The domestic movies where plainly stupid. And then the video players started to be smuggled in but the smugglers were bringing only the stupid stuff like sex comedies.

So we the men of communist Romania were spending lots of times in bars and restaurants. Restaurants didn't have any food but beer and liquor. But me again i had a special entourage.

They were so many engineers at the production factories that they didn't have anything to do. Me out of curiosity have managed to bring in from Bucharest some computers that weren't far from the ones in the west. However nobody knew what to do with them and how to use them. So i voluntarily out of curiosity and boredom dived for 8 hours a day into the universe of computer languages and operating systems and stuff and i even succeeded in making some useful programs (apps).

By doing so i managed to scare a lot of people who were thinking they will lose their privileges of abusing their position of getting more money to the workers by falsifying documents and getting bribes for it and to me that was kinda fun LOL.

As i said we (me) was spending most afternoons and evenings in the so called restaurants, drinking barrels of beer and talking non sense. Not knowing what the world has become, or what we have become we were imagining things and talking hypothetically, mixing casual with important and facts with fiction.

But it seems the world i came in is not much better. There is freedom and access to knowledge but most people don't really know what to do with it and there is no time for it and they are living with the constant fear of losing jobs and not having money for mortgages and cars. Most of them that is. And the housing is terrible.

So this is who i am. When talking with me you will never know when i speak hypothetically and when i can really grasp some of the surrounding reality or just guessing but i became good at it because that is all i've done all my life. I am a broken person coming from a broken world surrounded again by people with missions trying to make a fool out of me. Everything i put here are just reactions to it and first hand "insider" testimonies. The obvious contradictions and things did not match my dreams.

8:02 Reply to @. Not everything in this world is related to (sex and) money. For that i was waiting for 12 hours? Is she part of the same making fool entourage?

BTW i used again some of the decongestant i bought at WinCo but they beat that by pumping in here cigarette smoke. Though i miraculously slept 6  hours, waking with no palpitations, they managed to create some right now after i watched a video and cigarette smoke was pumped in here with vibrations from an exhaust.

BTW i was thinking these days. The Pacepa myth. Theoretically "Pacepa" "defected" in the 70s coming here with all the big secrets of Soviet Union and communist block and wrote a book. But he is nowhere to be seen or heard. The second book was co-authored with a casino lawyer which made me believe he wrote the first one also.

Nobody in Romania (except for English teachers who were also outdated and teaching basics from a version of English from England (maybe) as we were only taught stupid outdated things in schools) was speaking English, especially the idiots from the party. How about writing. Impossible. You have to be immersed in a culture for a long time to be able to write like that.

The Soviet Union was not beaten by Pacepa. The Soviet Union was scheduled to be put down as non-functional. Probably as functional as North Korea. When you are looking at ridiculous images with minimalist command posts of Kim in the fields you should imagine all those big screens and rockets shown at parades are coming from a well established economy with a matching infrastructure.

Why they opened up China for world trade and millionaires party members? Because they didn't want it to have the fate of Soviet Union.

11:03

12:00 There's been what i thought cigarette smoke from upstairs in here all morning, however smoke slowed my reactions to almost none and i was eating my noodles soup in that moment and it still stinks in here and never finished cleaning the apartment. But definitely not 5'3" and not seen before as i thought. Black hair? Looks a bit like Ayesha which sends me back guessing.

3:20

6:52 Ok. Let's try this one more time.

10:50 Oana Lasconi este o față...

11:12 Another groundhog day has passed.'

11:22 Ok so the holes at the roots of the little trees next to the closest garages are actually rat burrows, not moles...? Never seen the first door open... Can't remember now... Smoke from number 4 and gas smell cover some other stuff, right?

1:00 Cu câteva minute înainte de a posta eu video-ul de mai sus. Oare de unde au știut? Homo sapiens de seară.

