Adevărata școală de șoferi începe abia după cei ai luat permisul și ești singur în mașină și nu se termină niciodată (nu spuneți asta agenților de circulație).
Mai ales pentru faptul că testele au o anumită toleranță, se poate lua permisul fără să răspunzi corect la toate întrebările sau cu unele greșeli la proba practică. Iar o singură lacună în cunoștințe teoretice sau practice poate fi mortală pe stradă.
Puteți să vă faceți un obicei. La 3 luni sau la 6 luni după obținerea permisului, dați-vă singuri un test teoretic (dintr-o carte, de undeva). Apoi o dată pe an. În minutele lungi și plicticoase când nu întâlniți situații pe drum, încercați să bifați în minte ce ați știut și ce nu ați știut din situațiile precedente.
Înainte de toate, învățați limitele mașinii pe un drum pustiu, într-o zi când aveți timp. Cât de repede accelerează, cât de repede frânează, cum se comportă în viraje. Dacă mașina nu are suficientă putere, sau nu răspunde bine la accelerator, mai bine să nu vă aventurați în depășiri la limita de viteză.
Frânați brusc, testați și familiarizați-vă cu funcționarea ABS-ului pe diferite tipuri de drum (ud, cu gheață, pietriș).
Ce este ABS-ul. Mergeți într-o parcare pustie cu 20 de km/h, țineți-vă bine de volan și apăsați la maximum pe frână și veți vedea. Apropo, ABS-ul trebuie să intre simultan pe ambele roți din față, dacă nu intră simultan, poate trage mașina într-o parte.
Trebuie să mai înveți să compensezi pierderea de viteză, datorată legilor fizicii, în viraje, apăsând ușor pe accelerator după o secundă două de viraj pentru a menține viteza constantă, (fără a depăși limita de viteză recomandată în acel viraj) altfel intri în conflict cu cel din urma ta sau pierzi viteza în depășiri. Pe drum ud, limita de viteză în viraj scade cu 10%.
Cele două mașinile mai noi care le-am avut (două Hyundai Elantra, 2013 și 2018) au suspensia foarte moale, ceea ce asigură o călătorie confortabilă. Cu toate acestea, ele sunt mai greu de condus, fiindcă nu răspund bine la comenzi. Am dat un search și se confirmă și pe alte tipuri de mașini.
Ca să compenseze problema și ca să le facă mai periculoase, fabricanții au instalat cutii de direcție cu raport mai mic, adică mai sensibile la orice mișcare a volanului.
(Ca să fac problema și mai mare, la ultima mașină am pus cauciucuri Goodyear care erau la reducere, și au interior nu oțel ci un material sintetic și sunt și alea foarte moi, deși foarte silențioase).
Practic, te simți în aceste mașini ca într-o barcă dar se și conduc ca o barcă.
Cine a condus o mașină americană făcută în anii 80, știe. Suspensia e moale, dar tracțiunea e pe spate.
Tracțiunea pe spate asigură o manevrabilitate mai bună, în afară de când accelerezi pe un drum alunecos (mașinile mai noi au "traction control" care împiedică derapajul la accelerație care apare evident din cauză că spatele mașinii e mai ușor cu 30% decât fața unde este motorul și transmisia).
Tesla și alte mașini electrice au fie tracțiune integrală, fie spate, dar au și greutatea mai bine distribuită (nu au motor și transmisie în față iar bateria, cea mai grea, este dedesubt).
Pare o chestie de bun simț. Nu prea merge să ai pe o biată roată greutate (motor și transmisie), tracțiune, suspensie și direcție. Eu nu am avut niciodată prea multă încredere în aceste axe motoare (planetare) pe față chiar de când le-am văzut prima dată la Dacie când eram copil.
Cred că se revine la acea suspensie confortabilă din anii 80 sau mai dinainte dar suspensia moale nu se pretează la tracțiune față dintr-un motiv foarte simplu.
Axele roților (planetarele, pe numele care îl știm noi în România, CV joints (Constant Velocity)) oscilează mai mult sus jos la o suspensie moale, cu modificare de unghiuri și cu ușoare variații de viteză între roata din stânga și cea din dreapta, în funcție de teren, ceea ce se traduce prin "ușoare", (aproape imperceptibile) probleme cu direcția, care se adaugă la răspunsul întârziat la mișcarea volanului.
CV joints a fost o invenție importantă la vremea lor, înlocuind transmisiile cardanice în multe aplicații, care dădeau pulsații de viteză la unghiuri mari, dar nu sunt perfecte și mai ales au jocuri și toleranțe mari (au și acestea mici pulsații de viteză).
Pentru mecanicii experimentați. Dacă nu mă credeți, ridicați mașina cu o roată în sus și băgați în viteză și urmăriți rotația axului și veți vedea că există niște oscilații destul de mari ale axelor planetarelor (se bălăngăne), ce se poate traduc prin variații de viteză transmisă la roată, atunci când roata se deplasează în sus și jos datorită denivelărilor.
