2:52 AM E ziua 999, trebuia să se întâmple. Eu văd războiul din Ucraina ca o amenințare împotriva Europei, a tuturor, împotriva emancipării de sub controlul ordinii mondiale. O dorință de resetare, la fel ca cele două războaie mondiale, la fel ca pandemia.
Ce s-a întâmplat până acum, numai oamenii aceia știu. Se vorbește despre pierderi de sute de mii numai la ruși. Nu se mai vorbește de mult despre câți ucraineni și-au părăsit țara.
Trump, care vorbea cu Putin la telefon, depășindu-și atribuțiile, acum nu mai spune nimic. Adică, putea să protesteze civilizat, de pe poziția lui de viitor președinte.
Un moment ales din motive psihologice de ordinea mondială. 999 este inversul lui 666.
O regiune din Ucraina cu majoritate rusă, la granița cu rușii. Crimeea. Dacă rușii din Ucraina au fost provocați sau discriminați, mai ales după invadarea Crimeii, iar frații lor au avut motive să intre, nu pot să știu.
Sunt (erau) 8 milioane de ruși în Ucraina, din care probabil jumătate în regiunile ocupate. Până acum rușii au avut pierderi de aproape un milion. Putin recunoaște 360 mii la sfârșitul anului trecut. A meritat?
Chestia e că odată ce o fază a escaladării trece de ceva timp, lumea începe să uite, și ei vin cu aceste memento-uri. În ziua 999, Ucrainenii au liber la ATACMS iar rușii anunță apocalipsa. Adică Putin.
Dacă vor da ordine iar în toate țările să ne sfâșiem iar între noi? Posibil.
În 1581 ninja care ocupau cele două regiuni, Iga și Koka, din centrul Japoniei și-au regizat sfârșitul și au dispărut pentru totdeauna din istorie. În realitate, ei s-au împrăștiat în toată Japonia, unde probabil majoritatea daimyo (lorzii feudali) fuseseră de mult înlocuiți cu oamenii sau erau sub influența totală a lor și au aranjat cea mai mare bătălie din istoria medievală a Japoniei, când estul a luptat împotriva vestului.
Care bătălie, datorită tehnicii militare de atunci, nu a avut pierderi mai mari de 10000 de oameni în total. De asemeni, anul ales, anul 1600 a avut conotații psihologie. Singura chestie e că nu știu dacă la japonezi pe vremea aceea se numărau anii ca în vest. Poate doar neoficial.
O bătălie care să termine toate bătăliile dintre lorzii feudali, daimyo care foloseau mercenarii samurai. A battle to end all battles.
A urmat o perioadă de pace de 265 de ani, așa numita perioadă Edo (Tokio). La sfârșitul ei a fost restaurat împăratul (fake), a fost abolită clasa samurailor (care era oricum decăzută din cauza lipsei muncii specifice) și în general claselor și a început era modernă în Japonia, adică integrarea în economia mondială.
În Europa, au încercat de două ori și se pare că încearcă a treia. Poate își ating de data asta scopul. Aducerea la obediența totală, cu plecăciuni dacă se poate. Cu job-uri pe viață și căsătorii aranjate de șeful de la serviciu.
Femeile, cu tocuri obligatorii și gurița mică. Adolescenții, pierduți într-o lume ireală, a jocurilor. Cu munca până la moarte. Cu oamenii lor la conducere în toate țările, este posibil, atâta timp cât oamenii obișnuiți își pierd mințile, de furie și de propaganda falsă.
Primul război mondial, care a fost de fapt european, a început după declanșarea erei media și mai ales a exploziei din Tunguska, care a fost dirijată.
Însă al doilea război mondial a început după marea criză din 1929, și se pare că a avut la bază tocmai noile descoperiri științifice. Cu un ajutor din media născândă, Războiul lumilor al lui Welles, care i-a pus pe jar pe americani. Show-ul a fost anunțat ca ficțiune, dar majoritatea urmărea un meci pe altă rețea (radio) și a pierdut introducerea.
Invazia aranjată a Pearl Harbor, cu portavioanele în larg dar fără reacție etc..
4:22 Otherwise, business as usual. (See what i'm talking about?). Look at the motto of my blog.
7:10 I think this guy is rectifying the thermal agitation inside the tube. The electronic version of Maxwell's demon... Not very efficient, since he uses way more electricity to heat up the filament and polarize the diodes, however it proves it can be done.
Don't know (yet) if tube diodes have an equivalent for potential barriers like in semiconductor diodes, which is the only reason you can't rectify thermal agitation with those, but i bet if you apply enough voltage to break that, you will have some extra current flowing due rectifying the thermal agitation.
It will be very small since semiconductor diodes work at much lower temperatures than a tube's filament. It will have a cooling effect (anti-entropic) on the junction.
No comments:
Post a Comment
Friendly comments welcome
Note: Only a member of this blog may post a comment.