Romania, terra mia

Armano. Parcă așa îl chema pe casierul italian de la WinCo. 1997. Pe atunci WinCo se numea Cub Foods (atenție, cub nu înseamnă cube cum am crezut eu mai mulți ani, înseamnă pui de felină, ca de exmplu lei, tigri etc.) pentru că avea înăuntru din loc în loc pe rafturile cu alimente tot felul de animale de pluș cam jumătate de mărime naturală, tigri, lei, maimuțe. Nu prea înalt, solid, bine peste 50, zâmbitor. Nu mai știu cum am intrat în vorbă cu el. De câte ori mă vedea, îmi zicea "Romania, terra mia!". În mintea mea veșnic amorțită din perioada aceea, se năștea de fiecare dată o întrebare. "Ma perché dice cosi?" "Non e che e la sua davvero, questo sta scherzando". Într-o zi când mintea mea era mai limpede decât de obicei, chiar i-am zis-o. Nu știu dacă după aceea l-am mai văzut. Faza a fost poate în jur de 2005.

Bine n-am să stau să scriu aici despre toate întâlnirile mele cu italieni. Începând poate cu italianul cu un fiat 500 verde care a venit la o Bobotează la Câmpulung împreună cu o rubedenie din Suceava, logodnica lui. Aveam vreo 10 ani cred deci era în 1970. A alunecat și a căzut în zăpadă iar bunicul i-a zis. "Cine cade de Bobotează se căsătorește până la Paști" sau așa ceva.

Despre aventura mea în Italia din 93 am mai scris http://georgesblogforfriends.blogspot.com/2013/08/nel-mezzo-del-cerchio.html

"Deci prin mai 93, după sfaturile unei persoane din Focşani (ce sfaturi că a fost persuasiune) mi-am cumpărat un bilet la un târg de informatică din Viena, CeBIT sau aşa ceva. Cu gândul să încerc să trec în Italia."

Recent am stat o zi întreacă și m-am gândit la Alice. Tipa de la oficiul de calcul de la firma Canal-Siret unde am făcut primul meu program pe PC. Începând cu deplasarea la București împreună cu șeful de oficiu de unde le-am cumpărat 2 PC-uri. În 92 vara. Oops am dat peste altă coincidență. Țin minte ziua fiindcă s-a întâmplat ceva. Am auzit la radio când eram la București sau în mașină nu mai știu.

(Deci câteva luni, până în iarnă cred am lucrat la acel program. dBase IV. Pe șeful de oficiu îl chema Adrian Ion, același nume de familie ca al meu. Directorul, unul Dobrovolschi, care am auzit că a și fost arestat, când am început să citesc presa română pe internet. Contabilul șef, Linescu. Eu am ajuns acolo fiindcă aveam firmă de IT și eram asociat un un tip Angheluță, contabilul șef de la Direcția Apelor sau Regia Autonomă Apele Române din Bacău, cu care m-am asociat în timp ce lucram acolo la un program de salarii, pe minicalculatoare iar "Canalul" din Focșani era subordonat "Regiei" din Bacău.)

Deci Alice îmi formula, din mers, cerințele. Am proiectat programul pe structura pe care o aveam în minte a celui vechi și făceam corecții din mers.

Deci în ziua aceea, acu câteva săptămâni, mi-am da seama că Alice semăna cu Laura Pausini. Chiar avea soțul plecat în Italia, la Roma, și-mi spunea în fiecare zi că de ce nu plec și eu. Odată am privit-o chiar în față și i-am zis ceva de o șampanie. Cred că am fost inspirat de fața și atitudinea ei. M-a refuzat.

Spre sfârșit, am făcut un deal. Avea o colegă la o firmă de construcții vecină și mi-a zis că sunt interesați de programul acela. I-am promis un comision. M-am dus și în câteva zile le-am instalat și lor programul. Mi-a dat banii cash. Am mers cu Alice împreună într-un bloc în apropiere unde zicea ea că era apartamentul lui maică-sa. I-am numărat banii în hol, cred că era un salariu pe vremea aceea. (În toată perioada am făcut bani cât dacă aș fi avut același salariu ca nevastă-mea care era șefă de birou contabiliate la ELBAC, fost CPL). Alice m-a invitat la maică-sa în apartament, care nu era acasă. Nu am intrat. Dacă nu aveam grămada de bani (pe atunci cash-ul era stufos) din diplomat cred că aș fi intrat.

Despre alte persoane publice din România care seamănă cu italieni am mai scris.