În concluzie, poate una din aceste mașini noi cu suspensie moale și tracțiune față nu e chiar foarte bună pentru un începător. (Nu e bună nici pentru mine care am atâtea sute de mii de km conduse la viteze de peste 120 kmh, mă obosește prea mult să compensez lipsa de răspuns prompt și oscilația continuă de barcă cu schimbări subtile de direcție).
Să nu te oprești niciodată din a scana de mai multe ori pe secundă situația dinaintea mașinii și din oglinzi. E greu la început, dar te obișnuiești cu timpul. Dacă vrei să pui radio-ul, să reglezi climatizarea și trebuie să îți iei ochii de pe drum, mai bine să iei și piciorul de pe accelerator și să o faci doar când ești singur pe drum și nu ai mașini, curbe sau intersecții înainte.
Vorbitul la telefon, chiar și pe speaker phone, este o îndreptare (îndepărtare) a atenției spre altceva.
Dacă vă orbește cineva din sens opus, noaptea. Păstrați-vă calmul, ridicați piciorul de pe accelerator, apropiați-vă de linia din dreapta și urmăriți numai acea linie până trece pentru a nu fi orbit în continuare.
Obiectivul călătoriei este să ajungi la destinație, distracția urmează acolo.
Când ești la volan ești în siguranță numai când mașina e oprită (stop complet). Și nici atunci, mai ales dacă deschizi ușile și ești pe marginea drumului.
Apropo, alcoolul într-adevăr încetinește mult reacțiile și frecvența de scanare a drumului și influențează deciziile și mișcările mâinilor pe volan iar dacă ești sub influență nici măcar nu-ți dai seama de aceste efecte, te simți în siguranță. Concentrația în sânge după încetarea consumului scade la jumătate la fiecare 4 ore.
Șoferii desemnați pentru drumul de întoarcere nu se pot distra prea mult. Șoferii nu se pot distra prea mult.
Trebuie să ai întotdeauna în minte un model complet și mereu actualizat despre ce se întâmplă în jurul tău. Înainte, în spate, lateral și mai ales în unghiurile oarbe (de obicei în stânga și dreapta, undeva în coada mașinii) unde nu vezi nici cu oglinda nici cu vederea periferică (coada ochiului). Reglează oglinzile înainte de a pleca la drum. Oglinzile laterale sunt mai importante decât cea de pe tavan.
Acel model mental te va ajuta în situații când nu poți vedea totul în jurul tău, ca de exemplu noaptea când ești orbit și urmează o curbă.
Cel mai nașpa când vrei să schimbi banda și te trezești claxonat de cel din unghiul orb.
Trebuie să păstrezi o distanță rezonabilă față de mașina din față. Regula cea mai nouă în Oregon de exemplu este că distanța trebuie să fie suficientă ca o mașină să se poată înscrie în siguranță în fața ta (după o depășire sau o schimbare de bandă, după care trebuie să crești iar distanța), din motive evidente (frânări bruște de exemplu, sau mai puțin bruște pe fond de neatenție, acum de exemplu toate luminile din spate sunt foarte diferite de la o mașină la alta).
Eu prefer regula mai veche, cu 4 secunde distanță față de mașina din față. Apropo de 4 secunde, în Oregon la majoritatea semafoarelor galbenul ține 4 secunde.
În ultimul timp, din ce în ce mai mulți șoferi "se lipesc" în spate. De obicei camionete uriașe care mai au bare suplimentare de protecție în față, care se pot demonta după un accident. La aceste camionete există un unghi orb în față, practic ei nu pot vedea nimic câțiva metri în față, fiind foarte înalte. La fiecare drum trebuie să trag pe dreapta de mai multe ori pentru a scăpa de aceștia dar de obicei scap de unul și vine altul din urmă.
Trebuie să înveți să prezici acțiunile tuturor șoferilor din jurul tău. Trebuie să urmărești reacțiile lor la semnalizările tale (dacă au văzut și se conformează). Nu vă bazați totuși prea mult pe ideea că ei vor respecta toate regulile în toate situațiile.
Urmăriți cu ochii minții (sau cu coada ochiului, vederea periferică) un șofer care vă depășește (și care de obicei depășește și limita de viteză). Luați piciorul de pe accelerator și trageți cât mai aproape de linia continuă din dreapta pentru a scurta acel moment penibil și a nu-l face să depășească viteza și mai mult.
Trebuie să cunoști bine drumul pe care mergi (planificare), ca să nu fii în situația să te gândești la ce vei face în următoarea intersecție. Dacă ai GPS, trebuie să te familiarizezi bine cu comenzile și cum să îl "citești" cu coada ochiului, fără a pierde drumul din vedere. Dacă ai un pasager (cooperant), îi poți plasa sarcina comenzilor GPS (ca să nu se plictisească).
