Substantivul adjectival

Citeam azi despre apatia profesorilor şi a elevilor. Apropo şi de o discuţie cu cineva cu câteva zile în urmă. Nici o legătură cu acel subiect.

Pentru că şi unii şi alţii la un moment dat îşi dau seama că transmit/primesc nişte informaţii vechi, care nu sunt nici măcar la curent cu informaţiile care circulă pe plan mondial, care şi ele sunt veşnic schimbătoare şi confuzante.

Cât de plictisitor şi laborios trebuie să fie procesul de predare şi învăţare, în momentul când amândoi, şi elevul şi profesorul sesizează lipsa de logică şi organizare inerente în informaţiile inexacte care la orice comparare cu cele pe plan mondial par învechite şi care mai ales nu satisfac nevoia de explicaţii a fenomenelor reale cu care ei intră în contact 99% din timp? Singura consolare este că poate fi folosit ca un exerciţiu de menţinere a disciplinei (mentale) şi consecvenţei într-o activitate socială organizată în mod superior, ca învăţarea.

Se spunea pe bună dreptate că matematica este singură ştiinţă exactă iar filozofia mama tuturor ştiinţelor.

Dar putem denumi măcar ştiinţă o zonă de activitate umană care nici măcar nu-şi respectă propriile reguli şi definiţii de la o zi la alta în care studiile şi cercetările se contrazic mereu? Şi am aici în minte exemple ca medicina.

Şi am sărit să pun umărul la rezolvarea acestei situaţii. În România situaţia e complet diferită faţă de alte ţări. De exemplu lingvistica, care din păcate nu se predă în şcoli. Nici ca parte din limba şi literatura română. Mulţi nici măcar nu ştiu bine ce înseamnă termenul iar la o căutare rapidă am aflat că de fapt a preluat ceea ce era studiat de filologie până acum un secol.

Cu ce se ocupă sau ar trebui să se ocupe ea. În general cu studiul ştiinţific al limbilor, care cuprinde istoria şi evoluţia lor. Chiar definiţiile existente ale lingvisticii arată cât de neglijat este acest domeniu, pe plan mondial.

În lipsa şi completarea unei definiţii clare, mă gândesc că lingvistica, care poate include studiul evoluţiei în istorie al unei limbi, poate fi ea însăşi un instrument foarte eficace în completarea surselor de studiu ale istoriei însăşi, un fel de arheologie a săracului sau de dicţionare, ca să zic aşa.

Deci iată un domeniu de studiu interdisciplinar, căci cuprinde elemente de limbă şi literatură, gramatică şi istorie.

Toată lumea ştie sau bănuieşte ce este un dicţionar etimologic. Este un dicţionar care arată, pe lângă definiţii, sursa istorică posibilă de pătrundere a acelui cuvânt în limba respectivă.

Ieri am aflat de existenţa online a unui dicţionar complex, care îl cuprinde pe cel etimologic şi pe cel academic al limbii române.

Un exemplu care poate stârni interesul multora este celebrul cuvânt dor în limba română, care a fost declarat de poeţi intraductibil şi unic.

În premieră (pentru mine) am citit din http://www.webdex.ro/online/dictionarul_etimologic_roman/dor definiţia.

În această definiţie se ignoră complet cuvântul latinesc dura, ca fiind adjectiv.

În limba franceză s-a păstrat acest cuvânt latin ca adjectiv, dur. (Bine şi în română este dar ca neologism din franceză.)

http://www.cnrtl.fr/definition/dur

Eminescu, în ultimul an din viaţă, ca toţi cercetătorii din toate timpurile era la curent cu ultimele descoperiri lingvistice. Nu am să vorbesc aici de teoria indo-europeană care a început şi cu http://en.wikipedia.org/wiki/Franz_Bopp. Teorie care deşi este recunoscută este puţin aplicată în practică pentru că vedem foarte puţine sau nici o etimologie sanscrită sau PIEI în dicţionarele din toate limbile indo-europene, după 150 ani şi mai bine de la apariţia ei. Pentru că teoria este probabil aplicată în sensul că toate limbile europene se trag dintr-o ipotetică limbă proto-indo-europeană (PIE) dar prin intermediul latinei. Astfel toate lucrurile, după Bopp, au rămas cam la fel. Deci Eminescu lucra la traducerea gramaticii sanscrite a lui Bopp chiar înainte de a muri.

Nu ştiu nu am timp acum dar o ipoteză interesantă poate porni de la existenţa în engleză şi în alte limbi a unor forme de vorbire numite adjective substantivale (şi verbe substantivale) http://en.wiktionary.org/wiki/substantive_adjective părţi care pot forma propoziţii cu un verb în absenţa substantivelor.

E posibil ca în gramatica lui Bopp sau în alte gramatici ale limbii sanscrite să fie o explicaţie la întrebarea de ce un substantiv din sanscrită se regăseşte ca adjectiv în latină sau franceză iar în limba română iar ca substantiv (de fapt şi substantivul durere pare a veni direct din sanscrită şi nu din latină, în română existând aceste două cuvinte vechi ce par a veni din aceeaşi sursă). E ceva ce abia acum mi-a venit în minte, în timp ce scriam aici, voi încerca să mai caut pe subiect.

http://spokensanskrit.de/index.php?tinput=dhur&direction=SE&script=HK&link=yes&beginning=0

http://spokensanskrit.de/index.php?script=HK&beginning=0+&tinput=dur+&trans=Translate&direction=AU