Astăzi mi-am amintit de un detaliu din biografia lui Dragnea. (Liviu Dragnea seamănă cu un tip care l-am cunoscut în 1995 la Sheridan Fruit Co., Liviu (Simon) Gorea). La un moment dat prin 1997 a făcut un curs ceva la Ministerul de Interne în Italia. A fost înaintea exodului românesc în Italia. Mă gândeam să-i caut figura printre actorii italieni și am dat un Google Search. https://www.google.com/search?q=attori+italiani&es_sm=93&source=lnms&tbm=isch

De ce m-am gândit azi la Dragnea. Azi vroiam să iau o pauză. Am deschis iar Cațavencii. Fără să vreau, am văzut din nou ultima postare de pe blogul lui Simona Tache care este embeded in acel site. Din curiozitate am pus catavencii.ro pe www.robtex.com și mi-a dat un IP. Cu IP-ul m-am dus la ip2location.com/demo și am găsit firma care găzduiește catavencii.ro. Este Key Host SRL. Cu sediul social în Teleorman. De aia.

Văd că s-a schimbat rezultatul când caut actori italieni pe Google.

Deci iată actorii italieni care seamănă cu personaje VIP din România

Gușă: https://www.google.com/search?q=massimo+ghini&espv=2&biw=1215&bih=621&source=lnms&tbm=isch

https://www.youtube.com/watch?v=Q2o2HpoTG_g

Constantinescu: https://www.google.com/search?q=al+pacino&espv=2&biw=1215&bih=621&source=lnms&tbm=isch

Mantea: https://www.google.com/search?q=monica+bellucci&espv=2&biw=1215&bih=621&source=lnms&tbm=isch

http://youtu.be/SGK5zSS0WM4?t=4m54s

(Într-o versiune anterioară a acestei postări am scăpat ceva despre Radu Mazăre. Rămân la mai vechea mea idee că el seamănă cel mai bine cu actorul Tudor Aaron Istodor. La față, la voce, nu știu la înălțime. Da, știu că e cu vreo zece ani mai tânăr dar actorii de multe ori joacă personaje de vârste diferite. Există tipuri de machiaj și spray-uri care schimbă culoarea și accentuează ridurile.

Plus și această pasiune bizară care arată și oarecare pricepere profesională dar care să nu depășească un anumit punct, de a se costuma în personaje.

Dacă da, ar fi foarte ironic, fiindcă sus-numitul este evreu https://www.youtube.com/watch?v=yWzV09U6br0).

Nel mezzo del cerchio

Nu, nu o să scriu această postare în italiană. Sunt prea obosit. E mult de când am citit măcar ceva. Nu ştiu să formez fraze impecabile şi decât să scriu ceva care stârneşte zâmbete, mai bine renunţ.

Dacă vrei, poţi!

Era o reclamă la Adidas prin anii 90. Steffi Graff. Adidas Torsion. O modă care a trecut. Steffi Graff care a avut probleme cu fiscul.  Chiar reclama aceea era adresată celor fără bani pe atunci de la noi. Era şi un leu care răgea în clip? A şi reclama cu romul Bacardi, ăla cu liliacul pe etichetă!

Deci prin mai 93, după sfaturile unei persoane din Focşani (ce sfaturi că a fost persuasiune) mi-am cumpărat un bilet la un târg de informatică din Viena, CeBIT sau aşa ceva. Cu gândul să încerc să trec în Italia.

A ce faze s-au întâmplat la târg. Era o tipă de la Microsoft. Mi-a zis că dacă învăţ bazele limbii germane să o sun peste câteva luni că poate îmi dă un job.

Erau multe bufeturi şi mi-era o foame... Dar nu aveam bani să cumpăr nimic.

A doua zi după târg mi-am luat bilet de tren până la graniţa cu Italia. La punctul de frontieră, destinaţia mea de pe bilet, am coborât din tren şi mă gândeam cum să trec graniţa, fără viză. Am mers pe jos şi am văzut chiar fâşia de frontieră cu porţiunea de pădure lipsă. Am ajuns la o staţie de benzină de la care se vedeau benzile autostrăzii care treceau printre nişte stâlpi unde erau grănicerii.