Niciodată să nu mergi înainte dacă nu poți vedea ce este înainte. Dacă nu poți vedea drumul înainte, ridici piciorul de pe pedala de accelerator și apeși ușor pe frână până începi din nou să ai suficiente informații pentru a merge mai departe.
(Dacă de exemplu e prea întunerec și ai uitat să aprinzi faza mare, pot apărea curbe nesemnalizate, cu linii de margine șterse, sau vederea e blocată de ceva, sau pentru o depășire în curbă chiar pe linie întreruptă sau înainte de un deal sau după un colț într-o intersecție).
Am întâlnit destul de multe situații când aveam vizibilitate proastă pentru depășiri pe linie întreruptă sau curbe nesemnalizate cu vegetație întunecată pe fundal.
Evitați situațiile complicate. O depășire este complicată în sine și testează limitele unui șofer așa că nu o faceți în curbă, chiar dacă linia din mijloc e întreruptă, sau cu depășire de viteză. Sau pe vreme proastă. Păstrați situațiile simple. Încercați să evitați complet depășirile în primele luni sau mii de km.
Trebuie să știi precis limita de viteză într-o zonă, iar semnele de multe ori sunt trecute cu vederea, sunt prea rare sau greu de citit (ascunse în copaci) chiar dacă numai pentru a evita amenzile. Folosește un GPS care afișează și te avertizează verbal despre limita de viteză. Evitați conceptul că limita de viteză a fost pusă acolo aiurea de niște birocrați. Limita de viteză reflectă starea reală a drumului.
Nu încercați să rezolvați o criză de timp prin graba la volan. Mai bine să ajungi mai târziu decât niciodată.
Unul din cele mai ignorate pericole sunt șoferii care vin din direcție opusă și ating sau depășesc linia mediană, mai ales în curbe, mai ales noaptea, mai ales cu remorci, caz în care, dacă nu ai timp să oprești/încetinești, trebuie să te aliniezi aproape de linia ta din dreapta sau chiar să o depășești ușor, dacă mai este asfalt.
Urmărește și roțile mașinii (și ale remorcii) care vine din sens opus. Astfel, poți vedea mai ușor dacă a depășit linia mediană. Uneori remorca poate fi mai lată decât mașina. Uneori un vehicul poate fi mai lat decât lățimea ocupată de roți (sau invers). Alteori poți fi orbit (noaptea sau cu soarele în față) și atunci nu mai e nimic de făcu decât să iei piciorul de pe accelerator, să te lipești de linia albă continuă din dreapta și să speri.
Apropo, sunt unele situații când poți mai bine să eviți un accident din volan decât din frână, ocolind un obstacol, ca de exemplu un animal sălbatic sau un obiect căzut pe drum, mai ales când nu mai ai timp să frânezi. Sau printr-o combinație.
Uneori e contraindicat să frânezi, pentru a depăși mai repede un obstacol în mișcare. Dar dacă e să frânezi ca să eviți un accident, trebuie să frânezi energic (dacă starea drumului o permite). Și chiar dacă nu, ABS-ul te va ajuta.
Dacă ești forțat să ieși cu roțile din dreapta pe pietriș, atunci mașina își va pierde ușor direcția (va trage în dreapta) și trebuie să compensezi dar cu atenție, să nu compensezi prea mult ca să te trezești pe banda opusă.
Dacă ești pe o direcție clară de coliziune cu alt vehicul care a intrat pe banda ta, într-o depășire fără să se asigure și e prea aproape să frânezi, ai mai multe șanse dacă ieși de pe drum.
Orice drum nu este altceva decât o continuă evitare de accidente. Condusul e o sarcină grea și așteptăm cu toții momentul când va fi preluată de IA.
Alt pericol major sunt discuțiile în contradictoriu cu ocupanții mașinii și în general nervii. Nimeni nu are voie să agaseze șoferul, dacă nu vrea să fie în pericol. Diferențele să se rezolve în altă parte. Alegeți subiecte de conversație ușoare. Dacă ești nervos, mai bine aștepți să te calmezi înainte de a conduce o mașină.
De asemenea, trebuie să fii odihnit. Conducerea mașinii este un job foarte solicitant, care îți angajează toate resursele.
Uneori vă puteți afla în mașină cu un șofer mai experimentat care nu se mai poate opri din a da sfaturi. Dacă devine prea agasant, pentru siguranța dvs. rutieră, nu cea socială, mai bine să îl/o invitați să conducă.
Alteori ca începător e benefic să fii în compania unui șofer experimentat care e calm și știe să te ajute.
Sfaturile de mai sus vin doar să accentueze ce ați învățat deja pentru a obține permisul, ceva ce nu trebuie să uitați niciodată, și totul trebuie completat mereu cu experiențele personale.
Aceste reguli și altele într-o căutare de video-uri.