După câteva ore de stat acolo a venit din Italia un tip cu un van probabil să cumpere ceva mai ieftin de la magazinul de lângă staţia de benzină. Angelo. Cu câtă italiană ştiam eu l-am întrebat dacă poate să mă treacă. Vuoi una passeggiata? Aspetta qui. A intrat în magazin şi a stat cât mi s-a părut o veşnicie. Eram obosit, fără bani, nu ştiam ce voi face dacă nu voi trece. Cred că nu aveam bani să mă întorc în România. Viza de Austria îmi expira în seara aceea!

Bine a ieşit din magazin şi m-a invitat pe locul din dreapta. A pornit şi când am ajuns la punctul de trecere l-a salutat pe grănicer. Acela a vrut să treacă prin faţa van-ului spre mine, probabil arătam nefamiliar. Atunci Angelo a ridicat piciorul de pe ambreiaj şi a smucit van-ul şi a blocat motorul. Grănicerul s-a făcut că se sperie şi s-a dat la o parte şi ne-a lăsat să trecem. Nu cred că vroia să-şi strice ziua pentru că dacă spunea cuiva, faza se lăsa cu poliţie, etc.

A fost un minut care mi-a definit viaţa. Deci am intrat în Italia. Când am ajuns în centrul acelei localităţi de graniţă, Tarvisio, era lume adunată şi un accident. Un tip se răsturnase cu motocicleta. C'è il mio nipote! a zis Angelo şi m-a lăsat câteva străzi mai departe.

Am mers pe jos până la ieşirea din Tarvisio. Tot timpul mă uitam înapoi şi mă gândeam că acuşi acuşi o să vină vreun poliţist să mă aresteze. De fapt feeling-ul ăsta l-am avut tot timpul în Italia. (Degeaba, căci după 3 luni adică după ce m-am săturat de Italia, m-am dus la poliţie, LOL, să le spun că sunt ilegal, credeam că or să mă trimită ei înapoi, dar au început să râdă şi mi-au zis să-mi văd de treabă). Mă uitam la calea ferată din vale şi la autostradă şi nu-mi imaginam cum o să ajung la Roma, unde era soţul tipei care m-a convins să plec.

La ieşirea din Tarvisio era un alt benzinaio. Un tip tânăr care nu avea clienţi şi se pregătea să închidă şi a stat de vorbă cu mine. I-am povestit cum am învăţat italiană de la televizor (bine pe fondul francezei care o ştiam binişor din liceu) şi i-am zis că vreau să merg la Roma să caut ceva de lucru.

Tipul la un moment dat a zis că ce dracu, e plină Italia de imigranţi şi criminali, iar eu dacă vreau să caut ceva de lucru mă va ajuta. M-a urcat în maşină şi m-a dus pe autostradă câteva localităţi spre interior.


View Larger Map
Aici pe unul din scaunele astea am petrecut prima noapte în Italia, aşteptând dimineaţa când am luat primul intercity spre Roma. Toată noaptea au circulat maşini, unele cu tobele de eşapament modificate. Când se liniştea un zgomot, apărea altul, maşini, sirene de salvare care eu credeam că sunt de poliţie, etc. Eram terminat de oboseală dar nu aveam cum să adorm pe un scaun din acela. Tipul de la staţia de benzină mi-a dat şi vreo două zeci de mii de lire să stau la barul unde erau scaunele acelea dar barul s-a închis. Probabil aveam suficienţi bani să stau la hotel, dar nici nu am ştiut că era hotel acolo, am ajuns noaptea şi am intrat direct în bar şi am cerut o cafea, după cum mi-a spus el. Mi-a dat barmanul un degetar de cafea şi eu credeam că m-a ghicit că nu am bani şi mi-a dat şi el ce a avut mai ieftin. LOL pe atunci nu ştiam de ristretto şi espresso, ce proşti eram românii pe atunci... La vreo oră după aceea a închis barul iar gara era şi ea închisă, până dimineaţa.

Ok dimineaţa am pornit spre Roma. Trenul mergea poate mai repede decât maximul de atunci din România, 120 kmh, dar din cauza numeroaselor tunele părea că merge mai repede. Am dormit câteva ore.

Am ajuns la Roma pe nişte nori negri, apăsători, iar totul părea întunecat. Prima noapte am dormit-o în autobuz, am mers toată noaptea în autobuz.

Era un birou al Caritas diocesana lângă gara Termini. Am aplicat acolo pentru servicii.

Dar o săptămâna am dormit cu alţi români, pe unde am putut. Prin trenuri în gară. În cimitire de maşini.  Ţin minte într-o noapte am dormit la parter într-o maşină sub alte două. La un moment dat un tip de la etaj s-a p...

OK după o săptămână am ajuns în adăpostul de sub gara Termini. Era un dormitor, erau maşini de spălat şi călugăriţe care ajutau. Unele haine după o săptămână nu se mai puteau spăla.

Am făcut şi o baie şi mi-au dat nişte haine printre care o cămaşă de mătase, gri-mov.

Mi-au zis alţi români cum să caut de lucru. Am luat un autobuz spre zona cu firme din estul Romei pe via Casilina. Bineînţeles, nu puteam să calc codul onoarei românilor, deci nu foloseam bilet de autobuz.

În gară se vindeau cartele de telefon la jumate de preţ. Românii blocau ieşirea cartelei din telefon şi după aceea le recoltau.

Intram, la vreo firmă, spuneam o frază două, sono ingegnere Rumeno, parlo inglese i francese e sto cercando di lavoro.

După câteva zile am intrat la Tormar, la 30 Via dei Ruderi di Torrenova. Marmi i Graniti. Am uitat cum era numele mic al patronului. Ventrella. Avea doi băieţi, Marco şi Maurizio. Pe nevasta lui Maurizio o chema Carla. Mai aveau şi o secretară. Il ragioniere, Legalupo. Aveau un calculator, AS400 pentru baza de date şi contabilitate şi nişte PC-uri. A şi încă un tip am uitat cum îl chema, Ettore.

Dar în prima seară am stat de vorbă cu bătrânul, care era singur la firmă. Am să-i spun Ventrella până îmi amintesc. Vorbea când italiană, când dialectul roman. Când începeau ei să vobească romana între ei nu mai înţelegeam nimic.

Era foarte mişto înăuntru, pe jos granit lustruit eu am crezut că-i dat cu ceară şi mă temeam să nu alunec. PC-uri şi terminale de AS400. Maşină de cafea în holul de la intrare şi un mic slogan în hol deasupra uşei: MARMI I GRANITI SONO PRODOTTI NATURALI!


View Larger Map

Ventrella a desenat un cerc pe o foaie de hârtie su la scrivania şi a pus un punct în mijloc şi a zis: Sei nel mezzo del cerchio!

(Chiar zilele trecute am revizuit nişte simboluri masonice dintre care cercul cu punct în mijloc. Am unul chiar şi acum, în frigider).

După o pauză în care am mai discutat alte chestii, a întrebat: Sai leggere? La care am rămas blocat. Nu ştiam ce înseamnă leggere. LOL.

Până la urmă mi-a zis: Vieni domani e parlerai con i miei figli, vediamo che dicono loro, io no so niente di queste cose come i computer...

OK, gata, mi-a crescut inima, m-am dus la adăpost sub gară şi am venit a doua zi dimineaţa la ora la care mi-au zis, îmbrăcat în cămașa mov de mătase de la Caritas.

Bătrânul m-a luat şi m-a dus în curte. Erau stive de marmora şi granit aşezate vertical pentru a fi văzute de clienţi şi între ele creştea iarbă. M-a pus să smulg iarba dintre ele cu mâna. (Chiar, mai târziu, după vreo lună-două am văzut cum le tăiau cu o maşină cu fir de nailon, chiar nici azi nu am înţeles de ce m-a pus să fac asta). Deci am smuls iarbă toată dimineaţa şi la prânz am venit Marco şi m-a luat înăuntru.

M-a lăsat să mă spăl pe mâni şi mi-a dat un sandviş. M-a aşezat la un terminal de AS400 de care nici nu auzisem şi mi-a arătat cum să introduc nişte facturi. A văzut că pot şi mi-a zis că mă angajează cu 800.000 lire pe lună (cam 800-1000 de dolari pe atunci). A luat ziarul şi a început să caute o gazdă pentru mine. În ziar era un titlu cu litere mari: IMMIGRATI, C'E LA SANATORIA!, o ştire despre un proiect de lege ce trecuse o cameră şi aştepta să treacă cealaltă sau trebuia semnat de preşedinte, nu mai ştiu, care ar fi legalizat toţi imigranţii, chiar ce noroc ar fi fost, dar nu a fost să fie, a căzut la vreo săptămână după aceea.

Aşa a început munca la Tormar.

La prânz luam trenul şi mergeam în centru la Caritas.

Marco mi-a găsit gazdă, mai ales că  şederea mea la adăpost a durat numai trei săptămâni.

Şi aici încep sau poate au început chiar mai înainte coincidenţele stranii. Strada unde stăteam se chema Via delle Gardenie. Nr.35 Sc.C Ap.20. Eu în Bacău am stat pe strada Energiei Nr.35 Sc.C Ap.20. Ambele adrese la etajul 4, ultimul!


View Larger Map
Erau doi studenţi, pe cel care închiria îl chema Stefano diPietro parcă şi era din Campobasso. Mai era un tip, Alarico, alt student, cam beţiv şi declarat comunist. L-am văzut odată beat pe stradă. Al treilea era Davide, un evreu din Bari. Davide cânta la vioară şi la un moment dat a prins un job la un teatru. Deci apartamentul avea 3 camere plus terasa transformată în cameră. Toate aveau marmoră pe jos iar terasa avea fainaţă. Era pe colţ şi avea vedere la stradă.

Pe prietena lui Pietro o chema Angelita, aproape ca pe nevastă-mea.

Multe multe faze îmi amintesc dar una vreau s-o scriu ca să nu o uit.

Într-o zi, am impresia că după ce am pierdut job-ul la Tormar, a venit fratele lui Stefano. Spunea că era arhitect şi avea un birou (studio) de arhitectură în Campobasso. Nu mă vedea cu ochi prea buni. M-a dus la barul din stradă şi mi-a făcut cunoştinţă cu un tip, iar acela a dat din cap că nu.

În ziua acea a apărut şi o brunetă, cam solidă, cu o rochie albă cam sumară parcă din in topit. Fratele lui Stefano mi-a zis i-ar face ceva, un verb pe care încă nu îl ştiam dar fetei îi plac fetele. Când l-am întrebat ce înseamnă ce a zis chiar s-a uitat la mine ca şi cum ar vrea să mă ia la bătaie iar eu i-am zis repede credo che o capito che significa... Tipa cred că semăna cu o cunoscută cântăreaţă care pe vremea aceea o ascultam tot timpul la Radio Dimensione Suono.

La un moment dat a apărut un prieten de-al lui Alarico din America de Sud care avea maşină.

Altă dată, pe la început a apărut o soră a lui Alarico. Era foarte tânără, prietenoasă şi spunea că e studentă la Dublin, Irlanda. Şi ea seamănă cu o celebritate.

Deci hai să repetăm. Eu, un imigrant român, fără bani, zdrenţuros contra o gaşcă de actori şi celebrităţi care eu nu ştiam cine sunt. Au făcut ce au vrut până la un moment dat cineva i-a liniştit şi atunci ei mi-au spus să plec de la job şi eu normal după 3 luni de asemenea viaţă în Italia, am plecat direct la gară... A nu am mai "lucrat" două zile ca să-mi fac bani de tren pentru că toţi banii, un milione, adică o mie de dolari pe vremea aceea tocmai îi trimisesem acasă...

A şi îmi mai amintesc ceva. Am luat-o înapoi pe acelaşi traseu pe care am venit dar la graniţa cu Austria când a oprit trenul un grănicer austriac a venit direct la mine, mi-a spus să cobor, şi a spus cuvântul Trieste. Atât.

Chiar şi la Caritas sub gară eram o gaşcă de trei parcă care după aceea ne întâlneam mereu duminicile când ne plimbam pe via dei Fori dei Imperatori, acolo unde este zidul cu harta Romei care includea şi Dacia, iar unul din cei trei era un tip din Brazilia.

Va urma. (RDS, non c'è e tanti d'altri!)